SOCANT! Raspunsul Guvernului Boc la votul basarabean masiv pro Basescu

Întrebat de impresiile proaspete despre moldoveni, Preşedintele român, Traian Băsescu, a răspuns:
„Aceşti oameni trebuie iubiţi”. După care a adăugat: „Şi sprijiniţi”.

FRUMOS A MAI NEGOCIAT „CAVALERUL INTEGRARII EUROPENE”, Iurie Leanca, ACORDUL MICULUI TRAFIC DE FRONTIERA!!! DAR E FRUMOS SI CADOUL GUVERNULUI BOC PENTRU VOTUL BASARABEAN MASIV PRO BASESCU…

TIMPUL – CONSTANTIN TANASE: Micul trafic sau marele bluf?mercedez moldovenesc

Cea mai mediatizată acţiune politică a noii guvernări a fost cea privind micul trafic de frontieră cu România. De ieri, acordul a intrat în vigoare şi, formal-juridic, peste un milion de moldoveni care locuiesc în raza de 50 km de la graniţa cu România vor putea să treacă frecvent frontiera şi să penetreze patria lor istorică până la 50 km de la graniţă cu R. Moldova. Iniţiativa acestui acord aparţine PLDM; tot acestui partid îi aparţine şi meritul de a fi obţinut încheierea acordului. Astfel, Acordul privind micul trafic de frontieră îl avem. Vom avea însă şi micul trafic propriu-zis?

Îmi pare infinit de rău, dar temerea mea e că acest mic trafic de frontieră nu va avea loc. Şi de vină nu va fi partea basarabeană, ca în ’40, ci muma noastră istorică, România, ţara noastră de glorii şi de dor, dar care şi astăzi se află sub ocupaţia unor politicieni care fac tot ce le stă în puteri ca să nu le permită „ruşilor de basarabeni” să treacă Prutul. Acum aceşti politicieni au şi un „argument forte” – condiţiile impuse de UE! Apropo de acestea, un înalt funcţionar al UE la Chişinău îmi spunea recent că cele 500 de euro necesare pentru a obţine o viză în România sunt o iniţiativă a Bucureştiului, nu a UE… Bucureştiul, dacă ar vrea, ar pune 50, dar nu 500 de euro!

…când am văzut lista de documente necesare pentru a obţine un permis de mic trafic la Prut, am înţeles că Birocraţia va îngropa nu numai România, dar şi Frăţia cu RM! Să luăm doar două exemple.

1. Pachetul de documente pentru a obţine permisul de mic trafic va fi depus la Secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău. Astfel, pentru a obţine permis de mic trafic, un emblematic moş Ion Mieredulce de la Lipcani, mic producător basarabean (de miere de albine), va trebui să vină la… Chişinău? Credeţi că va veni? Nu, nu va veni.

2. Lista actelor necesare pentru permis e total descurajantă! Cât face numai condiţia că „Cererea se completează cu cerneală de culoare neagră, personal de către solicitant, în fata lucrătorului consular şi se semnează de solicitant în interiorul chenarului anume desemnat, fără a se depăşi conturul chenarului”. E pur şi simplu genial gândit! O mică precizare: cerneala neagră o pune la dispoziţie consulatul sau fiecare solicitant trebuie să vină cu cerneala lui, neagră desigur? Ce se va întâmpla, de exemplu, dacă emblematicul moş Ion Mieredulce vede prost, nu are ochelari şi, când îşi va pune semnătura „în interiorul chenarului anume desemnat”, va „depăşi un pic conturul chenarului”? I se va respinge cererea? Va trebui să completeze alta sau vi fi rugat să vină altă dată?

Dar să lăsăm gluma. Ceea ce face ca iniţiativa cu micul trafic să fie moartă din faşă e aşa-zisa „motivaţie” a cererii. Acordul prevede mai multe motive pentru a obţine permis de mic trafic: menţinerea relaţiilor de familie prin vizitarea rudelor; însoţirea rudelor pentru acordarea de asistenţă medicală; participarea la programe în domeniul economic şi schimburi în domeniile economic, ştiinţific, cultural, medical, sportiv, mass-media sau în domeniul educaţiei; promovarea unor interese economice şi desfăşurarea de activităţi de sprijin economic; rezolvarea problemelor de natură juridică; vizitarea mormintelor rudelor.

Pentru a motiva… motivaţia, emblematicul nostru moş Ion Mieredulce trebuie să obţină, respectiv: „invitaţie autentificată, în original, la un notar public din România sau la consulat, prin care persoana care invită se obligă să asigure cazarea, hrana, eventualele cheltuieli medicale sau/şi de repatriere”; „atestat medical, în original, cu număr şi dată de înregistrare, din care sa reiasă diagnosticul, recomandarea de tratament în România, precum şi modalitatea de finanţare a tratamentului la instituţia medicală recomandată” ş.a.m.d. Astfel, o altă emblematică Ioana Găină de la Bumbăta sau emblematica Patricia Cocoş de la Bujor, crescătoare de găini ouătoare, dacă doresc să meargă la Iaşi, respectiv la Huşi cu câteva sute de ouă ecologice, trebuie să prezinte „…o scrisoare pe antet, în original, cu semnătura şi ştampila conducerii camerei locale de comerţ, autorităţii locale sau instituţiei care organizează evenimentele”.

E-he-he! Ştim noi ce înseamnă aceasta! Ştim noi cum şi de unde se obţin aceste scrisori! Dar, apropo, despre ce eveniment este vorba? De unde să ştie, de pildă, doamna Ioana Găină de la Bumbăta ce eveniment se va produce la Iaşi peste doi ani de zile, ca să prezinte de pe acum „o scrisoare pe antet, în original, cu ştampila conducerii instituţiei care organizează… evenimentele”? Dar dacă nu se organizează niciun eveniment, ce face doamna Găină cu ouăle ei?

Fiţi atenţi, fraţi …traficanţi: dacă vreun norocos reuşeşte, totuşi, să adune toate aceste acte, „după depunerea lor va aştepta maxim 60 de zile pentru a primi permisul”. Nu maximul 10-20 de zile, ci tocmai 60! Şi asta se numeşte, chipurile, trecere fără vize! Păi cu vize, fraţilor, se trece mai uşor! Şi încă una, tot fierbinte: dacă vreun fericit nefericit mic traficant va încălca vreo prevedere a acestui acord, „permisul îi va fi retras, şi timp de trei ani i se aplică interdicţia de intrare în România”! Să ştie el, …micul traficantul de… ouă, că nu e de jucat cu o ţară, membră a UE!

…În realitate, avem de-a face cu un acord care nu favorizează, ci, invers, este, vorba bătrânilor de la ţară, punitiv prin esenţa sa, deoarece interzice şi blochează nu doar micul trafic, ci şi simpla deplasare a moldovenilor în România. Toţi care au aşteptat acest acord au fost convinşi că va fi identificată o formulă… euroconformă – adică simplă, elastică, omenească, frăţească, aflată în competenţa primăriilor -, dar nu un cod draconic ce duhneşte a birocraţie românească (euroconformă?!) şi a stalinism rusesc şi care, de facto, face imposibilă trecerea Prutului de către basarabeni. Voluntar sau nu, dar se creează impresia (urâtă) că administraţia de la Bucureşti i-a tras o ţeapă politică „de zile mari” actualei conduceri de la Chişinău, or, este evident că, în formula propusă, micul trafic de frontieră cu România nu va avea loc.

A fost doar un bluf, bineînţeles, din partea fraţilor de la Bucureşti. Realizează acest adevăr preşedintele unionist Ghimpu? (Pe premierul Filat nu-l întreb, şi el ştie de ce). Dacă da, atunci ceva trebuie să urmeze, ceva trebuie să se schimbe în relaţiile frăţeşti dintre Chişinău şi Bucureşti. Prietenii mei ştiu ce anume.

TOT AICI: Permisele, mai rău ca vizele, de Nicolae Roibu

Luni, în conformitate cu Acordul privind micul trafic de frontieră, semnat între Guvernul RM şi cel al României, şi care a intrat în vigoare la 26 februarie 2010, a început eliberarea permiselor de mic trafic pentru cetăţenii moldoveni.

Dis-de-dimineaţă, în faţa Secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău de pe Vlaicu Pârcălab, 39, se adunase mai multă lume. Unii au venit de la Cahul, Vulcăneşti, Ungheni, alţii – de la Briceni, Lipcani, Edineţ. Feţele lor iradiau de bucurie, fiind mândri de faptul că, de azi înainte, vor putea trece liber hotarul de la Prut, de unde a fost scoasă şi sârma ghimpată. Bucuria, însă, le-a căzut în scârbă, când au dat de un panou cu lista actelor ce urmează a fi prezentate pentru a obţine un permis de trecere liberă peste Prut, în raza celor 50 km. Unde mai pui că unii dintre solicitanţi au venit doar cu buletinul de identitate şi paşaportul în buzunar…

Elena Zidu, în vârstă de 66 de ani, a venit la Chişinău tocmai de la Giurgiuleşti, localitate aflată la o distanţă de doar şapte kilometri de Prut. „Am venit numai cu buletinul şi paşaportul. Nu ştiam că trebuie să prezint şi alte acte. Am pierdut ziua degeaba. Cu pensia mea de 500 de lei nu pot să mă descurc, iar, având permis, aş vinde câte ceva din surplusurile agricole din gospodărie şi mi-aş mai ajuta cei cinci copii şi nepoţii. Apoi, m-aş duce la rudele mele din Brăila”, ne spune femeia. O altă femeie – Ecaterina Croitoru din Oneşti, Hânceşti, în vârstă de 59 de ani – ne-a spus că a avut viză, dar că aceasta a expirat în septembrie trecut. „Viză am avut, dar n-am avut şi 500 de euro, care ni se cer.

Dar de unde să iau eu aceşti bani, când primesc o pensie de 400 de lei?”, se frăsuia ea, spunând că vara mergea la Huşi, la rude, unde îşi găsea de lucru, la câmp – la prăşit, la plivit, la cules -, munca fiind mai plătită acolo… Şi Vladimir Basiu, de 63 de ani, din Mărăndeni, Făleşti, ne-a spus că visează să treacă Prutul, ca să-şi vândă produsele agricole pe piaţa din Iaşi, unde a comercializat de mai multe ori şi de unde se întorcea cu cumpărături pentru copii şi nepoţi… Mulţi dintre cei prezenţi au rămas dezamăgiţi aflând că un permis e mai greu de obţinut decât o viză, iar spaţiul de călătorie este destul de limitat, fiindcă, pentru a merge mai departe de zona de frontieră, ai nevoie de viză…

Solicitat de TIMPUL, consulul Petru Liţiu, şeful Secţiei permise pentru micul trafic de frontieră, ne-a spus că, din păcate, cetăţenii nu sunt bine informaţi despre actele pe care trebuie să le prezinte. „Noi am oferit toate informaţiile pe care le-am avut la moment şi abia sâmbătă am pus la dispoziţie toate documentele ce justifică temeinicia deplasării în România. Mulţi dintre cetăţeni, însă, n-au ajuns în posesia lor decât duminică sau luni”, ne-a declarat el. La ora 13.00, când ne mai aflam acolo, consulul ne-a spus că au fost primite actele de la 35 de persoane. Dacă luăm în calcul că de micul trafic de frontieră beneficiază peste un milion de persoane, cu un asemenea ritm, până la obţinerea unui permis de călătorie e-o cale tare lungă…

Tot din TIMPUL:

Câteva întrebări şi mai multe documente

În ce condiţii poate fi eliberat permisul de mic trafic de frontieră ?

(1) Rezidenţilor în zona de frontieră le poate fi eliberat permisul de mic trafic de frontieră cu valabilitate de la 2 la 5 ani, fără a putea depăşi perioada de valabilitate a paşaportului titularului sau, după caz, a documentului de călătorie al minorului în următoarele condiţii:

a) sunt în posesia unui paşaport valabil;

b) prezintă documente care atestă că locuiesc, în mod legal, de cel puţin un an în zona de frontieră şi că există motive întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei comune statelor Părţilor contractante, în temeiul regimului privind micul trafic de frontieră, conform prevederilor Anexei nr. 2 a prezentului Acord;

c) nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, siguranţa naţională, sănătatea publică sau relaţiile internaţionale ale statelor Părţilor contractante ;

d) nu fac obiectul unei expulzări sau interdicţii, ori împotriva lor nu au fost introduse alerte în bazele de date ale statelor Părţilor contractante, cu scopul de a le fi refuzată intrarea.
Permisul de mic trafic de frontieră se eliberează gratuit fără limită de vârstă.

Unde şi când se poate trece frontiera?

(1) Trecerea frontierei comune a statelor Părţilor contractante de către rezidenţii în zona de frontieră în regim de mic trafic de frontieră se face prin punctele deschise de trecere a frontierei.

(2) Trecerea frontierei comune a statelor Părţilor contractante în condiţiile alineatului (1) se realizează în conformitate cu programul de lucru convenit de către autorităţile de frontieră ale statelor Părţilor contractante.

(3) În situaţii excepţionale, autorităţile de frontieră ale statelor Părţilor contractante pot stabili ca trecerea frontierei comune în regim de mic trafic de frontieră să se desfăşoare şi prin alte locuri decât cele stabilite în acest sens sau în alte intervale orare.

Motive întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei comune a statelor Părţilor contractante în temeiul regimului privind micul trafic de frontieră pot fi considerate următoarele, fără a avea caracter limitativ:

– menţinerea relaţiilor de familie prin vizitarea rudelor;

– însoţirea rudelor pentru acordarea de asistenţă medicală;

– participarea la programe în domeniul economic şi schimburi în domeniile economic, ştiinţific, cultural, medical, sportiv, mass-media sau în domeniul educaţiei;

– promovarea unor interese economice şi desfăşurarea de activităţi de sprijin economic;

– rezolvarea problemelor de natură juridică;

– vizitarea mormintelor rudelor;

– alte motive întemeiate.

Lista actelor:

1. Cerere – se completează cu cerneală de culoare neagră, personal, de către solicitant, în faţa lucrătorului consular şi se semnează de solicitant în interiorul chenarului anume desemnat, fără a se depăşi conturul chenarului. Formularele de cerere sunt gratuite şi pot fi obţinute la consulat.

2. O fotografie color (3,5 x 4,5), tip paşaport, de dată recentă.

3. Paşaport valabil – valabilitatea permisului nu poate depăşi valabilitatea paşaportului.

4. Documente care atestă că solicitantul locuieşte legal în zona de frontieră, de cel puţin un an – buletin de identitate şi anexa din care rezultă că solicitantul locuieşte în zona de frontieră de cel puţin un an; permisul de şedere – pentru cetăţenii străini; buletin de identitate – pentru apatrizi;

Atenţie! Atunci când din conţinutul documentelor nu reiese că solicitantul a locuit legal cel puţin un an în zona de frontieră, acestea vor fi însoţite de un certificat eliberat pe hârtie cu antet, semnat şi ştampilat de autoritatea care a emis documentul respectiv.

Documente care dovedesc că există motive întemeiate pentru trecerea frecventă a frontierei:

– Menţinerea relaţiilor de familie prin vizitarea rudelor – invitaţie autentificată, în original, la un notar public din România sau la consulat, prin care persoana care invită se obligă să asigure cazarea, hrana, eventualele cheltuieli medicale sau/şi de repatriere.

– Însoţirea rudelor pentru acordarea de asistenţă medicală – atestat medical, în original, cu număr şi dată de înregistrare, din care să reiasă diagnosticul, recomandarea de tratament în România, precum şi modalitatea de finanţare a tratamentului la instituţia medicală recomandată.

– Participarea la programe în domeniul economic şi schimburi în domeniile economic, ştiinţific, cultural, medical, sportiv, mass-media sau în domeniul educaţiei – scrisoare pe antet, în original, cu semnătura şi stampila conducerii instituţiei care organizează evenimentele.

– Promovarea unor interese economice şi desfăşurarea de activităţi de sprijin economic – scrisoare pe antet, în original, cu semnătura şi ştampila conducerii camerei locale de comerţ, autorităţii locale sau instituţiei care organizează evenimentele.

– Rezolvarea problemelor de natură juridică – scrisoare personală explicativă; un document emis de instanţa judecătorească.

– Vizitarea mormintelor rudelor – scrisoare personală explicativă dactilografiată; documentele (în original sau copie legalizată) care atestă relaţia de rudenie între solicitant şi persoana decedată; scrisoare pe antet, în original, cu semnătura şi ştampila conducerii autorităţii locale din care să reiasă faptul că mormântul este amplasat pe raza localităţii respective.

– Alte motive întemeiate – declaraţie în formă autentică, în original, la un notar public din România sau la consulat, în care să se explice detaliat motivul şi temeinicia lui.

Toate actele se vor prezenta în limba română. În cazul în care va lipsi un document, solicitarea dvs. de permis va mai trebui făcută o dată, cu anexarea tuturor actelor necesare.

După depunerea actelor veţi aştepta maxim 60 de zile pentru a primi permisul, care se eliberează gratuit şi e valabil de la doi la cinci ani. În cazul în care se va încălca aceasta prevedere, permisul ar putea fi retras, iar timp de trei ani va fi aplicată interdicţie de intrare în România.

Loading Facebook Comments ...

210 Comments

Add a Comment
  1. Cum zic porcii de ruşi „Vot i vsea luibovi!”.
    Sa ma ista eu pe tra… datul lor de magari cu .. pecete pe frunte!
    Boc, Boc – suna a … boştor !
    Iata aşa se va face şi Unirea !

  2. In loc sa aiba o actiune minunata pentru cetateni RM, s-a produs doar o evacuare de gaze din… stiti si voi de unde. )))

  3. Nu voi relua aici comentariul postat (sub numele drAC) la articolul de azi al d-lui. Tănase din Timpul. Sper să îl publice (în buna tradiţie), după trecerea articolului cu pricina la arhivă. Amintesc doar ce a declarat Mircea Snegur în 1992, la o emisiune în direct a postului TVR1. Întrebat de moderator, cum vede posibilitatea unirii celor două state, Domnia Sa a răspuns: „Deocamdată vă spun doar atât: Să ne ţinem de neamuri!” Iaca, acum „ne ţinem de neamuri” cu toate că noi românii de aici, mai ales cei cu sânge basarabean (ca mine), am fi vrut mai mult de atât. Dacă în 1992…1996, basarabenii ajungeau în Bucureşti doar cu buletinul, după aceea relaţiile s-au răcit treptat. Cine poartă răspunderea?Românii care în 1991 strângeau în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, bani în căciulă, pentru fraţii lor de peste Prut, sau electoratul din RM? Ulterior situaţia a evoluat, în România poporul, inclusiv borfaşii şi ţiganii, s-a mobilizat pentru admiterea ţării în UE, iar RM a luat „pe loc repaus”. Acum văd că, evidenţierea detaliilor tehnice ale acestui act normativ, conduce la inflamarea spiritelor. Opţiunea individuală este clară şi simplă: ori mic trafic de frontieră (acolo unde este posibil) cu tot cortegiul său birocratic, ori dovada depozitului bancar de 500 Euro. Şi încă odată, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai asociaţi numele proprii de guvernanţi cu interesele dvs. Aceste interese trebuie să le susţineţi transcedental formaţiei de guvernământ şi persoanei de la şefia statului. România este o republică parlamentară, nu o monarhie, aşa a decis poporul.

  4. D-na Pavlicenko, felicitari pentru acest articol.
    Desi nu va simpatizez (ca actor politic) nu pot sa nu fiu deacord cu dvs in cele scrise mai sus.
    „Traiasca” birocratia romaneasca! Citeodata ma gindesc ca romanii sunt mai speriati de moldoveni decit multi dintre europenii neinformati. Pseudo-aristocratii astia se poarta cu noi de parca am fi PARIA.
    In momente din astea ma gindesc ca am fost prost in anii care au trecut, luind apararea la tot ce e romanesc.

  5. … Mai bine imprumut 500 de euro de la cineva numai ca sa le arat astora de la vama decit sa ma umilesc adunind hartii vrio 60 de zile si apoi inca 60 sa astept acest permis. Si inca nu se stie daca-l v-oi primi. Halal de asa „Drujba”!

  6. Stimata Doamna,
    Nu stiu cum o fi (fi fost) in URSS, dar nu cred ca ar trebui facut rabat de la niste cerinte care nu sunt chiar asa de exagerate.

    CE laudă România. România înregistrează una dintre cele mai bune rate de transpunere a directivelor europene privind piaţa internă în legislaţia naţională.

    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/888157/CE-lauda-Romania-/

  7. Trist… foarte trist…
    Suntem tradati din nou.

  8. http://www.moldovanova.md/ru/events/show/361/
    Молдавия – failed state №1

    Влиятельный американский политологический журнал Foreign Policy совместно с организацией Фонд мира (The Fund for Peace) опубликовал рейтинг «несостоявшихся государств» – Failed States Index – 2009, в котором Молдавия заняла привычное для себя место «самого нестабильного государства в Европе».

    Из 177 стран, участвующих в рейтинге, Молдавия заняла 54 место. При этом, первые позиции рейтинга заняли наименее дееспособные страны, а последние – самые благополучные. За показатели «дееспособности» авторы исследования взяли способность правительства контролировать территорию, а также политическую, экономическую и демографическую ситуацию в стране. Примерно на равных позициях с нашей страной оказались Узбекистан (31 место), Грузия (33 место), Таджикистан (37 место), Азербайджан (56), Туркменистан (59).

    В числе характерных черт «несостоявшегося государства» западные исследователи называют неспособность или нежелание государства защитить граждан от насилия или от гибели. Во-вторых, склонность власти ставить себя выше закона. В-третьих, дефицит демократии, «лишающий формально действующие демократические институты реального содержания».

    Republica Moldova – statul falit № 1

    Revista influenta americana de politologie Foreign Policy, în colaborare cu organizaţia Fondul pentru Pace (The Fund for Peace), a publicat un rating al statelor „eşuate” – Failed States Index – 2009, in care Moldova s-a situat pe un loc obisnuit al sau, ca “cel mai instabil stat din Europa”.

    Dintre cele 177 ţări incluse pentru evaluare, Republica Moldova s-a situat pe locul 54.
    Primele pozitii in rating le-au ocupat cele mai nefunctionale tari, iar ultimele – cele mai prospere. Drept indicatori ai «nefunctionalitatii», autorii studiului au luat capacitatea guvernului de a controla teritoriul, precum şi situaţia politica, economica şi demografica din ţară. Aproximativ pe poziţii de egalitate cu ţara noastră se situeaza Uzbekistan (31 locuri), Georgia (33 locuri), Tadjikistan (37 locuri), Azerbaidjan (56), Turkmenistan (59).

    Printre caracteristicile de „state nefunctionale”, cercetători din Vest numesc incapacitatea sau lipsa de voinţă-refuzul statelor de a-şi proteja cetăţenii de violenţă şi pieire. În al doilea rând, tendinţa Puterii de a se pune mai presus de lege. În al treilea rând, lipsa de democraţie, „care privează instituţiile democratice, ce funcţionează formal, conţinut real.”

  9. Am citit articolul despre care se face vorbire in randurile de mai sus. Nu as fi putut crede niciodata ca se poate scrie un astfel de articol la adresa romanilor si a Romaniei. Total dezinformat, total rau intentionat, scris cu o ura atavica pentru romani , articolul lui Tanase are o atitudine gresita de la inceput pana la sfarsit si sunt sigur ca va avea mari urmari in opinia publica din Romania. Deserviciile care le-a facut pentru amandoua malurile Prutului sunt imense si nu pot fi sterse cu buretele ca si cand nu s-ar fi spus nimic!! Nu am nici o indoiala ca articolul nu va trece neobservat si ca nu va fi deloc bine privit, indiferent din ce parte a esichierului politic!! Opinia publica din Basarabia este total dezinformata in legatura cu ceea ce inseamna UE si ce mentalitati schimbate trebuie sa aveti pentru a putea intra in UE! Or, rolul presei si al politicianului, indiferent care, nu este de a dezbina in halul in care se practica in R. Moldova. Foarte putini intelegeti ca s-a incheiat , cel putin in Romania, etapa anarho-comunismului manifest in anii 1990. Iresponsabilitatea formatorilor de opinie, a politicienilor din RM este fantastica. Urmarile insa nu se vor lasa prea mult asteptate.Pentru o mare parte a societatii voastre romanii sunt priviti mai rau decat rusii si in continuare se intretine aceeasi atmosfera de ura, dispret si.Daca ajungeti cu adevarat in pragul acceptarii intrarii in UE veti vedea ca vi se va cere lucruri la care acum nu sunteti in stare nici sa vi le imaginati!! Cand va trebui sa le suportati pe piele proprie, tot pe romani o sa-i injurati? Sau si mai rau o sa sabotati UE si Romania intorcandu-va fata din nou spre rusi? Cititi si ce scrie TILLBUHOGLINDA pentru ca are multa dreptate in ce a spus. Asadar, nu sunt singurul!!

  10. Cand am spus ca asa va fi cu transpunerea in realitate a acestui acord de libera trecere de catre administratia romana ati spus ca eu, desi sunt roman, ii urasc pe romani si m-ati facut albie de porci. Vad ca si acum sunt fisuleti portocalii care, impotriva tuturor evidentelor, continua sa ne prosteasca de la obraz ca totul este OK si nu stim noi ce trebuie sa intelegem din ce se intampla. Eu am totusi niste perplexisitati: Daca am permisul de ce imi mai trebuie pasaportul moldovenesc? Daca este libera trecere de ce trebuie sa motivez si sa demonstrez cu acte cauza pentru care solicit permisul. Poate nu stiu „tovarasii” de la Bucuresti, dar pe vremea lui Ceausescu exista un acord de trecere intre Romania si autoritatile sovietice din Ucraina pentru vizitarea rudelor si ingrijirea mormintelor. Cum o dam, tot in stil propriu inconfundabil rezolvam problemele. In Romania un functionar public. pentru a nu fi tras la raspundere pentru ca indraznit sa rezolve o problema, prefera sa se acopere cu un munte de hartii prin care sa demonstreze ca problema petentului nu se poate rezolva. Si mai este cineva care are tupeul sa afirme ca pentru aceste potlogarii Comisia Europeana ne mai si lauda. Adevarul este ca celor de la Bruxelles problema extinderii le sta ca sarea in ochi si pentru a o palma recurg la tot felul de supterfugii. Se pare ca respectarea drepturilor omului, inclusiv dreptul la libera circulatie, sunt numai pentru unii care sunt mai oameni decat altii…

  11. eh eh…
    parca-i vad pe adeptii PCRM cum rad de noi si comenteaza pe toate forumurile de limba rusa ceva de genul: „ну что, унионисты? опять вас ваши братья поимели?” Numai ca de data aceasta nu stiu ce replica i-as putea da.

  12. @Sergiu: ei, dar stai sa vezi cand voi rade eu de Tanase si de articolul lui aproape romanofob!

    Cum era de asteptat, latura tehnica a acordului trebuia sa fie foarte drastica, in teorie. In practica, sunt convins ca „dracul nu va fi chiar atat de negru”. Poate nu de la inceput, cand inca nu sunt evaluate „riscurile”, cand inca nu se stie cati cetateni ai RM posesori de permis vor „uita” de cei 50 km si vor fi prinsi pe la granita de vest a Romaniei, vor fi si din-astia, fiti convinsi, dar sunt sigur ca acest acord va fi unul functional.

    Iar d-lui Tanase, caruia un „prieten imaginar” probabil, i-ar fi spus ca „cele 500 de euro necesare pentru a obţine o viză în România sunt o iniţiativă a Bucureştiului, nu a UE… Bucureştiul, dacă ar vrea, ar pune 50, dar nu 500 de euro!” Ei bine, Tanase, MINTI CU NERUSINARE, chiar fie si numai prin omisiune sau prin scoatere din context, dar MINTI!

  13. Igor Munteanu: Eu cred în bunăvoinţa gestului de autolustraţie
    Politic – 2 Martie 2010

    Redacția Politik.md continuă să afle părerile membrilor Comisiei pentru cercetarea şi analiza activităţii regimului comunist-totalitar din R.Moldova privind necesitatea unor declarații de autolustrație despre colaborarea/necolaborarea cu serviciile de securitate din perioada sovietică.
    Sergiu Mustață, vicepreședinte al Comisiei, a spus că „nu sunt vinovat şi nu e cazul să mă asociez la asemenea declarații, este o problemă de moralitate. Dacă aș face asta în scris, nu cred că ar da ceva mai mult, dacă trebuie, o fac și în scris, dar nu e cazul”. Mustață spune că Veaceslav Stăvilă, prin declarația făcută, „dorește să-și facă publicitate”.

    Şi Igor Caşu, un alt vicepreședinte al Comisiei, este de aceeași părere: „Inițiativa domnului Stăvilă este o încercare de a-şi face publicitate”.
    ”În principiu, toți membrii Comisiei sunt de acord cu această declarație. Eu nu am de ce mă teme, pentru că aveam 16 ani când s-a destrămat URSS și nu am nici o problemă, dar ne deranjează maniera în care Stăvilă a făcut aceste declarați, nu conținutul în sine” – a mai spus Cașu.

    Solicitat de Politik.md, analistul politic Igor Munteanu a spus că este o inițiativă bună și că pot exista diverse interpretări despre declarațiile domnului Stăvilă, ”dar eu cred în bunăvoința acestui gest și cred că este unul ce merită să fie salutat”.

    ”Lustrația are nevoie de legislație specială, pentru că ea reprezintă neparticiparea unor oficiali ai fostului regim la exercitarea puterii de stat. Această scoatere a unor reprezentanți ai fostei nomenclaturi din actualele structuri ale administrației are nevoie de o reglementare juridică, în care trebuie să se implice Parlamentul. Dar nu știu dacă Legislativul e pregătit în acest moment să inițieze anumite elemente de legislație prolustrație. Probabil, acest lucru va fi lăsat pentru situația când vor fi pregătite condițiile necesare. Ceea ce ar putea face Parlamentul, ar putea să emită o calificare juridică și politică a crimelor fostului regim” – a explicat Munteanu.

    Unul dintre membrii Comisiei Ion Sârbu, a spus că „susține inițiativa lui Stăvilă ”pentru că nu am nimic ce pierde, poate, chiar, societatea noastră ar câștiga din asta, ar câştiga şi viața politică. Am putea vedea, în acest mod, cine au fost persoanele în trecut. Însă, nu cred că e cel mai bun moment acum, deoarece societatea noastră este dispersată, iar acest lucru trebuia făcut de mult, dacă nu sunt la mijloc oarecare interese. Spre exemplu în România, cât și în alte țări europene, acest lucru a fost făcut, nu şi la noi” – a spus Sârbu.

    Recent, pe blogul său, şi Vitalia Pavlicenco, ex-deputat, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a susţinut iniţiativa lui Veaceslav Stăvilă, exprimîndu-şi nedumerirea în legătură cu rezervele unor membri ai Comisiei pentru a-i urma exemplul: „Vedeţi, cineva poate a scris despre comunism, l-a promovat, o fi fost şi turnător, iar acum va condamna – pe cine? – şi pe sine?”

    Pavlicenco a mai menţionat că numai o comisie formată din oameni care nu au păcate ale trecutului pe conştiinţă pot ajunge la nişte concluzii univoce, curajoase şi obiective privind crimele săvârşite de regimul comunist de factură sovietică, dar şi de regimurile de după 1991 împotriva locuitorilor acestui pământ.

    Amintim că, recent, Veaceslav Stăvilă a făcut o declarație de autolustrație și i-a îndemnat şi pe ceilalţi membri ai Comisiei să facă asemenea declaraţii scrise, din care să rezulte că nu au fost informatori ai serviciilor speciale în perioada sovietică.

  14. Doamna Pavlicenco…sa spunem ca se dadea accesul liber, doar cu buletinul, pe raza celor 50 de km de la granita…pe langa oamenii onesti,care intr-adevar se duc la rude sau au mici afaceri,cati infractori ar fi trecut granita?…credeti ca acestia se limitau la demarcatia fixata?…astia erau intr-o zi la granita cu Ungaria,deci erau o mare problema…Romania are deja probleme cu romanii sau tziganii plecati in Occident si sunt multe tari europene care ne arata obrazul in aceasta privinta…mi se pare fireasca aceasta precautie,aici nu e vorba de nici o fratie si basarabenii care vor sa vina in Romania si sunt oameni la locul lor o pot face fara probleme…si ganditi-va ca acest tratat nu a fost facut de Romania,el s-a facut cu acordul UE,cred ca este luat de la alte tari care l-au aplicat…poate ca trebuie particularizat si intr-adevar,poate ca birocratia este prea mare,era de preferat ca in momentul lansarii acestui Acord sa fie deschise si consulatele dela Cahul si Balti,ca sa nu se inghesuie iar toata lumea la Chisinau…

  15. @mugur: lasa, ca nu asta e problema! s-a mai trecut cu buletinul din MD in RO si n-a mai murit aproape nimeni! In afara faptului ca ne-am mai trezit pe cap cu de-alde Sasha Borgunov, criminalul de la casa de schimb din Brasov, si cu cate un Tolea Ciumac, nu au fost probleme! Nimeni nu a inchis granita din cauza asta! Si e normal sa fie asa, cand ai un frate, il accepti si cu bune si cu rele, chiar daca mai strambi si din nas. Dar regulile si procedurile europene trebuiesc respectate. Si oricat ar vrea sa minta un individ ca Tanase ca Romania ar putea „taia” un zero de la cei 500 de euro, nu e deloc asa! Dupa mintea unora ca Tanase, eventual Romania ar trebuie sa dea cate 500 de euro la vama cetatenilor moldoveni care ne fac onoarea de a ne vizita… Nu se poate asa ceva!

    Sunt sigur ca acest acord e un lucru bun, vom trai si vom vedea!

  16. Cine vrea sa beneficieze cu adevarat de acest permis il va obtine…e un inceput, probabil ca mecanismul se va imbunatati pe viitor, nu sunt de acord cu genul articolelor scrise de dl.Tanase… pentru ca deja arunca in derizoriu un acord care nici nu a inceput sa functioneze foarte bine, fiind doar la inceput…

  17. Cu tristete imi amintesc de oferirea cetataniei romane din anii 90, cind o banda de politisti romani cu niste infractori-mafioti moldoveni au luat in miinile lor aceasta actiune si sau inbogatit fantastic. Mii de tarani moldoveni deveneau catateni romani nestiind ca de facto sunt cetateni romani. Acesti infractori de-o parte si de alta picileau moldovenii, mai ales taranii, ii fotografiau le faceau pasapoarte moldovenesti, mai apoi le faceau cetetanie romana cu acesta cetatanie introduceau bunuri in Romania in numele acestora si sa imbogateau.

    Cind am citit acest articol, mai ales conditiile care le permit moldovenilor sa treca frontiera, printre rinduri am citit ca aceasta actiune miroasa a celei din anii 90.
    Este o adevarata rusine cea iesit dintr-o intentie umanitara si omeneasca.
    Domnilor in zilele urmatoare comunistii o sa arate cu degetul spre voi in Romania si spre sarmanii baeti din AIE.

  18. Manelele este frumoase si 99% din romani le iubeste (Preşedintele român, Traian Băsescu).

    De ce n-ar trage Base o mica tzeapa fratilor de peste Prut? Le-a uns ochii cu pasapoarte in preajma alegerilor. PSD-ul, ca prostu, s-a spetit modificand legea cetateniei. Base a tras foloase si a fost votat de 95% din electoratul naiv moldovean. Acum se sterge la fund cu acest electorat. Votati moldovenilor in continuare, ca manelele este foarte frumoase si Basescu va iubeste la fel de tare cum o iubea nea consulul roman pe moldoveanca in filmulet.

  19. Domna Pavlicenco,

    Precum se vede ura unor grupări politice din România pentru anumite persoane mai portocalii, de la Băsescu la Boc şi antrenând automat guvernul actual, s-a transferat cu succes şi dincolo de Prut.
    Printre altele, este o dovadă semnificativă de „integrare”:D

    Din nefericire, conform tradiţiei, primul lucru care se copiază este şi cel mai prost.

    Trebuie să fii extrem de rău inteţionat să refuzi a observa ceea ce şi pentru un orb ar fi evident : Prutul este SINGURA zonă unde graniţa UE este atât de permisivă.
    Iar dacă toate cele incriminate de individul Tănase (observ că dvs realizaţi doar „performanţa” de a reuşi să copiaţi ceea ce altcineva a gândit 😀 ) pot fi înjurate acum, este pentru că Băsescu, cu Boc, cu ceilalţi europarlamentari portocalii au reuşit să obţină, iar guvernul care e luat la şuturi a pus în aplicare.

    Sper ca reacţia românilor să fie mai calmă şi mai echilibrată decât meritaţi dvs şi individul autor.
    În definitiv modul în care vă comportaţi este extrem e „românesc”.
    Urât, degradant, primitiv.
    Dar asta nu e nimic nou. Aşa suntem.
    Şi dincoace de Prut avem hahalerele noastre, în grupări politice diverse, dintre care una, întâmplător, poartă aceeaşi denumire ca formaţunea în care cu abnegaţie activaţi.
    O oglindă dureroasă dar destul de realistă.

  20. Iata ce declaram ieri:

    „Spuneam la articolul precedent, ca d-na Pavlicenco urmeaza sa posteze ceva “monstruos” despre Filat, si iata ca am avut dreptate. In virtutea aceleiasi ciclicitati, va idemn sa asistati saptamana viitoare la un articol “bomba” despre Basescu, eventual Boc, dupa care Chirtoaca revine cu vigoare in atentia neostoitei doamne. Mai stie dansa de un Voronin, de un Lupu, de comunisti in genere? Nuuu..aceia nu trebuie “atinsi”.

    Dupa cum se vede, predictiile mele se adeveresc. Citind initial titlul articolului, ma intrebam oare care sa fie de data asta „bomba”, ce „catastrofa” insurmontabila a mai „descoperit” d-na Pavlicenco de data asta. In mod sigur, articolul „trebuia” sa fie ori despre Boc, ori despre Basescu. Ca sa nu se supere niciunul, i-a bagat pe amandoi! 🙂 Urmatorul articol va fi in mod sigur despre Filat – 100%! Cine nu crede, sa puna pariu..

    Ce vrea d-na Pavlicenco sa demonstreze aici? Ca iata, „rumanii”, fir-ar mama lor sa fie, hainii, raii, inumanii, criminalii, fac tot ce pot ca sa nu ii lase pe cei din Moldova sa vina in Romania. In funtea acestei „urgii” se plaseaza Basescu, care cu un plan „diabolic”, bine pus la punct, cu o placere ascunsa si premeditata, l-a hipnotizat pe Leanca si pe Filat, in momentul semnarii acordului (posibil sa fi luat si „flacara violeta” cu el) numai asa, de-al necuratului, sa nu lase oamenii din Moldova sa vina la noi. Doamne-Doamne, cata imaginatie..si cata ura mai ales.

    Se omite intentionat sa se spuna ca orice asemenea permis necesita niste documente, ca ele nu se dau ca la piata, si ca acest acord este o favoare facuta Moldovei (nu avem un asemenea acord cu Ucraina sau Serbia) si ca acest permis este valabil, daca am inteles corect, 3-5 ani. Vii o data, aduci toate documentele, dupa care stai linistit.

    Desigur, trebuia sa se gaseasca un motiv de indignare. Si s-a gasit! „Nemernica”,”malefica”, „nemiloasa” cerneala neagra! 🙂 Oho, cat de simbolistic aleasa aceasta culoare 😉 D-l Tanase putea chiar sa faca o oarecare corelare, cu negrul – simbol al mortii, si atunci tabloul morbid ar fi fost complet. Ei, cine stie, poate data viitoare..nu-i timpul pierdut.

    Ramaneti aproape. Urmeaza un nou episod din „Filat cel Rau” – SOCANT!

  21. gresesc, de data asta a fost „trei dintr-o lovitura” – Basescu, Boc, si Leanca 😉 pacat, cu ceva mai multa inspiratie, putea fi bagat si Chirtoaca in „bomba” asta, ca fiind – ma gandesc – posibil mijlocitor al acestui acord, si de ce nu, si pe Ghimpu, ca de, l-a invitat pe Basescu..efectul era mult mai „devastator” la adresa romanismului din Moldova. Asa..cam slabut, slabut de tot de data asta..

  22. Fiecare decizie are calitati pozitive si negative. Daca tot timpul vom cauta numai ce-i negativ, apoi nimic nu trebuem sa facem. Sa lasam cum a fost in perioada de aur. Toate ultimele critici fie la conducerea Romaniei fie la cea a Moldovei ma face ca cred ca deja prinde radacini fenomenul PCRM&PNL. Mesajul lor comun este ca la Putere sunt hotii, dar cei cinstiti sunt opozitie . Mai n-ar zice ca acest popor este prost si a adus la putere Prostii, dar noi desteptii suntem in opozitie. Voi va gresiti dar poporul niciodata. Exact prin aceasta perioada au trecut toate statele comuniste si efectele sunt pozitive. Totul merge bine, inainte spre Europa. Sus concurenta politica si economica care este una din cele mai mari valori a succesului din lumea libera.

  23. putea fi gasit chiar un titlu si mai SOCANT:

    TRIADA RAULUI LOVESTE DIN NOU! 🙂

  24. Comisia Europeana

    Dragi moldoveni,

    1. Comisia Europeana are serioase dubii privind inteligenta dumneavoastra. Primele intrebari ni le-am pus cand timp de 8 ani, in Europa, un partid comunist castiga alegerile. Acum vreti „mura in gura”, „pica para malaiata in gura lui Natafleata”,

    Oare veti putea scrie vreodata proiecte pentru atragerea banilor EU , idee si plan de afaceri, analiza minimala a pietei pe care se intra, daca voi sunteti incapabili sa va descurcati cu niste simple acte europene ?

    2. In momentul in care vedem ce se intampla in Haiti, Chile, moldovenii asteapta cu nerabdare Conferinta Donatorilor unde vor sa primeasca bani gratuiti, nemunciti. Unii europeni vazand nemultumirile dv se intraba daca nu cumva sunteti si nesimtiti.

    Inainte sa tipati si sa va dati cu fundul de pamant , mai bine luati de pe net si cititi prevederile standard ale Conventiei. De ce acuzati pe cei din Bucuresti pentru ce scrie acolo ?

    Toata vanzoleala asta e din ciclul „palma jandarmului roman”, iar basarabenii au murit in Siberii, de foame sau exe

    cutati de bolsevici.

  25. Viq ! Am vrut sa scriu si eu aici un mesaj , dar…l-ai scris deja tu. Semnez si eu la el.

  26. JAY ! Esti tare ! MAMA OMIDA! Dar sa stii ca mai multi stim ce-o sa urmeze la VP : NUMAI BOMBE! Si toate indreptate impotriva cui ?AI GHICIT : AIE , BASESCU , BOC,GHIMPU , FILAT SI CHIRTOACA ! Caci daca se mai intampla si greseli si exagerari in unele acte , ea le va umfla intratat ca vor arata a TUNAMI !” Lucreaza” la viitoarea coalitie de guvernamant , pe care o viseaza cu ochii deschisi:PNL&PCRM plus acolo inca niste .. maruntei.. .Si ea >>>>presedintele parlamentului sau , de ce nu , al tarii ! Dar , cum spunea mai sus EUROPA , nu toti sunt prosti !!

  27. Sobaca laet, a caravan idet!!! Nu puscai laet i dalise!!!

  28. Pt mugur

    Daca apreciati ca e totul in regula, aveti acest drept. Eu cred ca nu e in regula. Pentru ca trebuie descentralizate lucrurile si omul trebuie sa simta diferenta dintre a obtine o viya in pasaport si traficul mic de frontiera. Cum o vedeti? Ii alegem pe sprinceana? Sau pentru ca locuiesc in zona? Sau numai daca au la cine merge, nu sas, pur si simplu. Adica, fiecare basarabean trebuie sa isi gaseasca un roman de care trebuie sa depinda – in varianta buna – sa se „imprieteneasca”.

  29. Pt Toka

    Eu nu cred ca se poate spune despre Constantin Tanase asa: „oricat ar vrea sa minta un individ ca Tanase”. Asa chiar nu se poate. Dar de ce nu va referiti la chestiile foarte concrete invocate sub aspectul conditiilor. Si-apoi ca cineva spunea cine poate trece prin micul trafic de frontiera oricine – pai vor fi numai locuitorii din orasele si satele respective, iar daca se vor da documente false de la autoritatile locale moldovenesti, trebuie sa intervina politia, justitia.

  30. Urât de tot din partea autorităţilor de la Bucureşti. Şi un respect profund către domnul Tănase pentru articolul publicat.

    Cuvintele lui Grigore Vieru sunt mai actuale ca niciodată: „Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei”

  31. @d-na Pavlicenco: OK, reformulez: oricat ar vrea sa manipuleze un individ ca Tanase”.
    E mai corect asa? Zic asta pentru ca, orice mi-ati spune dvs., articolul pare usor romanofob! Asa cum limita dintre kitsch si arta este foarte subtire, asa si dintre critica si impotrivire.

  32. PS: În poză e sigla BMW 🙂

  33. Doamna Pavlicenco, este o straveche vorba romaneasca, suna cam asa: „cand doi se cearta, al 3-lea castiga”.

    Stau si ma intreb: cine ar putea castiga din critica asta acerba a unora fata de politicul romanesc si/sau proromanesc din RM?

  34. Pt Jay

    Asa vi se intimpla tuturor cind nu puteti discuta la subiect…

  35. Doamna, nici mie nu-mi place deloc cum arata partea tehnica a acordului! Dar dati-mi voie sa cred ca „latura practica” va fi alta. Iar daca nu, voi fi primul care ii va critica pe guvernantii romani, fara ezitare! Eu nu numai ca ma asteptam, eram convins ca va fi foarte drastic pe hartie! E si normal, suntem in proces de preaderare la Schengen, proces destul de dureros, dar care va da dreptul celor care obtin viza romaneasca sa calatoreasca in tot acest spatiu. 😉

  36. Pt Toka

    Tanase nu manipuleaza, nu are nici un interes. Articolul este o durere exprimata. Si-apoi o fi fiind niste dedesubturi acolo. Ca eu nu am inteles ultimul alineat al articolului,l unde se spune de Filat si Ghimpu. „A fost doar un bluf, bineînţeles, din partea fraţilor de la Bucureşti. Realizează acest adevăr preşedintele unionist Ghimpu? (Pe premierul Filat nu-l întreb, şi el ştie de ce). Dacă da, atunci ceva trebuie să urmeze, ceva trebuie să se schimbe în relaţiile frăţeşti dintre Chişinău şi Bucureşti. Prietenii mei ştiu ce anume.”

  37. Pt Toka

    Ar avea de cistigat ADEVARUL. Numai ca eu nu vad cine cu cine se cearta. E o confruntare de idei.

  38. Pt Comisia Europeana – dulce si impozanta denumire.

    Ehe-he-he, cita dreptate aveti! Zece ani au facut ce au facut comunistii, nefacind nimic, acum sa vedem cum vor putea face proiecte postcomunistii.

  39. Cred ca a fost un exces de zel a celor care au „fabricat” metoda de implimentare a acestui acord.Sper ca se vom mai limpezi apele .Dar asta nu da deloc dreptate unora care nu dorm noaptea si vizeaza ca maine sa mai tranteasa un articol -bomba contra celora pe care , dupa cum se vede , nu ii critrica , ci ii urasc de moarte.Romania trebuie sa se conforme unor reguli , e clar , poate s-a cam exagerat. VP a luat articolul lui Tanase , a pus un titlu-bomba cu caracter romanofob , alte inca cateva subtitluri cu numirea directa a „dusmanilor poporului ” si apoi articolul proriu zis a lui Tanase.Asta-i metoda stalinista de spalare de creer.Mata , doamna, scrie-ti articoolul dtale , da nu fa un terci din articole straine.Sunt convinsa ca se va mai reveni la metodele de implementare a acordului.Sunt greseli si excese, dar daca ne certam , dam apa la moara la comunisti, care stau de panda si se amuza/bucura cand unii ca VP sar la beregata romanilor si a actualei guvernari de la Chisinau.Sau sunteti in cardasie cu ei ?

  40. Doamna Pavlicenco: ca un jurnalist ce se respecta, Tanase ar trebui sa verifice informatiile pe care le primeste prin prisma meseriei lul, SI din surse independente!!!

    OK, fie, doamna, ma prefac ca nu am zis nimic rau despre Tanase si ma refer STRICT la latura jurnalistica: cine i-a zis d-lui, un „mare si important oficial UE” ca Romania daca vrea modifica obligativitatea de la 500 de euro la 50? Cine, doamna? Ori minte, ori manipuleaza, ori este dezinformat? Cu buna stiinta dezinformat, oare? Ori se preface ca nu stie ca Romania TREBUIE sa ia astfel de masuri daca vrea in Schengen!

    Deci, doamna, care din „concluziile” de mai sus sa i le atribui d-lui Tanase?

  41. Iar exprimari de genul „prietenii stiu de ce”, care denota o crasa lipsa de originalitate jurnalistica, deoarece orice roman stie ca asta este sloganul unei marci de bere din RO, ma fac inca odata sa ma gandesc cat de slaba este presa moldoveneasca, daca unul dintre cei mai titrati jurnalisti din RM foloseste o asemenea expresie, cu toate ambiguitatile ei!

    E ca si cum eu nu as avea niciun fel de argumente in aceasta „mica disputa” dintre mine si dvs. si v-as raspunde cu „prietenii stiu de ce”.

    Asta-i presa, doamna?

  42. Raman stupefiat de prosteala in care se gasesc basarabenii. Si asta nu din vina altora ci din propria lor ignoranta.

    Ce cred ei acum. Ca dupa ce au pupat piata natiunii timp de 20 de ani, cand lumea nu a stat in loc dupa ei, si au realizat si ei, chiar daca tardiv si intr-un echilibru fragil, ca „LE-AR FI” un pic mai bine daca s-ar deschide limii democratice, ca ea – lumea asta democratica – o sa ramana „cracanata de admiratie” si o sa se predea asa vraiste basarabenilor? Nicidecum.

    Aflati domnilor ca lumea nu sta in loc si timpul nu iarta. Nu am spus Timpul, ci timpul la modul general.

    Atunci cand doresti sa beneficiezi de o facilitate trebuie sa te conformezi conditiilor impuse. Nu doresti, nu te supui conditiilor dar nici nu beneficiezi de ele. Este la libera alegere a voastra.

    La timpul ei Romania s-a mobilizat, Moldova i-a intors sistematic spatele. Nu e vorba de ranchiuna, dar sincer vorbind acum ne aflam in alta etapa istorica. Etapa care nu are nimic in comun cu podurile de poezie si fratietate de acum 20 de ani. Incercati sa iesiti din cliseele poetice in care va afundati mereu.

    In realitate, nu am vazut ca Romania sa dea atatea explicatii unui vecin pentru CE ESTE si CE FACE. Chiar daca Serbia a fost atacata acum 10 ani de NATO, noi nu am fost chemati la ordine in Belgrad sa spunem ce dorim sa facem cu scutul. Chiar daca cu Ucraina ne-am razboit la Haga, ea nu ne-a bagat sula in coaste sa-i dam explicatii pentru micul trafic de frontiera cum face Rep. Moldova. La nici o alta granita nu s-a instalat precum in Rep. Moldova gard de sarma ghimpata. De cine va fereati voi? De noi romanii? De ce? Ce v-am facut?

    Acum ne cereti socoteala pentru facilitati pe care vi le ofera UE si Romania. Nimeni nu ne-a cerut socoteala asa cum o fac „fratii” basarabeni.

  43. Realismul zice ca o parte din politicenii Moldovei au rupt relatiile cu Romania. Declara ca Romania duce o politica expasionista. Romania trebue sa ee in calcul si realismul dat. Romania n-are nici o garantie ca PNL&PCRM voluntar ori involuntar vor readuce PCRM la putere. V.P. face abstractie de criza principala si vede totul roz in fata. Ca punct de pornire este prea bun AMTF. Eu in locul lui Basescu as spune ca alegerile din Moldova nu arata ca voi doriti o integrarea convingatoare in Europa. PNL&PCRM declara ca Puterea nu reflecta vointa poporului. Rezolvati criza politica si constitutionala apoi demonstrati ca doriti mai mult.

  44. Pt Comisia Europeana

    Acuzam pe cei de la Bucuresti, pentru ca mai multi vizitatori au postat pe acest blog precum ca de neanularea celor 500 de euro pentru basarabeni in Parlamentul Romaniei – cica, din cauza PNL si PSD – a fost incorecta, desi nu a fost acceptata deoarece este o conditie a UE, ce nu poate fi anulata printr-un vot in Parlament national. Chiar daca si Filat a spus-o si se regaseste aici pe blog, totuna aparatorii portocalii invinuiesc PNL si PSD. Pai cum – atunci au fost acestia vinovati, iar acum nu e conditie a UE? E sau nu e?

  45. Comisia Europeana

    Micul trafic la frontiera e un proiect vechi de abia acum finalizat.

    INTRE TIMP S-A DEBLOCAT UN MECANISM MULT MAI IMPORTANT: REDOBANDIREA CETATENIEI .

  46. Comisia Europeana

    Problema celor 500 de euro e motivata de masurile angajate de Romania in calendarul de aderare Schengen. Nu e o chestiune standard dar a fost angajata de Romania in cadrul negocierilor de aderare. Acum e semnata si e greu de schimbat. Poate (probabil) a fost o eroare a negocierilor.
    Insa avansare rapida a Romaniei catre zona Schengen si dezvolatarea economica vor avea efecte benefice si in RM

    Poate basarabeni se hotarasc sa se uneasca cu RO peste un an-doi.

  47. Doamna Pavlicenco,eu va inteleg intr-un fel…ati organizat o conferinta de presa acum ceva timp in care ati precizat linia pe care o va duce PNL-ul…rolul pe care vi-l asumati,acela de caine de paza al societatii,s-ar potrivi unui partid de opozitie intr-o societate democratica…ori,eu cred ca in R.Moldova nu se poate vorbi inca de democratie…cu un PCRM care are aproape 50 de mandate in Parlament si se poate spune ca e cel mai mare partid din R.Moldova,conduce detasat…nu se poate spune ca democratia conduce la Chisinau…cand d-voastra criticati conducerile actuale din R.Moldova si Romania nu faceti decat sa aprobati,in mod indirect,punctele de vedere ale comunistilor…stiu ca nu vreti asta insa omul simplu citeste si in mintea lui isi confirma oarecum ca nici noua putere democratica nu e capabila sa-l scoata din impas…automat intoarce capul spre partea cealalta…cine e acolo?…pai mister Voronin si PCRM-ul…eu cred ca ar trebui sa sprijiniti mai mult actiunile AIE,chiar daca se fac si multe greseli…in fond ce experienta democratica are R.Moldova?…va dati seama ce ar insemna o revenire la putere a PCRM-ului?…probabil ca nici pe acest blog n-o sa mai putem dialoga….

  48. Speranta Moare Ultima, iar noi dupa ea :)

    UNIRE FRATILOR :)))))))))))))))))))))))))))
    MOS Ion de la Briceni, trebuie sa vinda casa, ca sa adune 500 de Euro si un brat de acte prostesti, ca sa vie la CHisinau sa stea o saptamiina la poarta Consulatului pentru a depune aceste acte… Sa mai astepte vreo 2 luni pentru a primi un raspuns, si 100% va fi negativ pentru ca desigur mosul nu a completat corect, e batrin sarmanul, nu vede bine… si so terminat afacerea mosneagului… Da, am uitat sa va spun cu ce se ocupa acesta, Vroia sa treaca podul sa le duca Fratilor Romani o caldare de oua, si sa cumpere niste sapun la intoarcere…. Ma amuzat articolul, Bravo …
    Si-o ramas bietul mos si fara casa si fara masa si fara bani, si ouale s-o invechit si Permis de trecere n-o mai primit… 🙂
    Pentru fratii Romani cu singele fierbinte : Voua nu va este rusine sa mai postati pe forumuri la aceasta problema ??? Ori voua vi se pare ca noi chiar suntem de sters picioarele ????????????????? Nici in cu rusii, dar nici cu voii scumpii nostri frati, Ca numai de mintit sunteti buni si de zarva, dar valoarea cuvintelor nu se adevereste…. Halal de cei care au votat pentru Unire, crezind ca chiar dupa alegeri va fi…
    Ei, si-acum ar fi timpul sa ne gindim cite mandate v-a avea PCRM-ul la alegerile viitoare, AIE le ajuta sa se intareasca, pe zi ce trece tot mai multi isi intorc spatele la Unionistii nostri din AIE…
    Apropo, am uitat sa va aduc aminte, Multumita acestui acord, in curind si Moscova ne va Bucura, NEAPARAT !!!!, vor mai ridica preturile la GAZ, … Ei si ce, da in schimb acum putem sa apelam la permise de trecere in Romania…………..
    Cit vom mai fi oare batjocoriti si mintiti…??? Unire Fratilor :))))))))))))))))))))

  49. „suntem in proces de preaderare la Schengen, proces destul de dureros, dar care va da dreptul celor care obtin viza romaneasca sa calatoreasca in tot acest spatiu”

    Domnu’ Toka, ia mai lasati vrajeala…! (vorba voastra)
    Dupa ce Romania intra in zona Schengen, noi romanii din RM vom trece Prutul eventual sapind canale si transee pe sub riu. Nu ne mai maguliti atita cu viza romaneasca, pt ca o vor obtine doar politicienii, diplomatii si marii agenti economici. Nicidecum omul simplu.

  50. @d-na Pavlicenco: mai tineti minte, doamna, cand v-am zis ca moldovenii (unii, nu toti) nu vad lucrurile decat in alb sau negru?

    Cititi mai sus si vedeti o mostra de curluntrism!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *