După ce a decis CEDO că neexaminarea de către instanțele naționale de justiție a cauzei intentate de Vitalia Pavlicenco lui Vladimir Voronin a constituit un proces inechitabil pentru pârâtă, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârile invalidate de CEDO și a dispus reluarea procesului Vitalia Pavlicenco vs Vladimir Voronin. Aici poate fi citită Încheierea CSJ. […]
PNL se pregătește de congres într-o situație politică tensionată
Situația social-economică și politică este dificilă, este explozivă. O mare vină pentru aceasta o au credulii în Puterea care a deturnat continuu din 2009 mersul politic proeuropean al romanilor și al alogenilor din stânga Prutului, intelectualii care i-au tot îndemnat pe oameni să voteze greșit – pentru hoți și oligarhi. După care, deși acești intelectuali […]
Suntem prima familie în RM, care și-a restabilit identitatea românească în actele oficiale moldovenești
În mandatele mele de deputat am tot încercat să obțin dreptul cetățeanului celui de-al doilea stat românesc la autoidentificare, dar nu s-a reușit din cauza majorității parlamentare comuniste și a colaboraționiștilor acesteia. După 2009, logic, având, parcă, neoficial, necomuniști la Putere, s-au putut face cu mult mai multe lucruri și legat de aceasta. Bine că […]
Unioniștii se coalizează. Declarație comună
Reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile unioniste şi ai partidelor politice unioniste se coalizează pentru a salva Republica Moldova „Situaţia de criză profundă, în care se află Republica Moldova în prezent, cauzată de ilegalităţi, deja notorii la nivel internațional, comise în sectorul financiar-bancar, care a condus la degradarea continuă a nivelului de trai, impune conştientizarea unui adevăr: […]
La Publika TV despre Platforma DA si dodoni
http://www.publika.md/emisiuni/fabrika_411.html?video_id=3922631]
PNL.md solicită ședinței comune a celor două Guverne românești acceptarea Programului național-liberal de Reîntregire până în 2018
Acesta este programul electoral propus de PNL.md în alegerile din noiembrie 2014, care trebuie să devină program politic al celor două Guverne românești, pentru a se avansa spre Reunificare pînă în 2018, când se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Ne bucură faptul că tot mai multe entități din societatea […]
Pentru Today.md: ”DA încearcă să creeze un nou PLDM”
http://today.md/ro/news/politic/356 Platforma DA are trei misiuni: răsturnarea lui Vlad Plahotniuc, împiedicarea mișcării unioniste și, în consecință, deturnarea cursului european al Republicii Moldova. De această părere este președintele partidului Național Liberal, Vitalia Pavlicenco. Partidul pe care îl conduce Pavlicenco este dezamăgit de activitatea Platformei Civice DA, precum și de excluderea unioniștilor din mișarea civică. Vitalia PAVLICENCO […]
Unioniștii au cerut să se discute la TV publică despre Unire
Consiliul Unirii, prin AVR-92 „Tiras-Tighina”, PNL, prin alte componente ale CU a raspuns prin mobilizare la Apelul Tinerilor Moldovei de a participa la un Mars unionist simbata, 19 septembrie, incepind cu ora 17.00, de la Cortul tinerilor unionisti din PMAN spre Telecentru. La Telecentru, in fata Radioteleviziunii nationale au cerut sa se vorbeasca si la […]
Corneliu Vadim Tudor a fost un patriot unionist și a meritat să fie condus cu demnitate pe ultimul drum…
O coincidență stranie și dureroasă. Două pierderi mari. Corneliu Vadim Tudor – un patriot român, unionist, un luptător, un rebel și un recalcitrant, tratat drept ”neobișnuit și ciudat” într-o lume a vânduților. Mihai Volontir – cel care a suportat toate vitregiile și a plătit tributurile parcursului politic și cultural al unui stat debusolat. Sunt din […]
PC ”DA” – mai multe întrebări decât claritate
Partidul Național Liberal a fost, în mod organizat, alături de populația venită în PMAN la chemarea animatorilor Platformei DA din februarie până la 7 iunie. În mod individual, membri ai PNL, adepți și simpatizanți ai Consiliului Unirii, sunt alături de populația deznădăjduită, ajunsă la limita răbdării din cauza traiului greu creat de guvernările corupte din […]
