Unirea cu România este singura cale de integrare accelerată a RM în UE

ipn_8999
Partidul Naţional Liberal (PNL) pune la îndoială aderarea, în următorii 20 de ani, a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în cazul în care nu va fi creată o Uniune Interstatală cu România. O declaraţie în acest sens a făcut liderul PNL, Vitalia Pavlicenco, în cadrul unei conferinţe de presă miercuri, 21 aprilie, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit liderului PNL, Vitalia Pavlicenco, consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop, anii de guvernare retrogradă, dar şi faptul că ultimele alegeri parlamentare nu au oferit o stabilitate politică – amână aderarea la UE pe un timp indefinit. „Unirea cu România este singura cale de integrare accelerată a Republicii Moldova în UE, iar PNL îşi asumă responsabilitatea să înceapă acest proces. Poporul trebuie să se pronunţe asupra dorinţei sau lipsei acesteia privind unirea cu România, participând la un referendum”, a spus Vitalia Pavlicenco.

În opinia liderului PNL, Republica Moldova va avea mai mult succes în calea ei spre integrare europeană, dacă va fi ajutată de România. Apariţia, după 29 iulie 2009, a noilor oportunităţi – trecerea în istorie a guvernărilor retrograde, micul trafic la frontieră, îmbunătăţirea relaţiilor cu România, viziunile proeuropene ale tinerilor – fac posibilă această unire. Nici Găgăuzia, nici Transnistria nu vor putea pune piedici acestui proces, susţine liderul PNL. „Locuitorii din Transnistria vor fi atraşi de nivelul de viaţă din partea dreaptă a Nistrului şi vor dori şi ei să se unească si ei cu România, să se integreze în UE. Găgăuzii sunt şi ei victimele rusificării. O să explicăm tuturor avantajele unirii cu România şi credem că vom avea susţinerea populaţiei”, a precizat Vitalia Pavlicenco.

PNL va participa în alegerile anticipate şi va transmite alegătorilor mesajul unirii cu România. Opiniile on-line, dar şi cererile de redobândire a cetăţeniei române demonstrează că marea majoritate a populaţiei Republicii Moldova vede integrarea ţării în Europa doar cu ajutorul României, a subliniat liderul PNL.

Referindu-se la acuzaţiile aduse de membrul grupului de iniţiativă al mişcării „Democraţia Acasă”, Vasile Costiuc, privind aplicarea metodelor de presiune şi intimidare a tinerilor care vor să facă politică, Vitalia Pavlicenco a declarat că în discuţia telefonică cu aceasta nu a făcut presiuni şi nu a recurs la intimidări. „Vasile Costiuc este o persoană neintegră în atitudinile sale, a fost prin mai multe formaţiuni, îşi caută un loc în politică, dar o face prin atacarea şi intimidarea liderilor politici”, a spus Vitalia Pavlicenco.

Loading Facebook Comments ...

50 Comments

Add a Comment
  1. Intr-un ceas bun!!!!

  2. TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE JOS BOLŞEVICII

  3. Vorbiti de parcă ar fi ultima cale de a obține un mod de trai decent

  4. Pt TEASCUL

    Chiar credem asa.

  5. Singura cale e anume aceasta

  6. dupa ce liderii pd. ,amn si chiar pld s-au ingramadit in a cere participarea la parada de la moscova sunt nevoit sa maresc targetul privind aderarea moldovei la ue …nu 20-25 de ani …ci 40 de ani !

  7. Romania e cam pasiva in acest proces.Care o fi cauza des ma intreb

  8. Pt moldoveanul, Titirez si altii

    Am avut azi o emisiune la Editia Speciala la JurnalTV. Miine incerc sa o pun pe blog si pe site-ul http://www.pnl.md. Au avut interventii excelente Iliescu si Funar, in direct.

  9. Doamna Pavlicenco,
    va felicit pentru pozitia adoptata de intreg partidul pe care-l conduceti!! In sfarsit, se contureaza o baza de discutie foarte seriosa pentru Unire!! Aveti solutii surprinzator de bune pentru campania elecorala care urmeaza!! Ati procedat foarte bine retinand elementele soc ( pentru ca asa sunt!)ale acestui program pentru Conferinta de presa pe care ati organizat-o!! Dintr-o data clasa politica de la Bucuresti si Chisinau , UE si Parlamentul European sunt puse in fata unei optiuni curajoase ,demne si imposibil de escamotat!! Sunt sigur ca intregul program este rezultatul muncii unei echipe responsabile -conducerea colectiva a PNL – ceea ce vorbeste foarte mult despre calitatea sa si a intregii formatiuni politice. Sper, ba chiar am motive multe si intemeiate sa cred ca veti avea succesul scontat. Categoric, ati produs cea mai mare surpriza politica a ultimilor 20 de ani din Basarabia si Romania!! In sfarsit , „taurul este luat de coarne”! Sa ne ajute Dumnezeu ca ROMANIA REDIVIVA sa aiba vocea ei clara, limpede si energica si de luat in seama! Cauza PNL din Basarabia este cauza unei natiuni intregi capabila sa dovedeasca virtutile democratiei si libertatii ei dimpreuna cu toate democratiile europene si cu nimic mai prejos. Bravo din toata inima!!

  10. Pt costin

    Acum spuneti-mi – la ce duce competitia proparada la rusi intre PD si PLDM? va spun eu – trebuie sa ne unim cu Romania sa scapam de ocupatia ruseasca si de saracia generata de asta.

  11. p/u moldoveanul:

    Sunt increzut ca acest lucru este vinovata conducerea bolsevica din ultimii 10 ani si de un timp incep a crede ca si actuala guvernare, sunt increzut ca Romania din aceasta cauza ne cred ca inca nu suntem capabili ce avantaje putem avea si ca singuri na taiem creaga de sub picioare.

  12. Pt Titirez

    Mersi mult. Iata manifestul lansat la 3 martie 2007, la o luna dupa inregistrarea PNL.

    Manifest-Apel al PNL-Moldova privind imperativul solidarizarii nationale

    Acest document, adoptat la 3 martie 2007, a fost remis presedintilor de partid, Presedintiei si Guvernului din Romania.

    Teritoriul Basarabiei si al Transnistriei – o aschie de pamint cu populatie romaneasca, rupta de mai multe ori, prin forta armelor, din contextul etnocultural si politic firesc, supusa unei deznationalizari dure pe parcursul a circa doua secole de ocupatie straina, – a rezistat si a dainuit in timp. Acest miracol a devenit deosebit de evident la confluenta anilor 80-90 ai secolului trecut, cind a luat avint, in Republica Moldova, Miscarea de Eliberare si de Renastere Nationala. Statul Republica Moldova a devenit independent in urma imploziei URSS, dar si gratie angajarii sutelor de mii de romani-moldoveni intr-o veritabila revolutie de eliberare nationala, ce a pus capat unei dominatii straine de secole. Redobindirea constiintei de neam, decolonizarea totala si revenirea acestui spatiu in familia europeana necesita un efort colectiv de lunga durata, conjugat cu o inteligenta politica aparte. Astazi, dupa 15 ani de la proclamarea Independentei, Republica Moldova, afectata de o profunda criza identitara interna, situata intr-o zona geopolitica disputata, se zbate intre un trecut tragic si un viitor incert.

    Partidul National Liberal din Republica Moldova este constient ca grava problema identitara, situatia politica si economica deplorabila ale celui de-al doilea stat romanesc, rezultate din politicile coloniale sovietice, continuate de regimurile neocomuniste dupa 1991, stationarea trupelor rusesti de ocupatie pe teritoriul Republicii Moldova, existenta unui teritoriu ocupat de un regim terorist, sprijinit de Moscova si necontrolat de Guvernul de la Chisinau, au facut din Republica Moldova un stat-problema. In aceste conditii, Republica Moldova nu dispune de suficiente resurse interne pentru depasirea starii de criza permanente. Este nevoie de o asistenta internationala in stare sa readuca Republica Moldova pe orbita civilizatiei europene. Cel mai firesc sprijin al efortului de europenizare a Republicii Moldova poate veni din partea Romaniei.

    In acest context, Partidul National Liberal se declara consternat de declaratiile tot mai agresive, in stilul razboiului rece, proferate la adresa Romaniei, de catre conducerea comunista de la Chisinau, care nu are nici un merit in edificarea Republicii Moldova ca stat. Comunistii si liderii lor au stat, in cel mai bun caz, in expectativa, in momentul proclamarii independentei statale a Republicii Moldova. Erijarea lor astazi in statalisti consecventi nu este nimic altceva decit o farsa in stil traditional comunist. De fapt, promovind conceptul moldovenismului vulgar si romanofob, comunistii moldoveni sugruma si farima de statalitate ce a mai ramas intr-o societate depopulata prin politici economice falimentare, favorizind tendintele de ancorare a Republicii Moldova in spatiul geopolitic eurasiatic, cultivat cu mult sirg de catre cercuri politice revansarde din Rusia. PNL invita partidele democratice si proeuropene din Republica Moldova sa se solidarizeze in scopul opririi acestui proces distructiv pentru perspectiva europeana a statului nostru.

    In toti acesti ani, guvernarile de la Chisinau au ratat posibilitatile de a merge impreuna cu Romania pe calea integrarii europene. Cu mici exceptii, acestea au preferat sa promoveze politici antiromanesti. In consecinta, Romania a devenit membru NATO si UE, in timp ce Republica Moldova a alunecat in mod grav spre statutul rusinos de cea mai saraca tara din Europa. Acesta este rezultatul logic al politicii comuniste, dominate de instincte antiromanesti.

    Si tot in acesti ani, Romania a tinut cont mereu de reticenta – chiar de ostilitatea – guvernarilor de la Chisinau, rezervindu-si rolul de a contribui la educarea tinerei generatii, de a fi avocat pentru admiterea Chisinaului in diferite aranjamente europene, de a ajuta in proiecte economice cind nu exista, pur si simplu, o alta solutie. Spre deosebire de oficialii de la Chisinau, sutele de mii de cetateni ai Republicii Moldova, care au beneficiat, in acesti ani, de asistenta materiala si umanitara a statului roman, ramin profund recunoscatori pentru ajutorul dezinteresat, oferit in spiritul relatiilor dintre frati. Prin aceasta perspectiva, politica sincera a Bucurestilor devanseaza constant propaganda antiromaneasca, fapt ce ii irita enorm pe stabii comunisti de la Chisinau.

    Partidul National Liberal din Moldova considera ca acum, odata cu revenirea definitiva si plenara a Romaniei in spatiul euroatlantic – sigur si solidar -, a sosit si momentul solidaritatii etnoculturale romanesti, ca unica sansa pentru a se oferi si Republicii Moldova un viitor civilizat cert. Doar aceasta asistenta, care trebuie sa devina permanenta, coroborata cu strategiile Uniunii Europene, ar putea readuce si al doilea stat romanesc in comunitatea euroatlantica. Constiinta unui asemenea obiectiv nu poate fi impiedicata de nici un fel de manifestari antieuropene si antiromanesti, la care se deda conducerea antinationala de la Chisinau, votata de o populatie insaracita cu buna stiinta de catre o grupare interesata doar de pastrarea, cu orice pret, a puterii si a propriilor privilegii economice.

    Guvernarea comunista de la Chisinau a legalizat cetatenia dubla pentru a amplifica afluxul de bani de la propriii cetateni, plecati la munca in strainatate. Unicul export profitabil al Republicii Moldova sub guvernarea comunista a devenit cel al bratelor ieftine de munca. Insa politica de depopulare a Moldovei a adus si efecte nebanuite de catre comunistii romanofobi. Pentru cetatenii Republicii Moldova, Europa se asociaza tot mai mult cu Romania, cu cetatenia romana. A deveni cetatean roman inseamna a deveni parte a unei democratii europene, a sistemului cu reguli ale economiei de piata, bazate pe respectarea neconditionata a legii. Aceste practici creeaza precedente extrem de periculoase pentru dominatia regimului politic autoritar de la Chisinau, pentru traficul de influenta si ingerintele protectioniste ale politicului in viata economica din Republica Moldova. In asa fel, romanismul echivaleaza pentru comunistii moldoveni cu deplasarea discursului proeuropean din zona demagogiei politice in zona realizarii practice. Iar aceasta, la rindu-i, echivaleaza cu pierderea puterii politice. In acest sens, comunistii sint sortiti, prin definitie, sa ramina romanofobi incorigibili.

    In fata pericolului permanentizarii crizei cronice, care a afectat Republica Moldova, Partidul National Liberal din Moldova vine cu un proiect special – politic, social-economic si cultural -, numit Uniunea Interstatala Romania–Republica Moldova. Acest proiect poate fi infaptuit cel mai lesne prin semnarea, intre Romania si Republica Moldova, a unui tratat interstatal de fraternitate si de parteneriat european privilegiat, ce ar avea ca scop major integrarea plenara a celor doua state romanesti in UE. Este un proiect de europenizare, de utilizare cit mai rationala a resurselor Uniunii Europene, in scopul modernizarii rapide a acestora si recuperarea raminerii in urma a Republicii Moldova. Prin cresterea economica si reformele promovate, Romania si-a demonstrat capacitatea de a onora standardele europene. Urmarea exemplului ar aduce si Republica Moldova, in urmatorii zece ani – 2008-2018 -, la standardul de viata din UE.

    Adresam Guvernului roman propunerea de a initia un program de fluidizare reciproca a informatiilor intre doua maluri ale Prutului, ceea ce ar conduce la o cunoastere mai buna in Romania a realitatilor din Republica Moldova, de a incuraja depasirea tabuizarii temei Basarabiei. De asemenea, PNL-Moldova pledeaza pentru o relatie financiara total transparenta intre Bucuresti si Chisinau, care sa fie reluata de la zero. Actiune ce ar trebui precedata de publicarea intregii asistente acordate in 15 ani prin diverse proiecte ONG-urilor sau altcuiva din Republica Moldova, pentru a se evita specularile politice. In Republica Moldova, exista banueli ca acei bani au servit la imbogatirea unora ce nu-si pot justifica averile, dar care au devenit azi aliati ai comunistilor si incrimineaza asistenta financiara romaneasca exact celor care nu au participat la procesul de “facere de averi din afacerea profitabila a romanismului”. “Miinile murdare” nu trebuie sa discrediteze nobila idee de reintregire a neamului.

    PNL-Moldova pledeaza pentru necesitatea conjugarii eforturilor clasei politice romanesti de pe ambele maluri ale Prutului pentru edificarea noastra in comun asupra mai multor aspecte spinoase ale relatiilor moldo-romane. Partidul National Liberal din Moldova – prin identitatea, scopurile, conceptele si actiunile sale – incearca sa creeze un precedent de omogenizare a infrastructurii politice din cele doua state romanesti care, in cadrul UE, isi vor realiza idealul de unitate nationala.

    In viziunea PNL-Moldova, conceptul Uniunii Interstatale Romania—Republica Moldova ar putea include formarea etapizata a organelor de coordonare a politicilor acestei structuri, intre care o Adunare Parlamentara, formata din cite treizeci de deputati din ambele state, ce se vor intruni in sesiuni periodice la Bucuresti si Chisinau si care se vor preocupa de armonizarea si omogenizarea legislatiei Republicii Moldova cu cea a Romaniei, de Bugetul special al Uniunii Interstatale. Totodata, Comisia Executiva interstatala, ce si-ar putea avea oficiul central la Iasi si ar fi formata dintr-un numar egal de reprezentanti ai Guvernelor Romaniei si Republicii Moldova, ar putea avea, in sfera sa de coordonare, executarea Bugetului comun, politicile de apropiere a Republicii Moldova de UE, obtinerea si realizarea unui mini-plan Marshall pentru solutionarea conflictului transnistrean si reabilitarea social-economica postconflict a R.Moldova, identificarea proiectelor de asistenta financiara internationala pentru Fondul de pensionare al celor doua state romanesti. Casa Sociala Interstatala ar putea promova unificarea sistemului de pensionare a cetatenilor din cele doua state si gestiona fondurile de pensii sociale.

    Acest concept va fi dezvoltat de Partidul National Liberal din Republica Moldova pentru a fi propus Parlamentului de la Chisinau. Totodata, ar fi de un real folos – pentru a reda o speranta romanilor, dar si tuturor celorlalti cetateni ai Republicii Moldova, ca si pentru a sensibiliza Occidentul asupra unei asemenea oportunitati, pentru a rezolva o grava problema din sudul Europei de Est – declansarea de discutii politice intre reprezentantii clasei politice de la Chisinau si de la Bucuresti. De vreme ce Romania declara ca politica sa va ramine neschimbata fata de Republica Moldova, fiind incadrata in standardele democratiei si ale respectarii drepturilor si a libertatilor omului, orice discutii si negocieri spre binele oamenilor isi au dreptul la viata. Guvernarile se perinda, iar poporul ramine. PNL-Moldova crede ca a venit timpul pentru a se face mai multa dreptate istorica acestei parti a poporului roman, care inca nu-si gaseste locul si destinul intr-o Europa tot mai unita.

    Adoptat in sedinta din 3 martie 2007 a Delegatiei Politice Nationale
    a Partidului National Liberal din Republica Moldova

  13. PNL va atinge rezultate bune daca va reusi sa lamureasca pe intelesul tuturor ce posibilitati ar avea oamenii de la aceasta uniune interstatala Romania-RM!

    Principalul ca aceasta ideie sa nu devina un fanatism, atunci automat va fi clasata ca o formatiune extremista si antistatala – lucru care nu este adevarat.

  14. Beneficiile Unirii intrun singur Stat, Romania, sunt prea evidente pentru R.Moldova. Ramine de convins Romania, care va fi nevoita sa investeasca in acest teritoriu. E clar, ca clasa politica din R Moldova nu va reusi prea curind, sa ajusteze legislatia la standartele UE. Ei nici nu se pot dumeri, pe ce lume se afla. Vor sa adere la UE prin CSI, impreuna cu Rusia, Kirghizstan, sa. Iar in cadrul Romaniei, nu va fi chiar asa de greu sa ne integram, avem aceias limba, obiceiuri. Lumea trebueste informata, multi au fost dea lungul timpului speriati. Iar cind discuti linistit la aciasta tema, oamenii inteleg corect situatia.

  15. Partidul Comuniştilor din Moldova a anunțat azi, 21 aprilie, printr-o declarație, că sunt gata să achite toate cheltuielile necesare pentru participarea soldaţilor moldoveni pe 9 mai la Parada Victoriei de la Moscova din acest an.

    “Faptul că autorităţile Republicii Moldova au luat decizia de a nu participa la parada comună din 9 mai, este un sacrilegiu la adresa veteranilor de război, o dovadă că regimul liberal îi compătimeşte pe cei înfrânşi, şi nu pe eroii luptei cu fascismul”, se spune în Declaraţia Partidului Comuniştilor… SE AGITA SCLAVII IMPERIALISMULUI RUSESC NU GLUMA … STRINGEM 4-5.000 DE MAIDANEZI DIN CHISINAU SI II TRIMITEM IN FRUNTE CU GHENERALUL SOVIETIC VORONIN LA DEFILARE … IL SCAPAM CU OCAZIA ASTA SI PE DORIN DE GURA LUI B.B. SI A LUI PAVLICENCO . MAI USOR CU FANFARONADA ASTA ANTI-FASCISTA , CA TOT “eroii luptei cu fascismul” AU COMIS GROZAVIA DE LA KATYN SI IN TOATE TERITORIILE OCUPATE IN URMA PACTULUI CRIMINAL SI BARBAR MOLOTOV-RIBENTROP… CUM FASCISMUL = COMUNISM , N-O SA PROSLAVIM NISTE BANDITI CARE AU LUPTAT CU ALTI BANDITI … GERMANIA NAZISTA SI UNIUNEA SOVIETICA AU FOST DOUA PUTERI IMPERIALISTE AGRESOARE … ODATA CE PRIMUL SOLDAT SOVIETIC A TRECUT GRANITA POLONEZA IN 1939 ,RUSIA NU MAI ARE NICI UN DREPT SA FACA PE “ELIBERATOAREA” … ISTORIOGRAFIA SOVIETICA SI RUSA , PREZINTA AGRESIUNEA CONTRA POLONIEI CA UN ACT NECESAR PENTRU A INDEPARTA TERITORIAL PERICOLUL NAZIST . BUN …SI DE CE N-AU RESTITUIT POLONIEI [ COMUNISTE ,DUPA RAZBOI] TERITORIILE RESPECTIVE ?

  16. p-u Costin
    Poate ca mai bine de acesti bani, (p-u parada), castram cainii comunitari si nu se vor manca intre ei iubitorii si neiubitorii de animale,
    asa poate ai vrut sa spui?

  17. Pentru Moldoveranul

    Nu, Romania nu este, n-a fost si nu va fi pasiva la ceea ce aduce in prim planul politicii de pe ambele maluri ale Prutului ideea vitala a Unirii intregii suflari romanesti!! Initiativa unirii Basarabiei cu Romania trebuia, nu se poate altfel, sa apara excat de pe pamanturile binecuvantate si scaldate din belsug cu sange roamnesc ale Basarabiei!! Asa a fost de altfe si in 1918!! Si inca un lucru vreau sa-ti mai spun din partea unui ardelean ce sunt din mosi stramosii mei. Exista un „moldovean” nemuritor caruia Natiunea Romana se cuvine sa-i aduca in vecii vecilor recunostinta pantru unitatea statala a tuturor romanilor: el se numeste MIHAIL KOGANICEANU! Este omul , barbatul de stat, care si-a inchinat intreaga viata , intreaga inteligenta, perseverenta tacuta , colosala si fecunda sa tenacitate pentru infaptuirea acestui deziderat!! Inca istoria noastra si noi toti nu ne-am spus cuvantul indeajuns in a-l preamari pe acest om si faptele lui!! Te asigur ca nu vorbesc prostii!! L-am studiat si am citit tot ce a intreprins, tot ce a lasat in urma lui si tot ce s-a scris ulterior despre el, ca sa-mi formez aceasta parere de neclintit!! „Generatia pasoptista” fantastica generatie pasoptista a Romaniei i se datoreaza in mare masura ca formare si calire a ei in atingerea telului realizarii marelui si milenarului deziderat al tuturor romanilor: unirea lor intr-un stat puternic si invulnerabil.Steaua lui este si va fi in urcare pentru ca el a ridicat steagul unitatii,( 1833- Academia Mihaileana) concepand ca prim pas al ei ” Dacia Literara!!(1840) si generalizarea alfabetului latin !!!

  18. 1.) Niciun partid si niciun politician, din orice tara, care nu accepta sa faca electoratului dovada bunei credinte si a responsabilitatii lui, prin acceptarea depunerii unui Juramant implicativ (J.i.), trebuie considerat PERICULOS pentru “sanatatea” societatii, si ignorant TOTAL de electorat! TREBUIE sa se bucure de aprecierea si VOTUL electoratului, DOAR partidele si politicienii care accepta si sustin implementarea Juramantului implicativ in viata societatii! Juramantul implicativ este SOLUTIA care elimina din societate Minciuna, Lacomia, Nesimtirea , Iresponsabilitatea, etc., si trebuie asumat de catre toti cei ce activeaza in Administratie, Justitie, Politie, Mass-media, etc., si are urmatorul text: //—-“JUR pe constiinta mea, in fata celor dragi, a semenilor mei si a lui Dumnezeu ca…(se continua cu textul cuprinsului, care este specific activitatii deponentului, dupa care se incheie cu implicatia din final, astfel:). Daca nu imi voi respecta prezentul juramant in toate prevederile lui, explicite sau implicite, sau daca nu voi demisiona la prima incalcare constientizata, Dumnezeu sa abata asupra familiei mele cele mai cumplite nenorociri, si sa ma lipseasca, pe mine si pe cele mai dragi fiinte, de sanatate si fericire! Precizez ca Dumnezeul invocat mai sus este Divinitatea Ocrotitoare si Rasplatitoare a familiei mele, CATRE care MI-AM INDREPTAT, sau IMI VOI INDREPTA Gandul si Ruga, atunci cand viata mea, sau a celor mai dragi fiinte a fost, sau va fi, in Cumpana! Amin!”—-// OBS. Acest juramant poate avea si o forma “moale”, pentru cei mai sensibili, in care nu este implicata familia, ci doar complicii, astfel: “…Dumnezeu sa abata asupra mea si a tuturor complicilor mei…etc”. Trebuie inteles de toti cei care sunt de buna credinta (daca exista?), jurnalisti, politicieni, cetateni obisnuiti, ca responsabilizarea cu ajutorul J.i. este conditia, si initiala si esentiala, pentru a putea spera intr-o schimbare benefica in societate! Iar Juramantul implicativ nu presupune ca deponentul sa impartaseasca, sau NU, vreo dogma religioasa, deoarece actiunea lui se datoreaza atat puternicului sentiment de filiatie fata de cei dragi, cat si credintei deponentului, ca Dumnezeu va rasplati pe fiecare dupa faptele lui!!!
    2.) O Axioma pentru jurnalistii si politicienii, cinstiti si responsabili, din Republica Moldova si Romania: “ NICIODATA nu va fi posibila Unirea Durabila a Republicii Moldova cu Romania, impotriva VOINTEI Rusiei!” Exista vreun jurnalist sau politician, ce se considera cinstit si responsabil, care sa contrazica, cu argumente logice, aceasta Axioma? Daca exista sa-si prezinte public argumentatia! Cei ce vor contrazice Axioma, fara argumentatie, sunt provocatori si vanatori de voturi, de la cei ce nu gandesc! D. Rizoaica. Tel. 0723966732.

  19. Si nici nu stiu ce sa spun, e bine sau nu e bine sa nu participe RM la parada. Un bat cu doua capete. Il ascult pe Ghimpu, si parca e corect, i-i ascult pe ceilalti – si ei ar fi corecti.
    Cum de facut, ca si lupul sa fie satul si oile intregi?

  20. Pt natalia

    Va dau un raspuns pe care l-am dat azi la jurnaltv. Se speculeaza ca participa SUA, Anglia. Eu am spus ca daca participa Romania si un grup din R.Moldova care au luptat in armata romana am putea privi Ziua Europei/Ziua Victoriei ca pe una de conciliere in Europa. Insa noi stim ca Rusia nu priveste asa, ci ii foloseste pe toti sa demonstreze „hu is hu”, kto s …om i kto bez ..ia. (who is who) Acum are loc o competitie intre PD si PLDM cine poate pune mina pe electoratul prorus, PD are sansa, insa PLDM nu vrea sa se impace cu asta, banii publici fiind in miinile lui Filat, Bodiu si Negruta… Iata inca un argument de ce trebuie sa fim in Romania, cu Romania, nu sa raminem in sfera de influenta rusa si la cheremul Moscovei.

    Razboiul trecut nu a fost al nostru. Noi nu am avut un Mare Razboi pentru Apararea Patriei. Pentru noi bolsevicii, comunistii sint egali cu nazistii si fascistii. Moscova vrea sa diferentieze si sa desparta aceste lucruri.

    GHIMPU ARE DREPTATE! Eu as spune ca nu trebuie sa mergem intr-acolo, la Moscova, chiar daca ar merge si Romania. Romania a fost cu Germania, apoi cu Aliatii, noi, insa, am fost dupa asta ocupati. Deci trebuie sa stam acasa, sa ne lingem ranile, sa ne mobilizam, sa condamnam crimele comunismului, sa ne unim cu Romania si sa cerem despagubiri si tezaurul de la Rusia, ca succesor al URSS.

  21. Si ce e de facut, ca fortele de dreapta sa nu sa se ciondaneasca intre ele, dar sa fie mai unite? Avem patru conducatori de orchestra (plus unul cu ambitii, care nu se ogoieste, pentru ca vrea si el sa o conduca), iar orchestrantii se bat intre ei, depistand faltetul?

  22. Doamna Pavlicenco, va admir pentru curaj si sinceritate. Calitati aproape inexistente la politicienii de azi. Intr-un ceas bun. Sa ne ajute Dumnezeu.

  23. Nu sunt de acord Doamna Pavlicenco. Comunistii sunt mai rai ca fascistii. Fascismul a fost condamnat, nemtii s-au pocait ;i interzic organizatiile fasciste. Rusii nu au condamnat comunismul, iar moldovenii aleg comunistii ca sa-i guverneze.
    Fascistii aproape ca nu au comis crime in Basarabia> poate cateva mii de evrei si bolsevici au suferit.
    Comunistii au omorat si deportat 300000 de basarabeni!!!
    Iar acum armata nationala este chemata sa defileze cot la cot cu proprii calai, cu armata care si acum ocupa o parte a tarii.
    Sustin ideia ca unica cale reala de a adera in un viitor previsibil la UE, de a avea o viata decenta in lume civilizata este (re)unirea cu Romania.

  24. Calitati aproape inexistente la politicienii-barbati de azi.

  25. DACA NU AM MAI LUPTAT IN PARLAMENT SI CONTRA ACESTEI IROSIRI DE BANI D ELA BUGET!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Tronsonul de cale ferată construit de firmele lui Oleg Voronin s-a stricat. Autoritățile au început noi lucrări de reparație

    Tronsonul de cale ferată Cahul-Giurgiulești, construit în urmă cu 2 ani de una din firmele lui Oleg Voronin, s-a deteriorat și este din nou în reparații. Autorităţile spun că au fost luate prin surprindere de izvoarele subterane şi de pământul argilos, care au şubrezit şinele.

    În unele zone ale traseului trenurile circulă cu 15 kilometri la oră, iar în altele, se circulă chiar şi cu 5 kilometri la oră. Muncitorii spun că lucrările de construcţie a căii ferate au fost făcute în pripă. “Nu-i făcut lucrul sănătos, e făcut cum se spune la Rusia, “на бысрые руки” (la repezeală)”, spune unul dintre muncitorii care muncesc la lucrările de reparație. “Grabă, grabă, banul s-a plătit dar nu s-a făcut cumsecade”, spun și alții care au încercat pe “propria piele” traseul.

    UNIMEDIA amintește că potrivit unei investigații semnate de Vitalie Călugăreanu și Dumitru Lazur și publicată în Jurnal de Chișinău, construcţia liniei de cale ferată este cel mai costisitor proiect al guvernării comuniste. Acesta a fost lansat în mai 2007, în ajunul alegerilor locale. Lucrările au început în grabă, netransparent şi fără organizarea licitaţiilor publice pentru desemnarea firmelor constructoare. Agenţia Transporturilor explică de ce: „Guvernul a decis că tronsonul va fi construit de ÎS „Calea Ferată din Moldova” (CFM), în mare parte, din propriile surse financiare”. În loc să organizeze licitaţii pentru selectarea firmelor, administraţia CFM a încheiat contracte de antrepriză cu numeroase întreprinderi de stat, dar şi cu SRL „Moldconstruct Market” – o firmă privată la care fiul milionar al ex-preşedintelui Vladimir Voronin, Oleg, deţine funcţia de economist, iar amicii săi – pachetul majoritar de acţiuni şi posturile-cheie. Nu întâmplător, însă, a optat CFM pentru „Moldconstruct Market”. Ex-directorul general al CFM, Miron Găgăuz, este amicul lui Vladimir Voronin (în 1988 ambii erau membri ai Comitetului orăşenesc Bender al Partidului Comunist din RSSM – n.r.).

    PUBLIKA.MD menționează că traseul de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti a fost inaugurat în 2008. Potrivit autorităților, lucrările de reparaţie pe această linie vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

  26. @natalia:

    te citez: „Romania a fost cu Germania, apoi cu Aliatii, noi, insa, am fost dupa asta ocupati.”

    Absolut gresit! Aparentele inseala, draga Natalia, de fapt Romania a luptat impotriva amandurora, pentru recuperarea teritoriului national, daca stai bine sa te gandesti. Romania a fost sub ocupatia ambelor acestor imperii ale raului. Era cat pe-aci sa fim stersi de pe harta, la fel ca Polonia.

    Noi am fost initial neutri, polonezii stiu bine asta, cea mai pare parte a militarilor polonezi, cu tot cu tezaurul Poloniei, s-au retras pe la noi, ceilalti au murit la Katyn.

    De fapt, cum am mai zis si cu alte ocazii, URSS si Germania hitlerista au fost precum doi gangsteri rivali ai istoriei, comunistii si nazistii, doua bande care s-au inteles cum sa isi imparta teritoriile care NU le apartineau, apoi s-au luptat pentru ele.

    De fapt, noi ne doream sa vina americanii, sa ne scape si de unii si de ceilalti. Zeci de ani, pe vremea comunistilor, buneii nostri au stat cu privirea atintita spre cer, asteptand avioanele americane.

    Te rog sa cauti pe net marturiile pilotilor americani „prizonieri” de razboi ai Romaniei. De ce in ghilimele? Pentru ca absolut toti au declarat ca s-au simtit, ca prizonieri, in vacanta!
    Incearca macar, ai sa intelegi altfel istoria, eu zic ca mai bine! 😉

  27. Toka spune:
    22 April 2010, la 00:12

    @natalia:

    te citez: “Romania a fost cu Germania, apoi cu Aliatii, noi, insa, am fost dupa asta ocupati.”
    Nu tin minte, sa fi comentat eu. Toka, cine a comentat?

  28. @natalia: ah, da, era un comentariu de-al d-nei Pavlicenco adresat tie.

    Vitalia Pavlicenco spune:
    21 April 2010, la 23:11
    Pt natalia

    Te rog sa ma scuzi!

  29. Toka, te scuz, dar pe care din voi sa va cred?

  30. Doresc, oare, rusii razboi? Nu intreba linistea!

    Doresc, oare, rusii razboi?
    Nu intreba linistea,
    Nu intreba acei soldati,
    Ce stau in memoriale.

    Intreaba sicriele de zinc,
    In care fiii tineri
    Din tinuturi invecinate au fost adusi,
    Batranelor, ca sa planga.

    Intreaba-i pe acei tineri curajosi,
    Care stau in Kremlin,
    Si cos stelute la epoleti,
    Fluturand din bata “pasnica”.

    Intreaba-I pe patriotii cu capetele rase,
    Cum linistiti in nopti intunecoase,
    Ii ucideau pe moldoveni, tadjici,
    Caucazieni, pe nergi si uzbeci.

    Intreaba Polonia si Lituania-
    Ele viseaza Rusia.
    Intreaba primavara, cea de la Praga,
    Doresc, oare, rusii razboi?

    Intreaba-I pe unguri, cum candva,
    Pe tancuri soldatii rusi,
    Budapesta o strabateau,
    Invatandu-i pe unguri ce este pacea.

    Iti va raspunde finlandezul batran,
    Care a supravietuit mult – pana la fire albe,
    Cum “pasnic” trupele rusesti,
    Strabateau prin iarna si zapada.

    Au ceva de spus şi beloruşii indigeni,
    Cei ai căror strămoşi sunt lituanieni,
    Cu ce pret terifiant,
    Le-au oferit moscalii pacea şi fratia.

    Cand hoarda lui Suvorov,
    Sate si orase incendia,
    Intreaba, intreaba Kuropatii –
    Ei stau acolo culcati.

    Intrebati-o pe frateasca Ucraina,
    De dragoste slava asigurata,
    Din mâinile inclestate ale Fratelui mai Mare,
    Cauta protectie la NATO?
    Adresaţi-vă la toti slavii de Vest –
    Cum despre pace ii invata Ivan.

    Iubitor de pace e Ivan.
    A bombardat si Kabului si Afganistanul.
    Iar in sate si orase,
    A venit razboi si nu pace.

    Intreaba vaduve si copiii ceceni,
    Doresc, oare, rusii razboi?
    Cine e pacificatorul rus,
    Si-ti va raspunde munteanul orgolios.

    Georgianul, zambitor mereu,
    Printre lacrimi, pur si simplu va tacea,
    Din cauza vecinului iubitor de pace,
    Ii arde acum pamantul.

    Doresc, oare rusii razboi?
    Si din China pana in Lituania,
    Se va gasi macar un vecin,
    Care iti va raspunde ferm, “NU”?

  31. Pt Toka

    Aveti perfecta dreptate si voi folosi aceste argumente intr-un articol. Razboiul al doilea mondial nu a fost al nostru. Romania a intrat sa isi recupereze basarabia si a fost corect, dupa care a fost ocupata d eregimul comunist prin slugoiii romani – unde nu sint risuri si lichele de toate nationalitatile, nu neaparat romani, si stim de Pauker si altii -, la fel ca si noi, acest pamint. Adica – Romania a fost atrasa in regim socialist, iar noi – in regim sovietic, in URSS.

  32. Opaaa!!! Interesanta mutare!

    Doamna Pavlicenco, va mai aduceti aminte ca in urma cu cateva luni v-am sugerat ca PNL sa-si exprime clar si ferm optiunea unionista?

    Va trebui sa ma lamuresc – dar poate faceti dumneavoastra un mic rezumat – ce ati vrut sa spuneti prin” „Au avut interventii excelente Iliescu si Funar”, referitor la emisiunea de care vorbiti, si pe care n-am ascultat-o.

    Oricum, dupa umila mea parere, fix de „sustinerea” lui Iliescu si/sau Funar-Vadim (PRM) nu aveti nevoie!

  33. Dna Pavlicenco V.
    Sunt intru totul de acord cu cea ce este astazi scris aici. Visul nostru de zeci si zeci de ani insa este boicotat masiv de mancurti,alogeni si venetici.Ati vazut ce scrie Stela Popa in „La un pahar de politica”?Asta e.
    Unirea cu Romania ar putea probabil fi votata la MOMENT in cel mai bun caz de 35-40% din populatie.Printre ei ar fi alegatorii PL, PNL, MAE,PPCD,PDL, o parte din AMN si mai putini din PD. Nu uitati de gagauzi, bulgari, rusi si ucraineni, dar si de partasii moldovenismului primitiv-victime ale zombarii sovietice si comuniste. De Transnistria nu mai zic. Dar Unirea ar fi posibila doar cu acordul majoritatii. Vedeti Dumneavoastra ca ar fi alta varianta?In aceste conditii poate ramane aderarea la UE unica solutie reala, chiar daca si mai indepartata. Ma tem ca convingerea majoritatii pentru Unire ar putea fi un proces cu mult mai indelungat.

  34. Pt EugenRO

    In primul rind, nu e mare mutarea – noi avem Uniunea Interstatala Romania-Republica Moldova, noi am mers cu acest mesaj in campania electorala din 2007, PNL din Romania a facut Marea Unire, pledam pt omogenizarea clasei politice.

    In Romania e ca la noi – aici pina a veni la putere se spune una, dupa putere se spune alta, urmariti-i cum au ajuns sa trimita soldati sa marsaluiasca pe banii statului in Piata Rosie a statului care ne tine si azi sub ocupatie. De aceea in Romania sint diferiti politicieni. Declaratiile lui Basescu sint bune – faptele sint lipsa. Nu eu i-am invitat la emisiune pe Iliescu si Funar, dar am dreptul sa spun ca au vorbit mai bine, cred, poate decit se asteptau si unii realizatori si, mai ales, interlocutorul Anatol Dubrovschi, cu care am fost in PFD, partid care pleda putin voalat pentru unire, iar apoi a devenit comunist. Cine ii impiedica sa pledeze pt unire Antonescu, Ponta sau Boc? Cel putin Iliescu si Funar au vorbit direct, mai mult decit diplomatic, as spune foarte curajos.

    Incerc sa recuperez emisiunea si sa o postam pe blog.

  35. Pt Dinu

    Fara suparare – fiecare cu parerea sa. Noi avem aceasta pozitie si nu este fariseica. Voi – veti vota cum va dicteaza sufletul, inima sau ratiunea, as spune si elementara demnitate nationala. O avem sau nu? Vom vedea in curind.

  36. unirea cu romania sta in mana basarabenilor … aceea cu care stampileaza votul

  37. Doamna Pavlicenco,

    Sa inteleg ca Iliescu a vorbit deschis si transant despre reunificare? Chiar si in varianta „Uniune Interstatala”? Hmmm! Nu-mi vine sa cred!!! S-o fi intors lumea pe dos sau isi simte sfarsitul aproape si vrea sa ramana in istoria neamului cu o „pilda” memorabila!

  38. @EugenRO: De ce te miri, prietene? Daca ai sa analizezi atent evolutia lui lliescu, vei vedea ca exista diferente enorme intre primul si cel de-al doilea mandat!

    De exemplu, daca din cauza lui nu am aderat la NATO odata cu Polonia, pentru ca s-a agatat in mod stupid de acel Peace Partnership, am aderat totusi in 2004, in mandatul lui, sa recunoastem asta!

    Cat despre faptul ca Iliescu nu ar fi unionist, eu am foarte mari dubii in privinta asta! 😉
    Nu te lasa pacalit de ceea ce s-a intamplat in anii ’90! 😉

    p.s.: sa nu te puna pacatele sa crezi c-as fi psd-ist, ca te strang de gat cand ne mai vedem! :))

  39. Dragilor ,

    In primul rand , pentru ca unitatea de neam sa fie 100% refacuta , trebuie ca RM sa negocieze cu Ucraina revenirea teritoriilor stravechi luate de rusi si date Ucrainei, si anume Basarabia de Sud si Cernautiul. In cazul in care se infaptuieste Unirea fara aceste teritorii nu se va mai putea face nimic, deoarece Romania a renuntat prin TRADATORUL de Neam si Tara emil constantinescu(chiar merita ca numele sa-i fie scris cu litere mici) la acestea prin tratatul de frontiera semnat cu Ucraina pe vremea presedentiei lui.
    Abia dupa infaptuirea acestui deziderat se poate realiza si Unirea cu Romania.

  40. Doamna Vitalia, nu vad ce ati putut vorbi dvs cu Iliescu, un fost comunist si Funar, un extremist, care sa fie relevant ptr RM si viitorul ei.
    Apreciez mesajul unionist dar propunerea este una fantezista.
    Romania nu are obligatia sa-si modifice Constitutia ptr a acomoda Moldova in aceasta utopie interstatala reminiscenta commonwealthului englez; de ce s-ar da peste cap 21mil de romani sa faca pe plac celor 1-2mil de moldoveni pro-unire/pro-europa…si totodata ducand la probleme grave cu minoritatea maghiara ce va cere autonomie in cazul acestui pas din partea Romaniei(poate nu stiti ca Romania este un stat UNITAR si INDIVIZIBIl).
    Fie se va uni deplin si irevocabil prin dizolvare efectiva si alipire(organizarea sa fiind in judete) fie va ramane cum este acum, acesta e viitorul Republicii Moldova.
    Visati frumos si nerealist, insa stiti deja asta.

  41. Pt alanni

    Eu nu am vorbit cu Iliescu. A vorbit moderatorul emisiunii. Va fi pus pe blog, veti asculta si va veti spune opiniile pe urma.

  42. Din articolul lui Constantin Tănase in „Timpul de dimineata” :

    „Despre sinceritate, ticăloşenie şi mult verde matern”
    de Constantin Tănase

    „…Vorbeam la început despre sinceritate în meseria de ziarist şi ticăloşenie în politică. Prefer să fiu declarat „romantic”, „nepragmatic, „încremenit în proiect”, prefer să rămân, huiduit, în minoritatea celor „zece procente” româneşti, decât „apreciat” în cele 90 de procente de „pragmatici”, în numele cărora basarabenii vor fi duşi la Moscova să mărşăluiască în Piaţa Roşie… Domnilor conducători ai R. Moldova: în Piaţa Roşie vor defila învingătorii. Noi ce fel de învingători suntem?!

    Se pare că drumurile mele cu fosta opoziţie anticomunistă se despart aici. Am regrete, remuşcări? Sigur că da. Dar, totuşi, a fost frumos. A fost primăvară şi mult, mult verde matern”

    Eram sigura ca nu puteti tolera ce nu este posibil de tolerat !

    PNL deasemenea prefera sa fie tratat ca si un partid „romantic”…..
    Mai bine sa nu ajungi la putere, daca pentru a ajunge la putere trebuie sa fii LAŞ !

    Multa SANATATE si Succes !

  43. @Alexandra Can; Vitalia Pavlicenco:

    Felcitarile mele, doamnelor! Asa este, puterea este efemera, daca n-o folosesti cu demnitate. La fel si viata.
    Din pacate, multi politicieni din asa-zisa republica vor sa ramana in istorie ca niste glume proaste, ca sa nu zic altfel…

    p.s.: „Dacă omul n-a descoperit ceva pentru care să merite sa-si dea viaţa, atunci nu merită să trăiască.” (Martin Luther King)

  44. Unirea nu se face batand din palme. Avem nevoie de un program premergator. Acest program ar trebuii sa cuprinda, printre altele, si urmatoarele lucruri:
    1. Accesul mass mediei romanesti in Basarabia. Aici ma refer, in special, la televiziunea si radio-ul de stat, dar si invers. Este necesara cunoasterea mentalitatii basarabenilor.
    2. Interconectarea retelelor de trafic si crearea mai multor sosele.
    3. Interconectarea retelelor electrice si de gaze.

  45. BRAVO PNL!! IN SFARSIT CINEVA HOTARAT IN PRIVINTA UNIRII..S.O DOVEDIT CA DUPA 20′ DE ANI MOLDOVA N.ARE CUM S.O DUCA INAINTE DE UNA SINGURA..TREBUIE NEAPARAT DE FACUT UNIREA CA NU VEDETI SI VOI..POPULATIA SE MICSOREAZA FIECARE AN CE TRECE…AM SA AJUNGEM LA 1 MIL PARCA VAD…TREBUIE DE INFORMAT POPULATIA MAI INTAI DESPRE UNIRE SI DESPRE AVANTAJELE EI..DE SCHIMBAT MENTALITATEA COMUNISTA DE LA OAMENI CA DE ALTFEL NU VEDEM NOI NICIO UNIRE SI NU MAI RIDICAM TARA ASTA!…NU CEDATI , DACA ATI INCEPUT .ROMANIA TOATA VA SUSTINE!

  46. unirea trebuie facuta, dar ca o regiune autonoma egala in drepturi cu celelalte reguni, intr-o romanie descentralizata.
    sa ne unim ca sa fim inca o prvincie condusa de la centru mi se pare ca privim inspre trecut, dar nu spre viitor!

  47. Buna ziua D-a Pavlicenco,
    Este drept ca tanarul care este in stanga D-stra, la una din sedintele PNL s-a declarat contra acestei uniuni si contra unirii in genere?

  48. Pt ion

    Nu este adevarat. Nici un tinar nu s-a pronuntat. Mai mult un tinar chiar a participat la conferinta de presa a PNL plasata pe blog si pe site, ascultati-l. Oamenii nostri nu sint contra uniri, ci cauta metodele optime de a le explica oamenilor aceste avantaje, dupa ce au fost indoctrinati cu prostii de comunisti.

  49. Ieri, în Palatul Republicii, în cadrul unei şedinţe solemne au fost… reconfirmate semnăturile deputaţilor primului parlament sub Declaraţia de Independenţă a R. Moldova.

    De pe http://www.timpul.md/articol/marii-singuratici-9862.html

    Constantin Tanase: Marii singuratici

    Când, cu câteva minute înainte de începerea şedinţei, am urcat la etajul întâi, mi-a atras atenţia o densitate uriaşă de reporteri la metrul pătrat în jurul unei persoane. Curios, m-am apropiat şi am văzut că persoana asaltată era… Petru Lucinschi, care în august 1991, în calitatea sa de membru al biroului politic al PCUS, fiind ocupat la Moscova cu rezolvarea afacerilor financiare ale acestui partid, nu a participat la şedinţa istorică din 27 august (1991) şi nu a votat Declaraţia de Independenţă a R. Moldova. Am observat mai apoi, în sală, sta singuratic, nederanjat de presă, ex-premierul Mircea Druc. În altă parte, încă un alt mare singuratic, neasaltat de presă, ex-ministrul Culturii Ion Ungureanu. Astfel, cei care cu adevărat au făurit Independenţa nu prezintă interes pentru patronii reporterilor de la televiziunile cu „k”… Mulţumim profesorului Moşanu care i-a reabilitat pe marii singuratici, fiindcă, vorba clasicului, unde i-a scuipat boierul, i-a sărutat Vodă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *