Femeile – bune și la Primărie. Măcar după 20 de ani de corupție masculină!

http://www.timpul.md/articol/femeile-sunt-bune-in-pat-nu-in-primarie-22917.html

Constantin Tănase: „Femeile sunt bune în pat, nu în primărie!”

„Cam asta ar fi una din concluziile pe care suntem obligaţi să le tragem după ce parcurgem lista candidaţilor intraţi în cursa pentru fotoliul de primar general al Chişinăului. Se pare că doar două doamne (femei) participă la mizerabila cursă – V. Buliga de la PD şi V. Pavlicenco de la PNL. Restul plutonului îl formează domnii (bărbaţii) – toţi unul ca unul – fătaţi sub Ceasul din turnul primăriei, ostaşi ai partidelor sau oameni ai casei liderilor acestor neprihănite structuri.

Cu toate granturile pompate de străini în stomacul gol al societăţii civile moldovene, ideea egalităţii genurilor şi a şanselor n-a prins; moldovenii se ţin de vechea lor filozofie existenţială în materie de gen şi şanse – jupâneasa ţine casa, iar jupânul ţine drumul. Ţine drumul, adică ţine ţara în bună funcţiune: parlamentul, guvernul, preşedinţia, armata, internele, securitatea, puşcăriile, drumurile naţionale, spitalele, barurile, punctele de colectare a maculaturii ş.a.m.d. Nu poţi da pe mâna unui cap de femeie asemenea instituţii vitale pentru sănătatea statului şi a poporului! Asta e. Cum mi-a zis recent un ucenic al acestei şcoli filozofice: Femeile sunt bune în pat, nu la primărie sau în alte funcţii de conducere.

Şi ca într-o întunecată conspiraţie de rang naţional, locurile de analişti politici la toate televiziunile sunt ocupate tot de reprezentanţi ai sexului vânătoresc, adică descendenţii vânătorilor din frumoasa epocă a copilăriei omenirii. Misiunea acestor analişti este foarte importantă, mai importantă poate chiar decât a înşişi candidaţilor la primărie: ei decid care candidat are şanse, care nu şi cine va deveni primar. Conform opiniei lor, Pavlicenco n-are partid serios, e unionistă şi nici nu intră în cărţi, iar Buliga, deşi are un partid bănos, deşi e frumoasă şi centristă, n-are şanse. Şi punctum. Aşa au hotărât acsacalii (sau sacsaulii?) gândirii analitice de pe Bâc. Astfel, toate şansele le revin bravilor urmaşi ai glorioşilor vânători din peşterile copilăriei omenirii, chiar dacă, de exemplu, platforma lansată de Vitalia Pavlicenco (PNL) este cu mult mai atractivă şi mai aproape de realităţi decât ale tuturor candidaţilor masculini.

Vorba e că în această campanie nu contează programele, ci abilitatea de a minţi şi o monumentală lipsă de elementar bun-simţ! În loc să ne invite să discutăm problemele oraşului, toţi au dat-o pe PR! Unul blochează transportul, ziua în amiaza mare, în centrul Chişinăului, pentru a lansa troleibuzele cumpărate pe bani împrumutaţi. Altul, pe panouri scumpe ce au înecat oraşul, umăr la umăr cu premierul, ne invită să-l votăm pentru că – fiţi atenţi! – „a fost 24 din 24 de ore” alături de sinistraţii din lunca Prutului! Ei şi? Înseamnă oare asta că el e bun de primar? Mi se pare că dimpotrivă. Altul, schimbând steagul roşu pe unul roz, strânge gunoaie prin parcuri. Asta să fie principala calitate a unui om ce pretinde să conducă un oraş de aproape un milion de oameni? Din păcate, luată de val, nici una din doamne nu a rezistat ispitei şi a pornit cu pungile prin maternităţi.

Într-un cuvânt, aşa ceva încă nu am văzut: asistăm la o amplă campanie deschisă de corupere, minţire şi manipulare a electoratului. CEC-ul, fiind şi el un pic “parteinîi”, nu se autosesizează. Orăşenii, consternaţi, urmăresc seară de seară circul de la ecranele televizoarelor. La moment, în societatea noastră nu există nicio voce autoritară care ar putea opri marasmul electoral. De fapt, vocile raţionale nu se mai aud. Se aud doar fanfarele. Şi rânjetul şacalilor din umbră care aşteaptă prada. Prada e Chişinăul. Candidaţii sunt doar momele. Nu momele simple, ci bărbaţi ai neamului de vânători, care ştiu unde şi pentru ce-s bune femeile neamului. Şi primăriile, care tot de genul feminin sunt!

Mai rămâne o singură salvare – electoratul. Dacă acesta are sentimentul demnităţii şi al dreptăţii ar trebui să le pedepsească exemplar pe toate aceste păpuşi cinice şi mincinoase care se visează primari generali. Chiar boicotarea alegerilor nu ar fi o soluţie radicală. Să fie de învăţătură, o dată şi pe veci. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Loading Facebook Comments ...

23 Comments

Add a Comment
  1. Are dreptate dl Tanase. Nu sunt de acord insa ca ar trebui sa boicotam alegerile, caci atunci precis castiga Dodon! O solutie ar fi votarea unui partid extraparlamentar proromanesc cu oamnei onesti, cum este PNL!

  2. femeio! şezi la bucatărie şi pregateşte mîncare. politica este un lucru prea complicat ca să-l lăsăm voua, femeielor

  3. Sandu Tănase: Nu vedem reforme atâta timp cât la putere sunt hoţi care vor doar să-şi umple buzunarele

    Republica Moldova va putea atinge performanţele Georgiei şi lucrurile ar începe să se schimbe doar atunci când în fruntea statului n-ar mai fi hoţi, care ar veni la putere doar să-şi umple buzunarele cu bani. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către noul judecător la Curtea Constituţională,Alexandru Tănase, în cadrul unei emisiuni la Radio Noroc.

    Potrivit lui, Georgia a reuşit din simplul motiv că în fruntea ţării a venit o persoană care a tăiat în carne vie. „Este vorba de preşedintele Mihail Saakaşvili. El nu a ezitat să facă reforme foarte şi foarte dureroase. El nu este hoţ şi în jurul lui nu sunt hoţi, iată de ce s-a reuşit. Eu cred că noi avem nevoie la noi în Moldova de ceva similar. Dacă ajungem şi noi să avem un asemenea lider… atunci o să vedeţi că şi aici poţi să faci ceea ce au făcut georgienii”, a spus Tănase.

    Fostul liberal-democrat consideră că anume cumetrismul şi interesele personale împiedică ducerea la bun sfârşit a reformelor. „Când şeful vinde funcţii, cel care cumpără funcţii ce face, el pentru ce dă banul? Ăsta e sportul naţional. Este cel mai mare business, o dată la patru ani de zile, se deschide licitaţia funcţiilor, începând de la cele mai înalte şi terminând cu cele de pădurari”, a declarat Alexandru Tănase.

    Acesta a amintit din nou despre Saakaşvili, menționând că preşedintele Georgiei în 6 luni a rezolvat problema corupţiei în poliţie şi încă în 6 luni a băgat la puşcărie toţi hoţii. „Fără nicio discuţie. Nu a ţinut cont cine cu cine e cumătru, care dă şpagă, care nu dă şpagă. La noi nu a avut loc o schimbare de substanţă, aceasta este marea problemă”, a conchis Tănase.

    UNIMEDIA precizează că Alexandru Tănase este cunoscut drept adept al terapiei de şoc. Acesta a plecat din PLDM, optând pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională. După ce și-a depus carnetul de membru de partid, fostul prim-vicepreședinte PLDM a făcut unele dezvăluiri referitor la atmosfera din interiorul formațiunii. Lipsa democraţiei şi transparenţei decizionale în cadrul partidului, lipsa sprijinului în promovarea reformelor în justiție, dar și lipsa rezultatelor în cadrul anchetei din dosarul 7 aprilie – sunt doar câteva din problemele care l-au făcut pe Tănase să renunţe la activitatea sa politică.

  4. Нынешние политики создали систему управления страной, в которой власть превращается в деньги, а деньги – во власть. Коррупция скрепляет молдавские правящие круги, как клей.
    Кто сможет порвать этот заколдованный круг? Где молдавские саакашвили?! И есть ли они вообще среди потомков Стефана Великого?

  5. Da, au perfecta dreptate barbatii care trimit femeile la bucatarie. Sa fi fost in pielea lor, ziceam la fel.
    Pentru ca in ziua cand ajunge la putere o femeie, ultimul lucru pe care mi l-as dori e sa fiu in pielea unui barbat in subordonata ei.
    Asa ca , dragi barbati, aveti grija de voi si faceti-va bine treaba, ca daca enervati femeile si ele va iau locul… ap vai si-amar de pielea voastra….)))

  6. Ce poate AIE, am văzut.
    Vrem schimbări radicale.
    Să-i dăm o şansă PNL-lui.

  7. D-na, modul in care mi-ati raspuns demonstreaza ca femeile sunt niste firi extrem de perfide… cu parere de rau, de asta si sunt mai indicati barbatii in politica pentru ca pot fi mai calmi.
    Pentru ca daca aveati macar un elemenatr bunt simt de care atata vorbiti, era sa atacati ideea si nu pe mine , adica capul meu)))… ca el de fapt n-are nici o treaba in cazul dat.. Eu doar am parafrazat o parere a unui om tare mare, care a spus cam ceva de genul asta despre femei, iar D-ra prin modul in care mi-ati raspuns doar ati confirmat ca avea dreptate.

  8. Rusia a pierdut contractul militar al secolului: vânzarea a 126 de MiG-35 către armata indiană …

    Rusia a pierdut cel mai important contract militar al acestui secol, şi anume livrarea către armata indiană a 126 de avioane de luptă multifuncţionale în valoare de peste 10 miliarde de dolari, un eşec cu produnde implicaţii asupra industriei ruse de armament, comentează publicaţia Kommersant.

    Partea rusă se înscrisese la licitaţie cu modelul MIG-35. Moscova se poate consola la gândul să nici rivalii americani Boeing şi Lockeed Martin nu au avut mai multe şanse, mai scriu ironic jurnaliştii ruşi.

    „Se confirmă faptul că avioanele Eurofighter şi Rafale au fost selectate pentru lista scurtă, celelalte patru fiind excluse”, a anunţat ministerul indian al Apărării, citat de BBC. Compania suedeză Saab era cel de-al patrulea competitior înscris în cursa pentru acest contract uriaş.

  9. P-tru Tanya

    despre care „idee” vorbiti? Nu este nicio idee. Este doar o mentalitate de sclav.
    Asa ca expresia „vai de capul tau” este una de compasiune.
    Or cel care este un sclav de buna voie nu poate trezi nicio o emotie.
    Asa ca raspunsul Doamnei Pavlicenco il consider extrem de generos.

  10. mai bine de- de-SUPT de cit de-de-a supra…

  11. :), Tanya mergi si spunei aceste lukruri si Angelei Merkel si nu ma voi pierde timpul sa enumar inka foarte multe femei care sunt in cele mai inalte functii in stat, nemaivorbind de functiile de primar. Desigur ca avem nevoie si de femei care sa stea la bucatarie si cu matura in miina, de aceea exista asa persoane ca tine.
    Iti doresc succes in pregatirea bucatelor, cred ca cel putin sunt gustoase.

  12. Modelul georgian, pe care l-am facut cunoscut in Delegatia Politica Nationala.

    III. Sugestii bazate pe model georgian, datorat unei voințe politice de fier, unei liberalizări hotărîte și nimicirii paranoidale a manifestărilor de corupție
    Mihail Saakașvili a declarat la Summitul NATO de la București:
    ”Georgia este model pentru întreaga lume. Nu există țară în lume căreia să nu i se potrivească democrația. Nu există popor căruia să nu i se potrivească o dezvoltare impetuoasă. Nu există particularități culturale care să fie piedici pe calea spre libertate”.
    1. Localitățile de frontieră respectă normativul trecerii acesteia în cel mult 15 minute.
    2. Orașele au edificii și case cu fațade curate și iluminate.
    3. Localitățile cu obiective și atracții turistice sînt accesibile investitorilor.
    4. Libertate economică maximă și simplificarea interacțiunilor cetățenilor cu statul.
    5. Combaterea corupției în sfera administrării de stat.
    6. Desființarea Sanepid-ului.
    7. Desființarea Inspectoratului antiincendii.
    8. Lichidarea a zeci de departamente si anularea a sute de proceduri de autorizare.
    9. Reducerea, în consecință, a 20 la sută din funcționarii publici.
    10. Reducerea, de la 1000 la 150 a autorizărilor, licențelor si a patentelor în business.
    11. Deschiderea companiei de orice formă de proprietate în 13 minute, la orice sucursală bancară, unde stă un împuternicit din partea Ministerului Justiției.
    12. Deschiderea, în doar o zi, a afacerii sau înregistrarea unei societăți comerciale, cumpărarea ori luarea în arendă la un preț suportabil a unei încăperi.
    13. Nici un investitor nu este amenințat de bandiți sau polițiști.
    14. În locul celor 20 de impozite există doar 7.
    15. Impozitul pe venit este de 12%.
    16. Numărul taxelor de import a fost redus de la 16 la 3 – 0%, 5% și 12% – stabilite pentru grupuri clare de mărfuri.
    17. Pentru o mare parte din mărfuri, mașini și utilaje taxa e 0%, iar cea de 12% se aplică doar unor tipuri de produse agricole și materiale de construcție. Vama nu luptă pentru colectarea taxelor, ci pentru viteza de devămare.
    18. A demarat în masă privatizarea, inclusiv a întreprinderilor strategice, a portului, aeroportului, stațiunii balneare, a întreprinderii de distribuire a energiei electrice.
    19. Reforma funciară – după principiul ”cel mai bun stăpîn al pămîntului e proprietarul”. Au fost privatizate 460 mii de hectare de teren agricol din cele 700 mii. 300 mii au fost date în arendă și, pentru cumpărare, trebuie achitată plata pe 10 ani pentru arendă, inclusiv în rate. Cine poate achita în 5 ani, plătește 70% din costul total, cine poate achita într-un an – plătește 50 la sută din cost.
    20. Între anul 2004 și 2008 economia georgiană a crescut anual cu 9-12%.
    21. Salariul mediu a crescut, în Georgia, de la $30, în 2005, la $240, în 2010.
    22. Lichidarea corupției a început de la sondajul efectuat la școală, unde, în anii 2000, un număr de 75% de băieți se doreau hoți în lege/autorități penale, iar 50 la sută din fete se doreau soții ale acestora. Statul era condus de hoții în lege, de polițiști corupți și de funcționari-ciocoi.
    23. În anul 2005, în Georgia a intrat în vigoare legea ce îi condamna la închisoare pe toți care se declarau autorități penale, chiar dacă nu existau probe că ar fi vinovați. Conform ”Codului onoarei” nescris, autoritatea penală nu își neagă statutul de criminal și trebuie să răspundă afirmativ. Adunarea lor la Moscova le-a permis să răspundă negativ. Atunci comisarii regionali de poliție au primit o circulară că, peste o lună, vor fi concediați dacă în zona lor rămîne vreun hoț în lege. Au fost arestați 214 autorități penale și în Georgia nu mai există niciunul.
    24. Dacă înainte se furau în Georgia 50 automobile pe zi, acum se fură unul în jumătate de an și nimeni nu încuie mașina.
    25. Micile infracțiuni și cazurile de corupție aufost echivalate crimelor grave și numărul arestaților a crescut de la 5 la 20 mii.
    26. Pentru furtul unui telefon mobil se încasează 7 ani. Toți fug după cel ce și-a uitat telefonul undeva.
    27. În vara anului 2005 a fost curățit aparatul de stat – într-o zi au fost concediate 14 mii de persoane din poliția rutieră. Poliția rutieră a fost lichidată, au fost angajați tineri noi în Poliția generală. Trei luni nu au fost controlate mașinile pe străzi și nimic nu s-a întîmplat.
    28. În trei luni noua poliție a primit salarii de $400 față de $30, uniformă nouă și mașini noi Volkswagen Passat. Oamenii au fost șocați de comportamentul noilor polițiști, angajați după teste elaborate cu parteneri vestici.
    29. Polițiștii care iau mită sînt imediat concediați. Toate mașinile au camera video, se înregistrează discuțiile echipajului și locul accidentului/incidentului, oamenii pot fi interogați numai în vizorul camerei video. Ieșirea pe linie cu mașini defectate duce la concedierea echipajului și a angajatului care a autorizat ieșirea mașinii pe linie.
    30. Polițiștii sînt binevoitori, nu încasează mită, se limitează, cel mai frecvent, la avertismente orale sau în scris. Încrederea oamenilor în poliție e de 82% – un rezultat șocant.
    IV. Obiective georgiene, care pot fi și moldovenești
    În școală studiile vor fi după model european – pînă la clasa a cincea și după, cu accent pe engleză și computer, cu anglolingvi invitați și laptopuri conectate gratis la Internet pentru elevi.
    În sistemul de sănătate – se va trece la privatizarea spitalelor, introducerea medicinii cu asigurare și propagarea modului sănătos de viață.
    În justiție – introducerea Curții juraților.
    Ca un corolar, se va adopta Actul libertății economice, discutat în societate, care va cuprinde:
    – Cheltuielile de stat nu pot depăși 30% din PIB.
    – Deficitul Bugetului de stat nu poate depăși 3% din PIB.
    – Datoria de stat nu poate depăși 60% din PIB.
    – Este limitată crearea fondurilor extrabugetare.
    – Este limitată corelarea veniturilor bugetare cu cheltuielile bugetare.
    – Este interzis amestecul birocrației.
    – Este interzisă sporirea numărului total al autorizărilor și licențelor.
    – Este interzisă crearea unor noi organe de reglementare, suplimentar celor existente în sfera financiară, în infrastructură și comunicații.

    – Este interzis controlul prețurilor de orice gen, inclusiv al dobînzilor.
    – Este interzis ca statul să dețină bănci de stat și alte institute financiare.
    – Sînt interzise orice limitări în convertirea valutei naționale.
    – Sînt interzise restricțiile în circulația capitalului, inclusiv repatrierea profitului și a capitalului investit.
    – Nici un nou impozit nu poate fi introdus, nici o taxa de impozit nu poate fi mărită decît prin referendum național.

  13. De le facebook

    «Сильная женщина…» – глупая фраза,
    кто произносит, не думает сразу…
    Как комплимент ее можно сказать…
    только услышав её – как принять?
    Сильная – значит все сможет понять?
    Сильная – на чувства её наплевать?
    Выживет, справится и ободрит…
    и никогда и ни в чем не винит?
    Боль свою сможет сама одолеть,
    сильная – много сумеет стерпеть?
    Сильная – значит помощь ей не нужна,
    да и любовь ей не так уж важна?…
    Сильной подарки не надо дарить…
    сильная – может сама все купить…
    Сильная женщина-это удобно,
    сильной казаться стало так модно…
    Только все это – одна мишура,
    сильной казаться – это игра,
    Сильной казаться – синоним удачи…
    только быть сильной – что это значит?
    Сильная женщина очень горда,
    сильная – ложь не простит никогда…
    Нет в ее жизни предательству места,
    она не позволит себе опуститься до мести…
    Сильные женщины сами уходят,
    слушать не будут фальшивых мелодий…
    Пусть даже был для нее кто-то важен –
    сильная скажет «прощай» лишь однажды…

  14. Lucian Iosif Cuesdean – Româna, limba vechii Europe

    http://dacialibera.com/lucian-iosif-cuesdean-romna-limba-vechii-europe/

    Dacă lumea actuală nu consideră impotant să-ţi cunoşti trecutul istoric, să-l iscodească măcar din pură curiozitate!
    După peste zece ani de studiu zilnic am finalizat cartea „Romanian, the first language of Europe”, observând că oficialii români nu sunt interesaţi nici cu spatele de cartea Româna, limba vechii Europe.
    Există argumente solide în sprijinul acestei teme ce nu pot fi evaluate corect fără a citi cu atenţie textul de aproximativ 200 de pagini, în română şi în engleză, plus tabelele cu 2000 de cuvinte arhaice româneşti duse de geţi în Punjabi, India, 1000 având etimon latin, cuprinse în cartea: Senzaţional! Suntem români de peste 2500 de ani.

    În indo-europeană sau sanscrită există doar forma românească a latinei; AQUA, SOL, CENTUM lipsesc.

    APĂ, SUARE, SUTĂ există fără putinţă de tăgadă.

    Geţii vorbeau tot atât de latineşte ca şi noi, în ciuda argumentelor neogramarienilor, care cu legile sunetului inventate de ei, domină lingvistica contemporană implementând nişte falsuri, conform cărora APA şi SOARE se trag din AQUA, SOL –lis, etc.

    Geţii Vechii civilizaţii danubiene sunt cei care au intrat în India, ca “indo-europeni” şi tot ei au intrat în cizma italică cu limba lor “latină” cu tot, fasonată apoi de către poeţii Romei.
    Latinitatea limbii române este mai veche decât Roma cu 1000 de ani, pentru că sanscrita conţine cuvintele originale româneşti.

    “Slavonitatea” limbii române este mai veche decât apariţia oricăror slavi, pentru că sanscrita conţine cuvintele originale româneşti ale aşa zisului “fond slavon”.

    Indo-europeana este limba geţilor emigraţi în India, din Civilizaţia Dunării de Jos.
    Lumea vorbea şi în neolitic, desigur cu un bogat fond onomatopeic.
    Româna Onomatopeică este cea mai veche limbă europeană, mai veche de neolitic, pentru că “România” este un spaţiu de antropogeneză europeană, cu schelete vechi de 42.000 de ani şi depozitara întregului fond genetic european de dinainte de ultima glaciaţiune, Wűrm, de vreme ce splendida civilizaţie occidentală, din Pirinei plus Grimaldi, din cursul ei, a dispărut fără urme, persistând în contemporaneitate doar cea răsăriteană, din Carpaţi.
    Curios că unii români nu cred ceea ce eu demonstrez, asa cum “ardeleanul nu crede” că o girafă poate avea un gât aşa de lung.

    Eu sunt tot ardelean, născut la Ruşii-Munţi (de fapt Râu şi Munţi).

    Am constatat că avem o părere greşită despre strămoşii noştri, socotiţi incapabili să compună şi să păstreze nişte cuvinte simple ca apă, soare, pământ, oaie, cioban, grâu, vacă, bou, cal şi ca atare am scris cărţile pe care vreau să vi le prezint pe blogul Editura Solif.

    Geţii erau elita tracilor, pentru că ei erau cei mai bravi şi mai drepţi dintre traci, după Herodot.
    Geţii cei Mari, adică massageţii cum scrie în Wikipedia, aveau 2000 de cuvinte româneşti, dintre care 1000 de etimon latin şi 350 de etimon bulgaro-slav, fără să fi întâlnit niciun roman sau slav, deoarece au plecat din “România” în urmă cu peste 2500 de ani.

    Dacii erau geţi.
    Citţi cartea Suntem români de peste 2500 de ani, de Dr.Lucian Iosif Cueşdean, Ed.Solif,Buc

    Vă invit să vizitaţi blogul Editura Solif – Dr. Lucian Iosif Cueşdean – http://solif.wordpress.com/.

    Telefonul editurii este 0722.317.501 şi aici puteţi comanda prin poştă cărţile dorite, la preţurile scrise pe blog, fără tva.

    Cu deosebită stimă,

    Dr.Lucian Iosif Cueşdean.

  15. “Timpul lui Smirnov a trecut, iar Tiraspolul poate exista separat de Moldova doar pe Lună.” Aceasta este ultima declaratie a MAE a Federatieie Ruse. Unii ar zice ca e de bine. In realitate e de rau, pentru ca noua pozitie a Moscovei demonstreaza faptul ca Federatia Rusa nu se multumeste numai cu un cui al lui Pepelea numit Transnistria. Rusia vrea de fapt toata RM. Deci adio parteneriat strategic cu Romania, adio UE. Daca este sa ne uitam la ce se intampla, mai nou, in RM, cred ca de fapt guvernantii fosti si actuali asta isi doresc. Scurta “pimavara de la Chisinau” s-a cam incheiat. Vorba unui slogan dambovitean: “Pacat de sangele varsat!” Cui ii pasa…

  16. Numai Re-Unirea cu România ne va Salva ! Toate fortele la realizarea acestui deziderat !

  17. Titlul cu femeile bune in pat e extrem de discriminator. Sunt convins ca in RM exista multe femei capabile de mai mult decat de a ocupa functia de primar. Imi vine in minte la moment exemplul d-nei Gherman dar mai sunt si altele. Maestrul a calcat in strachini cu aceast stereotip si acuma cenzureaza la greu mesajele care-i atrag atentia la greseala facuta. A, si mentionez ca nu sunt femeie, dar cred ca e nedrept sa ne referim la o parte din societate cu aceste cuvinte.

  18. Mai,Pirelli
    Lucrurile stau taman invers decat le-ai perceput tu, in privinta titlului dat de C. Tanase!!Este un titlu soc,menit sa te starneasca pe tine la discutii si sa te faca sa gandesti ca lumea. In secolul XXI macar acesasta idee a devenit cat se poate de limpede: nu exista nicio deosebire intre femeie si barbat ca potential uman!! Mintea nu are sex,nicio calitate umana nu are sex. Cand calculezi 2×2 calculezi ca barbat sau ca femeie? Ce tot incurci… borcanele?!

  19. Pt pirelli

    Nu ati citit articolul. Constantin Tanase tocmai ca infirma afirmatia din titlu, pentru ca ea apartine „analistilor politici” si misoginilor. El, dimpotriva, sprijina femeile-candidat la functia de primar.

  20. Doamna Pavlicenco, aveti perfecta dreptate. Insa am un mare of, in una din localitatile tarii, candidatul PNL este un m foarte, foarte corupt, mincinos, si oamenii se tem de el. Are o imagine foarte proast. Puteti sa luati ceva masuri?
    Este vorba de Gheorghe Pirau

  21. Pt Ion

    Din ce localitate exact?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *