De Ziua Unirii Principatelor Române dodoniștii and K pângăresc centrul capitalei

Nici nu mai face să scrii, pentru că e înțeles de la sine. E o blasfemie! De Ziua Unirii Principatelor Române dodoniștii and K pângăresc centrul capitalei. Dar dacă populației noastre – este adevărat, manipulate și pe parcursul celor aproape 25 de ani după desprinderea, din păcate, doar formală!, de spațiul sovietic, rusesc, – îi place să stea lângă dodoni and K, nu știu dacă membrii unei asemenea societăți se mai pot numi cetățeni. După ce Rogozin și cu voroninii lui au pângărit Piața Marii Adunări Naționale, unde s-au obținut cele mai sacre realizări ale Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională, iată că acum cei care luptau pentru limbă și alfabet defilează și repângăresc Sfânta Sfintelor basarabenilor români alături de dodoni, care au devenit mai răi decât voroninii… Vitalia Pavlicenco

1914395_992677817469047_5467789402629059661_n

24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române

Conştiinţa poporului român despre unitatea sa etnică este străveche. Când românii din Ardeal coborau la iernat cu turmele lor în Câmpia Dunării sau dincolo de Dunăre, pe ţărmul mării, ei auzeau pretutindeni aceeaşi limbă şi vedeau aceleaşi obiceiuri. Tot aşa, când pescarii de la „baltă” treceau cu carele lor de peşte peste munţi, spre Braşov, Sibiu, Bistriţa şi mai departe, întâlneau aceeaşi limbă şi îşi dădeau 12400534_969029863171225_1581220341141484277_nseama că reprezentau unul şi acelaşi popor.

Cărturarii moldoveni Grigore Ureche şi Miron Costin au stăruit încă din secolul al XVII-lea asupra unităţii românilor, arătând că moldovenii cu muntenii şi cu transilvănenii una sunt şi „de la RÂM ne tragem”, din nobila obârşie a Romei.

UnireaDar, dacă exista o conştiinţă populară şi una cărturărească asupra unităţii etnice româneşti, nuera, în schimb, şi o unitate politică,  existând concomitent trei state: unul la miazăzi de Carpaţi, numit Ţara Românească (sau Muntenia), altul la răsărit, numit Moldova, şi un al treilea în interiorul lanţului Carpatic, numit Transilvania. Mihai Viteazul a fost singurul domn român care a reuşit să unească sub sceptrul său cele trei ţări româneşti, în anii 1599-1600. Această unire nu a durat decât puţină vreme, dar amintirea faptei sale nu s-a mai stins niciodată, rămânând îndreptar luminos pentru urmaşi. Primii care au reluat ideea de unitate naţională au fost reprezentanţii şcolii ardelene: Petru Maior, Gheorghe Şincai, Inocenţiu Micu-Clain şi Ion Budai Deleanu.

12510495_969635923110619_2448961724657693770_nÎncă din 1772, într-un memoriu personal, semnat de mai mulţi înalţi dregători şi adresat Austriei, marele ban muntean, Mihai Cantacuzino, arăta avantajele ce ar decurge pentru Principatele Române, dar şi pentru pacea europeană, dacă Ţara Românească şi Moldova s-ar uni şi dacă noul stat s-ar bucura de protecţia comună a Austriei şi Rusiei.

Odată cu veacul al XIX-lea, ideea unirii politice a românilor de pretutindeni a devenit tot mai puternică şi a ajuns să se impună ca o necesitate obiectivă. Răpirea Moldovei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Ţarist, la data de 16/28 mai 1812, a trezit şi mai mult conştiinţele pentru intensificarea eforturilor în scopul făuririi statului naţional român.

Adresându-se boierilor, într-o scrisoare din 5/17 aprilie 1821, Tudor Vladimirescu le spunea să ia legătura „cu dumnealor boierii moldoveni, ca unii ce suntem de un neam, de o lege şi supt aceeaşi stăpânire şi ocrotiţi de aceeaşi putere”. Tudor adăuga: „urmează să ştim cele ce se fac acolo, să le vestim acestea de aici ca fiind la un gând şi într-un glas cu Moldova, să putem câştiga, deopotrivă, dreptăţile acestor principaturi, ajutându-ne unii pe alţii”.

uniformele-armatei-romane_1 (1)Cărturarii   români   doreau   atunci,   din   adâncul   fiinţei   lor,  unirea   celor trei   ţări   româneşti. Imaginea Daciei vechi, a ţării lui Burebista şi Decebal, ce se întindea pe ambele laturi ale Carpaţilor, domina spiritele. Încă din 1818 învăţatul Dionisie Fotino a publicat „Istoria vechii Dacii”. Mihail Kogălniceanu a scos la Iaşi, în 1840, publicaţia „Dacia literară”. Transilvăneanul August Treboniu Laurian, împreună cu munteanul Nicolae Bălcescu, au început să dea la iveală, din 1845, la Bucureşti, „Magazinul istoric pentru Dacia”, editat în cinci volume.

Muntenii, într-un memoriu, cereau domnitorului Gheorghe Bibescu să lupte pentru înfiinţarea „regatului dacic”. Numele strămoşilor ajungea să aibă semnificaţia unui adevărat program politic: înfăptuirea statului românesc unitar, care răspundea unei necesităţi politice, economice, sociale şi culturale. Astfel, se instituia unirea vamală dintre Muntenia şi Moldova, aplicată de la 1 ianuarie 1848, precedată de convenţia de comerţ din anul 1835.

În 1842 tinerii din Muntenia au oferit tronul acestei ţări lui Mihai Sturdza, domnul Moldovei, care însă a refuzat să-l primească, de teama intervenţiei Imperiului  arist. Unul dintre dezideratele partidei naţionale din Moldova, publicate de Mihail Kogălniceanu în august 1848, la Cernăuţi (Bucovina), era Unirea Principatelor.

În timpul domniilor lui Barbu Ştirbei, în Ţara Românească, şi Grigore Alexandru Ghica, în Moldova, ideea unirii a pătruns adânc în spiritele românilor, pe care domnitorii o susţineau. Astfel, Barbu Ştirbei, într-un memoriu din 1855, trimis marelui vizir, spunea: „Pentru a fi… interpretul credincios al  opiniei publice, trebuie să adăugăm că dorinţele unanime ale valaho-moldovenilor cheamă la unirea celor două principate sub un singur cap, chiar dacă acesta ar trebui să fie luat de la una din familiile princiare din străinătate, ceea ce ar cruţa cu adevărat o ţară ce a suferit de încercările alegerilor şi prefacerilor”.

Într-un memoriu trimis Conferinţei de pace de la Paris, la sfârşitul războiul Crimeii (1856), Grigore   Alexandru   Ghica   cerea, de   asemenea,   în   chip   hotărât,   unirea   Principatelor   Române. Mulţumindu-i   pentru   acest   gest,   divanul   Moldovei declara:   „Măria-ta   ai   pregătit   calea   către mântuirea  ţării  noastre,  căci   ai  sprijinit  şi   ai   pledat   înaintea areopagului european  întrunirea Principatelor, principiu de mărire, de glorie şi de temeinică aşezare a acestei ţări”.

Noile divanuri ad-hoc, alese în octombrie 1857, cereau Porţii Otomane şi Puterilor garante: – respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634; – unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele România;

– prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării noastre;

– neutralitatea Principatelor;

– putere   legiuitoare   încredinţată   unei   Obşteşti   Adunări,   în   care   să   fie   reprezentate   toate interesele naţiei.

Prin Convenţia prevăzută de Tratatul de la Paris, încheiată la Osborne, în ziua de 7/19 august 1858, s-au hotărât următoarele:

– Muntenia şi Moldova vor purta numele de Principatele Unite;

– la Focşani va exista o Comisie Centrală care va pregăti legile;

– tot la Focşani va exista o Curte de Casaţie comună şi armatele vor primi o organizare identică spre a forma, la nevoie, una singură;

– fiecare ţară va avea domnul său, care va cârmui cu ajutorul miniştrilor şi va exista o adunare legislativă. În acest fel, Convenţia devenea noua Constituţie.

Conform noii Constituţii, moldovenii au ales ca domn al Moldovei, la 5/17 ianuarie 1859, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

În Muntenia se vorbea la început de Gheorghe Bibescu şi de Barbu Ştirbei, foşti domnitori.

Învingând elementele conservatoare, reprezentanţii partidei naţionale au reuşit să aleagă ca domn, la 24 ianuarie / 5 februarie 1859, tot pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Un ziarist al epocii, George Valentineanu, scria: „Tot Bucureştiul era în picioare, de la Filaret şi Dealul Mitropoliei până la Băneasa,  mişcat   de  această veste  salvatoare  şi   strigând   din  rărunchii   inimii: Trăiască   Unirea!

Trăiască Cuza Vodă! Trăiască Roşii şi Albii! Trăiască boierii şi poporul! Bucuria era în culme. Toţi îşi deteră mâna şi se sărutară ca nişte fraţi. Nu mai erau resimţite sentimente separatiste, nu mai erau partide   (…).   Lacrimi de  bucurie  ieşeau din  ochii   tuturor”.  A fost unul   din rarele  momente  de concordie naţională pe care le-au trăit românii în istoria lor.

Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, care a provocat o mare însufleţire în Moldova,

Muntenia şi Transilvania, înaintaşii noştri au ştiut să împace textul Convenţiei de la Paris (din 7/19 august 1858), cu dorinţa ţării întregi. Astfel, lupta pentru unire a înregistrat un succes răsunător, dubla alegere însemnând începutul procesului de construire, pe baze moderne, a statului naţional român.

Sugestivă pentru entuziasmul populaţiei româneşti, după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, este telegrama trimisă de locuitorii judeţului Fălciu: „Fapta pe care Măria-Voastră aţi isprăvit, slobozind neamul românesc din boieresc, munca silită… este atât de mare cât nu o poate scrie niminia. Dumnezeul părinţilor noştri păstreze zilele Măriei Tale ferice. Îl rugăm să ia din zilele noastre şi a copiilor noştri şi să adaoge la ale Măriei Tale, să ne pui la cale până la sfârşit. Rugămu-te, dă-ne voie ca de acum înainte să te numim Părintele cel bine Voitor şi slobozitorul neamului ţărănesc”.

NOTE:

  1. General Vasile Milea ş.a., Istoria militară a poporului român, volumul IV, Editura Militară, Bucure ti, 1987ș
  2. I. Boicu, Gh. Platon, Al. Zub, Cuza Vodă, In memoriam, Editura Junimea, Ia i, 1973ș
  3. Constantin C. Giurescu, Alexandru Ioan Cuza, Editura Militară, Bucureşti, 1973 colonel (rtr.) Constantin CHIPER

                            Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa românilor

12438981_968469753227236_2819776076525625526_nAlexandru Ioan Cuza s-a născut la data de 20 martie 1820, într-o mahala a localităţii Bârlad. Părinţii săi, vornicul Ioan N. Cuza şi Soltana Cozadini, de obârşie greacă, i-au asigurat o copilărie fericită la moşia lor din localitatea Bărboşi, judeţul Fălciu (a nu se confunda cu Barboşi de Galaţi). Şi-a făcut studiile gimnaziale în Iaşi, în cadrul pensionului lui Victor Cuenin, desăvârşindu-şi instruirea la Paris, unde a  urmat liceul şi apoi cursuri de medicină şi de drept.

În perioada 1837-1840, Alexandru Ioan Cuza (Alecsandru Ioan Cuza, după unele surse) a fost cadet în armată (aspirant la gradul de ofiţer), la arma cavalerie. Apoi a lucrat în calitate de membru al Judecătoriei Covurlui, însă în octombrie 1845 şi-a dat demisia, participând alături de tinerii revoluţionari români la pregătirea revoluţiei burghezo-democrate din martie 1848, în Moldova. A fost arestat împreună cu tatăl său, Ioan, cu Costache Negri, cu Vasile Alecsandri, precum şi cu alţi nouă revoluţionari socotiţi periculoşi. Toţi au fost transportaţi în câteva căruţe, la Galaţi, şi îmbarcaţi pe o corabie, pentru a fi trimişi la Constantinopol.

Intervenţia hotărâtă a Elenei Rosetti-Cuza, fiica postelnicului (membru al sfatului domnesc) Iordache Rosetti-Solescu şi a Ecaterinei (născută Sturza, la Miclăuşeni, lângă Roman) cu care se căsătorise, la data de 30 aprilie 1844, la Soleşti, judeţul Vaslui, şi a consului englez, Cumingam, a reuşit să devieze corabia ce se îndrepta spre Măcin, ajutându-i să scape cu viaţă. În luna mai 1848 Alexandru Ioan Cuza a participat la adunarea de pe Câmpia Libertăţii, de la Blaj, alături de alţi revoluţionari moldoveni, munteni, bănăţeni şi transilvăneni.

După un autoexil, la Paris şi Constantinopol, Cuza a revenit în Moldova, însoţindu-l pe noul domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1856), adept al unirii Principatelor Române.

În timpul domniei lui Grigore Ghica, Alexandru Ioan Cuza a fost numit Preşedinte al Judecătoriei Covurlui, lucrând în Galaţi până în anul 1851, apoi Director al Ministerului de Interne, la Iaşi, până în 1853 și agă (şef al poliţiei), în anii 1853-1856, în Iaşi. La data de 6 iunie 1855, Grigore Ghica i-a acordat titlul de vornic (reprezentant al domniei) cu drepturi depline în administrarea oraşului Galaţi şi, de la data de 7 iulie 1856, pârcălab (administrator) al portului şi oraşului Galaţi.

În timpul caimacanului Nicolae Vogoride, Alexandru Ioan Cuza a fost încadrat în armată, acordându-i-se, succesiv, gradele de sublocotenent (6/12 martie 1857), locotenent (24 aprilie / 6 mai 1857), căpitan (28 aprilie / 10 mai 1857) şi maior (3/15 mai 1857). Interceptând o scrisoare a lui Nicolae Vogoride, din care rezulta intenţia acestuia de a falsifica alegerile, Cuza a trimis-o lui Petre Ispirescu, care a transmis-o spre tipărire şi difuzare, compromiţându-l pe caimacan. Alexandru Ioan Cuza şi-a dat demisia din armată, la data de 6/18 iulie 1857, protestând împotriva acestui act antiunionist.

După repetarea alegerilor, în septembrie 1857, Alexandru Ioan Cuza a fost rechemat în armată, avansat colonel, şi numit în înalta funcţie de locţiitor al hatmanului miliţiei. Ales deputat de Galaţi şi membru al Divanului ad-hoc de la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza a contribuit la pregătirea alegerilor din ziua de 5/17 ianuarie 1859.

Cu mare entuziasm şi deosebite eforturi, forţele unioniste din Moldova şi Muntenia (Ţara Românească) l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domn, atât în Moldova (la data de 5/17 ianuarie 1859), cât şi în Muntenia (la 24 ianuarie / 5 februarie 1859), această dublă alegere având un extraordinar ecou pe toată întinderea pământului românesc, de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

Până la 11/23 februarie 1866, când a fost obligat să abdice, de către potrivnicii ţării din interior şi exterior, Alexandru Ioan Cuza a organizat înfăptuirea unor reforme progresiste în domeniile: militar,  politic, economic, învăţământ şi cultură, legislaţie. În timpul domniei sale s-au adoptat măsuri pentru unificarea administrativă şi organizarea instituţiilor moderne ale statului, inclusiv cea dintâi împărţire administrativă a teritoriului României, în judeţe, oraşe şi comune. A fost modificat sistemul de măsuri şi greutăţi, acesta fiind înlocuit cu sistemul european, în vigoare şi astăzi. Au fost adoptate Codul penal şi Codul Civil modern (napoleonian) precum şi alte acte legislative, în spirit european, potrivit cărora se impunea egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a impozitelor. Au fost organizate comerţul, meseriile, industria şi transporturile.

În timpul domniei sale a fost promulgată legea pentru organizarea instrucţiunii publice, prin care învăţământul primar de 4 clase devenea obligatoriu, general şi gratuit şi au fost aşezate pe baze temeinice învăţământul secundar şi superior, acesta din urmă fiind beneficiar al înfiinţării universităţilor din Iaşi (1860) şi din Bucureşti (1864). S-a generalizat folosirea alfabetului latin în administraţie şi învăţământ.

Ajutat de sfetnici apropiaţi, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza a desfiinţat claca şi a împroprietărit ţăranii, rămânând permanent în conştiinţa lor, a adoptat legea electorală şi a înfăptuit secularizarea averilor tuturor mănăstirilor, toate acestea fiind acţiuni energice şi curajoase, care au contribuit la progresul general al ţării şi racordarea României la cerinţele civilizaţiei europene.

Chiar dacă s-au eludat unele dispoziţii ale Convenţiei de la Paris, din 7/19 august 1858, care a funcţionat drept Constituţie a ţării, la data de 2/14 mai 1864 a fost dizolvată Adunarea Deputaţilor şi s-au adoptat, prin decret, Legea electorală şi Legea rurală.

Activitatea autoritară a lui Alexandru Ioan Cuza a fost impusă de nevoia accelerării reformelor şi a luptei împotriva conservatorilor şi a unor proprietari care se opuneau reformelor progresiste.

Domnul Alexandru Ioan Cuza a acordat o atenţie specială Armatei Române, punând în practică multe dintre prevederile programelor stabilite în anul 1848. Cu sprijinul miniştrilor de război  Constantin Milicescu, Ion Emanoil Florescu şi Savel Manu, Armata Română a fost organizată pe baze moderne, adoptându-se următoarele măsuri progresiste:

– dislocarea, în luna martie 1859, a unor unităţi de infanterie şi cavalerie din Iaşi, la Bucureşti, şi mutarea altora din Bucureşti la Iaşi, pentru omogenizarea armatei;

– organizarea Taberei Militare de la Floreşti, Prahova, care şi-a desfăşurat activitatea în perioada aprilie-septembrie 1859, aici instruindu-se 12.000 de ostaşi din Moldova şi Muntenia (din armele infanterie, cavalerie, artilerie, grăniceri şi dorobanţi) și aprofundându-se apropierea sufletească şi înţelegerea originii comune;

– înmânarea, la data de 1/13 septembrie 1863, în cadru solemn, pe Câmpia de la Cotroceni, a noilor steaguri (drapele de luptă), cu culorile roşu, galben şi albastru, pe care erau scrise cu fir auriu cuvintele HONOR ET PATRIA, precum şi numărul şi numele unităţii militare. Cu acest prilej, domnul a ţinut o emoţionantă cuvântare: „Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, astăzi va fi una din cele mai însemnate în datinile noastre. Primind steagurile cele noi, aduceţi-vă pururea aminte că vă încredinţez onoarea Ţării. Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi copii voştri! Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţii, ordinii şi a disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul Ţării, întreaga istorie a României. Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate victoriile şi virtuţile militare, care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vulturii români: ONOARE ŞI PATRIE! Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, juraţi să păstraţi cu onoare şi fără pată steagurile voastre şi astfel veţi corespunde încrederii şi aşteptării ce am pus, cu Ţara întreagă, în voi. Juraţi a le apăra în orice întâmplare ca un sfânt depozit ce încredinţez bravurei şi patriotismului vostru.”;

– introducerea uniformei militare comune şi a echipamentului unic pentru ofiţeri şi trupă;

– extinderea aplicării Codicei Penale şi a Regulamentului Serviciului Interior moldovean în întreaga armată;

– unificarea instrucţiei la toate armele din compunerea armatei;

– înfiinţarea Statului Major General (12/24 noiembrie 1859), menit să coordoneze întreaga activitate din armată;

– unificarea Ministerului de Război din Moldova cu cel din Muntenia (Ţara Românescă), în 1860, numindu-l în fruntea noului organism de conducere a armatei române pe colonelul Ion Emanoil Florescu, avansat ulterior la gradul de general, în luna mai 1860;

– crearea unui corp specializat de administraţie şi intendenţi (august 1860);

– crearea unui corp specializat de genişti militari (octombrie 1860);

– unirea întregii flotile de Dunăre într-un corp unic (octombrie 1860);

– organizarea Serviciului Sanitar Unificat sub conducerea dr. Carol Davilla;

– centralizarea şcolilor militare, mai întâi la Iaşi, apoi mutarea lor în Bucureşti, şi unificarea programelor de învăţământ ale acestora;

– înfiinţarea şcolii militare regimentare şi a şcolii militare de gimnastică;

– înfiinţarea de noi unităţi militare şi reorganizarea pe principii moderne a celor existente;

– înfiinţarea de noi cazărmi pentru cazarea trupelor (în Ploieşti a fost construită, în anul 1863, cazarma de pe strada Torcători, pentru cartiruirea Batalionului 1 din Regimentul 7 Linie- Infanterie Bucureşti-Ploieşti, şi cartiruirea unui escadron de cavalerie într-o cazarmă situată pe strada Rudului);

– dotarea armatei cu mijloace moderne de luptă, provenind atât din import (Franţa, Italia şi Belgia), cât şi din ţară, pentru aceasta fiind înfiinţate noi unităţi manufacturiere de fabricaţie şi reparaţie a armamentului: Pirotehnia de la Bucureşti, Pulberăriile de la Lăculeţe (Dâmboviţa) şi Târgşor (Ploieşti), Arsenalul Armatei din Dealul Spirii (1863), Fonteria de la Târgovişte, pentru construirea ţevilor de tun;

– creşterea numărului personalului militar, în anul 1865 efectivul armatei permanente ridicându-se la 19.365 de ostaşi, iar cel al trupelor teritoriale fiind de 24.548 de oameni, aşa cum îi comunica Împăratului Napoleon al III-lea, sfetnicul său.

În pofida acestor realizări deosebite, la sfârşitul anului 1865, forţe ostile din interior şi exterior i-au pregătit abdicarea domnului Alexandru Ioan Cuza. La data de 11/23 februarie 1866, mult după miezul nopţii, complotiştii sprijiniţi de generalul Nicolae Haralambie, comandantul garnizoanei militare Bucureşti, şi conduşi de comandantul gărzii palatului, maiorul Dimitrie Lecca (care va deveni ministru de război în noul guvern), au intrat în Palatul Domnesc. Domnul Cuza a iscălit actul de abdicare, fără a opune rezistenţă. În cursul aceleiaşi nopţi, Alexandru Ioan Cuza a fost silit să părăsească Bucureştiul, îndreptându-se spre Ploieşti, Predeal, Braşov şi, mai departe, spre Viena. Criticând acest act odios, marele poet Mihai Eminescu scria: „Vor trece anii şi nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de ruşine, de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina 11 februarie şi stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururi în memoria generaţiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn (…). Căci 11 februarie este un act de laşitate şi ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea”.

Alexandru Ioan Cuza a peregrinat prin Austria, Italia şi Germania. În momentul plecării se aflau de faţă membrii locotenenţei domneşti şi ai guvernului, cărora Alexandru Ioan Cuza, cu aleasă demnitate, le-a spus: „Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine, decât cu mine. Să trăiască România!”.

Alexandru Ioan Cuza s-a stins din viaţă la data de 15/27 mai 1873, ora 1:30, sub privirile neputincioase ale soţiei sale şi ale medicilor, la hotelul „Europa”, din Heidelberg (Germania), care-l găzduise până în ultima clipă a vieţii. Pe certificatul de deces, principesa Elena Cuza a tăiat locul naşterii Bucureşti, scriind, corect, Bârlad. După obţinerea paşaportului de către agentul diplomatic al României la Berlin, Theodor Rosetti (cumnatul său), la data de 24 mai rămăşiţele pământeşti ale fostului domn au fost transportate în ţară, cu trenul mortuar, şi au ajuns la Ruginoasa, judeţul Iaşi, la 27 mai 1873. Alexandru Ioan Cuza a fost înmormântat, la 29 mai 1873, în incinta bisericii din curtea  conacului familiei de la Ruginoasa, care fusese cumpărat de la Mihail Sturza, vărul principesei Elena Rosetti-Cuza. La slujba religioasă au participat mii de ţărani, precum şi prietenii devotaţi, din rândul cărora nu lipseau: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Petre Grădişteanu, Petru Poni. În cuvântul omagial rostit la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu spunea: „Nu greşalele lui l-au răsturnat, ci faptele cele mari”. În ianuarie 1944 osemintele domnlui Cuza au fost depuse la Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi, alături de osemintele fostului domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir (martie-aprilie 1693 şi 1710-1711).

Aşa cum aprecia sfetnicul său, Mihail Kogălniceanu, domnul Alexandru Ioan Cuza şi-a scris singur istoria: „Faţa ţărei este pagina istoriei lui Alexandru Ioan Cuza. Alexandru Ioan I nu are trebuinţă de istoriograf. El singur şi-a scris istoria sa, prin legi, prin actele cu cari a făcut el un stat, o societate, alta decât aceea ce i-a fost dată, când l-am proclamat domnitor.”.

În conştiinţa românilor Alexandru Ioan Cuza a fost şi rămâne cel dintâi domn al României moderne, întemeietorul statului naţional român modern. El a condus cu inteligenţă şi dăruire acţiunea de propăşire a României pe drumul modernizării. Cu tenacitatea unui om hotărât să meargă până la capăt cu reformele, el a depăşit atât obstacolele create pe plan intern de conservatorii şi liberalii radicali, cât şi obstacolele externe venite din partea marilor puteri vecine. În timpul domniei, Alexandru Ioan Cuza s-a străduit să introducă statul pe calea civilizaţiei Europei occidentale, cu deosebire a celei franceze, de aceeaşi sorginte latină ca şi cea românească, având un sprijin de nădejde în Napoleon al III-lea, împăratul Franţei.

Alexandru Ioan Cuza a avut un caracter integru, a fost un om sincer şi cu vederi largi, fără a avea idei extremiste. Era spiritual, inteligent, popular şi iubit de popor. N-a dorit să facă cu orice chip carieră sau să pună în umbră pe ceilalţi prin mari însuşiri. Nu era orator de talia lui Mihail Kogălniceanu, nici talentat ca Vasile Alecsandri şi nici nu avea prestigiul lui Costache Negri. Era, în schimb, o fire dezinteresată, ce nu se folosise de slujbele avute în administaţie pentru a face avere. Nici ca domn n-a avut mare avere.

Privind în timp, fără ură şi părtinire, Zoe Sturza, sora lui Costache Negri, scria, în 1881: „Principele Cuza va avea totdeauna o pagină strălucitoare în istoria ţării sale. Căci dacă omul a avut slăbiciuni inerente sărmanei noastre naturi umane, suveranul a fost întotdeauna integru şi pătruns de cel mai mare patriotism”. Poetul Mihai Eminescu îl aprecia pe domnul Alexandru Ioan Cuza ca pe „unul dintre Domnii cei mai patriotici din câţi au fost vreodată în ţările Dunării române”.

Cu trecerea timpului prestigiul lui Cuza a crescut, în ciuda faptului că marii moşieri, liberalii radicali şi vârfurile clerului bisericesc nu-i păstrau o amintire frumoasă. La cererea poporului, partidele de guvernământ au fost nevoite să atribuie denumirea Alexandru Ioan Cuza unui număr de 16 localităţi rurale, precum şi unor şcoli din judeţele Vaslui, Neamţ, Iaşi, Galaţi, Vrancea, Bacău, Prahova, Călăraşi, Kahul şi Ilfov.

De asemenea, numele domnlui şi cel al principesei Elena Cuza au fost date unor străzi, bulevarde şi pieţe. Domnului, soţiei sale şi sfetnicilor apropiaţi le-au fost realizate monumente de for public (istorice) şi busturi, cum sunt cele din: Iaşi, Craiova, Galaţi, Focşani, Râmnicu Sărat, Huşi, Bârlad, Brăila, Ploieşti, Bucureşti, Floreşti (județul Prahova), Gorgota (județul Prahova), Heidelberg (Germania), Chişinău (Republica Moldova), Gura Galbenă (Raionul Cimişlia, din Republica Moldova). S-au realizat mai multe muzee, cele mai bine dotate şi documentate fiind la Iaşi, Galaţi, Ruginoasa (județul Iași) şi Focşani. Au fost scrise multe cărţi cu caracter istoric şi beletristic şi au fost realizate compoziţii muzicale, picturi şi lucrări grafice.

NOTE:

  1. General Vasile Milea ş.a., Istoria militară a poporului român, volumul IV, Editura Militară, București, 1987
  2. I. Boicu, Gh. Platon, Al. Zub, Cuza Vodă, In memoriam, Editura Junimea, Iași, 1973
  3. Constantin C. Giurescu, Alexandru Ioan Cuza, Editura Militară, Bucureşti, 1973

colonel (rtr.) Constantin CHIPER

Loading Facebook Comments ...

22 Comments

Add a Comment
  1. BĂSESCU AVERTIZEAZĂ | Rusia ar putea acționa ca urmare a situației din Moldova

    Ieri, la Moscova, Preşedintele Vladimir Putin a analizat în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse „agravarea situaţiei politice în Republica Moldova”. Bucureştiul trebuie să înţeleagă mesajul, şi anume faptul că pentru Federaţia Rusă situaţia din R. Moldova este una de securitate, ceea ce pentru Preşedintele Vladimir Putin poate înseamna acţiune în timp relativ scurt. Pentru România, de asemenea, stabilitatea politică şi mersul democratic al R. Moldova reprezintă o chestiune de securitate”, scrie ex-președintele.

    Soluţia imediată pentru a evita surprizele este ca Bucureştiul să intre imediat în dialog cu Moscova pe tema situaţiei şi mai ales a soluţiilor pentru Chişinău. Dacă se întîrzie şi dacă nu ştim exact ce vrem, riscul de a afla de la televizor că s-a produs o catastrofă este major.

    Recomandare pentru cei care trebuie să acţioneze: vedeţi că la Cotroceni se află un „memorandum de colaborare” între Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse şi CSAT, semnat în iunie 2013 de generalul Nikolai Patruşev şi Iulian Fota, cu acordul meu şi al Preşedintelui Putin. Citiţi-l, ar putea fi util”, încheie fostul șef de stat.

  2. Un articol din gazeta „Albina Romaneasca” din anul 1849

    Nr. 2. Albina Românească. Gazetă politică și literară. Iașii, Jioi 6 ianuarie 1849. Anul XXI.
    Foilleton.
    Fisionomia coloarelor, în privirea femeilor.

    A cunoaște caracterul unei femei este cimilitura cea mai grea, care nici un Sfinx *) n-ar pute dislega, de aceea observatorii acestui sex, au aflat un metod nemijlocit de a căștiga o știință atăt de folositoare în traiul social. Ist metod este prin colorul straelor, ce femeea îș alege, a giudeca despre caracterul ei. Fiecare caracter are plecare pentru atare color ce-i este analog. Să fii sigur că femeile care poartă strae portocalii, de amarant sau granat, sănt turburătoare și sfăditoare. Nu te încrede în acele ce poartă violet (toporaș), dar mai puțin acelor cu capele galbene. Ferește-te de cele ce se învestesc în negru; căci ist color cu dreptul se numește cabalistic adecă fermecător, cele ce le poartă se dedau la cugete negre. Alb este caracterul acelora ce n-au nici un caracter; femeile care întrebuințază acel color, sănt toate fără exțepție cochete, colorul roza (pembe) îl aleg femeile peste 25 de ani. Fetele de 15 ani urăsc acel color, lor le place mai vărtos colorul închis, numai de aceea pentru că neavănd experienție, privesc lumea în o lumină falsă. Dar astă sistemă, ca toate alte, are exțepția sa, de aceea femeile ce iubesc roza, sănt îndeobștie voioase, spirituoase, amabile, în gradul cel mai înalt. Le plac plăcerile, și nu au caprițiile cele grețoase, care ni displac în acele ce poartă strae închise. Colorul albastru prinde bine pe femei de toată vărsta. Acele ce aleg ist color, sănt mai cu samă blănde și cu reflexie; de sănt junele, inima lor este curată și nevinovată, de sănt mai înaintite la ani, ele urăsc lăngezirea morală. Aceste poartă color suriu cănd dă preste ele o nenorocire sau întristare. Liliechiu îl poartă numai femeile ce fură odinioară frumoase, și totuș voesc a rămăne frumoase. Liliechiul este pensia femeilor, care după îndestulate slujbe ș-au dat dimisia!
    ____________
    *) Sfinx din mitologia Egipteană și Elenică, monstru, parte de sus femeie, cea de gios leu. Ea poruncea Tebanilor cimilitura: „ce ființă este aceea care dimineață umblă pe patru, la amează-si pe două, sara pe trei picioare?” Pe cel ce nu deslega, Sfinx îl mănca. Cimilitura însemnează pe omul carile ca prunc să tărie pe brănci, crescut umblă pe două picioare, ear înbătrănit se mai razămă și pe un baston. Sănt multe statue antice foarte frumoase, în care Sfinx se îmfățoșază încă și cu aripi. Lăngă piramidele de Cairo este un sfinx tăet în stăncă lung 168 palme, și 32 palme înalt. Două sfinx împodobesc antreua palatului Domnesc din Belvederul Socolei.”

  3. Cătră moldoveni (poezie revoluționară din 1848)

    „Cătră moldoveni.

    Sub domnia lui Mihai
    Gem romănii, strigă vai!
    Pănă cănd o stăpănire
    Atăt’ făr’ de omenire,
    Pănă cănd acești mișei
    Pănă cănd acești calăi
    Să-și bată gioc de o țară
    Să o facă de ocară?
    Frați romăni de la olaltă
    Mai sculați-vă ‘ncă odată,
    Bătrăni, tineri, vă’n armați
    Cu grabă ‘n Eși v-adunați.
    Dați năvală la palat
    Dați năvală nu-i pacat
    Să-l cuprindeți împregiur
    În totul să-l faceți ciur
    Ear pre ei să-i prindeți vii
    Pe tustrei: părinte, fii,
    Ș-apoi voi să-i giudecați
    Aspru să-i tot cetărați
    Și tot voi să hotărăți.”

  4. Vasile Alecsandri, Protestație în numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu, 1848

    „În numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu!

    Fraților romăni din toată Romănia! Vă chem să fiți marturi la nelegiuirile guvernului Prințului Moldovei, Mihail Sturza, carele de patrusprezece ani s-au arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumei împrotiva sistemului varvar și corrumpător ce au întrebuințat pănă acum acest Domnitor pornit de patimi, spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, a Omenirei și a lui Dumnezeu, înprotiva tiraniei machiavelice a acestui om care nu respectează nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu!

    De 14 ani, Mihail Sturza, stăpănit de nesațiul iubirei de argint, se slujește de măsurele cele mai arbitrare, și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirei; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare.

    De 14 ani, Mihail Sturza înarmat cu otrava corrumperei stinge simțirele de omenire și de cinste din inimele supușilor sei, degradează caracterul nației, o comprometează în ochii Evropei și îi dă o direcție care îl duce pe calea peirei.
    De 14 ani, Mihail Sturza răstălmăcește și calcă cuprinsul Reglementului Organic în interesul seu particular. El vinde rangurile boieriei; vinde posturile statului de la cele mai mici pănă la cele mai nalte; vinde scaunele clerului; vinde hotărirele judecătorești; vinde măsurile administrative; vinde cinstea, vinde cugetul oamenilor; vinde drepturile Patriei noastre! El vinde orice se poate vinde sau nu, și adună aur peste aur, milioane piste milioane pe care le scoate afară din țeară pentru ca să o sărăcească încă mai mult!

    De cănd s-au suit pe tron, Mihail Sturza a luat Moldova în arendă, și așa de strașnic a stors-o în mănele sale părintești, că din venitul de 12.000 galbini ce avea la anul 1834, el au izbutit a avea în zioa de astăzi 1848, un venit de mai mult de 200.000 galbeni.

    De când au apucat sceptrul în mănă, Mihail Sturza nemulțămindu-se numai cu înmulțirea averilor sale din averea țării, a țintit necontenit la dărămarea nației noastre. Pe toți oamenii cu iubire de dreptate i-au depărtat din slujbele Statului, sau deși au încredințat posturi la unii din ei, au căutat să-i comprometeze în ochii obștiei, pentru ca nici un Moldovan să nu rămâe nepătat și pentru ca toți să fie instrumenturi oarbe ale patimilor sale. Pe toți bunii patrioți ce s-au împotrivit sistemului său de corrumpere, i-au prigonit și îi prigonește ăncă cu o dușmănie neîmpăcată. Pe mulți răi huliți de opinia publică i-au adunat pe lăngă tronul seu și le-au înlesnit mijloace de prădăciuni fără margini. Pe țarani i-au adus în cea mai crudă și mai jalnică stare prin asupriri nesfârșite, și la cel mai de pe urmă grad de ticăloșie prin biruri grele și rău împărțite. Toate mijloacele de propășire a neamului românesc din Moldova le-au nimicit; școalele le-au lăsat în neîngrijire; Academia din Iași a desființat-o pe jumătate; lanțuri tiparului au pus; foile publice cele mai bune le-au închis; întreprinderile de îmbunătățiri publice le-au oprit! și toate aceste fapte nelegiuite le-au desăvârșit prin poronci arbitrare și împrotivitoare atăt obiceiurilor și pravelilor pământului cât și cuprinsului Reglementului! […]”

  5. Statistica românilor din Calendarul pentru poporul romănesc pe anul 1847 (Iași)

    „Statistica românilor

    Sub suzeranitatea Porții

    În Moldava …………………….. 1.200.000
    Țeara Romănească ………….. 2.300.000
    Romănii Machedoni …………… 80.000
    _________________________________
    3.580.000

    Sub suverenitatea Rosiei

    În Beserabia, și coloniile
    dincolo de Nistru ………………… 600.000

    Sub suverenitatea Austrii

    Bucovina …………………………. 274.976
    Banatul Temișoarei cu
    diocesele Temișoara ……………. 400.000
    Verșețu …………………………… 260.000

    În Ungaria peste Muriș și Tissa

    Arad ……………………………….. 370.000
    Oradia Mare ……………………… 120.000
    Buda ……………………………….. 1.000

    În Transilvania Deocesele

    Sibiu ……………………………….. 600.000
    Blaju ……………………………….. 650.000
    Istro-Rămânii din Istria …………… 6.000

  6. Mașina amfibie și trăsura eoliană. Articol din Albina Românească (Iași, 28 Iunie 1834)

    De la America (de mează noapte lăcuită de un neam de Englezi) s-au priimit desenul (planul) foarte minunat a unei mașine amfibie (așa să numesc dobitoacile ce trăesc pe uscat și pe apă) ce îmfățoșază o trăsură de aburi și un vas. Pe uscat ia umblă pe patru roate; și sosind la un riu seau lac, ce are a-l trece, acele roate stau, și o altă roată cu vâsle, aflătoare chear sub mijlocul mașinei, începe a să mișca și trece fără nici o greutate. Această mașină iscodită de un mehanic numit Viston (Whiston), are forma unui aligator seau crocodil de America; alcătuirea ei este foarte simplă (neîncurcată) eftină, și toate a ei mădulari să pot iute și foarte ușoare a să dizlăcătui.

    O altă noâ iscodire s-au supus cercetării publicului, adecă o trăsură numită Eoliană (de la zânul vântului Eolos) care umblă cu agiutorul vântrelilor cu mesteșug așăzate pe trii catarguri. Cercarea acestui nou metod de a călători are peste puțin să se facă la Paris pe Câmpul lui Mars (Champ de Mars).”

  7. Toate cate le-ati insirat aici sunt prostii.

  8. Pt Zina

    Scrie tu lucruri destepte, care e problema? Eu am republicat doua materiale scrise de un istoric militar, care e prostia?

  9. http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/moldova–cum-a-fost-posibil–405092

    Moldova: cum a fost posibil?
    de Armand Gosu, 20 ianuarie 2016

    Cum a fost posibil ca, după aproape şapte ani de mari victorii ale „vectorului european“, Republica Moldova să ajungă în marasm moral, în pragul colapsului financiar, într-o criză politică fără precedent, schimbând cinci premieri într-un an și într-o situație socială dra­matică, generată de o sărăcire a populației comparabilă cu cea de după prăbușirea Uniunii Sovietice?

    Oare cum mai funcționează un stat în care 88% din populație consideră că direcția în care acesta se îndreaptă este una greșită și doar 8% crede că aceasta este bună? Pentru comparație, după prima guvernare comunistă, 41% considera că direcția este greșită, iar după nouă ani de administrație Voronin, în octombrie 2008, doar 51% credea că drumul nu e cel bun.

    Cum a fost posibil ca încrederea în guvern după două mandate ale comunistului Voronin să fie de 34% (în martie 2009), iar după aproape şapte ani de guvernare europeană încrederea să se prăbușească la 7%, potrivit ultimului Barometru de opinie publică, din noiembrie 2015?

    Cum a fost posibilă prăbușirea încrederii în parlament, de la 34% (februarie 2005), după un prim mandat al comuniștilor, și 41% (martie 2009), după opt ani de guvernare comunistă, la 6%, cât este astăzi?

    Cum este posibil ca percepția cetățenilor moldoveni asupra justiției să fi fost mai pozitivă după opt ani de regim comunist (37% – octombrie 2008) decât este astăzi, după şase ani de guverne proeuropene (12% – noiembrie 2015)?

    Cum este posibil ca încrederea în procuratură să fie atât de scăzută, încât într-o țară cu o corupție endemică, cum este Republica Moldova, firavele acțiuni de anticorupție să fie considerate de 45% din populație reglări de conturi între clanurile oligarhice sau o imitare a reformelor, ceea ce va agrava și mai mult situația din țară, de 22% din populație?

    Cum este posibil ca, după peste şase ani de „mari progrese“ pe „drumul către Europa“, procentul celor care se doresc în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, care numai un exemplu de succes nu este, a ajuns mai mare decât al celor care vor aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?

    Cum este posibil ca, după 200 de ani de la anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru, Bu­cureștiul, prin politica de acordare a cetățeniei, să contribuie la reducerea numărului de etnici români, care, înarmați cu pașaport european, iau drumul Vestului, de unde nu se mai întorc, pentru că nu au la ce, realizând astfel visul țarului Alexandru al III-lea și al lui Stalin de a modifica structura etnică a provinciei?

    Cum a fost posibil ca o mare coaliție confecționată prin șantaj și corupție să susțină până-n pânzele albe desemnarea pentru funcția de prim-ministru a politicianului cu cea mai mică cotă de încredere (2% în noiembrie 2015, la o marjă de eroare de ±3%) și cea mai negativă imagine publică, Vlad Plahotniuc?

    Cum a fost posibil ca, în media româneşti, oligarhul Plahotniuc să fie prezentat ca o victimă a lui Filat sau a lui Țopa, ca un proeuropean sincer, ale cărui singure probleme sunt de imagine?

    Cum este posibil ca nimeni să nu vorbească despre faptul că aceleași companii offshore din Scoția care au fost implicate în atacurile raider asupra băncilor din Moldova din perioada 2011-2012, al căror beneficiar a fost – potrivit Înaltei Curți de Justiție de la Londra – Plahotniuc, sunt implicate și în schema fraudării miliardului de dolari, care a declanșat manifestațiile de protest de la Chișinău?

    Cum este posibil să fie trecută sub tăcere informația potrivit căreia aceleași companii offshore scoțiene sunt implicate și în spălarea a 20 de miliarde de dolari din Rusia, printr-o bancă din Moldova, cu sprijinul judecătorilor din Moldova, bani care au ajuns în SUA?

    Cum este posibil ca, potrivit unor comentatori de la București, lumea criminală la putere și corupția endemică să fie rea în Ucraina și bună în Moldova, ba chiar o garanție a orientării spre Vest a acesteia?

    Cum a fost posibil ca demnitari de cel mai înalt rang de la București să considere figurile cele mai controversate și cu imaginea cea mai proastă de la Chișinău drept interlocutori favoriți?

    Cum este posibil ca România, cel mai important partener al Moldovei, în apropierea de UE, să nu-și articuleze o reacție care să țină seama și de sensibilitățile opiniei publice din țara vecină?

    Cum este posibil ca, după un sfert de veac de ființare, ambasadele străine să fie cea mai importantă redută în calea derapajelor politice ale premiantei clasei Parteneriatului Estic?

    Comentariu apărut în revista “22”

  10. Val BUTNARU despre Iuda cu papion

    Cele mai mari crime din istoria acestei lumi s-au făcut cu sprijinul așa-zișilor „oameni de bine”. Cu aportul celor mai mari patrioți și celor mai aprigi păstrători ai tradiției strămoșești au fost realizate cele mai josnice trădări. Cu sânge rece, ei și-au trădat și omorât pe cei mai apropiați: Cain pe Abel, Iuda pe Hristos, Salieri pe Mozart, Ieremia Golia pe Ioan Vodă. În istoria noastră recentă, şi noi am trecut prin asta. Am învățat bine lecția. Iar Iudele naționale se pare că nu vor s-o facă.
    Mai întâi a fost Iuda Roșca care obișnuia să poarte costume albe după ce-i bătea până la sânge pe colegii săi. Împreună cu valeții săi Secăreanu, Cubreacov și alții, ne-a trădat în 2005, vânzându-se generalului comunist schizoidal. (Apropo, Roșca și Secăreanu, unde l-ați ascuns în 2002 pe prietenul vostru Cubreacov? Să nu credeți că ați scăpat chiar atât de ușor!) Ne-a trădat în numele stabilității. În numele idealului național. În numele Unirii cu România. După asta a apărut Iuda Ghimpu care a crezut că dacă își atârnă la gât un papion, chestia asta va imprima noblețe firii lui de comerciant. Nici el, nici Ion Păduraru nu au înțeles că un papion e doar o cârpă, iar noblețea nu e o talanca purtată de o oaie creață. Noblețea izvorăște din demnitate. O paiață, un clovn, însă, nu poate avea demnitate oricât de bine și-ar juca rolul. Oricât de mare i-ar fi papionul potrivit la gât înainte de a ieși pe scena circului politic. Încă în 2009, Iuda Ghimpu a fost primul care a făcut pact cu diavolul și a devenit sluga credincioasă a lui Plahotniuc. În felul acesta i s-a permis accesul la afacerile cu importul de petrol. Acum îi condamnăm degeaba pe cei opt nenorociți peledemiști care și-au vândut sufletul și au votat cu gruparea criminală. Ei oricând pot arăta cu degetul spre Iuda cu papion: „El a vândut primul și n-a pățit nimic!”. Putem să ne crucim cât vrem de cei 14 foști comuniști cumpărați de Plahotniuc. Ei au un argument imbatabil: „Chiar dacă și-a trădat electoratul, Iuda cu papion e aclamat în continuare de admiratoarele sale isterizate!”. Ce folos că ne revoltăm de Alexandru Tănase care a transformat Constituția într-un prezervativ pentru uzul lui Plahotniuc? Acesta are în față un exemplu demn de urmat – Iuda cu papion care rânjește și-și bate joc de oamenii ajunși la limita sărăciei și a răbdării. Mai aveți chef să-i reproșați ceva lui Timofti? Dar fără Iuda Ghimpu, Timofti nici nu ar fi existat. Cel cu papion a pus bazele trădării generale. În cele din urmă, Iuda cu papion a adus la guvernare o grupare criminală, care va începe imediat represaliile. Liderii opoziției parlamentare și extraparlamentare, toți cei care spun răspicat că Plahotniuc a acaparat toate instituțiile statului vor fi arestați și aruncați în subsolurile poliției. Așa cum a promis ieri finul mafiei, Candu, Jurnal TV va fi închis sau vor fi găsite căi de a-i închide gura. Așa cum se întâmplă acum, când la ordinul lui Plahotniuc Moldtelecom a suprimat emisia Jurnal TV. Exact ca pe timpul generalului comunist schizoidal. Am mai trecut prin asta. Am învățat bine lecția. Și nu e bai că o să dispară o televiziune. E mai periculos faptul că nu se va mai auzi nicio voce critică. Puținele insuliţe media de opoziție nu vor rezista nici atâta. Și atunci, cu ce e mai bun acest regim decât cel al generalului comunist schizoidal?Degeaba ne revoltăm acum și îl înjurăm pe Plahotniuc. Acest personaj nu reprezintă, în sine, nimic. E un gunoi social. E un simplu proxenet. Și asta ar fi trebuit să rămână. Dar, fiindcă marile crime ale omenirii s-au făcut cu sprijinul „oamenilor de bine”, a trebuit să apară un Iuda cu papion care i s-ar vinde și ne-ar trăda pe toți. În numele stabilității. În numele idealurilor naționale. În numele Unirii cu România.

    Val BUTNARU.
    Jurnal de Chișinău.22.01.2016

  11. Filat a numit unii jurnalisti killeri morali.
    Eu cred ca dinsul s-a referit la Val BUTNARU.

  12. Citind articolul şi comentariile, n-am putut să nu scriu şi eu cîte ceva.De la bun inceput pot spune că cît nu ne vom zbate ,pînă cînd nu putem face nimic.Consecinţele trecutului sovietic fortificate de către guvernările de 25 de ani şiau adus aportul in degradarea societăţii moldave,la un aşa nivel de jos ,de neinchipuit.sa format o societate cu indivizi fără demnitate personală, naţională şi socială ce este foarte grav.de aici şi consecinţele. Vă inchipuiţi !!! moldovenii noştri muncesc in Europa dar cu gîndul sunt la Rusia,neprimind valorile europene ,au o dorinţa nesăbuită de a imbrăţişa şi a vieţui după modelul rus ,tot o dată avînd o nostalgie faţă de trecutul imperial sovietic de trai,(chear şi generaţia anilor 90).Pimesc cetăţenie română dar sunt antiromâni.Statul român oferă cetăţenie la toţi,prin aceasta ajută la nimicirea spiritului de românism.Eu fiind nevoit să mă aflu in Europa la muncă ,dar ghîndul mii la locul meu natal.de ce europenii au reuşit dar noi nu.Cel mai rău este că situaţia poate degrada in aşa fel că posibilitate de a mă intoarce nu voi avea.Mulţi pot să spună că de ce nu mă aflu să mă lupt,da risc să fiu nimicit căci sunt in minoritate.Aflindu-mă in Europa am posibilitate să-mi dezvolt valorile,să fiu mai tare.
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA şi NAŢIUNEA ROMÂNĂ!!!!!!

  13. Mic copil fiind ,incă pe timpul imperiului,fără surse de informaţii cu politica antiromînă, ce se făcea pe atunci, cu inima şi sufletul eram cu România,eu nu ştiu de unde. Cred-că acesta este genetic,cu toate că în familie nu se duceau discuţii despre România.de ce iubeam Steaua ascultînd meciurile la radio,fiind copil ?
    M-ă mîndream că un român moldovean Alezandru Ioan Cuza a contribuit la Unirea principatelor.

  14. .
    NU VREM UNIRE!
    .
    /

  15. …Vorba fostului consilier prezidenţial Iulian Fota, una dintre cele mai lucide voci ale acestor zile: „şi cum vreţi să faceţi unirea, un mod concret?”. Şi linişte se făcu, după această întrebare…

  16. Ambasadorul Norvegiei în România: Măi românilor, sunteți zdraveni la cap?

    Am citit una dintre cele mai tranșante, dure replici din partea unui străin transmisă chiar poporului nostru. Și acesta nu este orice străin, ci chiar ambasadorul Norvegiei in România. Reacția lui în legătură cu România este una dură, și ceea ce spune el poate ne va ajuta pe toți să ne trezim la realitate, transmite ampress.ro

    Omul acesta, diplomat venit dintr-o țară în care nu prea crește nici grâul, nici floarea soarelui, nici leușteanul, nu pricepe cum o țară cu un asemenea pământ, toată traversată de izvoare și izvorașe, capabilă să hrănească fără probleme, cu îndestulare, 90 de milioane de oameni, nu-i în stare să hrănească o populație de cinci ori mai mică.

    E un uriaș paradox, zice ambasadorul, exprimându-și astfel perplexitatea. E, citesc eu pe dedesubtul răgnetului dojenitor, o idioțenie. Cum să imporți tu, România, cireșe din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, lăptuci din Brazilia? Cum să cumperi struguri când ai podgorii care produc cele mai diverse soiuri de masă și de vin încât să umpli toate mesele princiare ale lumii?

    Cum să cumperi măi România, nu ți-e rușine, struguri de masă din soiul Italia veniți chiar din Italia când și nesăpată o vie de la Drăgășani sau Pietroasele sau Valea Călugărească sau Odobești îți poate da struguri de masă la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei cumpărați din Cizmă și stropiți abundant cu pesticide?

    Se miră ambasadorul Norvegiei, azi, într-o conferință publică și o sută de politicieni și oameni de afaceri și de gură casă prezenți în sală îi dau tâmp dreptate și apoi pleacă acasă liniștiți. Alo, domnule Guvern, ai vreo soluție să nu mai cumpărăm praz din Egipt fiindcă se ridică Nea Mărin din mormânt, fiindcă-i insulți nu doar Băileștii, ci și opera umoristică?

    Alo, nea ministrule agricol, ai vreo idee cum să nu mai cumpărăm vagoane de usturoi din China, fertilizat cu căcat uman, fiindcă chinezii nu aruncă nimic și găsesc utilitate și productului ieșit din găoază, și să folosim usturoiul nostru, îngrășat cu gunoi de grajd, fiindcă la noi crește un usturoi mai bun și mai usturoi ca usturoiul lor, cu condiția să-l pui în pământ?

    Ne spune, nu un neica nimeni, ci un diplomat care nu-și pierde cumpătul cu una cu două, uluit – din iubire pentru noi fiindcă altă motivație n-ar avea – că suntem, ca să nu zică idioți, paradoxali. Da, nea norvegianule! Suntem un paradox european. Și dacă mai cauți nițel mai găsești și alte paradoxuri. Îți mai zic eu unul. Acum un sfert de veac exportam mobilă în toată lumea.

    Pădurile noastre erau vândute ca viori și paturi și scrinuri sculptate. Nemții cumpărau, era singura șmecherie îngăduită, în lădițe de lemn, musai în lădițe de lemn, legume și fructe românești. Îi interesau în primul rând lădițele. Azi vindem, în lumea arabă mai întâi, apoi în lumea europeană și-n toate lumile, exclusiv bușteni. Lemn brut. Cumpărăm de-ale gurii.

    Cumpărăm grâu în țara grânelor și cumpărăm cireșe. Când, mă întreb, vom cumpăra dude? Din Guinea Bissau sau din Tanganica? Și zarzăre. Încă nu importăm zarzăre. Să cumpărăm și zarzăre. Da, domnule norvegian, ai slobozit un strigăt pe care-l recepționez ca pe o dovadă de dragoste. Transmite dragostea asta care să ne trezească, chiar dacă te ferești să ne numești idioți, ci doar paradoxali.

    Articol preluat de la ampress.ro.

  17. sideakin;ai dreptate;eu am vazut la tv, la bulgari (antena orientata spre bulgari) prima data un ansamblu popular din rssm(Basarabia) si mai am aflat din romanele lui Sienkevici? despre moldovenii de dincolo de Prut ; cu inima si sufletul sint alaturi de Basarabia ;m-am implicat in citeva actiuni in favoarea refacerii legaturilor de singe dintre noi romanii din Basarabia si Romania ; observatie: unii postaci de pe aici sint mancurti;

  18. RE-UNIRE !
    –––––––––––—–
    Repet a câta oară-
    RE-UNIRE cu ROMÂNIA !

    RE-UNIRE ! / și nu Unire /
    Căci noi deja ne-am /re-/UNIT o dată – la 27 Martie 1918
    prin ACTUL UNIRII Basarabiei pt. TOTDEAUNA cu România
    votat de Sfatul Țării la Chișinău.

    ACUM trebuie să Re-Stabilim acel document istoric
    și să Re-Venim la Normalitate !
    Deci, vă rugăm,
    folosiți termenul de RE-UNIRE !
    ––––––––––––––––––––—————–

  19. Atenție Mare
    ——————————-
    Teroriștii DA-DA-iști dodoniști usatiști au blocat intrarea în Chișinău
    pe Calea Ieșilor – deci intrarea dinspre vest de la Iași.

    E oare u un semn al ocupanților
    că vor riposta la o eventuală sosire a forrțelor
    militare române/europene NATO pt. a stabiliza situația la Chișinău ?
    și a susține dorința populației de a se Re-Uni cu România ?
    /exact aceeași situație ca în 1918/

    Și oare de ce acești teroriști DA-DA-iști n-au mers la intrarea
    dinspre EST pe str. Muncești, acolo, de unde ne paște pericolul ocupației rusești cu tankurile de la Tiraspol ?

    De ce tace un Untilă-Ciuntilă,
    deputat liberal din Parlament,
    Șeful Securițății Statului,
    acel care l-a votat cu două mâni pe Plahoi-tniuk ?
    ————————————————————————

  20. Pentru NATIONALISTUL,

    OMUL NEGRU DE LA JURNAL TV
    ianuarie 22, 2016

    Jurnal md publică azi un denunț (editorial) scârbos al lui Val Butnaru împotriva lui Mihai Ghimpu. Delațiunea, ”cu papion”, a fost articulată de acesta, ortoepico-obsesiv și ”din umbră”, aseară și la jurnal tv.

    Scuipăturile otravite ce țâșneau din gura ”omului negru” de la jurnal tv se asemănau atât de tare cu pumnii aruncați acum două zile peste capul lui Mihai Ghimpu de ”protestatarii” lui Dodon și Usatâi, dar și de oamenii manipulați de Platformă și de jalnicul delator ”țopăitor”.

    Pentru că scuipătura murdară a fost îndreptată și asupra mea, dar și asupra prietenului meu Vlad Cubreacov (delatorul a turnat că noi doi am fi ”valeții lui Roșca” și că l-am fi ”trădat”, pe el și pe alții, în 2005 ”vânzându-ne” lui Voronin), îl îndemn pe ”omul negru din umbra jurnal tv” să răspundă la următoarele întrebări:

    1. Cine este nașul de cununie al lui Roșca: eu, Vlad Cubreacov sau Val Butnaru?

    2. Cât costă pitoreasca-ți casă din Valea Morilor și din ce fonduri ți-a fost construită/cumpărată de ”finu”: din banii tăi sau banii statului român, destinați nu ție, ci redacției Flux?

    3. Cine a făcut filmul spălător de imagine a lui Roșca, din 2013!, postat mai jos: eu, Vlad Cubreacov sau jurnal tv?

    4. Cine i-a ”găzduit”, acum câțiva ani, pe Roșca și sfetnicul lui Putin, Dughin: eu, Vlad Cubreacov sau jurnal tv?

    5. Finul tău ți-a șoptit cumva la ureche de ce și pentru ce ”l-a răpit” în timpul protestelor din 2002 pe colegul și prietenul meu Vlad Cubreacov?

    Filmul a se vedea la:

    https://secareanu.wordpress.com/2016/01/22/omul-negru-de-la-jurnal-tv/

  21. Guvernul pe care îl conduc își propune
    să valorifice generoasa idee a RE-UNirii”,

    a declarat astăzi premeirul României, Dacian Cioloş,
    în faţa miilor de oameni adunaţi la Iaşi
    pentru a sărbători 157 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri din 1859.

    http://infoprut.ro/42793-declaratiile-premierului-de-la-bucuresti-despre-unirea-rep-moldova-cu-romania.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *