CU a reuşit să remită MESAJUL către Nicolae Timofti cu prilejul învestirii sale în funcţie

Copreşedinţii Vitalia Pavlicenco şi Anatol Caraman au reuşit să remită acest mesaj Preşedintelui Nicolae Timofti imediat după învestirea sa în funcţie.

Ne bucurăm că multe poziţii din acest Mesaj s-au regăsit în Discursul inaugural al celui de-al patrulea Preşedinte al Republicii Moldova. 

Consiliul Unirii salută alegerea şi învestirea în funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova Nicolae Timofti. Situaţia în societatea noastră continuă să fie complicată, urmare a polarizării acesteia pe criterii patrimoniale şi etnice de către guvernările antiromâneşti şi retrograde, ce au însărăcit populaţia cu bună ştiinţă, pentru a o manipula prin diferite proiecte estice – iluzorii şi nefaste.

Totuşi, prin efortul unor politicieni ce s-ar putea raporta la modele europene – există premize ca să înceapă, şi la noi, redresarea stării de lucruri, pentru a se asigura libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului. Doar aceasta ar putea servi drept garanţie a dezvoltării şi a libertăţii de gândire, a afirmării propriei personalităţi, spre binele public.

Consiliul Unirii speră ca libertatea de expresie şi o justiţie independentă, ca părţi ale statului de drept, să devină sarcini realizabile, aflate mereu în atenţia conducerii, pentru ca, împreună cu societatea civilă, să se identifice căile optime şi cele mai scurte pentru ca românii şi alogenii din Republica Moldova să devină fericiţi, alături de românii din comunitatea euratlantică.

Consiliul Unirii este convins că Preşedintele Republicii Moldova va respecta spiritul şi litera Declaraţiei de Independenţă, care spune: ”REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT SI DEMOCRATIC, LIBER SA-SI HOTARASCA PREZENTUL SI VIITORUL, FARA NICI UN AMESTEC DIN AFARA, IN CONFORMITATE CU IDEALURILE SI NAZUINTELE SFINTE ALE POPORULUI IN SPATIUL ISTORIC SI ETNIC AL DEVENIRII SALE NATIONALE.”

Consiliul Unirii îi urează succes Preşedintelui nou ales pe calea strategică, aleasă de populaţia noastră, scop spre care se poate avansa cel mai rapid prin unificarea cu România, ca parte componentă a Uniunii Europene. Consiliul Unirii aşteaptă mesaje interne si externe adecvate din partea şefului statului, precum si materializarea deschiderii, anunţate de domnia sa, pentru un dialog intens cu intreaga societate civila, în vederea asigurării unei atmosfere favorabile luării unor decizii corecte de către societate.

Chişinău, 22 martie 2012

 

În numele Consiliului Unirii, semnează copreşedinţii: 

Ştefan Maimescu, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al Consiliului ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, preşedintele Asociaţiei socio-culturale ”Maluri de Prut” din Italia

Anatol Caraman, preşedinte AVR-1992 ”Tiras-Tighina”

Nicolae Dabija, scriitor, membru de onoare al Academiei Române, ex-deputat, membru al Consiliului Naţional al Unirii-1991, membru al ,,Asociaţiei Parlamentul 90”, preşedintele Forului Democrat al Românilor, preşedintele Forului Români de Pretutindeni

Gheorghe Mârzencu, membru ai Asociaţiei obşteşti ”Memoria victimelor regimului totalitar comunist”

Gheorghe Viţă, preşedintele Uniunii Românilor din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa

Vitalia Pavlicenco, ex-deputat, preşedinte, Anatolie Revenco, vicepreşedinte ai Partidului Naţional Liberal

Valeriu Ciubotaru, preşedintele Partidului Naţional Român

Timotei Ţurcanu, inginer

Loading Facebook Comments ...

19 Comments

Add a Comment
  1. Doamna Vitalia Pavlicenco rog un raspuns in romaniea este nationalitatea de moldovean?

  2. Felicitari!Tineti-o tot asa pana la reintregirea neamului romanesc!Doamne ajuta.

  3. Geo ce iti va da tie asta „reintregire neamului romanesc”?

  4. Puscasu Vlad Irimie

    Doamne ajuta,sa fie intr-un ceas bun,democratic,capitalist-european,pasnic si prosper!

    http://monarchy-of-romania.blogspot.com/

  5. Putin exaltat, dar important este ceia ce-i scris evedintiat si mascat; ,,RM este un stat suveran, independent si democratic, liber sa-si hotarasca prezentul si viitorul fara nici un amestec din afara,, restul cred ca nu mai are nici o importanta.

  6. Puscasu Vlad Irimie

    corect,sa-si hotarasca viitorul SINGUR ca stat,fara ocupatia criminala ruseasca din Transnistria! e clar?

    daca vrea unirea cu Romania atunci ea va exista.Insa nu cu violul rusiilor in Transnistria,cu crimele si torturiile in stil CEKA NKVD din Tiraspol!

  7. Pt di
    In Romania nu exista nationalitatea de moldovean, toti sunt indicati ca romani, sunt doar romani. Doar in imperul tarist rus, mai tarziu in USSR noi moldovenii am fost indicati in acte, pasapoarte di nationalitate ca moldoveni, asa ca si pana acum di nationalitate: moldoveni!!! Moldovenii din Romania demult ca nationalitate nu mai sunt, exista ca nationalitate doar romani…

  8. Stim cu totii foarte bine cum a aparut problema transnistriei si nu are rost sa perdem timpul si sa discutam inzadar, dar important ar fi ca totusi sa nu ne intoarcem la trecutul anilor 90, dar sa colaboram cu totii pentru viitorul RM si Doamne ajuta lui Nicolae Timofti in functia de presedinte a RM

  9. In Ro e chiar o mandrie sa-ti indici apartenenta la o regiune. Cand stai de vorba cu oamenii o sa auzi..Eu sunt oltean. Eu ardelean. Insa nimeni nu-i trece prin gand ca ar fi decat atat.. Eu sunt moldovean insa mai presus de toate sunt roman, invat limba lui Eminescu si traisca intr-o tara faurita cu ajutorul moldovenilor. Un moldovean de la chisinau e doar moldovean intr-o tara faurita de URSS cu tancuri si sange varsat. Intrebare: Cine e mai moldovean? Cei din R.M. sau cei din Moldova romaneasca?

  10. Doamna ma inchin dumneavoastra!
    Tot respectul pentru efortul pe care il faceti.

  11. @Moldovean Stii care e greseala pe care o fac majoritatea in Basarabia?
    Considera apartenenta fiecaruia dintre noi (moldovean , valah,etc) ca fiind termeni antagonici, concurentiali si abstracti pusi fata in fata spre o inevitabila inclestare pe viata si pe moarte. E vorba de care pe care, cine e „fruncea” si cine e „norodul”. E nostim:)

  12. MARTIE 2012: MARSURILE RE-UNIRII CU ROMANIA !
    ——————————————————————–—————
    La Chisinau:
    – Duminica, 25 martie 2012, Marsul Unirii, initiat de Actiunea 2012,
    care va incepe la ora 16.00 de la Academia de Stiinte din Chisinau
    cu banere ale partidelor si asociatiilor membre, cu esarfe si alte insemne politice, dar fara drapele ale partidelor sau ale altor entitati.
    Traseul include Bd. Ştefan cel Mare, str.Puşkin – spre Ambasada României de pe str. Bucureşti, apoi spre Banulescu-Bodoni, continuînd pe Bd. Ştefan cel Matre spre punctul final – Scuarul Operei Naţionale, unde se va dansa Hora Unirii.
    Aderenţii din unităţile administrative ale republicii vor fi ajutaţi, în masura posibilităţilor, de conducerea Consiliului Unirii, să ajungă la Marşul din Chişinău.
    ————————————————————————————————–
    – la Balti:
    Sâmbata, 24 martie, Miscarea National-Crestina,
    desfasora Un Miting PRO- Unire la Balti,
    incepând cu ora 10.00,
    la Teatrul de Vară, de la strada Independentei,
    —————————————————————————–

    Atentie:
    Sâmbata, 24 Martie 2012:
    ————————————-
    – Un mars la Ungheni, incepând cu orele 13.00,
    de la intrarea in oras, de linga statia PECO
    ——————————————————————–—-
    – Un Mars la Falesti, incepând cu orele 12.

    – Un miting la Orhei, la ora 14.00, în faţa Monumenului Vasile Lupu

    – Un miting la Hânceşti, în faţa Monumentului Eroilor Neamului
    şi al Ostaşilor români cazuţi la datorie, pe strada Mihalcea-Hâncu,

    —————————————————————–—————
    – Pe data de 24 MARTIE o delegatie a Consiliului Unirii
    va participa la manifestarile prilejuite de Ziua Unirii la Bacau, la invitatia Asociatiei Refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa, conduse de dl Ioan Seniuc, semnatarul Consiliului.
    —————————————————————————————-
    Pe data de 27 martie 2012
    vor avea loc manifestari la biblioteci din Chisinau –
    – Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu», ora 11.00,
    – Biblioteca ”Alba Iulia», ora 13.00,
    cu participarea oaspetilor din România – poeta Ana Blandiana si primarul de Alba Iulia Mircea Hava, precum si cu alte personalitati.
    ———————————————————————————————–
    – Tot pe 27 martie, la ora 17.00, va avea loc la Teatrul ”Ginta Latina»,
    din Chisinau o sedinta festiva si un concert cu participarea
    Forului Democrat al Romanilor si a Consiliului Unirii.
    ——————————————————————————–—
    N.B.
    Televiziunea experimentală «Union TV»
    lansează primul său «talk show», «Wal Man Show».
    Dezbatere publică va avea loc Marti, 27 martie 2012 ,
    cu începere de la ora 15.00, pe platoul improvizat
    de la «Cafe de Paris» (str. M. Eminescu 55) din Chisinau.
    Tema primei emisiuni este ”Încotro merge Moldova?».
    Invitat special, ex-premierul Ion Sturza.
    / moderator: jurnalistul Val Butnaru /.
    Invităm toți doritorii.
    ——————————————————————
    ADDENDUM special primavaratec:
    ———————————————–
    La 24 şi 25 martie, orele 18, spectacolul «Străini în noapte»
    la Teatrul Naţional «Mihai Eminescu» din Chisinau
    cu actorii români Florin Piersic si Medeea Marinescu
    ————————————————————————-
    P.S.
    Marti, 27 martie 2012, orele 11:
    deschiderea expoziției «Memoria ca formă de justiție»
    Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
    (str. 31 August 1989, nr. 78 A, Chişinău)
    http://www.icr.ro/chisinau/evenimente-13/expozitia-memoria-ca-forma-de-justitie.html
    ——————————————————-
    de
    Institutul Cultural Român «Mihai Eminescu» la Chișinău
    și Primăria Municipiului Chișinău,
    Fundaţia Academia Civică (România)
    și Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței,
    în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova
    PENTRU A MARCA ZIUA DE 27 MARTIE 1918
    ————————————————————-
    La deschiderea expoziției participă realizatorii acesteia:
    – poeta Ana Blandiana /România /
    (Președinte al Consiliul Director al Fundaţiei Academia Civică)
    – și Romulus Rusan
    (Director al Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului).
    vor lua cuvântul oficialii:
    – E.S. Marius Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova,
    – Ion Hadârcă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova,
    – Dorin Chirtoacă, primarul Municipiului Chișinău,
    – Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova,
    – Anatol Petrencu, directorul Institutului de Istorie Socială «ProMemoria»
    – Petre Guran, directorul Institutului Cultural Român «Mihai Eminescu»
    la Chișinău.
    ————————————————————————
    Consiliul Unirii îi cheamă pe toţi doritorii la acţiunile unioniste
    şi îndeamnă forţele de ordine din Chişinău şi din alte localităţi
    să asigure securitatea participanţilor la acţiuni
    contra elementelor teroriste si revansarde.

  13. di
    1. a)De ce nu te revolţi că Rusia a ocupat o parte din teritoriul RM?
    b)Dar de ce să nu fim uniţi cu acei care avem o limbă (te înţelegi fără traducător), cultură, istorie?Uniţi vom fi mai puternici şi vom fi apăraţi de ocupanţii ruşi, care îşi bat joc de cetăţenii RM
    2. Ţie cine îţi este mai aproape – fratele tău, sau un bandit care ţi-a învrăjbit cu fratele tău şi ţi-a luat o parte din casă?
    3. a) Unde nu te-ai duce în actuala Românie te înţelegi liber, fără traducător
    b) Rusia a împărţit Moldova în două părţi, ne-a învrăjbit cu moldovenii din actuala Românie, dar şi cu ardelenii, oltenii, muntenii, muramureşenii – cu toţi care au aceiaş limbă, cultură, istorie
    c) actualmente Rusia a ocupat în urma războiului din 1992 de pe Nistru o parte din teritoriul RM. RM este casa ta? Rusie oare nu este acel bandit care ţi-a ocupat o parte din casa ta?

  14. Pt. Siberiacul
    Eu imi doresc atat mie cat si copiilor mei si nu numai, tuturor cetatenilor din RM libertate si democratie pe acest pamant dintre Prut si Nistru unde sa fim stapani pe deplin la noi acasa, dar nu sa dam un jug jos din gat ca sa agatam imediat altul, scapam de-o ciubota rusa ca sa intram singuri sub ciubota romaneasca… Nu, clar ca nu sunt de acord, traiasca Republicii Moldova ca stat suveran, independent si democratic. Da integrarii pro europene, da unui stat demilitarizat si neutru in afara oricarui pact fie cu Nato fie pro Rusia…o tara prospera far hotare cu toti vecinii indiferent ca sunt romani, ucraineni, rusi etc. etc.

  15. aceştia de teapa lui – – igor –agenti moscali,
    / IORGU-pe româneste /
    isi dau duhul de rautate inaintea Marii Re-Uniri apropiate !

    Pocaiti-va, nelegiuitilor, pentru blasfemiile voastre criminale !

  16. Pt. Veghetorul
    In primul rand eu ma mandresc de numele meu Igor, si nicidecum Iorgu, asa cum cred ca marea majoritate se mandreste de numele cu care i-au inzestrat parintii.
    Referitor: ,,acestea de tiapa lui,, noi nu suntem ,,agenti moscali,, dar nici agenti romani nu putem fi, pentru ca suntem in marea majoritate adevaratii patrioti care ne mandrim si ne iubim tara noastra care se chiama Republica Moldova…asta pentru agentii cat romani atat si agentii moscali. Traiasca Moldova suverana si indipendenta!!!

  17. TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTE NISTRU SI TISA !
    —————————————————————————-
    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTE NISTRU SI TISA !
    ——————————————————————————
    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTE NISTRU SI TISA !
    —————————————————————————-
    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTE NISTRU SI TISA !
    —————————————————————————–
    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTE NISTRU SI TISA !
    ——————————————————————————–
    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTE NISTRU SI TISA !
    ——————————————————————————-
    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTE NISTRU SI TISA !
    ——————————————————————————

  18. Luni, 26 martie, 2012, ora 14.00,
    la Universitatea de Stat din Moldova, Chisinau
    în sala Senatului va avea loc întâlnirea
    cu scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan din România.

    Cu această ocazie va fi lansată cartea „Şi cerul s-a umplut de sfinţi”, editori C. Bădiliţă şi E. Conţac, ce cuprinde materialele
    Colocviului internaţional „Martiriul creştin în antichitate şi în secolul XX”,
    la Sighet, 2-5 iunie 2011,
    organizat de Fundaţia Academia Civică şi Asociaţia Oglindanet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *