Pe 3 aprilie 2007 l-am chemat pe Vladimir Voronin în judecată pentru calomniile proferate la adresa mea la Postul TV NIT, eu fiind atunci deputat. Au trecut 12 ani, perioadă în care sunt președintele PNL.md în a treia formulă de existență în al doilea stat românesc.
Iată că, și după o decizie câștigată pe procedură la CEDO, pentru că instanțele naționale nu au dorit să examineze cererea mea de chemare a fostului lider comunist în judecată, avem o decizie definitivă și irevocabilă în acest proces.
Încheierea CSJ, publicată în poze și în text, explică totul. Procesul meu contra lui Voronin, așa cum a fost procesul intentat lui Ghimpu, admis și acesta spre examinare la CEDO, ca și al lui Lucinschi intentat mie și câștigat de mine după ce am câștigat procesele contra lui Șelin și Klimenko, denotă că dacă ai răbdare, ajungi cu greu, dar ajungi la liman.
Voronin s-a dedat unor afirmații mincinoase la NIT, precum că eu, Vitalia Pavlicenco, am devenit româncă și unionistă venind din KGB și că, în activitatea mea politică, am fost finanțată din România .
Instanța a stabilit nu numai că astea sunt minciuni, date fiind acte doveditoare emise de SIS, de CNSAS din România și de instanța națională de justiție, prin decizie irevocabilă și că nu există nimic doveditor în sprijinul celor afirmate de Voronin, care avea pe când a fost Președinte, toate oportunitățile să verifice înainte de a spune ceva, dar, practic, a creat un precedent și după precedentul de la CEDO, potrivit căruia un președinte de stat nu are dreptul să calomnieze pe cine vrea el și cum îl trăsnește prin cap, că un Președinte nu este în exercițiul funcțiunii de dimineață și până seara neîncetat și că nu are dreptul să dea sentințe.
Recunosc – am suportat consecințe politice în acești 12 ani neavând vreo vină, neavând un trecut compromițător. Asta și pentru că această calomniere la care s-a dedat Voronin a fost folosită din plin de concurenții electorali și de capi de formațiuni politice – în primul rând și din păcate, de către cei considerați ca fiind ”de-ai noștri”. În general, cred, partida proVEST, românească, unionistă nu reușește nimic pentru că, mereu, apar ”de-ai noștri”, care, de fapt, sunt ”de-ai lor”…
Acum Voronin trebuie să ceară scuze publice și să achite un prejudiciu cauzat, evaluat de judecată la 30 mii de lei. Să vedem ce va face, pentru că hotărârile instanței legat de Șelin și Klimenko (10 mii lei de la ultimul) așa și nu au fost încă executate. Dar ne mai ocupăm de asta.
Iar linkurile de mai jos duc la material deja publicate în cei 12 ani despre acest caz.
http://www.pavlicenco.md/2015/10/08/dupa-decizia-cedo-se-reia-procesul-pavlicenco-vs-voronin/
Dosarul nr. 2ra-823/19
prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (N. Mazur)
instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila)
ÎNCHEIERE
15 mai 2019 mun. Chişinău
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al
Curţii Supreme de Justiţie,
în componenţa:
Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă
judecătorii Tamara Chișca-Doneva
Iurie Bejenaru
examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalia Pavlicenco împotriva lui Vladimir Voronin cu privire la apărarea onoarei, demnității, obligarea la dezmințirea informației și repararea prejudiciului moral,
împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost respinse apelurile declarate de Vladimir Voronin și Vitalia Pavlicenco și a fost menținută hotărârea din 05 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
c o n s t a t ă:
La data de 03 aprilie 2017, Vitalia Pavlicenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vladimir Voronin cu privire la apărarea onoarei, demnității, obligarea la dezmințirea informației și repararea prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că într-o emisiune de la postul de televiziune NIT, moderată de Constantin Starâş şi Ludmila Belcenkov, cetăţeanul Voronin Vladimir, care deţinea funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a declarat următoarele: „Ei, în mod insistent, ne numesc în toţi aceşti ani români, (…) La recensământul din 2004 numai 2,1 procente (a accentuat această cifră. -N.n.) s-au declarat români. Eu i-am spus şi lui Băsescu că în 15 ani aţi finanţat nu se ştie pe cine, cât aţi băgat voi în aceşti moldoveni români – Pavlicenco care iese la microfon, Dabija de la „Literatura şi arta” şi alţii, toţi aceşti români ai noştri trecuţi de urgenţă din PCUS şi KGB în români – şi aţi obţinut doar 2,1 procente.”
A considerat reclamanta că prin aceste declaraţii, pârâtul Vladimir Voronin i-a lezat onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională. A menţionat că nu ar fi avut nici o relaţie financiară cu România, nu a primit surse financiare din proiecte, granturi, programe sau alte acţiuni finanţate pe Guvernul României.
De asemenea, nu a avut niciodată nici o colaborare cu KGB (SIS), fapt ce se confirmă şi prin răspunsul SIS din 20 octombrie 2006 la interpelarea ei din 19 octombrie 2006 (în care a cerut acces la propriul dosar de la SIS, oricare ar fi el), prin care a fost informată că Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova nu deţine dosar în privinţa sa, precum şi alte materiale documentare.
A mai menționat reclamanta că, urmare a declaraţiilor făcute, domnul Voronin Vladimir i-a cauzat prejudicii morale, a diminuat încrederea electoratului în persoana sa în calitate de om politic, ales ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Ulterior, reclamanta şi-a concretizat cerinţele acţiunii și a menționat că în temeiul art. 26 alin. (4) din Legea cu privire la libertatea de exprimare „Dacă …. autorul informaţiei se află în imposibilitatea de a publica dezminţirea, instanţa de judecată va obliga autorul informaţiei să publice dezminţirea în alt mijloc de informare în masă cu o rază similară de acoperire sau difuzare.”
Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că postul de televiziune prin intermediul căruia autorul informaţiei false, Vladimir Voronin, a difuzat scornituri mincinoase în adresa reclamantei, nu mai deţine licenţă pentru emisie. Iar conform constatărilor făcute în §54 din Hotărârea CEDO definitivă din 20 aprilie 2015 în cauza Urechean şi Pavlicenco vs Moldova (cererile 27756/05 şi 41219/07) postul de televiziune NIT la momentul difuzării informaţiei avea acoperire naţională. Pretenţiile privind repararea prejudiciului moral rămân aceleaşi, ca în cerea de chemare în judecată.
În temeiul art. 203 CPC, art. 26 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, reclamanta a solicitat să fie obligat pârâtul Vladimir Voronin să difuzeze dezminţirea informaţiei calomnioase la un post de televiziune în Republica Moldova cu acoperire naţională, în termen de 15 zile după ce hotărârea va rămâne definitivă, dezminţirea având următorul text: „Eu, Vladimir Voronin, declar că Vitalia Pavlicenco nu a colaborat niciodată cu KGB URSS şi RSSM, în nici o calitate, iar cele declarate de mine pe data de 03 martie 2007, emisiunea „Maxima” la postul TV NIT sunt minciuni”, precum și repararea prejudiciului moral în mărime de 500000 de lei.
Prin încheierea din 25 aprilie 2007 a Judecătoriei Centru, mun. Chişinău a fost încetat procesul civil la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalia Pavlicenco împotriva lui Vladimir Voronin privind apărarea onoarei şi demnităţii şi încasarea prejudiciului moral, pe motiv că Preşedintele Republicii Moldova nu poate fi atras la răspundere civilă pe cazul dat (f.d.16 – 17, vol.I).
La data de 04 mai 2007, Vitalia Pavlicenco a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, solicitând casarea încheierii din 25 aprilie 2007 a Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, ca fiind emisă cu aplicarea greşită a normelor de drept procedural, cu remiterea cauzei spre examinare în prima instanţă (f.d.18 – 20, vol. I).
Prin decizia din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Chişinău a fost respins recursul declarat de Vitalia Pavlicenco și a fost menţinută încheierea din 25 aprilie 2007 a Judecătoriei Centru mun. Chişinău (f.d.30-32, vol. I).
La data de 25 iunie 2015 Vitalia Pavlicenco a depus cerere de revizuire, solicitând casarea deciziei din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Chişinău cu remiterea cauzei pentru examinarea recursului la Curtea de Apel Chişinău (f.d.35–37, vol. I).
Prin încheierea din 30 septembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție a fost admisă cererea de revizuire depusă de Vitalia Pavlicenco împotriva deciziei din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Chişinău, a fost casată decizia din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Chişinău şi încheierea din 25 aprilie 2007 a Judecătoriei Centru mun. Chişinău, cu remiterea cauzei spre rejudecare în fond la Judecătoria Centru mun. Chişinău.
Prin hotărârea din 05 iunie 2018 a Judecătoriei Chişinău, sediu Centru a fost admisă parțial acţiunea depusă de Vitalia Pavlicenco și a fost obligat Vladimir Voronin să dezmintă în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii date, informaţia difuzată pe data de 03 martie 2007 în emisiunea „Maxima” la postul TV NIT, ce nu corespunde adevărului şi lezează onoarea şi demnitatea Vitaliei Pavlicenco, precum că Vitalia Pavlicenco a colaborat cu KGB URSS şi RSSM, prin difuzarea dezminţirii la un post de televiziune din Republica Moldova cu acoperire naţională, a fost încasat de la Voronin Vladimir în beneficiul Vitaliei Pavlicenco prejudiciul moral în mărime de 30000 de lei. În rest, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 05 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău a fost respinsă cererea Vitaliei Pavlicenco privind adoptarea unei hotărâri suplimentare.
La data de 12 iunie 2018, Vladimir Voronin a depus apel nemotivat, iar la 04 octombrie 2018 a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.
Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de Vladimir Voronin, și apelul incident declarat de Vitalia Pavlicenco și a fost menținută hotărîrea din 05 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. A fost respins recursul declarat de Vitalia Pavlicenco și a fost menținută încheierea din 05 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Instanța de apel și-a întemeiat concluzia pe prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), (4) Codul civil, art.2, 10 și art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea cu privire la libertatea de exprimare și a stabilit că, prima instanță a ajuns la o concluzie justă și întemeiată privind admiterea cerințelor reclamantei de obligare a pârâtului la dezmințirea informației, or, în cadrul examinării cauzei nu au fost prezentate probe pertinente și admisibile, care ar confirma faptul că, reclamanta Vitalia Pavlicenco, ar fi colaborat cu serviciile de securitate, la caz, KGB („Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti”) URSS şi RSSM.
A mai stabilit instanța de apel că, din răspunsurile nr. SA/565 din 20 octombrie 2006 (f.d.3, Vol. I) și nr. P 2784/14 din 21 ianuarie 2015 (f.d.104, vol. I), rezultă expres faptul că, Serviciul de Informație și Securitate al RM și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (România) nu conțin nici un dosar întocmit pe numele Vitaliei Pavlicenco.
Or, în conformitate cu art. 123 alin. (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o cauză civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt obligatorii pentru instanţa care judecă cauza şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleaşi persoane.
În acest sens, instanța de apel a reținut hotărârea judecătorească irevocabilă nr. 2-6004/13 din 10 decembrie 2013 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău (f.d.107, vol.I), prin care instanţa a constatat: „Reieşind din răspunsurile Serviciului Informaţii şi Securitate cât şi a Procuraturii Generale, instanţa concluzionează că în privinţa Vitaliei Pavlicenco a fost răspândită o informaţie neveridică care nu corespunde realităţii, deoarece ultima nu a colaborat niciodată cu Comitetul Securităţii al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi nici cu Comitetul Securităţii de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, KGB (Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti), inclusiv în calitate de informator, colaborator, rezident, ofiţer de securitate sau în orice altă calitate”.
În consecință, a conchis instanța de apel că prima instanță întemeiat a constatat că, informația relatată în cadrul emisiunii „Maxima”, la postul de televiziune NIT, precum că, Vitalia Pavlicenco a colaborat cu KGB („Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti”) URSS şi RSSM, nu corespunde realităţii, lezează onoarea şi demnitatea reclamantei, astfel, urmează a fi dezmințită.
Având în vedere faptul că, postul de televiziune NIT, prin intermediul căruia a fost difuzată informaţia defăimătoare nu mai deţine licenţă pentru emisie, prima instanţă întemeiat a obligat pârâtul să facă dezminţirea la un oricare post de televiziune cu acoperire naţională, după cum a fost postul de televiziune TV NIT, care a lansat interviul d-lui V. Voronin în emisiunea „Maxima”.
Totodată, instanța de apel aplicând prevederile art. 29 alin. (1) din Legea cu privire la libertatea de exprimare nr. 64 din 23 aprilie 2010, art. 1422 alin. (1), 1423 Codul civil, a conchis că prima instanță temeinic și legal a stabilit că prin răspândirea informației care nu corespunde realității, reclamantei i-a fost cauzat prejudiciul moral, care urmează a fi reparat, însă despăgubirea pentru prejudiciul moral trebuie să fie rațională și echitabilă, adică trebuie stabilită în așa mod, încât să asigure o compensare suficientă și nicidecum exagerată a prejudiciului cauzat, fiind menținut echilibru între daunele efectiv pricinuite și suma acordată.
În acest sens, de către prima instanță corect a fost stabilită mărimea prejudiciului moral în mărime de 30000 de lei, suma solicitată de reclamantă în mărime de 500 000 de lei fiind excesivă.
La data de 26 februarie 2019, Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.
În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, deoarece au interpretat și au aplicat eronat legea – Constituția Republicii Moldova și anume art. 71 din Constituție, care prevede că independența opiniilor deputatului în Parlament este absolută și perpetuă. Președintele nu poate fi tras la răspundere penală, civilă sau administrativă pentru voturile sau opiniile, exprimate în executarea mandatului, nici după expirarea acestuia.
În acest context, a susținut că declarațiile Președintelui nu conțin nici un comentariu cu privire la viața privată a reclamantei, referindu-se la aceasta în calitatea sa de politician și persoană publică și bine cunoscută pe arena politică din Republica Moldova.
A mai susținut că, atât instanța de apel, cât și prima instanță au încălcat grav principiul neretroactivității legii consfințit în art. 22 din Constituția RM.
La fel, a indicat că instanțele de judecată ierarhic inferioare greșit au admis parțial și cerința reclamantei cu privire la repararea prejudiciului moral, deoarece acesta nu a fost demonstrat prin nici o probă pertinentă sau concludentă.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
Materialele dosarului atestă că decizia Curţii de Apel Chișinău a fost emisă la 05 decembrie 2018, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc.
În circumstanţele date, recursul declarat la 26 februarie 2019 de către Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu, este depus în termenul prevăzut de lege.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a cauzei sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes (cauza Rebai şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că potrivit jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania, 22 martie 2016), însă motivele recursului, invocare în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) şi 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Recursul declarat de Vladimir Voronin, reprezentat de avocatul Gheorghe Nicolaescu, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Valeriu Doagă
Judecătorii Tamara Chișca-Doneva
Iurie Bejenaru