IMORALITATE politica: Defilam cu unionistii doar in campania electorala, apoi le inchidem gura…

Nu am mai scris de o buna bucata de vreme nimic legat de situatia politica de la noi sau legat de altceva. Am mai postat din cind in cind niste replici pe Facebook, unde am urmarit, in aceasta vara, reactiile unui mare numar de oameni – atit, precum vad, dintre cei care i-au votat pe rusoeuropenisti, cit si dintre cei care nu i-au votat pe cei care astazi ne conduc serios spre niciunde. Am facut, insa, o frumoasa colectie de articole, postari ale acestora, foarte interesante si convingatoare. Oamenii devin tot mai trezi – dupa ce au mai votat o dezamagire – una chiar cumplita. In campania electorala ziceam la televiziuni – populatia are dreptul la noi si noi dezamagiri. Iata-le, doar ca mai are niste rezerve de sperante amestecate in  inghesuiala din apropiatele locale.

Mai multi ma intrebau de ce nu mai scriu. Nici timp nu am, pentru ca le avem in grija pe cele trei nepotele de la unica fiica. Dar nici chef nu am avut, pentru ca m-am saturat, fara vreo vina, in toti acesti ani, sa ma invinuiasca atitia neaveniti de un rau pe care nu mi-l pot nicidecum asuma – ca noi, unionistii, le tot incurcam ”europenistilor”, care, de fiece data cind se cocoteaza sa conduca societatea, devin centristi antiromani. Romania fiindu-le buna doar sa le dea bani, care, dupa alegeri, ”nu mai miroase” de la ce Guvern ar veni. Apoi, am o scirba (in romaneste – ”greata”, nu ca in ”moldoveneste” – ”necaz”…) de totul ce vad ca se intimpla. Pe ambele maluri ale Prutului…

In Romania – si o spun raspicat, cuprinsa de o indignare inimaginabila – ”Cazul Caracal” mi-a zdruncinat ireversibil starea sufleteasca. Zi si noapte ascult toate emisiunile, privesc filmele despre retelele criminale cu traficul de arme, droguri, carne vie, prostitutie din Romania. Este SOCANT!!! Asta e clasa politica, incurcata financiar, legislativ, total amoral cu grupari de proxeneti, cu aceste clanuri mafiote in care sunt implicati si functionari, demnitari ai statului din institutiile de drept, din politie, din institutii anticoruptie si de pe unde mai vreti!? Si toti Presedintii au stiut acest lucru, mai mult – presa, care este la inaltime si si-a asumat rolul de anchetator –, ii scoate pe toti la iveala, vine cu dovezi cutremuratoare despre politicienii extrem de corupti, imorali, degradati. De la astia noi asteptam consonanta in ”obiectivul de Țară”?

Pe malul nostru, insa, – am spus si repet – se vede cu ochiul liber cum rusoeuropenistii (de la socialistii prorusi nu avem ce astepta!) imping al doilea stat romanesc intr-un hau. La ce bun sa le mai dau si eu un sut in fund? – ca sa cada mai repede in prapastia, pe a carei buza se afla? Ii imping altii cu succes…

Al doilea stat romanesc, cel care aluneca pe panta Uniunii Euroasiatice, si nu avanseaza spre Uniunea Europeana, unde poti ajunge doar prin Reintregire, prin Reunirea cu Romania, intra tot mai mult in deriva. Oamenii cu mintea neobosita inca, nu spun ”destupata”, inteleg, de fapt, ca nu are loc dezoligarhizarea sistemului de stat, ci un proces evident de reoligarhizare, de reacaparare/recaptare/recaptivare a acestuia, avind deja o culoare geopolitica prorusa tot mai vadita, proces ce nu ca doar indeparteaza Reunirea si aderarea noastra la UE prin Reintregire, ci alunga, pur si simplu, lumea de acasa.

Si NEAPARAT TIN SA PUBLIC O POZITIE DE IMORALITATE POLITICA DIN PARTEA RUSOEUROPENISTILOR FATA DE ȚĂRICA de unioniști din Blocul ACUM? Pai, fratilor, – cum asa? Adica in campania electorala va dadeati in spectacol contra entitatilor unioniste si a simpatizantilor acestora, neacceptind sa cooperati pe o platforma eurounionista, ”argumentind” ca aveti ”unionisti adevarati, autentici, nu profitori si tipalai” ca ceilalti, adica noi, ”RESTUL”? Iar acum, cind mina asta de unionisti – ca e Carp, ca e Ticu sau Renita – are fiecare o pozitie a sa, de demnitate elementara nationala, voi, ditamai ”titani antioligarhici”, le dati din deget si incercati sa ii reinrolati in detasamentul fidel lui Dodon, ca sa ii faceti pe plac? E moral asa? Nu cred.

Ar fi enorm de multe lucruri de spus despre cei in care nu am crezut si le-am spus mereu ca nu pot trece testele de integritate morala, identitate nationala si identitate politica.

Pacat de oamenii folositi ca si carne de tun rusesc. Pacat.

Vitalia PAVLICENCO

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *