24 ianuarie 1859 – eveniment cu o deosebită semnificație istorică – Unirea Principatelor Române

col. rtr. Constantin Chiper 07-03-2008(1)Conştiinţa poporului român despre unitatea sa etnică este străveche. Când românii din Transilvania coborau la iernat cu turmele lor în Câmpia Dunării sau dincolo de Dunăre, pe ţărmul mării, ei auzeau pretutindeni aceeaşi limbă şi vedeau aceleaşi obiceiuri. Tot aşa, când pescarii de la „baltă” treceau cu carele lor de peşte peste munţi, spre Braşov, Sibiu, Bistriţa şi mai departe, întâlneau aceeaşi limbă şi îşi dădeau seama că reprezentau unul şi acelaşi popor.

Cărturarii moldoveni Grigore Ureche şi Miron Costin au stăruit, încă din secolul al XVII-lea, asupra unităţii românilor, arătând că moldovenii cu muntenii şi cu transilvănenii „una sunt” şi „de la RÂM ne tragem”, din nobila obârşie a Romei.

Dar dacă exista o conştiinţă populară şi una cărturărească asupra unităţii etnice româneşti, nu era, în schimb, şi o unitate politică. Astfel, s-au înfiinţat trei state: unul la miazăzi de Carpaţi, Ţara Românească sau Muntenia, altul la răsărit, Moldova, şi un al treilea în interiorul lanţului Carpatic, Transilvania. Mihai Viteazul a fost singurul domn român care a reuşit să unească sub sceptrul său cele trei ţări româneşti, în anii 1599-1600. Această unire nu a durat decât puţină vreme, dar amintirea faptei sale nu s-a mai stins niciodată, rămânând îndreptar luminos pentru urmaşi. Primii, care au reluat ideea de unitate naţională, după actul temerar al lui Mihai Viteazul, au fost reprezentanţii şcolii ardelene: Petru Maior, Gheorghe Şincai, Inocenţiu Micu-Clain şi Ion Budai Deleanu.

Încă din 1772, într-un memoriu personal, semnat de mai mulţi înalţi dregători şi adresat Austriei, marele ban muntean, Mihai Cantacuzino, arăta avantajele ce decurgeau pentru Principatele Române, dar şi pentru pacea europeană, dacă Ţara Românească şi Moldova s-ar uni şi dacă noul stat s-ar bucura de protecţia comună a Austriei şi Rusiei!

Odată cu veacul al XIX-lea, ideea unirii politice a românilor de pretutindeni a devenit tot mai puternică şi a ajuns să se impună ca o necesitate obiectivă. Răpirea Moldovei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Ţarist, la data de 16/28 mai 1812, a trezit şi mai mult conştiinţele unor bărbaţi luminaţi, pentru intensificarea eforturilor românilor, în scopul făuririi statului naţional român.

Adresându-se boierilor, într-o scrisoare din 5 aprilie 1821, Tudor Vladimirescu le spunea să ia legătura „cu dumnealor boierii moldoveni ca unii ce suntem de un neam, de o lege şi supt aceeaşi stăpânire şi ocrotiţi de aceeaşi putere”. În consecinţă, adăuga Tudor: „urmează să ştim cele ce se fac acolo, să le vestim acestea de aici ca fiind la un gând şi într-un glas cu Moldova, să putem câştiga, deopotrivă, dreptăţile acestor principaturi, ajutându-ne unii pe alţii”.

Cărturarii români doreau atunci, din adâncul fiinţei lor, unirea celor trei ţări româneşti. Imaginea Daciei vechi, a ţării lui Burebista şi Decebal, ce se întindea pe ambele laturi ale Carpaţilor, domina spiritele. Încă din 1818, învăţatul Dionisie Fotino a publicat Istoria vechii Dacii. Mihail Kogălniceanu a scos la Iaşi, în 1840, publicaţia Dacia literară. Transilvăneanul August Treboniu Laurian, împreună cu munteanul Nicolae Bălcescu, au început să dea la iveală, din 1845, la Bucureşti, Magazinul istoric pentru Dacia, editat în cinci volume.

Muntenii, într-un memoriu, cereau domnitorului Gheorghe Bibescu să lupte pentru înfiinţarea „regatului dacic”. Numele strămoşilor ajungea să aibă semnificaţia unui adevărat program politic: înfăptuirea statului românesc unitar, care răspundea unei necesităţi politice, economice, sociale şi culturale. Astfel, se instituia unirea vamală dintre Muntenia şi Moldova, aplicată de la 1 ianuarie 1848, precedată de convenţia de comerţ din anul 1835.

În 1842, tinerii din Muntenia au oferit tronul acestei ţări lui Mihai Sturdza, domnul Moldovei, care însă a refuzat să-l primească, de teama intervenţiei Imperiului ţarist. Unul dintre dezideratele partidei naţionale din Moldova, publicate de Mihail Kogălniceanu în august 1848, la Cernăuţi (Bucovina), era Unirea Principatelor.

În timpul domniilor lui Barbu Ştirbei, în Ţara Românească, şi Grigore Alexandru Ghica, în Moldova, ideea unirii a pătruns adânc în spiritele românilor, pe care domnitorii o susţineau. Astfel, Barbu Ştirbei, într-un memoriu din 1855, trimis marelui vizir, spunea: „Pentru a fi… interpretul credincios al opiniei publice, trebuie să adăugăm că dorinţele unanime ale valaho-moldovenilor cheamă la unirea celor două principate sub un singur cap, chiar dacă acesta ar trebui să fie luat de la una din familiile princiare din străinătate, ceea ce ar cruţa cu adevărat o ţară ce a suferit de încercările alegerilor şi prefacerilor”. Iar Grigore Alexandru Ghica, într-un memoriu trimis Conferinţei de pace de la Paris, la sfârşitul războiul Crimeii (1856), cerea, de asemenea, în chip hotărât, unirea Principatelor Române. Mulţumindu-i pentru acest gest, divanul Moldovei declara: „Măria-ta ai pregătit calea către mântuirea ţării noastre, căci ai sprijinit şi ai pledat înaintea areopagului european întrunirea Principatelor, principiu de mărire, de glorie şi de temeinică aşezare a acestei ţări”.

Noile divanuri ad-hoc, alese în octombrie 1857, cereau Porţii Otomane şi Puterilor garante:

–          respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634;

–          unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele România;

–          prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei şi ai cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării noastre;

–          neutralitatea Principatelor;

–          putere legiuitoare încredinţată unei Obşteşti Adunări, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.

Prin Convenţia prevăzută de Tratatul de la Paris, încheiată la Osborne, în ziua de 7/19 august 1858, s-au hotărât următoarele:

–          Muntenia şi Moldova vor purta numele de Principatele Unite; va exista o Comisie Centrală, cu sediul la Focşani, care va pregăti legile;

–          tot la Focşani, va exista o Curte de Casaţie comună şi armatele vor primi o organizare identică spre a forma, la nevoie, una singură;

–          fiecare ţară va avea domnul său, care va cârmui cu ajutorul miniştrilor şi va exista o adunare legislativă.

Prin aceasta, Convenţia devenea noua Constituţie. Conform noii Constituţii, moldovenii au ales la 5/17 ianuarie 1859 pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei. În Muntenia se vorbea la început de Gheorghe Bibescu şi de Barbu Ştirbei, foşti domnitori. Învingând elementele conservatoare, reprezentanţii partidei naţionale au reuşit să aleagă ca domn, la 24 ianuarie 1859, tot pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Un ziarist al epocii, George Valentineanu, scria: „Tot Bucureştiul era în picioare, de la Filaret şi Dealul Mitropoliei până la Băneasa, mişcat de această veste salvatoare şi strigând din rărunchii inimii: Trăiască Unirea! Trăiască Cuza Vodă! Trăiască Roşii şi Albii! Trăiască boierii şi poporul! Bucuria era în culme. Toţi îşi deteră mâna şi se sărutară ca nişte fraţi. Nu mai erau resimţite sentimente separatiste, nu mai erau partide (…). Lacrimi de bucurie ieşeau din ochii tuturor.” A fost unul din rarele momente de concordie naţională pe care le-au trăit românii în istoria lor.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de la care se împlinesc anul acesta 155 de ani, a provocat o mare însufleţire în Moldova, Muntenia şi Transilvania. Înaintaşii noştri au ştiut să împace textul Convenţiei de la Paris (din 7/19 august 1858), cu dorinţa ţării întregi. Astfel, lupta pentru unire a înregistrat un succes răsunător, dubla alegere însemnând începutul procesului de construire, pe baze moderne, a statului naţional român.

Sugestivă pentru entuziasmul populaţiei româneşti, după dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, este telegrama trimisă de locuitorii judeţului Fălciu: „Fapta pe care Măria-Voastră aţi isprăvit, slobozind neamul românesc din boieresc, munca silită… este atât de mare cât nu o poate scrie niminia. Dumnezeul părinţilor noştri păstreze zilele Măriei Tale ferice. Îl rugăm să ia din zilele noastre şi a copiilor noştri şi să adaoge la ale Măriei Tale, să ne pui la cale până la sfârşit. Rugămu-te, dă-ne voie ca de acum înainte să te numim Părintele cel bine Voitor şi slobozitorul neamului ţărănesc”.

Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa românilor

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a născut la data de 20 martie 1820 într-o mahala a localităţii Bârlad. Părinţii săi, vornicul Ioan N. Cuza şi Soltana Cozadini, de origine greacă, i-au asigurat o copilărie fericită la moşia lor din localitatea Bărboşi, judeţul Fălciu (a nu se confunda cu Barboşi de Galaţi). Şi-a făcut studiile gimnaziale în Iaşi, în cadrul pensionului lui Victor Cuenin, desăvârşindu-şi instruirea la Paris, unde a urmat liceul şi apoi cursuri de drept.

În perioada 1837-1840 a fost cadet în armată, la arma cavalerie. Apoi a lucrat în calitate de membru al Judecătoriei Covurlui, însă în octombrie 1845 şi-a dat demisia, participând alături de tinerii revoluţionari români la pregătirea revoluţiei burghezo-democrate din martie 1848, în Moldova. A fost arestat împreună cu tatăl său, cu Costache Negri, cu Vasile Alecsandri, precum şi cu alţi 9 revoluţionari socotiţi periculoşi. Toţi au fost transportaţi, în câteva căruţe, la Galaţi şi îmbarcaţi pe un vapor pentru a fi trimişi în Turcia.

Intervenţia hotărâtă a Elenei Rosetti-Cuza, fiica postelnicului (membru al sfatului domnesc) Iordache Rosetti-Solescu şi a Ecaterinei (născută Sturza, la Miclăuşeni, lângă Roman) cu care se căsătorise, la data de 30 aprilie 1844, la Soleşti, judeţul Vaslui, a consului francez şi a consului englez, a reuşit să îndrepte vaporul, ce se îndrepta spre Măcin, spre ţărmul Brăilei, ajutându-i să scape cu viaţă. În luna mai 1848, Alexandru Ioan Cuza a participat la adunarea de pe Câmpia Libertăţii, de la Blaj, alături de alţi revoluţionari moldoveni, munteni, bănăţeni şi transilvăneni.

După un autoexil, la Paris şi Constantinopol, a revenit în Moldova, însoţindu-l pe noul domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, adept al unirii Principatelor Române.

În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, Alexandru Ioan Cuza a fost numit Preşedinte al Judecătoriei Covurlui, lucrând în Galaţi până în 1851, apoi Director al Ministerului de Interne, la Iaşi, până în 1853, agă (şef al poliţiei în anii 1853-1856) în Iaşi şi, de la data de 7 iulie 1856, pârcălab (administrator) al portului şi oraşului Galaţi La data de 6 iunie 1855, Grigore Ghica i-a acordat titlul de vornic (reprezentant al domniei cu drepturi depline în administrarea oraşului Galaţi).

În timpul caimacanului Nicolae Vogoride, Alexandru Ioan Cuza a fost încadrat în armată, acordându-i-se, succesiv, gradele de sublocotenent (6 martie 1857), locotenent (24 aprilie 1857), căpitan (28 aprilie 1857) şi maior (3 mai 1857). Protestând împotriva falsificării alegerilor de către Nicolae Vogoride, în luna mai 1857, Alexandru Ioan Cuza şi-a dat demisia din armată şi din funcţia de pârcălab de Galaţi, la data de 6 iulie 1857, gest care avut mare ecou în ţară şi în străinătate.

După repetarea alegerilor, în septembrie 1857, Alexandru Ioan Cuza a fost rechemat în armată, avansat colonel, şi numit în înalta funcţie de locţiitor al hatmanului armatei. Ales deputat de Galaţi şi membru al Divanului ad-hoc de la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza a contribuit la pregătirea alegerilor din zilele de 5 şi 24 ianuarie 1859.

Cu mare entuziasm şi deosebite eforturi, forţele unioniste din Moldova şi Muntenia l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domnitor atât în Moldova (la data de 5/17 ianuarie 1859), cât şi în Muntenia (la 24 ianuarie / 5 februarie 1859), această alegere având un extraordinar ecou pe toată întinderea pământului românesc, de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

Până la 11 februarie 1866, când a fost obligat să abdice, Alexandru Ioan Cuza a organizat înfăptuirea unor reforme progresiste în domeniile politic, economic, învăţământ şi cultură, legislaţie şi militar. În timpul domniei sale s-au adoptat măsuri pentru unificarea administrativă şi organizarea instituţiilor moderne ale statului, inclusiv cea dintâi împărţire administrativă a teritoriului României, în judeţe, oraşe şi comune. A fost modificat sistemul de măsuri şi greutăţi, acesta fiind înlocuit cu sistemul european, în vigoare şi astăzi. Au fost adoptate Codul penal şi Codul Civil modern (napoleonian) precum şi alte acte legislative, în spirit european, potrivit cărora se impunea egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a impozitelor. Au fost organizate comerţul, meseriile, industria şi transporturile.

În timpul domniei sale a fost promulgată legea pentru organizarea instrucţiunii publice, prin care învăţământul primar de 4 clase devenea obligatoriu, general şi gratuit şi au fost aşezate pe baze temeinice învăţământul secundar şi superior, acesta din urmă fiind beneficiar al înfiinţării universităţilor din Iaşi (1860) şi din Bucureşti (1864). S-a generalizat folosirea alfabetului latin în administraţie şi învăţământ.

Ajutat de sfetnici apropiaţi, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza a desfiinţat claca şi a împroprietărit ţăranii, rămânând permanent în conştiinţa lor, a adoptat legea electorală şi a înfăptuit secularizarea averilor tuturor mănăstirilor, toate acestea fiind acţiuni energice şi curajoase, care au contribuit la progresul general al ţării şi racordarea României la cerinţele civilizaţiei europene.

Chiar dacă s-au eludat unele dispoziţii ale Convenţiei de la Paris, din 7/19 august 1858, care a funcţionat drept Constituţie a ţării, la data de 2 mai 1864 a fost dizolvată Adunarea (parlamentul) şi s-au adoptat, prin decret, Legea electorală şi Legea rurală.

Domnia autoritară a lui Alexandru Ioan Cuza a fost impusă de nevoia accelerării reformelor şi a luptei împotriva conservatorilor şi a unor proprietari care se opuneau reformelor progresiste.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a acordat o atenţie specială Armatei Române, punând în practică multe dintre prevederile programelor stabilite în anul 1848. Cu sprijinul miniştrilor de război Constantin Milicescu, Ion Emanoil Florescu şi Savel Manu, Armata Română a fost organizată pe baze moderne, adoptându-se următoarele măsuri progresiste:

– dislocarea, în luna martie 1859, a unor unităţi de infanterie şi cavalerie din Iaşi la Bucureşti, şi mutarea altora din Bucureşti la Iaşi;

–          organizarea Taberei Militare de la Floreşti Prahova, care a funcţionat din aprilie şi până în septembrie 1859, aici instruindu-se 12.000 de ostaşi din Moldova şi Bucureşti (din armele infanterie, cavalerie, artilerie, grăniceri şi dorobanţi);

–          înmânarea, la data de 13 septembrie 1863, în cadru solemn, pe Câmpia de la Cotroceni, a noilor steaguri (drapele de luptă), cu culorile roşu, galben şi albastru, pe care erau scrise cu fir auriu cuvintele HONOR ET PATRIA, precum şi numărul şi numele unităţii militare. Cu acest prilej, domnitorul a ţinut o emoţionantă cuvântare: „Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, astăzi va fi una din cele mai însemnate în datinile noastre. Primind steagurile cele noi, aduceţi-vă pururea aminte că vă încredinţez onoarea Ţării. Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi copii voştri! Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţii, ordinii şi a disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul Ţării, întreaga istorie a României. Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate victoriile şi virtuţile militare, care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vulturii români: ONOARE ŞI PATRIE! Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi, juraţi să păstraţi cu onoare şi fără pată steagurile voastre şi astfel veţi corespunde încrederii şi aşteptării ce am pus, cu Ţara întreagă, în voi. Juraţi a le apăra în orice întâmplare ca un sfânt depozit ce încredinţez bravurei şi patriotismului vostru.”;

–          introducerea uniformei militare comune şi a echipamentului unic pentru ofiţeri şi trupă;

–          extinderea aplicării Codicei Penale şi a Regulamentului Serviciului Interior moldovean în întreaga armată;

–          unificarea instrucţiei la toate armele din compunerea armatei;

–          înfiinţarea Statului Major General (12/24 noiembrie 1859), menit să coordoneze întreaga activitate din armată;

–          unificarea Ministerului de Război din Moldova cu cel din Muntenia, în 1860, numindu-l în fruntea noului organism pe Ion Emanoil Florescu, avansat general în luna mai 1860;

–          crearea unui corp specializat de administraţie şi intendenţi (august 1860);

–          crearea unui corp specializat de genişti militari (octombrie 1860);

–          unirea întregii flotile de Dunăre într-un corp unic (octombrie 1860);

–          organizarea Serviciului Sanitar Unificat sub conducerea dr. Carol Davila;

–          centralizarea şcolilor militare, mai întâi la Iaşi, apoi mutarea lor în Bucureşti, şi unificarea programelor de învăţământ ale acestora;

–          înfiinţarea şcolii militare regimentare şi a şcolii militare de gimnastică;

–          înfiinţarea de noi unităţi militare şi reorganizarea pe principii moderne a celor existente;

–          înfiinţarea de noi cazărmi pentru cazarea trupelor, în Ploieşti fiind construită, în anul 1863, cazarma de pe strada Torcători, pentru cartiruirea Batalionului 1 din Regimentul 7 Linie (Infanterie) Bucureşti-Ploieşti, şi cartiruirea unui escadron de cavalerie pe strada Rudului;

–          dotarea armatei cu mijloace moderne de luptă, provenind atât din import (Franţa, Italia şi Belgia), cât şi din ţară, pentru aceasta fiind înfiinţate noi întreprinderi de fabricaţie şi reparaţie a armamentului şi modernizându-se stabilimentele militare existente: Pirotehnia de la Bucureşti, Pulberăriile de la Lăculeţe (Dâmboviţa) şi Târgşor (Ploieşti), Arsenalul Armatei din Dealul Spirii (1863), Fonteria pentru ţevi de tun de la Târgovişte;

–          creşterea numărului personalului militar, în anul 1865 efectivul armatei permanente ridicându-se la 19.365 de ostaşi iar cel al trupelor teritoriale fiind de 24.548 de oameni.

 

În pofida acestor realizări deosebite, la sfârşitul anului 1865 forţele reacţiunii, care deveniseră foarte puternice, i-au pregătit abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În noaptea de 10/11 februarie 1866, mult după miezul nopţii, complotiştii sprijiniţi de generalul Nicolae Haralambie, comandantul garnizoanei militare Bucureşti, şi conduşi de comandantul gărzii palatului, maiorul Dimitrie Lecca (care va deveni ministru de război în noul guvern), au intrat în Palatul Domnesc. Domnitorul a iscălit actul de abdicare, fără a opune rezistenţă. În cursul aceleiaşi nopţi, Alexandru Ioan Cuza a fost silit să părăsească Bucureştiul, îndreptându-se spre Ploieşti, Predeal, Braşov şi, mai departe, spre Viena. Criticând acest act odios, marele poet Mihai Eminescu scria: „Vor trece anii şi nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de ruşine, de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina 11 februarie şi stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururi în memoria generaţiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn (…). Căci 11 februarie este un act de laşitate şi ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea”.

Alexandru Ioan Cuza a peregrinat prin Austria, Italia şi Germania. În momentul plecării domnitorului din ţară se aflau de faţă membrii locotenenţei domneşti şi ai guvernului, cărora Alexandru Ioan Cuza, cu aleasă demnitate, le-a spus: „Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine, decât cu mine. Să trăiască România!”.

Alexandru Ioan Cuza s-a stins din viaţă la data de 15 mai 1873, ora 1:30, sub privirile neputincioase ale soţiei sale şi ale medicilor, la hotelul „Europa”, din Heidelberg (Germania), care-l găzduise până în ultima clipă a vieţii. Pe Certificatul de deces, principesa Elena Cuza a tăiat locul naşterii Bucureşti, scriind corect Bârlad. După obţinerea paşaportului de către agentul diplomatic al României la Berlin, Theodor Rosetti (cumnatul său), la data de 24 mai rămăşiţele pământeşti ale fostului domn au fost transportate în ţară, cu trenul mortuar, şi au ajuns la Ruginoasa, judeţul Iaşi, la 27 mai 1873. Alexandru Ioan Cuza a fost înmormântat, la 29 mai 1873, la conacul familiei de la Ruginoasa, care fusese cumpărat de la Mihail Sturza, vărul principesei Elena Rosetti-Cuza. La slujba religioasă au participat mii de ţărani, veniţi din toate colţurile ţării, precum şi prietenii devotaţi, din rândul cărora nu lipseau: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Petre Grădişteanu, Petru Poni. În cuvântul omagial rostit la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu spunea: „Nu greşalele lui l-au răsturnat, ci faptele cele mari”. În anul 1944, osemintele domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost depuse la Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi, alături de osemintele fostului domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir (martie-aprilie 1693 şi 1710-1711).

Aşa cum aprecia sfetnicul său, Mihail Kogălniceanu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi-a scris singur istoria: „Faţa ţărei este pagina istoriei lui Alexandru Ioan Cuza. Alexandru Ioan I nu are trebuinţă de istoriograf. El singur şi-a scris istoria sa, prin legi, prin actele cu cari a făcut el un stat, o societate, alta decât aceea ce i-a fost dată, când l-am proclamat domnitor.”

În conştiinţa românilor Alexandru Ioan Cuza a fost şi rămâne cel dintâi Domnitor al României moderne, întemeietorul statului naţional român modern. El a condus cu inteligenţă şi dăruire acţiunea de propăşire a României pe drumul modernizării. Cu tenacitatea unui om hotărât să meargă până la capăt cu reformele, el a depăşit atât obstacolele create pe plan intern de conservatorii şi liberalii radicali, cât şi obstacolele externe venite din partea marilor puteri vecine. În timpul domniei, Alexandru Ioan Cuza s-a străduit să introducă statul pe calea civilizaţiei Europei occidentale, cu deosebire a celei franceze, de aceeaşi sorginte latină ca şi cea românească, având un sprijin de nădejde în Napoleon al III-lea, împăratul Franţei.

Alexandru Ioan Cuza a avut un caracter integru, sincer şi cu vederi largi, fără a avea idei extremiste. Era spiritual, inteligent, popular şi iubit de popor. N-a dorit să facă cu orice chip carieră sau să pună în umbră pe ceilalţi prin mari însuşiri. Nu era orator de talia lui Mihail Kogălniceanu, nici talentat ca Vasile Alexandri şi nici nu avea prestigiul lui Costache Negri. Era, în schimb, o fire dezinteresată, ce nu se folosise de slujbele avute în administaţie pentru a face avere. Nici ca domnitor n-a avut avere. Privind în timp, fără ură şi părtinire, Zoe Sturza, sora lui Costache Negri, scria în 1881: „Principele Cuza va avea totdeauna o pagină strălucitoare în istoria ţării sale. Căci dacă omul a avut slăbiciuni inerente sărmanei noastre naturi umane, suveranul a fost întotdeauna integru şi pătruns de cel mai mare patriotism”. Poetul Mihai Eminescu îl aprecia pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza ca pe „unul dintre Domnii cei mai patriotici din câţi au fost vreodată în ţările Dunării române”.

Cu trecerea timpului prestigiul lui Cuza a crescut, în ciuda faptului că marii moşieri, liberalii radicali şi vârfurile clerului bisericesc nu-i păstrau o amintire frumoasă. La cererea poporului, partidele de guvernământ au fost nevoite să atribuie denumirea Alexandru Ioan Cuza unui număr de 16 localităţi rurale, precum şi unor şcoli din judeţele Vaslui, Neamţ, Iaşi, Galaţi, Vrancea, Bacău, Prahova şi Ilfov. Deasemenea, numele domnitorului şi cel al principesei Elena Cuza au fost date unor străzi, bulevarde şi pieţe. Domnitorului, soţiei sale şi sfetnicilor apropiaţi le-au fost realizate monumente istorice şi busturi, cum sunt cele din: Iaşi, Craiova, Galaţi, Focşani, Râmnicu Sărat, Huşi, Bârlad, Brăila, Ploieşti, Bucureşti şi alte localităţi. S-au realizat muzee bine dotate şi documentate la Iaşi, Galaţi, Ruginoasa, Focşani şi în alte localităţi. Au fost scrise multe cărţi cu carcter istoric şi beletristic, au fost realizate compoziţii muzicale, picturi şi lucrări grafice.

NOTE

1. General Vasile Milea ş.a., Istoria Militară a Poporului Român, volumul IV, Editura Militară, Bucureşti, 1987

2. I. Boicu, Gh. Platon, Al. Zub, Cuza Vodă, In memoriam, Editura Junimea, 1973

3. Constantin C. Giurescu, Alexandru Ioan Cuza, Editura Militară, Bucureşti, 1973

4. Conf. univ. dr. G. D. Iscru, Monstruasa coaliţie şi detronarea Domnului Unirii Românilor Alexandru Ioan Cuza, Casa de editură şi librărie „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti, 2008

 col. (rtr.) Constantin CHIPER

Loading Facebook Comments ...

11 Comments

Add a Comment
  1. =Blocul Unionist=Sfatul Re-Unirii Ţării 2014=

    2014 – TEROAREA ROSIE RUSO-COMUNISTA OCULTA
    CONTRA UNIONISTILOR CONTINUA !
    ———————————————————————————————————————–
    Istoricul Unionist Vicu Stăvilă a fost agresat fizic duminică, 19 ianuarie 2014,
    într-un local din centrul Chișinăului: “cafeneaua Green Hills”,
    un epicentru moscalesc anti-românesc si anti-unionist.
    Agresorii s-au dovedit a fi un grup de activiști rusofoni ai Partidului Comunist.
    Activistul comunist terorist Anatol Dubrovski a sarit la bataie.

    În cadrul unei conferințe de presă, Vicu Stăvilă a anunțat
    că motivul agresiunii ar fi deputata comunistă Inna Șupac,
    conectata strâns la politica Israelului.
    care i-a instigat pe tineri împotriva istoricului Unionist Vicu Stavila,
    care a facut declaratii referitor la Adevarul despre genocidul contra evreilor si a moldovenilor
    din timpul ocupatiiei sovietice din anul 1941.
    Hartuiala contra bravului istoric continua deja de câtiva ani
    prin agresiuni verbale mojicesti pe Internet iar acum viata lui este in pericol.

    Re-Amintim ca majoritatea Unionistilor notorii din RM au fost exterminati fizic
    prin accidente la comanda, iradieri si otraviri in ultimii 25 de ani
    de catre UN COMANDOU TERORIST COMUNIST MOSCAL
    cu permisiunea tacita a AUTORITATILOR TRADATOARE:

    – istoricul Ion Contescu,
    – istoricul Vlad Nicu /1928-2004/
    – dacologul Andrei Vartic /1948-2009 /
    – lingvistul Ion Dumeniuk /1936-1992/
    – cineastul Ion Mija /1938-2001/
    – regizor Iacob Burghiu /1941-2003/
    – poetul Vasile Toma /1954 – 2013/
    – jurnalistul Alecu Mocanu /1955-2012/
    – studentul activist unionist Andrei Saftiuc /1988-2009/
    etc.
    Din pacate Lista este lunga…

    Stăvilă a menționat că a depus o plângere la poliției,
    însă nu este prea optimist că i-ar face dreptate.
    Acesta a cerut Partidului Comunist din Rep. Moldova
    să înceteze activitățile care instigă la ură.

    Declaratie Video:
    http://unimedia.info/stiri/video-istoricul-veaceslav-stavila–agresat-de-activistii-pcrm-71072.html

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ==============================================

  2. Hai sa muncim si sa facem UNIREA. Sa creasca procentul unionistilot catre 40-50%. Acum suntem putini – 20%-25%.

  3. Cine-i aiuritul ista de UNIONIST? L-am cunoscut bine pe Iacob Burghiu: era consilierul lui Şmekerilovici. Era petriot în măsura în care nu era duşmanul naţiei. Da Unionist!..Aiuritul ista face lista tuturor morţilor dei ţară. Nua a murit Dumeniuc în MULŢIME, de stop cardiac? Cu MINCIUNI ŞI-AŞA CIRACI unirea NU O MAI FACI!…Adevărul, moldoboi! Numai el – gol cum e!

  4. Asta cu =Blocul Unionist= tu ai ceva educatie in tine? Cine te-a invatat sa postezi A4 intr-un comentariu? Este o lipsa totala de bun simt si respect fata de restul. Sunt o multime de alte instrumente pentru a atrage atentia la ceva si fara postari de acest gen. Modul in care faci aceste comentarii aduc mai mult a extremism decat a unionism. Pacat ca treb sa scriu asa ceva la un articol despre o astfel de persoana marcanta in istoria acestui popor cum a fost Cuza Voda.
    Merci autorului pentru articol.

  5. =Blocul Unionist=Sfatul Re-Unirii Ţării 2014=

    Ramâi cu tine insuti… Bine Zis ! Tine-o tot asa !

  6. =Blocul Unionist=Sfatul Re-Unirii Ţării 2014=

    ANTI-ROMANISM SI ANTI-UNIONISM OFICIAL
    LA GUVERNANTII RUSO-FILI DE LA CHISINAU:
    ————————————————-
    Petre Ungureanu, dirijorul care a așteptat 7 ani guvernarea democratică să-i facă dreptate

    http://glasul.md/petre-ungureanu-dirijorul-care-a-asteptat-7-ani-guvernarea-democratica-sa-i-faca-dreptate/#comment-1793

    ”Ce poate fi mai dureros și mai dușmănos pentru comuniști decît cuvîntul „român”? Din cauza că am cîntat pe aceeași scenă cu Irina Loghin am primit trei sancțiuni, iar ulterior retrogradat din funcție”. Mărturia ne-a făcut-o victima guvernării comuniste, fostul dirijor al orchestrei Ministerului de Interne, Petre Ungureanu.

    Momentul s-a produs în 2002, la un an de cînd fusese invitat să evolueze pe scena Palatului Național la un concert organizat de Partidul Național Liberal, la care cîntase Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Ion Dolănescu și alți artiști. Deși șeful Centrului de Cultură al MAI i-a dat acordul maestrului, dirijorul a avut totuși de pătimit.

    „L-am întrebat cum să reacționez la această propunere și șeful Centrului de Cultură al MAI mi-a zis să mă duc să lucrez fără probleme. Cu puțin timp înaintea concertului, înțelesesem de la el că cei de la minister erau informați despre aceasta și eu, fără nicio grijă, am urcat pe scenă.

    Imediat după concert am fost înștiințat prin telefon că sunt așteptat la minister. De regulă, eram chemat doar atunci cînd mi se făcea vreun anunț despre ulterioarele manifestații, însă de data asta mă aștepta altceva. Am fost învinuit că am participat la un concert unde s-a făcut agitație politică. Am explicat că atîta timp cît am evoluat pe scenă, n-a fost nici gînd de așa ceva! Era un concert de mulțumire al PNL după campania electorală. Atît”, dezvăluie Ungureanu.

    Argumentele dirijorului n-au fost luate în calcul. Mai mult ca atît, s-au adunat semnături împotriva maestrului. Unele liste cu semnături fiind false. „Băieților din orchestră le spuneau să semneze pentru ceva, dar de fapt semnăturile erau folosite împotriva mea. Ei habar n-aveau cum îi exploatează pe această cale”, adaugă artistul. A înțeles că ordinul venea de la președintele de atunci, Vladimir Voronin.

    Pe lîngă aceasta i-au fost furate costumele din vestiarul său care era păzit. La indicația ex-viceministrului Vasile Filip a fost monitorizat cînd vine și cînd pleacă de la Centrul de Creație al MAI, unde ocupa funcția de adjunct. L-au învinuit că artiștii autohtoni, precum Arsenie Botnaru n-a fost invitat să cînte la acel concert, dar și pentru spălare de bani. „Am cerut să fie trecuți prin contabilitate banii care erau oferiți Centrului, dar au refuzat și mi-au zis să scriu toate cheltuielile într-un registru. Așa am făcut. Rămăsese doar să mă acuze că am furat și soarele de pe cer”, completează dirijorul.

    Nici să demonstreze contrariul nu i s-a oferit posibilitatea, întrucît se aprobase recent un proiect de decizie potrivit căruia militarii nu aveau dreptul să se adreseze în instanță. Chiar și așa, Petre Ungureanu s-a adresat la Judecătoria Militară. În decizia eliberată scria că instituția nu este competentă să examineze un asemenea caz. A urmat Curtea de Apel. În decizia Curții s-a menționat că Judecătoria Militară a luat o decizie corectă.

    Ungureanu a îndrăznit să meargă la Voronin în audiență, însă fără succes. Voronin i-a zis: „Da, domnule Ungureanu. Eu vă cunosc foarte bine. Așa oameni ca și dumneavoastră trebuie să activeze. O să rezolvăm”.

    „Mi s-a întîmplat să-l zăresc pe stradă pe fostul ministru de Interne, Vladimir Țurcan. Am coborît din mașină și m-am apropiat de el. L-am întrebat: Cum domnule Țurcan, ați putut accepta demisia mea? Erați mîndru cînd duceam faima țării în lume? Erați mîndru cînd am ridicat sala în picioare de Ziua Poliției în Rusia? N-avea cuvinte să răspundă la aceste întrebări, să argumenteze. Mi-a zis că aveam dreptate și pe nedrept am fost concediat. Fără nici un dubiu am înțeles că demisia mea a fost organizată”, afirmă dirijorul.

    Mărturisește că i-a fost greu să convingă militarii ce înseamnă arta. A pornit de la zero. În spate ducea contrabasul, din urma sa ansamblul și căutau un loc pentru repetiții. „Cînd am izbutit să facem rost de un sediu cu de toate – sală de balet, cu birouri de ocupație, sală de orchestră, au înțeles că nu le mai trebuiește Ungureanu. Peste ani aflu că Papuc a pus mîna pe acea casă de pe strada Putna și a distrus tot ceea ce-am adunat cu trudă”, declară artistul.

    Nu s-a rezolvat. A așteptat șapte ani „să vină ai noștri”, așa numește maestrul actuala guvernare. Era unica sa speranță de a fi restabilit în funcție. S-a adresat mai întîi la prietenul său, generalul Victor Catană, care venise la șefia ministerului. „Cînd m-a demis îmi spunea că vom face tot posibilul să revin în funcție, că a fost o nedreptate, iar după alegerile din 2009 – doar promisiuni. M-a chemat o dată să cînt la Ziua Carabinierilor și cînd a văzut atitudinea mea față de muzică, mi-a zis: gata, Petrică, tu revii în funcție. N-am revenit. M-am adresat și la Alexei Roibu, și la Dorin Recean. Ultimul mi-a zis că acum se ocupă de reformarea sistemului și că va ține cont de solicitarea mea. Nici un răspuns pînă acum”, spune maestrul.

    „Dacă omoram un om, demult eram în libertate”, se amuză dirijorul. Au trecut 12 ani de cînd a fost retrogradat din funcție. Gîndul că va reveni la Centrul de Cultură al MAI încă îl mai preocupă. Ca să-i pară așteptarea mai ușoară s-a angajat dirijor la ansamblul „Veselia”. Simte că ar putea să facă mai multe, să-și realizeze frumoasa intenție de a crea un ansamblu militar de rangul celui din Rusia sau Belarus.

    „Mă duc. Mă duc și azi dacă mă cheamă. Numai să-mi spună să vin”…

  7. =Blocul Unionist=Sfatul Re-Unirii Ţării 2014=

    FORŢELE OCULTE:
    ASASINATE LA COMANDĂ contra Marii Re-Uniri cu România:
    O A DOUA DECAPITARE A INTELECTUALILOR NOȘTRI
    ÎN ULTIMII 25 DE ANI
    / PRIMA FIIND DEPORTĂRILE ŞI GENOCIDUL ÎN ANII 1940
    COMISE DE OCUPAȚIA RUSEASCĂ /
    Martirii Neamului Nostru:
    ————————————————————————————————————————————
    1.
    Mihail Garaz – împuscat in faţa casei la 60 de ani – / 1930 – 1990 / – poet şi publicist.
    2.
    Dumitru Moldovanu – un tânăr patriot, omorât in Nov.1990.
    3.
    Ion Gheorghiţă – împuşcat și el în faţa casei la 52 de ani – / 1939 – 1991 / – poet.
    4.
    Grigore Vârtosu – / 1961 – 1992 / mare patriot, deţinut politic în 1989,
    poet popular din s. Cârnăţeni / Căuşeni,
    voluntar şi împuşcat în spate la 20 iulie 1992 în războiul cu ruşii de pe Nistru.
    5-6.
    cântăreţii cuplul Doina / Marin / – la 34 de ani – / 1958 – 1992 /
    şi Ion Aldea-Teodorovici – la 38 de ani – / 1954 – 1992 /- «accident» înscenat.
    7.
    Ion Dumeniuk – la 56 de ani / 1936 – 1992 / – lingvist, publicist, otrăvit-iradiat.
    8.
    Ion Vatamanu – la 56 de ani – / 1937-1993 / – poet, publicist, savant,otrăvit.
    9.
    Nicolae Costin – la 59 de ani / 1936 – 1995 / – primar de Chişinău, iradiat cu cesiu
    10. împreuna cu șoferul sau – / Tudor, grav bolnav /
    11.
    Petre Teodorovici- la 47 de ani – / 1950 – 1997 / – cântăreţ, iradiat-otrăvit,
    care stia prea multe despre cei care i-au omorât fratele şi pe Doina.
    12.
    Lidia Istrati – la 56 de ani – / 1941 – 1997 /- scriitoare, deputată,
    iradiată-otrăvit pentru curajul său contra mafioţilor.
    13.
    Gheorghe Ghimpu, la 63 de ani – / 1937- 2000 / – disident, deputat, «accident» înscenat
    14. şi colegul său Ion Caftanat- / aflat la volan în aceeasi masină /
    15.
    Veniamin Apostol – la 62 de ani – / 1938 – 2000 / – actor, iradiat-otrăvit
    16.
    Ion Mija – la 63 de ani – / 1938 – 2001 / – cineast, iradiat-otrăvit
    17.
    Nicolae Sulac – la 65 de ani – / 1936 – 2003 / – cântaret, iradiat-otrăvit
    18.
    Iacob Burghiu – la 62 de ani – / 1941-2003 / – prozator şi regizor, iradiat-otrăvit.

    4 ASASINATE în lanț:
    ————————————————–—————————
    19.
    Emil Loteanu /1936-2003/, cineast
    /otravă în cafea la Moscova, probabil era un fost agent,
    care cunoştea prea multe despre preşedintii comunişti ai RM,
    şi devenise nesupus, deci periculos/.
    20.
    Grigore Grigoriu – /1941-2003/, actor, prietenul bun a lui Emil Loteanu,
    de aceea a fost şi el anihilat printr-un «accident» aranjat.
    21. Traian Grigoriu – /1972-2004/, fiul lui G. Grigoriu, actor la Piatra-Neamţ,
    care și el, sărmanul, probabil, ştia câte ceva din culisele politicii ruso-moldovenesti:
    «accident» mortal, împreună cu prietenul său:
    22. Adrian Neacşu – /1972 -2004/, actor

    23. actorul UNIONIST Dumitru Fusu /1938-2014)

    sufera un ATAC Cerebral prin otravire in 2004 care-l tintuieste la pat pentru 9 ani.

    —————————————————————————————–
    23.
    Vladimir Nicu – la 76 de ani – / 1928 – 2004 / – istoric, om politic, iradiat-otrăvit.
    24.
    episcopul Doremidont – la 45 de ani – / 1961 -2006 /, » accident» la comandă.
    25.
    corpul lui Andrei Buzu, patriot şi primar de Drăsliceni, r. Criuleni a fost găsit într-o fântâna.
    26.
    Victor Ciutac – la 71 de ani – / 1938 – 2009 / – actor, iradiat-otrăvit
    27.
    Grigore Vieru – la 74 de ani – / 1935 – 2009 / – poet national, «accident» înscenat.
    28.
    Ion Conţescu – omorât in 2009, profesor, istoric, iradiat-otrăvit.
    29.
    Andrei Vartic, la 61 de ani – / 1948 – 2009 / – publicist, poet, savant, otrăvit-iradiat.
    30.
    Andrei Savciuc , la 21 de ani – / 1988 -2009 / – student la Bucureşti, «accident» înscenat.
    31.
    Tudor Cataraga – la 54 de ani – / 1956 – 2010 / – sculptor,
    32. / asasinat /»accident» rutier la comanda “/ împreuna cu soţia sa Dora /
    33.
    Vlad Gheorghelas – la 61 de ani – / 1950 -2011 / –
    cântăreţ, iradiat-otrăvit / cancer /.
    34.
    Andrei Buzu – patriot şi primar PPCD în s. Drăsliceni /Criuleni,
    omorât si aruncat intr-o fântâna la 4 August 2007.
    35.
    Valentin Ciobanu, fost vice-preşedinte al PPCD, la 14 septembrie 1998,
    a fost omorât cu lovituri de răngi in mijlocul zilei, chiar în pragul casei sale.
    36.
    Leonida Lari – / la 62 de ani, 1949 – 2011 /
    scriitoare şi martiră naţională unionistă, iradiată la «cancer»
    şi fratele ei Leonard Tuchilatu, poet /1951-1975/, «răpus» in armata rusească.
    Toate persoanele care intrau în holul de la Teatrul de Operă din Chişinău pt. a-şi lua rămas bun de la ea,
    erau foarte atent fotografiate, gen tip document, de un profesionist din SIS-tem.
    Atenţie: dec. 2011 cu AIE la Putere !
    37.
    Vasile Vatamanu – / la 56 de ani , 1955-2011 /, deputat în primul Parlament democrat din 1990,
    jurnalist sportiv şi mare prieten al familiei poetului martir Grigore Vieru.
    «Accident» rutier prin orbire din faţă lângă Străşeni.
    38.
    Marius Sava, un tânar licean de 19 ani omorât la Timişoara la 4 Septembrie 2011,
    în timpul expozitiei Steagului lui Ştefan cel Mare,
    adus de la Bucureşti la Muzeul de Istorie din Chişinău / 24 August – 12 Septembrie 2011 /
    39.
    Tudor Arnăut /1959 – 2012/, profesor de istorie la Universitatea din Chişinău;
    «un alt accident rutier» ca «recompensă» ocultă pentru toate relaţiile lui strânse cu România,
    asasinat cu o zi inaintea /27 Aprilie / începerii unei importante Conferinţe Internaţionale
    a Istoricilor cu referinţă la data de 16 mai 1812 –
    Bicentenarul ocupaţiei noastre de catre Imperiul tarist.
    40.
    Andrei Burlea / 1980 – 17 iunie 2012 /, înjunghiat mortal de 2 rusofofili rusofoni mancurţi
    pentru faptul că cânta în româneste în barul «Veşca» din s. Durleşti.
    / Prietenul sau Roman Vitiu şi el înjunghiat, suptavietuieşte fiind grav rănit /.
    41.
    Violeta Proca – o taximetristă din s. Budeşti, o suburbie a Chişinăului,
    omorâtă cu bestialitate de nişte terorişti găgăuzi în iulie 2012,
    în drum spre Comrat, pentru faptul că a vorbit româneşte cu ei.
    42.
    Un alt martir disident anti-comunist asasinat:
    inginerul Gheorghe David /1943-2007/ originar din s. Pepeni/ Sângerei
    – trimis in anul 1987 la o inchisoare-psihiatrica din Dnepropetrovsk din Ucraina de catre Marele Judecator-Presedinte filatelist Nicolae Timofte
    – iar apoi omorât de fortele teroriste comuniste voroniste la 21 iulie 2007 când avea doar 64 de ani, pentru faptul ca s-a adresat
    la CEDO la Strasbourg, care ulterior in 2008 i-a facut dreptate.
    43.
    – jurnalistul Alecu Mocanu, /1955- 2012 /
    otravit si iradiat pt. spiritul sau unionist si protestatar contra nelegiuirilor neo-comuniste totalitare de la Casa Radio din 2005.
    44.
    – Eugen Gheorghita, otravit si iradiat,
    jurnalist de la saptamânalul «Literatura si Arta » din Chisinau
    45.
    – UN ANONIM UNIONIST
    / autoritatile filateliste moftiste si presa ne-libera nu ne permit sa stim
    si noi numele lui adevarat /
    Un bărbat de 59 de ani, din satul Cociulia Nouă, raionul Leova,
    înjunghiat cu un cuţit în spate pentru că i-a recomandat unui consătean rusofon venetic să vorbească în limba română / 25 Martie 2013 /
    46.
    – Valeriu Graur /n.1940 or.Reni-2012 /
    renumit anti-comunist si unionist fervent din anii 1970 trimis în Gulagurile din Siberia, apoi stabilit recent la Bucureşti: un alt «cadou„ sinistru al ocupanților moscali: trimiterea lui «specială «pe lumea cealalată exact în ziua premergătoare Duminicii de 16 Septembrie 2012, când la Chişinău s-a organizat cel mai mare Marş Unionist din istorie,
    47.
    – poetul-martir Dumitru Matcovschi /1939-2013/, caruia i se organizează un accident iniţial la comandă la 17 mai 1989, ca răsplată pt.curajul său de a fi publicat în 1988 în revista literară «Nistru„un articol-bombă„Veşmântul fiinţei noastre latineşti” scris de reputatul lingvist martir Val. Mândâcanu, ca apoi prin iradieri şi otrăviri sa fie lichidat pt.ingropare «specială„ la 28 iunie 2013 – 28 iunie 1940, zi simbolică de doliu naţional de la ocuparea Basarabiei de către trupele teroriste criminale ruso-comuniste şi în timpul unui alt Marş Unionist din Chişinău.

    48.

    – Vasile Toma Mucenicul, poet liric si satiric Unionist
    responsabil de respectarea legislaţiei lingvistice la Primaria Chisinau
    / 2 ian.1954 – 27 martie 2013/ /data simbolica de “sacrificiu” moscalesc?/
    nascut in s. Cioara/Hâncesti, un ostas al maresalului Ion Antonescu
    – accident terorist la comanda ocupantilor in 2004

    si tintuit nemiscat la pat pentru pozitia sa civica Unionista
    —————————————————————————————————————–

    OTRAVIRI = ATACURI CEREBRALE / INFARCT /

    49.
    – tânarul Octavian Glib, injunghiat mortal in 1996 la vârsta de 23 de ani, patriot si Unionist,

    fiul cel mare al cântaretului de muzica populara Unionist Nicolae Glib din s. Pepeni, jud. Balti
    /care sufera si el un ATAC CEREBRAL prin otravire in 2012
    pentru participarea sa la evenimentele UNIONISTE,

    a) – ca si actorul Unionist Gheorghe Urschi, la revenirea sa din România, in iunie 2011,
    sufera un ATAC CEREBRAL dupa care nu si-a mai revenit complet /
    b) – si vestita cântareata românca Irina Loghin / cu tata basarabean, sufera si ea un ATAC CEREBRAL
    imediat dupa revenirea la Bucuresti de la Chisinau, la 17 mai 2012,
    unde participase la manifestarile de doliu negru la 200 de ani
    de la ocuparea Moldovei de Est / 16 mai 1812/ de catre Imperiul tarist.
    c) – si o alta cântareata est-moldoveana unionista refugiata la Pitesti, Nina Crulicovschi
    sufera de o “boala rara” si misterioasa la cap:
    pe creier i s-au descoperit nu mai puţin de cinci chisturi “bizare”.
    d) – in luna iulie 2010, cercetatorul român nord-bucovinean in domeniul fenomenelogiilor de frontiera, Vasile Rudan
    a susținut în București “Cursul intensiv teoretic si practic de protecție si autoapărare extrasenzorială”.
    Imediat după terminarea acestui curs,

    Vasile Rudan a suferit UN ATAC CEREBRAL
    în urma căruia i-a fost afectată funcția vorbirii.

    e)

    ultimul din aceasta lista macabra este jurnalistul UNIONIST Boris Vieru,
    anti-comunist, deputat in Parlament din partea Partidului Liberal,
    care la inceputului lui ianuarie 2014 este internat la spital cu „o trauma craniana” grava
    denumire sofisticata care se traduce prin ATAC CEREBRAL,
    deci otravit prin mâncare si bautura de catre cineva din „colegii” sau „prietenii” lui „buni”.

    Nota:
    O OTRAVĂ nedepistabilă
    se introduce în mâncare sau băutură
    care provoacă ulterior ATACUL CEREBRAL / = INFARCT /
    şi nu lasă alte urme !
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ==============================================

    PLUS cei 6 tineri torturaţi, schingiuiţi și masacraţi de către teroristii-poliţişti mascaţi comunisti
    in acel Aprilie Negru 2009 in timpul protestelor anti-comuniste și anti-voroniste de la Chișinău.
    Atentie: Ucigaşii nu a fost pedepsiţi !

    50.
    Valeriu Boboc din s. Sângera / 5 mai 1985 – 7 aprilie 2009/
    omorât in batai de «Oamenii Legii» pe Piata Mare din Chisinau la 7 aprilie 2009
    51. Ion Ţâbuleac /n.1987 s. Bolohan/Orhei – 7 aprilie 2009, Chisinau/
    52. Eugen Ţapu din or. Soroca
    53. Maxim Canişev din s. Christofor/Ungheni,
    omorât bestial de politistii teroristi si aruncat in lacul Ghidighici la 8 aprilie 2009 si apoi gasit la 19 aprilie 2009.
    54. Radu Ciobanu, decedat ‘la comanda» la 24 iunie 2009 in s. Cornesti/ Ungheni
    si in urma torturii din «coridorul mortii» de la Procuratura neo-comunista din Chisinau.
    55.
    Ruslan Melinte, un tânar romantic din s. Peticeni/Calarasi, simpatizant si agitator pro-PLDM,
    partidul lui Vlad Filat,si ucis miseleste la 25 iunie 2009 de catre comunistii teroristi voronisti-tkaciukisti locali,
    urmasi ai altui terorist notoriu rus, Vladimir Lenin-Ulianov.
    ———————————————————————————–
    Bucovina de Nord și Sudul Basarabiei noastre istorice aflate sub ocupatia ucraineasca:

    56.
    În 1993 patriotul şi primarul Ion Rotaru din s. Boian, judeţul Cernăuţi,
    şi-a pierdut minţile după ce unul din fii săi a fost ucis în condiţii «enigmatice».
    57.
    Mihai Jar / 1960-1999 / mare patriot şi directorul şcolii românesti 26 din or. Cernăuţi, —
    «moare subit» /=otrăvit-iradiat/.
    58.
    Adrian Dohotaru – la 56 de ani –/1939 -1995/ – diplomat român,
    «accident mortal» înscenat pe autotrasa «ucraineană» de lânga Chilia la sud la Dunăre.
    59.
    Ștefan Lupu, directorul școlii din s. Cartal (azi „Orlovka”, raionul Reni),
    mort de „cancer” la comanda.
    Persecutat de autorități și Serviciile Ucrainene de Securitate.
    Mare apărător al învățământului în limba română în Sudul Basarabiei.
    60.
    – In cazul Părintelui-ieromonah Atanasie (Stan Petcu),
    cu aceeaşi apartenenţă bisericească,
    cu şcoală în România, cetăţean şi el al R. Moldova, originar de la Ciamaşir, Chilia, s-a mers mult mai departe.
    Acesta a fost găsit mort într-o dimineaţă de vară pe o bancă din parcul central din Ismail. Versiunea oficială, trecută în expertiza medico-legală: «strangulare», deşi nu avea nicio urmă pe gât, în schimb avea tâmpla năsădită.
    Nimeni, cu excepţia celor de la instituţiile speciale din Ucraina şi de la Ministerul de Externe al R. Moldova,
    nu au pus la îndoială faptul unui omor premeditat.
    ————————————————————-
    61.
    Maria Isaicu, învăţatoare, din s. Cocieri din Transnistria, omorâtă în1992
    şi aruncată într-o fântână de cazacii terorişti pt. faptul
    că purta tricolorul românesc in drum spre şcoală.
    62.
    plus cei câţiva monahi tineri de la mănăstirile Căpriana, Ţipova, etc.
    omorâti de capii bisericii rusofile teroriste şi vasale Kremliniste
    pentru vederile lor pro-româneşti / suntem in căutarea numelor lor /.
    N.B.
    plus cele câteva sute de victime moldovene din timpul războiului cu ruşii de la Nistru din 1992.
    c)
    Daca cunoaşteti şi alte cazuri de asasinate politice,
    vă rugăm să completaţi această listă sângerândă a EROILOR NOSTRI.
    ———————————————————————————————————————————–
    SA NE RUGĂM PENTRU SUFLETELE MARTIRILOR NOSTRI
    DE DINCOLO !

  8. Pune-l, în listă şi pe Cioclea, Busuioc şi care a mai murit acolo în uktima vreme, Tolea Ciocan, – că au fost sfăşiaţi de forţele PROruselti. Mă adresez nenorocitului care deelirează în calitate de unionist.

  9. Viaţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost pe cît de strălucită pe atît de armonioasă şi chiar fenomenele istorice s-au subordonat Secţiunii Divine fiind prescriese de Creator.
    Despre armonia vieţii lui Alexandru Ioan Cuza citiţi: http://fatalismistoric.blogspot.com/2013/06/fatalismul-vietilor-lui-alexandru-ioan.html

  10. Acţiunea 2012 va sărbători Unirea Basarabiei, cu România (tÂmpula, 23-01-14). Brava paţanii! Lucraţi bine în vederea noilor enclave! Şi nici o procuratură nu vă apucă de ouă, că ei sînt ocupaţio cu furturile..
    După ce am Neobţinut nişte teritorii din Nordul Ţării şi din Sudul ei, plus Republica Română Moldova…Perspectiva MOLDOVEI FEGHEAralizată: Republica Turcă Găgăuzia, Republica Bulgară Taraclia, Republica ROMică Soroca, Republica Rusească Bălţi, Republica Ucraineană Edineţ, Republica Evreiască Călăraşi…Şi tot aşa.

  11. Bă, tot voi uinioniştii aţi kerdut Transnistria, chiar nu vă mustră neCONŞTIINŢA?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *