Unioniștii se coalizează. Declarație comună

Reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile unioniste şi ai partidelor politice unioniste se coalizează pentru a salva Republica Moldova

CIMG6945mars-uniti-salvam-republica-moldova2-e1442678336965„Situaţia de criză profundă, în care se află Republica Moldova în prezent, cauzată de ilegalităţi, deja notorii la nivel internațional, comise în sectorul financiar-bancar, care a condus la degradarea continuă a nivelului de trai, impune conştientizarea unui adevăr: Republica Moldova este un stat ajuns în faliment, iar efectele acestui fapt se vor resimţi în scurt timp” – se arată într-o Declarație comună, semnată de Blocul Unității Naționale, Consiliul Unirii, Partidul Național Liberal și Partidul DREAPTA.

Semnatarii Declarației solicită o întrevedere cu Preşedintele Nicolae Timofti, la care să fie discutate măsurile concrete pentru o apropiere definitivă între București și Chișinău. „Dacă va fi necesar, vom recurge la proteste, pe care le vom organiza în fața Președinției Republicii Moldova, în cazul în care Președintele Timofti nu se va arăta disponibil pentru dialog”, a declarat Constantin Codreanu, reprezentantul Blocului Unității Naționale.

În același timp, unioniștii atenționează cetăţenii de bună credinţă ai Republicii Moldova că pentru pentru duminică, 27 septembrie, forţele ostile viitorului românesc, european al populației, preconizează să iasă în stradă la Chişinău şi să obţină înlăturarea de la putere a actualei guvernări prin proteste non-stop, care nu exclud recurgerea la violențe.

„Solicităm tuturor cetăţenilor conştienţi şi bine-intenţionaţi, indiferent că sunt unionişti sau încă nu, să se abţină de la a participa la aceste acțiuni, deoarece o victorie a forţelor revanşarde pro-ruse va duce la anularea viitorului nostru democratic, prosper şi la instaurarea unui regim autoritar, violent, aducător de sărăcie. Sperăm că organele de forță din Republica Moldova vor fi în stare să facă față provocărilor puse la cale de mercenarii Moscovei” – se arată la finalul Declarației.

Noi, reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile unioniste şi ai partidelor politice unioniste din Republica Moldova, facem următoarea Declaraţie:

– Situaţia de criză profundă în care se află Republica Moldova în prezent, cauzată de ilegalităţi deja notorii la nivel internațional, comise în sectorul financiar-bancar, care a condus la degradarea continuă a nivelului de trai, impune conştientizarea unui adevăr: Republica Moldova este un stat ajuns în faliment, iar efectele acestui fapt se vor resimţi în scurt timp.

– Unica soluţie viabilă şi realizabilă, prin care locuitorii celui de-al doilea stat românesc pot depăşi impasul în care se zbat de peste două decenii este reunificarea cu România.

– În vederea realizării neîntârziate a acestui deziderat istoric şi imperativ, în egală măsură, un ideal care a căpătat conotații pragmatice clare în ultimii ani, cerem Guvernelor României şi Republicii Moldova următoarele:

1. Interconectarea cât mai rapidă a sistemelor energetice ale României şi Republicii Moldova, atât în domeniul gazelor naturale şi al carburanţilor, cât şi al energiei electrice.
2. Trecerea sistemului financiar-bancar din Republica Moldova în subordonarea Băncii Naţionale a României şi adoptarea leului românesc drept monedă oficială în Republica Moldova.
3. Instituirea unor politici unice ale Românei și Republicii Moldova pe dimensiunile afacerilor externe, ordinii publice, securității și apărării.

– Aceste revendicări sunt primele dintr-o serie de măsuri menite să creeze condiţii propice pentru reunificarea deplină și definitivă a celor două state. Solicităm Guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău să dea curs acestor măsuri, indispensabile viitorului comun al naţiunii române – încă divizate în două state – pentru a fi înfăptuite până în anul 2018.

– Cerem Preşedintelui Nicolae Timofti să aibă o întrevedere cu reprezentanţii asociaţiilor, organizaţiilor, grupurilor de iniţiativă şi ai partidelor politice unioniste din Republica Moldova, la care să fie discutată situaţia în care se află acum societatea noastră şi destinul ei. Sperăm ca această solicitare va fi acceptată, fără a fi nevoie să recurgem la proteste în fața Președinției Republicii Moldova.

– Îi atenţionăm pe toţi cetăţenii de bună credinţă din Republica Moldova că pentru duminică, 27 septembrie, forţele ostile viitorului românesc, european al populației, preconizează să iasă în stradă la Chişinău şi să obţină înlăturarea de la putere a actualei guvernări prin proteste non-stop, care nu exclud recurgerea la violențe.

– Solicităm tuturor cetăţenilor conştienţi şi bine-intenţionaţi, indiferent că sunt unionişti sau încă nu, să se abţină de la a participa la aceste acțiuni, deoarece o victorie a forţelor revanşarde pro-ruse va duce la anularea viitorului nostru democratic, prosper şi la instaurarea unui regim autoritar, violent, aducător de sărăcie. Sperăm că organele de forță din Republica Moldova vor fi în stare să facă față provocărilor puse la cale de mercenarii Moscovei.

SEMNATARI:

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei
Platforma Unionistă Acțiunea 2012
Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova
Asociația „Lumina a Pedagogilor Transnistreni”
Mișcarea Civică „Anul 1812”
Societatea Scriitorilor Români din Basarabia
Asociația „Spirit Românesc”
Consiliul Național al Reîntregirii
Grupul „Faptă nu Vorbă”
Fundația „Regina Elena”
Fundația Culturală „Căpriana”
Asociația Veteranilor de Război „Tiras-Tighina” (AVR-1992)
Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Polititici din Republica Moldova
Asociația „Vatra Românească”
Centrul pentru o Societate Informată „Flacăra-Studio”
Fundația Presei Libere
Consiliul Unirii
Partidul Național Liberal
Partidul DREAPTA

25 septembrie 2015

http://www.timpul.md/articol/tirea-zilei-forele-unioniste-se-coalizeaza-pentru-salvarea-republicii-moldova-79825.html

Loading Facebook Comments ...

28 Comments

Add a Comment
  1. Ridica-ți fruntea,
    mai sus, Române,
    în lungi suspine de-ai fost batut!
    Întinde fruntea,
    căci va fi bine!
    Lucoarea vine de peste Prut!

  2. Unde este PLR?????????
    Hadarca a hotarat sa ramana „poet” pentru copii si sa scrie mai departe despre „ciresele”?

  3. O întrebare crucială –
    –––––––––––
    Nu prea înțeleg bine,
    dacă B.U.N.-ul este un BLOC al UNITĂȚII Naționale,
    de ce Consiliul Re-Unirii, PNL și Dreapta Unionistă
    se delimitează separat
    și nu vor să facă și ele parte din acest
    BLOC PAN-UNIONIST al Unității Naționale -B.U.N. din Chișinău?

    – deci atenție la cuvântul BLOC și nu partid !

    Am mai pus această întrebare și în mai 2015
    la constituirea B.U.N.-ului,
    dar PNL/Consiliul Re-Unirii a ignorat această întrebare crucială.

    Este nevoie de claritate în Acțiunile Unioniste, fără șiretlicuri !

    Deci, intrebarea –

    Face oare Consiliul Re-Unirii și PNL parte din B.U.N. sau nu ?

    Cine poate răspunde la această întrebare ?

    în aceaste condiții de stare excepțională în Rep. Molotova,
    ce prevalează,

    Ideea Națională de Re-Unire

    sau partizanatul partinic și ambițiile personale ?
    –––––––––––––––––––-
    N.B.
    Și oare unde doarme acum FDRM –
    Forul Democratic al Românilor din Moldova a lui Nicolae Dabija
    cu cele peste 200 000 de aderenți
    trâmbițate la toate sindrofiile românești bănoase,

    iar acum la niște acțiuni concrete,
    domnul Nicoale Dabija pretins unionst doarme prin tufițuri ?

    – Și alt somnoros, Arcadie Suceveanu de la Uniunea Scriitorilor,
    pe unde este oare culcat strategic adormit
    și de ce nu semnează și el aceste documente importante?
    Sau solda lui de la Kremlin nu-i permite ?

  4. Vineri, 28 Nov. 2014 –
    BUN VENIT LA CHIŞINĂU, KLAUS JOHANNIS !
    ––––––––––––––––––––––––––––––––-
    Nicoleta Rotaru,
    elevă în clasa XI-ea la liceul „Onisifor Ghibu„ din Chișinău
    Premiul 1 la Festivalul de Poezie Patriotică, ediția a 7-ea, 2014

    Visez s-ajung în România !
    –––––––––––––––––––-
    1.
    Eu nu am fost nicicând în România
    Şi mâna nu am dat cu fraţi de peste Prut.
    Nu am jucat cu ei “Hora Unirii”,
    Dar mult aş vrea pământu-i să-l sărut.
    2.
    Nu am cântat “Deşteaptă-te Române”
    Lângă un suflet ce simte acelaşi dor.
    Însă am iubit, slăvit, purtat în suflet
    Acelaşi imn, acelaşi plai, acelaşi viitor.
    3.
    Eu încă nu am fost în România,
    Însă pe Decebal şi Burebista
    Îi ştiu din Daciada lui Silvestru şi Dabija,
    Din draga “LA” citind revista.
    4.
    Ştiu! Mulţi visează să colinde lumea
    Să cucerească culmi, să urce munţi.
    Eu astăzi am nevoie de străbuna
    Ţara de la care fost-am smulşi.
    5.
    Nu mi-am văzut Pământul, mamă,
    Pe care în inimă îl port pe veci,
    Dar recunsoc că scumpă-mi este ţara
    Unde am crescut şi am urcat poteci.
    6.
    Îmi place peste râu să îi admir glia
    Să stau pe mal şi să privesc tăcând.
    Nu îmi doresc mai mult decât crescând,
    S-ajung nu doar cu sufletul în România.
    ––––––––––––––––––––––––––

  5. corectare – FDRM a semnat Declarația !

  6. Raspunsul este ca BUN nu accepta partide in cadrul sau. PNL a vrut sa adere, dar nu a fost acceptat. Nu stiu daca aceasta atitudine se mentine sau se schimba din partea BUN. Cit priveste Consiliul Unirii, el contine foarte multe componente si nu este logic sa intre Consiliul Unirii cu o gramada de componente in alta Platforma/Bloc. In afara de asta, PNL si Tiras-Tighina, din Consiliul Unirii, sunt semnatare ale Declaratiei comune. Iata componentele Consiliului Unirii:

    Lista aderenţilor la Consiliul Unirii: Aici sunt și mesajele ce însoțesc Adeziunile.

    http://www.consiliul-unirii.ro/organizatii-si-persoane-afiliate/

    Mircea Druc, membru-fondator şi preşedintele CNU-CNR (Chişinău-Bucureşti1991- 1992), fondat la 1 decembrie 1991, ca act de voinţă a unui grup de parlamentari de la Chişinău şi Bucureşti MESAJ: ”Eu, Mircea Druc, sunt aderent la CU-2012 “prin definiţie”, alături de toţi ceilalţi unionişti.”

    Ştefan Maimescu, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al Consiliului ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, preşedintele Asociaţiei socio-culturale ”Maluri de Prut” din Italia, Republica Moldova

    Vladimir Beşleagă, ex-deputat, membru al Uniunii Scriitorilor, membru-fondator al Consiliului Naţional al Unirii-1991, Republica Moldova

    Ion Mărgineanu, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Lidia Dicusar, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Marin Beleuţă, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Valentin Dolganiuc, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al Consiliului ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Vasile Sajin, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Ion Madan, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al Consiliului ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Tudor Negru, ex-deputat, doctor în drept, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Ion Munteanu, doctor în filozofie, ex-deputat, membru-fondator al Consiliului Naţional al Unirii-1991, Republica Moldova

    Gheorghe Slabu, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Mihai Druţă, ex-deputat, membru al ”Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Ion Tănase, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al unirii1991, Republica Moldova

    Alexandra Raiu, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ”Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Mihai Dimitriu, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ”Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Nicolae Misail, ex-deputat, membru al ”Asociaţiei Parlamentul 90”, Republica Moldova

    Valentin Mîndîcanu, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii- 1991, Republica Moldova

    Zăinescu Cristian Constantin, ex-deputat de Iaşi (prima legislatură), ex-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (1990-1992), membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, Iaşi, România

    Anatol Caraman, Sergiu Tătaru, AVR-1992 ”Tiras-Tighina”, Republica Moldova

    Vitalia Pavlicenco, ex-deputat, preşedintele PNL, decorată cu Ordinul Naţional al României “Pentru Merit”, în Grad de Comandor, Anatolie Revenco, medic, vicepreședinte al PNL, Alexandra Can, vicepreşedinte al PNL, ex-ministru, decorată cu Ordinul Naţional al României ”Serviciul Credincios” în Grad de Comandor, Iuri-Apostol Andrei, ex-deputat, membru al BPC al PNL, Republica Moldova

    Alexandru Moşanu, membru de onoare al Academiei Române, preşedintele Parlamentului care a proclamat Independenţa, redactor-şef-fondator al revistei de istorie şi cultură ”Destin Românesc”, Republica Moldova

    Valeriu Ciubotaru, preşedinte, Partidul Naţional Român, Republica Moldova

    Mircea Rusu, ex-deputat, preşedintele Asociaţiei ”Libera iniţiativă”, Republica Moldova

    Eugen Mihalache, vicepreşedinte, Partidul Poporului-Dan Diaconescu, România

    Mircea Popescu, Consilier Onorific al Preşedintelui Comisiei de Politică Externă a Senatului României, fost preşedinte al Consiliului Mondial Român, decorat cu Ordinul Naţional al României ”Pentru Merit” în Grad de Comandor, California, SUA

    Constantin Tănase, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii ‘91, membru al Asociaţiei “Parlamentul ‘90”, decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în Grad de Ofiţer, Republica Moldova
    Val Butnaru, publicist, scriitor, director al portalului http://www.union.md, decorată cu Ordinul Naţional al României ”Pentru Merit” în grad de Comandor, Republica Moldova

    Valentina Butnaru, publicistă, preşedintele Societăţii ”Limba Noastră cea Română”, Ordinul Naţional al României ”Pentru Merit” în Grad de Comandor, Republica Moldova

    Sergiu Laşcu, preşedintele Mişcării Naţional-Creştine, Republica Moldova

    Gheorghe Viţă, preşedintele Uniunii Românilor din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, Republica Moldova

    Palade Gheorghe, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Republica Moldova

    Anton Moraru, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Republica Moldova

    Alexei Paluţa, preşedintele Asociaţiei ”Tighina”, România

    Dumitru Ilinca, preşedintele Asociaţiei moldo-române ”Maluri de Prut”, Italia

    Strîmbeanu Andrei, ex-deputat, membru al Uniunii Scriitorilor, Republica Moldova

    Traian Vasilcău, membru al Uniunii Scriitororilor din România și Republica Moldova

    Anatol Vidraşcu, directorul grupului editorial ”Litera”, decorată cu Ordinul Naţional al României ”Serviciul Credincios” în Grad de Comandor, România-Republica Moldova

    Bagiu Ovidiu Ilie, preşedintele ”Asociaţiei ”FAPTE”, România

    Iulia Deleu, avocat, directorul Fundaţiei ,,Dreptul şi Democraţia”, Republica Moldova

    Mîndîcanu Virgil, profesor universitar, doctor habilitat, Republica Moldova

    Sergiu Afanasiu, preşedintele Asociaţiei Ziariştilor Liberi, Republica Moldova

    Ludmila Bolboceanu, preşedintele ”Mişcării femeilor dinMoldova pentru combaterea sărăciei”, Republica Moldova

    Liliana Pagu, preşedintele Asociaţiei Femeilor din România

    Alexandru David, preşedintele Comunităţii regilioase ,,Filiala Floreni a Frăţiei ortodoxe Române”, Republica Moldova

    Tatiana Balacci, preşedintele Asociaţiei ”Realitate şi Adevăr”, Republica Moldova

    Dan Ioan Mariuţa, preşedintele Asociaţiei ”Realitate şi Adevăr”, Alba Iulia, România

    Mihai Ciubotaru, preşedintele ”Societăţii scriitorilor români din Basarabia, Republica Moldova

    Viorel Patrichi, membru în conducerea CNU-CNR, fondat in 1991, jurnalist, scriitor, românia

    Ovidiu Creanga, scriitor basarabean, Toronto, Canada

    Eugenia Duca, preşedintele ”Asociaţiei femeilor de afaceri”, Republica Moldova

    Vlad Ciorici, preşedinte, Gheorghe Mârzencu, membru ai Asociaţiei obşteşti ”Memoria victimelor regimului totalitar comunist”, Republica Moldova

    Maxian Gheorghe, ”Asociaţia oamenilor de ştiinţă, cultura şi artă din Orhei”, Republica Moldova

    Victor Zugravu, preşedintele Mişcării Populare ”Solidaritatea”, Republica Moldova

    Timotei Ţurcanu, inginer, Republica Moldova

    Ion Stafi, istoric, Republica Moldova

    Oleg Brega, jurnalist, activist civic, Republica Moldova

    Ghenadie Brega, activist civic, Republica Moldova

    Ţărnă Nicolae, actor, muzician, Republica Moldova

    Vasile Iovu, artist al poporului, naist, Republica Moldova

    Sergiu Pîrgaru, Accent TV, Republica Moldova

    Luminiţa Dumbrăveanu, Asociaţia ”Justice-Studio”, Republica Moldova

    Bogdan Ţicală, reprezentantul Asociaţiei „Eternul Maramureş”, România

    Tudor Ionescu, reprezentantul Asociaţiei „Noua Dreapta”, România

    Constantin Rusanovschi, preşedintele Asociaţiei ”Pro Basarabia şi Bucovina”, Filiala Oneşti, România

    Ioan Seniuc, preşedinte de onoare al Asociaţiei Refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa, Bacău, România

    Dacian Dumitrescu, ziarist independent, consilier de presă la “Asociaţia culturală PRO Basarabia si Bucovina”, http://www.probasarabiasibucovina.ro şi administrator al site-urilor http://www.romaniacarnavalului.com şi http://www.romaniataranoastra.eu, România

    Ion Măldărescu, Revista ART-EMIS, România

    Istrate Ioan Emilian, fotoreporter independent, Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, România

    Dembiţchi Mihai, pensionar M.A.I., Republica Moldova

    Iurie Fortuna, reprezentantul Noii Drepte, Italia

    Moisei Iurie, pensionar militar, Republica Moldova

    Marin Anatol, profesor de istorie, Republica Moldova

    Protoiereul Ioan Eşanu, Parohia Sfîntul Nicolae, Mitropolia Basarabiei, Călăraşi, Republica Moldova

    Virgil Ciucă, inginer, poet, preşedintele “Asociaţiei Americanilor de Origine Română”, New York, SUA

    Napoleon Săvescu, preşedintele Dacia Revival International Society of New York, Romanien Medical Society of New York, Statele Unite ale Americii, MESAJ: “Felicitari, Sunt alaturi de dumneavoastra si, daca considerati ca va pot/putem fi de folos, va fi un privilegiu pentru mine/noi”.

    Geo Stroe, preşedinte-fondator al Fundaţiei Academia Dacoromână TDC şi Partidul României Europene – P.R.E. MESAJ: “FUNDATIA ACADEMIA DACOROMANA TDC si PARTIDUL ROMANIEI EUROPENE -P.R.E.SUSTIN IMPREUNA INTRU TOTUL ACEASTA ACTIUNE UNIONISTA.”

    Gheorghe Gavrilă Copil, preşedintele Societăţii CulturaleBucureşti-Chişinău. MESAJ: “Dragi români din Consiliul Unirii, consideraţi Societatea Cultural Bucureşti-Chişinău ca fiind împreună cu dumneavoastră pe calea Reîntregirii României! Unirea românilor într-un singur stat s-a facut prin ei înşişi, imperiile fiind puse asupra faptului împlinit. Crezând te respecţi pe tine şi vom reuşi! Unirea de la 1 Decembrie 1918 este activă în sufletele românilor şi vom ajunge, neîndoielnic, în România noastră Reîntregită! Această stare sufletească o dorim tuturor românilor, de 1 Decembrie, de 15 ianuarie, de 24 ianuarie, de Paşti, de 15 iunie, de Crăciun, de Anul Nou şi zi de zi, până la împlinirea acestui ideal sacru!”

    Octavian Căpăţină, cercetător principal la Institutul de proiectări pentru automatizări, Cluj Napoca, România

    Şerban Tudor, pensionar M.Ap.N, România

    Şerban Liuba, pensionar M.A.I., Republica Moldova-Romania

    Ion Neaga, maior de poliţie în rezervă, Republica Moldova

    Andrei Begu, rezident acum în Spania, Republica Moldova, MESAJ: “Sustin ideea unirii Basarabiei cu Romania. Voi promova aceasta idee asa cum voi putea prin diferite metode chiar si de aici din Spania. Sa ne ajute Dumnezeu! Traiasca Romania Mare!!!”

    Ţurcan Vasile, colonel în rezervă, ex-comisar de poliţie Grigoriopol, ex-comisar Hânceşti, participant la conflictul militar din 1992, cavaler al Ordinului ”Credinţă Patriei de gradul I”, Republica Moldova

    Dumitrascu Viorel-Artur, inginer, Braşov, România

    Cătălin Vasile, cadru militar (activ), subofiter-pompier militar, Galati, România. MESAJ: ”Calitatea mea de cadru militar activ m-a impiedicat sa specific inca de la bun inceput profesia si ocupatia, nu din teama, – caci imi asum responsabilitatea pentru afirmarea credintei si a principiilor care ma calauzesc -, ci pentru a nu adauga si alte probleme la cele deja existente din partea dusmanilor REINTREGIRII si a slujitorilor acestora, care va aduc atingere. Domnul sa ne ajute sa vedem Reintregirea infaptuita, cu adevarat pe vecie de aceasta data! Cu respect”

    Iulian Moldovanu, bibliotecar, secretar al filialei Botoşani a Asociaţiei Culturale ”Pro Basarabia şi Bucovina”, România MESAJ: ”E NEVOIE URGENTA DE UN LIDER!!!! Gasiti un lider incoruptibil si puneti-l in fruntea miscarii. Altfel va vor risipi repede”.

    Ion Dumbrăveanu, doctor habilitat-romanist, profesor universitar, Republica Moldova

    Albina Dumbrăveanu, doctor în filologia română, Republica Moldova

    Neculai Popa, Consiliul Român American, SUA

    Tatiana Valica, cetăţeană a României, domiciliată în Republica Moldova

    Vera J Luchian-Patton, editor-in-chief al publicaţiei Clipa Magazine, cea mai veche publicaţie de limbă română de pe continentul american, SUA

    Dwight B Luchian-Patton, director, Clipa R Magazine, cea mai veche publicaţie de limbă română de pe continentul american, SUA

    Nicolae D Rusu, economist, pensionar, SUA

    Vasile Bechis, Evergreen Pl. Costa Mesa Ca.92627

    Talos Mircea, manager, studii superioare tehnice și economice, implicat în activitatea politica a PNCCD din ianuarie 1990, adeziunea e semnată în nume propriu, Bistriţa, jud. B-N, România

    Cezar Adonis Mihalache, director editorial şi redactor-şef Ziarul ”Naţiunea” http://www.ziarulnatiunea.ro), Bucureşti, România

    Cantoreanu Daniel, student, membru al unui SiSC – Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, București, România

    Serpoianu Mihai, Constanţa, România

    Alexandrin Moiseev, redactor emisiune ”Romania inconjurata de Romani”, Radio Neptun Constanta (www.radioneptun.ro), director executiv ONG Romania Dacia Casa Noastra, blogger http://moiseevalexandrin.wordpress.com/, Constanta, Romania. In R.Moldova – Stefan Voda

    Firica Popa, Inginer/prestari servicii in afaceri si management , Membru fondator al Asociatiei culturale ,,Pro Basarabia si Bucovina,, filiala Teleroman, Membru fondator al ,,Partidului reantregirii optiunea daco-latina,, filiala Teleorman-România. MESAJ: ”Mi-am propus inca din 1991 sa urmez consecvent toate initiativele si demersurile care privesc reantregirea neamului romanesc promovate de dl Micea Druc, singurul lider roman autentic in promovarea intereseor nationale ale tuturor romanilor, Dumnezeu sa binecuvanteze neamul romanesc!”

    Mihai Bogdan Bicsi, fizician, Suceava, România

    Vasile Tudose, mecanic-auto, Iasi, România. MESAJ: ”Nu fac parte din nici un partid politic, din Romania si nici din Basarabia…”

    Harconita Nicolae, pensionar, Chisinau, Republica Moldova

    Lilia Sievers, temporar neangajata,Germany MESAJ: ”Sunt total pt Unire pentru cä suntem pur si simplu romäni, ne place sau nu, dar Patria, pärintii sau copiii nu se aleg. Chiar nu avem nevoie sä ducem in spate 101 hoti-parlamentari si multi treucari-functionari si pe cumätrii lor. Moldova poate fi dupä exemplul Gremaniei o regiune cu un simplu ministru-prezident si un mic Guvern, o regiune infloritoare. Vä doresc si ne doresc succes, sä ne ajute Domnul!”

    Petru Catricio, artist plastic, Franța

    Anastasia Calistru, matematiciana, asistentă, Germania

    Valentina Sturza, presedintele Asociatiei Fostilor Deportati si Detinuti Politici din R.Moldova, Chisinau MESAJ: ”Din asociatie fac parte circa 5 mii de persoane, peste 60% dintre ele sunt nascute in Romania interbelica, restul fiind nascuti in locurile deportarii. Ababsoluta majoritate dintre toti membrii Asociatiei pledeaza pentru Re-Unirea Basarabiei (R.Moldova) cu România.”

    Fioghin Calistru, pictor liber, Germania

    Daniel-Octavian Niculescu, traducător autorizat, București

    Jordan Barbu, inginer, Tulcea-România MESAJ: ”DORESC REUNIREA CELOR DOUA STATE”

    Valentina Galuscă, jurnalist, Republica Moldova MESAJ:”Sustin Declaratia Consiliului Unirii! Traisca Romania Mare, in vechile hotare!” “Scumpii mei compatrioti, din Consiliul Unirii, sunt, din anul 1991, membra a Uniunii Jurnalistilor din Republica Moldova. In activitatea mea de jurnalist am lucrat redactor la Radio Moldova (anii 1985-1990), redactor de sectie la ziarul pentru copii Florile Dalbe (1990-2000), redactor-sef la revista catolica Providenta Divina (2000-2002), secretar responsabil la ziarul Gazeta Bibliotecarului 2002-2004, redactor de sectie la revista „Moldova” 2004-2006. Acum sunt la pensie, colaborez in baza de contract, scriu articole despre asistenta sociala. Nu reprezint nici o organizatie, intentionez sa infiintez un studiou de producere a filmelor documentare si cu desene animate. (In acest sens am fost la traininguri la ECCC – Centrul European pentru Cultura si Comunicatii, cu sediul in Varsovia, Polonia pe 24 de zile in anul 2000, si apoi in 2004 cu temele Filme…). Posed limba engleza destul de binisor (am invatat la cursuri intensive), franceza (in scoala si la Universitatea de stat). Am invatat italiana fara profesor, cand lucram la revista catolica, caci trebuia sa traduc unele articole din italiana… si, evident, stiu si rusa. Deja lucrez la un subiect pentru un film documentar despre deportati… va fi un film de investigatie cu o deplasare in zona unde au fost deportati moldovenii si lasati si uitati de toata lumea… am un subiect destul de interesant si am contactat persoane din localitatea respectiva… As putea sa contribui si eu cu ce pot pentru UNIREA cu Patria. Daca va pot fi de folos, ma puteti contacta. Cu placere voi raspunde, la chemare. Cu mult respect.”

    Paul Zahariuc, profesor, Vaslui, România MESAJ: ”Bună dimineaţa, fraţi români! Cred că vă daţi seama că noi, cei din dreapta Prutului, nu putem face prea multe şi că iniţiativa trebuie să vină din partea voastră, a celor din stânga numitului râu. Partea proastă este că aveţi un puternic partid pro-rus, cel al nemernicului voronin, care va pune numeroase piedici în calea idealului naţional: UNIREA. Dacă îl veţi marginaliza democratic, în faţa urnelor de vot, atunci totul va fi posibil. Succes tuturor!”

    Constantin Mateescu, student, Bulevardul Chisinau, Bucuresti, România

    Grigore Vulpe, președintele ONG “Basarabia & Bruxelles”, Bruxelles, Belgique Belgique MESAJ: ”Alaturi cu trup si suflet in cuget si simtire”

    Dumitru Vigu, Canada

    Victor Sula, Canada, Ontario, Toronto MESAJ: ”Pentru adevarul istoric”

    Iulian Gramatki, student la Universitatea americană Saint Louis University, specialitatea Business Internaţional şi Ştiinţe Politice, Madrid

    Vasile Gavrilan, student la litere, redactor, Milestii Mici, Ialoveni

    Ioan Rosca, luptator pentru reunificare, Piatra Neamt (Montreal), http://www.ioanrosca.com, http://www.procesulcomunismului.com, http://www.piatauniversitatii.com

    Vlad Irimie Puscasu, absolvent al Facultății de Studii Europene, membru al Organizației Provita din Cluj, colaborator al organizației umanitare ”Carpe Diem” din Republica Moldova MESAJ: ”Traiasca Romania!”

    Vitalie Buzdugan Vitalie, antreprenor, Chisinau

    Mihai Turcanu, Peresecina-Orhei, R.Moldova

    Ileana Faur, Targoviste. Jud. Dambovita

    George Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud MESAJ: ”Rog promovaţi un proiect de lege privind interzicerea publicaţiilor cu caractere chirilice pe teritoriul Republicii Moldova. Rusnacii să inveţe să scrie şi să citească cu caractere grafice latine, ca în toată lumea şi Europa. Aşa cum au renunţat germanii la caracterele gotice, de ce nu ar face acelaşi lucru slavonii? Publicaţiile existente ar trebui fie distruse fie returnate la Moscova. Cine locuieşte într-un spaţiu latin trebuie să se adapteze regulilor locului. Este o chestie de respect faţă de gazde”.

    Dorel Duceac, inginer, Iasi, România. MESAJ: ”DECLAR CA SUNT DE ACORD SI SIMT DIN TOATA PUTEREA SI DIN ADINCUL INIMII, DECLARATIA CONSILIULUI UNIRII SI MA ANGAJEZ SA PROMOVEZ IDEALURILE ACESTEI DECLARATII PINA LA VICTORIA FINALA-ROMANIA REINTREGITA. SUNT MEMBRU, INCA DIN 1991, AL CONSILIULUI NATIONAL AL UNIRII, FONDAT DE DOMNUL MIRCEA DRUG, SI AM FOST MEMBRU AL PARTIDULUI NATIONAL AL REINTREGIRII FONDAT TOT DE DOMNUL MIRCEA DRUG. AM ACTIVAT IN IASI SI IN ZONA MOLDOVEI, IN CADRUL ACESTUI PARTID DESFIINTAT LA PRESIUNEA UNOR ORGANISME UCRAINIENE SI ROMANE. CU DEOSEBITA CONSIDERATIE.”

    Ionel Ilinca, Constanta, România

    Petru Rasu, Chisinău MESAJ: ”Ader şi susţin Consiliul de Unire cu Ţara”

    Grigore Ionas, moldovean/roman basarabean, 49 ani, Republica Moldova

    Mircea Ivănoiu, urmaş al unor refugiaţi basarabeni din Bălţi, in 1944. Locuiesc la Braşov, România

    Victor Furnica, Chisinau

    Pusa Becker-Brindea Pusa, Marele Ducat de Luxemburg

    Liviu Petrina, presedintele Asociatiei Casa GRATIS PRO DEO, România

    Valeriu Boțan, Hâncești, Republica Moldova

    John Onoje, Chisinau, Republica Moldova

    Mihai Stan, președintele Consiliul Mondial Roman, SUA

    Cristinel Popa Stoica, student la Harvard University in programul de Master in Politica Publica., absolvent al Stanford University, Stiinte Politice, Cambridge, USA. Adresa Romania: com.Chiscani, Jud. Braila

    Nicolai, fermier, Chisinau, MESAJ: ”Sa ne ajute Domnul, ca e un lucru sfint!”

    Mircea Comaneci, Botosani, România. MESAJ: ”De acord cu aceasta initiativă”

    Gheorghe Ţeavă, inginer, fondator al „Mişcării Dacia”, Drajna – Prahova, România

    Valentina Mircea, Republica Moldova

    Triboi Ion, inginer-electronist, Chişinău, Republica Moldova

    Cucuietu Călin, manager, Accent TV, Chişinău, Republica Moldova

    Remus Tanasa, Redactor sef revista ”Foaie Nationala”, Botosani, România, dom.actual – Perugia, Italia

    Paul-Mircea Iordache, inginer proiectant instalaţii electrice, preşedinte al Filialei Judeţene Botoşani a Uniunii Vatra Românească, redactor al revistei “Vatra Noastră Românească”- periodic, apărut în 2001, al Fil. Botoşani U.V.R., Botoşani, ROMÂNIA.

    Anisor Barbu, inginer fizician, Alexandria, jud. Teleorman, Romania MESAJ: “Am avut initiativa infiintarii si am fost seful filialei Teleorman a Partidului National al Reintregirii, ulterior POD. Astept de mult sa mai facem ceva. Va salut , dle Mircea Druc!”

    Ivan Dicusar, economist, Criuleni, R.Moldova

    Iacob Cazacu-Istrati, prim-vicepresedinte al “Worldwide Romanian Forum”, Florin Carlan, vicepresedinte al “Worldvide Romanian Forum”, Canada MESAJ: “Sa nu uitam ca la aceasta miscare au aderat romani din intreaga lume, nu numai din Basarabia, deoarece problema reintregirii Romaniei este o problema a tuturor romanilor. Aceasta lupta pentru Unire este a intregului neam romanesc, nu a unui grup. De aceea, “Worldwide Rumanian Forum” (Forumul Romanilor de Pretutindeni), ca organizatie de baza a Miscarii Unioniste din intreaga lume cere, ca, in recent fondatul Consiliu al Unirii, FRP (“Worldwide Rumanian Forum”), sa fie recunoscut ca unul dintre membrii fondatori al Consiliului Unirii si inscrise ca Membri ai Consiliului de Unire urmatoarele persoane: Florin Cârlan (New York), Ovidiu Creangă (Toronto), Dumitru Răchitan (Hamilton), părintele Dumitru Ichim (Kitchener), Iacob Cazacu-Istrati (Toronto), Alexandru Goţea (New York), Romulus Ioniţă (New York), Nicolae Dabija (Republica Moldova), Liviu Cananău (Kitchener), Ilie Vasilev (Quebec), Doru-Cioată (Toronto), Alexandru Mursa (Toronto), George Filip (Montreal), Mircea Popescu, Ionel Gheorghina (Hamilton), Ştefan Străjeri (Detroit, SUA), Alexandru Tomescu (Toronto), Virgil Păun (Târgovişte, România), Sanda Devis (Burliington), Octavian Melenciuc (Toronto), Nicolae Dima (SUA), Alexandru Revencu, (Toronto), Victor ia Sarban (Edmonton, Canada), Victor Cazacu (Toronto), Victor Onofrei (Montreal), Mircea Pânzaru (Ottawa), Alex Cetăţeanu (Montreal), Victor Căpăţină (Toronto), Marian Costache (Hamilton).”

    Tudor Iaşcenco, directorul săptămînalului regional “CUVANTUL”, Rezina, Republica Moldova

    Colonel (r) dr. Anatol Munteanu, combatant al războiului de pe Nistru, București, România

    Corneliu LEU, Journalism and Foreign Languages, European Association for Pluralism, Europe’s Oecumenical think-tank, Coexistence Initiative, International Jacques Maritain Institute, Writer’s Union, Cinematographers’Union, Journalists’Union, Broadcasters’Association. President of the Mouvement for the Romanian Villages’ Progress; Editor of the weekly “Albina romaneasca”, the thrimonthly “Pluralitas”, the online Portal Carte si Arte (Books & Arts Portal) and “Realitatea – Publishers”. Bucureşti România

    Mihai Nicolae, avocat, președintele Institutului Fratii Golescu pentru relatii cu romanii din strainatate, România

    Petru Borodi, pensionar, Cluj, România

    Elena Condrei, Botoșani, România

    Maxim Casian, profesor

    Vitalie Florea, Dănceni-Ialoveni, Republica Moldova

    Petru Florea, Dănceni-Ialoveni, Republica Moldova

    Maria Florea, Dănceni-Ialoveni, Republica Moldova

    Alexandru Andronovici, student, Iași, România

    Petru Andronovici, Dănceni-Ialoveni, Republica Moldova

    Alexandru Andronovici, Dănceni-Ialoveni, Republica Moldova

    Maria Andronovici, Dănceni-Ialoveni, Republica Moldova

    Svetlana Neaga, translator-interpret, Chișinău, Republica Moldova

    Alexandru Neaga, student, Chișinău, Republica Moldova

    Tania Florea, Italia/Ialoveni-Republica Moldova

    Cheptea Roman, Republica Moldova

    Petru Bet, artist plastic, membru la “Maison des Artistes” din Franţa, deţinătorul distincţiei “La Toile d’or de l’an 2010, 2011″, acordat de Federaţia Naţională a Culturii Franceze, refugiat politic (din cauza persecuţiilor comuniste din 2002), Franța

    Olariu Sorin, inginer, vicepreședinte al partidului ”TOTUL PENTRU TARĂ, FUNDATIA I.G.OGORANU-SIBIU MESAJ: ”In numele meu personal si in calitate de vicepreședinte, ne exprimăm deplina adeziune la jertfa si lupta românilor pentru unitate națională și păstrarea identității naționale și creștine a neamului românesc. TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE. Sper să ne întâlnim la cât mai multe acțiuni concrete”. România

    Gică Manoil, profesor de istorie , Preşedintele filialei Botoşani a Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, România

    Alexandru Tataru, Milano, Italia-Republica Moldova

    Stefan Tiron, profesor, Republica Moldova

    Malai Iulian, student. MESAJ: “Numai impreuna vom fi puternici. UNIRE!!!”

    Ion Darie, jurist, Republica Moldova

    Andrei Panait, informatician, Londra, UK

    Ion Margine, istoric, jurist, antreprenor, specialist in administratia publica, colonel de politie in rezerva. MESAJ: Tatal – Margine Vasile, fost veteran al Armatei Române, subofiter in Garda de Onoare a Regelui Mihai I, Republica Moldova

    Mihail Bandalac, medic, “Eurodent bp srl”. MESAJ: “DEMNITATEA-I PAINEA INVIERII,UNA-I TARA,UNU-I SFATUL TARII! GRIGORE VIERU”, România

    Ion Sava, Orhei, Republica Moldova

    Valentin Berca, inginer. MESAJ: “Culoarea politică a UNIRII trebuie să fie una singură: “ROŞU, GALBEN ŞI ALBASTRU”! Orice român, oriunde s-ar afla, trebuie să o poarte cu mîndrie în inimă!”, Craiova, România

    Vitalie Macovei, inginer, Republica Moldova

    Morosan Vitali, medic, Republica Moldova

    Ioan Popescu, jurnalist independent, MESAJ: ”Ader, cu toată inima!”, Ploiești, România

    Smaranda LIVESCU, profesor, USA

    Vasile Şimilovici, profesor, Edineţ, Basarabia

    Alexe Lupu, profesor, Edinet, Republica Moldova

    Morosan Vitalie, medic, Chisinau, R.Moldova

    Partidul Totul pentru Tara (Pentru Patrie). Prin presedinte executiv Florin Dobrescu, Bucuresti, Romania MESAJ: “Conducerea Centrala a TpT a hotarat alaturarea intregii organizatii la Consiliul National al Unirii. Traiasca Romania Mare!”

    Fundatia Ion Gavrila Ogoranu, ONG. Prin președinte Coriolan Baciu, Bucuresti, Romania.

    Mariana Vass, profesoara, Eforie-Nord, Constanta MESAJ: Bunul Dumnezeu ne ajuta si ne va ajuta! Sa IL cautam din toata inima! NUMAI CU DUMNEZEU REUSIM!

    Dragan Gabriel, profesor

    Eriomenco Boris

    Golan Ion

    Valeriu, Cahul, Republica Moldova

    Silvia Neceaev, Chisinau

    Cotruţa Constantin

    Daniela

    Mihai Mircea Totpal

    Chiosa Eugenia, neangajata, Republica Moldova

    Cornel Todirică, economist (momentan, student la doctorat la Central European University) MESAJ: ”Va multumesc pentru initiativa si deranj!” Fălticeni-Suceava-Bucureşti-Budapesta

    Marcel Rimbu, agent ghid turist Creta. MESAJ: LUCREZ LA O FIRMA DE TURISM ROMANO-ELENA. NASCUT PE MALUL PRUTULUI LINGA STINCA-COSTESTI. DORESC UNIREA DE CIND AM INCEPUT SA VORBESC. ATUNCI IMI STRIGAM RUDELE DE PE MALUL CELALALT DE PRUT DIN MOLDOVA DE EST DIMINEATA SI SEARA SI NE SALUTAM. PARTICIP CU PLACERE LA ACTIVITATILE DEDICATE REUNIRII SI AM FORMATA O ARMATA DE UNIONISTI IN LOCURILE NATALE SI PE FACEBOOK.

    Botoșani, România

    Tatiana Chitoroga, bucatareasa, Portugalia

    Oleg Vlos, jurist, master în drept , vicepreşedinte al ONG-ului ”Protecţia drepturilor omului, de consumatori şi a persoanelor cu handicap”. MESAJ: ”Încet mor din cauza lipsei de medicamente şi bani pe ele! Managementul nostru a decis să anuleze medicamentele gratuite de salvare”, Bălți, Republica Moldova

    Arcadie Romanciuc, elev MESAJ: ”Sunt pentru limba română si pentru reintregirea spatiului românesc!” Strășeni-Republica Moldova

    Ion Dascalescu, avocat MESAJ: ”Va multumesc ca va considerati romani, si nu moldoveni, care vorbesc ”limba moldoveneasca”. Aveti toata stima mea. Pledez si sustin Unirea grabnica, pasnica si, in noul context al cerintelor europene, a tuturor teritoriilor romanesti din afara granitelor romanesti, cu Patria-mama. Daca voi o cereti, noi va sustinem. Solicitarile si implicarea trebuie sa vina de la voi. Noi nu facem decat sa va sustinem si sa va ajutam. Unirea nu se poate face cu forta. Pana la acest moment sunteti romani din Diaspora, ca si noi.” Reggio Calabria/Italia

    Petro Gilca, reponedor (comert) Barcelona, Spania

    Florea Anitei, economist, financial broker, roman moldovean din Veresti-Suceava-Romania, MESAJ: “In acest an, 2012, se implinesc 200 de ani de la rapirea Basarabiei de catre Imperiul Rus. Sa marcam acest an prin manifestatii de mare amploare impotriva anexarii acestui pamant romanesc. Unirea Basarabiei cu Patria-mama va deschide un nou capitol in Istoria Romaniei si va aduce fratii nostri mai repede in Europa ferindu-i de pericolul real al inglobarii acestora in spatiul euro-asiatic al tiraniei ruse. Fratii nostri moldoveni din Basarabia sunt europeni, sunt romani ca si noi si locul lor este in Europa. Acest an sa fie marcat de mari manifestatii pentru Unire.” SUA

    Alexei Cujba, Republica Moldova

    Vitalie Lisnic, operator video, blogger MESAJ: “Toţi spun: “Unirea va fi, mai devreme sau mai târziu!”. Eu zic: “Mai bine mai devreme!” Chișinău, Republica Moldova

    Sergiu Petrovici, inginer constructor, Teleneşti, R. Moldova

    Popa Tamara, director comercial, Ungheni, Republica Moldova

    Iurie, invatator, MESAJ: ”Sunt pentru Unirea Republicii Moldova cu România”, Slobozia, Republica Moldova

    Eduard Roman, farmacist, Bălți, Republica Moldova

    Dr.Constantin Burlacu, jurnalist, presedintele Ligii Apararii Nationale MESAJ: ”Am fost si sunt pentru reunirea Moldovei de peste Prut cu Romania. Traiasca Romania Mare, libera, independenta si suverana de la Nistru si pana la Tisa, a romanilor si numai a romanilor. 464 Woodward Ave. Apt.2L, Ridgewood, NY 11385 SUA

    Familia Calancea, români moldoveni, MESAJ: ”In amintirea parintilor nostri /apicultor Gheorghe Leon Calancea /1887-1975, s.Tataresti/, Pantelimon si Tina Calancea /spitalul din s.Zubresti/, Serghei Gh. Calancea /1924-1996/, invatator de geografie, si Eugenia V.Calancea/ 1929-2008/, invatatoare de biologie, s. Zubresti, care prin luna decembrie 1980, când o ruda prin alianta, Ion Moldoveanu, ne-a adus o antena mai moderna, au stat o prima zi de duminica tot privind cu nesat de dimineata pâna seara TV Româna, cu dulcea noastra limba, dupa care am tânjit atâta amar de vreme…”, s.Zubresti, judetul Lapuşna

    Victor Cobăsneanu, redactor-șef, ”Observatorul de Nord”

    Ion Daghi, plastician, doctor in pedagogie, conferențiar universitar UTC, Chișinău, Republica Moldova

    Liviu Raischi, primar, Slobozia Noua, jud.Soroca

    Veronica Alexa, economist, MESAJ: “Ader la Consiliul Unirii din suflet. Caut în România pe Roşca Mircea, născut în Basarabia în 1939-1942, fiul lui Fiodor sau Tudor Roşca, născut la Rădeni-jud.Orhei, în 1903-1906. A fugit din Basarabia de teroarea bolsevică în 1940 sau în 1944. A lucrat ca profesor la Focşani. Mircea Roşca fiul lui Fiodor sau Teodor, dacă eşti în viaţă, te caută verii din Basarabia, satul Rădeni Efimia şi Dumitru Roşca, la Chişinău. Valerian Roşca”. Chișinău, Republica Moldova

    Arcadie Chirosca, programator, MESAJ: “Doamne Ajută”, România-Republica Moldova

    Grati Tamara Nicolae, istoric, Chișinău, Republica Moldova

    Apostol Valeriu, inginer automatist, Galaţi, România

    Lucian Livescu, Journalist/inginer M.S./Profesor Matematica Dekalb District Georgia USA

    Morozan Dorin, MESAJ: “Sunt din Chişinău, am 18 ani, sunt un naţionalist înflăcărat şi vreau să fiu şi eu membru al Consiliului Unirii”. Anenii Noi , Republica Moldova

    Veagu Gheorghe, scriitor, redactor-şef revista “Oglinda Literară” “Calvar al Literaturii române”, cetăţean de onoare al oraşului Panciu şi com.Trifeşti Neamţ, Focşani, jud.Vrancea, România

    Lilea Ion, pensionar, MESAJ: “Unirea reprezintă o REPARAŢIE, cu mare Întârziere, a ceea ce trebuia să fie România: o ţară puternică, unită, normală, aşa cum au croit-o marii noştri înaintaşi. M-aş bucura foarte mult ca lucrurile să intre în normalitate, în sfârşit.”, loc.Rimnicu Vîlcea, Jud.Vîlcea, România

    Ilie Valentin Mihai, economist, Bucureşti, România

    Rusnac Mihai, întreprinzător, Soroca, Republica Moldova

    Rinciog Dumitru, ofiţer în rezervă/şef secretariat, MESAJ: “Felicitări şi mulţumiri pentru toate demersurile pe care le faceţi pentru aducerea românilor instrăinaţi la patria mama!
    Încet, încet, ideea începe să prindă contur practic şi să aiba adeziune la cei mulţi. Unirea a făcut şi va face, de-a pururi, Puterea!”, Bucureşti, România

    Dascalu Traian, pensionar militar, Maramureş, România

    Aurelia Bruma, consilier vînzări

    Serafim Florea, avocat, fondator şi preşedinte al Asociaţiei Comunitătilor Unite ale Moldovei, director executiv al Fundaţiei Comunison, fondator Revista Pro-Diaspora, fondator Partidul Comunitar Democraţia Acasă şi preşedinte al filialei Londra, Ordinul “Meritul Civic” al Republicii Moldova 2010, Ordinul “Ambasador al Păcii” 2008 Universal Peace Federation, London, Marea Britanie

    Maria Saharneanu, jurnalistă, directoare de programe la postul de radio Vocea Basarabiei, Chişinău, Republica Moldova

    Gabriel Sandulescu, student, MESAJ: “Şi eu vreau Unire!”, Bucureşti, România

    Hropaciov Bogdan, inginer constructor, MESAJ: “Doresc Unirea Basarabiei cu România.” Judeţul Teleorman,România

    Petrenici Dorin, Orhei/Chişinău, Republica Moldova

    Iambarțev Dan, programist, Chişinău, Republica Moldova

    Iambarțev Viorica, cercetător științific, Chişinău, Republica Moldova

    Eugenia Bulat, membu al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova și România. MESAJ: “Aderent ”prin definiție”, cum bine s-a exprimat Dl Mircea Druc. // ”Istoria cugetă, desi încet, însă sigur si just”, spunea marele Eminescu. Sper ca aceste eforturi să emane, într-un final, structura care să dea Cauzei Naționale o altă dinamică, conturând finalitatea salvatoare pentru Basarabia: REalipirea la Țara-Mamă. Doamne ajută.” Venezia, Italia

    Ardeleanu Nona, inginer pensionar, Bacău, România

    Ilarion, afacerist , MESAJ: “Deţin cetăţenia României din 2001 cu toata familia.”, Chişinău, Republica Moldova

    Elena Negara, profesoară, translatoare, Orhei, Republica Moldova

    George Rusnac, dr. în filologie, conferenţiar universitar, profesor la Institutul de Studii Europene, Chişinău, Republica Moldova

    Tamara Negara-Rusnac, profesoară, poetă, Chişinau, Republica Moldova

    Evelina Negara, Orhei, Republica Moldova

    Ţeavă Gheorghe, MESAJ: “Administrator al Mişcării Dacia, reprezentată pe Facebook de grupul „Mişcarea Virtuală Dacia” http://www.facebook.com/groups/141387601036/
    În numele celor peste 2200 de aderenţi ai Mişcării Dacia, sprijinim fără doar şi poate această iniţiativă ! Doamne ajută!!!”, Rimini – Italia

    Dorin Dusciac, fizician, activist civic, Preşedintele Clubului Liberal Franţa, MESAJ: “Pentru vechile hotare, pentru Romania Mare!”

    Zinaida Gane, ziaristă, Trieste, Italia

    Valeriu Gane, arhitect, Trieste, Italia

    Ovidiu Fecioru, arhitect, Botoşani, România

    Alex Mursa, Toronto, Canada

    Kemecsei Ioana, economist, Timişoara, România

    Laurentiu Razvan MESAJ: “Buna ziua. Sunt foarte necesare proiectele de conectare dintre cele doua tari cum sunt : poduri peste Prut, cale ferata de tip european, conectarea retelelor de energie si conducta de gaze naturale. In acelasi timp in Republica Moldova nu trebuie sa ramana doar minoritatii care sa impiedice unirea si pentru asta ROMANIA SA OFERE CETATENIA EI SI CELOR CARE NU CUNOSC LIMBA ROMANA. MULT SUCCES.”

    Vlad Pop, asistent medical, Torino, via Chisola 6, Piemonte, Italia

    Valeriu Ciocan, liber profesionist MESAJ: “Traiasca Romania Dodoloata!”, Onesti-Bacau Romania

    WEB-ul http://www.cetatenie.primesc.eu. MESAJ: “Noi am lansat recent site-ul http://www.cetatenie.primesc.eu, cu scopul de a informa cat mai bine pe cei care doresc sa-si redobandeasca cetatenia romana. In urma unei analize detaliate a site-lui Dvs., avand in vedere scopurile commune, venim cu propunerea de a face un schimb de banere si link-uri a site-urilor, pentru o informare mai buna a persoanelor interesate, si o cautare mai simpla a informatiei necesare.”

    Ion Marincas, membru fondator al Asociatiei “Dreptate si Adevar”-Alba Iulia si al Partidului Poporului-Dan Diaconescu,Organizatia Judeteana Alba, Alba Iulia Str.Ioan Alexandru nr.37 C ap.10,etj.2, România

    Unirea, ziar dinAlba Iulia, Mesaj: Ziarul Unirea apare in 1891, ca foaie culturală şi bisericească, întemeiată de un grup de intelectuali şi preoţi patrioţi si luminaţi. A fost şi a ramas un ziar de luptă pentru unitatea şi prosperitatea românilor, militând pentru Marea Unire din 1918, unitatea şi prosperitatea neamului. A apărut până în 1948, când a fost interzis. Reapare în 1968, la Alba Iulia, odată cu înfiinţarea judeţului Alba. Este un ziar independent, echidistant politic, în slujba cetăţeanului, fiind ziarul cu cel mai mare tiraj din Transilvania., Alba Iulia, România

    Gabriel Harapu, muncitor în consrucţii

    Costi Ionescu, econimist

    Minca Constantin Cosmin, cadru militar rezervă , membru Noua Dreapta – filiala Constanţa, Constanţa, România

    Tatiana Ciobanu, profesor, Roma, Italia

    Vitalie Ciobanu, Preşedintele Asociaţiei “Dacia”. MESAJ: Idealul Unirii a fost si ramane sfant pentru romanii cu constiinta si spiritul viu. Sa ne ajute Dumnezeu. Roma, Italia

    Nina Midrigan, designer grafic

    Mihaila Vasilica, economista. MESAJ: “Dusmanii nu ne vor uniti, insa noi vom reusi unirea cea mare. Imi vreau tara inapoi! Traiasca Romania MARE!” Bucuresti

    Stanculeanu Bogdan, economist, MESAJ: “Traiasca Romania Mare!” Pitesti, Arges, Romania

    Hropaciov Iulia, pensionara, Com.Olteni, str.Marin Preda nr.16, Jud.Teleorman, Romania.

    Victor Cristian, liber profesionist, loc.Buturugeni, jud.Giurgiu

    Guriuc Liviu, muncitor, loc. Amelia, Italia

    Serafim Florea, reteaua de Asociatii Media A.O. Pro-Diaspora (London-Bruxelles-Chisinau), Director Executiv, Comunison RC Foundation, Presedinte, L’ACUM Association des Communautes Unies de Moldova Asbl, Coordonator, A.O./Revista Pro-diaspora, London-Bruxelles-Chisinau, http://romanimoldoveni.blogspot.co.uk, http://pro-diaspora.org, http://comunison.org

    Gheorghe Ionaşcu, Conf.univ.dr.arhitect. MESAJ: “Unirea Romaniei cu R. Moldova si cu celelalte teritorii romanesti, aflate vremelnic in alte tari adiacente Romaniei, este un act legitim si firesc de intrare in normalitate. Pactul Ribentrop-Molotov a fost anulat demult de jure, dar inca nu si de facto. Romania inca are probleme pentru a intra in normalitate si asta e problema romanilor – oriunde s-ar afla! Asa sa ne ajute Dumnezeu!”, Bucuresti, România

    Liviu Laurentiu Lipot, manager, presedinte al Uniunii Democratice a Romanilor din Italia (UDRI). MESAJ: “Am fost si raman alaturi de dumneavoastra pentru realizarea reintregirii nationale. Cu noi sunt multi romani de pe ambele maluri ale Prutului care traiesc in Italia! Doamne ajuta!”, Bologna, Italia

    Cornel Stinan Cornel, informatician, Alba Iulia, România

    Iorgu Iordache, om de afaceri, presedinte al Asociatiei “Europa”, cu filiale in Romania si in Italia România, MESAJ: EU II SUSTIN PE CETATENI ATAT PERSONAL CIT SI ASOCIATIV (VALORI EUROPENE)

    Bazavan Adrian, student, Bucuresti, Romania

    Turcu Cristi Marius, student, Teleorman, România

    Matei Mirel, lucrator comercial, Brasov, Romania

    Petrescu R. Florin, inginer/profesor, Barlad, Romania

    Eduard Pascal, Administrator. MESAJ:”Nutresc speranta si cred cu adevarat ca romanii din cele doua state romanesti vor gasi calea comuna, impreuna. Sangele apa nu se face!” Bacau, Romania

    Panaghiu Igor, designer. MESAJ: “Pot sa va ajut in domeniul multimedia (foto, video, colaje, brosuri, banere)”. Chisinau

    Dorobat Ilie-Cristian, economist (domeniul contabil), presedintele Filialei Asociatiei Noua Dreapta, Bacau, Romania

    Col. (rtr.) Constantin Chiper, vicepresedinte ANCE, Asociatia Nationala “Cultul Eroilor”, Bucuresti

    Budisteanu Alexandru, Doctor arhitect, Presedintele Emerirt al Filialei din Romania a Uniunii Internationale a Vorbitorilor de Limba Engleza (ESU). Membru in Consiliul Stiintific al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane. MESAJ: “M-am nascut la 11 august 1928 in com.Parlita, jud. Balti. Sunt doctor arhitect urbanist specializat in amenajarea teritoriului. In perioada 1967-1972, am fost functionar international, reprezentand ca arhitect Romania in cadrul secretariatului ONU de la New York. In perioada 1977-1983 am fost Arhitect-Sef al orasului Bucuresti. Sunt doctor Honoris Causa al Universitatii “Alecu Russo” din Balti. Am infiintat Premiul “Alexandru Budisteanu”, pe care il confer anual Premiantilor de Onoare ai Liceului “Ion Creanga” din Balti, incepand din anul 1996. In perioada 2007-2008 am fost Presedintele Consiliului International al Uniunii Internationale a Vorbitorilor de Limba Engleza (ESU).” Bucuresti, Romania

    Pintilie Țurcanu, Kuressaare, Estonia

    Lt.cdor(r.) Oprea Liviu

    Dan Dascalescu, medic, Ontario, Canada

    Blănaru Matei, traducător, Târgoviște, România

    Marius Constantin, marketing, MESAJ: Am auzit de voi la postul de radio Vocea Basarabiei. Va sustin si trebuie sa se realizeze Unirea Basarabiei, inclusiv a Basarabiei de sud cat si a nordului Bucovinei si a Tinutului Hertei, cu Romania. Este normal si firesc.
    Nu stiu cum va pot ajuta; daca stiti cum…va rog anuntati-ma. Ce pot face eu acum este sa raspandesc adevarul istoric. Bronx, NY SUA, rezident temporar Bururesti, Romania

    Budişteanu Ileana, arhitect, conferentiar universitar doctor, Bucureşti, România

    Mateescu Monica, inginer, Bucureşti, România

    Ursu Tatiana, studentă, Timişoara, România

    Ursu Valentina, epidemiolog, Balţi, Republica Moldova

    Ponomarciuc Victor, învăţător, Chişinău, Republica Moldova

    Efros Mihai, student. MESAJ: Lupt pentru cauaza nationala – UNIREA!
    Magdacesti-Criuleni, Republica Moldova

    Ghenadie Schiopu, antreprenor, Soroca, Republica Moldova

    Veronica Bâncă, istoric literar. MESAJ: “Funciar sunt aderentă ideii de unire.” Chisinău, Bucureşti

    Vitalie Leca, designer. MESAJ: “Lupt pentru Unire din 1989″. Chisinau

    Sonea Constantin, farmacist. MESAJ: “Stranepotul prof. Marcu Valuta, director al liceului de baieti din Bolgrad – 1919-1929 si al liceului Ion Creanga din Balti – 1929-1939 si presedinte al instructiunii publice din Basarabia”, jud. Ilfov, Romania

    Dumitrescu Marius, Jurist, România

    Motoc Radu, inginer. MESAJ: “Trebuie promovate actiuni de coaborare intre institutiile statului asa cum a inceput presedintele Basescu si a continuat primul ministru M.R.Ungureanu. Dupa semnarea unor protocoale de colaborare intre diferitele ministere sunt necesare in mod obligatoriu o colaborare intre Academii, Universitati, Uniunea Scriitorilor, Muzee nationale si judetene, Consilii judetene, etc. Sunt convins ca Unirea exista in sufletul romanilor, ramane sa fie si in hartiile administratiilor. Cu plecasiuni moldave. Republica Moldova

    Popovici Cristian, România

    Gheorghian Leonid, medic/pensionar, Bensheim, Germania

    Claudia Homutescu, profesor, Iaşi, România

    Gheorghian Verona, asistenta medicala/pensionara, Bensheim, Germania

    Gheorghe Gavrilă Copil, MESAJ: Link permanent la vedere – http://www.noidacii.ro

    Cuciuc Nina, profesoara, Iasi

    Dami, programator, Iasi, Romania

    Morar Razvan, istoric. MESAJ: “Imi doresc foarte mult sa reusiti a va duce la indeplinire obiectivul de “UNIRE a REPUBLICII MOLDOVA cu PATRIA MAMA”. Va asteptam cu drag in ROMANIA” Intotdeauna mi-am dorit o ROMANIE MARE, care sa nu mai plece capul la orice comanda venita din afara. Spun asta, deoarece secole de-a randul am tinut “CAPUL PLECAT”, deoarece spuneam noi “SABIA NU-L TAIE”, fara, insa, sa ne dam seama ca, de multe ori, “CAPUL PLECAT LANTUL IMPRESOARA”. Avem indeajuns de multe resurse, atat umane cat si naturale sau materiale, pentru a ne cladi un stat puternic cu noi si pentru a ne putea creste copiii langa noi, fara sa mai fie nevoiti sa se pustiiasca de acasa. Din pacate, in ultimii 22 de ani, atat de o parte, cat si de cealalta, au existat interese obscure, care au favorizat un grup restrans de oameni dornici de inavutire si care au uitat practic de oamenii simpli. Insa, exista speranta : la Bucuresti, guvernul portocaliu al PDL-ului a picat. USL -ul “UNIUNEA SOCIAL LIBERALA” este acum la putere si sunt convins de faptul ca PNL-ul “PARTIDUL UNIONIST” dupa cum i se spune in Republica Moldova, va avea o colaborare indelungata cu USL – ul, numai prin simpla infratire a acestor doua formatiuni referindu-ma la cuvantul LIBERAL. “Bineinteles, eu sper sa fie mai mult de atat pentru oameni”. Vom pune oamenii potriviti la locul potrivit, “II VOM ALEGE DINTRE OAMENI SA VORBEASCA PENTRU OAMENI” si intrun final “NE VOM GASI LOCUL IMPREUNA ASA CUM INTOTDEAUNA AR FI TREBUIT SA FIM UNITI !!!
    Romania – Hunedoara – Deva

    Ruginosu Daniel, inginer mecanic. MESAJ: “Basarabia ESTE Romania!”, Iasi

    Mariana Cristescu, jurnalist, MESAJ: “Sunt unionista convinsa”, judetul Mures, Targu-Mures, Romania

    Camelia Nicoleta Homutescu, functionar in asigurari, Italia

    Sergiu Grosu, elev, Chișcăreni, Bălți

    Ilascu Ion, electronist, Botosani, Romania

    Marilena Vasile, tehnician, Bucureşti, România

    Claudiu Danila, inginer-mecanic, Iasi, Romania. Mesaj: Unirea va veni negresit, toate profetiile zic asta; depinde doar de noi sa grabim acest moment de gratie dumnezeiasca! Doamne-ajuta si fruntea sus, romani de pretutindeni!

    Flori Balanescu, istoric, Bucuresti, Romania

    Livadariu Eugen, electrician, Botosani, Romania

    Adam Bogdan, economist/functionar public, Bacau, Romania

    Caraiman Lilian, vanzari, Barsanesti, Bucuresti-Romania

    Lucian Tanase, specialist, autorul blogului sosbasarabia.wordpress.com, Belgrave St, Kogarah, NSW, 2217, Australia

    Camelian Propinatiu, scriitor. Mesaj: Camelian Propinaţiu este nepotul preotului Grigore Constantinescu, profesorul de limba noastra cea româna, la Seminarul din Chisinau, al poetului Alexei Mateevici. Carti online: http://www.scribd.com/propinatiu/shelf, Bucuresti, România

    Dumitru Statchevschi, student. Mesaj: Traiasca Romania Mare!

    Ilascu Ovidiu-Ciprian, operator comercial: Mesaj: “CU CE PUTEM FI DE FOLOS?” Botosani

    Pintilie Țurcanu, Kuressaare, Estonia. Mesaj: “Sunt cu Dvs. fraților! Susțin lupta pentru Reunirea poporului romînesc într-un stat unitar. Vă expediezi răspunsul meu pentru rusofoni și mancurți cu ocazia ,,9 mai”

    Valentin Rojco, Cluj-Napoca, Romania

    Veaceslav, student. Mesaj: “Suntem Romani si punctum!”

    Mihai Dascal, muzician, Mesaj: “Doresc sa ma inscriou in lista celor adera la ideea de reitregirea tarii noastre Romania” 1454East13TH.str apt .4D Brooklyn NY.11229 USA.

    Maria Cot, cadru didactic. Mesaj: “Doresc sa ma inscrieti in lista de adeziuni la Consiliul Unirii” 1654 East 13TH str.apt .4D Brooklyn NY 11229 USA

    Marius Valentin Săceanu, economist. Mesaj: “…o ţară, atâta timp cât îşi va avea hotarele ştirbite, va sângera mereu.” Giurgiu, Romania

    Teodor Cojocaru, inginer, Raasiku, Harju, Estonia

    Nicu Chipaila, zugrav. Mesaj: “Sunt un unionist pana in adancul inimi, traiasca Romania Mare!” Focsani, Vrancea

    Constantin Padure, liber profesionst. Mesaj: “Originar din dreapta Prutului, “m-am maritat” in Basarabia , si cu Basarabia : Momentan in Danemarca, ulterior in Suruceni, Basarabia”

    Ionel Gherghina, inginer, Toronto – Canada.

    Sergiu Moga, învăţător, limbi străine. Mesaj: “Unirea face puterea!!!”, Tighina, România.

    Preda Cătălin, medic, Constanţa, România

    Paun Octavian, Director Adj. Agentia de Stiri*Centrul Informational METAFORA din Seattle,WA/U.S.A Ziarul/Radio online: http://www.radiometafora.ro si VicePresedinte AMJRP-Asociatia Mass-media&Jurnalistilor Romani de Pretutindeni, Quebec,Montreal/CANADA

    Catalin Hulea, programator PHP, Mesaj: Sustin Actiunea 2012 si Consiliul Unirii, Bucureşti, România

    Dan Nicu, Masterand, Mesaj: Sustin refacerea integritatii teritoriale a Romaniei prin unirea Republicii Moldova cu Romania, atat in spirit, cat si in scris, dar imi doresc sa pot face si ceva mai mult decat atat. Cu respect, Dan Nicu, masterand in stiinte politice la Bucuresti, absolvent in 2012, Chisinau, R.Moldova, Pantelimon, Ilfov, Romania

    Itul-Toderesc Emil, profesor de istorie, Bucureşti, România

    Moiseev Vasile, liber profesionist, Braşov, România

    Grebenscikov Victor, filolog, Chişinău, Republica Moldova

    Osipov Dumitru, Asociatia Pro Basarabia si Bucovina

    Ioan Alisa, Profesoara

    Ciobanu Mihail, student, Nisporeni, Republica Moldova

    Cretu Dumitru, profesor, temporar neangajat, Telenesti, Republica Moldova

    Luca Ion, elev, Nisporeni, Republica Moldova

    Mişcarea România Altfel, asociație civică militantă, București, România

    Mișcarea Culturală Naționalismul și Arta – MECENA, asociație civică, București, România

    Romeo Tarhon, Jurnalist, patron asociat și redactor-șef adj/ Ziarul Națiunea, București, România

    Mihai Ioan Roșca, cadru didactic ASE Bucuresti, mesaj: Luptator pentru unirea pasnica in vechile hotare din 1989. Unire inseamna putere, Bucureşti, România

    Bogdan Sile, it manager, Bucureşti, România

    Suciu Macedon, pensionar, Nasaud, România

    Dumitru Rareș, elev / Redactor la Pro-national.ro, Braşov, România

    Domnica Lazăr, Dublin, Irlanda

    Doru Dendiu, jurnalist, Chişinău, Republica Moldova

    Marza Teodor-Ioan, Presedintele Organizatiei judetene de tineret a Partidului Ecologist Roman Bistrita-Nasaud Beclean, Inginer constructor, jud. Bistrita-Nasaud, Romania

    Ricky Ardezianu, interpret de muzica usoarta, jurnalist, moderator TV., compozitor, Artist al Poporului, Chişinău, Republica Moldova

    Asea Andruh-Scorpan, profesoara arta teatrala. MESAJ: “Pe 1 octombrie 1970 – 40 de lozinci antisovietice întru susţinerea ideii unificării şi consolidării neamului românesc care au zguduit temelia regimului totalitar comunist, despre care Gr.Vieru a spus: “Voi aţi făcut ceea ce trebuia să facem noi…” Trăiască Neamul şi Ţara!” Chişinau, Republica Moldova

    Lilia Neagu-Pîrgari, electromecanic. MESAJ: “Pe 1 octombrie 1970 – 40 de lozinci antisovietice întru susţinerea ideii unificării şi consolidării neamului românesc care au zguduit temelia regimului totalitar comunist, despre care Gr.Vieru a spus: “Voi aţi făcut ceea ce trebuia să facem noi…” Trăiască Neamul şi Ţara!” Chişinău, Republica Moldova

    Danciu Angelica, profesor, Medgidia, Jud. Constanta, Romania

    Bodale Marin, expert în fizica medicalĂ, Iaşi, România

    Nicu Chipaila, tehnician, zugrav, mesaj: orice roman adevarat isi doreste intregirea tarii!, Roma, Italia

    Axente Doru Valentin, mecanic auto, Bucureşti România

    Liviu Guriuc, provincia Terni ,Italia

    Silviu Nedelcu, security services, Utah, USA

    Şumleanschi Iosiv, pensioner, Chişinău, Republica Moldova

    Gheorghe Bobeica, jurnalist independent acreditat la CoE, directorul sitului internet http://www.neodacii.com, Strasbourg , FRANCE

    Dumitru Ichim, Ontario, SUA

    Valentin Ciocan, Istoric; profesor de Istorie. Mesaj: Sustin actiunile care urmaresc revenirea Basarabiei si a tuturor teritorilor romanesti in granitele firesti, in granitele Romaniei. Doresc sa fac parte, daca este posibil (nu cunosc statutul Consiliului), din Consiliul Unirii. Am avut privilegiul sa fiu coleg cu patriotul Ilie Ilascu in Senatul Romaniei – 2004 (Ilie Ilascu a fost senator al Romaniei, nu deputat asa cum apare in lista Consiliului Unirii publicata de dvs.). Romania, Horezu, Valcea

    Ivanov Nicolae, contabil, R.Moldova

    Paul Munteanu, Asistent Medical, BARLAD ROMANIA

    Mihai Beșliu, Elev, mesaj: Bunica mi-a insuflat dragostea de țară și neam și sunt patriot până în măduva oaselor. Pot ajuta pe partea de fotojurnalism, jurnalism, prelucrare foto-video, totuși, sunt oarecum limitat de faptul că sunt încă la liceu. Mergând pe principiul “vorbă multă sărăcia omului” și pentru că nu știu ce informații v-aș mai putea da, mă opresc aici. TRĂIASCĂ ŞI-NFLOREASCĂ MOLDOVA, ARDEALUL ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ, Romania, jud. Buzau

    Octavian Nicolae, inginer maritim, Constanţa, România

    Avram Mariana, consilier juridic, Constanţa, România

    Sava Cristian, asistent social, Iaşi, România

    Verlan Veaceslav, pictor , veteran de razboi ex-comandant grupului de destinatie speciala “Scorpion”, Chişinău, Republica Moldova

    Gherman Oleg, bloger, or. Ştefan Vodă, Republica Moldova

    Lucreția Berzintu, membru fondator al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni cu sediul în Canada. Mesaj: “Vă apreciez pentru ceea ce faceți în scopul Unirii celor două state româmești. Mult succes în continuare! Vă rog să mă înscrieți ca membru în Consiliul Unirii.
    Sunt publicistă, Mulțumesc! Cu respect. Domiciiliu stabil în România, Municipiul Iași,

    Constantin Codreanu, traducător, com. Biliicenii Vechi, Sângerei, Republica Moldova

    Corneliu Gandrabur, jurist, Soroca, Holoșnița, Republica Moldova

    Popescu Mihaela, licentiata in comunicare politica, Mun.Chisinau,str.Teilor nr.5, apt.15

    Druta Petrica, elev in Iasi, Republica Moldova, Chisinau, str Dumitru Riscanu nr.33, bl.1, apt.71

    Viorel Ungureanu, conducator auto. Mesaj: “Atunci cand se va reuni Basarabia cu Romania va fi cea mai fericita zi din viata mea”.

    Gabriel Talpalaru, economist/reprezentant vinzari, Suceava, Romania

    Surdu Ion, vinzator-consultant, s.Cuhurestii de Sus, Floresti, R.Moldova

    Dinu Ciobotaru, inginer constructor, Bucureşti, Romania

    Janeta Torok, psiholog, Carei, Satu Mare, Romania

    Popa Savin, Securitate, un ardelean luptator pentru dreptate. MESAJ: “Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc”, Gheorghe GHIMPU

    Nicolae Pascal, inginer-manager, Cahul, R. Moldova

    Sergiu, elev clasa 11, mesaj: Sunt unionist, ma consider roman,Traiasca Romania Mare!, S.Braviceni, r.Orhei, Republica Moldova

    Zaharescu Nina, Mesaj: as vrea sa fac parte din aceasta organizatie ,sunt moldoveanca (adica nascuta acolo),dar acum locuiesc in Romania ,am crescut cu granita in nas ,scuzati expresia de vre-o 3 ani au luat-o ,adica nu mai este dar tot este interzis sa te apropii de raul Prut .Vreau sa fim liberi sa nu mai fie nevoie de acte de hartii de tampenii pe care le inventeaza guvernantii numai sa ne desparta si sa ne invete istoria care o vor ei ,care le convine ,sunt pentru unire!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Stanculeanu Bogdan, economist, Pitesti, Arges, Romania

    Potroghiru Alexandru Marian, elev, Jud. Bacau, Comuna Margineni, Romania

    Ghita Cristian, Militar, Mesaj: VA IUBESC si ma bucur ca existati, Romania

    Nicolae Tocarciuc, mesaj: Pe parcursul anilor 1979 /septembrie 1991 pe linba sectia de informatii a unitatii militare 2134 CGB graniceri a fost fondata punctul operativ,de pe strada Petricani din municipiul Chisinau.Punctul operativ se ocupa cu spionaj impotriva Romaniei.Datorita unor imprejurari eu am avut functia de instructor superior in acest punct.Doresc ca prin intermediul Dumneavoastra ca toti romanii sa cunoasca lucruri importante

    Comaneci Mircea, “COL(R) VICEPRESEDINTE ZONA NORD EST AL SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILZATE (SCMD), PRESEDINTE FILIALA 1 BOTOSANI A SCMD, VICEPRESEDINTE FILIALEI ASOCIATIEI “VATRA ROMANESCA: BOTOSANI
    AM PARTICIPAT LA MARSUL UNIRII DIN 27 MARTIE 2012 DE LA CHISINAU IMPREUNA CU O DELEGATIE DIN PARTEA ACESTOR ASOCIATII.”, Botoşani, România

    Goangă Bogdan, elev, Alba Iulia

    Chelsoi Petrisor, admin SRL, Bacau, România

    Bîliș Ion-Iustin, Economist MBA, Membru al Mișcării Dacia, Bacău, România

    Cucoş cristian, Geograf, MESAJ: rezolvarea problemei transnistrene eventulal prin schimb de teritorii,fara cap de pod rusesc la Tighina, Galaţi, România

    Balacci Veaceslav, Realitate şi Adevăr, Chişinău, R.Moldova

    Buzatu Victor, profesor, Chişinău, R.Moldova

    Ionaşcu Ilie, Chişinău, R.Moldova

    Ciucescu Doru, profesor universitar, Bacău, România

    Şchiopu Tamara, Medic, ONG ”ONLUS”, Chişinău, R.Moldova

    Caraman Nicolae, pensionar, Chişinău, R.Moldova

    Marticarova Ana, pensionară, Chişinău, R.Moldova

    Paladi Alexandru, liber profesionist, Chişinău, R.Moldova

    Crut Sorin, inginer, Bucureşti, România

    Stîngu Costin-Constantin, elev, Tîrgu Neamț, România

    Derscanu Dumitru, Ofiţer de poliţie în retragere, Bucureşti, România

    Mocanu Igor, agent imobiliar, Chişinău, R.Moldova

    Roman, elev, R.Moldova

    Daniel Ignat, specialist IT, Anenii Noi, R.Moldova

    Vlad Hodinitu, Cahul, R.Moldova

    Tonu Igor, Cameraman, Luisiana, SUA

    Hropaciov Iulia, contabil pensionar

    Ion Ţurcanu, şomer

    Viorel Visarion IPATI, preot, mesaj: Dumnezeu sa randuiasca UNIREA caci “ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! …. că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac.” (Psalm 132). Dumnezeu sa ne ajute!, Klagenfurt, Austria

    Teodor Raducan, Arhitect, mesaj: doresc unirea Basarabiei cu Ţara Mama., Bucureşti, România

    Roxana B, Psiholog Clinician, Iaşi, România

    Tudor Doros, inginer-mecanic-auto, mesaj: Acum lucrez deja 11 ani în Grecia, muncitor de rând. Pânà a veni în Grecia am lucrat ca îvàtàtor si profesor în liceul teoretic din Peresecina si fostul colegiu(sc.) tehnic din Peresecina. Am fost membru în partidul lui Rosca(88-92), a lui Val. Matei…, apoi m-am dezamàgit în toti! Acuma vin rar în RM, dar và urmàresc regulat si sunt un adept credincios al PNL si a d-nei V. Pavlicenco. Am 61 ani si mi-as consacra restul timpului vietii mele, doar acestei cauze sacre de desteptare nationalà, de RE-UNIRE la Patrie! Fie si în vis., Atena, Grecia

    Bucureşteanu Octavian Florin, mesaj: “Nimeni si nimic, pana la sfarsitul veacurilor, nu ma va impiedica sa-mi iubesc fratii de peste Prut; santem din acelasi aluat si avem acelasi sange. Fratilor, sa nu uitati niciodata, NIMENI NU NE POATE PACALI: moldoveni(din estul sau vestul Prutului), bucovineni, maramureseni,criseni, ardeleni, banateni, olteni, munteni, dobrogeni avem in comun un lucru: TOTI SANTEM ROMANI. Cum ar fi sa spunem unui roman din Floresti sau Stefan Voda ca nu este roman moldovean ci ca este “florestean” sau “stefan vodean” care vorbeste limba “floresteana” sau limba “stefan vodeana”. Ar rade toate curcile la un loc. Frati romani de peste Prut, nu uitati: sangele apa nu se face; iubirea de frate ne-o va scoate nimeni din piept. “UNIRE, IUBIRE, DEMNITATE, RESPECT! IMPREUNA CU FRATII VOM IUBI CARPATII.” Montreal, Canada; Iaşi România

    Bogdan Diaconu, parlamentar din România, vicepreședinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

    Calugareanu Florin, Economist,

    Stefanescu Nicolae Madalin, “Buna ziua , din anumite motive am dorit sa pastrez confidentialitatea privind date despre mine.
    Ceea ce cred ca este important sa stiti este ca eu sunt descendentul si mostenitorul dinastiei contelui Caravasile , proprietarii judetului Cahul si cunoscuti ca fiind mari unionisti decizand chiar alegerea lui Alexandru Ioan Cuza.
    Luand in considerare familia pe care o reprezint doresc sa va aduc la cunostinta ca sustin orice miscare unionista (pacat ca nu exista niciuna care sa-i poarte numele lui Dimitrie Caravasile) si ca imi arat interesul de a face parte din Consiliul Unirii.
    Va multumesc.”, Bucuresti , Romania

    Doru, Dumnezeu să binecuvânteze Unirea Basarabiei cu Țara și reîntregirea Neamului Românesc!, Lausanne, Elveția

    Racila Catalin, Inginer, Scriitor / Poet, militez pentru reintregirea tarii prin toate actiunile mele. (infiintare si activitate in cenacluri literare si artistice, asociatii culturale, publicare articole si volume poezie). Imi doresc sa pun umarul la miscarea pentru Reintregirea Romaniei!, Sibiu, Romania

    Vasile Calistru, Elev, mun.Balti, R.Moldova

    Nistor Silviu Daniel, Student/Masterand, Doresc revenirea la hotarele Romaniei de dinaintea celui de-al doilea Razboi Mondial!!!, Bucuresti, Romania

    Calugareanu Florin, Economis/Dir.Vanzari, Brasov, Romania

    Voinea, inginer militar, Bucuresti,str.Oboga nr.5
    Asociația obștească ”Centrul pentru Informare și Promovare a Securității și Artei Militare”, președinte Victor OLEINIC, Chișinău, Republica Moldova

    Efim OANȚA, combatant în războiul de rezistență de la Nistru, Sipoteni, Călărași

    Asociația Liga Unității și Dreptății din Moldova, președinte – Ilie Dabija, președinte de onoare – Isidor Doctoreanu

    Asociația obștească ”Darurile Domnului”, președinte – Cazimir CAZAC

    Danila NECULAI, ofiter in rezerva, Husi, Romania. Mesaj: ”Am absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti in anul 1992. Am intocmit lucrarea de licenta “Campania armatei romane pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord”, (181 pagini) sub indrumarea stiintifica a dlui prof. univ. dr. Ioan Scurtu, in memoria bunicilor mei care au luptat in primul razboi mondial si al tatalui mea care a luptat in Campania din Est (22 iunie 1941 -23 august 1944).”

    Vasile NOGAI, expert, consultant în domeniul învăţământului tehnic-profesional, ex-director al Departamentului Instruire şi Pregătire profesională, Ministerul Educaţiei. Mesaj: ”Susţin categoric reunirea necondiţionată a Moldovei din stânga Prutului şi a tuturor teritoriilor româneşti rupte din trupul României”.

    Asiociația Obștească ”Tirageția”, secretar general – George Buzu

    Platforma civică ”Garda Naționalistă”, președinte – Radu Ciubotaru

    Galina MARTEA – scriitoare, poeta, publicista, cercetator stiintific in domeniul managementului educational si financiar, licentiata in economie, doctor in stiinte economice. Olanda, Amsterdam

    LISTA RĂMÎNE DESCHISĂ

    Fiecare se poate înscrie expediind un e-mail pe adresa consiliulunirii@yahoo.com, sau completind formularul de la ADEZIUNI, pe site-ul http://www.consiliul-unirii.ro

  7. Despre parerea Patriarhiei Romane despre Patriarhia Rusa in declaratia facuta de parintele conferentiar universitar doctor Constantin Necula, decanul Facultatii de Teologie din Sibiu, presedintele de onoare a Asociatiei Studentilor Crestin Ortodocsi Romani, unul dintre purtatorii de cuvant al Patriarhiei Romane: http://www.youtube.com/watch?v=Q8g35q8DrWg

  8. In atentia unionistilor va postez declaratia facuta la ultima sa vizita pastorala in Basarabia de catre Patriarhul Kiril al Moscovei: „Din punct de vedere canonic, Moldova va face VESNIC parte din trupul Marii si Sfintei Rusii.” Adica vladica o spune pe sleau ca el nu are de gand sa se retraga din Basarabia. In conditiile in care Mitropolia Chisinaului are mai mult de 60% din totalul enoriasilor din Basarabia, imi spune si mie un unionist din aceeasi Basarabie cum vede unita Basarabia cu Romania. La ora actuala discutiile privitoare la unire se fac numai din punct de vedere politic, problema religioasa fiind eludata in mod inconstient. In realitate nici Patriarhia Romana si nici statul roman nu vor accepta vreodata unirea cu un teritoriu in care 60% dintre crestinii ortodocsi sunt enoriasii unei biserici apartinatoare altei tari, in caz concret Federatia Rusa.

  9. 2.
    Un nou unionist declarat ieșit din partizanat –
    „Re-Unirea Moldovei cu România e mai viabilă ca niciodată.

    Unioniștii declarați rămân o minoritate în Rep. Moldova,
    dar unii pași îi recomand autorităților de pe ambele părți ale Prutului:
    o uniune vamală și una bancară”,

    – a declarat fostul prim-ministru al Rep. Moldova Ion Sturza
    în cadrul Conferinței Forbes CEE Forum din București
    la 22 septembrie 2015.

  10. Anticipam pe acest blog, zilele trecute , faptul că Platforma DA şi maidanul din PMAN sunt uvertura acţiunilor ce vor să vină ale coloanei a V-a. Lipsa de unitate a forţelor proeuropene în care să se integreze şi forţele unioniste va permite forţelor destabilizatoare proruseşti să defileze nestingherite, cu curaj şi cu obrăznicie pe paiurile moldave. Personaje stranii, mute şi ponosite, alogene sau mancurtizate, parcă scoase din cărţile revoluţiei bolşevice, au defilat deja ,înfăşurate în steaguri roşii, prin târgurile Moldovei, încercând să transmită autohtonilor faptul că sunt o forţă de care trebuie să se ţină cont în orientarea spre vest sau spre est. Atacul evident a acestor forţe la principalele instituţii care sunt osatura unui stat democratic, demonstrează fără putinţă de tăgadă faptul că scopul urmărit este destabilizarea ţării şi preluarea controlului pentru stoparea drumului proeuropean al Moldovei. În acest context, singurul mijloc al forţelor democratice şi naţionale de contracararea a acţiunilor dstabilizatoare este unitatea de acţiune şi mobilzarea întregului potenţial uman pentru a păstra orientarea europeană a ţării. Doar drumul european al Moldovei va permite şi găsirea unei formule de reîntregire cât şi etapele de reunificare cu ţara mamă absolut necesară pentru evitarea colapsului ce se prefigurează.

  11. 5.
    Lista lichelelor anti-unioniste
    și Anti-Basarabia din România
    ––––––––––––––
    a)
    Andrei Popa · Iași
    „Ce să căutati voi in România, înapoiaților?”
    / Nemțean, 28 ani, chitarist din trupa cântăreței băcăuane Loredana Groza/
    http://infoprut.ro/41279-ion-sturza-unirea-moldovei-cu-romania-e-mai-valabila-ca-niciodata.html
    b)
    bucureșteanca Oana Serafim,
    Director, Postul de Radio Europa Liberă, Praga
    secția în limba română pt. Rep. Moldova
    c)
    Sabina Fati,
    jurnalistă la ziarul România Liberă, București
    d)
    Andreea Gheorghiu
    Lector Universitar, limba franceză, Universitatea Timișoara
    e)
    Nicolae E. Șera
    Conf.dr., limba franceză, Universitatea Cluj -Napoca

    6.
    EVENIMENT UNIONIST-
    Duminică, 4 octombrie 2015-
    Ediţia a doua a Festivalului folcloric „Frunza Nucului” din s. Bardar, Ialoveni.
    Invițați din România, rețete vechi, meșteri populari, artizanat,
    Marele Unionist Igor Tonu, etc.
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    =====BUCOVINA DE NORD========
    ——— ♥ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA♥ ———–
    —————♥—♥—♥—RE-U N I R E!—♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

  12. Tot Acela

    Din pacate exista si anti-unionisti in Romania. Nu indraznesc sa-i numesc „lichele” (desi Andrei Popa merita acest nume). Imi amintesc, ca candva, jurnalistul din Londra Petru Clej, care este si el impotriva unirii, s-a numit „unireosceptic”.

    Poate-i scrii in lista „unireoscepticilor”?

  13. Socor: Democraţia a eşuat în Republica Moldova; Avem de-a face cu un proces de prăbuşire a statului

    Analistul politic Vladimir Socor a declarat, duminică seară, în cadrul emisiunii „Jocuri de Putere”, de la Realitatea TV România, moderată de Rareş Bogdan, că în Republica Moldova democraţia şi statul au eşuat, în condiţiile în care „s-au prăbuşit sistemele instituţionale”, iar „magnetismul Uniunii Europene este tot mai scăzut”. În viziunea sa, „Moldova e în situaţia de haos şi de neînţelegere a noţiunii de interes naţional”, iar „dezmăţul partidelor politice” constituie cauza fundamentală pentru acest fapt.

    „În Republica Moldova aveam de-a face cu un proces de prăbuşire a statului. Încă nu am ajuns la etapa de stat falimentar, din punctul de vedere al securităţii, dar ne îndreptăm acolo. Aş compara Republica Moldova cu un sat fără câini. În Moldova s-au prăbuşit sistemele instituţionale. Cauza fundamentală e dezmăţul partidelor politice. Instituţiile statului au fost împărţite pe criterii de partid, în realitate, pe interese de grup şi de clan. Coaliţia numită proeuropeană, la putere în Republica Moldova, este foarte neomogenă şi nu a meritat niciodată titulatura colectivă de proeuropeană. Partidul Democrat a urmărit strict interese de grup. Partidul condus de Plahotniuc şi cel liberal condus de Ghimpu au o prioritate care nu are de-a face nici cu interesele statului, nici cu integrarea europeană”, a declarat Vladimir Socor.

    În ceea ce priveşte avansul Republicii Moldova către Uniunea Europeană, analistul explică:

    „Moldovei i s-a acordat un cec în alb, aşteptându-se de la moldoveni să performeze pe baza acestui avans politic care li s-a acordat. Tactica nu a reuşit din partea UE. Nu vreau să îi critic pe funcţionarii europeni. Greşeala fundamentală a fost introducerea prematură în Republica Moldova a sistemului de guvernare bazat pe partide politice. În Republica Moldova nu au existat partide politice reale, ci lideri individuali care au constituit partide-proiect. Nu au existat mentalităţile colective necesare pentru a susţine un partid parlamentar. Republica Moldova a fost o democraţie până acum. Acum nu mai este. Nu, cred că democraţia s-a prăbuşit în Republica Moldova. Democraţia şi statul au eşuat”.

    În acest context, Socor a punctat faptul că „în Moldova există o singură personalitate cu o putere covârşitoare: Plahotniuc, cel mai bogat om din regiune, care deţine patru canale de televiziune cu acoperire naţională”.

    „Partidele coaliţiei „proeuropene” s-au crezut datoare să practice o politică militant anticomunistă, excluzându-i pe comunişti de la orice parteneriat politic. Consecinţa a fost că elementul proeuropean din guvernare a devenit dependent de aliatul lor din coaliţie: Plahotniuc. Începând cu 2009, aceste partide şi-au împărţit instituţiile statului, inclusiv cele de ocrotire a legii, ministerele de forţe. Influenţa lui Plahotniuc a devenit covârşitoare în cadrul guvernării. Se vorbeşte de fenomenul oligarhic în Republica Moldova. Nu e corect. Oligarhia e un fenomen de grup. În Moldova există o singură personalitate cu o putere covârşitoare: Plahotniuc e cel mai bogat om din Republica Moldova şi deţine patru canale de televiziune cu acoperire naţională”.

    Întrebat cum vede viitorul Republicii Moldova, Vladimir Socor este de părere că Moldova e în situaţie de haos şi de neînţelegere a noţiunii de interes naţional în care se zbătea Ucraina până în 2014. „Moldova se scufundă din ce în ce mai adânc în această situaţie. În Moldova e dezintegrarea instituţiilor şi a statului.

    Moldova ar fi foarte bine sfătuită dacă ar importa şi ar recurge la practica Ucrainei de a importa reformatori competenţi, inclusiv în posturi ministeriale-cheie. România ar fi o sursă de talent şi expertiză pentru Republica Moldova fără a se pune pe tapet chestiunea unirii, în acest context. Al doilea element e degringolada din UE. Magnetismul UE e în scădere accentuată. UE este uneori incapabilă de a se autogestiona, cum se vede şi în criza refugiaţilor. A scăzut mult forţa de disponibilitate a europenilor de a deschide porţile celor din Europa răsăriteană”, a mai declarat Vladimir Socor.

  14. Nici într-o societate omenască, oricât de uniformizată ar fi gândirea membrilor săi, nu veţi găsi unanimitate de păreri cu privire la chestiuni mult mai simple decât aceea pe care noi o avem de rezolvat în mod stringent în această perioadă şi anume reîntregirea ţării. Este vremea ca minţile lucide ale neamului şi oamenii de acţiune să se implice nu numai pentru a susţine Moldova pe calea democraţiei reale dar şi pentru convingerea scepticilor despre necesitatea reunificării în folosul ambelor părţi. Sigur, pe români îi deranjează faptul că o bună parte din românii moldoveni din spaţiul pruto-nistrean sunt adepţii moldovenismului de sorginte ţaristo-stalinistă şi refuză românitatea lor însă cea mai mare parte dintre ei trebuie trataţi cu înţelegere având în vedere deznaţionalizarea sistematică şi îndoctrinarea lor antiromânească ce se produce la scară largă şi în prezent. Până se vor convinge de justeţea cauzei pentru care milităm pe acest site, nouă nu ne rămâne decât să găsim argumente solide pentru a-i convinge şi să procedâm creştineşte apelând la Învăţătura Cristică spunând cu inima curată „Doamne iartă-i că nu ştiu ce fac ! „. Faptul că o partea de românitate, RM de astăzi, a rămas în urmă datorită vitregiilor istoriei nu dă dreptul nimănui să fie împotriva dorinţei şi legitimităţii naţiunii române de a trăi într-un singur stat ce nu poate fi decât România. stat independent, democratic, naţional, unitar şi indivizibil. Sigur. nu poate exista nici un fel de înţelegere faţă de cei care, pentru interese greu de definit şi-au vândut sufletul precum pleiada de „dodoni”, care, cu ură împotriva a tot ce este românesc, împing spre prăpastie „iubita lor ţară Moldova”.

  15. Eu cred ca numai Partidul Liberal in frunte cu echipa Mihai Ghimpu,Munteanu,Fusu,Brega este o forta care poate infaptui Unirea cu Romania.Pacat ca ii desconsiderati.

  16. Ati compromis in totalitate obiectivul UNIRII cu tara.Voi ati avut si aveti doar ca „IDEAL” unirea,ceea ce sunt notiuni total diferite si eu v-am inteles scopul adevarat.Nu merge,pentru ca faceti doar galagie multa,in care efectul daca ar fi cel utin zero ar fi bine,dar uitati-va ca efectul „activitatii” unionistilor este sub zero.Mergeti mai bine in PMAN,acolo unde sunt adevaratii ceteteni ai acestei tari,care s-au saturat de minciunile „politicienilor” ,inclusiv ale „unionistilor”,gen mosu cu nepotu,dar si a celorlati care doar in declaratii sunt unionisti.Pragmatismul,dmonilor si doamnelor,nu vorbaraie multa aduce pas cu pas clipa UNIRII cat mai repede posibil.

  17. Pt Nicolae

    Puteti crede ce vreti, nimeni nu ii admira dintre noi, pentru ca nu stiu ce vor.

  18. Ion, oare tu eşti unul la care trbuie să ne referim cu cuvântul Mântuitorului „Doamne iartă-l că nu ştie ce face ” sau eşti un convins antiunionist ori un intrigant ?. Iartă-mă că pun întrebarea atât de direct dar, navigând pe acest blog, am întâlnit deseori numele tău şi de fiecare dată mi-am pus întrbarea: Ce hram porţi ? Numel tău este Ion sau Ivan ? Dacă foloseşti un nume conspirativ. fiind în slujba cuiva, şi ai o misiune clară de intoxicare ar fi bine să nu ne deranjezi cu aprecierile tale pentru că se vede din avion că sunt picurate cu otravă. Dacă eşti cu adevărat interesat de tema unionistă atunci explică-te şi vină cu argumente serioase pentru criticile pe care le-ai postat în comentariul tău. Iar dacă susţii că schimbul de idei pe tema unirii de pe acest blog este vorbărie atunci vină cu idei şi fă propuneri pentru a avea mai multe realizări.

  19. Lui Vlad! Nimic nu ai inteles,dle!Voi aveti ca IDEAL,eu insa vreau actiuni si rezultate,nu palavrageala „partiinica”.Voi asta faceti fie cand va adunati la partide,fie cand faceti dispute pe forum.Atat…

  20. Ion, nu ştiu care dintre noi nu înţelege. Este de apreciat, în ceea ce te priveşte, recunoaşterea faptului că avem un ideal – reunirea RM cu ţara mamă-România. Întrebarea care se impune, însă, de la sine din afirmaţiile tale este următoarea : Tu vrei acţiuni şi rezultate ale unioniştilor pentru că ai acelaşi ideal sau doreşti asemenea realizări pentru că eşti curios şi îţi place spectacolul de pe marea scenă care este RM ?. Şi apoi, Ioane, fără un ideal unionist nu pot exista acţiuni şi rezultate pentru înfăptuirea lui. Aşa că, pentru început, ar fi bine să ai un dialog profund cu tine însuţi, să vezi dacă acest ideal îţi străpunge conştiinţa, inima şi sufletul şi apoi să gândeşti acţiunile şi metodele necesare pentru înfăptuirea lui. Atunci vei putea să apreciezi dacă pe forum sau eventual la partide se face „pălăvrăgeală partinică”sau sunt eforturi şi preocupării serioase pentru soarta Moldovei .Totodată, poate vei avea ocazia să-ţi clarifici, mai mult sau mai puţin, în ce constă marea bătălie pentru idealul naţional şi care sunt adversarii văzuţi şi nevăzuţi. Poate vei reevalua „acţiunea”, tot vrei tu aţiuni, „adevăraţilor cetăţeni din PMAN” care au alungat pe tinerii unionişti din această piaţă .Este uşor de înţeles de ce au făcut acest lucru în condiţii care PMAN este de drept loc public unde fiecare cetăţean poate să-şi exprime civilizat ideile şi crezul lui cu privire la viitorul său şi al comunităţii din care face parte. Aceia nu sunt „adevăraţi cetăţeni”, Ioane. Aceia au o mare lacună în demersul lor şi un dezastruos ideal. Ei vreau puterea doar pentru ei şi pentru cei pe care îi slujesc, excluzând orice altă opţiune democratică. Ei sunt marcaţi evident de spiritul comunisto-bolşevic ce demolează raţiunea care este fundamentul democraţiei şi speculează situaţia dezastruoasă în care se află societatea moldavă, generată de sărăcia şi ignoranţa oamenilor (mulţi dintre ei de bună credinţă), pentru a ajunge la putere. Dar ai văzut sondajul de opinie ? Pe ce loc sunt ei în opţiunea electoratului? Cui i-au bătătorit drumul ? Nu cumva lui Dodon şi Usatîi ? Ce reprezintă asta pentru evoluţia Moldovei ? Democraţie şi modernitate europeană sau altceva nedefinit de sorginte estică ? Atunci, ce fel de „adevăraţi cetăţeni” sunt în PMAN ? Eu mi-am manifestat scepticisul cu mult înainte de a se devoala adevăratele intenţii ale Platformei DA şi sunt convins că nu am greşit.. Viitorul va lămuri cine greşeşte şi cine nu greşeşte cu privire la acţiunile DA. Un lucru însă este cert, integrarea românilor dintre Prut şi Nistru în societatea românească este absolut necesară, dacă se doreşte o viaţă mai bună şi mai civilizată pentru aceştia. Alte variante propagate de falşi ideologi, singulari sau în grup, plătiţi sau neplătiţi, încartiruiţi sau nu, sunt paleative iluzorii, plăsmuite în acele cercuri de interese care în mod evident nu au ca preocupare binele românilor moldoveni.

  21. Tapiola: Sistemul politic este influenţat de interese personale, iar acest lucru împiedică implementarea reformelor și împiedică investitorii străini să vină în RM

    Implementarea reformelor reprezintă unica soluţie pentru redresarea situaţiei în Republica Moldova. Declaraţia aparţine ambasadorului UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune “Moldova 1”, transmite IPN.
    „Demisia foarte nepotrivită a guvernatorul BNM a cauzat anularea mandatului pentru reprezentanţii FMI sosiţi la Chişinău. FMI a avut nevoie de garanţii, de o stabilitate politică. Pentru a obţine semnarea unui Acord cu FMI aveţi nevoie de reforme. FMI cere uneori reforme prea dure, însă acest mecanism a funcţionat în toată lumea. Cred că va funcţiona şi la voi. Aşa că faceţi reforme, semnaţi Acordul cu FMI şi deblocaţi finanţarea externă”, a îndemnat Tapiola.

    Diplomatul european a mai recomandat pentru Republica Moldova elaborarea unui plan de acţiuni constituit din paşi concreţi pentru a depăşi criza. Autorităţile de la Chişinău trebuie e să facă un efort adevărat şi sincer pentru a găsi soluţii. Reformele, climatul investițional, sectorul bancar, lupta cu corupția, politici largi de incluziune, Găgăuzia, Transnistria, acestea sunt priorităţi. Dar nu trebuie de făcut reforme pripite, negândite”, a declarat şeful misiunii UE la Chişinău.

    Tapiola consideră că guvernarea de la Chişinău este capabilă să găsească soluţii pentru depăşirea crizei. „Atunci când se vrea,se găsesc soluții. Nu văd niciun motiv tehnic care să împiedice guvernarea să rezolve problemele. Altceva e că sistemul politic este influenţat de interese personale, iar acest lucru împiedică implementarea reformelor și împiedică investitorii străini să vină în Republica Moldova” , a adăugat Tapiola.

    Referindu-se la Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu UE, ambasadorul a spus că Uniunea Europeană urmăreşte îndeaproape situaţia din Republica Moldova şi a îndemnat autorităţile să se implice mai mult în implementarea lui. „Acordul de asociere este unul bun. Pur şi simplu, trebuie de implementat mai riguros”, a declarat Pirkka Tapiola.

    Sursa: IPN

  22. Cum trebuie să acționeze legal victimele malpraxis-ului medical

    În Republica Moldova nu există o statistică a cazurilor de malpraxis, dar cert este faptul că în ultimul timp cetățenii aud tot mai des despre ele. Ce acțiuni ar trebui să întreprindă oamenii și în baza căror norme ar trebui să funcționeze o lege în acest sens, vom prezenta în materialul următor.

    În legislația națională nu găsim o reglementare juridică a termenului de malpraxis medical. Cu toate acestea, pacienții pot pretinde repararea prejudiciului cauzat în urma acestuia.

    Pacientul, căruia prin acțiunea sau inacțiunea culpabilă a lucrătorului medical, legată de acordarea serviciilor medicale, îi este cauzat un prejudiciu de orice natură, se poate considera victima unei situații de malpraxis medical.

    Un asemenea pacient poate cere restabilirea drepturilor încălcate și sancționarea lucrătorului medical. Dar pentru a fi sigur de situația creată, avocații recomandă pacienților să acumuleze cât mai multe probe înainte de a depune plângerile corespunzătoare. De exemplu, să efectueze o investigație medicală în cadrul altei instituții prin care să constate cantitatea medicamentului din organism, despre care presupune că i-a fost administrat incorect. Cel mai indicat ar fi ca pacientul să ceară cartela medicală pentru a face copii de pe aceasta, ca să poată evita eventualele corectări din actele medicale. Ulterior, pacientul urmează să se adreseze cu o plângere către organul de urmărire penală pentru a solicita tragerea la răspundere penală a lucrătorului medical. Este important de menționat că pedeapsa penală poate fi aplicată doar dacă fapta lucrătorului medical a dus la vătămarea gravă a integrității corporale sau sănătății pacientului sau la decesul acestuia.

    Inna Soțchi, avocat partener din cadrul Biroului Asociat de Avocați „Hanganu Tănase și Partenerii”, recomandă pacienților că indiferent de gravitatea consecințelor survenite, să se adreseze în instanța de judecată cu o acțiune civilă separată de cauză penală. „Astfel, în cadrul procedurilor judiciare pacientul poate cere efectuarea expertizei judiciare la nivel național sau internațional, să adreseze întrebările pe care le consideră pertinente, să invite specialiști și experți în cadrul examinării cauzei. Pe când în cazul unui dosar penal la faza urmăririi penale aceste acțiuni rămân la discreția organului de urmărire penală”, declară avocata.

    La fel, pacientul poate solicita încasarea prejudiciului din contul instituției medicale la care este angajat lucrătorul medical. Aceasta facilitează executarea unei eventuale hotărâri judecătorești întrucât instituția medicală de obicei dispune de mai multe resurse decât lucrătorul medical.
    Avocata Inna Soțchi consideră că asigurarea de malpraxis medical ar duce la diminuarea acestui fenomen, iar lucrătorii medicali nu vor mai avea frică să recunoască propriile erori sau ale colegilor lor.
    Legea malpraxisului medical, între ciocan și nicovală

    În Republica Moldova, nici una dintre instituțiile de stat nu își permit să fie asigurate medical de cazurile de malpraxis. Acest fapt îl afirmă Ștefan Gațcan, director și medic la Institutul Mamei şi Copilului din Chișinău. „Asigurarea de malpraxis poate avea loc doar în baza unei legi, dar atâta timp cât ea nu există la noi în țară, noi ca instituție nu putem beneficia de ea. Poate unele instituții private își pot permite să aibă o asigurare de acest fel, dar ea este un fel de despăgubire. Chiar și în afara legii, la instituția noastră încercăm de trei ani să facem o astfel de asigurare, dar din moment ce nu dispunem de bani și de cadrul legal, batem pasul pe loc”, susține directorul.
    În acest sens, Ștefan Gațcan susține că Ministerul Sănătății ar trebui să lucreze la elaborarea acestei legi, care ar apăra atât interesele pacienților, cât și ale medicilor. „Îmi pare rău să văd ce se face vizavi de actul medical și cel juridic din țară, fiindcă este o încălcare gravă a dreptului medicului și cel al cetățeanului”, conchide medicul.

    La solicitarea ziarului TIMPUL, reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că în prezent se lucrează asupra unui document amplu, care cere ajustarea cadrului legislativ al Republicii Moldova la normele Uniunii Europene, precum sistematizarea şi îmbunătăţirea legislaţiei la cerinţele contemporane. În cadrul acestui Cod al Sănătății va fi dedicat un capitol aparte malpraxisului medical.

    Între timp unii medici au apelat la asigurarea medicală de malpraxis. Iulia Pintelei, șefa secției vânzări din cadrul unei companii de asigurări a afirmat că în anul 2014, 12 medici au încheiat astfel contracte de asigurare. „Compania noastră de un an practică aceste asigurări de malpraxis. Iar, până acum nu am avut înregistrat nici un caz de plată a asigurărilor de malpraxis medical”, a spus femeia.

    Un articol de: Lia Ciutac

  23. Grybauskaite: Teritoriile ocupate din Republica Moldova reprezintă o crimă la care nu trebuie să închidem ochii

    Teritoriile ocupate din Ucraina, Georgia și Republica Moldova sunt crime la care nu trebuie de închis ochii. Declarațiile au fost făcute marți de preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, în faţa Adunării Generale a ONU, transmite Agora.

    „Noi nu putem să respectăm Carta Organizației Națiunilor Unite și în același timp să ignorăm încălcarea acesteia”, a declarat Dalia Grybauskaitė.

    „Incapacitatea noastră colectivă de a proteja principiile fundamentale ale independenței, suveranității, unității și integrității teritoriale a Ucrainei poate avea profunde consecințe negative pentru ordinea internațională. Teritoriile ocupate din Ucraina, Georgia și Republica Moldova sunt linii roșii pe care le-am tras, pentru soluționarea cărora însă ulterior nu a fost întreprinsă nicio acțiune”, a mai spus preşedintele Lituaniei.

    „Trebuie să ne reamintim că dacă închidem ochii la crime, ele nu dispar, ci se răspândesc, cresc și, în final câștigă”, a conchis Grybauskaitė.

  24. Mai Vlade,mai! „Idealul vostru este de cand au distrus romanii statul stramosesc al dacilor.Iata in 1918 nu au speculat cu idealuri,ci au acctionat conform vointei poporului si vointei politice.Voi insa va adunati exact ca si niste sectanti pe la adunarile voastre si nimic mai mult:vorbe si iar vorbe.Formula care o cred eu pentru succese in reunirea cu tara este simpla:actiuni,dupa care cu siguranta urmeaza rezultate.Vorbele,discursurile „intelegente”,pe care poporul nu le intelege nu au rostul,intelegeti ori ba?

  25. Am inteles din „discursul tau patriotic” ca esti pregatit pentru a tolera umilinta la care este supus intreg poporul,cel al criminalilor oligarhici.Am observat aceasta si la „patroana” dumitale,dar vorba aia:voia boierilor.Departe,tare mult prea departe sunteti de a fi inteles suferintele celor care protesteaza in PMAN.Pacat…

  26. Ion, eu m-am convins. Eşti negreşit un pion al propagandei din est şi pentru a fi recompensat scorneşti tot felul de afirmaţii tipic populist-bolşevice. Regret că mi-am pierdut timpul pentru a intra în dialog cu tine. Capitol încheiat.

  27. ULTIMĂ ORĂ! Renato Usatîi face noi dezvăluiri în dosarul „miliardului furat” (DOC/VIDEO)
    02 Octombrie 2015, 23:30 // Economie
    Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a făcut noi dezvăluiri, vineri, 2 octombrie, în cadrul „Dialogului interactiv cu cetatenii” din Orăşelul Moldovei instalat în scuarul Parlamentului Moldovei. Usatîi a dezvăluit rezultatele propriei investigaţii în dosarul „miliardului furat”.

    Foto: realitatea.md
    „În rezultatul unei munci serioase, utilizând diferite căi şi diverse surse, am obţinut informaţie veridică despre modul în care Ilan Shor şi gruparea lui încearcă să şteargă urmele acestei crime – furtul miliardului. El a decis să se îmbogăţească pe seama moldovenilor şi să rămână în acelaşi timp nepedepsiе”, a declarat Renato Usatîi, potrivit ru1.md.

    „Pot astăzi să dau nume ale oamenilor care, „pe hârtie” sunt proprietarii companiilor care, în mod ilegal, au primit credite bancare. Printre ei sunt: Iuhumeţ Alexei, Dolghina Tatiana, Istrati Serghei, Băţ Stanislav, Lala Ala şi alte persoane. Prin aceste companii ei au luat credite în valută străină şi în lei, în sumă totală de peste 400 milioane de dolari SUA”, susține Usatîi.

    Potrivit acestuia, mai multe companii ar fi luat credite în valută și lei, în baza unor contracte false şi contracte de oferire a serviciilor, iar ulterior, aceşti bani au fost transferaţi în off-shoruri.

    Iată câteva dintre aceste firme, pentru care liderul Partidului Nostru susține că are informații veridice:

    SRL “Agercom – Grup” – a luat un credit de peste 4 mil dolari SUA.

    SRL “Dasler – Con” – a luat credite în sumă de peste 8 mil dolari SUA.

    SRL “Alreda – Pro” – i s-a oferit credite în sumă de peste 11 mil dolari SUA.

    SRL “Talnes” – au primit credite în sumă de peste 60 mil lei.

    SRL “Drackard” – a primit credite în sumă totală des peste 3,5 miliarde de lei.

    Mai mult, Renato Usatîi susține că pe durata ultimei luni, companiile care au participat la furtul banilor, au fost vândute, foarte operativ, unor persoane din Ucraina şi anume – din Lugansk. „În cadrul investigaţiei, aceste persoane au fost găsite. I-a adus cineva pe nume „Andrei” sau „Andrian”, fost colaborator al ministerului Afacerilor Interne, cu grad de maior, care a activat la Bălţi în ultimii doi ani”, susține Usatîi.

    Liderul Partidului Nostru oferă detalii despre persoanele sus-amintite, care, potrivit acestuia, ar fi implicate în furtul miliardului.

    – Roman Nevzorov, originar din Lugansk, Ucraina, a cumpărat capitalul statutar al firmelor: SRL „Dasler-Con” şi SRL ” Agercom Grup”.

    – Dmitro Petrenco, originar din Doneţk, Ucraina, a cumpărat capitalul statutar al firmelor: SRL “Talnes”, SRL “Impecs Lavima” şi ” Storad Grup”.

    – Gazovsckii Ilia, originar din Doneţk, Ucraina, a cumpărat capitalul statutar al firmei: SRL “Invest UNIVET” şi SRL “Alreda Pro”.

    – Klimenko Galina, originară din Doneţk, Ucraina, a cumpărat capitalul statutar al firmei SRL „Megasoft International”, SRL „Apropo Com” şi SRL „Molint Grup”.

    – Klimenko Victor, originar din Doneţk, Ucraina, a cumpărat capitalul statutar al firmei: SRL „Liramex Com”, SRL „Impact Imobil” şi SRL „Grand Imobiliare”.

    – Korotkih Vadim, originar din Doneţk, Ucraina, a cumpărat capitalul statutar al firmei: SRL „Elcomet Prim”, SRL „Citadina Mob”, SRL „Bass Clasic”.

    „Potrivit datelor de care dispun eu, mai există în jur de zece companii de acest gen. Toate acestea şi alte companii au participat la furtul miliardului”, precizează Usatîi.

  28. Dna Pavlicenco! Banuiesc ca aceasta suma de miliarde a fost imprastiata doar virtual si in mod intentionat se „arunca” astfel de capcane informatice.Naivii sa-l creada pe acest usatii,eu-NU! Stati linistita caci banii sunt dositi acolo bine,in „maini sigure”.Tragedia este ca poporul acum trebuie sa plateasca banii furati prin impozite,tarife si diverse taxe exagerat de mari! Cand naiba o sa intelegeti ca acum e necesara unitatea si nu mofturile „politice”pentru a inlatura banditii si hotii ce au ajuns in mod frudulos la putere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *