UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Vitalia Pavlicenco       RSS
Acasa Despre mine Program politic Istoric PNL
  • Galerie foto
  • Galerie video Scrie o petitie Contacte


    In cautarea parintilor…

    Publicat la 20 ianuarie 2009; 9.035 afişări; tag-uri: , , ,

    mama-agafia2tatal-victor2Viata mea a fost plina de absenta tatalui…

    Smaranda Cazan-Livescu, prietena mea din Atlanta, Georgia, SUA, cu care am activat in cadrul Consiliului Mondial Roman si am fondat Uniunea Femeilor Romane (UNIFERO), mi-a resolicitat un articol, scris de mine ceva mai inainte, la rugamintea-i, pentru o carte. I-a intervenit o problema cu laptopul si spune ca nu poate recupera nici laptopul, nici articolul. Am gasit acest articol, ma bucur ca Smaranda mi-a amintit de el si il postez pe blog. La fel ca si fotografia mamei, precum si cele ale tatalui, bunicilor, strabunicului…

    Probabil, nu intimplator am postat articolul zilele acestea, cind a trecut in nefiinta poetul nostru national roman contemporan Grigore Vieru, care a avut tema mamei ca cea mai prezenta in creatia sa…

    Pasarea Cand s-a intors /La puii ei cu hrana /Gasise cuibul gol /Si amutit / I-a cautat / Pana-i albise pana / Pan’ cand in cioc / Saminta a-ncoltit / (Grigore Vieru)

    tatal-victor-mama-agafia-bunica-paterna-elisaveta-sora-silvia2_1Ma gindeam, de mai multa vreme, sa scriu un articol despre mama mea. Pentru aceasta, insa, credeam eu, e nevoie de doua conditii – sa ajung in viata la capitolul „Memorii” si sa pot scrie intr-o anume liniste sufleteasca, pentru a-mi controla sentimentele, deoarece, de fiece data cind ma gindesc la mama, trebuie sa imi reprim lacrimile.

    Exista ideea ca cineva trebuie sa fie mare erou ca sa il poti evoca. Cred ca in Basarabia, pentru cit au suferit romanii aici, sint putini care sa nu poata fi evocati drept eroi, exceptind leprele comuniste si vinzatorii de semeni.

    Mama mea, Agafia Bordeniuc, a fost invatatoare, intre 1940 si 1974, adica timp de 34 de ani. Dupa ce a invatat in Alunisul de bastina, apoi la Balti, a mers la Iasi. Imi povestea ca bunicii mergeau in caruta trasa de cai la Iasi, sa duca banii pentru studii. Acolo studia si sora mamei, la medicina. A invatat bine si a ramas cu amintiri pe toata viata. Eu as fi dat orice ca mama sa revada locurile de la Iasi, pe unde a calcat in adolescenta si tinerete, deoarece a revenit in Basarabia in 1940, la virsta de 19 ani, si nu s-a mai intimplat sa treaca inapoi Prutul. La granita i s-a luat un toc frumos si niste pantofi, „mai scumpi”, iar sora mamei, Dina, a cunoscut un intreg calvar prin „filtrele” sovietice, pina a ajuns la bastina.

    Mama imi povestea din copilaria ei cum invatau si cum trebaluiau fratii si surorile prin gospodarie, avind si oite, si cai, si iaz, si mult pamint. Mai tirziu, prin 2002, eu am cumparat bunicul-patern-gheorghe2ceva din terenurile avute de bunici pe dealurile Alunisului, deoarece, la impartire in parcele si cote (in loc pamintul sa fie retrocedat detinatorilor si bunica-paterna-elisaveta2mostenitorilor lor de gradul I si II), s-a intimplat ca cei 8 ari de pamint, reveniti verisoarelor mele de la Alunis, Riscani, la deal, sa coincida cu exact locul ce apartinuse bunicilor, adica si mamei mele, adica si mie… I-am cumparat de la verisoara si pe ceilalti 22 de ari, de linga micuta casuta parinteasca de la marginea Alunisului, unde s-a nascut mama, ca sa nu-i vinda strainilor, Galea fiind nevoita sa plece cu sotul si patru copii in Ucraina.

    Revenita in Basarabia, mama a lucrat in citeva sate ca invatatoare, plingindu-mi-se de tot felul de abuzuri din partea functionarilor si a administratorilor de scoli. S-a stabilit, dupa putin timp, in comuna Grinauti, linga Pelinia, aproape si de satul de bastina Alunis. In Grinauti s-a casatorit cu tatal meu, Victor Vangheli, invatator, ca si mama. El preda matematicile si istoria. Mai e de remarcat ca bunicul meu matern Petru Bordeniuc, din Alunis, a devenit si el, la tocmai 50 de ani! invatator la clasele primare, luind cite un pui de copil sub cojocel, ca sa-i incalzeasca, pe rind, sa reziste frigului. Asta mi-au spus-o locuitorii satului in timpul intilnirilor electorale. El a devenit invatator dupa ce isi mai aranjase cumva copiii, iar sovieticii ii luase averile.

    Celalalt bunic, patern, Gheorghe, un mare agricultor, a fost mobilizat de sovietici la 16 aprilie 1945, neavind impliniti cu doar putin cei 50 de ani, dupa care se spune ca nu mai mobilizau, dar l-au terminat la scurt timp kaghebistii, fiind turnat chiar de sateni, luind cu el Biblia subsuoara si spunind continuu „ne-a mobilizat Antihristul”. Oameni din sat mi-au spus ca „turnatorii” au murit, cu totii, in chinuri, rind pe rind… Bunica mea paterna, Elisaveta, a murit la 86 de ani, asteptindu-si toata viata sotul, despre care s-a spus si ca era pe la sudul Ucrainei, dupa ce, cica, reusise sa scape de moarte si se ascundea sub alt nume, sa nu fie prins…  Insa nimeni, in esenta, nu a mai stiut de el nimic. Bunica materna, Catinca, a fost o femeie exceptionala, vraciuia si gilcile la copii, dar nu stia sa citeasca, spre deosebire de bunicul Petru. Bunica stia, in schimb, sa danseze bine.

    Bunica mea paterna a suferit, alaturi de mama, a doua tragedie – tatal meu a fost ucis la numai 24 de ani, din invidia unora de a fi acceptat sa conduca el scoala, dupa ce mai multi ani a fost mama directoare, dar renuntase pentru ca astepta nasterea mea, avind-o deja pe sora Silvia. A fost o tragedie extraordinara in bunicul-matern-petru2bunica-materna-catinca2sumbrul an 1953, dupa moartea lui Stalin, cind au fost amnistiati mai multi fosti recidivisti, racolati si pentru a-l omori pe tata. In actul rusesc de deces scria „polnoe otdelenie golovi ot tuloviscia”, iar in cel moldovenesc, obtinut ca si duplicat mai tirziu, – „decapitare”.

    Mama a ramas astfel, fara tata, adica fara sotul cu care studiau, la fara frecventa, la Institutul „invatatoresc” (pedagogic) din Balti. Mama nu a mai continuat, a fost toata viata cu „studii superioare incomplete”, a predat 34 de ani elevilor pina in clasa a opta limba romana (i se zicea „moldoveneasca” atunci) si franceza, pe care o stia foarte bine de la Iasi. S-au facut mai multe incercari sa o scoata pe mama din invatamint, pentru ca spunea „popor”, si nu „norod”, ca avea icoana in casa, a avut si atac de cord, dar a rezistat, fiind aparata si de unii fosti colegi de-ai tatei. Mama m-a invatat si pe mine, eu eram eminenta si medaliata la invatatura, dar a fost cu mine extrem de severa. A fost supercorecta in viata, nu s-a recasatorit, mai multi care au cunoscut-o ziceau ca e o „sfinta”.

    Am avut rude in Romania, sora bunicii paterne Elisaveta – unchiul Anton si tanti Claudia, care veneau sistematic la rudele de la Grinauti, caci am locuit mereu cu bunica Elisaveta. Ei ne aduceau discuri romanesti, asa am ascultat-o pe Maria Ciobanu, pe alti cintareti romani, ca si „Balada” lui Ciprian Porumbescu, pe care a ajuns sa o cinte si fiica mea, Beatriz, violonista. Poate ca acest fapt m-a facut sa o dau pe Betty la o scoala de muzica si sa indrageasca vioara, ca si noi.

    Apoi mama a cunoscut drama surorii mele abandonate de sot cu trei copii, pe care nu i-am abandonat, insa, sotul meu, Sergiu, si cu mine. Victoras, copilul cel mic al surorii, a murit, secerat de o pneumonie-fulger, in miinile mele, iar peste un an a plecat si mama, in 1987, din vina medicilor, care nu i-au administrat la timp heparina. Medicul curant al mamei este astazi consilier municipal din partea unui partid liberal. Ma uit cu lacrimi in ochi la el… Cind acest medic mi-a spus, am gasit imediat pe la cunostinte (ca asa era pe atunci) medicamentul, insa era deja prea tirziu. Deci, tot ucisa a fost. De medicina sovietica. A fost ucis tata, s-a prapadit si mama. Eu aveam 33 de ani. Mama vroia foarte mult sa mai traiasca, isi iubea pina la lacrimi, ca orice bunica, nepotii. I-a rezistat inima in timpul operatiei, dupa un consiliu al medicilor, insa au omorit-o neglijenta si indiferenta postoperatorie.strabunicul-patern-gheorghe2

    Mama a vrut sa mai lucreze cind a ajuns la pensie, dar a fost rugata sa cedeze locul altcuiva, fiind apoi resolicitata la scoala, dar nu a mai mers. A cunoscut si abuzurile gen un director, ce dadea personal salariile, isi oprea, din fiecare, cite o suma frumusica, „promitind sa o restituie mai tirziu”, ceea ce nu se mai intimpla. Mama s-a temut sa se plinga si ea cuiva, insa, spre sfirsitul vietii, acel director a orbit.

    O rana in suflet, cu care mama a plecat in mormint, a fost fratele cel mare, Vasile, ofiter roman, prapadit pe la cotul Donului. L-au asteptat toata viata bunicii, fratii si surorile. Ca peste 50 si ceva de ani sa revina chiar ea, Liza, o femeie extrem de frumoasa, fiica unui preot de la Balti, pe pamintul unde s-a nascut Vasile, sotul ei drag, caci nici ea nu s-a mai recasatorit. Ea locuia la Iasi si a avut in gazda doi tineri de la Alunis, care au adus-o intr-o vara si pe ea in sat. Am fost cu sotul meu la ea si am stat de vorba. A ajuns, totusi, la Cotul Donului si a gasit scris numele lui Vasile printre cei cazuti. Nimic nu e intimplator in lumea asta! Am in vedere studentii basarabeni din Alunis, care au nimerit in gazda la ea…

    Mama nu a apucat la viata ei conditii bune, caci rudele pe linia tatalui, nasii mamei au fost deportati.

    Nu si bunica, pentru ca era deja vaduva. Aici nu este postata o fotografie a vreunui strabunic… Bunica mea paterna Elisaveta a ramas si ea fara mama la numai 6 ani… Cea mai mare sora a ei, care i-a crescut pe toti, careia ii ziceam Nanuca Valea, a murit la 101 ani. In copilarie mergeam la ea, la Balti.

    Cind m-am casatorit eu, Sergiu i-a devenit mamei fecior si bunicai – nepot. L-au iubit enorm, ca si pe fiica mea, Betty, careia ii spuneau Beticuta, iar Sergiu le-a purtat un respect nemarginit. Sergiu, imi amintesc, ii gatea bunicii mincare de post… Sergiu stia ce e greul – cind i-a murit tatal, el, fiul cel mai mare, elev in clasa a sasea, avea in urma sa cinci frati si surori, ultima in burta mamei.

    Mama a fost rezistenta. Pe acele timpuri, dupa ocupatia din 1940, a fost o invatatoare-model, vorbea liber, fara fituica, de la tribuna sedintelor raionale ale cadrelor pedagogice, o respectau invatatorii care o cunosteau, s-a ales cu multa recunostinta din partea fostilor elevi. Asa si nu a mai invatat bine rusa, pe care o vorbea mai greu.

    Facea totul pe linga casa, pentru ca nu a fost mina de barbat la gospodarie. A trecut si caruta peste piciorul ei, cind aducea hlujdanii de la deal, rezolva o gramada de probleme barbatesti, fapt mostenit intru totul de mine. De fapt, viata noastra – a mea, a surorii, a mamei si a bunicii – a fost plina de absenta tatalui Victor… Cintecul lui Pavel Stratan „Visul” este extrem de dureros pentru mine…

    Mama m-a invatat literele latine, imi arata pe ascuns niste revistute romanesti pentru copii, ma ajuta la franceza. Tocmai de aceea, impreuna cu foarte bine cunoscutul publicist si lingvist Vlad Pohila, cind am editat -cu doua zile aparind inainte de adoptarea in R.Moldova a grafiei latine in 1989 si de conferirea statutului de limba de stat – brosura „Sa citim, sa scriem cu litere latine”, am dedicat-o mamelor noastre. Mama nu a apucat bucuria sa ne vada la apartament, caci am adus-o pe ea si pe sora cu cei trei copii abandonati la Chisinau intr-o casa cumparata si am intors zece ani o datorie imensa pentru o casuta unde ne-am „gavozdit” 8 suflete, pe strada Armeneasca. Mama nu a apucat sa ne vada, pe mine si pe Sergiu, doctori in stiinta. Ea a murit pe 22 martie si am inmormintat-o in exact ziua cind Sergiu trebuia sa-si sustina teza. Am sustinut ambii tezele in toamna. Sergiu – in literatura spaniola a sec.XIX, iar eu in istoria limbii, sec.XVII. Asa ca intre altele, nu am avut nici eu, nici Sergiu, nici un vot impotriva din partea Comisiei de sustinere.

    Am un gol imens si de neacoperit in suflet – de aceea e pentru prima oara cind am reusit sa scriu despre mama – pentru ca EA, care m-a facut romanca, cea care cinta „Seara pe deal” de Eminescu, „Pe linga plopii fara sot” si pentru care limba, literatura romana, Romania, istoria noastra erau valori de capatii, nu a apucat cu doar doi ani alte vremuri in Basarabia, cind s-a adoptat grafia latina si limba noastra drept limba de stat. Iar cind am trecut in 1987, pentru prima oara, frontiera cu trenul spre Iasi, am plins in hohote de emotii nestapinite, pentru ca am ajuns la aceasta clipa nemaicrezuta in viata noastra, dar si pentru ca nu a putut sa retraiasca si mama mea clipa de revenire in Romania.

    Multe as mai fi putut spune despre mama, despre ce mi-a spus si ce nu mi-a spus in viata noastra, pentru ca parintii nostri au avut mereu in oasele lor bagata adinc frica si ea se temea sa-mi spuna chiar si ce s-a intimplat cu tata. Acum, dupa moartea ei, eu am adunat multe informatii, fiind obsedata de gindul de a scrie o carte – „In cautarea parintilor”.

    Vitalia Vangheli-Pavlicenco

    Loading Facebook Comments ...

    14 raspunsuri la “In cautarea parintilor…”

    1. Jay spune:

      ce pacat ca s-a stins acest OM..mama mea mi-a zis pentru ca in ultima vreme urmaresc mai rar tv..nu imi venea sa cred 🙁 si mi-am amintit cum tot asa au murit Ion si Doina Teodorovici..cum Ilie Ilascu a fost de asemeni implcat intr-un accident..si atunci, oare toate acestea sa fie doar coincidente? Dumnezeu sa-l odihneasca..nu s-a dus dintre noi, va supravietui in noi si ne va da si mai multa putere sa luptam pentru tara noastra, Romania Mare..iti multumim ca ai existat in viata noastra.. 🙁

    2. EmimigypeMEm spune:

      Добавил в свои закладки. Теперь буду вас намного почаще читать!

    3. Senin spune:

      Doamnă Pavlicenco, Vă datorez muţumiri pentru acest articol şi pentru întreg blogul Dumneavoastră! Evident că nu sunt întotdeauna de acord cu ce scrieţi 😉 dar apreciez faptul că scrieţi cărturar, argumentat şi cu emoţii!

      De când avem …acelaş câine :)) îmi amintesc zilnic de Dumneavoastră, când mă întâlneşte Puşa la birou.

      Salutări şi gânduri senine soţului şi tuturor celor dragi 🙂

      Vă urez un an bun şi felicitări pentru numărul de vizitatori!!!

      P.S. Am ales să comentez anume aici, pentru că vroiam să ajung la acea parte a Dumneavoastră care ţine de suflet şi demnitate…

    4. Vitalia Pavlicenco spune:

      Pt senin

      Ma bucur foarte mult ca mi-ai scris. Intre altele, chiar vroiam imperativ sa spun citeva lucruri.
      1. Te-am sunat sa te felicit cu ocazia decernarii unui ordin, nu-mi amintesc acum care si nu vreau sa gresesc.
      2. M-am bucurat cind Filat a inceput acest dialog necesar cu sectorul asociativ, din pacate, nu se gaseste, probabil, timp pentru a-l continua, dar e foarte util.
      3. Am trecut prin momente grele, psihologice, de confort moral legat de rspunderea pentru partid, dar, incetisor, mi se pare ca mi se termina pasa neagra. Intre altele, acest blog este o reconfortare zilnica morfala si spirituala extraordinara. Ma si caleste, pentru ca unii jignesc foarte tare si eu stiu ca e pe nedrept, dar asa e jocul ca trebuie doar sa contraargumentezi, chiar, cite odata, fiind nesperat un rezultat.
      4. Fiica mea, la care am fost vara, mi-a pus trei sarcini – sa conduc singura masina (ca nu pot avea continuu sofer), sa invat pina la capat engleza (eu stiind franceza si spaniola), sa slabesc. Primul punct l-am indeplinit, dar am avut un accident vara si m-a blocat pe doua luni, apoi am fost in Germania, dupa alegeri si, apoi, am avut o perioada de reflectie.
      5. Din cauza circulatiei mai reduse, nu am revenit la Pusha. Si asta e vina mea, ca nu am uitat-o. Voi reveni. Intre altele, am avut o tragedie vara asta. A fost sfarimata catelusa Chita, de o haita de ciini, noi eram la casuta de vacanta, unde din septembrie am stat mai mult, punindu-mi in ordine hirtiile, arhiva, inclusiv din 1990…
      6. Nu am uitat de problema Pushei. Am si vorbit atunci cu dna Dudnic, cea care ramine fidela atasamentului ideii de a salva animalele. Apoi a intervenit accidentul si nu am rezolvat cu plasarea Pushei. Dar ce se mai aude pe acolo? ea mai rezista? Nu a recrescut tumoarea? Intre altele, m-am intilnit cu doua doamne, care ssint alaturi de doamna din Germania care are acel azil din apropierea Chisinaului si am convenit s ane intilnim si cu dna din germania.
      7. Sigur, problema mea ramine ca inca nu am pensie si nu am nici salariu, dar am responsabilitati legate de asigurarea functionarii partidului. Aici e mai greu, dar Dumnezeu e mare.
      Sanatate.

    5. Senin spune:

      Dragă Doamnă,

      Domnul Ghimpu mi-a dat Meritul Civic şi am apreciat gestul pentru că …nu l-am aşteptat, nu m-am gândit nicodată la medalii. Când m-au anunţat nici nu am înţeles imediat ce o să primesc 🙂 Am fost f.flatată să primesc felicitări de la ONGişti, politicieni şi mai ales de la foarte mulţi jurnalişti – am simţit că o sumedenie de oameni se bucură pentru mine şi mi s-a părut o mare apreciere şi reuşită profesională. Vă doresc din suflet să primiţi premii …neaşteptate, oferă o senzaţie extraordinară de apartenenţă la Patrie!

      Dialogul cu Guvernul …offf …o să-l redresăm.

      Ştiu de accidentul cu maşina şi mi-aţi părut f.destoinică atunci, toţi greşim şi este important cum reacţionăm.

      Mă bucur f.mult să urmăresc relaţia pe care o aveţi cu fiica, ginerele, soţul Dumneavoastră. Familia e mult mai importantă ca partidul. Pentru familie sunteţi pe deplin responsabilă, iar pentru partid trebuie să-ţi asume şi restul echipei nişte obligaţiuni.

      Comentatorii răuvoitori… când omul jigneşte pentru că se ascunde după un nick şi poate lovi o Doamnă nu merită argumente. Discutaţi numai cu oamenii civilizaţi, care ştiu să întreâină un dialog chiar şi când au altă părere.

      Şi eu visez la o casă pentru Puşa, dar cred că nu mai pot renunţa la ea, este f. devotată. Mă bucur că acum poate sta paznic la biroul nostru, din păcate primăria ne cere 20 000 lei în an pentru sediu (comuniştii, apropo, nu au îndrăznit) şi nu ştim cum o să ne descurcăm cu oficiul…

      Dacă o ţineţi tot aşa cu blogul, într-un an aţi putea să plasaţi publicitate aici şi astfel să câştigaţi ceva bani din munca şi plăcerea Dumneavoastră – scrisul.

      Cu multă căldura…

    6. Vitalia Pavlicenco spune:

      Pt senin

      Mersi pentru o promptitudine extraordinara. Mi-a placut super ideea cu publicitatea pe blog, iata la asta nu m-am gindit. Mult succes. Telefonul nu s-a scimbat?

    7. Senin spune:

      Nu s-a schimbat, l-am publicat şi pe http://www.facebook.com 🙂 adică aştept să văd profilul Dumneavoastră pe facebook.

    8. Vitalia Pavlicenco spune:

      Pt senin

      Eu nu stiu cum sa ma folosesc de facebook, am incercat si nu-mi iese, trebuie sa intreb pe cineva.

    9. bogdan_ro spune:

      Wow, ce mostenire culturala imensa zace in D-na Vitalia. Pacat ca in Ro si MD nu sunt prea multi politicieni de sange albastru.

    10. Vitalia Pavlicenco spune:

      Pt bogdan_ro

      Va multumesc.

    11. “Românii au dreptul să fie împreună, ca şi germanii!” – interviu pt ZIUAVECHE.ro | Pavlicenco spune:

      […] Dar dacă veţi citi un articol al meu, adunat cu greu în suflet şi postat acum câţiva ani pe http://www.pavlicenco.md/2009/01/20/in-cautarea-parintilor%E2%80%A6/, la fel ca şi alte articole de pe blogul meu, pe care îl administrez de cinci ani, mi-aţi […]

    12. » Romani cu care ne mandrim. Dr. Vitalia Vangheli Pavlicenco » Page: 1 spune:

      […] de mine “In cautarea parintilor” si intr-un film recent, facut despre mine de o televiziune (http://www.pavlicenco.md/2009/01/20/in-cautarea-parintilor%E2%80%A6/ si http://www.pavlicenco.md/2012/12/23/la-asfalt-de-moldova-despre-viata-mi-si-familie /, exista […]

    13. Soacra mea, Domnica Pavlicenco, a plecat la Domnul… | Pavlicenco spune:

      […] Cu mult greu am scris anterior despre mama mea si rudele de pe mama si tata, pentru ca nu-mi puteam aduna si reprima emotiile, ca sa exprim putin detasat sentimentele pe care le-am trait in viata si, mai ales, in momentul despartirii de mama si in perioada intervenita dupa ce mama ne-a parasit – http://www.pavlicenco.md/2009/01/20/in-cautarea-parintilor%E2%80%A6 […]

    14. perju mihail spune:

      vitalie noi locuiam peste drum anica perju

    Lasă un comentariu



    Un produs New Media Group ©2008
    Vitalia Pavlicenco | Blogs.UNIMEDIA | UNIMEDIA