Guvernul României este dator să demonstreze că declaraţiile lui Traian Băsescu nu au conotaţie electorală

romania-beautiful.jpgMă umplu tot mai mult de milă pentru oamenii noştri disperaţi că nu pot scăpa de regimul comunist. Am conştientizat, cu regret, în ultimul timp că, într-adevăr, este extrem de greu să scapi de clanul mafiot care a pus mîna pe bucata asta de pămînt şi conduce prin înşelăciune metodică. Am avut cu toţii siguranţa că data de 5 aprilie va fi Ziua Libertăţii.

Dar nu a fost să fie. Duşmanul de departe trage bine sforile şi e capabil de scenarii criminale sîngeroase, numai să nu scape partea asta de teritoriu românesc şi european din laba sa.

 Acum doi ani şi ceva conceptul PNL al Uniunii Interstatale România – Republica Moldova, pe care nu l-am promovat în recenta campanie electorală, devine şi mai actual. Partea legată de cetăţenia română apare acum chiar ca o salvare pentru oameni cînd nu mai cred în dreptate şi într-o altă metodă de a scăpa de regimul care omoară fără milă.

M-au bucurat mereu declaraţiile lui Traian Băsescu, care demonstrează că este conştient de „chestiunea Basarabiei”. Însă, la un moment dat, am început să mă întristez că se realizează, de fapt, foaarte puţin din ceea ce spune la acest capitol… Alegerile din noiembrie pentru Parlamentul României, la care au participat şi românii cu drept de vot din R.Moldova, au fost un motiv în plus de dezbinare aici, unde trebuie, de fapt, să fim uniţi în aspiraţiile naţionale şi europene, ce ar urma să fie un tot întreg, de fapt – contopite. A spune astăzi România, înseamnă a spune Europa. Cetăţenia română, ce ne-a fost răpită abuziv, va pune definitiv acest semn de egalitate pentru noi între România şi Uniunea Europeană, aş spune – şi NATO. Tocmai acest semn de egalitate îi înrăieşte şi îi face să turbeze de ciudă pe satrapii comunişti, care înţeleg perfect că aderarea la UE a R.Moldova va însemna apropierea, pînă la recontopire, cu România.

Sigur, mă întristează aprecierile unor politicieni din R.Moldova că Băsescu face declaraţii referitor la cel de-al doilea stat românesc în context electoral. Însă depinde de Guvernul României, dacă asta se va dovedi aşa sau nu. Da, legea privind acordarea cetăţeniei a fost modificată, oamenii depun şi redepun, disperaţi, actele pentru cetăţenie, însă au impresia că se pierd în neant. Şi eu am aceeaşi impresie…

Reproduc ce a spus fostul premier naţional-liberal Tăriceanu: „Problema legată de acordarea cetăţeniei trebuie explicată foarte clar. Nu există alte obiective decît să dăm cetăţenia română celor care au avut-o şi pe care şi-au pierdut-o din cauza evoluţiilor istorice din perioada postbelică sau antebelică”. Păcat doar că Tăriceanu nu a făcut acest lucru în perioada guvernării de către PNL. Dacă înainte datele privind fericiţii ce îşi redobîndeau cetăţenia română, furată de regimul comunist de factură sovietică, apăreau în Monitorul Oficial, partea I şi III sau invers, acum nu se vede nimeni nicăieri şi nu mai ştie nimeni dacă dosarul său avansează ori nu. Cei care urmăresc, spun că, de o habă de vreme, abia de au apărut două persoane din R.Moldova în aprilie. M-am uitat şi eu la nişte MO şi am văzut lume de peste lume acolo, numai români din R.Moldova – nu prea. Iar „promisiunea” de a se acorda cetăţenia la 1000 de basarabeni pe săptămînă” cred că e foarte tristă – adică nici 50 de mii pe an, cînd cererea e de un milion?! Am înţeles că ceva nu se va mai publica în Monitorul Oficial, dar, în schimb, cetăţenii ar trebui informaţi unde să meargă, cînd şi ce să facă pentru a ajunge la capătul procesului de redobîndire.

 

E suficient că Transnistria e o monedă superfolosită şi de unii politicieni ruşi, şi de cei „maldaveni”, şi de unii ucraineni în campaniile electorale. Nu vreau să cred că Republica Moldova ar trebuie să fie folosită la fel. E timpul să se facă ceea ce se spune. Sau nici să nu se spună. Dar cel mai bine ar fi să se spună mai puţin şi să se facă mai mult.

 

Amintesc – toţi candidaţii care au participat din partea R.Moldova la alegerile Parlamentului de la Bucureşti au exploatat din plin această miză – a cetăţeniei. Era de crezut că îşi coordonaseră mesajele cu partidele pe care le reprezentau. Acum nu au decît – acelaşi Eugen Tomac, venit „să ne salveze ca din ceruri” sau Tudor Panţîru, un om mai mult decît serios şi un om, sperăm, al cuvîntului, să ceară Guvernului să aplice legea şi să vadă cum are loc procesul concret de acordare accelerată a cetăţeniei. Căci fac parte din cele două partide ce au format Guvernul – PD-L şi PSD. Şi să ne informeze sistematic şi pe noi. De vreme ce Preşedintele Traian Băsescu şi alţi politicieni au hotărît să reziste unor presiuni europene, cel puţin să ştie pentru ce sînt bătuţi.

 

Vitalia PAVLICENCO

Loading Facebook Comments ...

2 Comments

Add a Comment
  1. flowers_of_liberty

    Surcica nu sare departe de trunchi! De parca deputatii nostri sunt mai buni! Adica astia din RM. Asa-s romanii toti de la Nistru pana la Tisa, ori pana unde o fi acolo, pana la Timis, pana-n Ardeal etc.

  2. Respect doamnă Vitalia Pavlicenco – pentru că v-aţi pus această problemă

    Cred că faptul că TREI SFERTURI dintre români (printre care şi eu) nu s-au prezentat la vot la recentele alegeri europarlamentare spune multe despre clasa politică din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *