Referendumul ”Aliantei ”Concordia”
Publicat la 28 ianuarie 2012; 394 afişări; 11 comentarii;Partidele nu au fost pregătite să guverneze în coaliție
De când se află la putere, partidele
componente ale Alianței pentru Integrarea Europeană nu fac altceva decât să destabilizeze societatea. Înțelegem, nu este deloc ușor să conduci un stat după 10 (chiar 14) ani de guvernări antireformatoare, antidemocratice și antiromânești. Totuși, dacă îți propui și dacă promiți să faci altceva decât au făcut comuniștii, ești obligat să îți respecți promisiunile electorale, iar, după venirea la Putere, – să pui mâna pe Platformele din campanie și să vezi, într-o coaliție, ce poți și ce nu poți face. Și să informezi sistematic și complet opinia publică.
Oare când s-au avântat la putere forțele politice, intrate în Parlament, nu au știut ce dificultăți le așteaptă – alegerea Președintelui, reforma justiției, decriminalizarea, demafiotizarea și democratizarea societății?
Urmărim de aproape trei ani un spectacol dezgustător, ce ne împiedică să mergem spre obiectivul european. De ce se întîmplă așa? Pentru că cei veniți la putere sunt incapabili nu doar să dialogheze, să convină asupra unor înțelegeri ferme, să identifice prioritățile, dar și să simtă pericolul unor asemenea comportamente pentru propriile forțe politice și pentru societate. Pentru că, având în vedere procesul de nereducere a corupției, protejate de Putere, partidele parlamentare, aflate în permanentă stare preelectorală, cred că vor cumpăra din nou voturile oamenilor, aduși la sapă de lemn. Societatea noastră e grav bolnavă, nimeni nu o lecuiește, forțele politice practică populismul ca și comuniștii, care se pregătesc, voioși, de alegeri anticipate.
Sechelele trecutului și fariseismul prezentului
Referendumul este necesar. Noi am rămas cu această povară a nedefinitivării reformei constituționale din anul 2000. În atâtea emisiuni am spus că este necesar ca Alianța să pregătească, în plan legislativ, o modificare care să evite pe viitor impasuri ca și cele din ultimii trei ani. De ce acum, totuși, o parte din societatea pretins civilă, ca și pretinșii ”noștri” analiști politici, care le-au cântat ditirambi împăratului roșu, apoi – celui verde -, sunt azi contra referendumului? Sau, o altă întrebare – liderul PLDM a venit, într-adevăr, sincer în Alianță cu ideea referendumului, pe care luni seara o apăra avan la o televiziune, sau joacă la două capete și se bucură că a născut un copil mort? Citeşte mai mult »













