Despre Unire, în Cabinetul din umbră

Unirea sau reunificarea Republicii Moldova cu România va fi declanşată din exterior şi va căpăta un vector politic doar cu acordul marilor actori politici ai lumii. Totodată, acest lucru se va întâmpla atunci când criza pe frontiera euroatlantică se va acutiza. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.

„Am senzaţia că mecanismul care va declanşa cu adevărat ca această temă să capete vector politic nu va fi din interiorul Republicii Moldova, ci din exterior. Memorabilă este declaraţia preşedintelui Stratfor, George Friedman, care spunea: „În momentul în care se va declanşa cu adevărat criza în RM, societatea va trebui să aleagă şi nu va avea la dispoziţie decât două opţiuni – sau cu Rusia, sau cu România”. În momentul în care în RM s-ar întâmpla, Doamne fereşte, o presiune de tipul celei din Ucraina, nu neapărat după un asemenea scenariu, atunci RM va trebui să opteze şi vectorul unionist va ajunge atunci cu adevărat pe agenda publică. Opţiunea unionistă în Basarabia va avea doi vectori: unul al inimii, istoriei, valorilor, dar va exista şi un unionism al minţii, al pragmatismului. Toate acestea se vor coagula în momentul în care criza pe frontiera euroatlantică va fi acută. În acest moment suntem într-o fază în care societatea basarabeană nu este obligată să decidă viitorul ei”, a declarat sociologul român Dan Dungaciu, aseară, la Jurnal TV.

Preşedintele Institutului de Relaţii Internaţionale al Academiei Române a mai spus, la întrebarea de ce unioniştii din RM nu votează cu partide prounioniste, că nu alegătorii sunt de vină. „Nu trebuie blamaţi cei care votează, ci ar trebui blamaţi cei care nu reuşesc, de o bună bucată de vreme, să capteze votul lor. Oricum, simplul fapt că tot mai des discutăm despre unionism este un semnal că această temă începe să ajungă pe agenda publică”, a punctat Dungaciu.

De cealaltă parte, fostul premier al RM, Mircea Druc, susţine că un pas ar fi un referendum în care societatea să-şi exprime dorinţa, dar că semnarea oficială, protocolul, nu înseamnă încă nimic.

„Fără a rezolva problemele care există, unirea este numai decretată, declarată, nu şi făcută. Există şase judeţe basarabene. Altă soluţie nu există. Luaţi exemplu de la Tiraspol. Şi ăia şi-au imaginat că din cinci raioane sovietice vor face un etalon, un rai sovietic, un raion al Rusiei. Şi ce au ajuns? Noi ce facem cu şase raioane basarabene? În 25 de ani am construit pentru unire mai mult decât s-a făcut în cei 22 de ani de perioadă interbelică. Vorbim despre unire din Paşte în Paşte, gândindu-ne la un protocol. Nu e aşa. Este nevoie de paşi practici şi scenariul este foarte simplu. Dacă nu intervine un factor extern, altă cale nu există decât cea democratică, adică un partid unionist sau mai multe, unite împreună, să ia o majoritate parlamentară, să facă un plebiscit, un referendum, fiindcă nici marele Putin n-a putut să ia Crimeea aşa pur şi simplu, tot a trebuit să facă un referendum”, afirmă Mircea Druc.

Unul dintre liderii mişcării Acţiunea 2012, unionistul George Simion, a menţionat că sondajele de opinie din România arată că unirea este dorită de ambele părţi ale Prutului.

„Să nu creadă cineva că în România nu se vrea unirea. Sondajele de opinie din România spun că trei din patru români vor unirea. Cel mai slab sondaj în sensul ăsta arată 75 la sută, cel mai bun – 87 la sută. Deci 87 la sută din cei de peste Prut vor unirea cu RM. România a dat mâna şi a făcut oferta de unire. În momentul ăsta este cazul ca cetăţenii Republicii Moldova să accepte, pentru că clasa politică de la Chişinău n-o să îmbrăţişeze această ofertă. Oricât de multe partide unioniste ar apărea, în momentul în care o să ajungă la putere şi o să obţină funcţii de miniştri şi preşedinţi, n-o să mai vrea să facă unirea”, crede George Simion.

În cadrul aceleiaşi emisiuni a avut o intervenţie şi expertul economic de la Bucureşti Petrişor Peiu, care a vorbit despre partea practică a unirii. Mai exact, despre un studiu care arată cât ar costa pentru România unirea cu RM.

„Ceea ce stat la baza calculelor noastre este modelul de reunificare a Germaniei. Raportul populaţiei era de patru la unu, adică Germania Federală era de patru ori mai mare decât Germania Democrată. Raportul între PIB-uri era de trei la unu. Dacă să luăm RM, care e a şasea parte din România, şi ca populaţie, şi ca teritoriu, pentru România ar însemna cheltuieli de 180 de miliarde de dolari. Dacă scădem de aici finanţările, fondurile europene, România ar suporta cheltuieli de 70-90 de miliarde de dolari în 20 de ani”, a precizat Petrişor Peiu.

Întrebat despre perioada în care oamenii ar simţi schimbările, la nivel de pensii, salarii, îndemnizaţii, expertul economic a spus că este vorba despre o perioadă de 10 ani.

În context, George Simion a declarat că economia o să prospere după ce se va investi opt ani de zile. „O treime din bugetul României o să meargă în Republica Moldova. De asemenea, investiţii ale UE, după ce unirea se va înfăptui, vor merge în această zonă. Totodată, pensiile şi salariile vor fi aduse la nivelul celor din România şi nivelul actual în România este 200 de euro pensia şi 530 de euro salariul mediu brut pe economie. Sunt sigur că oamenii cunosc situaţia din România, cum sunt drumurile, spitalele, justiţia. Şi ei au dreptul să aibă acest stil de viaţă mai bun”, a punctat George Simion.

În cadrul unei intervenţii telefonice, profesorul universitar Gheorghe Bichicean, doctor în istorie, a declarat că, în opinia sa, nu este vorba despre unire, ci despre reunificare.

„Trebuie să nu uităm realităţile istorice. Dincolo de aspectele legate de scena politică mondială, care trebuie luată în considerare, pentru că marii actori politici ai lumii trebuie să-şi dea acordul în acest sens, dincolo de voinţa pe care noi o exprimăm, condiţiile actuale ne permit acest lucru. Eu sunt convins că se poate realiza această reunificare, mai ales că RM deja este în curs de aderare la UE”, a menţionat profesorul universitar român.

Un aspect aparte, discutat în cadrul emisiunii, a fost că, în pofida faptului că mulţi cetăţeni ai RM îşi doresc unirea cu România, la alegeri nu trece pragul electoral nicio forţă politică unionistă.

Preşedintele partidului unionist PNL, Vitalia Pavlicenco, dă vina pe resursele financiare ale partidelor de la guvernare. „Ultimele alegeri au fost geopolitice. Cei cu bani şi-au îndreptat forţele pentru a-şi spăla imaginea. E nevoie şi de curaj să conduci un partid unionist. Important este rolul societăţii civile. În opinia mea, este nevoie de consolidarea unui pol unionist în RM, cu o societate activă, un pol susţinut şi coordonat de la Bucureşti, şi atunci s-ar putea ceva”, crede Vitalia Pavlicenco.

De altă părere este analistul politic Valentin Dolganiuc, care crede că problema este în liderii partidelor unioniste. „Da, partidele de la putere au folosit toată maşinăria statului în campanie electorală, au spus oamenilor să nu voteze partidele cu neşansă şi asta a prins. Dar şansa o dăm noi, electoratul. Trebuie să spunem că unioniştii nu au nevoie de agitaţie electorală, doar că nu se regăsesc în liderii acestor partide. Există problema liderilor partidelor extraparlamentare, trebuie să se schimbe”, a adăugat Dolganiuc.

Şi George Simion este de părerea că este nevoie de lideri noi şi carismatici în partidele unioniste. Cât despre unire, Simion afirmă că va fi un proces care va îmbina atât contextul intern şi extern.

„Când se vor apropia contextul intern cu cel extern, cum este cazul nostru în momentul ăsta – RM este aproape un stat falimentar, din păcate, pentru 3 milioane de cetăţeni subjugaţi de o clasă politică de vampiri, şi contextul extern, cu ce se întâmplă în Ucraina şi Rusia cu apucăturile ei imperiale. Acum e momentul să vedem exemple şi ne uităm ce s-a întâmplat în România. Acolo justiţia n-a apărut din senin, DNA n-a început din senin să funcţioneze. În România a existat întotdeauna presiunea societăţii civile. Societatea civilă din RM, poporul trebuie să ceară şi să-şi impună punctul de vedere”, a punctat George Simion.

Loading Facebook Comments ...

13 Comments

Add a Comment
  1. MANIFESTARILE
    RE-UNIRII BASARABIEI CU ROMANIA
    –––––––––––––––––––––––––––––-
    1)
    Duminică, 29 Martie, orele 14, Chișinău,
    O Mare Adunare TRICOLORĂ Pro-Re-Unire în Piața Mare,
    organizată de Platforma Unionistă Acțiunea-2012.
    ADU UN STEAG TRICOLOR !
    2)
    26-28 Martie 2015
    Vizita la Chișinău a 15 Deputați Prietenii RE-Unirii din Parlamentul de la Bucuresti,
    in frunte cu Angel Tilvăr, Ministrul delegat pt. relațiile cu românii de peste hotare
    – intâlnire cu presa si bloggerii
    – vizita Deputaților Români Unioniști la liceele adoptate din Rep. Moldova
    seara – un Concert festiv la Teatrul Ginta Latină din Chișinău
    – 28 martie 2015-
    – intâlnirea deputaților bucureșteni Unioniști
    cu deputații moldoveni NE-Unioniști din Parlamentul de la Chișinău
    – 27 martie, orele 10:00, Chișinău,
    – Depunere de flori și declarații publice, cu un mic recital de cântece patriotice românești,
    la Monumentul lui Ștefan cel Mare
    28 martie –
    A treia zi a vizitei este rezervată pentru întâlniri cu oameni de afaceri
    din România care activează la Chișinău,
    – întâlniri cu grupurile parlamentare ale principalelor fracțini politice,
    – o ședință cu directorul ICR Chișinău, Valeriu Matei.
    – Seara va fi dedicată Tinerilor Moldovei,
    cea mai mare organizație de tineret din Republica Moldova.
    3)
    27 martie 2015- Primăria Chișinău-
    ora 11.00, depunere de flori la mormintele deputaţilor care au făcut parte din Sfatul Ţării,
    înmormântaţi la cimitirul central din capitală.
    – După care, la Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice, localul în care a fost votată RE-Unirea, va avea loc o conferinţă.
    – Totodată, pe parcursul zilei vor fi distribuite mai multe pliante cu cei şapte primari de Chişinău
    care au fost deputaţi în Sfatul Ţării,
    dar şi cu deputaţii care au votat Unirea. Acestea vor fi distribuite în şcolile şi liceele din Chişinău.
    Pe 27 martie, chişinăuienii sunt aşteptaţi la o expoziţie de drapele istorice ale lui Petru Costin.
    4)
    Vineri, 27 martie 2015, orele 13 – 15
    la vechiul sediu al Sfatului Țării
    (blocul 2 al Academiei Muzică, Teatru şi Arte Plastice,
    str. A. Mateevici 111, Chișinău).
    Conferința științifică
    „RE-Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, România – 27 martie 1918”
    sub auspiciile Academie de Științe a Rep. Moldova, etc. cu participarea universitarilor
    de la Iași, Oradea, București, Chișinău, etc.
    Intrarea liberă.
    5)
    Vineri, 27 Martie 2015, orele 12.30, Scuarul Blocului Central, str. A. Mateevici,
    Universitatea de Stat din Chișinău, Hora RE-Unirii
    apoi un Marș Unionist cu un Tricolor imens spre Ambasada României
    organizatori – Corina Bezer, Vlad Bilețchi, etc.
    6)
    Vineri, 27 Martie 2015, orele 19, la Palatul Național din Chișinău,
    Concert extraordinar cu naistul Gheorghe Zamfir, cântareața Sofia Vicoveanca
    și orchestra Lăutarii condusă de Nicolae Botgros
    7)
    Joi, 26 martie, ora 19.00, la Bălţi,
    la Teatrul Național Vasile Alecsandri,
    spectacolul de teatru „Pasărea măiastră – Maria Tănase”
    susținut de actrița Adriana Trandafir din România.
    Textul- George Sbârcea, Regia- George Bănică. Intrarea liberă.
    8)
    Vineri, 27 martie, ora 19.00,
    la Cahul, Palatul de Cultură,
    cântărețul român Nicu Alifantis și „Fragile” Band va susţine în premieră concertul „Brațe de aer”.
    Intrarea liberă.
    9)
    – 27 martie, la ora 18.00, bucureștenii se vor aduna în Piața Universității

    unde vor forma o imensă hartă umană a României Re-Unite cu Basarabia.
    10).
    Tot pe 27 martie, de la ora 19.00, în Bucureşti, la Arenele Romane,
    va avea loc Festivalul „Zilele Basarabiei” în cadrul căruia vor concerta formaţiile
    Zdob şi Zdub, Alternosfera şi Cuibul.
    11)
    Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iasi, 27-28 martie,
    Turneu la Chişinău, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din capitală.
    – 27 martie – „Iaşii în carnaval” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija
    (unde este implicată şi orchestra „Zece prăjini”),
    – 28 martie – spectacolul „Acasă, în miezul verii” de Tracy Letts,
    în regia lui Claudiu Goga.
    12)
    23–29 martie 2015, la Galați
    Festivalul Zilele Basarabiei, ediția a XIV,
    13)
    27-30 martie, la Brașov,
    „Basarabia – File din poveste”.
    Piaţa Sfatului, ora 11.00, expoziție foto și bucate alese,
    seara – un concert, etc.
    14)
    Festivalul „ Zilele Basarabiei„ la Timișoara, 27-29 martie 2015
    – Vineri, 27 martie, ora 11:00,
    depunerea de flori, la monumentul Regelui Ferdinand, din Piaţa Victoriei.
    – Vineri, 27 martie, ora 18:00, în incinta Hotelului Timişoara,
    o discuție despre „Inițiativa tinerilor basarabeni”,
    împreună cu invitații noștri speciali.
    – În data de 28 martie, orele 13, Cafeneaua D’Arc,
    lansarea de carte, invitații speciali vor fi emeriții scriitori din Rep. Moldova :
    Ion Buzu-„3 ml de konfidor” ,Victor Țvetov – „În lipsa unor lucruri importante”,
    Alexandru Vakulovski – „Afganii”, Moni Stănilă – „Colonia fabricii”.
    – Sâmbătă, 28 martie, ora 22:00, vă prezentăm un concert inedit,
    cu participarea trupei din Rep. Moldova – ALTERNOSFERA
    la fostele Hale Fructus (Timișoara, strada Gheorghe Lazăr nr.26).
    – Duminica, 29 martie, ora 18:00,
    un spectacol de exceptie, „Dragă doamnă profesoară„ de Nelly Cobzaru
    prezentat de trupa de teatru „Vasile Alecsandri„, din Bălţi,
    o piesă dramatică în incinta sălii de spectacole din cadrul Fundaţiei Judeţene de Tineret Timiş.
    – duminica, 29 martie, cu o seara socială #Monstru,
    în incinta Restaurantului Politehnica (Baza 2)
    15.
    P.S.
    Lansări de lampioane, marșuri, hărți ale României Mari reconstituite din oameni, hore ale unității, dezbateri, mii de panglici tricolore distribuite, sunt câteva dintre evenimentele organizate în zeci de localități ale României, printre care și Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Iași, Petroșani, Pitești, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea.

    Și Diaspora unionistă a pregătit acțiuni pentru a sărbători RE-Unirea Basarabiei cu România. Astfel, românii din Paris, Roma, Padova, Veneția, Bologna, Atena, Barcelona, Madrid, Copenhaga, Luxemburg, Dublin, Elveția, Germania, Suedia și Statele Unite ale Americii vor afișa bannere cu mesaje referitoare la adevărul istoric și la necesitatea reîntregirii naționale.
    16.

    Vineri seara câteva autocare cu Unioniști vor pleca de la București spre Chișinău.

    Alătură-te! tel.0757.807.886.
    ––––––––––––––––––––––––––
    AMINTIRE –
    “ACTUL RE-UNIRII” Basarabiei cu România
    votat de majoritatea deputaților din “Sfatul Ţării”
    la 27 martie 1918 la Chişinău, str. Alexe Mateevici, 111,
    /actualmente Academia de Arte/
    ————————————————————————––––––––––
    » În numele poporului Basarabiei,
    Sfatul Ţării declară:
    – Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei
    dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria,
    – ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove,
    – în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam,
    – pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor,
    de azi înainte şi pentru totdeauna,
    SE RE-UNEŞTE CU MAMA SA ROMÂNIA.
    TRĂIASCĂ RE-UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA
    DE-A PURURI ŞI TOTDEAUNA !»
    – Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ
    – Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa
    – Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
    —————————————————————–—————————–––––––
    N.B.
    – tot în acea zi istorică unică de 27 martie 1918
    marele compozitor român George Enescu /1881-1955/
    a oferit un concert de Zile Mari la Chişinău,
    la care a asistat şi Prim-Ministrul român
    Alexandru Marghiloman /1854-1925/
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    =========== BUCOVINA DE NORD ===========
    ——— ♥ ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ÎN BAZA „ACTULUI RE-UNIRII’ PT. TOTDEAUNA
    A BASARABIEI CU MOLDOVA ISTORICĂ
    ÎN CADRUL ROMÂNIEI MARI
    VOTAT DE „SFATUL ȚĂRII’ LA CHIȘINĂU LA 27 MARTIE 1918 !
    ===========================================================

  2. Sondajul telespectatorilor in direct la Jurnal TV-
    pentru Re-Unirea cu România = 1043 voturi
    contra = 49 voturi
    ————————————————–
    la „Cabinetul din umbra”,
    o emisiune de Val Butnaru
    la subiectul Re-Unirii.

  3. Starea de minciuna
    De ani de zile societatea civila romaneasca dezbate tema Reintregirii. Si este evident ca acest lucru se face in mod dezinteresat, din pur simt patriotic si national. Romanii vor sa fie impreuna intr-un stat intregit al unei singure natiuni romane pe Pamant. Cu bune si cu rele, dar impreuna.
    Nenorocirea acestei natiuni impartite si destramate, in cea mai mare parte din cauza unor dorinte imperiale atat din Vest, dar mai ales din Est este clasa politica de la Bucuresti si Chisinau care nu este atat de dezinteresata ca societatea civila.
    Intr-adevar, clasa politica se minte, gasind diverse pretexte sa respinga necesitatea stringenta a intregirii. Dar cel mai grav, este ca ne minte atat pe noi romanii cat mai ales opinia publica mondiala si comunitatea politica internationala in legatura cu nazuintele natiunii romane.

    Restul pe blogul meu (http://mipopescu.wordpress.com)

  4. Sa aibe moldovenii din orasele mici si sate posibilitatea sa urmareasca televiziuni din Romania si de LIMBA ROMANA nu doar cei din Chisinau. La fel si conexiunea la INTERNET.

  5. Bisericile, asociatiile, si alti oamenii cu bani sa organizeze excursii ieftine in Romania (mai ales in zona Moldovei) pentru ca si oamenii cu putini bani din R. Moldova sa vada cum este Romania si cum se traieste (nu doar la televizor).

  6. Din păcate România nu-i El Dorado :), nu suntem nici dedeparte un far al perfecţiunii.
    Avem o industrie mică care nu poate investi mult în Moldova, avem multe carenţe istorice, avem o populaţie plecată în vest, o clasă politică coruptă, o justiţie cu mai mult curaj însă care atacă doar după ce cei care au furat pleacă de la putere. ROmânia va fi ce se descrie în această filmare peste vreo 100- 150 de ani.

    Desigur suntem mai ok ca Basarabia însă nu putem aduce bunăstarea în această zonă peste noapte. Unirea nu va aduce bunăstare, bunăstarea poate apărea doar prin munca voastră, doar prin a recunoaşte că statul nu dă nimic important este să nu fure.
    Apoi dacă ameninţaţi oligarhii cu DNA o să avem unire în 1000 de ani . :)).

  7. Referitor la costuri :)).
    Dacă basarabenii(deşi termenul este un pic ciudat) vor în România pentru că se simt români, la fel ca noi, atunci nu cred că va fi nici o problemă.
    Dacă vor în România numai pentru beneficii, UE, atunci se pune o problemă.
    Eu unul nu vreau teritoriul ăsta, România a trecut prin destule conflicte pentru el care ne-a tras în jos sute de ani ca dezvoltare, să-l ia Russia, însă dacă teritoriul este locuit de români şi ei vor să-i ajutăm se schimbă problema.
    Ar fi problema că inclusiv strămoşii mei au fondat statul, au dezvoltat teritoriul respectiv, ne-a fost furat pe nedrept, însă România nu vrea unirea cu Basarabia ci cu românii de acolo, de aia unirea fără Transnistria pentru mine este inacceptabilă. O putem face fără dar niciodată să recunoaştem Transnistria Rusiei.

  8. Mesajul lui PRIER:
    ———————————
    Guvernele se tot înroșesc, dar Basarabia este Pământ Românesc!
    Diaspora este unionistă!
    Unica soluție de integrare europeană – Re-Unirea cu România!
    Pe 3,4,5 aprilie 2015, români de pe ambele maluri de Prut,
    ne vedem la Congresul Diasporei Unioniste, în București.

    https://ro-ro.facebook.com/basarabiapamantromanesc

  9. Congresul Diasporei Unioniste:
    3-5 aprilie 2015
    Palatul Parlamentului,
    Bucuresti, str. Izvor 2-4

    Phone: 0733696233
    Email: contact@actiunea2012.ro

    https://ro-ro.facebook.com/basarabiapamantromanesc

    La acest congres sunt invitați reprezentanții asociațiilor de români
    din străinătate, precum și cei care s-au făcut remarcați
    prin atitudine sau activități unioniste.

    Temele principale ale dezbaterilor vor fi atât comunicarea cu liderii de opinie de pe mapamond, pentru a facilita crearea unei atmosfere favorabile ideii
    de Re-Unire a României și Rep. Moldova, cât și influențarea factorilor politici din țară.

    Prin mesaje și apeluri ale românilor din diasporă, politicienii de la Chișinău trebuie să fie îndemnați să renunțe la mesajele lor ambigue în privința chestiunilor de identitate națională și să asculte doleanțele românilor
    de la est de Prut, care doresc în majoritate Re-Unirea.

    Politicienii de la București, la rândul lor, trebuie persuadați să își asume
    un rol mai proactiv în relația cu Rep. Moldova și, în special, cu românii
    care locuiesc acolo. La fel, vor fi analizate posibilitățile pragmatice
    de apropiere dintre cele două state românești,
    la care pot contribui și românii din diasporă.

    Cu toții știm că pentru legitimarea Unirilor anterioare, din 1859 și 1918,
    a fost nevoie de un efort diplomatic colosal, dar în același timp tacticos
    și bine direcționat. Deși decizia de RE-Unire o vor lua românii
    de pe cele două maluri ale Prutului, este foarte importantă
    și o atitudine internațională favorabilă în momentul luării acestei decizii.

    Noi, românii din diasporă, suntem cei care trebuie să ne asumăm
    rolul de ambasadori ai românismului și ai RE-Unirii oriunde ne aflăm,
    căci suntem cei care au cel mai înlesnit acces la formatorii de opinie
    din țările occidentale.

  10. printre puţinele adevăruri zise de Băsescu; dacă vreţi unirea cereţi-o( la majoritatea basarabeană se referea); restul e gargară,discutăm de pomană!

  11. Stimată Doamna,

    Este remarcabil patriotismul Dvs, însă doresc să vă atrag atenția asupra unei alte mari țepe după cele de la Aeroport și BEM – de pe 30 martie începe schema-țeapă – privatizarea CFM cu banii furați de la BEM … Plahotniuc cu Botnari au pus la cale furtul inca din 2011. Vine faza finala.

  12. Duminica, 29 Martie 2015
    Piața Mare Unionistă din Chisinau

    – cea mai frumoasă fată blondă Unionistă ?
    /jurnalista Victoria Iaconi-Negru/
    – cel mai bărbat uncheș mustăcios Unionist ?

    După aceasta, oamenii au mers în marş până în faţa ambasadelor
    statelor europene şi SUA, unde au cerut sprijin pentru RE-Unire. Participanţii la eveniment şi-au exprimat speranţa
    că RE-Unirea de la 27 martie 1918 se va înfăptui din nou.

    Noi, cei mulți și simpli, săraci, oropsiți, strada vom realiza Re-Unirea,
    și nu acei guvernanți mafioți, miniunoși, corupți, rusofili anti-români
    care stau la cald și privesc cu dispreț la gloată.

    Priviți aici pe Video-
    http://www.jurnal.md/ro/social/2015/3/29/marsul-unirii-la-chisinau-video-foto/

  13. Pt BUREBISTA 2015

    Eu am spus demult despre asta. Dar oamenii i-au votat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *