Comunicare la Conferinta “Reunirea celor două state germane – model pentru reunificarea celor două state româneşti”

Evenimentul a fost organizat de Centrul Român de Studii şi Strategii, Asociaţia „George Marshall”-Republica Moldova şi Centrul European pentru Studii Etnice al Academiei Române în parteneriat cu Platforma Civică “Acţiunea 2012″.

Iata comunicarea mea la aceasta conferinta:

„Liberalismul românesc, idealul naţional și făurirea Unirilor”

Reprezint Partidul Naţional Liberal, care a îmbrăţişat deschis obiectivul programatic unionist şi care încearcă să obţină – deocamdată în instanţele de judecată naţionale, – dreptul de a avea înscris acest obiectiv şi în Statut. Curtea de Apel Chişinău a dat cîştig de cauză PNL, acum urmează să se pronunţe Curtea Supremă de Justiţie, daca va fi cazul.

Regimul comunist, la formarea partidului în 2006, a înregistrat Statutul PNL incluzînd conceptul Uniunii Interstatale România-Republica Moldova. Din păcate, subiecţi politici necomunişti l-au atacat dur. Peste patru ani, după ce România a intrat în NATO şi UE, PNL a lansat deschis opţiunea unificării celor două state româneşti, continuînd eforturile istorice ale naţional-liberalilor, ce au avut un rol major în realizarea idealului de reîntregire naţională în 1859 şi 1918.

Încercînd să răspund întrebării frecvente de ce naţional-liberalii pledează pentru Unire, voi răspunde şi cu argumentele oferite PNL de un istoric.

Astfel, evoluţia ideii de libertate şi unitate în spaţiul românesc a fost în conjuncţie cu idealurile naţionale ale secolului de liberalism românesc (1829-1926). Valorile liberale, aduse în Ţara Românească de Revoluţia de la 1848, au avut ca parte componentă ideea de eliberare naţională, ca şi întreaga istorie românească – de la 1821 la 1918. La confluenţa imperiilor, o epocă de liberalism s-a deosebit de o alta doar prin imperativul naţional şi marile puteri implicate în realizarea acestuialui.

În contextul revoluţiei de la 1848, liberalii au format un guvern provizoriu, iar în 1856, au constituit Partida Naţională, ce sprijinea Uniunea Principatelor Dunărene. Principala ameninţare pentru unitatea românească era Poarta otomană. Războiul Crimeii (1853-1856) a adus în joc puterile occidentale. Turcia pierde, Rusia câştigă, iar puterile Vestului, interesate de soarta Principatelor române, elimină protectoratul rusesc ce se dorea o a doua putere suzerană, după Regulamentele organice. Idealul de eliberare naţională a forţat, în 1857, reglementările juridice ale puterilor garante, trecând peste Convenţia de la Paris şi alegând un singur domn pentru Muntenia şi Moldova. Liberalismul revoluţiei paşoptiste a fost continuat, în formula politică nouă, de Al.I.Cuza şi de revoluţionarii de la 1848, într-o etapă în care s-a obţinit Unirea, în ciuda Porţii şi a reglementărilor Puterilor occidentale.

Guvernările liberale, ce au urmat abdicării forţate a lui Al.I.Cuza, şi-au clădit politica internaţională pe o nouă etapă a ideii naţionale: independenţa de stat a României. Urmând etapei Unirii (1859), independenţa de stat a fost câştigată în urma războiului ruso-turc din 1877-1878. Ultima etapă liberală grefată pe idealul unităţii naţionale, ţintea revenirea Transilvaniei la România, lucru realizat, de asemenea, sub o guvernare liberală, în 1918.

De numele naţional-liberalului Ion I.C.Brătianu, preşedintele PNL între 1908-1927 şi prim-ministru al Guvernului în cinci rânduri (1909-1911, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927), sunt legate cele mai mari împliniri ale poporului român – alipirea (în 1913) la România a celor doua judeţe Durostor şi Caliacra (ce formează Cadrilaterul), făurirea statului unitar român si desăvârşirea unităţii naţionale a României (1918). 

Perioada 1922-1926 a fost epoca celor mai mari succese liberale, guvernul lui Ion I.C.Brătianu rezolvând cu pricepere problemele dificile de organizare a noului stat întregit, de unificare a celor 4 regiuni – atât administrativ, cât și legislative. Aceştia au fost şi anii refacerii economice și ai aplicării reformelor. S-a adoptat o nouă Constituţie. În 1926, liberalii se află în culmea influenţei şi încheie misiunea istorică începută în 1848.

O privire istorică asupra liberalismului romanesc arată că principiile liberale şi neoliberale au fost subordonate – direct sau indirect – fie ideii de eliberare de sub dominaţia Porţii otomane, fie de Unitate Naţională (1859, 1918), fie de protejare a pieţei naţionale de invazia mărfurilor străine pe piaţa internă.

PNL şi-a propus să continue eforturile partidului istoric PNL de refacere a unităţii naţionale româneşti.

În anul 2006, când grupul naţional-liberal a fost eliminat din Alianţa “Moldova Noastră” şi a pornit la pregătirea congresului de reconstituire de la 16 decembrie, în a treia formulă, actuală, a PNL, un material informativ se intitula “De ce PNL?” Şi erau aduse zece argumente pentru renaşterea naţională şi liberală, dintre care:

1. Pentru a omogeniza spaţiul politic românesc şi a continua eforturile de refacere a unităţii naţionale, depuse de-a lungul istoriei de naţional-liberalii români.

2. Pentru apărarea idealurilor Mişcării de Eliberare şi Renaştere Naţională, trădate de falşii democraţi, călcate în picioare de profitorii comunişti şi de aliaţii lor.

3. Pentru continuitate în unirea ideii liberale cu ideea naţională şi afirmare, în spaţiul comun, a identităţii naţionale româneşti a cetăţenilor şi a statului, pin redobândirea conştiinţei naţionale.

4. Pentru ca RM să ajungă în NATO şi UE, cu ajutorul României, unde liberalii au efectuat profunde transformări democratice şi economice.

5. Pentru a deveni liberi, părăsind definitiv proiectul eurasiatic, spaţiul haotic şi imprevizibil din Est, unde suntem o colonie supusă deznaţionalizării şi izolării.

6. Pentru a urma modelul balticilor şi al ţărilor din Europa Centrală, care au revenit accelerat în Europa prin renaştere naţională şi reforme liberale.

7. Pentru promovarea reformelor social-economice, care să lichieze sărăcia, clanurile oligarhice şi mafiote.

8. Pentru promovarea Uniunii Interstatale România – Republica Moldova, ca prim-pas al mecanismului de unificare accelerată a celor două state româneşti, ce le-ar oferi imediat tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de naţionalitate, statutul de cetăţeni ai Uniunii Europene, protejaţi de scutul NATO, cu dreptul la libera circulaţie, la studii şi locuri de muncă europene, cu acces la investiţii şi fonduri, instituţii juridice şi administrative europene, la sistemul de pensii românesc/european.

Au trecut 21 de ani de la proclamarea Independenţei. Încă nu e asigurată ireversibilitatea orientării noastre propeuropene. E tot mai accentuat amestecul economic şi politic al Rusiei aici, prin proiecte politice, menite să ne menţină pe orbita rusească, în CSI. Promisiunile de integrare europeană sunt doar pe placul Kremlinului, care ne şantajează continuu şi cu problema transnistreană, pentru a nu se produce o apropiere nici de UE.

Rusia şi UE vor o R.Moldova-stat-tampon între Est şi Vest, adică instabilitate, lipsă de investiţii, lipsă de creştere economică, lipsa locurilor de muncă, dispariţia unei populaţii oropsite de circa 200 de ani de ocupaţie.

În aceste condiţii, PNL, care a promovat conceptul Uniunii Interstatale România-Republica Moldova ca mecanism de integrare accelerată în NATO şi UE, cu suportul României, a venit, în 2010, cu mesajul Unirii cu România, ca cea mai scurtă cale, germană, de integrare în comunitatea europeană. Fiecine are o viaţă şi nu o poate trăi doar în sărăcie, fără perspectivă de prosperitate, de stabilitate şi de securitate, de aceea România are dreptul să se întregească la fel ca Germania. Moldovenii – români şi alogeni – trebuie să vadă, la capătul tunelului, o lumină, cît de mică, dar reală. În 2008 erau 29 la sută din cetăţeni care optau pentru Unirea cu România, ulterior, pe diferite site-uri, 50 la sută din cetăţeni văd Unirea cu România ca unică soluţie pentru criza permanentă în care se află R.Moldova. Astăzi credem că sunt mai mulţi.

PNL a cîştigat în 2010, în instanţele naţionale de judecată, dreptul de a discuta liber despre Unirea cu România. PNL i-a invitat pe unionişti sub drapelul unionismului, promovînd – şi prin constituirea, în acest an simbolic, a Consiliului Unirii – convingerea că reunificarea iminentă a celor două state româneşti va fi rezultatul unui proces ce nu poate fi oprit, pentru că integrarea în UE nu va avea loc în următorii 20 de ani.

PNL este convins că, la fel cum s-a întîmplat cu liberalismul, luat în derîdere de foarte mulţi cînd a apărut ca doctrină politică şi la noi, după care vedem o inflaţie de partide liberale, la fel se va întîmpla cu unionismul, criticat azi de cei care ar trebui să îl împărtăşească şi care continuă, în mod glorios, cînd ajung la putere, să promoveze moldovenismul antiromânesc, pe plac cercurilor imperiale de la Moscova.

Prin „moldovenism” ideologii antiromâni au fundamentat ocuparea Basarabiei de către URSS pe 28 iunie 1940. Moldovenismul şi românofobia au fost cultivate metodic de guvernările proruseşti. Românismul înseamnă reconstituirea unităţii etnoculturale a românilor-moldoveni, despărţiţi, în 1812 şi 1940, prin politica expansionistă a ţarismului şi a imperialismului sovietic. Românismul înseamnă depăşirea degradării culturale, urmare a deznaţionalizării şi rusificării. Prin moldovenismul vulgar, comuniştii au luptat mereu contra intelectualităţii naţionale. R.Moldova este un al doilea stat românesc, şi nu e o „societate polietnică”, prin care membrii fostei elite imperiale, disperaţi că şi-au pierdut orientarea, vor să-şi salveze privilegiile de altă dată. Aceştia îi dispreţuiesc pe moldovenii români, pentru că nu li se mai supun. Guvernanţii, din păcate, de toate culorile, spun Europa, dar se gîndesc la Rusia şi îi folosesc în scopuri politice şi electorale pe rusolingvii neadaptaţi noilor realităţi. Iar noi, băştinaşii români, suntem captivii acestei situaţii ce nu se mai schimbă.

PNL a avut curajul să înceapă procesul de descătuşare a gîndirii oamenilor, să scoată din sufletele lor frica de România, să elimine românofobia, indusă de propaganda bolşevică şi comunistă. Este extrem de greu, dar e singura cale să ne salvăm ca neam. R.Moldova nu poate rămîne orfanul Europei, cum a rămas orfanul războiului rece. Deoarece numai în privinţa acestei palme de pămînt românesc nu au fost lichidate consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop.

Suntem învinuiţi constant că, prin mesajul unionist, PNL toarnă apă la moara comuniştilor. Răspunsul nostru: comuniştii au folosit mereu sperietoarea Unirii cu România. Şi o vor folosi cît vor simţi că prinde la oameni. Noi, PNL, considerăm că a venit timpul proverbului “cui prin cui se scoate”. Adică, vorbim deschis de Unire şi trebuie să recunoaştem că datorită acestui fapt şi acţiunilor unioniştilor s-a reuşit impunerea în spaţiu public a dezbaterilor pe tema Unirii. Ne-am tot “temut” să vorbim de Unire, să nu îi supărm pe comunişti şi pe separatişti. Nimic bun nu am obţinut. Trebuie să gîndim liber, nu în funcţie de frica în faţa comuniştilor.

Ce spun şi alţii, care, adevărat, şi oscilează despre “Unirea cu România e cea mai scurtă cale de integrare în UE”?

Dan DUNGACIU, fost subsecretar de stat în MAE al României, ex-consilier prezidenţial în R.Moldova, a declarat: „Unirea cu România, o cale de integrare a Moldovei în UE”; “… despre un parcurs normal de aderare a Chişinăului la spaţiul comunitar s-ar putea vorbi, cel mai devreme, peste 20 de ani.”

Stefan FUELE, Comisarul UE pentru Extindere: “Potrivit unui document elaborat de Polonia şi Suedia, UE nu va mai invita la negocieri de aderare nicio ţară din răsăritul continentului în următorii zece ani”.

Constantin TĂNASE, directorul revistei “Timpul”: “Lozinca integrării europene a R.Moldova este dovada lipsei de soluţii sociale şi politice interne ale guvernărilor de la Chişinău. Când o guvernare n-are minte şi imaginaţie să scape ţara de sărăcie, singurul lucru accesibil care-i stă la îndemînă e să inventeze duşmani (interni şi externi) şi să declare luptă pentru integrarea europeană. Comuniştii au transformat RM în cea mai săracă ţară din Europa sub lozinca integrării europene! Pentru scopul propus Moise a avut nevoie de 40 de ani. Şi pentru a se integra în Europa moldovenii au nevoie tot de 40 de ani. În 2020, Europa ne va invita la negocieri, negocierile vor dura zece ani, astfel, peste douăzeci de ani vom accede în UE. Adică în 2030, cam după 40 de ani de la declararea Independenţei… Bineînţeles, cu condiţia ca să mai existe atunci UE, să mai existăm în istorie şi noi, moldovenii, să existe şi R.Moldova…”

Un blogger: “Republica Moldova nu are nici o şansă să adere la UE, fiind membră a CSI. Primul pas pentru integrarea în UE va fi cînd RM va ieşi din CSI, iar, pînă atunci avem doar vorbe goale…” 

Astfel, nimeni la noi nu s-a înălţat la demnitatea Preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili – R.Moldova nu a ieşit din CSI si nu se doreşte în NATO.

La 3 martie 2007, când PNL a adoptat conceptul şi mecanismul unificării celor două state româneşti, expus în “Manifestul-Apel al PNL-Moldova privind imperativul solidarizării naţionale”, l-a remis preşedinţilor de partid, Preşedinţiei şi Guvernului din România.

Guvernările se perindă, poporul ramîne. PNL crede că a venit timpul să se facă dreptate istorică acestei părţi a poporului român, care înca nu-şi gaseşte locul şi destinul într-o Europa tot mai unită.

PNL duce cu demnitate şi verticalitate mai departe obiectivul refacerii unităţii naţionale româneşti, obiectiv pe care ar trebui să si-l asume deschis şi alte formaţiuni. După ce iminenţa Unirii va fi înţeleasă de foarte multă lume, îşi vor asuma şi alţii obiectivul, însă istoria îi va reţine pe cei care au riscat când alţii i-au considerat nebuni.

Vitalia Pavlicenco

Iata partea de discurs necitita, din lipsa de timp.

Mecanismul Unirii celor două state româneşti

Încă în alegerile locale din 2007 conceptul Uniunii Interstatale România—Republica Moldova a fost formulat de PNL drept mecanism de integrare accelerată în NATO şi UE. Acest concept, expus în “Manifestul-Apel al PNL-Moldova privind imperativul solidarizării naţionale”, a fost adoptat la 3 martie 2007 şi remis preşedinţilor de partid, Preşedinţiei şi Guvernului din România.

Teritoriul Basarabiei şi al Transnistriei – o aşchie de pămint cu populaţie romănească, ruptă de mai multe ori, prin forta armelor, din contextul etnocultural şi politic firesc, supusă unei deznaţionalizări dure pe parcursul a circa două secole de ocupaţie străina, – a rezistat în timp.

Republica Moldova a devenit independentă în urma imploziei URSS, dar şi graţie angajării sutelor de mii de români-moldoveni într-o veritabilă revoluţie de eliberare naţională, ce a pus capăt unei dominaţii străine de secole. Astazi, dupa 19 ani de Independenţă, R.Moldova, afectata de o profundă criză identitară internă, situată într-o zonă geopolitică disputată, se zbate între un trecut tragic şi un viitor incert.

PNL e conştient că grava problemă identitară, situaţia politică şi economică deplorabilă ale celui de-al doilea stat românesc, rezultate din politicile coloniale sovietice, continuate de regimurile neocomuniste dupa 1991, staţionarea trupelor ruseşti de ocupaţie pe teritoriul R.Moldova, un teritoriu ocupat de un regim terorist, sprijinit de Moscova şi necontrolat de Guvernul de la Chişinau, au făcut din R.Moldova un stat-problema, care nu dispune de suficiente resurse interne pentru depăşirea stării de criză permanente. Cel mai firesc sprijin al efortului de europenizare a R.Moldova poate veni din partea României.

Promovînd conceptul moldovenismului vulgar si românofob, antiromânii vor să ancoreze R.Moldova în spaţiul geopolitic eurasiatic, cultivat de cercurile politice revansarde din Rusia.

PNL consideră că, odată cu revenirea României în spaţiul euroatlantic, a sosit momentul solidarităţii etnoculturale românesti, ca unica şansă pentru a se oferi şi R.Moldova un viitor civilizat cert. Pentru cetăţenii R.Moldova, Europa se asociază tot mai mult cu România, cu cetăţenia româna.

PNL propune conceptul politic, social-economic si cultural, numit Uniunea Interstatala Romania–Republica Moldova, care înseamnă un Tratat interstatal provizoriu de fraternitate şi parteneriat european privilegiat pentru integrarea celor doua state româneşti în UE.

Este un proiect de europenizare, de utilizare raţionala a resurselor UE, pentru modernizarea rapidă a Republicii Moldova.

Guvernul român ar trebui să fluidizeze informaţiile între cele două maluri ale Prutului, ceea ce ar conduce la o cunoaştere mai bună în Romania a realităţilor din R.Moldova.

PNL optează pentru omogenizarea infrastructurii politice din cele doua state romăneşti care îşi pot realiza idealul de unitate naţională prin Unirea celor două state româneşti, ca cea mai scurtă cale pentru UE.

Conceptul Uniunii Interstatale Romania—Republica Moldova ca mecanism de  unificare a celor două state include formarea etapizata a organelor de coordonare a politicilor acestei structuri, între care o Adunare Parlamentara, formata din cîte treizeci de deputaţi din ambele state, ce se vor întruni în sesiuni periodice la Bucureşti şi Chişinău şi care se vor preocupa de armonizarea şi omogenizarea legislatiei R.Moldova cu cea a României, care este una europeană, şi de Bugetul comun.

Comisia Executivă interstatală, cu Oficiul central la Iaşi, ar putea fi formată de un număr egal de reprezentanţi ai Guvernelor Romăniei şi R.Moldova şi coordona executarea Bugetului comun, politicile de apropiere a R.Moldova de România, prin promovarea politicilor europene datorită realizării unui mini-plan Marshall pentru soluţionarea conflictului transnistrean şi reabilitarea social-economică postconflict a R.Moldova, identificarea proiectelor de asistenţă financiară internaţională pentru Fondul de pensionare al celor doua state româneşti. Casa Sociala Interstatală va unifica sistemul de pensionare a cetăţenilor din cele două state şi gestiona fondurile de pensii sociale.