Cinci argumente pentru Unire (interviu acordat la Bucuresti)

Publicat la 17 May 2012 // Accente Info, Politică, Prim-plan, Radar, România, Social. Foto: Viorel Patrichi

Am discutat cu Vitalia Pavlicenco, preşedinta Partidului Naţional Liberal, care militează deschis pentru Unirea celor două state româneşti. Coordonează şi Consiliul Unirii de la Chişinău. Prin dăruirea de care a dat dovadă, a atras simpatia multor tineri din Basarabia şi din România.

– Doamnă Vitalia Pavlicenco, de ce trebuie să se unifice Republica Moldova cu România? Daţi-ne 5 argumente pentru care Unirea trebuie să se facă.

– În primul rând, fiindcă trebuie să fie un act de dreptate istorică pentru poporul român, care a suferit foarte mult. În special, basarabenii, bucovinenii şi cei din Ţinutul Herţa. Avem şi noi dreptul la unitate naţională.

În al doilea rând, noi considerăm că fericirea este prioritară, comparativ cu toate fetişurile: statalitate, suveranitate, vehiculate la Chişinău. Fiecare român are dreptul să fie fericit.

Al treilea motiv, din punct de vedere economic, statul român ar fi mai puternic dacă s-ar face Unirea. Noi avem un pământ foarte bun în Basarabia şi nu avem investiţii. Dacă am fi împreună, am intra sub scutul NATO, în cadrul familiei europene şi ar veni mai multe investiţii. Fiecare locuitor ar putea călători liber prin ţară şi ar aduce o plus-valoare pentru comunitatea lui. Prin urmare, prin Unire, românii ar avea mai multe oportunităţi.

Un alt argument: am putea şi noi să devenim furnizori de securitate. Deocamdată, noi reprezentăm un pericol, având în vedere armata rusă, care nu pleacă de la noi. Împreună cu România, alături de comunitatea euro-atlantică, am lupta pentru retragerea trupelor ruseşti.

În ultimul rând, cel mai important este că fiecare are copii. Fiecare vrea un viitor liniştit pentru copilul lui, nu ca în trecut. Pentru copiii noştri, fiecare dintre noi trebuie să lupte. Nu creştem copii ca să-şi bată joc de ei nişte state născute în închipuirea unora cu roluri mesianice.

– Eu sunt un rus din Vadul lui Vodă sau un ucrainean din Bălţi. Cum mă convingeţi că este de preferat să facem Unirea cu România?

– Avem foarte mulţi alogeni care înţeleg bine că a fi cetăţean român, european, este o şansă fiindcă Republica Moldova nu poate avea un viitor european de una singură. Nu va putea intra singură în Uniunea Europeană pentru că nu poate fi stat. Mulţi se tem s-o spună răspicat fiindcă au fost supuşi persecutărilor pentru asemenea opinii. Ruşii vor Unirea cu România, dar au devenit victimele acestui sindrom palestiniano-israelian. Când unul din Palestina vrea o apropiere, fiindcă este mai luminat la minte, tot ai lui îl ucid. La fel se întâmplă cu israelienii. Respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale românilor alogeni, dar integraţi în societatea română, i-ar ajuta şi pe ruşii noştri sau pe rusofonii noştri să nu oscileze. Ei ar şti că au un viitor sigur pentru ei şi pentru copii în cadrul statului român. Găgăuzii, ucrainenii au luat cetăţenie română. Găgăuzii au cerut consulat la Comrat ca să nu meargă la Cahul mereu. Lucrurile sunt evidente. Nu trebuie să avem atâtea cheltuieli cu guvern, parlament la Chişinău. Bine a zis cineva: dă-i o funcţie celui de la Chişinău şi se va simţi bine la Bucureşti! O mare problemă este ingerinţa cercurilor imperiale de la Kremlin şi faptul că avem la Chişinău conducători şantajabili. Noi nu avem la Chişinău elită românească verticală. Acest mesaj al Unirii este hârtia de turnesol, îi determină pe toţi să se decidă: eşti român, eşti unionist, eşti pentru un stat puternic, mai ales că depui jurământ de credinţă pentru statul român sau eşti un profitor, eşti un fariseu, un făţarnic şi te interesează doar să furi cât mai mult, să fii un cetăţean onorabil cu mai multe proprietăţi când ne vom uni cu România?
Vă asigur că toată clasa politică de la Chişinău ştie că Unirea cu România va veni şi de aceea fură statul moldovenesc cât mai pot, ca să aibă averi când ne vom uni. Acelaşi lucru face şi Biserica lui Vladimir prin persoane interpuse la Chişinău. Cum spunea Dan Puric: funcţionarii noştri, mai mari sau mai mici, se gândesc de dimineaţă până la ora 6 seara cum să mai fure. Eu cred că şi după ora 6 fac acelaşi lucru.

– Ce invocă procurorii când cer să nu fie înregistrat Partidul Naţional Liberal?

– Ei susţin că noi atacăm suveranitatea, independenţa statului. Noi spunem însă că statul nu este un fetiş. Un fetiş este fericirea noastră pe care trebuie s-o dobândim şi avem dreptul la ea. Constituţia SUA este singura lege fundamentală care prevede dreptul la fericire. Şi în Constituţia României trebuie scrisă clauza unificării statului român, ca drept de redobândire a fericirii pentru toţi românii. Aşa cum a procedat Germania Federală. 

Viorel Patrichi, membru al Consiliului Unirii
Pentru Elldor.Info

CONTINUARE

Românii au marcat, chiar dacă prea timid, împlinirea a 200 de ani de la momentul 16 mai 1812, când ruşii au semnat cu otomanii, la Hanul armeanului Manuc-Bei, aşa-numitul Tratat de la Bucureşti. Prin consecinţele lui, prin caracterul lui abuziv, documentul a fost un prolog la Pactul Molotov-Ribbentrop. Istoricii şi politicienii au condamnat aceste tratate, dar consecinţele lor juridice au rămas până astăzi.

Parlamentul de la Bucureşti a găzduit o dezbatere pe marginile Tratatului semnat la Hanul spionului multiplu Manuc-Bei. Au venit reprezentanţi ai Consiliului Unirii de la Chişinău, ai Consiliului Reîntregirii Naţionale de la Bucureşti, lideri ai platformei Acţiunea 2012.

Senatorul Viorel Badea a găzduit conferinţa în sala “Constantin Stere”, un loc semnificativ prin numele acestui savant unionist din Basarabia.
Au participat Iurie Reniţă, Ambasadorul Republicii Moldova în România, Mircea Druc, Vitalia Pavlicenco, Alexandru Budişteanu şi mulţi alţii.

Puţinii parlamentari prezenţi s-au topit rapid spre avioanele care nu puteau decola fără ei. Ministerul Afacerilor Externe nu a delegat pe nimeni.

Lucrările au fost prezidate de Eugen Popescu, de la Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, coordonatorul agenţiei Romanian Global News, o prezenţă tot mai incisivă în presa noastră contemporană, mai ales acolo unde apar problemele cele mai contondente.

Am selectat câteva fragmente din alocuţiunile unor adevăraţi lideri de opinie.

Mircea Druc, primul şef de guvern anticomunist de la Chişinău:
“Mă bucur că reprezentanţii Consiliului Unirii au venit aici, în frunte cu Vitalia Pavlicenco, în Parlamentul României, ceea ce la Chişinău nu a fost posibil. Dacă preşedintele Mihai Ghimpu a salvat onoarea basarabenilor şi cu prilejul comemorării celor 200 de ani de la Tratatul de pace de la Bucureşti, Parlamentul de la Chişinău se comportă lamentabil, la fel ca în anii 1990.

Mă gândeam cum a sărbătorit Rusia ţaristă 100 de ani de la luarea Basarabiei, în 1912, ce fast au avut, în timp ce românii plângeau şi protestau la Bucureşti şi la Iaşi. Chiar şi la Chişinău, tinerii au protestat contra acestui rapt. În anii studenţiei, la Leningrad, am descoperit existenţa arhivelor armatei imperiale. Nu aveam acces. Mă gândeam atunci dacă va putea cineva să valorifice acele arhive, să aflăm de ce în istorie Basarabia noastră este trecută în analele imperiale ruseşti drept “Rossiiskaia Şveiţaria” (Elveţia rusească). Era un brand, aşa a fost conceput de imperiul rus. De ce s-a numit după al Doilea Război Mondial “Ţvetuşcii Sad Sovetskogo Soiuza” (Grădina înfloritoare a Uniunii Sovietice), am ştiut din propria trăire. Am impresia că istoricii par a fi liberi acum. Pot să scrie. Tânăra generaţie şi cei care iau decizii politice trebuie să ştie ce s-a întâmplat.

200 de ani e foarte puţin pentru istorie. Timp de 4000 de ani poporul evreu a visat să renască din cenuşă. Vom rezista şi noi până vom reveni la naţiunea noastră. Trebuie să studiem istoria pentru a învăţa cum să reparăm nedreptăţile istorice şi să reîntregim ţara. Cu tot pesimismul unora, noi nu am avut niciodată o conjunctură mai favorabilă pentru realizarea idealului nostru naţional”.

Eugen Popescu: „Trebuie remarcat meritul deosebit al primarului Dorin Chirtoacă, fiindcă a declarat doliu pentru Chişinău cu prilejul acestei comemorări.”

Ion Varta, istoric: “Am avut o conferinţă internaţională de istorie la Chişinău, cu istorici din mai multe ţări, inclusiv din SUA. Au fost câţiva istorici din Federaţia Rusă, care rămân ancoraţi în abordarea imperială a acestei probleme. Nu am remarcat nicio schimbare de atitudine la ei. Au încercat să justifice acest rapt, ceea ce este ridicol astăzi. Argumente de genul celor “noi am trecut pe-aici, deci teritoriul ni se cuvine” par cel mult exotice. Se referă la trecerea spre sud-vest a triburilor slave la începutul secolului al VII-lea. Deci, disputa rămâne mereu actuală. Ei susţin că Basarabia s-a bucurat de o dezvoltare economică fără precedent după înglobarea în Imperiul Rus. Nu este deloc adevărat. S-a produs un regres economic pe toate planurile. Românii mureau pe capete din cauza epidemiilor. Reforma agrară din 1868 a ruşilor a făcut ca românii basarabeni să primească 3,5 – 7 deseatine, pentru care au plătit un preţ triplu. La sfârşitul secolului XIX, 21% din ţăranii basarabeni nu aveau pământ. Aşa se explică exodul de populaţie, care a început în 1891 până în 1914. Românii îşi abandonează vetrele în căutarea pământului promis de ruşi în Extremul Orient. Cei care voiau să plece trebuiau să cumpere bilete la tren. Sărăcia ne-a salvat de la o depopulare dramatică. Peste 300.000 de cereri s-au înregistrat pentru plecare spre Extremul Orient. Peste 60.000 de români au plecat şi nu s-au mai putut întoarce. Au înţeles că au fost traşi pe sfoară: acolo nu-i aştepta nimeni. Toate terenurile aveau păduri seculare şi era foarte greu să le defrişeze doar cu toporul. Au vrut să se întoarcă, dar nu mai aveau bani de drum. În războiul ruso-japonez, au murit 16.000 de etnici români. În timpul Primului Război mondial, au fost mobilizaţi peste 300.000 de români basarabeni.

Noi am fost izolaţi de naţiunea noastră şi nu am participat la marile evenimente ale naţiunilor din secolul al XIX-lea. Eram în pericol să devenim minoritari pe teritoriul nostru. Limba română a fost interzisă în şcoli după 1867. În schimb, în cele trei judeţe din sud – Cahul, Ismail şi Bolgrad – care s-au unit cu restul Moldovei 22 de ani, Cuza a introdus învăţământul gratuit obligatoriu de 4 clase în limba română. Anexarea lor ulterioară a provocat deznaţionalizarea forţată şi acolo.

Mihai Ghimpu a declasificat arhivele când a fost preşedinte interimar şi am putut să cercetăm documentele din acea perioadă. Aşa am aflat că într-un an şi 4 luni, în Transnistria, s-a murit pe capete. Norma stabilită de Moscova era de 200 de oameni care urmau să fie împuşcaţi. Procesele-verbale atestă că a fost depăşită de 50 de ori norma în anii 1937-1938. La Tiraspol, prin exces de zel, au fost executate 10.000 de persoane. Avem probe că acolo există gropi comune pentru români.
Foametea leninistă din 1921-1923, foametea stalinistă din 1924-1925, 1932-1933 încă nu au fost elucidate. În iarna din 1932, mulţi au reuşit să fugă peste Nistrul îngheţat spre România, alţii au fost mitraliaţi pe gheaţă”.

Profesorul Ioan Scurtu: “Decizia de a evoca un asemenea moment istoric vine în contrasens cu ceea ce se întâmplă acum cu istoria. În liceele din România, nu se mai predă istoria românilor de câţiva ani buni. S-a introdus un obiect anodin, care se numeşte “Istorie”. Pe baza noii legi a educaţiei, care nu ştiu dacă face educaţie, istoria a ajuns în urma unor materii, cum ar fi sportul şi are o oră pe săptămână. La 1812, Imperiul Otoman a cedat un teritoriu care nu-i aparţinea. Moldova, la fel ca Ţara Românească, nu făcea parte din Imperiul Otoman. Erau state cu autonomie şi organizare proprie.

Pacea de la Bucureşti a fost şi rezultatul unei înţelegeri cu marile puteri, îndeosebi cu Franţa. Noi avem un mare respect pentru Napoleon Bonaparte pentru modernizarea Franţei, a Europei, dar el nu a fost un prieten al poporului român. El a folosit ţările române ca monedă de schimb cu Rusia, pentru liniştea proprie.

Istoria a fost scoasă din şcoală şi pentru că ea nu trebuie să fie o carte de învăţătură. Pentru că ar trebui să facem o comparaţie între cei care s-au aflat în fruntea românilor în 1918, cei din 1989 şi după. Situaţia din 1918 nu era cu nimic mai bună, decât cea din 1989. România era ocupată în proporţie de două treimi, o situaţie dramatrică şi au fost totuşi lideri politici români, care şi-au asumat răspunderea şi au realizat Marea Unire, începând cu Unirea Basarabiei. Cum putem vorbi de generaţia de la 1989?

Eu am obligaţia de istoric să mai fac o constatare: modul în care este privită anexarea Basarabiei de către marile puteri. Se ştie că, la 23 august 1939, Pactul Molotov-Ribbentrop, în anexa secretă, articolul 3, preciza că Uniunea Sovietică manifestă un interes deosebit pentru Basarabia, în timp ce Germania nu manifestă un asemenea interes. Şi că, pe această bază, la 26 iunie 1940, sovieticii au trimis acea notă ultimativă, urmată de cea din 18 iunie. Trebuie să subliniez că, în cadrul negocierilor de la ONU, reprezentanţii Statelor Unite şi Marii Britanii nu numai că au acceptat şi au ratificat Pactul Molotov-Ribbentrop în ceea ce priveşte România, dar – mai mult decât atât – au ratificat şi ocuparea nordului Bucovinei, care nu era precizat în Pactul Molotov-Ribbentrop. S-au adoptat şi acte oficiale în acest sens. În Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, între România şi Naţiunile Unite, se arată că graniţa româno-sovietică este cea conformă Convenţiei româno-sovietice din 28 iunie 1940.

Se ştie însă bine că nu a fost nuicio convenţie atunci. Au fost două note ultimative, urmate de intervenţia militară sovietică. În Tratatul de pace din 10 februarie 1947, se spune că “în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940″. Nu a existat niciun acord. Iată cum aceste mari democraţii occidentale au calificat în fond raptul teritorial la care ne referim.

Sunt de acord să condamnăm politica Rusiei, a Uniunii Sovietice, fiindcă a fost o politică de distrugere a fiinţei naţionale a românilor. Însă nu pot să nu observ că, după dezagregarea Uniunii Sovietice, partea de nord a Basarabiei, inclusiv nordul Bucovinei, inclusiv sudul Basarabiei, au fost cedate Ucrainei. Care, pe deasupra, a mai obţinut şi Insula Şerpilor, ce nu era prevăzută în Tratatul de pace. România era ocupată de trupele sovietice.

Nu ştiu, oare numai pentru că se doreşte integrarea Ucrainei în UE, noi nu putem să spunem această realitate că teritoriile respective se găsesc acum în Ucraina şi că ea trebuie să ni le retrocedeze? Şi că nu trebuie să le cerem de la Rusia?

În legătură cu Ion Antonescu, despre el se discută numai prin prisma atitudinii lui faţă de evrei, problema Holocaustului. Dar nu se subliniază faptul, foarte important, că el a dus un război de eliberare naţională, că el a socotit că opera de refacere a graniţelor din 1918, prăbuşite în 1940, prin ocuparea nordului Transilvaniei de Ungaria, a sudului Dobrogei de către Bulgaria, a nordului Bucovinei şi Basarabiei de către URSS, trebuie să înceapă cu şansa cea mai mare, şi anume eliberarea teritoriilor din est, fapt pe care l-a realizat.

Ca atare, cred că a discuta unilateral despre Antonescu nu este corect din punct de vedere istoric şi naţional. De aceea, cred că ar fi corect să nu se spună “participarea României la războiul antisovietic”, cum se spunea înainte de 1989, “la războiul criminal anti-sovietic”, ci “participarea României la războiul de eliberare a Basarabiei şi a Bucovinei”. Fiindcă aşa a fost. Istoricii, aşa cum au ajuns ei nesocotiţi, îşi vor face datoria.

Este mai important să vorbeşti la televitzor despre nu ştiu ce borfaş sau despre nu ştiu care individă care şi-a pus silicoane, decât despre istoricul Florin Constantiniu, care nu şi-a găsit loc în Cimitirul Belu, în rândul academicienilor. Şi a fost înmormântat undeva la margine de Bucureşti. Eu am iniţiat şi am publicat în 1980 o istorie a Basarabiei de la începuturi până în prezent, care a apărut în cinci ediţii, la cinci edituri diferite, inclusiv la Chişinău şi în limba rusă.”

Profesorul Radu Baltasiu, directorul Centrului european de cercetări pentru studii etnice al Academiei Române: “Constatăm an de an că ceea ce a spus diplomatul George Cannon, în 1946, într-o telegramă este valabil şi astăzi, şi anume faptul că geopolitica rusească se exprimă, ca de obicei, prin teritorialitate.

Este un paradox aici, pentru că Rusia este şi o mare cultură. Problema este că o mare cultură, cum este cea rusească, nu şi-a găsit încă un mijloc de exprimare în politică. Este un fenomen observat de Henry Kissinger. De aici şi consecinţa foarte serioasă, şi anume violenţa.
Sensibilitatea nu se poate manifesta prin violenţă în politică. Violenţa exercitată din 1917 până în 1989 a dus la câteva zeci de milioane de morţi.

Violenţa derivă dintr-o falsă mitologie, nerezolvată nici astăzi, şi care va continua să pună probleme Europei, şi anume, falsul mit al celei de-a treia Rome, care ar fi Moscova. Ruşii continuă să fie convinşi că ar fi moştenitorii Romei. Şi au o conduită în consecinţă. Consecinţa în teritoriu este dezvoltarea unui uriaş mecanism de manipulare şi de îndoctrinare. Este vorba de crearea unui om de tip nou, homo sovieticus, care a concentrat în jurul lui o gândire economică, politică, o doctrină militară.

Ca sociolog, pot spune că este necesară recuperarea sentimentului întregului. Basarabia face parte din acest sentiment al întregului pentru români. Sentimentul întregului ne furnizează scopuri. Noi, dacă nu ştim ce suntem şi nu avem sentimentul integrităţii noastre, nu ne putem realiza. De aceea, Unirea nu este numai o chestiune ideologică sau cum cred unii, un scop nefundamentat.

Chiar dacă sunt suficienţi cei aflaţi în amorţire, care nu ştiu că ar avea picioare, mâini sau cap. Ei pot fi treziţi. Fiindcă drumul fiinţei omeneşti este către descoperirea propriei integrităţi, iar unirea este un imperativ din acest punct de vedere.

De aceea, Ministerul Învăţământului trebuie să cultive sentimentul întregului. Din curricula şcolară se pierde sentimentul întregului şi tot aici se câştigă. Şi atunci, dacă vom recupera acest sentiment, Unirea va veni de la sine”.

Eugen Popescu, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni: “Peste 30 de organizaţii neguvernamentzale s-au reunit la Chişinău pe 13 mai pentru a comemora ziua în care s-a semnat Tratatul din 1812. Platforma civică Acţiunea 2012 reuneşte toate aceste organizaţii şi devine un actor important al demonstraţiilor de la Chişinău şi Bucureşti”.

George Simion, un student, coordonator al platformei Acţiunea 2012: “Unirea face puterea! au strigat tinerii la Chişinău. Ei au arătat acolo că Unirea face puterea. Noi, tinerii, care am reuşit să impulsionăm acţiunea, am pus bazele unei construcţii care trebuie edificată. Unirea se face zi de zi şi oră de oră. Am reuşit ca Unirea să fie pe buzele tuturor oamenilor. Unioniştii au nevoie de transmiterea mesajelor lor de către jurnaliştii din ambele state româneşti. Şi politicienii trebuie să fie unionişti.

Aderareala Uniunea Europeană se poate realiza cel mai firesc prin procesul Unirii. Avem treabă toţi. Timpul nu mai are răbdare şi istoria nu ne va ierta dacă nu vom face Unirea”.

Liviu Petrina: “Eram secretar general al PNŢCD, pe când partidul era condus de Corneliu Coposu. În 1990, săptămână de sătămână, la conducerea PNŢCD, venea un consilier de la Ambasada SUA şi ne dădea unele sfaturi. “Nu este momentul, lăsa-ţi-o mai moale cu Basarabia” şi aşa mai departe. Cu tristeţe vă spun că domnul respectiv se află acum închis, fiindcă era agent al unei puteri străine. A fost condamnat la 23 de ani de închisoare, de unde a continuat să aducă servicii acelei puteri prin fiul său. Este o bătălie între bine şi rău, cu toate armele din dotare”.

Notă autorului: Este vorba de Harold James Nicholson, arestat de FBI, pe 16 noiembrie 1996. Acelaşi rol ca agent de influenţă al ruşilor contra românilor l-a jucat şi Aldrich Hazen Ames, arestat la 21 februarie 1994. Nu ştiu cu precizie dacă activitatea acestor spioni ruşi din America au avut trecere pe lângă urmaşii lui Corneliu Coposu, dar este cert că, exceptând câteva nume, ţărăniştii au votat pentru Tratatul dintre România şi Ucraina, semnat de Emil Constantinescu şi Leonid Kucima. Iftene Pop cunoaşte numeroase detalii în acest sens.

Concluzia acestei conferinţe a fost că reîntregirea naţională este un obiectiv moral pentru toţi românii. Este un obiectiv economic. Este şi un obiectiv de securitate naţională pentru toţi românii. Şi abia în ultimă instanţă, este un obiectiv politic.

Dacă tinerii vor impune Unirea, politicienii de la Bucureşti şi de la Chişinău o vor accepta. Eu sper că, indiferent de orientarea politică a României, problema reîntregirii naţionale a ţării nu va deveni o chestiune de partid, nici de dreapta, nici de stânga.

Este o problemă a întregului popor român, la care trebuie să contribuie cetăţenii.