Legat de arderea drapelelor. Ce spune CEDO

Comunicat de presa al Consiliului Unirii

Zilele acestea au fost difuzate stiri in legatura cu Marsul ce va fi organizat duminica, 22 iulie, la Cahul de catre Consiliul Unirii, in sensul ca, in timpul manifestarii, se va da foc simbolurilor comuniste secera si ciocanul. S-a difuzat pe Internet ca la Cahul vor fi prezenti – nu cunoastem in ce forma – reprezentanti ai formatiunii „Patriotii Moldovei”, care au recunoscut public precum ca au impiedicat, in mod ilegal, pe 25 martie 2012, Marsul unionist pasnic organizat de Platforma civica „Actiunea-2012”, raminind, insa, nesanctionati.

Consiliul Unirii anunta ca Marsul unionist de la Cahul, pentru care au depus solicitari de autorizare Partidul National Liberal si Forul Democrat al Romanilor din Moldova, este sprijinit de Platforma civica „Actiunea-2012”, care a anuntat public precum ca va da foc, in timpul manifestarii, simbolurilor comuniste si steagului comunist.

Consiliul Unirii infirma orice zvon legat de intentiile participantilor la Mars de a „demola” oarecare monumente, fapt despre care au fost intrebati de conducerea raionului organizatorii-responsabili de la Cahul, care le-au contestat faptul.

Conducerea Consiliului Unirii a recomandat organizatorilor de la Cahul sa depuna o scrisoare suplimentara la autoritati si la politia raionala, pentru a se obtine asigurarea securitatii participantilor la actiunea unionista.

De asemenea, in privinta legalitatii actiunii de ardere a drapelelor   formatiunilor si a simbolurilor, Consiliul Unirii aminteste despre examinarea la CEDO a CAUZEI Partidului Popular Creştin Democrat (nr. 2) c. MOLDOVEI (Cererea nr. 25196/04), legat de arderea unor drapeluri, pe care o anexam si in care, se spune, intre altele:

„27. Curtea notează că Consiliul municipal Chişinău şi instanţele judecătoreşti naţionale consideră că sloganurile precum „Jos regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos regimul de ocupaţie al lui Putin” au constituit chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus, precum şi o instigare la un război de agresiune împotriva Rusiei. Curtea notează că asemenea sloganuri ar trebui să fie înţelese drept o exprimare a disatisfacţiei şi a protestului şi nu este convinsă că acestea ar putea fi considerate în mod rezonabil drept o chemare la violenţă, chiar dacă au fost însoţite de arderea steagurilor şi fotografiei conducătorilor ruşi. Curtea reiterează că chiar şi formele de protest, în calitate de împiedicarea fizică activă, erau o exprimare de opinie (a se vedea Steel and Others v. the United Kingdom, 23 septembrie 1998, § 92, Reports 1998‑VII; Hashman and Harrup v. the United Kingdom [GC], nr. 25594/94, § 28, ECHR 1999‑VIII). În această cauză, Curtea, de asemenea, constată că sloganurile partidului reclamant, chiar dacă au fost însoţite de ardere de steaguri şi fotografii, au constituit o formă de exprimare a opiniei în privinţa unei chestiuni de interes public major, şi anume prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Moldovei. În acest context, Curtea reiterează că libertatea de exprimare se referă nu doar la „informaţii” sau „idei” care sunt primite favorabil sau privite ca inofensive sau cu indiferenţă, dar de asemenea la cele care ofensează, şochează sau deranjează (a se vedea Jersild v. Denmark, 23 septembrie 1994, § 31, Series A nr. 298). Prin urmare, Curtea nu este convinsă că motivele de mai sus pe care s-au bazat autorităţile naţionale pentru a refuza autorizarea partidului reclamant de a demonstra ar putea fi considerate relevante şi suficiente, în sensul articolului 11 al Convenţiei.

28.  În deciziile lor, autorităţile naţionale s-au bazat, de asemenea, pe riscul de ciocniri violente între demonstranţii şi suporterii partidului de guvernământ. Curtea consideră că chiar dacă exista  un risc teoretic al unor ciocniri violente între protestatari şi suporterii partidului comunist, era sarcina poliţiei de a intermedia între cele două grupuri şi de a asigura ordinea publică (a se vedea paragraful 25 de mai sus). Prin urmare, acest motiv pentru a refuza autorizarea demonstraţiei de asemenea nu putea fi considerat relevant şi suficient în sensul articolului 11 al Convenţiei.

Serviciul de presa al CU

Chisinau, 20 iulie 2012

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIUNEA A PATRA

CAUZA Partidul Popular Creştin Democrat (nr. 2)

c. MOLDOVEI

 

(Cererea nr. 25196/04)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

2 februarie 2010

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei.  Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Partidul Popular Creştin Democrat (nr. 2) c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,

Deliberând la 12 ianuarie 2010 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.  La originea cauzei se află o cerere (nr. 25196/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Partidul Popular Creştin Democrat („reclamantul”), la 26 mai 2004.

2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl Vitalie Nagacevschi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3. Reclamantul a pretins, în special, că dreptul său la libertatea de întrunire a fost încălcat.

4.  La 4 aprilie 2008, Preşedintele Secţiunii a Patra a Curţii a decis să comunice Guvernului cererea. S-a decis, de asemenea, ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolului 29 § 3 al Convenţiei).

ÎN FAPT

I.    CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5.  Partidul Popular Creştin Democrat („PPCD”) este un partid politic din Republica Moldova, care a fost reprezentat în Parlament, şi la momentul evenimentelor era în opoziţie.

6. La 3 decembrie 2003, partidul reclamant a solicitat Consiliului municipal Chişinău să autorizeze o demonstraţie de protest care urma să aibă loc la 25 ianuarie 2004 în piaţa Marii Adunări Naţionale, în faţa clădirii Guvernului. Potrivit cererii, organizatorii intenţionau să-şi exprime punctul de vedere cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice din Moldova, respectarea drepturilor omului şi conflictul moldo-rus din Transnistria.

7. La 20 ianuarie 2004, Consiliul municipal Chişinău a respins cererea partidului reclamant, pe motiv că „dispunea de probe convingătoare precum că în cadrul demonstraţiei urmau a fi manifestate chemări la război de agresiune, ură etnică şi violenţă publică”.

8.  Partidul reclamant a contestat refuzul în instanţă de judecată şi a susţinut, inter alia, că motivele pe care s-a bazat Consiliul municipal erau totalmente neîntemeiate.

9.  La 23 ianuarie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins acţiunea partidului reclamant. Instanţa a constatat că refuzul Consiliului municipal de a autoriza demonstraţia PPCD era justificat, deoarece foile volante răspândite de acesta conţineau sloganuri precum „Jos regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos regimul de ocupaţie al lui Putin”. Potrivit Curţii de Apel, aceste sloganuri constituiau chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus. În acest context, instanţa a reamintit că, în cadrul demonstraţiei anterioare organizate de partidul reclamant împotriva prezenţei militare ruse în Transnistria, protestatarii au dat foc unei fotografii a preşedintelui Federaţiei Ruse şi drapelului rus.

10. Partidul reclamant a contestat decizia de mai sus susţinând, inter alia, că sloganurile în cauză nu puteau fi interpretate în mod rezonabil drept chemare la răsturnarea violentă a Guvernului sau drept chemare la ură etnică şi că refuzul de a autoriza înturnirea a constituit o încălcare a drepturilor sale, garantate de articolele 10 şi 11 ale Convenţiei.

11.  La 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul partidului reclamant şi a menţinut decizia Curţii de Apel.

II.   DREPTUL INTERN RELEVANT

12.  Prevederile relevante ale Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 1995 sunt următoarele:

„Articolul 6

„(1) Întrunirile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, fără nici un fel de arme, fiind asigurată protecţia participanţilor şi a mediului înconjurător, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, circulaţia rutieră, funcţionarea unităţilor economice, fără a degenera în acţiuni violente care ar pune în primejdie ordinea publică, integritatea corporală şi viaţa persoanelor, bunurile lor.

Articolul 7

Se sistează întrunirile la care se constată fapte sau acţiuni de:

a) contestare sau defăimare a statului şi poporului;

b) îndemn la  război  de  agresiune, la ură naţională,  rasială  sau religioasă;

c) incitare la  discriminare, la separatism teritorial, la  violenţă publică;

d) atentare la regimul constituţional.

Articolul 8

(1) Întrunirile se pot desfăşura în pieţe, străzi, parcuri, scuaruri şi  în alte locuri publice din municipii, oraşe, comune, sate, precum şi în localuri publice.

(2) Nu se admite desfăşurarea întrunirilor în localurile autorităţilor publice, autorităţilor administraţiei  publice  locale, procuraturii,  instanţelor judecătoreşti, în unităţi economice cu  regim special de securitate a muncii sau cu pază armată.

(3) Sînt interzise întrunirile:

a) la o distanţă  mai  mică de 50 de metri de sediul  Parlamentului, reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, de sediul Guvernului, Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie;

b) la o distanţă mai mică de 25 de metri de sediul organelor administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţilor administraţiei  publice locale, instanţelor judecătoreşti, procuraturii, poliţiei, instituţiilor penitenciare şi de reabilitare socială, unităţilor şi obiectivelor militare, de gări, aeroporturi, spitale, unităţi economice cu instalaţii,  utilaje sau maşini  avînd  un  grad ridicat de pericol în exploatare, instituţii diplomatice.

(4) Accesul liber  în sediul organelor şi instituţiilor enumerate la alin. (3) este garantat.

(5) Autorităţile administraţiei publice locale, cu acordul organizatorilor întrunirilor, pot stabili pentru întruniri locuri sau localuri permanente, după caz.

Articolul 11

(1) Organizatorul întrunirii va depune la primărie, cel mai trîziu cu 15 zile înainte de data întrunirii, o declaraţie prealabilă, al cărui model este expus în anexă, ce face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Declaraţia prealabilă trebuie să indice:

a) denumirea organizatorului întrunirii, scopul întrunirii;

b) data, ora la care începe întrunirea şi ora la care se încheie;

c) locul întrunirii, traseele spre el şi de la el;

d) forma desfăşurării întrunirii;

e) numărul aproximativ de participanţi;

f) persoanele împuternicite să asigure buna desfăşurare a întrunirii şi să răspundă de ea;

g) serviciile pe care organizatorul întrunirii le solicită primăriei.

(3) Primăria, în cazuri justificate, poate să modifice, cu acordul organizatorului întrunirii, unele elemente din declaraţia prealabilă.”

Articolul 12

(1) Declaraţia prealabilă se examinează de primăria oraşului (municipiului), satului (comunei) cel mai tîrziu cu 5 zile înainte  de data întrunirii.

(2) Primăria, în cadrul examinării declaraţiei prealabile în şedinţă ordinară sau extraordinară, discută forma, timpul, locul şi alte condiţii de desfăşurare a întrunirii şi ia decizia respectivă.

(…)

(6) Primăria poate interzice întrunirea numai în cazul în care consultă organul de de  poliţie  şi  deţine  probe  convingătoare  că  la întrunire  vor  fi încălcate condiţiile art. 6 şi art. 7  cu  consecinţe grave pentru societate.

Articolul 14

(1) Decizia privind refuzul eliberării autorizaţiei trebuie să fie argumentată şi prezentată în scris. În ea se indică din ce motive  s-a decis  refuzul  eliberării autorizaţiei…

Articolul 15

(1)  Organizatorul   întrunirii poate reclama în instanţa de contencios administrativ competentă refuzul eliberării autorizaţiei.”

ÎN DREPT

13.  Partidul reclamant a pretins că refuzul de a autoriza acţiunea sa de protest a încălcat dreptul său la libertatea de întrunire paşnică garantat de articolul 11 al Convenţiei, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”

I.    ADMISIBILITATEA CAUZEI

14.  Curtea consideră că această cerere ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că niciun temei pentru declararea ei inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acesteia.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 11 AL CONVENŢIEI

A.  Argumentele părţilor

15.  Partidul reclamant a susţinut că ingerinţa în dreptul său la libertatea de întrunire nu a urmărit un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică.

16.  Guvernul a admis că a avut loc o ingerinţă în drepturile reclamantului garantate de articolul 11 al Convenţiei. Totuşi, această ingerinţă a fost prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim şi a fost necesară într-o societate democratică.

17.  În ceea ce priveşte scopul legitim, Guvernul susţine că ingerinţa a fost justificată prin faptul că urmărea interesele securităţii naţionale şi ale ordinii publice. În opinia Guvernului, organizarea demonstraţiei în faţa clădirii Guvernului ar fi putut provoca tensiuni între electoratul majoritar al partidului comunist şi electoratul minoritar al partidului reclamant şi degenera în acţiuni de violenţă. Mai mult, chemările partidului reclamant privind „ocupaţia rusă a Moldovei” au constituit o instigare la un război de agresiune şi ură împotriva ruşilor. În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei cu scopul legitim urmărit, Guvernul a susţinut că interesul electoratului majoritar care a votat partidul comunist prevăla faţă de cel al electoratului minoritar, care a votat partidul reclamant. Suplimentar, limitând libertatea de întrunire a reclamantului, autorităţile au luat în consideraţie interesul Moldovei de a menţine relaţii bilaterale bune cu Federaţia Rusă.

B.  Aprecierea Curţii

18.  Părţile susţin în comun, şi Curtea este de acord, că decizia de a respinge cererea partidului reclamant cu privire la organizarea demonstraţiei la 25 ianuarie 2004 a constituit „un amestec al autorităţii publice” în dreptul reclamantului la libertatea de întrunire garantat de primul paragraf al articolului 11 al Convenţiei. O asemenea ingerinţă reprezintă o violare a articolului 11 al Convenţiei, cu excepţia cazului în care este „prevăzută de lege”, urmăreşte un scop sau scopuri legitime, conform paragrafului 2 al acestui articol, şi este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau scopuri.

19.  Părţile nu au contestat faptul că ingerinţa a fost legală în sensul articolului 11 al Convenţiei. În acelaşi timp, ele nu au fost de acord cu faptul că ingerinţa a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă asupra acestei chestiuni şi se va axa asupra proporţionalităţii ingerinţei.

20.  Curtea reiterează că a afirmat de mai multe ori în hotărârile sale că democraţia nu numai că este o trăsătură fundamentală a ordinii publice europene, dar şi Convenţia a fost menită să promoveze şi să menţină idealurile şi valorile unei societăţi democratice. Curtea a subliniat că democraţia este unicul model politic agreat de Convenţie şi unicul compatibil cu aceasta. Prin formularea celui de-al doilea paragraf al articolului 11, la fel ca în articolele 8, 9 şi 10 ale Convenţiei, unica necesitate capabilă să justifice o ingerinţă în oricare din drepturile garantate de aceste articole este una care trebuie să pretindă că a rezultat dintr-o „societate democratică” (a se vedea Refah Partisi (the Welfare Party) and Others v. Turkey [GC], nr. 41340/98, 41342/98, 41343/98 şi 41344/98, §§ 86‑89, ECHR 2003‑II, şi Christian Democratic People’s Party v. Moldova, nr. 28793/02, ECHR 2006‑II).

21.  Referindu-se la caracteristicile unei „societăţi democratice”, Curtea a acordat o importanţă specială pluralismului, toleranţei şi viziunilor largi. În acest context, ea a statuat că, deşi uneori interesele individuale trebuie subordonate celor ale unui grup, democraţia nu înseamnă pur şi simplu că opiniile majorităţii trebuie întotdeauna să prevaleze: trebuie să fie găsit un echilibru, care să asigure un tratament echitabil şi adecvat al minorităţilor şi să evite orice abuz al unei poziţii dominante (a se vedea Young, James and Webster v. the United Kingdom, 13 august 1981, § 63, Series A nr. 44, şi Chassagnou and Others v. France [GC], nr. 25088/94, 28331/95 şi 28443/95, § 112, ECHR 1999‑III).

22.  Atunci când efectuează controlul său prin prisma articolului 11 al Convenţiei, sarcina Curţii nu este de a substitui opiniile autorităţilor naţionale relevante cu opiniile proprii, ci mai degrabă să revizuiască prin prisma articolului 11 deciziile pe care acestea le-au emis în exercitarea discreţiei lor. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se limiteze la stabilirea faptului dacă statul pârât şi-a exercitat discreţia sa în mod rezonabil, atent şi cu bună-credinţă; ea trebuie să examineze ingerinţa deplânsă în lumina cauzei în ansamblu şi să determine dacă aceasta a fost „proporţională scopului legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt „relevante şi suficiente”. Făcând acest lucru, Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat standarde care au fost în conformitate cu principiile consfinţite prin articolul 11 şi, mai mult, că ele şi-au bazat deciziile pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante (a se vedea, United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, 30 ianuarie 1998, § 47, Reports of Judgments and Decisions 1998‑I).

23.  Dreptul la libertatea de întrunire paşnică este asigurată tuturor persoanelor care intenţionează să organizeze o demonstraţie paşnică. Posibilitatea desfăşurării unor contra-demonstraţii violente sau posibilitatea alăturării la demonstraţie a unor extremişti cu intenţii violente nu poate în sine limita acest drept (a se vedea Plattform Ärzte für das Leben” v. Austria, hotărârea din 21 iunie 1988, § 32, Series A nr. 139). Sarcina de a proba intenţiile violente ale organizatorilor unei demonstraţii aparţine autorităţilor.

24.  Având în vedere rolul esenţial pe care-l joacă partidele politice în funcţionarea corespunzătoare a democraţiei, excepţiile prevăzute în articolul 11, în ceea ce priveşte partidele politice, trebuie să fie interpretate în mod strict; doar motive convingătoare şi incontestabile pot justifica restricţii asupra libertăţilor unor astfel de partide garantate de articolul 11 al Convenţiei. La determinarea faptului dacă există o necesitate în sensul articolului 11 § 2, statele contractante au doar o marjă de apreciere limitată, care este însoţită de o supraveghere europeană riguroasă (a se vedea Socialist Party and Others v. Turkey, hotărâre din 25 mai 1998, § 50, Reports 1998‑III). În timp ce libertatea de exprimare este importantă pentru toţi, ea este, îndeosebi, importantă pentru un reprezentant ales al poporului. El reprezintă electoratul său, atrage atenţia asupra preocupărilor acestuia şi apără interesele lui. Prin urmare, ingerinţele în libertatea de exprimare a unui membru al Parlamentului, aflat în opoziţie, cere din partea Curţii cel mai atent control (a se vedea Castells v. Spain, 23 aprilie 1992, § 42, Series A nr. 236).

25.  Curtea deseori a reiterat că Convenţia are drept scop garantarea drepturilor care nu sunt teoretice sau iluzorii, dar practice şi efective (a se vedea Artico v. Italy, hotărârea din 13 mai 1980, § 33, Series A nr. 37). Din această constatare rezultă că un respect autentic şi efectiv al libertăţii de asociere şi întrunire nu poate fi redus la o simplă obligaţie din partea statului de a nu interveni; o concepţie pur negativă nu ar fi compatibilă cu scopul articolului 11 al Convenţiei şi nici cu cel al Convenţiei în general. Prin urmare, ar putea să existe obligaţii pozitive de a asigura exercitarea efectivă a dreptului la libertatea de asociere şi întrunire (a se vedea Wilson, National Union of Journalists and Others v. the United Kingdom, nr. 30668/96, 30671/96 şi 30678/96, § 41, ECHR 2002-V) chiar în domeniul relaţiilor între persoanele fizice (a se vedea Plattform Ärzte für das Leben”, citată mai sus, § 32). Prin urmare, autorităţile publice trebuie să garanteze funcţionarea corespunzătoare a partidului politic, chiar când acesta şochează sau aduce ofense persoanelor care se opun ideilor sau revendicărilor pe care acesta încearcă să le promoveze. Membrii acestuia trebuie să poată să organizeze întruniri fără a avea frică că vor fi supuşi violenţei fizice de către oponenţii lor. O asemenea frică ar putea împiedica alte asociaţii sau partide politice de la exprimarea deschisă a opiniilor lor asupra unor subiecte deosebit de controversate care afectează comunitatea.

26.  Revenind la circumstanţele acestei cauze, Curtea observă că la acea dată, PPCD era un partid de opoziţie parlamentar minoritar cu aproximativ zece procente din locuri în Parlament, în timp ce partidul comunist majoritar deţinea aproximativ şaptezeci procente din locuri. Ingerinţa s-a referit la o demonstraţie în care partidul reclamant a intenţionat să protesteze împotriva  abuzurilor anti-democratice comise de Guvern şi împotriva prezenţei militare ruse în regiunea separatistă transnistreană din Moldova. Având în vedere interesul public în exprimarea liberă a unor asemenea subiecte şi faptul că partidul reclamant era un partid parlamentar de opoziţie, Curtea consideră că marginea de apreciere a statului a fost îngustată în mod corespunzător şi că doar motivele imperative ar fi putut justifica ingerinţa în dreptul PPCD la libertatea de exprimare şi întrunire.

27. Curtea notează că Consiliul municipal Chişinău şi instanţele judecătoreşti naţionale consideră că sloganurile precum „Jos regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos regimul de ocupaţie al lui Putin” au constituit chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus, precum şi o instigare la un război de agresiune împotriva Rusiei. Curtea notează că asemenea sloganuri ar trebui să fie înţelese drept o exprimare a disatisfacţiei şi a protestului şi nu este convinsă că acestea ar putea fi considerate în mod rezonabil drept o chemare la violenţă, chiar dacă au fost însoţite de arderea steagurilor şi fotografiei conducătorilor ruşi. Curtea reiterează că chiar şi formele de protest, în calitate de împiedicarea fizică activă, erau o exprimare de opinie (a se vedea Steel and Others v. the United Kingdom, 23 septembrie 1998, § 92, Reports 1998‑VII; Hashman and Harrup v. the United Kingdom [GC], nr. 25594/94, § 28, ECHR 1999‑VIII). În această cauză, Curtea, de asemenea, constată că sloganurile partidului reclamant, chiar dacă au fost însoţite de ardere de steaguri şi fotografii, au constituit o formă de exprimare a opiniei în privinţa unei chestiuni de interes public major, şi anume prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Moldovei. În acest context, Curtea reiterează că libertatea de exprimare se referă nu doar la „informaţii” sau „idei” care sunt primite favorabil sau privite ca inofensive sau cu indiferenţă, dar de asemenea la cele care ofensează, şochează sau deranjează (a se vedea Jersild v. Denmark, 23 septembrie 1994, § 31, Series A nr. 298). Prin urmare, Curtea nu este convinsă că motivele de mai sus pe care s-au bazat autorităţile naţionale pentru a refuza autorizarea partidului reclamant de a demonstra ar putea fi considerate relevante şi suficiente, în sensul articolului 11 al Convenţiei.

28.  În deciziile lor, autorităţile naţionale s-au bazat, de asemenea, pe riscul de ciocniri violente între demonstranţii şi suporterii partidului de guvernământ. Curtea consideră că chiar dacă exista  un risc teoretic al unor ciocniri violente între protestatari şi suporterii partidului comunist, era sarcina poliţiei de a intermedia între cele două grupuri şi de a asigura ordinea publică (a se vedea paragraful 25 de mai sus). Prin urmare, acest motiv pentru a refuza autorizarea demonstraţiei de asemenea nu putea fi considerat relevant şi suficient în sensul articolului 11 al Convenţiei.

29.  În atingerea concluziilor de mai sus, Curtea reiterează că partidul reclamant a organizat numeroase demonstraţii de protest în anul 2002, care erau paşnice şi la care nu au avut loc ciocniri violente (a se  vedea, Christian Democratic People’s Party v. Moldova, citată mai sus; Roşca and Others v. Moldova, nr. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 şi 25235/02, 27 martie 2008). În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că nu a existat vreo sugestie în acţiunile partidului reclamant că acesta intenţiona să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autorităţile sau cu suporterii partidului de guvernământ (a se vedea Hyde Park and Others v. Moldova, nr. 33482/06, § 30, 31 martie 2009).

30.  Prin urmare, Curtea conchide că ingerinţa nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase şi, astfel, nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

31. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

32.  Reclamantul a pretins 3,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.

33.  Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că suma pretinsă era excesivă şi nesusţinută.

34.  Curtea acordă partidului reclamant întreaga sumă pretinsă.

B. Costuri şi cheltuieli

35. Reclamantul a mai pretins EUR 1,098.05 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale şi a Curţii.

36.  Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă, susţinând că aceasta era excesivă.

37.  Curtea acordă EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

C. Dobânda de întârziere

38. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.   Declară cererea admisibilă;

2.  Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei;

 

3.  Hotărăşte

(a)  că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;

(i) EUR 3,000 (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută la această sumă;

(ii)  EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamant la această sumă;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

4.  Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 2 februarie 2010, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.

Fatoş Aracı                                                                  Nicolas Bratza
Grefier adjunct                                                                   Preşedinte

Mai jos puteti vizualiza varianta oficiala in limba engleza:

FOURTH SECTION

CASE OF CHRISTIAN DEMOCRATIC PEOPLE’S PARTY v. MOLDOVA (No. 2)

(Application no. 25196/04)

JUDGMENT

STRASBOURG

2 February 2010

FINAL

 

02/05/2010

This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Christian Democratic People’s Party v. Moldova (no. 2),

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza, President,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi, judges,
and Fatoş Aracı, Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 12 January 2010,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.  The case originated in an application (no. 25196/04) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by the Christian Democratic People’s Party (“the applicant party”) on 26 May 2004.

2.  The applicant was represented by Mr V Nagacevschi, a lawyer practising in Chişinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu.

3.  The applicant party alleged, in particular, that its right to freedom of assembly had been violated.

4.  On 4 April 2008 the President of the Fourth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).

THE FACTS

I.  THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.  The Christian Democratic People’s Party (“the CDPP”) is a political party in the Republic of Moldova which was represented in Parliament and was in opposition at the time of the events.

6.  On 3 December 2003 the applicant party applied to the Chişinău Municipal Council for an authorisation to hold a protest demonstration in the Square of the Great National Assembly, in front of the Government’s building, on 25 January 2004. According to the application, the organisers intended to express views on the functioning of the democratic institutions in Moldova, the respect for human rights and the Moldo-Russian conflict in Transdniestria.

7.  On 20 January 2004 the Chişinău Municipal Council rejected the applicant party’s request on the ground that “it had convincing evidence of the fact that during the meeting, there will be calls to a war of agression, ethnic hatred and public violence”.

8.  The applicant party challenged the refusal in court and argued, inter alia, that the reasons relied upon by the Municipal Council were entirely baseless.

9.  On 23 January 2004 the Chişinău Court of Appeal dismissed the applicant party’s action. The court found that the Municipal Council’s refusal to authorise the CDPP’s demonstration was justified because the leaflets disseminated by it contained such slogans as “Down with Voronin’s totalitarian regime” and “Down with Putin’s occupation regime”. According to the Court of Appeal, these slogans constituted a call to a violent overthrow of the constitutional regime and to hatred towards the Russian people. In this context, the court recalled that during a previous demonstration organised by the applicant party to protest against the presence of the Russian military in Transdniestria, the protesters burned a picture of the President of the Russian Federation and a Russian flag.

10.  The applicant party appealed against the above decision arguing, inter alia, that the impugned slogans could not have reasonably been interpreted as a call to a violent overthrow of the Government or as a call to ethnic hatred and that the refusal to authorise the meeting constituted a breach of its rights guaranteed by Articles 10 and 11 of the Convention.

11.  On 21 April 2004 the Supreme Court of Justice dismissed the applicant party’s appeal and confirmed the judgment of the Court of Appeal.

II.  RELEVANT DOMESTIC LAW

12.  The relevant provisions of the Assemblies Act of 21 June 1995 read as follows:

“Section 6

(1)  Assemblies shall be conducted peacefully, without any sort of weapons, and shall ensure the protection of participants and the environment, without impeding the normal use of public highways, road traffic and the operation of economic undertakings and without degenerating into acts of violence capable of endangering the public order and the physical integrity and life of persons or their property.

Section 7

Assemblies shall be suspended in the following circumstances:

(a)  denial and defamation of the State and of the people;

(b)  incitement to war or aggression and incitement to hatred on ethnic, racial or religious grounds;

c)  incitement to discrimination, territorial separatism or public violence;

d)  acts that undermine the constitutional order.

Section 8

(1)  Assemblies may be conducted in squares, streets, parks and other public places in cities, towns and villages, and also in public buildings.

(2)  It shall be forbidden to conduct an assembly in the buildings of the public authorities, the local authorities, prosecutors’ offices, the courts or companies with armed security.

(3)  It shall be forbidden to conduct assemblies:

(a)  within fifty metres of the parliament building, the residence of the president of Moldova, the seat of the government, the Constitutional Court and the Supreme Court of Justice;

(b)  within twenty-five metres of the buildings of the central administrative authority, the local public authorities, courts, prosecutors’ offices, police stations, prisons and social rehabilitation institutions, military installations, railway stations, airports, hospitals, companies which use dangerous equipment and machines, and diplomatic institutions.

(4)  Free access to the premises of the institutions listed in subsection (3) shall be guaranteed.

(5)  The local public authorities may, if the organisers agree, establish places or buildings for permanent assemblies.

Section 11

(1)  Not later than fifteen days prior to the date of the assembly, the organiser shall submit a notification to the Municipal Council, a specimen of which is set out in the annex which forms an integral part of this Act.

(2)  The prior notification shall indicate:

(a)  the name of the organiser of the assembly and the aim of the assembly;

(b)  the date, starting time and finishing time of the assembly;

(c)  the location of the assembly and the access and return routes;

(d)  the manner in which the assembly is to take place;

(e)  the approximate number of participants;

(f)  the persons who are to ensure and answer for the sound conduct of the assembly;

(g)  the services which the organiser of the assembly asks the Municipal Council to provide.

(3)  If the situation so requires, the Municipal Council may alter certain aspects of the prior notification with the agreement of the organiser of the assembly.”

Section 12

(1)  The prior notification shall be examined by the local government of the town or village at the latest 5 days before the date of the assembly.

(2)  When the prior notification is considered at an ordinary or extraordinary meeting of the Municipal Council, the discussion shall deal with the form, timetable, location and other conditions for the conduct of the assembly and the decision taken shall take account of the specific situation.

(…)

(6)  The local authorities can reject an application to hold an assembly only if after having consulted the police, it has obtained convincing evidence that the provisions of sections 6 and 7 will be breached with serious consequences for society.

Section 14

(1)  A decision rejecting the application for holding an assembly shall be reasoned and presented in writing. It shall contain reasons for refusing to issue the authorisation…

Section 15

(1)  The organiser of the assembly can challenge in the administrative courts the refusal of the local government.”

THE LAW

13.  The applicant party complained that the refusal to authorise its protest violated its right to freedom of peaceful assembly as guaranteed by Article 11 of the Convention, which provides:

“1.  Everyone has the right to freedom of peaceful assembly and to freedom of association with others, including the right to form and to join trade unions for the protection of his interests.

2.  No restrictions shall be placed on the exercise of these rights other than such as are prescribed by law and are necessary in a democratic society in the interests of national security or public safety, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals or for the protection of the rights and freedoms of others. This Article shall not prevent the imposition of lawful restrictions on the exercise of these rights by members of the armed forces, of the police or of the administration of the State.”

I.  ADMISSIBILITY OF THE CASE

14.  The Court considers that the present application raises questions of fact and law which are sufficiently serious for their determination to depend on an examination of the merits, and that no grounds for declaring it inadmissible have been established. The Court therefore declares the application admissible. In accordance with its decision to apply Article 29 § 3 of the Convention (see paragraph 4 above), the Court will immediately consider its merits.

II.  ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 11 OF THE CONVENTION

A.  The arguments of the parties

15.  The applicant party submitted that the interference with its right to freedom of assembly did not pursue a legitimate aim and was not necessary in a democratic society.

16.  The Government accepted that there has been an interference with the applicant’s rights as guaranteed by Article 11 of the Convention. However, that interference was prescribed by law, namely by the Assemblies Act, pursued a legitimate aim and was necessary in a democratic society.

17.  In so far as the legitimate aim was concerned, the Government argued that the interference was warranted as it pursued national security and public order interests. In the Government’s opinion, the holding of the demonstration in front of the Government could have led to tension between the majority electorate of the Communist Party and the minority electorate of the applicant party and degenerate into acts of violence. Moreover, the calls of the applicant party concerning the “Russian occupation of Moldova” amounted to an instigation to a war of aggression and hatred against Russians. As to the proportionality of the interference with the legitimate aim pursued, the Government argued that the interest of the majority electorate who had voted for the Communist Party prevailed over that of the minority electorate who had voted for the applicant party. In addition, in limiting the applicant’s freedom of assembly, the authorities took into account the interest of Moldova in maintaining good bilateral relations with the Russian Federation.

B.  The Court’s assessment

18.  It is common ground between the parties, and the Court agrees, that the decision to reject the applicant party’s application to hold a demonstration on 25 January 2004 amounted to “interference by [a] public authority” with the applicant’s right to freedom of assembly under the first paragraph of Article 11. Such interference will entail a violation of Article 11 unless it is “prescribed by law”, has an aim or aims that are legitimate under paragraph 2 of the Article and is “necessary in a democratic society” to achieve such aim or aims.

19.  The parties do not dispute that the interference was lawful within the meaning of Article 11 of the Convention. At the same time they disagreed as to whether the interference served a legitimate aim. The Court, for the reasons set out below, does not consider it necessary to decide this point and will focus on the proportionality of the interference.

20.  The Court recalls that it has stated many times in its judgments that not only is democracy a fundamental feature of the European public order but the Convention was designed to promote and maintain the ideals and values of a democratic society. Democracy, the Court has stressed, is the only political model contemplated in the Convention and the only one compatible with it. By virtue of the wording of the second paragraph of Article 11, and likewise of Articles 8, 9 and 10 of the Convention, the only necessity capable of justifying an interference with any of the rights enshrined in those Articles is one that may claim to spring from a “democratic society” (see Refah Partisi (the Welfare Party) and Others v. Turkey [GC], nos. 41340/98, 41342/98, 41343/98 and 41344/98, §§ 86‑89, ECHR 2003‑II, and Christian Democratic People’s Party v. Moldova, no. 28793/02, ECHR 2006‑II).

21.  Referring to the hallmarks of a “democratic society”, the Court has attached particular importance to pluralism, tolerance and broadmindedness. In that context, it has held that although individual interests must on occasion be subordinated to those of a group, democracy does not simply mean that the views of the majority must always prevail: a balance must be achieved which ensures the fair and proper treatment of minorities and avoids any abuse of a dominant position (see Young, James and Webster v. the United Kingdom, 13 August 1981, § 63, Series A no. 44, and Chassagnou and Others v. France [GC], nos. 25088/94, 28331/95 and 28443/95, § 112, ECHR 1999‑III).

22.  When carrying out its scrutiny under Article 11 the Court’s task is not to substitute its own view for that of the relevant national authorities but rather to review under Article 11 the decisions they have delivered in the exercise of their discretion. This does not mean that it has to confine itself to ascertaining whether the respondent State exercised its discretion reasonably, carefully and in good faith; it must look at the interference complained of in the light of the case as a whole and determine whether it was “proportionate to the legitimate aim pursued” and whether the reasons adduced by the national authorities to justify it are “relevant and sufficient”. In so doing, the Court has to satisfy itself that the national authorities applied standards which were in conformity with the principles embodied in Article 11 and, moreover, that they based their decisions on an acceptable assessment of the relevant facts (see, United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, 30 January 1998, § 47, Reports of Judgments and Decisions 1998‑I).

23.  The right to freedom of peaceful assembly is secured to everyone who has the intention of organising a peaceful demonstration. The possibility of violent counter-demonstrations or the possibility of extremists with violent intentions joining the demonstration cannot as such take away that right (see Plattform “Ärzte für das Leben” v. Austria, judgment of 21 June 1988, § 32, Series A no. 139). The burden of proving the violent intentions of the organisers of a demonstration lies with the authorities.

24.  In view of the essential role played by political parties in the proper functioning of democracy, the exceptions set out in Article 11 are, where political parties are concerned, to be construed strictly; only convincing and compelling reasons can justify restrictions on such parties’ freedoms guaranteed by Article 11. In determining whether a necessity within the meaning of Article 11 § 2 exists, the Contracting States have only a limited margin of appreciation, which goes hand in hand with rigorous European supervision (see Socialist Party and Others v. Turkey, 25 May 1998, § 50, Reports 1998‑III). While freedom of expression is important for everybody, it is especially so for an elected representative of the people. He represents his electorate, draws attention to their preoccupations and defends their interests. Accordingly, interferences with the freedom of expression of an opposition member of parliament call for the closest scrutiny on the part of the Court (see Castells v. Spain, 23 April 1992, § 42, Series A no. 236).

25.  The Court has often reiterated that the Convention is intended to guarantee rights that are not theoretical or illusory, but practical and effective (see Artico v. Italy, judgment of 13 May 1980, § 33, Series A no. 37). It follows from that finding that a genuine and effective respect for freedom of association and assembly cannot be reduced to a mere duty on the part of the State not to interfere; a purely negative conception would not be compatible with the purpose of Article 11 nor with that of the Convention in general. There may thus be positive obligations to secure the effective enjoyment of the right to freedom of association and assembly (see Wilson, National Union of Journalists and Others v. the United Kingdom, nos. 30668/96, 30671/96 and 30678/96, § 41, ECHR 2002-V) even in the sphere of relations between individuals (see Plattform “Ärzte für das Leben”, cited above, § 32). Accordingly, it is incumbent upon public authorities to guarantee the proper functioning of a political party, even when it shocks or gives offence to persons opposed to the ideas or claims that it is seeking to promote. Their members must be able to hold meetings without having to fear that they will be subjected to physical violence by their opponents. Such a fear would be liable to deter other associations or political parties from openly expressing their opinions on highly controversial issues affecting the community.

26.  Turning to the circumstances of the present case, the Court notes that at the material time the CDPP was a minority parliamentary opposition party with approximately ten per cent of the seats in Parliament, while the majority Communist Party had approximately seventy per cent of the seats. The interference concerned a demonstration in which the applicant party intended to protest against alleged anti-democratic abuses committed by the Government and against the Russian military presence in the break-away Transdniestrian region of Moldova. Given the public interest in free expression in respect of such topics and the fact that the applicant party was an opposition parliamentary political party, the Court considers that the State’s margin of appreciation was correspondingly narrow and that only very compelling reasons would have justified the interference with the CDPP’s right to freedom of expression and assembly.

27.   The Court notes that the Chişinău Municipal Council and the domestic courts considered that the slogans “Down with Voronin’s totalitarian regime” and “Down with Putin’s occupation regime” ammounted to calls to a violent overthrow of the constitutional regime and to hatred towards the Russian people and an instigation to a war of agression against Russia. The Court notes that such slogans should be understood as an expression of dissatisfaction and protest and is not convinced that they could reasonably be considered as a call to violence even if accompanied by the burning of flags and pictures of Russian leaders. The Court recalls that even such forms of protest as active physical obstruction of hunting were held to be an expression of an opinion (see Steel and Others v. the United Kingdom, 23 September 1998, § 92, Reports 1998‑VII; Hashman and Harrup v. the United Kingdom [GC], no. 25594/94, § 28, ECHR 1999‑VIII). In the present case also the Court finds that the applicant party’s slogans, even if accompanied by the burning of flags and pictures, was a form of expressing an opinion in respect of an issue of major public interest, namely the presence of Russian troops on the territory of Moldova. The Court recalls in this context that the freedom of expression refers not only to “information” or “ideas” that are favourably received or regarded as inoffensive or as a matter of indifference, but also to those that offend, shock or disturb (see Jersild v. Denmark, 23 September 1994, § 31, Series A no. 298). Accordingly, the Court is not convinced that the above reasons relied upon by the domestic authorities to refuse the applicant party authorisation to demonstrate could be considered relevant and sufficient within the meaning of Article 11 of the Convention.

28.  In their decisions, the domestic authorities also relied on the risk of clashes between the demonstrators and the supporters of the governing party. The Court considers that even if there was a theoretical risk of violent clashes between the protesters and supporters of the Communist Party, it was the task of the police to stand between the two groups and to ensure public order (see paragraph 25 above). Therefore, this reason for refusing authorisation could not be considered relevant and sufficient within the meaning of Article 11 of the Convention too.

29.  In reaching the above conclusions the Court recalls that the applicant party had a record of numerous protest demonstrations held in 2002 which were peaceful and at which no violent clashes had occurred (see, Christian Democratic People’s Party v. Moldova, cited above; Roşca and Others v. Moldova, nos. 25230/02, 25203/02, 27642/02, 25234/02 and 25235/02, 27 March 2008). In such circumstances the Court considers that there was nothing to suggest in the applicant party’s actions that it intended to disrupt public order or to seek a confrontation with the authorities or with supporters of the governing party (see Hyde Park and Others v. Moldova, no. 33482/06, § 30, 31 March 2009).

30.  Accordingly, Court concludes that the interference did not correspond to a pressing social need and was not necessary in a democratic society. There has been a violation of Article 11 of the Convention.

III.  APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

31.  Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.  Damage

32.  The applicant claimed 3,000 euros (EUR) in respect of moral damage.

33.  The Government disagreed and argued that the amount was excessive and unsubstantiated.

34.  The Court awards the applicant party the entire amount claimed.

B.  Costs and expenses

35.  The applicants also claimed EUR 1,098.05 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court.

36.  The Government contested the amount and argued that it was excessive.

37.  The Court awards EUR 1,000 for costs and expenses.

C.  Default interest

38.  The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.  Declares the application admissible;

2.  Holds that there has been a violation of Article 11 of the Convention;

3.  Holds

(a)  that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i) EUR 3,000 (three thousand euros) in respect of non-pecuniary damage plus any tax that may be chargeable on this amount;

(ii)  EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses plus any tax that may be chargeable to the applicant on this amount;

(b)  that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.  Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 2 February 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Fatoş Aracı                                                                  Nicolas Bratza
Deputy Registrar                                                                  President

Loading Facebook Comments ...

10 Comments

Add a Comment
  1. Vei arde tu curva romana!

  2. Pt Serghei

    Ce sa iti spun? Asta e fata celor cu adresa de internet cu .ru la sfirsit.

  3. Serghei sa-ti fie rusine, nesimtirea-ti e mai limpede ca cerul! Toata rusia sa arda si tot anti-neamul spurcat din Moldova !!! Cand stati in casa cuiva, sa invatati odata care e relatia stapan / supus !!!

    Moldoveni = romani (europeni)

    Rusi = colonisti

    Nu-ti convine formula? Cara-te odata in Rusia !

  4. tzutz spune:
    Moldoveni = romani
    Tzutzu poate ajunge sa-ti expui parerea pentru toti cetatenii RM, daca ai ceva de spus vorbeste din nume propriu dar nu ceia ce ai vrea sa crezi, in urma ultimului recensamint majoritatea moldovenilor au spus ca sunt moldoveni, dar o minoritate neinsemnata romani, rusi,ucraineni ,bulgari etc. nu ti se pare logic ca daca cetateanul RM s-ar considera roman era sa-si expuie liber parerea, caci cum stii traim int-o tara civilizata si democratica si timpul KGBului si frustrarilor s-a terminat, si nu-i dori rau nimanui caci vorbele tale te v-or ajunge, ti-as sfatui sa dai emotiile la o parte si sa „vcliuchesti mozgu” citeodata

  5. comusismul din RM nu a fost decat continuarea cololianismului rusesc. Tu nu ai voie sa ma contrazici scriind pe limba mea de ardelean ca tu nu vorbesti aceiasi limba ca mine pt ca … pt ca … pt ca ti-a spalat creierii un mediu asa de puternic rusificat (cu specific de falsificare istorica si propaganda). Incearca cat ai vrea dar nu-ti mai dam voie…

    Destul deci…

  6. fix aceea pot spune si de tine cu toate ca vorbim aceiasi limba tu esti zombat si spalat la minte de gheaghea Sam,adica de yanki, care si continua si la moment manipularea cu creierul vostru,un ex.clar ar fi limba romana pe care deja voi o transformati intr-o corcitura de limba engleza si romana,, precum si la noi frumoasa limba moldoveneasca)) care este o amestecatura de limba romana cu rusa,dar ceia ce tine de comunizm atunci uite sub nasul tau caci ati avut acelasi comunizm in frunte cu ceausescu, dar ideia voastra ca moldoveni=romani nu prezinta nici o picatura de adevar, daca ti-ai gindi logic si ai pune mintea in miscare ai intelege acest lucru, tare mai iubiti sa da-ti ca drept ex.care ar adeveri cuvintele voastre prin faptul ca tot asa este romanul ardelean,iesean,etc. insa aceasta este o prostie,pe cind dea lungul istoriei era Tara moldoveneasca ,Valahia si Transilvania, asa tara ca Ardeleania sau Iasia nu am auzit niciodata si nu trebuie sa complicati lucrurile si sa duceti in eroare moldovenii adevarati, daca iati putut zomba pe cei care traiesc la moment pe teritoriul care apartine la moment Romaniei dar care pe timpuri facea parte din Teritoriul Tarii Moldovenesti asta nu inseamna ca puteti face si cu noi acelasi lucru

  7. Olege,

    Imi pare sincer rau ca poate nefiind roman, trebuie sa participi la asa-numita „romanizare” a ciobului romaniei inca colonizat asa puternic de media si mintea ruseasca. Iti explic cum e cu libertatea. Intr-o lume libera, moldovenii sunt atrasi de orice lucru romanesc care pe ei de fapt ii reprezinta organic, ei nefiind in mod simplu si clar „rusi” de fapt. Intr-o lume sloboda ei mai au si dreptul de-a se unii cu bastina mama, daca le place idea, fiind totusi romani, sau, pardon, vorbind limba care seamana asa in mod misterios cu limba romana.

    Etnia se defineste pe trei criterii majore: rasa, limba si religie… Limba apoi deobicei are un asa numit MIEZ de circa 2000 / 3000 cuvinte care daca le inveti, stii limba. Deci miezul limbii „moldovenesti” e perfect mutual inteligibila si comunicabila cu limba romana. Poporul Roman este numele etnic al unei etnii amintind de originea limbii ei. Poporul moldovean este un nume derivat din numele unei provincii, numita ca atare de un ardelean si populat la inceputuri de multi ardeleni, in modul cel mai probabil.

    Oricat ati dori impotriva, sper ca procesul de intoxicare si preschimbare a poporuoului muldovenesc de la un lucru la acelas lucru DAR MAI CURAT, sa continue si in scurt timp nazisti colonisti rusofili sa fie asa de putin incat sa spuna „sarut mana” si mersi ca ne-ati dat voie sa va violam 2 secole… pe romaneste, in fiecare zi, si sa-si uite limbile lor slava. Si daca cred ca au nevoie de limba bastinasilor, apoi, la siberia frate, e mare si frumoasa.

    Deci daca in propria tara toate bunurile strategice sunt controlate de straini (rusofoni), daca nu te servesc in propria ta limba ci numai daca vorbesti limba din televizor, inseamna ca ei sunt coloni si tu esti efectiv COLONIZAT.

    Nu e asa sfanta rusia…

  8. si daca asa-numitul popor moldovean este (asa la ipoteteza sans logica) organic deosebit de cel romanesc, atunci elementul care l-a de-romanizat nu poate fi altul decat cel rusesc, si asta de nu mai mult de 200 de ani.

    anul asta

  9. „si daca asa-numitul popor moldovean este (asa la ipoteteza sans logica) organic deosebit de cel romanesc, atunci elementul care l-a de-romanizat nu poate fi altul decat cel rusesc, si asta de nu mai mult de 200 de ani”, —si totusi vezi cum ,cu toate ca te impotriveai ai acceptat ca suntem deja diferiti, da, datorita rusilor,si nimeni aici nu o sa nege, si eu asta am scris nu odata ,fratilor oare voi credeti ca acesti 200 de ani sub ocupatia ruseasca nu a atras dupa sine consecintele care au urmat,dar totusi aceia ce ne mai leaga a ramas insasi limba stramosilor nostri,si multumesc domnului ca rusul nu a reusit sa sterga din constiinta noastra acest moment important ,stii tu iti exprimi parerea cu asa o ura fata de rusi,dar totusi raspunde-mi numai Russia si-a bagat ritul si ni-a colonizat, ori acest lucru era tipic dea lungul istoriei pentru toate tarile mari si puternice ca Anglia,Spania si Franta? si acuma la moment in acele tari care au fost colonizate de ei se simte consecintele acesteia,ceia ce tine de cultura,limba,sisteme politice etc. numai spre deosebire de rusi acestea la timpul lor si-au strins castrafutele si au mers acasa, ceia ce ar fi un lucru normal,si aici e si normal ca ca si voi nu sustin in privinta aceasta rusii ca au procedat porceste din toate punctele de vedere, insa sa fii convins ca v-a veni timpul potrivit si ei se v-or cara si de aici, ma refer acuma la armata 14 din transnistria, considerind ca fiind teritoriu inalienabil al RM stat independent si suveran, dar la moment fii convins ca nimeni mie in tara nu-mi dicteaza in ce limba sa vorbesc, pentru mine nimeni nu este autoritate, ca de obicei sincer vorbesc „moldoveneasca” si daca o sa treci pe la Moldova o sa intelegi despre ce vorbesc, dar daca e necesar si omul nu ma intelege vorbesc in rusa sau romana, nu-i nici o problema, da ,desigur ca unii moldoveni nu cunosc limba stramosilor e foarte trist si chiar mizerabil dar stii cum fiecaruia dupa capacitati, eu cinstit nu am nici o ura fata de voi romani dat fiind faptul ca avem radacini comune, da,nu neg citeodata ca si pe un om normal ma scoate din sarite unii indivizi care nu sunt la curent cu situatia reala din tara mea,incerca sa ma invete si sa-mi spuie cum trebuie sa traiesc si pe cine sa-l socot de om, dar eu sincer respect toti cetatenii RM fara deosebire de nationalitate si de limba vorbita,mai putin de parerea politica pe care ei o au ,dat fiind faptul ca nu sustin pe nimeni avind in vedere scopul lor, satisfacerea intereselor personale, dar in cazul nostru Tzutz sincer imi pare rau de acei oameni naivi care nestiind realitatea existenta din RM sunt foarte usor manipulati de unele persoane care „posibil” isi fac pe asta devidente politice,spun posibil caci am inteles deja natura unuia din ei ghimpu, acel ticalos smecher care joaca si se bucura de sustinerea celor 10% de cetateni care intradevar doresc unirea cu Romania, si cel mai interisant lucru aici care ar fi ,ca multi din ei sunt gata sa deie si viata pentru el facindu-l asa mare luptator al intereselor nationale(romane), si spunind ca numai si numai el si partidul lui fac ca moldovenii sa afle adevarul, dar numai nu inteleg despre ce adevar ei vorbesc,adevarul despre deportari si porcariile regimului comunist totalitar?pentru ce moldovean asta e noutate Tzutz? fiecare om normal,(exceptie fiind agenti rusi) nu neaga deportarile si bataia de joc fata de populatia bastinasa a acestui teritoriu, dar totusi asta e trecutul si nu am fost noi singurii care am avut de suferit in urma acestora, toate tarile din cadrul fostului URSS au suferit din cauza deportarilor , foamei si a altor momente mirsave de pe urma rusilor inclusiv si propriul popor

  10. Cat de tare mascaricii PL, PNL si alti timpiti unionisti n-ar face zarva, a fi Moldovean e o Onoare, a fi roman e o pedeapsa Dumnezeiasca, o povara ca romanii sint risurile lumii! Asa ca „dragi’ romani duceti-va crucea pina la urma poate in viata viitoare veti avea maimult noroc si nu va veti naste romani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *