Vă așteptăm marți, 1 Decembrie, ora 11.00, în Scuarul Europei

Comunicat de presă al PNL

10429270_927907473900916_2587697262403714261_nPartidul Național Liberal, care face parte, împreună cu CIMG5561-300x225AVR-92 ”Tiras-Tighina”, cu alte entități asociative din Consiliul Unirii, comunică faptul că marți, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, organizează o manifestare în Scuarul Europei, începând cu ora 11.00, fapt despre care au fost informate autoritățile publice locale.

Programul include un miting dedicat Sărbătorii Naționale a tuturor Românilor, cântece patriotice românești, o depunere de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, discuții libere cu cei veniți să fim împreună în această zi.

La manifestare vor participa membrii PNL, ai altor componente ale Consiliului Unirii din unitățile teritorial-administrative ale celui de-al doilea stat românesc.

În Scuarul Europei sunt invitați toți cei care simt românește, indiferent de etnie, pnl-unirereligie, de apartenența politică. Au fost invitate și entitățile sau grupurile politice care se revendică proromânești, naționale și autentic proeuropene. Entitățile participante pot veni cu semnele identitare care le reprezintă.


Accesul la microfonul pentru cuvântări va fi liber, unica restricție fiind bunul-simț, pentru a oferi unui număr de doritori cât mai mare posibilitatea să își spună ideile, propunerile, sugestiile și urările de bine poporului român.

Această manifestare va fi încă un prilej pentru a se vorbi de obiectivul național de Reîntregire, de Reunire a celor două state românești, pentru a ne regăsi, cu toții, din nou, într-o Românie Mare, așa cum am fost odinioară.

DSC_4845Noi, poporul român, am avut un trecut comun, vom avea și un viitor comun, pe care ni-l dorim cât mai repede posibil.

Veniți în Scuarul Europei, să fim împreună ,în această zi de mândrie națională pentru trecutul nostru glorios și pentru viitorul nostru  împreună, alături și împreună cu toți românii.

În măsura posibilităților, cei prezenți în Scuarul Europei vor participa și la manifestările proromânești, proUnire anunțate  de alte entități asociative.

Serviciul de presă al PNL

Loading Facebook Comments ...

16 Comments

Add a Comment
  1. Excentricul politician rus, Vladimir Jirinovski, a vorbit anul trecut despre o revenire a teritoriilor româneşti la statul român:
    „În componenţa României au intrat mereu Bucovina şi Basarabia. Trebuie înapoiate. Rusia le-a luat de la Hitler înainte de război pentru a opri în acest fel trupele germane mai departe de hotarele ţării. Dacă germanii nu ar fi avansat spre est, noi nu am fi luat acest pământ şi am fi avut Polonia cea mare, Ungaria mare şi România mare. Prin urmare, este necesar să cedăm înapoi ce le aparţine românilor, ungurilor şi polonezilor”

    Aceste declaraţii nu trebuie puse doar pe seama excentricităţii lui Jirinovski, el fiind de multe ori unealta Kremlinului în a propune diferite trocuri pe uşa din dos a diplomaţiei.

  2. De ce nu sunteti impreuna cu BUN?

  3. rolul miscarii unioniste moldovenesti nu poate fi altul decat refacerea Moldovei Mari in vechile sale hotare istorice , in cadrul mai larg al statului national unitar roman ! desi poate parea unora ca o discutie irelevanta si neavenita acum cand ne apropiem de anul jubiliar 2018 al Unirii cele Mari , problema principala o reprezinta regasirea romanilor moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului si refacerea tesaturii economice intra-moldovenesti … interesul nostru este sa dam Tarii o Moldova Mare , Unita si Puternica ! prezentarea moldovenilor in fata intregii noastre natiuni romanesti trebuie sa aiba loc unitar … repet , Unitar ! …si nu fragmentat de genul moldoveni si basarabeni … romani moldoveni si atat … si punctum .

  4. Unirea punctuala si vizibila imediat va avea loc in primul rand cu Moldova dintre Carpati si Prut … vorbim de o refacere partiala a unui teritoriu vechi valaho-romanesc … Tara valaha a Moldovei ! infrastructura va purta un mare rol in dezvoltarea economica a Moldovei unite in cadrul statului national unitar romanesc … trebuie ca omul simplu , oamenii de afaceri , sa poata circula repede intre Chisinau si Iasi … intre Balti si Piatra Neamt … intre Soroca si Suceava . drumuri , poduri , cai ferate , curse aviatice dese intre orasele Moldovei unite … legaturi de comunicatie rapida . cu siguranta si oamenii de afaceri straini dornici sa investeasca intre Prut si Nistru vor fi atenti la aceste lucruri . nu va curge lapte si miere de la bun inceput … dar cu timpul o imbunatatire importanta a nivelului de trai va fi fara indoiala … iar venirea fondurilor europene de dezvoltare regionala – cele importante cu adevarat si nu cele de mica amploare de care a beneficiat Moldova pina in prezent datorita faptului ca nu e tara UE – vor schimba la fata in 5-7 ani orasele si satele moldave … se face mare caz si trambitare ca gangsterul Shor a pietruit si pus cateva becuri pe strazile Orheiului … si mai departe fara fonduri de dezvoltare ce va face ? adica Shor a furat banii poporului si acum e aplaudat de unii ca a luminat cateva strazi amarite de prin Orhei … mare gugumania de rid si gainile !

  5. vesti importante din Transnistria ! Sevciuk pierde rusinos alegerile … 31 din 43 de asa-zisi „deputati” apartin opozitiei sustinute de grupul comercial Sheriff … ce inseamna acest lucru ? ca deja multi afaceristi incep sa se gandeasca serios la ce vor face dupa 1 ianuarie 2016 cand inceteaza facilitatile vamale ale UE pentru agentii economici transnistreni … cit le e de draga Rusia afaceristilor de acolo , tot mai dragi le sunt propriile lor buzunare . poate a sosit vremea ca economicul sa intreaca politicul falimentar filo-rusesc … vedem dezastrul general din Crimeea … in Osetia de sud si Abhazia la fel … in zonele aflate sub controlul „militiilor” ruse din estul Ucrainei la fel dezastru total … si atunci unde vor sa duca Moldova acesti derbedei de Dodon si Usatii ?

  6. veste traznet pentru fuherul Putin … „Turcia și China, împreună cu Kazahstanul, Azerbaidjanul și Georgia au stabilit un consorțiu de transport pe cale maritimă a mărfurilor din China în Europa, ocolind Rusia” !

  7. faptul ca promisiunile lui Dodon si Usatii sunt desarte in ceea ce priveste un adevarat boom al exporturilor moldovenesti spre Rusia in cazul venirii lor la putere o reprezinta si prabusirea exporturilor Turciei spre piata ruseasca cu … 40% in acest an ! iar daca Moldova a intimpinat blocajele politice pe care le cunoastem , in cazul Turciei nu a fost vorba de asa ceva … in realitate asistam la o scadere crunta a puterii de cumparare a rusilor si o scadere a activitatii economice a firmelor rusesti sub regimul despotic al fuherului Putin … iar cum rezolvare nu va fi nici in viitor nu are cum sa apara nici o crestere consistenta a exporturilor moldovenesti spre Rusia nici cu cei doi derbedei la putere …Dodon si Usatii .

  8. a inceput fuga cea mare din partidul-cadavru numit PLDM … „Plecările din PLDM continuă și sporesc pe zi ce trece. Un grup de 17 aleși locali din Criuleni, raionul în care PLDM s-a bucurat de o încredere mare în ultimii ani au decis să părăsească formațiunea, nefiind mulțumiți de politica acestei formațiuni.

    Printre acestea este și fostul președinte al raionului Criuleni Vitalie Rotaru, precum și un grup de alți aleși locali, inclusiv primarii de Cimișeni, Drăsliceni, Ișnovăț, Onițcani, Răculești și Miclești.

    Aceștia anunță într-o declarație publică decizia lor de a demisiona din structurile PLDM, de a înceta orice colaborare cu această formațiune și cu liderii acesteia.

    Aleșii locali de la Criuleni califică acțiunile din ultimul timp ale conducerii formațiunii drept o ”rușine” pentru membrii partidului. Mai mult, aceștia accentuează că acțiunile din ultimul timp ale conducerii PLDM sunt în detrimentul intereselor Republicii Moldova, referindu-se în mod special la încercările conduceii PLDM de a bloca negocierile pentru crearea unui nou guvern pro-european, iar din această cauză au de suferit oamenii.

    „Iarna este aici iar Republica Moldova nu are un guvern îndreptățit să asigure încălzirea gospodăriilor în lunile reci. Pentru aceasta, vina este numai și numai a PLDM”, se arată în declarație.

    Mai mult, semnatarii consideră că PLDM distruge cu bună știință situația financiară a țării, este măcinat de corupție și are drept scop de a distruge încrederea oamenilor în instituțiile statului și în viitorul european. ”După o lună de zile PLDM perseverează și încearcă în continuare blocarea reformelor și a luptei cu corupția”, se mai arată în declarație.

    ”Astăzi este rândul raionului Criuleni să facă un pas la o parte, departe de PLDM, departe de manifestările care fac rău Republicii Moldova. Facem un pas spree normnalitate, un pas pentru oamenii din raionul Criuleni și ne desprindem ireversibil de PLDM se mai arată în declarația publică a aleșilor locali care au decis să părăsească PLDM.

    Amintim că în ultima lună zeci de aleși locali – primari, consilieri raionali – au anunțat că părăsesc PLDM, fiind nemulțumiți de politica acestui paertid, în special cea legată de blocarea negocierilor, dar și în urma informațiilor despre acțiunile de corupție pentru care este învinuit liderul PLDM, Vlad Filat.”

  9. si ca a venit vorba de Transnistria … „Un site ucrainean atrage atenţia asupra faptului că după alegerile nerecunoscute din Transnistria care au avut loc duminică, 29 noiembrie, ar putea avea loc ruperea unei părţi a „lumii ruse” de Federaţia Rusă: Tiraspolul se va întoarce în componenţa Republicii Moldova şi se va reorienta spre Europa.

    Analistul site-ului apostrophe.com.ua, Dmitri Oreşkin, consideră că acest scenariu este posibil şi chiar probabil. Cu toate acestea, este greu să spui cu exactitate când se va implementa, deoarece rezultatele aşa-numitului scrutin depind de resursele administrative şi de înţelegerile care se fac în interiorul republicii separatiste. Transnistria întâmpină probleme reale, după ce infrastructura vamală a acesteia s-a îndepărtat substanţial de Federaţia Rusă. În plus, s-a îngreunat traficul feroviar. Din aceste motive, legăturile comerciale reale ale Transnistriei sunt reorientate spre Occident.

    O reorientare simbolică spre Europa

    Transnistria se confruntă cu un adevărat colaps social: salariile scad, pensiile sunt reduse, şomajul creşte, iar această situaţie nu înseamnă altceva decât un impas. În Transnistria se desfăşoară o luptă reală între elitele vechi şi liderul republicii nerecunoscute, Evgheni Şevciuk, care este nevoit să caute noi modele economice mai eficiente.

    „Nu vreau să ofer previziuni univoce, pentru că sunt posibile ambele scenarii. Însă versiunea privind îndreptarea simbolică în direcţia Europei mie îmi pare cea mai probabilă”, accentuează Dmitri Oreşkin.

    După cum se observă, popoarele şi elitele au nevoie de o perioadă îndelungată de timp pentru a conştientiza blocajul. La început, se părea că aceasta este consecinţa războiului, apoi se părea că situaţia pur şi simplu nu a reuşit să revină la normalitate, iar după o generaţie a devenit clar că blocajul ţine de sistem, care trebuie schimbat.

    Transnistria, un stat socialist

    La începutul anilor 1990, când Transnistria se afla în stadiul formării, presa patriotică rusă, în mod special ziarul „Zavtra”, se sufoca literlamente de încântare. Aleksandr Prohanov (scriitor şi propagandist rus) scria aceleaşi cuvinte cu referire la Transnistria pe care le scrie acum despre Donbas – „aceasta este inima industrială a Republicii Moldova”, „Moldova nu va supravieţui fără Transnistria”, „acesta este un cap de pod al Rusiei în Europa, acolo se află vatra şi punctul de intersecţie al socialismului care îşi va demonstra avantajele în timp foarte scurt”, aminteşte Oreşkin.

    De fapt, s-a întâmplat contrariul, precizează autorul. Populaţia Transnistriei s-a înjumătăţit. „Probabil este cel mai rapid proces de depopulare în Europa: populaţia de 750.000 de oameni a ajuns acum la un număr mai mic de 400.000. Nimeni însă nu va spune clar câţi oameni se află acolo, deoarece toată statistica este falsificată. Transnistria a format un sistem economic monopolist, unde totul se afla în mâinile fostului preşedinte Smirnov şi familiei sale, a lui Vladimir Antiufeev care a condus KGB-ul. Nu există nici o concurenţă sau un stimul pentru dezvoltarea economică, este o monopolizare absolută a pieţei. Totul se afla în unele şi aceleaşi mâini, iar acest lucru a însemnat lipsa unor perspective pentru termen lung.

    Transnistria a demonstrat ineficienţă economică

    După 20 de ani, acest lucru l-au înţeles şi elitele. În anul 2011, acest lucru l-a înţeles chiar şi Moscova, unde la iniţiativa lui Dmitri Medvedev au fost pornite dosare penale pentru furtul de ajutor umanitar pe care Moscova îl trimitea în Transnistria. Era vorba despre o sumă de 160.000.000 de ruble care urmau să ajungă la pensionari.

    O altă problemă a constat în faptul că Tiraspolul nu a plătit nimic Gazpromului. Datoria totală a ajuns la şase miliarde de dolari. Transnistria nu va reuşi niciodată să întoarcă aceşti bani, pentru că suma este mai mare decât bugetul anual al regiunii. Astfel, enclava rusă în Europa care urma să fie un cap de pod al socialismului a demonstrat ineficienţa economiei monopolizate, dependentă în întregime de stat.

    Transnistria nu mai este sponsorizată de Rusia

    „Abia acum au început să ia numite decizii scrâşnind din dinţi. În consecinţă, ei vor fi nevoiţi să preia sistemul de valori european, transparenţa, concurenţa, să diminueze corupţia. Însă elitele nu acceptă asemenea schimbări de viaţă bună. Elitele trăiau bine, din contul energiei gratuite şi au crezut că aşa va fi mereu, deoarece Rusia este o ţară bogată, o ţară care îi va sponsoriza. Însă Rusia a încetat să mai fie bogată, iar Transnistria, din cauza acţiunilor „remarcabile” ale lui Putin, a ajuns în cleştele economic, între Moldova şi Ucraina neprietenoase”.

  10. iata ce declara un derbedeu batrin … Petru Lucinschi … „Fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi consideră că pentru a fi realizată unirea celor două state românești trebuie mai întâi să fim independenți. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA.
    „Noi vrem să sărim peste 10 pași. Trebuie să facem stat independent ca să ne unim cu cineva”, a spus invitatul.
    În același timp, Petru Lucinschi spune că, în lume, oamenii mai degrabă vor să fie independenți, decât uniți cu cineva.
    „Toți oamenii luptă să fie independenți. Sunt trei mii de zone, oameni care vor să fie independenți. Tendința de a fi fiecare cu specificul lui. Noi trebuie să ne stabilim pe poziții”, a mai spus invitatul.
    Fostul președinte consideră că trebuie să ne implicăm fiecare pentru ca viitorul R. Moldova să fie mai bun.
    „Chiar dacă ar fi unirea, cine ar vrea să ne ia cu toată gâlceava care este aici. Noi am avut perioade mai bune în acești 25 de ani. Noi trebuie să ne astâmpărăm, să ne liniștim, să începem a face țara, să muncim și atunci și atunci vom vedea că viitorul va fi mai bun”, a conchis Petru Lucinschi… declaratii halucinante , gugumanice si fara nici o logica de la unul din groparii R.Moldova ! sobolanul fost prezident ne spune astazi ca Moldova nu e nici stat independent macar ! incredibil ! asa recunoastere a falimentului desavirsit al actiunii statalistilor mai rar … dupa atitia ani in care poporul a fost prostit pe fata cu aceasta independenta fantasmagorica , iata ca vine chiar un virf al statalismului de carton sa ne arunce in fata ca tara numai independenta nu e … incredibil si mare neobrazarea sobolanului statalist ! iar unirea cu Tara nu se poate face daca Moldova nu devine independenta … cine stie cand ? peste 100 de ani … peste 200 de ani … pina nu vine sobolanul Lucinschi si isi da aprobarea ca tara-i cu adevarat independenta , unirea nu-i … noi vrem sa sarim peste 10 pasi … nu se stie care sunt acesti 10 pasi obligatorii ! poate primul pas de care vorbeste batrinul senil il reprezinta punerea in libertate a „finului” sau Filat … nimeni nu stie , nu cunoaste … o adevarata gugumanie urieseasca ! … oamenii vor sa fie independenti decat uniti cu cineva … minciuna sfruntata si nerusinata … catalonii sunt un popor diferit fata de spanioli … scotienii la fel diferiti fata de englezi … bascii la fel fata de restul spaniolilor … moldovenii in schimb sunt romani ! aici vorbim de o reunificare nationala ca si in cazul germanilor … viitorul R.Moldova sa fie mai bun … acum peste 20 de ani in urma statalistii de teapa lui Lucinschi ne vorbeau de viitorul luminos al R.Moldova … il vedem astazi acel „viitor” … dezastru general si total ! poate mai vrea inca 25 de ani acest derbedeu batrin sa lucreze la viitorul maret al tarisoarei … noi am avut perioade mai bune in acesti 25 de ani … care sunt aceste perioade „fericite” nu se stie … sa intrebam poporul , poate cunoaste el . ” Noi trebuie să ne astâmpărăm, să ne liniștim, să începem a face țara, să muncim și atunci și atunci vom vedea că viitorul va fi mai bun”, a conchis Petru Lucinschi.” … poporul a fost linistit si astimparat multa vreme … de facut tara au facut-o gangsterii .

  11. MAICA NOASTRĂ SFÂNTA ROMÂNIE

    Costine nici nu știi CÂT DE ”STATALIST” ai început să fii!

    Chiar așa Costine,ai luat-o razna ?De ceva timp,frații români care citesc blogul doamnei Pavlicenco mă asaltează cu întrebări de genul:
    ”Ăsta e scopul unionismului vostru?Crearea ”MOLDOVEI MARI”?”

    Mă văd obligat să le răspund ȘI AICI fraților mei ROMÂNI.
    Să vedem ce scrie Costin ”unionistul”:

    ”rolul mișcării unioniste moldovenești nu poate fi altul decât refacerea Moldovei Mari în vechile sale hotare istorice”

    Pooooftiiiiim?
    ”refacerea Moldovei Mari”?Adică visul lui Voronin și al Călăilor OCUPANȚI ruși?
    Niciodată.M-ai auzit?NI-CIO-DA-TĂ!
    Ce mai rămăsese din Țara ROMÂNEASCĂ a Moldovei după smulgerea nordului în 1775 și a estului în 1812, statul medieval Moldova A DISPĂRUT PE VECIE pe 24 Ianuarie 1859 prin RE-UNIREA cu Țara ROMÂNEASCĂ sub Domnul Nostru,ROMÂNUL Alexandru Ioan Cuza.
    Ceva ce NU MAI EXISTĂ nu se mai poate reface și nici NU TREBUIE să se refacă.

    ”rolul mișcării unioniste moldovenești”?

    Mișcarea unionistă este ”moldovenească”?Nu prea cred.
    Eu știu că de zeci de ani lupt în mișcarea unionistă ROMÂNEASCĂ.
    Deci mișcarea noastră unionistă este una ROMÂNEASCĂ și punctum.

    Ca să nu se prindă naivii de adevăratele sale intenții ANTI-ROMÂNEȘTI,postacul ”statalist-moldovenist” mascat în ”unionist” adaugă așa,în scârbă:

    ”în cadrul mai larg al statului național unitar român ….”

    Tovarășe ”statalist-moldovenist”,cadrul ăsta așa ”mai larg” este ȚARA MEA,PATRIA MEA și poartă NUMELE SFÂNT DE ROMÂNIA !

    ”problema principală o reprezintă regăsirea românilor moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului și refacerea țesăturii economice intra-moldovenești …”

    FALS.
    Problema principală este regăsirea și REUNIREA ROMÂNILOR ”de la Nistru pân la Tisa” și refacerea legăturilor economice ROMÂNEȘTI tot ”de la Nistru pân la Tisa”!
    Orb să fii și tot vezi cum printre cuvinte, își ițește râtul hâd,”STATALISMUL-MOLDOVENIST” !

    ”interesul nostru este să dăm Țării o Moldovă Mare , Unită și Puternică”

    FALS.
    ”moldova mare” e interesul Moscovei și al Călăilor OCUPANȚI RUȘI.
    Interesul nostru este să avem O ROMÂNIE REÎNTREGITĂ,UNITĂ,MARE și PUTERNICĂ.

    ”prezentarea moldovenilor în fața întregii noastre națiuni românești trebuie să aibă loc unitar … repet , Unitar ! …și nu fragmentat de genul moldoveni și basarabeni”

    GREȘIT.
    Din nou nu poți să nu observi obsesia pentru ”UNITATEA MOLDOVENILOR”.Nu pentru unitatea ROMÂNILOR luptă falsul ”unionist”. E clar,este vechiul slogan RUSESC MINCINOS și viclean ”UNIRE,MOLDOVENI!”.

    ” … români moldoveni și atât … și punctum .”

    Nu tovarășe ”statalist” deghizat în FALS unionist.
    ROMÂNUL absolut Mihai Eminescu nu a spus ” români moldoveni și punctum” ci ”SUNTEM ROMÂNI și punctum!”
    Ceea ce e cu totul altceva.Nu români ”moldoveni”, ”transilvăneni”, ”basarabeni”, ”bucovineni”,”olteni” etc.
    ROMÂNI și punctum !
    Dar numai UN ROMÂN poate gândi și simți ROMÂNEȘTE ca marele Eminescu.
    Un ”statalist-moldovenist” va simți mereu ”suntem moldoveni și punctum .”
    Dar de ochii proștilor va scrie ” … români moldoveni și atât … și punctum .”

    Și VICLENIILE RUSEȘTI ANTI-ROMÂNEȘTI nu se opresc aici .Veninul ”statalist-moldovenist” curge în valuri :

    ”Unirea punctuală și vizibilă imediat va avea loc în primul rând cu Moldova dintre Carpați și Prut …”

    Absolut fals.
    REUNIREA se face cu Țara Noastră MAMĂ ROMÂNIA adică cu spațiul de la Prut și până la Tisa,de la Putna până la Constanța,din Carei până la Giurgiu,din Chișinău până în București.

    NU EXISTĂ nicio ”moldovă” între Prut și Carpați.
    Acolo numai Moscova și Voronin văd ”moldovă”.

    Între Carpați și Prut este Țara Noastră MAMĂ ROMÂNIA la fel cum între Carpați și Tisa este TOT ROMÂNIA,la fel cum între Carpați și Marea Neagră este TOT ROMÂNIA,la fel cum între Carpați și Dunăre este TOT ROMÂNIA.
    La fel cum între Prut și Nistru ESTE TOT ROMÂNIA.

    ”vorbim de o refacere parțială a unui teritoriu vechi valaho-românesc … Țara valahă a Moldovei ! ”

    Absolut fals.
    Vorbim despre începutul REÎNTREGIRII ROMÂNIEI,Țara Noastră MAMĂ!
    ”valaho-românesc” este pleonasm.Înseamnă ”româno-românesc”.

    ”valah” =EXONIM=numele etnic extern,DAT NOUĂ ROMÂNILOR DE STRĂINI.
    ROMÂN= ENDONIM=numele nostru etnic intern,adică așa ne spunem NOI,ROMÂNII de la Împăratul Nostru TRAIAN încoace.
    ROMÂN=ROMANUS

    În plus se vede de la o poștă cum se ferește ”moldovenistul” să scrie Țara ROMÂNEASCĂ a Moldovei.Pentru că ”Țara valahă a Moldovei ”(moldovlahia), asta înseamnă,
    Țara ROMÂNEASCĂ a Moldovei.

    ”infrastructura va purta un mare rol în dezvoltarea economică a Moldovei unite în cadrul statului național unitar românesc …”

    Viclenie RUSEASCĂ.
    Din nou ”moldova unită” strecurată viperește printre cuvinte.

    Infrastructura va trebui să lege ESTUL ROMÂNIEI REUNITE(Basarabia) de Capitala noastră București pentru a dezvolta ROMÂNIA REÎNTREGITĂ.
    Principiul unui stat UNITAR este ”TOATE DRUMURILE DUC LA ROMA”.
    Adică spre Capitală.
    În cazul nostru,în ROMÂNIA REUNITĂ toate drumurile DUC LA BUCUREȘTI.

    Nu la Iași,nu la Galați,nu la Bacău.

    ” trebuie ca omul simplu , oamenii de afaceri , să poată circula repede între Chișinău și Iași … între Bălți și Piatra Neamț … între Soroca și Suceava . drumuri , poduri , căi ferate , curse aviatice dese între orașele Moldovei unite … ”

    Viclenie RUSEASCĂ.
    ”moldova unită” strecurată viperește printre cuvinte se repetă obsesiv dezvăluind a suta oară adevăratele intenții ANTI-ROMÂNEȘTI ale postacului ”STATALIST-moldovenist” deghizat în ”unionist” pentru a prosti naivii.

    Prioritară este O AUTOSTRADĂ care să ne lege de SINGURA NOASTRĂ CAPITALĂ,București.

    În paralel trecerea întregii rețele de cale ferată de la ecartamentul rusesc la cel românesc.

    Oamenii de afaceri nu trebuie să schimbe un țarc mai mic pe un țarc mai mare până la Carpați.
    Oameni de afaceri de la Chișinău,Soroca,Bălți, Orhei,Cahul,Tighina,Edineț trebuie să ajungă nu doar în Suceava,Iași,Piatra-Neamț,Galați,Bacău,Botoșani sau Focșani ci mai ales în București,Constanța,Timișoara,Craiova,Arad,Brașov,Baia Mare,Pitești,Alba-Iulia,Sibiu,Râmnicu-Vâlcea,Drobeta Turnu-Severin,Cluj,Giurgiu sau Brăila .

    Dar ”statalistului-moldovenist” îi e în cot de Țara Noastră MAMĂ ROMÂNIA.
    Pentru el REUNIREA este doar un pas spre crearea ”moldovei mari” dorite de Călăii OCUPANȚI ruși și de slugoii ei ”moldoveniștii”.
    Mai repet odată pentru ”stataliștii-moldoveniști”:

    Peste Prut NU EXISTĂ NICIO ”moldovă” și nici ”moldoveni”.
    Peste Prut este Țara Noastră MAMĂ ROMÂNIA și frații noștri ROMÂNI.

    Statul medieval Moldova A DISPĂRUT PENTRU TOTDEAUNA pe 24 Ianuarie 1859 prin RE-UNIREA cu Țara ROMÂNEASCĂ sub Domnul Nostru,ROMÂNUL Alexandru Ioan Cuza.

    Cine vrea o ”moldovă mare și unită” NU ESTE UNIONIST ROMÂN.
    Cine vrea ”unire” între ”moldoveni” este ”statalist-moldovenist”,adică DUȘMAN DE MOARTE al României.

    Țara căreia i-am JURAT CREDINȚĂ nu este ”moldova mare și unită ” .

    Țara pentru care luptăm, NOI,ROMÂNII unioniști ,ESTE UNA SINGURĂ și poartă UN SINGUR NUME SFÂNT:
    ROMÂNIA!Și România ESTE UNA SINGURĂ !
    Să ne trăiești în veci SFÂNTĂ MAICĂ ROMÂNIE!
    De 1 Decembrie,de ziua ta, MAMĂ,
    ”La Mulți Ani” fericiți DULCE ROMÂNIE,
    ȚARA MEA de glorii,ȚARA MEA de dor !

  12. probabil cel de mai sus nu are mintile binisor acasa … refacerea Moldovei Mari in cadrul Romaniei Mari este un scop al intregii noastre natiuni … nu e vorba despre constituirea unei confederatii intre doua state romanesti aici . unirea trebuie sa fie deplina si administrativ-teritorial . iar aceasta impartire administrativa va trebui facuta pe regiuni mari si puternice asa cum cere UE… nu va exista doar o regiune unica a Moldovei reunite … vor fi mai multe regiuni moldovenesti care ar trebui sa cuprinda teritoriu de pe ambele maluri ale Prutului unde e posibil . visul lui Voronin si a coloanei a cincea este cu totul altul … o Moldova Mare – si saraca – rupta de trupul Tarii … o adevarata gugumanie si fantasmagorie ! nu vorbesc de o refacere statalista a Moldovei istorice , ci o refacere morala si justitiara din punct de vedere teritorial … vrem o Moldova Mare si Puternica nu pentru a o pune in contrast cu Romania ci tocmai pentru a intari statul national unitar romanesc . Moldova sta la temelia noului stat unificat Romania inca de la 1859 ca si co-fondatoare , deci cineva bate cimpii cu indirjire deosebita … Moldova este astazi Romania , iar Romania este Moldova ! … miscarea unionista moldoveneasca este tot romaneasca caci atunci cind spui moldovean , roman spui … la fel cum ai spune banatean , ardelean , oltean … nu vad ce atita inflamare si exagerare prosteasca . cat despre regasirea intre romanii moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului … din cite stiu moldovenii sunt de o parte si de alta a Prutului si nu banateni de o parte si moldoveni de alta … vorbirea se face din punct de vedere geografic si nu cu alte ganduri ascunse … cei din Chisinau vor ajunge mai degraba la Iasi decat la Timisoara . ca regasirea se va face si la nivel general e de la sine inteles pentru orice om cu mintea intreaga … la ce se refera exprimarea valaho-romanesc ? pentru ca multi nu cunosc istoria adevarata a neamului nostru … se contrapun moldovenii din trecut cu valahii . ori moldovenii lui Stefan erau tot … valahi . ca valahii erau romani , nici nu am crezut ca mai e nevoie de adaugat … si de drumuri … toate drumurile or duce la Roma , dar daca legatura intre orasele de pe ambele maluri ale Prutului este dificila , tot nimic nu am realizat . din nou exagerare prosteasca ! de parca ar fi spus cineva ca nu ar trebui sa existe o autostrada Bucuresti-Iasi-Chisinau … deci e vorba de constituirea unei puternice infrastructuri regionale , caci fara ea nu vin investitorii straini … vor sta la Bucuresti , caci ce sa faca la Moldova … Mare ? „Dar ”statalistului-moldovenist” îi e în cot de Țara Noastră MAMĂ ROMÂNIA.” … iar o declaratie prosteasca , gugumanica , fantasmagorica si care arata o lipsa elementara de cunostinte … cel putin de scoala . deja am explicat cu mare claritate aici ca nu e vorba de o Moldova Mare din punct de vedere statalist ci doar teritorial … „Cine vrea o ”moldovă mare și unită” NU ESTE UNIONIST ROMÂN.
    Cine vrea ”unire” între ”moldoveni” este ”statalist-moldovenist”,adică DUȘMAN DE MOARTE al României.” … as spune cu totul invers … cine nu vrea o Moldova Mare si Puternica in cadrul unei Romanii Mari si Puternice , acela ori e un fals unionist , ori isi arata o cultura mediocra spre lipsa desavirsita . sau o vrea o Moldova cu izmana rupta-n fund care sa astepte fonduri de la Centru … de la Bucuresti , adica de la stat . e diferenta intre a dori o natiune constituita din cetateni activi si o alta constituita din o … populatie inactiva care doar cerseste de la stat ajutoare sociale . cine nu vrea aceasta Moldova Mare – deci fara nici o legatura de natura statalista , ci doar din punct de vedere teritorial – se arata a fi un fals roman adevarat . ci doar un unionist primitiv si limitat … „Țara căreia i-am JURAT CREDINȚĂ nu este ”moldova mare și unită ” .” … exagerari grosolane aruncate fara nici o gandire matura … noi romanii moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului trebuie sa fim credinciosi actului de la 1859 … trebuie sa fim credinciosi Principelui Alexandru Ioan Cuza si tuturor inaintasilor nostri unificatori ! noi romanii moldoveni avem o singura Tara … nu alta decat … ROMANIA ! DACIA cea din vechime …

  13. sa radem cu un vechi clovn trist … Nicolae Pascaru … „10 motive pentru a te mîndri că ești moldovean” spune debilul pseudo-moldovenist . probabil este necesara enuntarea fantasmagoriilor lui Paskarov pentru a evidentia mai bine prapastia ce ne desparte … „1. Mîndrește-te că ești moldovean prin simplul fapt că asta ești” … de mandrit ne mandrim ca suntem moldoveni ca mandrie locala … pentru specificul nostru al moldovenilor in cadrul natiunii noastre romane . dar in primul rand mandria este de roman caci vorba clovnului trist … „că asta ești” … „2. Mîndrește-te că ești moldovean pentru oamenii deosebiți din țara ta” … probabil vorbirea scribului face referire la Lucinschi,Filat, Plahotniuc,Lupu ,Dodon, Usatii si alti „deosebiti” … vorbe mari si pompoase … propaganda de 2 lei … ” 3. Mîndrește-te că ești moldovean pentru ușurința de-a învăța limbi noi

    Cred că fiecare dintre noi de mic copil știa și moldoveneasca, și rusa. Așa cum sîntem un popor amestecat, șansele noastrea de a studia o limbă nouă la perfecție sînt mai mari.” … aici scribul analfabet intrece orice limita de bun simt … „popor amestecat” … poate amestecate sunt mintile derbedeului ! iar limba rusa nu este o limba a pamintului ci una impusa de imperialismul rusesc … este limba colonistilor adusi de multe ori fortat de pe cuprinsul Imperiului tarist la inceputuri – si nu numai – si apoi din CCCP … nu ai cum sa te mandresti ca ai cunoaste limba ocupantului rus pentru ca ea ti-a fost impusa de imperialisti , la fel si buneilor tai … fara ocupatia inceputa la 1812 nici un moldovean nu ar fi vorbit limba rusa . a fi moldovean inseamna a cunoaste cit mai bine limba neamului tau , limba romana … ” 4. Mîndrește-te că ești moldovean pentru că ai iarnă, vară, toamnă și primăvară!” … aici autorul da dovada de o grava boala mintala … spitalul de nebuni trebuie sunat de urgenta ! cu aceste schimbari climatice vom avea in curind doar doua anotimpuri … ce va mai face „patriotul” Paskarov ? … „5. Mîndrește-te că ești moldovean pentru că ai cel mai rapid internet” … mari gugumanii , mare circarul nebun ! si acest punct face trimitere la spitalul de nebuni … „6. Mîndrește-te că ești moldovean pentru că ești ciudat ” … incredibil ! aici Paskarov ne faci pe noi nebuni cu totul , un fel de zombi ciudat gata de atac vampiric … daca ne facea si prosti injuratura era pe deplin facuta ! …”7. Mîndrește-te că ești moldovean pentru mîncarea, băutura și dulciurile bune care sînt în țara noastră” … aici Flaminzila-Paskarov se si vede cu burdihanul plin de bunatati … probabil are frigiderul gol , de unde asa idee … „8. Mîdrește-te că ești moldovean pentru că ai o țară bogată în tradiții, care încă se respectă pînă în ziua de azi” … ne „midrim” cu siguranta pentru acest lucru … 9. Mîndrește-te că ești moldovean pentru una dintre cele mai bogate literaturi din lume” … probabil analfabetul

  14. … probabil analfabetul Paskarov nu a dat prea des pe la biblioteca … de aici si exagerarile lui stufoase . poate l-o fi citit la viata lui doar din operele lui Vasile Stati … despre o literatura moldoveneasca nu am cunostinta … romaneasca poate … „10. Mîndrește-te că ești moldovean pentru că țara ta te-a obișnuit de mic cu greul” … mare gugumania , prostovan derbedeul … daca a ajuns sa faca apologia saraciei la moldoveni , omul se dezvaluie chiar cu violenta ca un mare si periculos dusman al Moldovei … al neamului sau romanesc !

  15. Grupul petrolier rus Lukoil a anunţat luni că în trimestrul al treilea profitul său net a scăzut cu 62% în ritm anual, până la 623 de milioane de dolari, ca urmare a scăderii semnificative a preţului ţiţeiului dar şi a lucrărilor de explorare fără succes din Marea Neagră, transmite Bloomberg.

  16. Costin, văd că-l critici. în mod justificat, pe compatriotul statalist moldovenist N. Pascaru, care în mintea lui rătăcită a zămislit bazaconii numai potrivite pentru nivelul auditoriului căruia i se adresează. Acest Pascaru este un „agent postac” care poate fi catalogat ca fiind un munte de ignoranţă şi răutate împotriva propriului popor( dacă are cumva reprezentarea faptului că aparţine poporului moldav, ceea ce eu nu cred. Cred mai degrabă că este un alogen corcit în care s-a injectat ura faţă de „neamul moldovenilor”) . Nu mai puţin adevărat este faptul că populaţia pruto-nistreană a cam pierdut lupta cu timpul iar specimene precum N. Pascaru sunt produsul dar şi locatarul firesc al acestei lumi ruginite, învelită în plase de păianjen prăfuite, uitate de timp şi contaminată de mentalitatea ruso-bolşevică. Pentru că ţi-am urmărit postările pe care le-ai făcut pe acest site, am rămas surprins de viziunea pe care o ai asupra modului în care ar trebui realizată unirea şi mă refer la conglomeratul de idei aparent fanteziste pentru „prima etapă a unirii”, idei care, în parte, nu se deosebesc în esenţă de cele ale moldovenistului Pascaru pe care justificat îl critici. Aşa fiind, critica pe care ai primit-o are un sâmbure de adevăr şi de aceea trebuie să fim mai atenţi la ceea ce sriem pentru a nu da loc unor interpretări nedorite şi „poate” nedrepte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *