Pentru ZdG: Răspuns la întrebările despre ”Cazul Șevciuk”

 

Cine şi de ce îl ascunde pe Şevciuk la Chişinău?
Se ascunde Șevciuk sau e la mijloc un joc?
De ce tac autoritățile de la Chișinău?
Cică are cetățenia R.Moldova. Nu e cazul să fie judecat pentru înaltă trădare, după ce a fost ceea ce a fost? Smirnov a fost declarat criminal de stat si arestat. Oare Șevciuk nu e acelaşi 16485_1082570148462259_8157188219490620313_ncriminal de stat? DE CE Procuratura nu are pînă acum niciun dosar pe numele lui?
Cui dintre liderii de la Chișinău le convine jocul ”de-a v-ați ascunselea” al lui Sevciuk? Orice altă opinie legat de acest caz.

RĂSPUNSURILE Vitaliei PAVLICENCO:

Cazul Șevciuk demonstrează ceea ce știe toată lumea – Republica Moldova nu este un stat în adevăratul sens al cuvântului.

Deși și-a proclamat Independența, parte și din cauza conducerii din acea vreme a României, de orientare promoscovită, Chișinăul este controlat de Puterea din Rusia și cine vrea aici să conducă sau, mai exact spus, să fure, trebuie să aibă girul sau să se împartă cu cei de la Kremlin.

Acest lucru s-a întâmplat în cei aproape 26 de ani de Independență, în cazul Chișinău-Tiraspol. Clanurile mafiote, criminale de aici au colaborat și au furat de pe ambele maluri ale Nistrului, din bani publici și fonduri europene sau ajutoare rusești date separatiștilor.

De aceea, nearestarea lui Șevciuk înseamnă că are niște spete și la Moscova, și la Chișinău, cu care au făcut bani. Aceștia îț protejează și îl ascund. Dar toți sunt ”buni” în triunghiul Moscova-Chișinău-Tiraspol. Deși măsuri mai drastice contra Rusiei încă sub regimuri neproromânești la Chișinău până acum nu au fost luate. Altceva e că tace ”misterios” și Moscova și poate fi un joc.

Nu pot spune precis, însă, dacă e un joc legat și de Șevciuk. Pretinsele oficialități sunt în derută, dincolo de interesele formulate mai sus. Dacă e să spunem că e vorba de înaltă trădare, atunci toată protipendada de la conducere de peste Nistru ar trebui judecată. Dar nu avem această putere și, de aceea, nu s-au intentat dosare, ca acum să spui că este dosar și, uite, l-am prins pe cineva.

Nu cred că acest caz Șevciuk convine cuiva exact. Dar poate fi o monedă de schimb între potentații zilei – depinde ce negociază ei și cine a avut de profitat de la Șevciuk pe când era piesă ”mare” la Tiraspol.

În concluzie. Republica Moldova nu se va rupe de orbita și interesele Rusiei până nu va adera la NATO. Având această umbrelă, va avea ALTĂ securitate, populația va avea un ALT viitor – românesc, european.

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *