UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Vitalia Pavlicenco       RSS
Acasa Despre mine Program politic Istoric PNL
  • Galerie foto
  • Galerie video Scrie o petitie Contacte


    PNL sprijină protestele antiguvernare, dar solicită claritate

    Publicat la 1 septembrie 2015; 1.883 afişări;

    CIMG6938Partidul Național Liberal, cu obiectiv unionist declarat oficial în al doilea stat românesc, salută orice protest al societății dezamăgite de guvernanții corupți. În acest sens, PNL a exprimat mereu poziții clare, inclusiv începând cu februarie curent, și a participat, organizat, în acest an, împreună cu alte componente ale Consiliului Unirii, la toate manifestările de protest ale Platformei civice ”DA” și la manifestările unioniste ale entităților civice care pledează pentru Unirea Republicii Moldova cu România.

    În numeroase declarații politice și în Platformele electorale din alegerile recente, PNL a caracterizat obiectiv și dur situația social-economică și politică din R.Moldova, cauzată de actul de guvernare antipopular, neeuropean și cleptocratic.

    În 2012, când s-au împlinit 200 de ani de ocupație ruso-sovietică, PNL, partid extraparlamentar, alte entități din societatea civilă de pe ambele maluri ale Prutului și din comunitățile românești de peste hotare au constituit Platforma unionistă Consiliul Unirii, care a dat demnitate națională în perioada de până acum, când promotorii Mișcării de Renaștere Națională s-au alăturat practicilor corupte ale regimului oligarhic sau au dispărut din prim-planul vieții publice.

    Mereu, PNL a chemat entitățile politice la solidarizare și coagulare, fapt ce ar fi îngustat posibilitățile partidelor de la guvernare să conducă dezastruos statul, le-ar fi înlăturat de la Putere, în pofida sumelor fabuloase aruncate în alegeri de către protagoniștii criminali ai regimului postcomunist antinațional. Din păcate, există prea mulți sateliți ai Puterii și mai puține forțe politice independente și neșantajabile pentru o asemenea consolidare.

    PNL a inițiat și un dialog și cu fondatori/animatori ai Platformei civice “DA” după prima invitație onorată prin mobilizarea unioniștilor și printr-un discurs public având finalitate. Contactele ulterioare, însă, nu au dat vreun rezultat în folosul mobilizării, în continuare, a oamenilor la protestul colectiv, dincolo de apelurile formale la solidaritate. Platforma “DA”, în mod inexplixabil,  consider, se pare, în continuare, mesajul unionist în spațiul public drept unul exclusivist, inadecvat și nedorit de animatorii care au instituit o cenzură dubioasă, care repetă apucăturile celor de la Putere, ce controlează Televiziunile cu impact.

    La ultima manifestare de protest a Platformei DA, din 7 iunie, la care PNL a participat masiv cu reprezentanți din toate zonele, au răsunat, de la tribuna oratorilor, apeluri de excludere a oricăror steaguri în afară de cele ale Republicii Moldova și ale UE, fapt ce a vizat tricolorurile românești, steagurile Consiliului Unirii și ale PNL. De asemenea, s-au lansat anunțuri-test de transformare a entității neinstituționalizate într-un partid politic. Clarificările ulterioare au infirmat îndemnul și anunțul contestate de noi, însă, pentru moment, lucrurile rămân nelimpezi.

    Pe 5 iulie, PNL a adoptat și o declarație, în care și-a anunțat disponibilitatea pentru continuarea dialogului cu reprezentanți ai Platformei Civice “DA”, fapt care nu s-a întâmplat. Rămâne a se afla, când va fi posibil, cauzele unei comunicări promise, dar neonorate, fapt ce ridică un semn de întrebare.

    Lipsa unui dialog transparent sugerează, însă, un mesaj echivoc, alimentează și întărește îndoielile legat de scenariile și obiectivele adevărate, dar neanunțate, ale Platformei civice “DA”, care nu acceptă, precum se vede, libertatea de exprimare. Dacă nu se acceptă mesajul unionist, noi suntem nevoiți să căutăm, pentru adepții Unirii cu România, răspunsuri la întrebările: ”De ce antiunioniștii sunt acceptați în discursul public al Platformei “DA”, iar adepții refacerii unității naționale românești – nu?” Nimeni nu știe care este adevărul absolut, de aceea libertatea de exprimare și pluralismul de opinii sunt unicele valori, pe a căror bază se poate găsi calea bună pentru salvarea noastră de jaf, corupție și de pericole geostrategice evidente.

    La fel, PNL se întreabă dacă astăzi ar fi o prioritate crearea unor noi partide, care, precum ne-am convins, devin clone ale celor corupte, cu excepția PNL-ului unionist, ce rezistă în condiții vitregi de 8 ani și nu își abandonează unicul obiectiv curajos și real – Unirea cu România.

    Acestea și alte întrebări rămân fără răspuns, de aceea național-liberalii rămân adepții consecvenți ai transparenței, ai unei abordări cu adevărat democratice, fără manipulări, pentru a ști bine ce își pot asuma politic.

    PNL a acționat mereu pașnic, prin metode legale, și cheamă toate entitățile politice și civile să procedeze la fel, inclusiv pe 6 septembrie, pentru ca nicio acțiune publică să nu fie folosită de forțele prorusești ce rămân, în majoritatea lor, antinaționale, antiunioniste, antiromânești.

    PNL solicită și așteaptă desolidarizarea grupului coordonator al Platformei Civice “DA” de forțele antinaționale, proimperiale, care nu acceptă democrația europeană și valorile naționale românești.

    Partidul Național Liberal,

    Chișinău, 1 septembrie 2015

    Loading Facebook Comments ...

    17 raspunsuri la “PNL sprijină protestele antiguvernare, dar solicită claritate”

    1. Tot-Acela spune:

      FOAIA B.U.N.-ă UNIONISTĂ – /3
      Luna lui Răpciune /vinicer/ -2015
      ——————————————–––––––––
      o publicație independentă bilunară on-line,
      -cronica și actualitatea unionistă
      din toată Basarabia istorică și din Bucovina de Nord,
      autori: Generația Flacăra Unionistă Anonimă
      –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––——
      motto:
      NUMAI RE-UNIREA CU ROMÂNIA MARE EUROPEANĂ –
      VECHEA DACIE STRĂBUNĂ
      NE ESTE SALVAREA ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
      – ÎN BAZA RESTABILIRII ACTULUI RE-UNIRII DIN 27 MARTIE 1918
      VOTAT DE SFATUL ȚĂRII DE LA CHIȘINĂU !
      ————————————————————————————————–––

      O PRELUARE
      ––––––––
      Școala Basarabeană a Iubirii de Neam

      Publicat de Ion Coja, profesor universitar din Bucuresti
      in Doctrină naţionalistă pe 31.08.2013

      http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/14247/

      …Pe 31 August, românii serbează Ziua Limbii Române…
      ….Mulți sunt basarabenii care au printre înaintași români ardeleni. Când l-am cunoscut pe Eugen Doga l-am luat direct,
      dacă-și cunoaște buneii ardeleni.
      Da, știa și dînsul și era mândru de asta!
      Mândru că poartă un nume de familie adus din Ardeal
      pe malurile Nistrului!

      Există multe similitudini între ardeleni și basarabeni,
      între Transilvania și Basarabia!

      Am observat după 1990, în mai multe ocazii, că au, unii pentru alții, mai multă înțelegere, mai mare atracție să se încreadă unul într-altul și să conlucreze cu inima deschisă! Și unii, și alții au cunoscut mai ales partea dramatică, tragică, a condiției de român! Au plătit prețul cel mai scump pentru a-și vorbi graiul părintesc!

      Dacă, așa cum spune viersul popular, Tot românu-i ardelean Dus în Țară de alean, dacă deci Ardealul ne este tuturor românilor vatra, baștina primordială, apoi trebuie spus că suntem printre popoarele Europei singurul care s-a extins spre Răsărit! Răsăritul dinspre care asupra Europei s-a produs pustietoarea migrație a popoarelor Asiei atrase de luminile Romei, ale civilizației europene! Noi românii am „înotat” împotriva curentului, în răspărul istoriei! Și am extins spre Soare Răsare Europa, moștenirea Romei antice, romanitatea noastră, ducând-o până dincolo de Bug!

      Dacă compari hotarele limbii latine, din vremea lui Traian, cu hotarele în care se vorbesc azi limbile romanice din Europa, constați că peste tot aceste hotare s-au restrâns, au cedat spații întinse altor limbi, „barbare”! Nordul Africii, Asia Mică, cețosul Albion, Dalmația, Moesia… Numai Dacia Traiană a câștigat spații noi pentru lătinie! Înzecindu-și moștenirea!

      Spațiul în care se vorbește limba daco-română s-a extins de-a lungul istoriei mai ales spre Est. Iar acesta este meritul cel mai important al românilor de peste Prut! Au lățit spațiul limbii române, l-au extins, iar în final, iată, ne-au dăruit și Ziua Națională a Limbii Române!

      E bine să reținem că de la ardeleni avem ziua de 1 Decembrie, iar de la basarabeni, de la moldovenii de peste Prut, avem ziua de 31 August, zile amândouă de afirmare națională a identității și demnității noastre etnice.

      Iar dacă stăm să judecăm lucrurile cu bucuria de a descoperi către cine mai avem motive de recunoștință, este timpul să identificăm în cultura și istoria noastră un capitol pe care l-am trecut prea ușor cu vederea: Școala Basarabeană!…

      Un bob zăbavă vă cer asupra acestui gând: Școala Basarabeană!… Gând care nu-mi aparține, dar când am auzit, la o recentă lansare de carte a unui autor de dincolo de Prut, pe două doamne profesoare universitare, vorbind despre Școala Basarabeană, m-am minunat de câtă dreptate puteau să aibă! Dacă vorbim de o Școală Ardeleană, cu rolul ei decisiv în istoria noastră, școală prin care cu toții ne-am românit și mai mult decât eram, apoi se poate vorbi și de o Școală Basarabeană, cu același rol istoric, de fortificant al românismului la ceas de cumpănă! De restriște și de răscruce!

      Firește, în alți termeni, cu specificul ei, și mai ales cu data ei de funcționare, alta: epoca contemporană! Cunosc mulți basarabeni, dar descopăr mereu alte și alte temeiuri pentru încredințarea că rolul Basarabiei în istoria Neamului românesc aparține mai ales viitorului! Iar faptul că la Chișinău s-au adunat mulțime de norod, cum nu s-au mai adunat vreodată românii de mulți, pentru a proclama dreptul de a vorbi și scrie românește, faptul că de la acea minunată întâmplare ne-am ales cu Ziua Limbii Române, confirmă că pentru neamul românesc funcționează acum și Școala Basarabeană de suflet și cuget curat românesc!

      …Las pentru altă dată un inventar, cât mai cuprinzător, al faptelor care certifică existența acestei componente a ființei noastre naționale, o componentă extrem de dinamică, de eficientă în lupta noastră, a tuturor românilor, pentru Mântuirea Neamului. Dar mai ales i-aș lăsa pe alții, mai învățați, să facă un complet inventar al faptelor prin care basarabenii au sporit temeiurile mândriei de a fi român! Basarabenii pe care îi cunosc, fără excepție, m-au făcut să trăiesc deseori acest sentiment. Din toată inima le mulțănesc acum că ne-au dăruit și această zi de sărbătoare:

      La Mulți Ani, Basarabie, La Mulți Ani Frumoși, români de pretutindeni! Inima sus! Dumnezeu e cu noi, noi suntem cu Dumnezeu!
      ––––––––––––––––––––––––
      Doamne, ajută!
      Buriaș, 31 august 2013
      ION COJA
      ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
      =====BUCOVINA DE NORD========
      ——— ♥ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA♥ ———–
      —————♥—♥—♥—RE-U N I R E!—♥—♥—♥———
      ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    2. Costin spune:

      fara indoiala este nevoie de o delimitare clara si fara drept de apel din partea Platformei DA de elementele reactionare , extremiste , pro-imperialiste si anti-nationale gen Dodon sau Petrenco … daca aceasta coloana a cincea vrea sa manifesteze nu are decat sa o faca singura cu steagul Rusiei in fruntea demonstantilor sai … e chiar comic sa-i vedem pe cei care se opuneau la inceputul anilor 90 proclamarii independentei Moldovei sau pe urmasii lor ideologici participand astazi la o asa-zisa ” Mare Adunare Nationala ” …

    3. Costin spune:

      este profund gresita varianta transformarii Platformei DA in partid politic ! partide sunt pe toate ulitele Republicii … unele se „trezesc” din amortire doar cu prilejul alegerilor cand devin peste noapte tare vocale si asa stim si noi ca nu au murit in uitare . drumul corect il reprezinta tocmai aceasta linie apolitica a Platformei , unde mase largi de cetateni indiferent de orientarea lor politica sa-si poata exprima in mod deschis nemultumirile fata de realitatile negative din tara . odata intrata in jocul politic , Platforma DA va intra inevitabil in concurenta cu ceilalti competitori politici , iar miscarile sale vor fi vazute de cetateni doar ca o lupta pentru ciolan .

    4. Costin spune:

      PNL trebuie sa porneasca de la o premiza clara … exista astazi in fapt doua blocuri politice care vor sa para ca sunt diferite dar sunt doar degetele unei singure maini … exista o „partida” filo-rusa moderata – autointitulata pompos ca pro-europeana – si o „partida” filo-rusa radicala – Dodon, Voronin,Ptrenco , Usatai si altii – … cat vor trambita cei din prima „partida” ca sunt pro-europeni dar faptele lor de zi cu zi ii vor dezvalui ce sunt … cand Europa intreaga cere de luptat cu sistemul oligarho-mafiot corupt al Moldovei , noi vedem „pro-europenii” ca fac pe dos … Europa cere reforme adevarate structurale , „pro-europenii” stau in stagnare de ani intregi … Europa cere finante si un sistem bancar solid , „pro-europenii” au pus la pamant finantele si au furat din banci mai ceva ca gangsterii din vestul salbatic … Europa cere o restructurare administrativ-teritoriala a Moldovei , noi vedem aceleasi raioane multe si falimantare …de schimbarea numelui in judete nici nu se mai vorbeste . impresia tot mai puternica este aceea ca acesti „pro-europeni” falsi actioneaza la comanda pentru a ridica lumea la razmerita impotriva adevaratilor pro-europeni , a vectorului euro-atlantic in general … vorba aia … ” pleaca ai nostri , vin ai nostri ” … Moscova tot castigata e !

    5. Costin spune:

      trebuie spus ca pozitiile ” pro-europenilor” se clatina serios si pe plan international … Filat a primit o palma zdravana de la UCD si Angela Merkel odata cu infiintarea partidului lui Leanca cand au trimis salutari calduroase noii formatiuni populare din Moldova … intalnirea de taina Plahotniuc – Ponta trebuie citita ca un strigat disperat de ajutor al PD catre PSD-Romania motivata de izolarea tot mai serioasa a sa in cadrul Partidului Socialistilor Europeni …

    6. Iurii Moisei spune:

      Platforma DA este organizatorul mitingului de protest. Conform Declarației de înființare(24.02.2015), PCDA se declară drept o structură deschisă, neafiliată politic și este constituită pentru depăşirea stării de captivitate a statului şi ancorarea fermă şi nu mimată a Republicii Moldova pe făgaşul integrării europene. Cu alte cuvinte PCDA nu poate susține mesajul politic al unioniștilor. Mitingul preconizat este contra oligarhilor guvernanți și nu pentru victoria idealului național Unirea RM cu România.Iată de ce PCDA nu va accepta alte drapele decît al RM sau UE și alte loyinci. Lozincile unioniștilor sunt bune la manifestațiile unioniștilor. Desigur orice om poate participa pașnic dacă susține mesajul mitingului. Dar și mesajele trebuie FILTRATE și nu acceptate cu ochii închiși. Nu cred că partidele ca etnități vor fi acceptate la mitingul preconizat. Cetățenii desigur pot veni dar cu loyincile emanate de către organizatori. Jos!!! etc.

    7. Costin spune:

      un lucru devine mai clar si mai evident cu trecerea timpului … constructiile artificiale sovietoide numite RMN si RM sunt pe cale a se prabusi cu mare zgomot . dezmatul oligarhilor si haosul general , furturile din banul public , contrabanda masiva , evaziunea fiscala uriasa si intarzierea reformelor de tot tipul , au dus cele doua tarisoare pe buza prapastiei … intrebarea care ramane este cine va cadea mai intai ? …

    8. Costin spune:

      iata ca aflam ca datoriile R.Moldova in hotarele recunoscute international fata de GAZPROM – adica Rusia mai bine zis – au ajuns la 6,2 miliarde de dolari ! adica cat PIBul tarii … problema e ca asa-numita RMN are din aceasta suma 5,4 miliarde de dolari ! iata o parte din banii de pe urma carora RMN a reusit sa se mentina in viata , cum ies la vederea ochilor lumii intregi … devine clar pentru toata lumea ca orice reunificare nu mai este posibila … pentru ca o federatie a Moldovei ar fi incarcata tocmai cu acesti 5,4 miliarde de dolari … adica huntele rusofone si rusofile care s-au perindat la putere la Tirasol au consumat gazul iar prostimea Moldovei il va plati maine … sa mearga fascistii rusi de la Moscova sa-i caute pe acasa pe Smirnov si Sevciuk sa le ia datoria , ca Moldova nu are a le da nimic ! Rusia a sprijinit RMN , Rusia sa plateasca gaura aceasta !

    9. Costin spune:

      trebuie facuta lumina in privinta acestei Platforme DA odata pentru totdeauna … este clar ca aceasta campanie isterica indreptata impotriva actiunii din 6 septembrie a Platformei DA este orchestrata de partidele de la putere si de oligarhii care le conduc . exagerarile sunt grosolane si de prost-gust … sunt lansate pe piata de la ora la ora fel de fel de zvonuri sforaitoare apocaliptice si catastrofice menite a baga frica in populatia dornica sa-si exprime nemultumirea in strada . asa ceva este in mod clar anti-democratic si tine mai mult de statele in care dictaturi de toate orientarile ideologice posibile isi fac de cap … sa mai vorbesti de integrare europeana in asemenea atmosfera ar fi si penibil . se vorbeste la gramada de „unionistii” extremisti din Platforma DA si de coloana a cincea a Rusiei gata sa rastoarne tara cu picioarele in sus … doar monstrii din povesti mai trebuiau adusi in discutie pentru ca tabloul sa fie complet . de unde totusi aceasta isterie ? din frica de popor a oligarhilor si pentru ca acestia se stiu vinovati de faptele lor murdare … oamenii cinstiti si curati ar fi iesit in fata manifestantilor cu pieptul in fata si cu , capul sus , fara teama … insa oligarhii Moldovei se ascund in spatele fortelor de ordine si a masinii lor de propaganda ca niste lasi . acum daca acestea sunt spuse e timpul sa vorbim si de cei din Platforma DA … acesti „platformisti” nu au fost niciodata unionisti cum spune propaganda oligarhilor … ei se adapa la un loc cu partidele oligarhilor si cele ale coloanei a cincea pro-ruse de la acelasi izvor … cel al „statalismului” pseudo-moldovenesc ! ei nu merg la radacina problemei – existenta RM , ca stat artificial – ci bat cararile batatorite deja de altii , in speranta ca vor gasi luminita de la capatul tunelului . nu o vor gasi insa cu siguranta iar miscarea lor va termina uitata in neantul istoriei … adevarata cale de mers pentru schimbari radicale profunde nu este decat una singura , ca place sau nu place unora sau altora … si aceasta este re-unificarea nationala cu Romania peste capul esticilor sau vesticilor ! ca la 1859 !

    10. Costin spune:

      PNL nu are de ce sa intre in jocul nimanui … Platforma DA nu este decat inca o ramurea din trunchiul putred al „STATALISTILOR” … tot am vazut asemenea ramurele aparand cu programele lor stufoase si binevoitoare care sa aduca lichidarea coruptilor si imbogatirea peste noapte a poporului … partide , organizatii de tot felul au batut la usa moldoveanului sa-l intrebe de sanatate … si cu ce-am ramas ? cu saracia de felul celei din Somalia si Mali ? cu jumatate din popor fugit peste hotare ? mergand pe calea „platformistilor” se va ajunge in final doar la schimbarea unor banditi si oligarhi cu alti banditi si oligarhi ! asta deosebeste profund PNL de Platforma DA ! unii doresc schimbarea sistemului falimentar de la radacina iar ceilalti doar lustruirea lui cu alte fete simandicoase … unii adusi la ciolan poate vor fi cinstiti la inceput dar su siguranta vor deveni si ei corupti pentru ca sistemul mafiot ii va incaleca degraba …

    11. A FI sau A NU FI spune:

      Виталий Андриевский:
      Текст выступления на митинге 6 сентября 2015 года

      Хочу выразить свою солидарность с теми участники митингами, кто пришёл в этот день на Площадь не только потому, что хочет перемен в жизни Молдовы, но и готовы бороться за эти перемены.
      Господа митингующие!
      Вначале о том, что мне не нравится.
      Мне не нравится то, что я вижу среди собравшихся тех, кто в своё время находился у власти, наслаждался властью и думал, что это надолго, практически навсегда.
      Они работали министрами, судьями, прокурорами, послами, председателями парламентских комиссий, советниками высших руководителей. И тогда им казалось, что всё хорошо, что власть правильная. Тогда они молчали о том, что Республика Молдова – захваченное государство (хотя этот процесс идёт уже 20 лет), тогда они молчали о злоупотреблениях власти, тогда они не видели олигархов, которые были как возле власти, так и во власти. Молчали, потому что власть была для них кормушкой.
      Сейчас они прозрели. Они открыли глаза и душа их наполнилась страданиями за всё происходящее в Молдове. Как легко в РМ можно прозреть. Для этого нужно так мало – потерять власть.
      Я убеждён, что их привело сюда не сострадание к нуждам народа, а желание, любой ценной вернуться к кормушке.
      Мне не нравится то, что среди присутствующих есть такие, кто видит будущее нашей страны не как независимого государства, а как провинцию другой страны или колонию новой империи.
      И убеждён, что они пришли сюда не для того, чтобы способствовать развитию независимой Молдовы, а для того, чтобы подорвать стабильности в нашей стране.
      Мне не нравится, что среди присутствующих есть те, кто готов в любой момент попытаться превратить мирный митинг в кровавую бойню.
      И сделают это они не только потому, что у них не всё в порядке с головой. Но и потому, что не всё в порядке с головой у тех, кто стоит за ними, кто хочет пролить кровь в Республике Молдова, кто хочет, чтобы в стране был хаос и гражданское противостояние.
      И убеждён, что они только ждут команду и с нетерпением поглядывают на руководители своих пятёрок или десяток.
      Мне не нравится, что есть политические силы в Молдове, которые не пришли на сегодняшний митинг, но с нетерпением ждут дестабилизации, ждут, чтобы митинг взорвал ситуацию в стране, а тогда они также придут на площадь, чтобы использовать момент для захвата власти.
      Они ждут, они надеются, они уже готовы доложить кураторам, что Молдова у их ног.
      Но у меня есть надежда
      Я знаю, что тех, кого я назвал, не так уж и много. Правда, они агрессивны, они знают, что им нужно делать. Но есть надежда, что большинство умных, честных участников митинга, искренне переживающих за судьбу Молдовы, не станут объектом манипуляции.
      Хочу выразить свою солидарность с теми участники митингами, кто пришёл в этот день на Площадь не только потому, что хочет перемен в жизни Молдовы, но и готовы бороться за эти перемены.
      На этих людей – все мои надежды.
      За что и как бороться
      Главное. Необходимо создать народную систему контроля над властью, систему давления на власть и систему социальных лифтов для постоянного обновления власти.
      Конкретные требования:
      1. Надо требовать изменения Закона о выборах. Нужно добиваться выборов в парламент по одномандатным округам. Задача Платформы (как Народного движения, но ни в коем случае как партии), после принятия этого закона – поддержать кандидатов, отражающих надежды избирателей округа и Молдовы, а не лидеров партий.
      2. Надо требовать создания Общественной палаты, в которую войдут представители гражданского общества. Задача Палаты – постоянный мониторинг и постоянный общественный контроль за действием власти.
      3. Нужно требовать создания Открытого правительства. Членом правительства (министром без портфеля) должен стать один из представителей гражданского общества, который будет отвечать за связь правительства с обществом. Таким человеком мог бы стать Игорь Боцан или Оазу Нантой. В коллегии министерств и ведомств должны войти представители гражданского общества.
      4. Нужно требовать проведения антикоррупционной люстрации всех, кого выдвигают на должность министров и заместителей министров, судей, прокуроров, начальников полиции, начальников налоговых и таможенных органов и т.д. Для них должна быть введена «презумпция виновности», т.е. они должны доказать, что всё их имущество и вклады нажиты «честным, непосильным трудом».
      5. Необходимо объявить образование национальным приоритетом. Министра назначать не по партийной квоте, что сегодня привело в превращению министерства в филиал электорального штаба ЛП, а избирать на альтернативной основе на общем собрании руководителей всех учебных заведений страны. Кандидаты должны представить свою концепцию модернизации образования.
      6. Введение моратория на повышение тарифов. Проведение международного аудита законности и целесообразности повышения.
      7. Потребовать от Генеральной прокураторы ежемесячной публичной отчётности о ходе возврата «ушедших от банков миллионов».
      8. Лишение права занятия высших должностей в РМ граждан, имеющих двойное гражданство
      9. Для реализации этих (и других) требований сформировать постоянно действующий «Круглый стол»: «Диалог власти и народа». Со стороны власти участниками КС должны стать высшие руководители Молдовы и лидеры правящих партий. Со стороны народа – уполномоченные митингом представители гражданского общества.
      Знаю, что для многих все эти требования кажется заумными. Зачем всё так усложнять? Главное – убрать из власти определённых лиц, а лучше вообще провести досрочные выборы.
      Это тупиковый путь. Мы его проходили много раз. И снова потом наступали на грабли. Оппозиционеры, оказавшие у власти, быстро менялись. Не лица нужно менять. Систему нужно менять. А главное – создать прочный и эффективный механизм контроля за деятельностью власти со стороны гражданского общества.
      И мы обязательно пойдём этим путем, если лидеры протестного движения хотят перемен в стране, а не только поменять во власти «плохих» на «хороших». Жизнь подсказывает, что эти хорошие будут таковыми до первой подписи на документе, за которую они смогут сразу получить свой пятилетний оклад. Как тут не вспомнить: «И никто не вливает молодого вина в мехи ветхие; а иначе молодое вино прорвёт мехи, и само вытечет, и мехи пропадут».
      И помните.
      Лишь тот достоин жизни и свободы,
      Кто каждый день за них идёт на бой.

    12. Vitalia Pavlicenco spune:

      Pt Iurii Moisei

      Ceea ce ati spus e clar. Doar ca unionistii nu spun de idealul national de dragul idealului national, ci pentru ca numai asta e calea sa scapam de guvernarea corupta, asta e solutia unionistilor, pe care PCDA o respinge si greseste. Dar chiar daca ei nu cred in aceasta solutie, asta nu inseamna ca nu trebuie spusa de cei care cred in ea. Numai in discutii apare adevarul si solutia optima sau gresita, care se confirma ca atare in timp.

    13. A FI sau A NU FI spune:

      Societatea Moldovagaz îi datorează companiei rusești Gazprom peste șase miliarde de dolari, informează portalul europalibera.org, citată de România Liberă.

      Astfel, datoria societății pe acțiuni Moldovagaz față de compania rusă Gazprom se apropie în prezent la 6,2 miliarde de dolari, practic, la paritate cu Produsul Intern Brut al Republicii Moldova, relatează portalul Mold-street.

      Din această sumă, 800 de milioane de dolari sunt ale Chișinăului, iar restul de 5,4 miliarde de dolari sunt datorii acumulate de regiunea transnistreană.

      În prima jumătate a anului, datoria Moldovagaz faţă de Gazprom s-a majorat cu peste 300 de milioane de dolari. Potrivit Mold-street, din datele publicate de Gazprom reiese că Moldova cumpără gaz la un preț cu aproape 13% mai mare decât statele din UE și cu 44% mai scump decât statele din CSI.

      Totodată, prețul gazelor livrate Ucrainei a fost, practic, egal cu cel pentru Republica Moldova, iar Belarus a beneficiat de un tarif de două ori mai mic.

    14. Petru spune:

      Bani la domiciliu! Iti mai ramane destul timp sa petreci cu familia ta, dupa ce castigi bani intr-o colaborare lejera si profitabila! Nu mai cauta in alta parte! O experienta minunata de care se bucura deja foarte multi oameni! Seriozitatea noastra este maxima si te asteptam in echipa! Cere acum mai multe detalii la adresa de email:rosca_petru56@yahoo.fr

    15. Costin spune:

      iata ca fosta liberala – si la PL si la PLR – Ana Gutu purcede la constituirea unui nou partid de centru-dreapta … sansele de reusita sunt aproape nule dupa parerea mea . deja avem inflatie de partide pe aceasta zona politica si inca unul nu va face decat sa faramiteze serios acest electorat . dupa cum se vede stimabila doamna se crede Mesia politicii moldovenesti , „aerul proaspat” cerut de alegatori … problema e ca numai noua venita in politica nu se poate numi … fara indoiala ii va fi greu de explicat electoratului cu aceste plecari repetate cand de la PL cand de la PLR … si dintr-o data aparitia ca lider al unui nou partid de centru-dreapta … nu vad ce proiect extraordinar si nemaintalnit ar putea aduce in fata alegatorilor doamna Gutu … cum Gutu era o sprijinitoare a inghitirii PLR de catre Filat si PLDul sau , tare ma tem ca noua formatiune politica sa nu fie un proiect „filat-ist” … PLD se va prabusi pana in primavara , va face implozie cu siguranta caci vin vremuri apocaliptice la iarna … dupa cum se misca guvernul Strelet – adica nu se misca deloc – Moldova nu va papa un euro de la UE si de la organismele financiare internationale … remitentele cetatenilor aflati peste granite au scazut si ele cu 30 % … veniturile la buget scad rapid … probabil in decembrie Moldova intra in default … adica in faliment . „Moldexit” … numai de unde ? din CSI ?

    16. Costin spune:

      un alt lucru grav s-a intamplat , lucru care descalifica total in ochii statelor europene si nu numai , aceasta tara … in prag de 6 septembrie protestatar , ANRE vine cu o decizie halucinanta … suspenda scumpirile la energie electrica si gaze ! suspendarea este doar pe 60 de zile … un fel de hocus-pocus preparatus cu vietile muritorilor de rand infaptuita de o institutie care peste tot in Europa este in mod real independenta de factorii politici . nimeni nu vine cu explicatia de ce au fost acceptate maririle de preturi de ANRE la momentul respectiv … a ajuns ANRE o institutie importanta peste tot in lume un maidan de joaca pentru copii si handicapati ? sau in realitate ANRE se afla sub un control total din partea politicului ? stie toata lumea ca aceste scumpiri nu vor putea fi tinute in loc doar prin masuri administrative … statul se va trezi tras la judecata de furnizori si pus la plata unor daune colosale , pe care tot populatia le va plati in cele din urma . politicienii Moldovei se cred intr-o economie centralizata de stat , adica comunista ? masura denota fara indoiala disperarea profunda in care se afla sistemul oligarho-mafiot putred , care incearca sa opreasca bolovanul nemultumirii populare ce se pravaleste la vale cu puterea unui uragan … totul ajunge la scadenta in curand iar acesti gandaci de Colorado fug inebuniti sa-si scape pielea care incotro … finalul va fi tagic , fara indoiala !

    17. Costin spune:

      iata ca stirile halucinante par a nu se mai putea opri … „Republica Moldova ar putea respinge oferta consorțiului format din firmele Kroll și Steptoe & Johnson LLP.

      Oferta singurului consorțiu care și-a prezentat disponibilitatea de a participa la cea de-a doua etapă de investigare a iregularităților și tranzacțiilor dubioase de la Banca Economii, Banca Socială și Unibank, ar putea fi respinsă din cauza prețului mare pe care îl solicită compania americană.” … „pretul mare” ? … sa fim seriosi ! ca doara nu o veni acest consortiu sa lucre degeaba la Moldova … sa faca curatenie dupa „tunurile” banditilor si oligarhilor nesatului . scuze penibile fara indoiala … dupa cum vedem nu ramane pana la urma decat ca tartorii Moldovei sa cerceteze cazul …presedinti de comisie nimeni altii decat Filea si Plaha … iar viceprezident Dragutanu …ca-i de-al nostru ! iar intoarcerea banilor … la sfantul asteapta …

    Lasă un comentariu



    Un produs New Media Group ©2008
    Vitalia Pavlicenco | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA