UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Vitalia Pavlicenco       RSS
Acasa Despre mine Program politic Istoric PNL
  • Galerie foto
  • Galerie video Scrie o petitie Contacte


    La manifestarea centenară de la Unirea din 1918, PNL a fost prezent în centrul PMAN

    Publicat la 25 martie 2018; 848 afişări;

    IMG_7179IMG_7185

    Ca și pe 13 mai 2012, când – în organizarea componentelor membre ale Consiliului Unirii,  – s-a comemorat 200 de ani de la ocupația ruso-sovietică, duminică, pe 25 martie 2018, Partidul Național Liberal a fost în centrul manifestării, reîntregind – prin galbenul său politic reprezentativ – tabloul cromatic al pieței, învăluite într-o mare de tricoloruri.

    Au fost mai mulți subiecți, inclusiv PNL, pe lângă Alianța pentru Centenar, care și-au anunțat intenția de a desfășura o manifestare centenară și au contribuit, prin organizare, coloane venite din diferite cartiere ale Chișinăului, prin discursuri la buna decurgere a marii acțiuni unioniste.

    Mulțumim tuturor membrilor și simpatizanților PNL, care au promovat Obiectivul național al Reîntregirii din 2010 încoace, care au luptat și obținut un Statut unionist oficializat, precum și instituționalizarea unionismului în al doilea stat românesc.

    IMG_7169


    (În poză – Doi național-liberali de pe cele două maluri de Prut – Daniel Gheorghe și Vitalia Pavlicenco)

    La manifestarea de azi centenară din PMAN au participat și vorbit primarii din cele două state românești,  care au semnat, împreună cu temerarii consilieri locali, raionali și orășenești, Declarații de Unire. Au luat cuvântul președinți și reprezentanți ai formațiunilor politice naționale, românești, unioniste de pe cele două maluri ale Prutului.

    Iată discursul președintelui PNL.md Vitalia Pavlicenco:

    ”Dragi romani, va salut in calitate de presedinte al Partidului National Liberal – primul partid statutar unionist din al doilea stat romanesc. 

    PNL se bucura ca tot mai multi romani din Basarabia, formatiuni politice nationale de pe cele doua maluri ale Prutului imbratiseaza obiectivul Reintregirii. 

    In aceasta Piata noi am fost impreuna cind luptam pentru limba si alfabet. 

    Am aparat aici democratia. 

    Am comemorat aici, impreuna, pe 13 mai 2012, la o mare manifestare, 200 de ani de ocupatie ruso-sovietica a pamintului nostru romanesc. 

    Am cerut – la multe actiuni – lichidarea consecintelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop, retragerea trupelor rusesti de ocupatie, reunificarea cu Patria noastra, Romania. 

    Astazi, cind se implinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918, la care un suport esenţial l-a avut Familia Brătienilor, suntem iarasi impreuna intr-un gind imperativ comun – Reunirea Basarabiei cu Romania, aspiratie seculara, ce poate deveni realitate. 

    Este o aspiratie dorita de noi, romanii de aici, de romanii de peste Prut, de toti romanii aflati peste hotare, dar si de comunitatile alogene loiale idealului sacru de Reintregire.

    Clasa politica nationala din intreg spatiul romanesc are datoria sa fie alaturi de toti romanii care se doresc intr-un singur stat romanesc, unitar, membru al NATO si UE, alaturi de statele civilizate. 

    Noi, basarabenii, impreuna cu fratii romani, vom restabili dreptatea istorică!

    Prin Reunire, vom reveni definitiv in Europa, le vom asigura un viitor demn copiilor si nepotilor nostri. 

    Sa fim curajosi si uniti! 

    Unirea este Puterea! 

    Unirea este aproape!”



    Un produs New Media Group ©2008
    Vitalia Pavlicenco | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA