Hora Unirii, de Ziua Europei, PNL, 9 mai 2008
Cântec de Unire, Lansarea campaniei electorale PNL la Orhei, 2010
PNL a participat la Protestul PC ”DA”, 7 iunie 2015
Să scriem ori să mai așteptăm?
Mă gândeam și mă tot întrebam dacă e cazul să scriu vreun articol ori să mai aștept – după mitingurile și marșurile recente de la Chișinău. În postările scurte de acum câteva săptămâni, în contextul scrutinului local nou anulat, am făcut aluzii fine contând că protagoniștii acțiunilor de protest sunt sinceri când vorbesc de ”unitate” și de ”unire”. De fapt, al doilea miting a confirmat că ei și cei ce îi îndrumă rămân în spațiul conceptual din anul 2015 – al ”unității” și ”unirii” fără identitate a unor forțe neclare, dar, de fapt, a oamenilor fără idee despre identitatea lor, despre conștiința națională, cetățeni străini scopului major al ”unității naționale”. Am scris atunci mai multe articole despre lipsa de finalitate a unor asemenea acțiuni politice, electorale, dar A-naționale.
http://www.pavlicenco.md/2015/09/01/pnl-sprijina-protestele-antiguvernare-dar-solicita-claritate/
Credeam că din 2015, când cei care urcau pe scenă atunci și până în 2018, când, practic, doar cu mici excepții, urcă tot aceiași, plus Maia Sandu, ceva s-a schimbat în mentalitatea organizatorilor. Din păcate, am greșit în această naivă speranță.
În ce constă manipularea?
Și nu cred că e o problemă că acțiunea, până la urmă electorală, a reprezentanților a trei entități politice, care și-au asumat protestul urmare a invalidării alegerilor în Municipiu, sunt convinși că vor putea utiliza din plin energia de imagine, solidaritate și speranță a maselor în parlamentarele din toamnă. E dreptul fiecăruia să facă ce crede mai bine, chiar să manipuleze, să amăgească, să inducă niște speranțe false și să înșele niște așteptări sincere. La noi de multă vreme se reușește a se obține votarea unor viitoare deziluzii. Însă, până la urmă, viața le împarte tuturor ceea ce merită.
Problema este că după ce unii cheamă la solidaritate, încep apoi să explice ce au vrut să spună – că una sunt entitățile politice, pe care le echivalează cu grupurile de conducere ale acestora, grupuri repudiate de ei agresiv și violent, și alta sunt ”cetățenii”, inclusiv membrii și simpatizanții acestor entități (nu doar extraparlamentare), pe care îi doresc la protestul ”pentru democrație și contra oligarhului”. Mai pe simplu spus – voi, cei care ați organizat oamenii în partide, stați cuminți în banca voastră, pentru că sunteți ”răi, compromiși”, vânduți satrapilor și oligarhilor, iar cetățenii-membri sau simpatizanți ai partidelor ”voastre” trebuie dezbătuți de unde sunt și atrași la noi.
Noi, PNL, nu acceptăm aceste trucuri. Le pricepem, ne dăm bine seama ce se întâmplă, vă dorim să vă lumineze Domnul și să fiți sănătoși. Am spus demult din zona cărui aiatollah al centrismului se vine și despre ce afilieri -”constrângeri doctrinare” ar fi vorba în motivarea unui asemenea comportament ”șmecher”.
Ce spunem noi….
Noi, PNL, am adoptat și publicat declarații clare despre momentul politic și am înaintat propuneri concrete de solidarizare politică națională. Pentru noi, atitudinea față de românism și unionism (pe care le-am apărat în instanță de judecată și am demonstrat că nu sunt ”extremism”) sunt testul de europenism pentru luptătorii puri antioligarhici. Pe care nu credem că îl pot trece. Sau, poate, încă nu au voie?
Am privit toate emisiunile dinaintea celui de-al doilea miting, la care Andrei Năstase și Maia Sandu au răspuns întrebărilor legat de aspectul vizat mai sus – de ce conducerile partidelor de dreapta, ”fără sprijin popular” trebuie să stea acasă, mai exact – ”printre oameni și să nu iasă în față”. Am încercat să tratez filozofic aceste răspunsuri, reacții și sugestii. Repet – fiecine are dreptul să spună orice, că e așa în democrație. Dar trebuie să își asume consecințele.
În 2015 PNL a fost alături de Platforma Civică ”DA” pe 5 aprilie, 3 mai și, ultima dată (după ce s-a anunțat că se transformă Platforma Civică în Partid) pe 7 iunie. Nici nu mai contează – am citit ulterior în presă, conform unor declarații concret asumate de cel ce a declarat – se știa din februarie că ”s-a pus de un nou partid”, dar preluat apoi de la Nicolae Chirtoacă. Că e greu să faci partid și de la zero, și chiar de la un protest…
Dar vorbeam de consecințele după ce s-a creat situația de IN-solidaritate civică.
Ce am în vedere?
Eram obișnuită să tratez în mod serios apelurile de solidarizare. Însă, de prin 2015, am învățat că nu e chiar așa. Că nu trebuie în nimic să crezi. Când tandemul Năstase-Sandu au lansat în februarie un apel de coagulare a forțelor politice, am întâlnit-o întâmplător pe Maia Sandu și, parcă, iată convenisem să discutăm după 11 februarie. Oricât am încercat ulterior să o contactez, așa cum am convenit, nu a ieșit nimic. Dar nu e o problemă.
O problemă va fi, așa cum simțim și cum am mai pățit-o, că cei care se declară că doar EI ”sunt alternativa”, vor continua, în spiritul că ”ceilalți, care nu sunt alternativa”, NU TREBUIE SĂ LE ÎMPIEDICE în ce vor ei.
Aici apele trebuie despărțite. Mai ales că am pățit-o deja prin 2008 cu ”Al vostru, Vlad Filat”, care se avânta să coaguleze grupuri liberale, dar care s-a oprit brusc și a început să manifeste interes pentru rezultatul muncii noastre, preluând, cu promisiuni urâte, grupuri întregi de la PNL. Da, este adevărat că au îngroșat bine rândurile PLDM și comuniștii care, acum, îngroașă zdravăn rândurile PD.
Nu alternative, ci noi struțo-cămile ”moldovenisto-stataliste”
Spuneam despre PLDM – ca și despre PD-L-ul din România – că aceste partide-grupări de interese sunt niște struțo-cămile și iată că viața politică ne-a demonstrat-o. Fără identitate, fără doctrină, fără finalitate firească într-un stat declarat tot de ei ”eșuat”. Asemenea grupări nu au rezistat și nu rezistă. Unele deja nu mai sunt, iar alții sunt pe cale de a nu mai fi. Cu toate astea, noi, PNL, convinși de ciudățenia existenței unui număr mare de entități politice liberale, a propus inclusiv unor componente ale ”tandemului trinom” coagulare, consolidare, fuzionare. Nu – nu. Păcat. E trist fenomenul ce revine mereu al ”struțo-cămilism”-ului în politica noastră, caracterizat prin valabilitatea unui partid pe-o legislatură-maximum două. Iar vârfurile politice ale actualelor sosii 
”subiecți struțo-cămilă” – se erijează ca ”unind societatea” pe falsele principii ale moldovenismului/statalismului stalinist, concept în care purtătorii centriști și centriști de stânga (pentru că de dreapta nu sunt) ai falsului europenism ce erijează ca salvatori ”cu mare șansă” ai ”națiunii civice moldovenești”, iar unioniștii ”fără șanse” – uite, iarăși, le încurcă primilor. Desigur că fără șanse, după ce majoritatea parlamentară din 2014, din care au făcut parte unii protagoniști ai protestelor de azi, s-a încropit din voturile furate de la partide extraparlamentare, inclusiv PNL.
Am spus demult că europenismul acum este folosit ca drapaj pentru acest concept, mizându-se pe efectul obținut prin atragerea unor grupuri de alogeni neprovestici, pe care europeniștii îi doresc fructificați pentru segmentul vizat.
Unioniștii – ”buni” numai să îi voteze
Întrebarea este – e bine când, datorită unioniștilor, s-a obținut un rezultat bun al neprododoniștilor în recentele prezidențiale, e bine când, datorită unioniștilor, a ieșit în față Andrei Năstase, dar, după alegeri, revine conceptul de protest postelectoral și politic-electoral al ”unirii” și ”unității” cu alogenii, și nu cu unioniștii? Factorul românesc e bun în alegeri, dar este nedorit în solidarizarea politică internă, nu?
Mă rog. Poate e și mai bun chiar acest clivaj între europeniștii fără finalitate și unioniștii care știu pentru ce luptă. Chiar e mai bine că noi, unioniștii, ne-am clarificat. Deși părerea noastră ratingurile rezultate din lucrături sondajistice, umflate de servicii speciale ori captate prin manipulare, dacă e vorba de niște români (nu doar cu pașaport), era bine să fie folosite pentru a educa oamenii, a le explica, cel puțin, ce înseamnă ”unitate națională” și ce înseamnă ”unitate A-națională”.
A folosi niște ratinguri, datorate și opțiunilor unioniste, împotriva unioniștilor, chiar și indirect, este – mai bine tac… Cautați și Dumneavoastră calificativele și incriminările potrivite.
După care ne întrebăm – oare nu cumva – prin neacceptarea repetată a unioniștilor lângă purtătorii europenismului fără perspectivă – se pregătește alierea centriștilor cu Stânga prorusă? Întrebăm, nu dăm cu parul.
Cam atât, deocamdată. După cum se creează situația politică, devine evident că unioniștii – mai vechi și mai noi -, inclusiv grupuri de unioniști care nu fac parte din partide, dar care pledează pentru o listă națională/unionistă, trebuie să creeze o Platformă, un Bloc național, românesc, liberal comun – așa cum se va conveni. Și cel puțin, să se reușească o cooperare în circumscripții – pentru a obține un maximum de mandate eurounioniste.
În caz contrar, ar fi păcat dacă unioniștii sinceri și patrioți nu vor vota din dezamăgire sau dacă voturile lor vor nimeri în coșul antiromânilor.
Vitalia PAVLICENCO
