Ne mai reproșează unii că de ce ne luăm de Traian Băsecu în articole și pe la România TV. Da, îl criticăm. Noi nu îl vedem cu ochii celor manipulați. Am scris mai multe în articolele anterioare. Iată însă și dovada pe care însuși Traian Băsescu și-o aduce în sprijinul ideii că nu a făcut multe din ce putea și trebuia să facă, în calitate de Românul nr.1 cât a fost Președinte – ca să nu declare, după zece ani de mandat, că ”E totul pierdut pentru noi acum în Republica Moldova”.
Practic, el a avut un comportament fără discernământ, fără analiză, fără proiecte și planuri, discriminatoriu și festivist, care a condus la raportul de forțe dezastruos, rezultat după 30 noiembrie. Cât făcea dacă, cel puțin, depunea eforturi să coaguleze ce se mai putea coagula pe dreapta, printr-un îndemn politic și de imagine, cu autoritatea sa, în fața celor care l-au tot votat, pentru a nu reveni socialiștii și comuniștii masiv în Parlament. E cel mai mare eșec al Sistemului românesc din timpul lui Băsescu și cel mai mare eșec personal în raport cu basarabenii cărora le-a tot vorbit, steril, de Unire. Nu mai spunem că noi, Consiliul Unirii, am fost la Cotroceni, în regim discret, și am vorbit despre asta, nu am fost înțeleși și ne-am întors extrem de dezamăgiți, dar acum Băsescu spune exact ce le-am zis noi la Cotroceni. Paradoxal, când Băsescu vorbește după minutul al 5-lea spune exact ce trebuia să facă, – ”să se depună eforturi să intre și PNL la guvernare”, după care ”se corectează” și spune ”PL”. Gura sa adevăr grăiește, dar mintea…
Unicul lucru bun pe care l-a făcut este ancorarea puternică a României în spațiul euroatlantic, în special sub aspectul securității României și a Republicii Moldova. În rest – interese înguste, populism, interese de ”agricultor” pe pământuri încă nelămurite ca proveniență, în timp ce o singură dată nu a ieșit la microfonul de la Cotroceni să pună presiune pe Mafia Retrocedărilor, ce manipula averile și bunurile românilor confiscate de regimul sovietic și comunist… Păcat și rușine.
Vitalia Pavlicenco
TRAIAN BĂSESCU: ”Rusia nu se va opri până când nu controlează tot sudul Ucrainei până la gurile Dunării. Acest tandem Crimeea-Gurile Dunării îi fac stăpânii Mării Negre, a declarat fostul președinte, Traian Băsescu, invitat la emisiunea „X-press”, difuzată de B1Tv, despre situația critică în care se află regiunea de lângă România, explicând că Rusia nu se va opri până nu va cuceri sudul Ucrainei.
Acum este totul pierdut pentru noi în Republica Moldova, a mai spus Băsescu.
Fostul șef al statului a explicat că Vladimir Putin este un om inteligent, dar inflexibil.
„Am avut două întâlniri oficiale. Una la Moscova și una la București. Și am avut discuții între patru ochi, alte trei, sau patru, la summit-ul la care participa și România și Rusia. Nu cred că am avut discuții mai scurte de 30-45 de minute.E un om inteligent și extrem de inflexibil pe ce crede despre Federația Rusia și obiectivele ei. E extrem de inflexibil”, a explicat Băsescu.”
Traian Basescu are obisnuinta sa arunce cu „este inteligent” la stanga si la dreapta.
Ultimul era „acoperitul”-puscariabil Seb. Ghita.
Doamna Vitalia,
De 25 ani incoace toata clasa politica Damboviteana si cea Pruto-Nistreana nu a vrut Unire.
Erau foarte ocupati cu jefuirea si violarea concetatenilor.
Pentru…. Eu spune….vorbiti despre sine ca sinteti agent al KGB ?, deoarece d-na Pavlicenco prin acte oficiale a demonstrat ca nu a fost si nu este membru a KGB. Nu calomniati imaginea celor cu demnitate, daca dvs. sinteti fara demnitate.
Basescu sufera de depresie: si-a pierdut jobul si amanta .Ii va trebui un an de zile ca sa-si revina… Cunosc sentimentul: am trecut si eu prin asta in urma cu 10 ani . Deci, nu mai loviti intr-un om bolnav; faceti-o dupa ce se mai intremeaza !
e straniu motivul pentru care multi si inclusiv Pavlicenco ai sar in cap lui Basescu… cre ca din motive banoase mai mult decat sentimentale :)) poate pentru ca nu erati dumneavoastra aleasa UNIONISTA de la chisinau….sau cine stie….ca daca sa facem un bilant pai Base a facut mai mult pentru RM sau chiar sa zicem pentru toti romanii de pretutindeni decat toti predecesorii lui luati inpreuna cu Pavlicenco…..na …asta e adevarul….si daca nu e asa VA ROG SA-MI DEMONSTRATI CONTRARIUL::::
cer scuze, am vrut sa spun antecedentii lui luati inpreuna…
Pt eu
Va compatimesc. Vedeti? Nici nu va sterg postarile denigratoare, dar ma pot ambitiona si sa va dau d eurm ca sa va chem in judecata. De cind va chinuiti sa ma ponegriti, dar nu mai reusiti si sunteti disperati. Inteleg foarte bine ca asta v-a invatat Sistemul sa faceti contra romanilor si a unionistilor. Dar nu aveti argumente. Raspundeti comandamentelor Sistemului basist, pepecedist, lucinschist, lib’ral. Dar oricit ati insista sa ma calomniati, nu veti reusi, pentru ca nu obtineti decit s afiu si mai indirjita sa ramin, sa lupt, sa rezist, sa ajung in ziua cind se va vedea ca idolii sau comanditarii vostri sunt KGB-isti, dar v-au asmutat mereu contra mea, aiuriti si disperati ca nu au nimic absolute cu ce sa ma santajeze. Ca nu e de unde. Sunt unica persoana in R.Moldova, care am demonstrat cu acte din ambele state romanesti – SIS, judecata, CNSAS – ca nu am avut nicio cooperare cu nimeni din sferele oculte. Si imi e mila cum va folosesc. Sunteti un rob.
Si inca ceva. A-l critica pe Basescu – cel care recent a recunoscut ca e turnator – inseamna a-ti apara demnitatea calcata in picioare d emafiile care au inflorit in regimul lui.
Pt sandu
Nu ai tu atita rabdare ca sa citesti cite am facut eu nu ca Presedinte – ci ca deputat si presedinte de partid. dar iti postez un material care demonstreaza doar partial cite am facut, desi STIU CA TOTUNA NU IL VEI CITI. Dar mai stii? Uita-te aici, cu tot cu poze.
http://vox.publika.md/politica/pe-29-octombrie-2013-implinesc-varsta-de-60-de-ani-si-pentru-ca-507411.html
Si textul aici, daca ti-i lene sa accesezi.
Și pentru că, de mai multe ori, și pe acest blog, mi s-a solicitat – mai frumos sau mai puțin frumos – să scriu despre mine și despre ce am făcut (mă rog) în această viață, am decis să o fac. Totuna, mai tîrziu și altă dată nu va mai fi nevoie… După 40 de ani, probabil, nu mai e mare bucurie nicio aniversare, dar după 60 – nici atât. Dar asta e…
Sunt considerată persoană publică, am fost de două ori parlamentară și rotunjesc pe 29 octombrie 2013 o vârsta mai tristă, dar care 1nu mă face mai inactivă. Sunt al șaptelea an președinte al Partidului Național Liberal, am luptat mereu pentru democrație, justiție și libertatea de exprimare, oricare ar fi fost poziția socială și profesională deținută.
Am crescut fără tată, pentru că Victor Vangheli (născut în a.1928 în s.Grinăuți, jud.Bălți) a fost asasinat (pe 26 iunie 1953), la vârsta de numai 24 de ani, în condiții suspecte, cu patru luni înainte de nașterea mea. El a fost profesor de matematici și istorie la școala din sat. Mama, Agafia Vangheli (născută Bordeniuc în s.Aluniș, jud.Bălți), a obținut studii de pedagogie la Iași, în perioada interbelică, și a fost directoarea școlii din s.Grinăuți, fiind învățătoare de clasele primare, la început, apoi predând limba română (atunci numită „moldovenească”) și limba franceză. Mama a fost și învățătoarea scriitorului pentru copii Spiridon Vangheli, care i-a purtat respectul toată viața. Scriitorul a învățat la liceul din Bălți împreună cu tata. Ambii părinți au obținut studii incomplete la ”Institutul învățătoresc” din Bălți, neîncheindu-le pentru că tatăl Victor a murit, iar mama a rămas cu două fiice, una de cinci ani și cu mine, mezina, în brațe. Din câte mi-a povestit când am crescut mai mare, mama a stat în concediu de maternitate două săptămâni, bunica paternă purtându-mă o perioadă la școală ca mama să îmi dea piept.
Născută pe 29 octombrie 1953, am mers la școala de opt ani din sat la vârsta de 6 ani, pe care am absolvit-o cu eminență, citind de la patru ani și cunoscând cărțile din biblioteca școlii. Apoi am mers să învăț în clasa a IX-a și a X-a la școala din satul vecin, Pelinia, pe care am absolvit-o medaliată cu aur în a.1970.
Am devenit, în același an, prima studentă a Universității de stat din Chișinău, pentru că, pe 1 august 1970, în jurul orei 10.00 deja susținusem, ca medaliată, pe nota maximă primul examen la Facultatea de Limbi Străine, Secțiunea Franceza.
vitalia pavlicenco (33)Am absolvit cu note maxime Facultatea și mi-am început cariera profesională în 1977, ca redactor-stilizator la Editura ”Știința” a Academiei de Științe, revista ”Limba și Literatura Moldovenească”. În anul următor, 1978, am devenit doctorandă la fără frecvență la Institutul de Limbă și Literatură al AȘ, Secțiunea Istoria Limbii și Dialectologia, sub conducerea doctorului în științe Rubin Udler.
Am pregătit, discutat și obținut aprobarea pentru susținerea tezei de doctor în filologie în termenul de patru ani, susținând pe notă maximă examenele de minimum, însă fără a fi susținut imediat teza, deoarece a intervenit o pauză în redesemnarea membrilor Comisiei pentru Susținerea tezelor de doctor, din cauza deceselor, la mică distanță, ale mai multor membri ai acesteia, a cărei nouă componență trebuia confirmată, de fiece dată, la Moscova.
În anul 1985 devin angajată ca traducător-simultanist în Secția Traduceri a Agenției Telegrafice de Informații, filială a TASS, Secțiune codusă de regretatul lingvist și publicist Valentin Mândâcanu, care a deschis calea luptei pentru limba română corectă, cu statut de limbă oficială. Ulterior, după 1989, am preluat conducerea acestei secții, Valentin Mândâcanu fiind ales deputat.
În anul 1987, am susținut, fără niciun vot împotrivă (ceea ce se întâmpla mai rar în regimul sovietic), teza de doctor în filologie la Academia de Științe.
În perioada luptei pentru limba de stat și grafia latină, de la sfârșitul anilor 80, am adunat semnături pentru adoptarea acestor decizii în una dintre instituțiile principale de propagandă sovietică – ATEM și am scris o serie de articole în presa republicană pentru promovarea acestor decizii de importanță fundamentală pentru identitatea națională a populației din Republica Moldova în cadrul Mișcării de Renaștere Națională, ce au culminat cu proclamarea Independenței la 27 August 1991, fapt pentru care am fost persecutată la instituția în care activam.
67Am redactat și pregătit pentru tipar în două limbi (română și rusă) stenogramele ședințelor Parlamentului ce au culminat cu adoptarea grafiei latine pentru limba de stat în Republica Moldova și a statutului ei de limbă de stat. Împreună cu publicistul și lingvistul Vlad Pohilă, am editat (dedicând mamelor noastre, care ne-au învățat alfabetul latin), cu două zile înainte de adoptarea respectivelor decizii istorice, broșura ”Să citim, să scriem cu litere latine”, care a servit drept prim-manual în perioada de tranziție la alfabetul latin.
După proclamarea Independenței, am contribuit la fondarea, dezvoltarea și promovarea Agenției Naționale de Presă ”Moldova-press”, care și-a început activitatea peste două luni de la creare, prin aducerea în Republica Moldova a fluxurilor mai multor agenții, cea mai importantă fiind Rompres, din România, acesta fiind și cea care a ajutat și logistic ”Moldova-Press”, acțiune sprijinită intens și cu toată deschiderea de către premierul Mircea Druc și de Președintele Parlamentului Alexandru Moșanu.
Am condus, ca prim-adjunct al directorului general, agenția ”Moldova-press”, în perioada grea a războiului de la Nistru, asigurând, inclusiv prin deplasarea în zona de luptă împreună cu ziariști străini sau mergând pentru a culege informații la fața locului despre acțiunile de luptă, pentru oglindirea obiectivă a evenimentelor.
Din 1994 devin, prin votul Consiliul Național al Congresului Democrat Unit (ulterior – Partidul Forțelor Democarice), redactor-șef al publicației ”Mesagerul”, mijloc de presă al acestei formațiuni politice democratice, proromânești și proeuropene, de opoziție, publicație care, timp de patru ani, cât am condus-o, a avut cel mai mare tiraj în Republica Moldova, între 20-24 mii de abonați, promovând valorile democratice, naționale, luptând pentru demolarea guvernărilor antinaționale și arătând exemplul pozitiv al României pe calea avansării prin schimbările din societate, în pagina Între Est și Vest.
Ca deputat în două legislaturi – 1998-2001 și 2005-2009 -, am fost un parlamentar foarte activ, cu poziție civică și politică în lupta contra forțelor retrograde, antieuropene și antinaționale, printre realizări fiind:
– am câștigat procese la Curtea Constituțională împotriva legilor adoptate de guvernanții comuniști
– am înregistrat un număr-record de interpelări la adresa instituților statului în legătură cu nedreptățile comise la adresa cetățenilor și cu diferite fărădelegi
– am înaintat inițiative legislative legat de ieșirea din CSI, discutate în plenul Parlamentului, precum și de anularea unor documente fundamentale ce împiedică retragerea trupelor ruse din R.Moldova și reglementarea problemei tansnistrene (rezilierea Acordului de încetare a focului în 1992 și a Memorandumului din 1997 privind Transnistria)
– am obținut, cu două zile înainte de summitul OSCE de la Istanbul, în noiembrie 1999, în calitate de membru al delegației Republicii Moldova la AP NATO, la sesiunea de toamnă a acesteia, cu sprijinul congresmanilor americani, o Rezoluție fundamentală privind retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse din Republica Moldova și Georgia
– am fost un membru activ al Comisiei parlamentare pentru dialogul parlamentar cu autoproclamata republică nistreană
– în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru politica externă și al Comisiei pentru securitatea statului și ordinea publică, am făcut parte din grupurile parlamentare de redactare a declarațiilor și legilor importante comune
– în calitate de vicepreședinte al Comisiei buget și finanțe, am făcut parte din mai multe comisii pentru verificarea activității Băncii Naționale, Ministerului Finanțelor
– am făcut o multitudine de declarații politice legat de cele mai importante evenimente și priorități politice și de activitatea decidenților
– am adresat apeluri pentru promovarea unei justiții independente, inclusiv coordonatorilor Programului ”Provocările Mileniului” al SUA
– am participat, mulți ani la rând, la Forumul economic de la Krynica, unde am promovat interesul național de modernizare și europenizare a Republicii Moldova și aspirația de refacere a unității naționale românești, pentru binele și al Vestului
– am beneficiat de cunoștințe în cadrul diferitelor programe americane si europene pentru promovarea necesității adoptării Legii Lustrației, care ar asigura o reprezentare parlamentară și guvernamentală neșantajabilă în Republica Moldova
– am cerut, repetat, membrilor Legislativului, să accepte imperativul unei Legi a Lustrației, pentru purificarea politicii și asigurarea independenței forțelor politice în luarea deciziilor, fără amestec din afară
– a câștigat un proces împotriva Serviciului de grăniceri, care m-a împiedicat să traversez de câteva ori, fără motiv, în regim comunist, după anul 2001, frontiera cu Româțnia, ca măsură de persecutare pentru critica permanentă la adresa PCRM
– am pregătit și promovat pentru semnare, în rîndurile deputaților, două proiecte de legi constituționale, privind modificarea art.11 și art.13 din Constituția Republicii Moldova, pentru a face posibilă aderarea statului la NATO și pentru redenumirea limbii oficiale în română
– am cerut constant, sub regim comunist, deconspirarea marilor scheme frauduloase de jaf al societății, a cerut, în Parlamentul cu o majoritate comunistă, crearea a două comisii speciale din experți independenți, care să analizeze starea sănătății mintale a Președintelui comunist Vladimir Voronin și legalitatea averii Familiei Voronin
– l-am chemat în judecată pe Președintele Voronin (dosarul e la CEDO) pentru denigrare și calomniere, la care s-a dedat, abuzând de calitatea de Președinte al statului
– sunt prinre puținii, dacă nu unicul deputat care a cerut Serviciului de Informații și Securitate să facă public orice dosar existent în această instituție pe numele Vitalia Pavlicenco și am primit răspuns, la o zi după solicitarea acestui lucru, în plin regim comunist, când instituțiile statului erau subordonate dictatorului, că nu există la SIS dosar sau alte materiale documentare pe numele Vitalia Pavlicenco.
În calitate de președinte al formațiunii de opoziție Partidul Național Liberal, am luptat pentru ințelegerea corectă a noțiunilor ”libertate a exprimării” și ”pluralism politic și de opinii”, câștigând în instanțele naționale două procese fundamentale pentru interpretarea adecvată a prevederilor Constituției, în spiritul Declarației de Independență și al art.10 și 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, punând punct, prin implicarea oportună și a Curții Constituționale, dilemei constituționalității discuțiilor despre eventualitatea unificării celor două state românești. Am reușit, în ultimii doi ani, și ca unul dintre coordonatorii Consiliului Unirii, să reaprindem, inclusiv prin Marșuri de demnitate românească și unioniste, flacăra speranței refacerii unității naționale românești.
În calitate de adjunct al directorului general al Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Republica Moldova și de coordonator de proiecte la Grupul editorial ”Litera”, activând în spațiul nonguvernamental și privat, am promovat valorile unei societăți bazate pe inițiativa privată și libera concurență, care creează o economie ca fundament pentru o sferă socială, culturală și spirituală dezvoltată.
În calitate de unul dintre coordonatorii Consiliului Mondial Român pentru Basarabia, am încercat să menținem speranța regăsirii tuturor românilor într-un stat, cooperând cu români de-ai noștri de peste hotare, cu dor și durere pentru România noastră dragă și pentru Basarabia.
În calitate de membru al grupurilor de cooperare interparlamentară moldo-română, moldo-spaniolă, moldo-elenă și moldo-germană, am promovat aspirațiile populației Republicii Moldova de a se alinia familiei europene.
În calitate de fost vicepreședinte al Uniunii Jurnaliștilor, am promovat ferm libertatea de exprimare, ca fundament al avansării societății și respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului.
În anul 2004 am fost decorată de Statul Român cu Ordinul Național al României ”Pentru Merit”, în Grad de Comandor.
Vitalia PAVLICENCO
Alte materiale pe blog despre viața mea:
http://www.pavlicenco.md/2009/01/20/in-cautarea-parintilor%E2%80%A6/
http://www.pavlicenco.md/2010/05/08/grinautiul-meu-natal-are-un-monument-dedicat-eroilor-reintregirii-neamului/
http://www.pavlicenco.md/2010/05/09/grinautiul-meu-natal-are-un-monument-dedicat-eroilor-reintregirii-neamului-2/
http://www.pavlicenco.md/2015/04/01/un-interviu-si-pentru-marlanii-antipavlicenco-de-pe-ambele-maluri-ale-prutului/
NOTĂ: Mai jos avem textul în engleză și franceză ale Rezoluției AP NATO, Amsterdam, 15 noiembrie 1999, Rezoluție de care sunt mândră că am obținut-o, cu numai două zile înainte de Summit-ul OSCE de la Istanbul, la care s-a decis retragerea trupelor ruse, care așa și nu au mai fost retrase. Rezoluția a fost obținută într-o confruntare crâncenă, avută de mine mai întâi în Comitetul politic, apoi în ședința în plen, cu delegația rusă condusă de Victor Ozerov. Eu dispun de toate stenogramele. Presiunile aproape că erau să conducă la excluderea proiectului de Rezoluție din discuțiile din cadrul ședinței plenare, însă datorită președintelui spaniol al AP NATO de atunci, Javier Ruperez, ea a fost, totuși, votată, cu numai 6 voturi contra (ale unor comuniști italieni și parlamentari greci).
Da corect, dn Pavlicenco trebuie sa-l dati in judecata pe EU, prea s-au obisnuit unii sa arunce cu noroi in fata fara a motiva si aduce argumente si dovezi, deci o sa faceti bine sa-l dati in judecata. Ca sa le fie de minte si altor derbedei.
mult stimata doamna Pavlicenco, sa crapati de ciuda….. am pierdut 5 min sa citesc copy &paste dumneavoastre… desigur ca nu neg marea lupta pe care a-ti duso inpotriva tuturor etc etc…aveam in vedere „rezultate palpabile”….vorba multa si frumoasa nu ajuta din pacate…tot atita va publicizazi ca nu sinteti agent sau n-ati fost….pe cine mai intereseaza….am mai zis cu alte ocazii ….in MD din pacate din elita politica(inclusiv si neavoastre) unionisti adevarati care sa lupte pentru asta nu gasesti nici cu luminarea…pentru ca nu exista…..RE-UNIREA sa tineti minte ca se va face numai de nevoie cind or „muri ai nostri de foame”….si o va cere express poporul….si asta o spun numai cu mare regret in suflet….
orcum ramin la idea ca Basescu a facut mai mult ca neavoastre…
sanatate
„Basescu a facut mai mult ca neavoastre”
Mai mult bine sau mai mult rau?
Deocamdata nu stim.
Daca a facut bine, inseamna ca si-a facut datoria de prim functionar al Statului-a pazit Constitutia.
Dar daca nu a pazit-o bine? …..
Presedintele nu se judeca. Istoria il va judeca.
Azi stim ce a facut Iliescu(apropo, dosarul Mineriadei e redeschis).
Stim ce (n-)a facut „basarabeanul” Constantinescu.
Sa lasam sa treaca ceva timp.
Sa compari activitatea unui Presedinte a unui stat al UE cu un mandat de 10ani cu un lider de partid unionist, extra parlamentar intr’un stat captiv si romanofob?
nene daca nu ti-i greu da un ochi la textul de mai sus…nu ca as avea ceva cu doamna in cauza, sau cu ce a facut sau a putut sa faca, pur si simplu „sare calul” si isi atribuie niste merite care nu prea asa greutate dupa cum afirma insasi doamna, rog sa fiu inteles corect….cel mai urit lucru in md este ca se da o lupta intre asa zisii unionisti ca sa vada cine are de vazut care e mai unionist decat altul….iar pentru doamna Pavlicenco personal cred….sper sa nu fie asa…unionismul e numai o ideologie pentru partid….in alte segmente pur si simplu nui loc….
acu nu am specificat daca a facut bine sau invers…..pentru mine a facut bine……
Declarația Partidului Liberal Reformator cu privire la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga și obligațiile forțelor politice guvernante de la Chișinău .
Unul dintre evenimentele politice de cea mai mare importanță pentru destinul european al Republicii Mldova este Summitul Parteneriatului Estic de la Riga din 21-22 mai 2015.După cel de la Vilnius din noiembrie 2013 și cele trei Acorduri semnate în consecință între Republica Moldova și UE în 2014, Summitul de la Riga este prevăzut să consolideze relațiile noastre cu Uniunea Europeană. Din acest considerent Republica Moldova are obligația să se prezinte la acest for cu un raport care să puncteze îndeplinirea obiectivelor care derivă din Acordul de Asociere. Alegerile din noiembrie și dificultățile care au apărut la crearea majorității de guvernare au diminuat dramatic ritmul reformelor începute cu atâta greu. După formarea Alianței PLDM-PD-PCRM percepția generală este că aceste reforme sunt nedorite și, din acest motiv, se încearcă compromiterea ideii de reformă în sine. Se creează impresia că devalizarea băncilor și devalorizarea leului comise la începutul acestui an au fost provocate special pentru a destabiliza statul, a compromite parcursul european și a sustrage atenția societății de la necesitatea reformelor.Încercarea de a tergiversa reformarea justiției și a procuraturii, a autonomiei administrației publice locale, tentativa de a reintroduce cenzura și de a anula libertatea de exprimare sunt acțiuni care vin în flagrantă contradicție cu ceea ce urma să facă Guvernarea în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere.În plus, declarațiile unor demnitari referitoare la lipsa de importanță pentru Republica Moldova a Summitului de la Riga, neobligativitatea depunerii în cadrul lui a cererii de aderare, sunt atitudini descurajante pentru societate. Asemenea declarații pot fi calificate drept pregătirea pentru abandonarea lentă a parcursului european.Partenerii europeni ai Republicii Moldova se arată îngrijorați de acțiunile și comportamentul guvernanților, iar cetățenii, sunt dezamăgiți și dezorientați.Or, este bine cunoscut – Summitul de la Riga este unul de aprofundare a relațiior Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Punerea în aplicare a acordurille încheiate cu UE va fi adevăratul test al Summitului. Asta înseamnă că Republica Moldova va putea primi mai mult sprijin pentru mai multe reforme făcute, nu mimate!Aprofundarea relațiilor cu UE este de importanță strategică pentru Republica Moldova, pentru toți cetățenii ei care așteaptă de la guvernanți mai multă responsabilitate!
Unimedia. 08 apr 2015