Pentru că nu spune totul, pînă la capăt.
Precizez: acest articol este valabil numai dacă PL și Ghimpu nu participă, totuși, la un scenariu rusesc…
Urmărim o campanie acerbă împotriva PL și a lui Mihai Ghimpu. Am prezis, din prima zi cînd a început tevatura, că plecarea/scoaterea zisului grup Dodon din cîrdul comunist ”va cauza mari probleme PL-ului”. Exact așa s-a întîmplat. Calul troian rus Dodon este folosit pentru debarcarea Dreptei din Arcul Puterii. Avem fiecare supărările noastre, deloc puține, mai ales între concurenții situați pe același segment al eșichierului politic. Totuși, nu suntem nici cu ochii cusuți, ca să nu vedem unele lucruri, nici cu gura cusută, ca să nu punem niște întrebări și să nu formulăm niște supoziții legat de PL…
Mereu, în Republica Moldova, guvernările mai naționale, de dreapta, au fost hărțuite pînă la răsturnare. Dar nu aveau să fie răsturnate, dacă partidele pretins de dreapta nu cooperau în mod laș cu Stînga. Nu în sensul că nu trebuia să cooperezi cu social-democrații, care rămîn, la noi, proruși. Nu. Este vorba să cooperezi, dar să nu te ticăloșești, să nu mergi pe mîna lor, să nu cedezi unde lucrurile merg prea departe în sensul călcării în picioare a interesului și valorilor naționale, a vectorului provestic. Dar pentru asta trebuie să fii absolut curat și neșantajabil, chiar dacă cei care șantajează sunt murdari. Exact acesta pare să fie acum cazul cu PL.
După proclamarea Independenței, partea democratică a Parlamentului, șantajată și hăituită, s-a dizolvat, dar nu a votat intrarea Republicii Moldova în CSI. Au venit, în 1994, agrarienii și Interfrontul, care au votat o Constituție nenațională. Cînd, în 1998, a venit ADR necomunistă la putere, toate forțele antinaționale, în frunte cu Petru Lucinschi, cel care a restabilit Partidul Comunist, s-au aruncat ca hienele asupra guvernării de centru-dreapta (lucru recunoscut pînă și de un Vladimir Solonari), făcînd tot posibilul, împreună cu frontiștii, să debarce guvernarea provestică. Sturza este primul premier care a spus că trebuie părăsită CSI. Au debarcat-o.
Ce avem azi? De ce Ghimpu nu e înțeles în refuzul de a o vota pe Veronica Bacalu? Vrea el oare să fie înțeles?
Un motiv e foarte marea presiunea pusă pe PL. Este atacat de toate mediile aflate sub controlul forțelor prorusești. Este o campanie concertată. Cum s-ar putea opune Ghimpu? Bănuim, el crede că ”ia să îi mai bag eu în … infinit”. Nu știu dacă e bine. Pentru că dacă ar avea voința să spună de ce, cu adevărat, nu are dorința să o voteze PL pe Bacalu, ar mai scade din presiunea mediatică, ar mai distrage opinia publică și și-ar salva pielea pusă la dubală.
Ce ar spune, dar nu spune Ghimpu? De ce nu spune mai mult?
În primul rînd, credem că strada, totuși, face parte din scenariul prorus. Voronin, oricum, cîștigă. Dacă se fac alegeri anticipate, comuniștii speră să revină masiv la Putere. Dacă este votată candidatura lui Lucinschi-Filat, oricum va fi o conducere prorusă, cu schimbarea vectorului vestic, lucru care se încearcă, de fapt, acum.
Să precizăm: Veronica Bacalu, ca om și ca profesionist, este una. Nimic de spus. Dar, ca un eventual Președinte, e greu să credem că se va putea detașa de persoana care a spus primul numele ei – Petru Lucinschi. Măcar tăcea, deși e mai bine că nu s-a abținut. Vor sau nu vor Filat, Lupu și Lucinschi să facă o păpușă din Veronica Bacalu? Le va reuși sau nu? Iar dacă vor reuși – ce vor promova? Dacă Bacalu vine acum acasă și i se pun niște întrebări fundamentale despre identitatea noastră, a statului – ea va spune ce crede sau o va scălda în cîteva ape, demonstrîndu-se adepta moldovenismului lui Lucinschi, Filat, Lupu și Dodon?
De ce Ghimpu nu este înțeles? Întreb pentru că ne sună oamenii și îl atacă pe Ghimpu. Ei nu-l înțeleg. Ei consideră că e capricios, mofturos și că ”îl caută pe dracu”. Stînga și Lucinschi au reușit să creeze în societate această panică defavorabilă Dreptei naționale, Dreaptă pe care o reprezintă, așa cum poate, PL în Parlament…
Consider că Ghimpu, dacă nu este amestecat în această urzeală a lui Lucinschi, trebuie să spună clar ce știe. Dar dacă nu spune, înseamnă că se teme să nu fie șantajat. E șantajabil sau nu? Vom vedea.
Ce trebuie să spună și nu spune Ghimpu? Noi credem că el trebuie să spună că nu are încredere în coaliția Filat-Lupu-Dodon. Că, se încearcă, prin votul liberalilor, care ne reprezintă și pe noi în Parlament, să fie debarcată AIE și să se fie votat ca Președinte un om al Moscovei – mai direct sau mai indirect -, care să nu iasă din cuvîntul celor care l-au propus.
Să spună că se încearcă debarcarea Dreptei de la Putere. Că PLDM a devenit deja de multă vreme partid de stînga, agrarian, social-democrat, orientat spre est. Cu prieteni ca Formuzal, Stepaniuc, Dodon, Țurcanu – toți antiromâni. Că nu degeaba nu înregistrează Statutul unionist al PNL ministrul Oleg Efrim, răspunzîndu-i cu semeție despre asta lui Formuzal.
Ghimpu – dacă nu ne prostește, făcînd parte dintr-un scenariu – ar trebui să recunoască precum că a greșit cînd a renunțat să mai propună candidați, mai ales că nu pretinde la funcția de speaker. Este o cedare pe care el o crede tactică, dar care e una strategică – o nouă cedare a Dreptei în fața Stîngii. Ghimpu vrea în continuare 1) să rămînă în Parlament 2) să nu voteze un Președinte controlat de Moscova, dar dacă să îl voteze, atunci foa-a-a-a-rte presat de toți și ”neavînd încotro” 3) să evite alegerile parlamentare anticipate 4) să nu-și piardă electoratul. Credeți că asta e posibil? Nu cred.
În schimb, dacă nu e parte a scenariilor, trebuie să îi demaște pînă la capăt pe partenerii proestici din coaliție, pentru că, dacă va cădea, să cadă de pe cal alb, dar folosindu-se de șansa de a le reda românilor încrederea că, în cel de-al doilea stat românesc, mai pot fi Președinți și alții decît cei ai lui Snegur, Lucinschi și Voronin. Credeți că Voronin degeaba îl laudă pe Ghimpu? Nu, el vrea, astfel, fiind parte a scenariului PCRM-PLDM-PD-PSM+Moscova, să îl facă pe Ghimpu să procedeze invers decît așa cum îl laudă Voronin, urmând să nimerească în capcana votării unui instrument filato-lucinschist.
Deci, Ghimpu trebuie să iasă și să spună tot amarul românilor și al Dreptei din R.Moldova, pentru că, așa cum am depins noi, românii, mereu de roșii, așa să se mai depindă, uneori, și cei roșii de albaștri.
Ce aș face în locul Veronicăi Bacalu? Îi spun: Veronica, dacă nu ești intrumentată de nimeni, vino aici și cucerește publicul. Vino și angajează-te ferm că nu vei fi păpușă nici în mîna lui Lucinschi, nici în mîna lui Lupu, nici în mîna lui Filat. Spune cum vezi lucrurile și convinge-ne că nu vei închina Republica Moldova Rusiei, că știi clar precum că aici sunt 80 la sută români, iar minoritățile nu trebuie să dicteze mereu, ci să se integreze, cît mai repejor în societatea noastră românească/moldovenească. Și vei fi Președinte. Ca să îl convingi și pe Ghimpu și ca să ai un angajament public în fața majorității românești, pentru că, fiind femeie de caracter, să demonstrezi că ai și cuvînt pe care îl vei respecta. Dar dacă nu faci asta, atunci Ghimpu într-adevăr, nu trebuie să te voteze. Dar să explice clar, intens și univoc lucrurile.
Vitalia Pavlicenco
Cuvintele urmatoare anuleaza totul: Precizez: acest articol este valabil numai dacă PL și Ghimpu nu participă, totuși, la un scenariu rusesc…
Chiar sa nu fie dna Bacalu dupa 10 ani lucrati in SUA la FMI proamericana? Chiar sa nu inteleaga care ar trebui sa fie vectorul nostu de dezvoltare? Asa ca lasati scenaritele conspirationiste
Comportamentul lui Ghimpu e ilogic! Intradevar, cum a putut sa refuze sa propuna el candidati, in conditiile cand si Lupu si Filat i-au spus sa propuna?! Mai mult, Filat a spus de la inceput ca PL greseste amarnic, dar asta e treaba lui Ghimpu!
Pt alex
Sa vedem. Numai timpul demonstreaza judtetea afirmatiilor.
Dna Pavlicenco; Vornin il lauda pe Ghimpu pt ca ii convine perfect ca sa nu fie ales nici un presedinte! Ii convine perfect ce face acum Ghimpu! Dar nu ce spuneti Dvs.
Lozinca Veronicăi Bacalu de pe FB „Totul este muncă.. foarte multă muncă …şi fără joacă… Dar viaţa este frumoasă!!!”
Stimată Doamnă Pavlicenco,
Cunoaşteţi cauzele neacordăriii cetăţeniei Rep.Moldova pentru Paul GOMA în interimatul lui Mihai Ghimpu ? Este Paul GOMA un duşman
al PL ? Vizavi de această întrebare retorică, încă odată se demonstrează că PL nu este un partid naţional, ci este unul de conjuncturişti, carierişti, birocraţi fără patrie şi fără principii.
Personal eram gata să sărbătoresc revenirea lui GOMA acasă.
Atâta timp cât basarabeanul GOMA rămâne apatrid, iar oaiele noastre se dodonesc , d-l Ghimpu rămâne prizonierul unor păpuşari-sforari.
Referitor la d-na Bacalu:
O fi – nu o fi, dar simpatia fostului preşedinte Şmecherilovici, scoate pe tapet speculaţiiile despre relaţia straniu de caldă dintre un fost preşedinte de 50 de ani şi o fostă viceguvernatoare de 35 🙂 !
Ia neobrăzare ! Că nu e Josefina lui Napoleon ( cum se exprima Şmekerilovici – Napoleon Bortă :)) !
Să ne auzim numai de bine,
Aici toti se tem de toti ca intr-un film de conspiratii fabricate la comanda !
Eu vad pe Lupu la FMI in locul Veronicai Bacalu si pe Ghimpu speaker la Parlament ! Ce atata scofala ?
În sfârşit o opinie lucidă la tema alegerii prisâdateliului
O dovadă că armata anal-iştilor sunt nişte politruci angajaţi la partide.
Bloggerimea moldovenească-analfabeţi spalaţi pe creieri.
O societate de târâtoare care nu este capabilă să dea un vot PNL-ului să avem un partid unionist în acest parlament: primul pas spre Unire.
sorry spune:
25 februarie 2012, la 19:07
Igor spune:
25 februarie 2012, la 16:04
“Ce partid este PL, dacă având informaţia publică despre Ababii şi Bacalu de câteva zile încoace, acesta nu este capabil să obţină date necesare pentru a face cunoştinţă cu fiecare din aceste candidaturi? De ce având un ambasador la Washington, Ghimpu nu a dorit să obţină detalii despre Bacalu? ”
Nu vă turnaţi cenuşă în cap. Eu văd altfel problema. Dacă V.Bacalu doreşte să ne fie Preşedinte, să nu aştepte miracole acolo, în America. Să vină iute acasa. Nimeni nu are nevoie de un Preşedinte pe tavă servit .Să vină imediat, să ceară timp la posturile de radio-televiziune, să discute în interactiv 1-5-10-50 de ore, pină la ultimul doritor şi să raspundă la întrebările oamenilor. În acea ipostază se poate îinţelege macar ceva despre pregătirea profesională a unui candidat de a fi presedinte. AIE trebuia sa-i propuna aceasta forma de comunicare cu „norodul”, dacă doreşte cu adevărat aceasta femeie in postură de preşedinte. Este valabil si pentru d.Ababii si pentru toti doritorii de a fi presedinte, mai ales pentru cei, care nu mai trăiesc in tara de 12 ani. Ghimpu aici are dreptate, spunînd ca nu cunoaşte persoana, că persoana nu mai este cunoscută in tară si că este nevoie de discutat cu ea.
Altă treabă este că:
1. M.Ghimpu se învîrte în jurul problemei, dar nu poate lamuri clar, de ce nu este de acord.
2. Nu spune clar ce şi cum doreşte să se facă cunoscută poporului această persoană.
3. Nu propune o persoană mai demnă.
4. Nu propune nimic relevant ca şi un compromis în rezolvarea problemei de criză constitutională.
5. Ghimpu lasă impresia că doreşte alegeri anticipate. Crede că electoratul lui nu va migra cu voturile spre lista altui partid şi oricum vor vota pentru PL. Aici situaţia este juma-juma. S-ar putea ca electoratul PL sa dea voturile, în marea majoritate, pentru PNL. Se vede cu ochiul liber că PNL nu a putut fi inghiţit de partidele “mari” şi “tari”, care gospodăresc banul şi bunul public.
Nu a putut nimeni închide gura PNL-ului. Tentative au fost descrise pe bloguri -„un milion”. Mai ales încercarile de denigrare a V.Pavlicenco precum ca ar fi fost KGB-ista.
Ei văd că pe la noi tot mai mulţi se orienteaza spre PNL, care şi cum auzi: PNL, PNL, PNL….
Aşa că Ghimpu s-ar putea să se “bucure” de mari surprize.
Şi de la PLDM vor vota mulţi cu PNL, şi de la PD…
Cam aşa vad eu lucrurile, considerîndu-ma om normal.
sorry spune:
25 februarie 2012, la 19:07
Sustin in intregime textul postat de Sorry.
Dl Ghimpu vrea schimbarea pana la capat,doar ca nu vrea sa spuna totul pana la capat..!!!!??? Demult tot zice ca stie multe.doar ca n-a sosit timpul sa le spuna…. Ei si? cum se califica aceasta „abordare”?…Nu cumva-coparticipare? Sunt intrutotul de acord cu Hans privitor la cazul Goma si la esenta „materiei cenusii” a celor din PL.. care se considera cei mai sinceri,cei mai corecti si singurii promotari ai adevarului isroric…(???!!!)
CEZAR spune:
26 februarie 2012, la 02:02
HANS spune:
25 februarie 2012, la 23:11
„Stimată Doamnă Pavlicenco,
Cunoaşteţi cauzele neacordăriii cetăţeniei Rep.Moldova pentru Paul GOMA în interimatul lui Mihai Ghimpu ? Este Paul GOMA un duşman
al PL ?”
Aveti perfecta dreptate!
A gasit unde sa fie „insistent” cu legislatia in vigoare. Putea sa ofere D-lui Paul Goma titlul de „Cetatean de Onoare” si sa-i ofere şi cetatenia Moldovei. Maaaare problema cu cetaţenia unui „maaaare” si impotant stat cu 101 deputati, fara presedinte si onoare, arhiplin de coruptie si corupti.
Vicepreşedintele Lupu nu s-a temut sa gasească argumente pentru graţierea criminalilor……..
Pe ei, parlamentarii şi guvernanţiiMoldovei din ultimii 20 de ani, ii intereseaza „Propria fala” nu „Fala Ţarii”.
Ei nu sunt Stroescu….
Dna Pavlicenco,
Pana acum ati criticat si ati atacat PL, in special pe Ghimpu si pe Chirtoaca, foarte vehement. Doar acum V-ati desteptat???????? Ma tem sa nu fie prea tarziu? De ce nu iesiti la vreo televiziune sa-i luati apararea??? Cine sa-i sustina pe ai nostri? Or nu sunteti permanent cu NOI??
Din tot ce a declarat, mai exact spus, balbait dl Ghimpu, se vede clar ca el nu o vrea pe dna Bacalu presedinte! Zic si eu, sa vina dna Bacalu la Chisinau, dar ea ar trebui sa stie pt ce vine, caci o poate pati ca dl Ababii, care dupa intalnirea cu PL si-a luat lumea in cap! Apropo, Dl Ababbi are si cetatenie romaneasca! Ce nu-i convine dlui Ghimpu? Sa spuna clar, caci ceea ce si cum face e descalificant! Nici nu a propus pe nimeni, nici nu accepta nimic din ce propun altii! Se vede cu ochiul liber, ca voronin tare mai vrea ca Ghimpu sa nu voteze, caci bolsevicii au sanse mari dupa anticipate sa revina in forta la putere! Comportamentul lui Ghimpu imi aminteste de cel al lui Rosca din 1999, cand l-a debarcat pe Sturza! Doar ca Ghimpu e mai balbait si mai incoerent ca Rosca, care tot invoca verticalitatea, proromanismul, lupta cu mafia etc.! RM are nevoie acum de presedinte, fie el Bacalu, Ababii sau orine propus de AIE, nu de voronin! Altfel ne asteapa revansa comunistilor! Iar PL va fi taxat dur, mai dur decat PLDM si PD!
Mai multe profetii si oracole ne transmit ca Re-Unirea cu România trebuie sa se infaptuiasca pâna in Dec.2012,
impreuna cu o schimbare generala dramatica a configuratiei geo-politice a lumii. Asa ca mai bine mai stati pe acasa, si nu umblati aiurea haifui prin lume / de ex. Turcia sau Grecia / ca sa nu va prinda evenimentele zguduitoare in vâltoarea lor prin strainatate.
Il sustin perfect pe d-l Ghimpu!!!! Nu poate si nu trebuie sa voteze mita-n sac!!! Sustin sa vina in Md, sa vb cu PL, sa se expuna pentru societatea civila si atunci se decide! Nu-l mai faceti pe Ghimpu tapul ispasitor, fiindca el face si procedeaza net mai corect ca ceilalti!!!
Cine stie, este adevarat ca aceasta Veronica Bacalu,
angajata la Fondul Monetar International de la New-York,
1
este de origine etnica evreica, ca si fostul director general de acolo, Dominic Strauss-Kahn, care actualmente sta intr-o inchisoare din Franta pentru diferite agesiuni sexuale masochiste ?
2.
este ea protejata lui Lucinski, si deci a lui Filat si Lupu / si el evreu / ?
2.
la 28 februarie 2012 va vea ea 50 de ani rotunzi ?
–––––––––––––––––––––––
din curiozitate, care mai sunt oare „protejatele” lui Lucinski,
de pe la diferitele organisme internationale filateliste ?
Da,i-a sa ne scrii dumneata,dna Vitalia Pavlicenco,oare deputatul PL, „de dreapta”, Ion Gadirca si multi altii „de dreapta”,nu cumva consilieri al lui P.Lucinschi a fost? Si-apoi ziceti ca nu stiti ce sa le raspundeti cititorilor??? Raspunde-ti-le purul adevar si nu fantezii. E adevarat ca dreptatea doare,dar dreptate sa fie, nu joaca.
Ce nu se intelege ca,daca se alege un Presedinte de buzunar,prorus,apoi partidele lui Filat,Lupu+Dodon+ 7-8 deputati comunari PCRM care sunt gata sa treaca in barca lui Dodon,formeaza in Parlament o noua majoritate pro Putin spre Uniunea euroasiatica, iar PL va nimeri in opozitie impreuna cu Voponin.Nu degeaba Dodon striga ca sunt extremiste!!!!Deci le vrea in opozitie si pe PL,si pe PCRM. Da Doamne sa ma gresesc.
Mihail, nu exagerati! Cum adica Veronica Bacalu e prorusa in condiriile cand lucreaza 10 ani intr-o organizatie americana si locuieste in SUA? Ghimu singur se autoizoleaza! Trebuia sa propuna el candidatul, asa cum i-au sugerat sa faca Luopu si Filat! De ce nu a facut-o? Rapund, pentru ca nu poate sa gandeasca si sa actioneze coerent! Pe de alta parte, PLDM nu e inteset sa-l debarce PL-ul de la guvernare, caci intelege ca la viitoarele alegeri pierde multi alegatori in favoarea PL! Si alegerile nu sut chiar atat de departe si cand criza economica mondiala, se stie, se va adanci! Filat cred ca e rational si nu va risca sa-l arnce pe Ghimpu de la guvernare! Asa ca nu se justifica aceasta pozitie a PL, in conditiile cand bolsevicii vor sa ia cu asalt puterea!
PT. A.Can: Iar eu, „considerîndu-mă om normal”, n-asi mai proceda ca o măhălăgioaică şi asi renunţa la interminabilile suspiciuni , ca în povestea ceea cu drobul de sare.
Oamenii serioşi nu-şi mai pot permite să fie defăimaţi,călcaţi cu neruşinare şi prea multă răutate în picoare de către un oarecare Ghimpu sau nişte multstimate doamne. Nu puneţi piedici oamenilor să se manifeste!!!
Eu cred ca Ghimpu ESTE FOARTE BINE INTELES. Si el spune atata cat poate spune in prezent. Cred ca are dreptate, apropo, CA TOTDEAUNA. Ghimpu foarte clar a spus ca dna NU ESTE CUNOSCUTA in RM de majoritatea populatiei, inclusiv de cei din Parlament.
Si in acest caz, Ghimpu iar DA DOVADA DE VERTICALITATE, de intelepciune.
PL trebuie doar sa fie mai INDRAZNET in declararea deschisa, directa CA NOI SUNTEM ROMANI, ca noi avem o istorie comuna, si ca RE-UNIREA cu Patria noastra Romania ESTE UNICA SOLUTIE DREAPTA SI BUNA.
Nu se mai poate de umblat cu jumatate de adevar. Promovarea ideii statalitatii si intrarii in UE, ocolind UNIREA – este o tactica foarte GRESITA, pentru ca cultiva pana si adevaratilor patrioti, ma refer la ROMANII BASARABENI incorumptibili – idea ca am fi o regiune separata si ca am putea exista ca stat independent.
NU SE POATE. Iata ca 2O DE ANI de „independenta” ne demonstreaza ca batem apa in piua si ca tot alergam pe loc, tot pe loc si deloc…
Pana nu ne vom ridica capul TOTI si pana nu vom declara CLAR pentru toata lumea ca suntem ROMANI si punctum, ca vrem sa triumfe adevarul istoric si sa ni se faca dreptate, adica sa fie anulate de jure si de facto consecintele odiosului pact criminal germano-rus, numit Molotov- Ribbentrop; deci pana atunci, iata DEFILEAZA PROSTIA IN PNAM…
Timpul acesta este foarte important sa-l folosim ACUM foarte intelept. Iar suntem la rascruce, iar comii ne ameninta LIBERATATEA NATIONALA…
APRECIEZ FOARTE MJULT ACEST ARTICOL, vazand ca se fac pasi concreti spre unirea si sustinerea reciproca.
Doamna Can, ca o vrajitoare le-ati pus pe toate in ordinea cuvenita, argumentand, cum se poate mai simplu, ce se intampla. Veronica Bacalu, n-o cunosc, dar am punctu meu de vedere. Nu inseamna daca a lucrat in SUA e cea mai competenta, initiata. Asa se spunea despre fiica lui Snegur. Mai avem ministri care au lucrat peste hotare, nimic bun nu au facut pentru tara.La noi e o moda, daca a fost peste hotare, ciripeste intr-o limba straina, e bun de conducator. Conducator adevarat e cel gospodar, cinstit, avand cu ce se lauda obtinut prin munca, competente etc. Rept, n-o cunosc pe doamna Bacalu. Sustin propunerea doamnei Can sa vina sa discute cu lumea, sa dea dovada ca este competenta, este pentru tara si neam,are vericalitate si nu va fi manipulata de cei care o ademenesc sa accepte functia de presedinte.
iaca aişi îs soglasen şî eu cu voi, măi ligheralilor di tăt felu. treb dio vazut pi cucuana asta macar la tilivizor dacî nu chiar în carni şî oasî. poati ia plaşe şî lui Voronin dacî sa arata di treabî, lui fumeili îi plac, încă.
Pt Roman Basarabean
Am sa scriu mereu ce cred in functie de situatie. Comportamentul meu politic nu se raporteaza la comportamentul PL. Spun ce consider la moment. Voi nu sunteti curati romani si luptatori pentru romanism. Si nu e misiunea mea sa apar pe nimeni. Eu apar nioste principii, pe care PL azi le incalca. Cautati-va aparatori in rindurile voastre, ca nu sunteti putini, parca. sau, „la aparat”, nu se mai gasesc doritori? Si ajungeti la Pavlicenco si PNL, pe care PL stie doar sa ii persecute?
Iata si punctul de vedere al dlui Tanase, care deja se pare ca vrea anticipate!
Alegerea preşedintelui, în actualele condiţii, nu va aduce pacea în R. Moldova!
Devine tot mai clar că jocul de la Chişinău privind (ne)alegerea preşedintelui este unul geopolitic şi că adevărata bătălie nu se dă pentru alegerea preşedintelui şi evitarea anticipatelor, ci pentru schimbarea cursului politic al R. Moldova. PDLM şi PD au propus o „variantă” care, principial, din start, nu poate fi acceptată de PL. Nu poţi da R. Moldova pe mâna oricui, a unui anonim sau anonime care mâine ar putea să-şi impună caracterul şi slăbiciunile… geopolitice. Mihai Ghimpu, liderul PL, este împins cu premeditare spre groapa pe care Voronin, Filat şi Dodon i-au săpat-o mai demult. Se pare că M. Ghimpu e singurul politician din vârful piramidei de la Chişinău care nu este controlat de ruşi, de aceea el trebuie compromis, aruncat în braţele lui Voronin, acuzat că vrea să-i readucă pe comunişti la putere şi, astfel, să fie scos din circuitul politic activ. Acest scenariu se aplică azi la Chişinău sub perdeaua de fum propagandistic a alegerii preşedintelui R. Moldova
Pentru ce se dă bătălia de la Chişinău
Astăzi Alianţa a devenit o povară pentru toţi – şi pentru cei de la putere, şi pentru cei din aşa-zisa opoziţie comunistă, şi pentru „troica Dodon”, şi pentru electorat şi, probabil, pentru Bruxelles, că de Moscova nici nu mai face să vorbim. Comuniştii cer deschis „Jos Alianţa!” şi alegeri anticipate, Moscova vrea acelaşi lucru, dar o face discret. Şi lui Filat îi stă în gât o Alianţă în care el e obligat să fie coleg şi partener de guvernare cu M. Ghimpu. Exact la fel gândeşte şi I. Dodon, care a fost inventat de Filat. A crăpat şi răbdarea Bruxellesului, dar acesta rabdă, fiindcă, deocamdată, nu are o altă soluţie… fezabilă.
Pe interior, cum se zice la noi, oricum ai suci-o, Filat se simte de o sută de ori mai confortabil politic şi cultural în compania lui Dodon şi Lupu decât în cea a lui Ghimpu. Filat face parte din aceeaşi casetă ideologică cu aceşti doi, pentru ei Ghimpu e dintr-o altă lume, o lume străină şi duşmănoasă ideologic şi spiritual, pentru că e român şi unionist. Cât de adecvat este M. Ghimpu în respectiva postură e o cu totul altă problemă şi nu vom aborda-o în articolul de faţă, atâta doar aş remarca în contextul dat: spre deosebire de Filat, Lupu şi Dodon, M. Ghimpu are o doctrină. Cei trei au partide şi interese, dar n-au doctrină. Adepţi ai lui Ghimpu, ca partid, sunt şi acei care nu-l agreează pe Ghimpu ca persoană – un indiciu sigur că Ghimpu conduce un partid doctrinar şi exprimă un curent de opinie doctrinar. Acest curent (sau această doctrină) se numeşte românism. Filat şi Lupu n-au doctrină, ci „platformă” care, până la urmă, tot moldovenism antiromânesc se numeşte. Aici aceştia se regăsesc şi-şi dau mâna cu Dodon. Românismul e o doctrină, un crez, moldovenismul e o ideologie, o politică. Românismul leagă R. Moldova de România şi spaţiul european, moldovenismul o leagă de Rusia şi de spaţiul slav, euroasiatic. Pe aceste teren să dă azi bătălia politică de la Chişinău care are un nume greşit, „bătălia nu e pentru alegerea preşedintelui şi evitarea anticipatelor”, în realitate, bătălia se dă pentru schimbarea cursului politic al R. Moldova.
De ce este bătut fără cruţare M. Ghimpu
E greu să camuflezi adevărul că atacurile din ultimele zile împotriva lui M. Ghimpu şi a PL au un centru comun de comandă. Toate vin din „zona PLDM” sau şi mai clar – din „zona geopolitică rusească”. S-a declarat „mobilizare generală”, toţi sunt pe baricade, începând cu veteranii analişti, învechiţi în rele şi terminând cu acei juni bloggeri care, deşi au caş la gură, au gustat deja din dulceaţa scrisului la comandă patronului. Se pun în circulaţie falsuri, se intoxică atmosfera, se trişează ş.a.m.d. – toate acestea având un singur scop: ţap ispăşitor, vinovat de nealegerea preşedintelui şi de declanşarea alegerilor anticipate să fie scos liderul PL, M. Ghimpu. S-a ajuns până acolo că Ghimpu e acuzat că ar face jocul… comuniştilor şi această acuzaţie vine din partea lui… Dodon şi Filat! Dodon spune deschis ceea ce vrea şi Filat, dar nu poate spune: AIE fără M. Ghimpu. AIE fără Ghimpu, adică fără componenta proromânească (exprimată actualmente de M. Ghimpu) este visul Moscovei. „Coaliţia în coaliţie” creată în ultimul timp, constituită din Filat, Lupu şi Dodon, cu certitudine e de inspiraţie rusească. Pentru a camufla acest adevăr se aruncă petarde, se face mult fum, Ghimpu fiind acuzat că… vrea să readucă comuniştii la putere. Şi aceste acuzaţii vin din partea lui Filat, politicianul care, având toată puterea, nu a întreprins nimic pentru a diminua ponderea politică a PCRM…
M. Ghimpu nu poate vota candidatura lui Dodon la preşedinţie
Trebuie să recunoaştem, „găselniţa” cu „readucerea comuniştilor la putere” prinde şi face carieră în minţile noastre obosite şi manipulate zilnic de ideologii guvernării. Recunosc că şi eu am „concubinat” cu respectiva idee atâta timp cât credeam că lucrurile în Alianţă pot fi îndreptate, dar am crezut în asta până la apariţia „troicii Dodon”. Când acesta a apărut şi a început a vorbi despre „reformatarea puterii”, am înţeles că se urmăreşte… „reformatarea” R. Moldova, a cursului ei politic actual. Începând de la acest moment, cine continuă să fie aliatul Alianţei automat devine aliatul lui Dodon şi adversarul lui Ghimpu. Poate oare în situaţia creată M. Ghimpu să voteze candidatura Alianţei, care de fapt e candidatura lui Dodon? Aşadar, de ce Dodon nu este criticat pentru că nu vrea să se asocieze (nici în vis!) cu numele Ghimpu, iar Ghimpu e criticat necruţător pentru că nu vrea să voteze candidatura lui Dodon?
Soluţia trebuie căutată în Constituţie!
Încă un lucru foarte important trebuie spuse la final: în actuala conjunctură, alegerea preşedintelui nu va aduce pace, linişte şi stabilitate pe pământul Moldovei. Dimpotrivă, această alegere este contraproductivă – dacă preşedintele va fi, totuşi, ales, se va mai crea un pol de putere conflictual, Filat va relua ostilităţile între gruparea sa oligarhică şi alte grupări de acest gen (ostilităţi „îngheţate” pe perioada alegerii preşedintelui). Cunoscând bine moravurile politicienilor noştri, e de aşteptat ca delegaţiile de „patrioţi” să circule zilnic între preşedinţie, parlament şi guvern propunând soluţii…
Care e soluţia? Bineînţeles, nu Dodon, nu Filat, nu Voronin şi nici urletele tulburi ale plugarilor roşcaţi din Piaţă. Soluţia e în Constituţie, e nevoie de modificarea Constituţiei şi a Codului Electoral pentru ca deputaţii şi preşedintele să fie aleşi, totuşi, de popor! Atunci şi jocul politic de la Chişinău ar deveni mai puţin geopolitic, fiindcă să cumperi un popor e mai greu decât pe un politician sau un grup de politicieni…
Dl Tanase insa e subiectiv, exagereaza mult! Bacalu nu este candidatul lui Dodon, cum se scrie, ci a lui Filat, care nu e romanofob, ci declarat etnci roman! La 3 martie, pt prima data, va avea loc o sedinta de guvern moldo-romana, care e organizata de acelati ”prorus” Filat! Si la urma urmei ce propune dl Tanase,? Modificarea consitutiei? Cum? Taraganarea alegerea presedintelui ii convine f. bine lui Voronin, care viseaza la alegeri anticipate pt a-si lua revansa! Chiar sa nu inteleaga asta dl Tanase? Repet, dl Ghimpu a gresit amarnic, refuzand sa desemneze candidati la presedentie!
Paul goma a scris o carte ,,Basarabia si evreii,, profund antisemita.
Nu merita atentie acest scriitor.
Cat despre Ghimpu,acesta trebuie sa reprezinte,si are datoria sa repreinte doar interesul populatiei din Republica Moldova.Nici mai mult nici mai putin.Are dreptul sa dea mana si cu PCRM daca e cazul in interesul Moldovei.
Moldova fara presedinte de 2 ani nu va atrage nici o investitie straine,fiind considerata o tara instabila politic,economic,si militar(Transnistria).
Tira spune:
26 februarie 2012, la 11:11
Tira, eu nu am prea inteles ce ati dorit sa spuneti in :”Oamenii serioşi nu-şi mai pot permite să fie defăimaţi,călcaţi cu neruşinare şi prea multă răutate în picoare de către un oarecare Ghimpu sau nişte multstimate doamne. Nu puneţi piedici oamenilor să se manifeste!!!”Daca ati fost atent/a, ati urmarit acest blog si alte retele de comunicare, eu personal am fost prima, care am scris ca Veronica Bacalu este cea mai potrivita candidatura pentru postul de Guvernator al Bancii Nationale. Am scris aceasta inainte de a fi numit d.Dragutanu. Atunci candidatul se tinea in secret si toti se dadeau cu parerea, ca si mine. Sunt sigura ca e cea mai buna candidatura pentru BNM.
Cred ca si pentru functia de presedinte este mai bine pregatita si poate reprezenta tara/in interior si peste granita/ cu o mai mare maestrie dechit au facut-o alti presedinti si presedinti interimari, mai ales dupa tratativele diverse in difeite tari cred ca a acumulat si experienta diplomatica.
Are si exteriorul foarte potrivit pentru un presedinte de tara. Cunoaste si limbi straine. Aceste pareri le-am expus si Doamnelor Corina Fusu, Liliana Palihovici, Valentina Buliga si alte Doamne, cu care ne-am intilnit vineri la o receptie. Toate aceste doamne erau sigure ca presedintele va fi ales.
Ar fi foarte prost, daca s-ar ajunge pina la vot si sa nu fie votata aceasta doamna. Eu nu mi-asi dori sa se intimple cu mine o careva situatie similara. De aceea am propus ceva pentru actiune.
Din situatia actuala, fara careva actiuni de promovare a candidatului, se vede ca s-ar putea sa nu fie votata, cel putin de PL. Indiferent cine nu va vota. Votul va fi secret. Invidia pe multi ii mai macina…, interesele personale la fel, nu au fost niciodata si nu sunt uniti in jurul problemlor oamenilor… Actualmente exista o posibilitate sa spuna ca „noi nu o cunostem!” . Ce poti sa incriminezi unui om, care trebuie sa voteze un presedinte de tara, dar el zice ca nu cunoaste persoana ?
Cred ca persoana, care a propus-o/se vehiculeaza numele Lucinschi, eu nu stiu/ este o persoana influienta in aceasta tara. In mintea mea, aceasta persoana trebuia sa prevada pasul 1, pasul 2, pasul 3….Este normal, ca lumea sa vada macar la fata candidatura viitorului presedinte. Pe de alta parte, din proprie initiativa V.Bacalu nu poate veni sa se impuna posturilor de televiziune, nici nu trebuie. Cred ca exista un grup de initiativa, care trebuie sa organizeze careva reportaje, emisiuni, interviuri la radiou si televiziune. Admit ca mass-media ar face invalmaseala in jurul d-nei Bacalu.
Cred ca V.Bacalu ar lasa o impresie foarte pozitiva. In acest caz M. Ghimpu va fi presat de opinia publica sau poate el din propriea convingere ar vota cu V.Bacalu-presedinte.
Nu stiu de ce, dar cred ca si unii din PCRM ar putea vota cu V.Bacalu.
Nu putem intui ce final ar fi. Un lucru este clar, ca aceasta stimata Doamna nu si-a propus din propria initiativa candidature. Si chear daca ? Numele ei, prsoana nu trebuie sa fie pingarita.
Acum nu trebuie sa dea inapoi. Cred ca astfel v-a demonstra ce stiu eu, ca este buna, si ce nu stiu si pot intreba public, pentru noi este foart important:
1. Va avea V.Bacalu de platit polite cuiva sau va fi un presedinte cu polite de platit propriului popor, pe care il va reprezenta.
2. Ne doreste tara in zona de influienta Vestica sau Estica.
In orice caz, este bine sa apara public. Vom trai si vom vedea.
Noi nu avem nevoie de „razboaie”, nu trebuie sa fim rautaciosi daca pe bloguri mai apar si unele carente, poate scrise si de noi.
Nu decidem noi, nu votam noi, doar suntem ostaticii politicienilor mai putin sau mai mult vinoveti pentru politica murdara de la noi. Noi vom vota cum va trebui in functie de prestatia alesilor in perioada mandatului. Acum noi mai putin contam.
O zi buna in continuare.
http://moiseevalexandrin.wordpress.com/2012/02/26/schimbarea-n-bine-de-la-fiecare-cetatean-in-parte-vine/
Я понимаю Гимпу, он прав – нельзя брать кота в мешке. И вообще, поспешность хороша лишь при ловле блох. Два с половиной года с выбором президента не спешили – решали свои личные проблемы – а тут жареный петух клюнул: давайте быстро, кого ни попади, лишь бы Дондон согласился!
В этом случае позиция Гимпу наиболее взвешена и рациональна.
P.S. И потом еще не все потеряно. Ведь кроме Африки, Америки и Евразии еще не было кандидатур из Австралии и Антарктиды. 🙂
Dna Can
– 1. Cît de corect a-ţi scris despre cei ce sunt Proromâni. „Noi nu avem nevoie de “razboaie””
– 2. Vă interesează faptele Dnei Bacalu ca Proromână, sau ce Vă va „pune macaroane pe zrechi”? – sunîndu-vă minciuni la televizor?
Singure, lăudînd-o, nu sunteţi încrezute: „si ce nu stiu si pot intreba public, pentru noi este foarte important:
1. Va avea V.Bacalu de platit polite cuiva sau va fi un presedinte cu polite de platit propriului popor, pe care il va reprezenta.
2. Ne doreste tara in zona de influienta Vestica sau Estica.”
Dna Valenta
Chiar noi ne miram, unde oare a despărut Valenta de la forumuri? Bucuroşi să Vă citim
Oare cu totul Valebta s-a dezamăgit şi nici părerile nu doreşte să le scrie? Era să fi fost regretabil.
Şi totuş trebuie să fim cu piciorile pe pămînt.
Deacuma e dovedir că unicul partid parlamentar proromân este PL cu Ghimpu. Pentru păstrarea AIE, care a proclamat direcţia europeană, PL trebuie să conlucreze (pînă la oareacare limită) cu PLDM şi PD (care nu au fost de acord nici cu Decretele Dlui Ghimpu)
Pentru toţi este cel mai uşor de dat sfaturi. Dar e mai greu să iai decizii cum să te comporţi cu cei ce conlucrezi şi trebuie să îndeplineşti un lucru, ştiind că ei nu te susţin. Pentru scopul proeuropean şi PL tot cedează.
Dar dacă vine ca Preşedinte omul lui Lucinschii, ( de facto Preşedintele RM promoscovit (a lui Lucinschii), Pr. Parlamentului (a lui Voronin), Premierul promoscovit (a lui Lucinschii)) atunci basarabenii spun „Hana” (adica sfîrşitul). PL, Dl Ghimpu, înţelege aceasta. Cum de procedat în timp ce toţi, din dreapta şi stînga, a-l ponegresc?
Şi trebuie de avut în vedere că deciziile trebuie să li ei în timp ce eşti atăcat nu doar de promosciviţi, dar şi de cei ce în vorbe/scris se daclară cei mai mare lupzăzori proromâni pentru Reunire, dar de fapt dezbină forţile proromâne în speranţă că ei vor deveni deputaţi.
Tactica de dezninare a forţilor proromâne, prelungirea tacticii lui Roşca, şi astăzi are succesori. Cu părere de rău!
Noi,aceii anonimi,care in 88,am oprit tancurile sovetice,am luptat la Nistru,care am stropit cu lacrim si agheazma PMAN,de fiecare data mergem si votam votam partidul de DREAPTA,care intra in parlament,sintem indignati de dizbinare fortelor proromane,care este dirijata stim noi de cine.De ce noi calcam pe grebla din 94 incoace?Cinei vinovat,ca avem numai 12mandate in parlament?De ce dupa 8 ani de guvernare,komi au 42 de mandate?RM este incolacit de un balaur imperial si nu poate respira liber.Asta nu e o problema grava.De acea nu cred in partide si partidute.Avem nevoe de o Miscare Populara ca in anii 87-93,care avea peste 1milion de adepti,care era mai numerosa ca in r.Baltice.
Siberiacul spune:
26 februarie 2012, la 17:05
Cred ca ati inteles destul de bine ce am scris.
“Noi nu avem nevoie de “razboaie”
-Oare avem nevoie de razboaie? Ma refeream la confruntarea rautacioasa in comunicarea pe spatiul public. Confruntarile rautacioase nu duc la nimic bun.
„2. Vă interesează faptele Dnei Bacalu ca Proromână, sau ce Vă va “pune macaroane pe zrechi”? – sunîndu-vă minciuni la televizor?”
-Da, ma intereseaza atitudinea domniei sale si respectul ei pentru poporul bastinas etnic pe aceasta parte despartita fortat de catre fortele imperialiste/cotropita de rusia/ de Rpmania.
Macaroanele nu se prea agata de urechile mele, nu sunt prea „urecheata”.
„Singure, lăudînd-o, nu sunteţi încrezute: “si ce nu stiu si pot intreba public, pentru noi este foarte important:”
-Nu o laud, mi-am spus opinia despre aceasta Doamna in calitate de profesionist in domeniul bancar. In acest sens am spus ca este buna. Daca nu pot spune ca Nu este buna pentru functia de presedinte , pot admite probabilitatea ca este buna pentru presedinte, dar conditionat. Sa vedem cum ghindeste peste 12 ani lipsa in tara, sa auzim din gura domniei sale si spus direct: directiea – Vestul sau Estul ?
Nu o cunosc mai mult dechit in aspect profesional. Eu lucram la Ministerul Economiei Nationale, domnia sa-la Banca Nationala. Vrei-nu-vrei, interactiunea profesionala are loc si fiecare om poate aprecia/daca poate/ nivelul de pregatire si abordare profesionala a problemelor. Am avut parte atunci si mai tirziu, am parte si acum sa vad functionari publici de rang inalt si sa constat ca nu sunt nici pe departe „cu meseria in cap”. Poate ei cred acelasi lucru despre mine. Totul este discutabil. Numai argumentele pot pune „capacul”.
Nu am fost in relatii de amiciatie, nu am avut prieteni comuni, nu am fost la cumetrii, nunti ca sa pot intelege ce hram tine, dincolo de pregatirea profesionala.
Nu am inteles, unde nu sunteti de acord cu indoielile mele, care ma framinta? Mi se pare normal sa nu „bag mina in foc” pentru ce nu stiu. Eu, cel putin, recunosc ca nu stiu sa ca mi-ar placea sa stiu mai bine.
De ce inclin sa spun ca V.Bacalu poate fi un presedinte bun/daca ar fi buna, in viziunea mea, si pe dimensiunile Vest-Est si insantajabila/ ?
Pentru ca ce-am avut pina acum am vazut, mai rau nici ca poate fi.
De ce v-ati ales acest Nick- „Siberiacul” ? Ce va leaga de radacina acestui cuvint? N este foarte important. M-ati intrigat. Poate se ascunde o poveste…..
Vladimir spune:
26 februarie 2012, la 18:06
Da avem nevoie de miscare Populara. Mare miscare Populara.
Insa conform constitutiei la putere pot accede doar partidele politice. Persoanele fizice deocamdata inca niciuna nu a trecut pragu.Poate daca se va alege in viitor pe vot uninominal.
Cred ca aceasta Miscare Populara – Consiliul Uniri- deja s-a pornit…..Va deveni din ce in ce mai puternica. In final aceasta Miscare Populara va trebui sa-si inainteze pe cei mai buni si la alegerile parlamentare si locale. Cum ? Sa se orienteze oricum in sustinerea unui partid politic si sa participe pe lista acelui partid politic cu persoane, care nu neaparat sunt membri al partidului.
Cred ca acea lista va fi cea mai buna! Daca va fi compusa din profesionisti nesantajabili, onesti si bine cunoscuti in tara. O lista cu „umplutura” sper sa nu mai dea sanse niciunui partid.
La întrebarea ce vrea Ghimpu dar nu spune eu văd un singur răspuns.
Ghimpu nu va susţine nici o candidatură, fie ea proromînească sau şi mai rău prorusească.
Atacul direct a lui Dodon împotriva lui Chirtoacă, împotriva lui Ghimpu, împotriva PL, apoi cochetarea lui Dodon cu PD şi PLDM şi tot odată lingînd rănile PCRM l-a făcut pe Chimpu să înţeleagă, că stînga vrea să se debaraseze de PL ca şi de AMN.
În mod direct Ghimpu nu poate declara că doreşte alegeri anticipate şi o face asta probabil din punct de vedere strategic corect, tergeversînd timpul, în care PCRM şi PPCD î-i face cu ou şi oţet pe PD şi PLDM, deoarece Ghimpu nu deţine nici o funcţie.
Ghimpu , vrea alegeri anticipate, lovind mai mulţi epuri.
Dodon nu trece pragul şi RM a mai scăpat de un antiromîn, plasîndu-l pe Dodon alături de Stepaniuc, Ţurcanu, Tarlev.
Manifestările din piaţă, î-i ştebesc imaginea lui Filat şi Lupu.
Legea antidiscriminare, şi anume privind minorităţile homosexuale, a redus esenţial numărul simpatizanţilor PLDM, care speră Ghimpu să-i coopteze.
În aşa condiţii Ghimpu speră ca în alegerile anticipate să-şi mărească numărul de mandate tot odată să se debaraseze de Dodon , dar nici cu PD nu se ştie ce va fi.
Din punct de vedere strategic parcă ar fi corectă strategia unui singur partid de dreapta din parlament, însă din punct de vedere tactic, Ghimpu nu ea în consideraţie , că PCRM poate reveni la conducere, mai ales după ce Voronin i-a învinuit pe cei de la guvernare, că merg împotriva creştinizmului, încercînd să legalizeze homosexualii chiar la început de post.
Tactica corectă ar fi , ca Ghimpu să colaboreze în comun cu toate formaţiunile de dreapta din RM, cu toţi cei care ţin la valorile naţionale şi ar elabora în comun un plan strategic de revenire la conducere a forţelor de dreapta, poate chiar cu constituirea unei liste naţionale, lăsînd ambiţiile şi supărările la o parte, plasînd în frunte ideia.
Are oare aşa curaj Ghimpu, ca fiind un singur reprezentant în parlament a forţelor de dreapta să rămînă în istorie ca un salvator al naţiunii, sau se va utiliza şi el resursele înzădar , ca şi cei din Amn, cedînd în faţa forţelor proruseşti şi mafiote, care dacă îşi întăresc poziţiile , asta va fi pentru foarte mult timp şi o catastrofă pentru cetăţenii RM, desigur nu şi pentru „oligarhi”.
Curaj D-le Ghimpu.
Puscasu Vlad Irimie spune:
26 februarie 2012, la 14:02
Paul goma a scris o carte ,,Basarabia si evreii,, profund antisemita.
Nu merita atentie acest scriitor.
Se vede că eşti regăţean 🙂 ! Nu Vă ajunge Oigenstein şi cu Ana Pauker 🙂 ! Îi atribui lui Paul GOMA, român basarabean, porniri antisemite ca şi ceilalte iude locale ! Eşti un cioban :)! Vai de tine !
Dna Pavlicenco,
Doamnelor si Domnilor,
Articolul 1 alineatul 3 al Constitutiei Republicii Moldova stipuleaza urmatoarele:
„Republica Moldova este un stat de drept, democratic, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile lui, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme si sint garantate.”
Pe scurt, conform constitutiei, poporul are dreptul fundamental la democratie.
Legea de Fier a Oligarhiei descrisa pentru prima data in 1911 de catre sociologul Willhelm Robert Eduard Michels spune ca orice organizatie precum miscare, sindicat, partid, stat si comunitate de state, devine in timp oligarhica, adica un grup minoritar domina majoritatea. Acest proces de oligarhizare a organizatiilor a fost demonstrata de experienta omenirii dar si de cele mai recente studii
sociologice. Oligarhizara distruge insa democratia.
Tinand cont ca democratia e garantata de constitutie, dar si de faptul ca oligarhizarea e INEVITABILA, propun ca in lege sa se prevada ca o data la 20 de ani sa aiba loc un proces de DEZOLIGARHIZARE a statului, a partidelor, a sindicatelor si a tuturor celorlalte organizatii ale statului roman.
Cititi detalii pe blogul meu:
http://foc-in-agora.blogspot.com/
Multumesc Dne Pavlicenco pentru publicarea acestui scurt comentariu!
Dna Pavlicenco,
Doamnelor si Domnilor,
Articolul 1 alineatul 3 al Constitutiei Republicii Moldova stipuleaza urmatoarele:
“Republica Moldova este un stat de drept, democratic, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile lui, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme si sint garantate.”
Pe scurt, conform constitutiei, poporul are dreptul fundamental la democratie.
Legea de Fier a Oligarhiei descrisa pentru prima data in 1911 de catre sociologul Willhelm Robert Eduard Michels spune ca orice organizatie precum miscare, sindicat, partid, stat si comunitate de state, devine in timp oligarhica, adica un grup minoritar domina majoritatea. Acest proces de oligarhizare a organizatiilor a fost demonstrata de experienta omenirii dar si de cele mai recente studii
sociologice. Oligarhizara distruge insa democratia.
Tinand cont ca democratia e garantata de constitutie, dar si de faptul ca oligarhizarea e INEVITABILA,
propun ca in lege sa se prevada ca o data la 20 de ani sa aiba loc un proces de DEZOLIGARHIZARE a statului,
a partidelor, a sindicatelor si a tuturor celorlalte organizatii ale statului.
Cititi detalii pe blogul meu:
http://foc-in-agora.blogspot.com/
Multumesc Dne Pavlicenco pentru publicarea acestui scurt comentariu!
pt Mihai Morteanu,
Imi pare rau, dar astfel gandesc cei rupti de realitate si carora ii-i incot de interesele generale ale RM. Asadar, il sustineti pe Ghimpu ca sa toarne apa la moara comunistilor! Inteleg, extremele au acelasi interes, ca sa scape de cei de pe centrul esichierului! Doar ca nu le va fi mai cald lui Ghimpu daca pierd dramatic Filat si Lupu, caci puterea va fi cucerita de comunisti, nu de liberali! Si atunci va vfi vai de capul nostru, al majoritatii romanesti!
Pai Bacalu asta e o rusoaica 100% Cum sa o promovam ca presedinte?
Apropo doamna Pavlicenco macar o cunosate-ti, stie limba romana?
Pt ion.
Cred că nu m-aţi înţeles corect.
Eu nu-l susţin pe Ghimpu în acţiunile lui, ci mi-am expus punctul de vedere.
Şi eu tot am atras atenţia, că acţiunile lui Ghimpu î-i pot readuce pe comunişti la conducere, numai că, în afară de Ghimpu, Filat , Lupu, Roşca, Voronin în RM mai sînt cetăţeni şi partide cu demnitate naţională şi apţi să conducă acest stat.
Vă povestesc un caz.
În 2003 în alegerile locale în una din comunele din raionul Făleşti , candidatul la funcţia de primar din partea liberalilor a avut şansa pentru prima dată să învingă un comunist.
comuna din 3 sate. Am pierdut în turul doi din motiv, că sătenii din cel mai mic sat, parte a comunei, nu au votat-o.
Cei din Işcălău au votat unanim candidatura din satul lor,candidat comunist, iar cei din Burghelea, chiar dacă acestă candidatură era cu studii economice, s-a întors din Chuişinău la baştină, în scurt timp a reparat cantina şcolii şi a deschis-o, a reparat grăpdiniţa şi a deschis-o, a construit o brutărie, ş.a. , au votat jumătate tot pentru cel străin.
După scrutin adunîndu-ne în staf , încercînd să găsim greşelile pierderii, sătenii din burghelea nea-u explicat:
D-le Mihai, înţelegeţi, cei din Işcălău sînt majoritatea ruşi de naţionalitate şi tot timpul votează candidatura din satul lor, iar a-i noştri zic aşa: ” Noi nu putem avea în sat aşa oameni deştepţi să fie primari, deaceia l-am votat pe cel străin”
Şi ce vă pare, acestă tactică am preluat-o şi noi, şi în 2007 am înaintat un candidat din Işcălău, sat rusesc, şi am biruit,învingîndu-i pentru prima oară pe comunişti.
E şi de rîs şi de plîns, că probabil frica de ruşia mai zace în mintea românilor( moldovenilor) noşltri.
Aşa că D-le ion, nu e corect să ne tratăm pe singuri însuşi ca pe nişte necărturari, nedemni de a conduce ţara, marginalizîndu-ne la doi trei politicieni, care demult trebuiau daţi pe mîna justiţiei pentru, înjură, pentru rasizm, pentru corupere, pentru abuz de putere, pentru crimă împotriva statului şi a naţiunii, da nu să-i mutăm dintr-un fotoliu în altul.
Un caz proaspăt: Astăzi la publica Roşca a declarat, că Filat a dat foc parlamentului la 7 aprilie, iar membrii Curţii constituţionale au luat mită pentru acea decizie cu Jud economice.
Iată chiar acum ascult la publica unde Ghelici a spus: ….politichi din RM” debiloidî” adică sînt debili, deaceia sîntem săraci.
Cînd auzi aşa ceva la TV , atacuri directe la politicienii din RM, fie ei cine nu ar fi, chiar nu vă mustură conştiinţa, că cineva, ne face şi pe noi proşti?
Şi apoi, după aceste declaraţii , fără probe , aduse de Roşca, cum credeţi, ce ar trebue să urmeze într-un stat democratic?
Ce ar trebue să facă justiţia, cine apără onoarea şi demnitatea cetăţenilor, dacă chiar conducerea RM este atacată nejustificat, şi ei nu au curajul măcar să aplice legea .
Iată ce este cel mai periculos în RM, corupţia, mafia, rasizmul, răchetul, banditizmul, sărăcia, impotenţa conducerii de a administra treburile ţării, da nu comuniştii, că ăştea dcă revin la conducere, î-i scoatem noi în 4 ani, dar dacă se instaurează mafia la conducere, nu o scoţi niti peste 40 şi nici peste 140 de ani.
Iată acum merge în direct la publica dezbateri la tema ” Ideia naţională” la care participă şi Pavlicenco.
Se pune întrebarea, cunoscînd poziţia PNL de unire cu românia, de ce l-au invitat şi pe crîlov, pe pascaru, pe Ghelici, ce pot ăştea propune privind ideia naţională în afară decît să o atace pe Pavlicenco.
Se face tot intenţionat pentru a închide gura celora puţini politicieni cu demnitate, care mai au curajul să apere valorile naţionale, şi sînt convins că se face cu acordul, sau chiar la comanda conducerii.
Păcat, că peste 20 de ani noi încă nu am înţeles acest lucru
Cititi aici toata informatia /si trimiterile /
despre aceasta Bacala rusificata lucinista
din echipa fostului director general de la Fondul Monetar International
din New-York, evreul Dominic Strauss-Kahn,
care actualmente se afla intr-o inchisoare din Franta
pentru diferite agresiuni sexuale masochiste:
http://vox.publika.md/politica/cine-este-veronica-bacalu-judecind-dupa-profilul-de-facebook-179871.html
Veronica Bacalu, dacă şi-a făcut studiile primare şi medii în şcoli de limbă rusă din Moldova, iar cele superioare tot în limba rusă dar la Moscova, sigur a fost recrutată de KGB! Foarte puţini au scăpat de recrutare, în general cei guralivi. Cei introvertiţi ori dornici de promovare au fost sigur recrutaţi. Posibil să fie acuma agent dublu, triplu, KGB-CIA-MOSAD. Cultura rusă odată înşuşită dă dependenţă. Dacă şi soţul este în aceeaşi situaţie, atunci înseamnă că sunt o familie profesionistă în domeniul serviciilor secrete. Bine ar fi să mă înşel!
Doamna Can!!
Iarasi traseul opiniilor noastre se intersecteaza.Iarasi nu pot sa nu remarc acuratetea afirmatiilor dv. Ba chiar luciditatea lor.Sunt observatii de finete si e f. bine ca le impartasiti si cu noi ceilalti.Doamna Pavlicenco s-a intrecut pe sine cu aceasta analiza/scenariu . Formuleaza teze de mare interes intr-un mod mai coerent ,as spune cu perspicacitate sporita care nu se poate eluda. Constat pozitiv ca nu e „lucrarea ” ei unica , ci e o lucrare unei responsabilitati mai largi.Constata ca dv o completati realmente cu eficienta si aplicare. In fine…
Orele dramatice care se deruleaza in Basarabia ating/au atins un apogeu: ORI-ORI. Sunt sigur , de asemenea , ca in aceste ore PL lucreaza intens si incandescent la ceea ce intuitia dv politica a reusit sa perceapa exact. La contactarea d-nei candidat ( de mare greutatea se pare) s-a recurs , se poarta discutii, se analizeaza, se despica firul in patru( si sunt f multe fire de despicat!) si cu siguranta se trag conluzii si se va formula o decizie.
Oricum , doamna Bacalu a dobandit ( si a devenit) CHEIA problemei. Intre acel ORI-ORI exista de pe acum o linie de demarcatie, in opinia mea. Pe care dansa o va trece sau nu. PL e cel mai constient de acest fapt si asta -i face cinste, vreti , nu vreti. Mi se pare ca si la modul superior , real romanesc , real in interes national. Celelalte partide din AIE abia isi ascund viziunile imperfecte si patate de inclinatii si metehne estice . Moralmente raman in impas, raman de caruta.,raman …manjiti, adica. E clar ca se duce o politica de culise si la PL si la toate celelalte formatii. Important este , dupa mine, cat de „imaculata” poate fi aceasta politica la fiecare dintre componentele parlamentare. Sunt numarate zilele, poate chiar orele cand „imacularea” transpare sub forma unor adevaruri faptice. Asa ca doamna Bacalu, careia i-ati enumerat calitati indiscutabile, a devenit volens-nolens SABIA cre taie NODUL GORDIAN. Grea decizie trebuie sa ia si cu multe dileme mai vechi sau mai noi de lamurit. Decizia in sine, mi se pare esentiala si cruciala. Pentru intreg esichierul politic, pentru tot arealul geo-politic basarabean. dar decizia e posibil sa o ia . Chiar cu energie, cu detasare , cu seninatea aflarii in fata destinului IMPLACABIL. De ea depinde , poate totul. Prezentul si viitorul urmatorilor ani. Cred ca niciodata in ultimii 10 ani nu s-a mai pus cu atat stringenta o decizie generala. Are curajul acestei dedicari? are puterea ZZZZ
george coşbuc spune:
26 februarie 2012, la 22:10
Veronica Bacalu vorbeste romaneste perfect. Nu stiu numai daca considera limba noastra romana sau moldoveneasca. Oricum vorbeam aceeasi limba mai bine ca altii si ne intelegeam. Nu am simtit un careva accent strain. Nici nu stiam ca a facut scoala in rusia.
Nu numai Veronica Bacalu a facut scoala la Moscova. Foarte multi. Foarte multi sunt in continuare buni cetateni, profesionisti, gospodari, stiu bine ca sunt romani si nu se tem sa spuna aceasta tare, deslusit.
Nu cred ca toti, care au trecut pe la Moscova au fost racolati de KGB. Nu cred. Oamenii adevarati-adevarati au ramas pe viata. Nu este condamnabil faptul ca puneti unele semne de intrebare. Oricine trebuie sa le aiba in vedere. Deci, nu este vina oamenilor, care nu stiu prea multe /dar este bine sa stie/ despre o persoana, care candideaza la functia de Presedinte al tarii in care, mai ales, traieste.
Este oare vina d-ei Veronica Bacalu ca nu o stie lumea toata? Sigur ca nu. Femeia isi cauta de lucru, familie, viata. Nu incuraca la nimeni, nu s-a bagat in fata in toti acesti ani, nu s-a „imbulzit” singura sa se propuna in functia de presedinte. Pe ea a solicitat-o cineva, un grup de oameni, poate un partid politic. Si ce deserviciu i-au facut? Mizerabil ! Ei a trebuit sa se gîndeasca cum sa procedeze mai bine, ca aceasta doamna sa nu fie supusa, intr-un fel, gurilor rele si imaginatiei celor, care valoarea lor poate nu prea conteaza, dar sa boroscodeasca ii ajunge capul. Regret ca forma de promovare a V.Bacalu la functia de presedinte se aseamana leit cu atitudinea partidelor AIE catre Referendumul despre alegerea presedintelui de catre popor si care nu a avut loc din cauza neprezentei la urnele de vot.
Aceasta ma face sa cred ca nu sunt sinceri unii, care de la tribuna striga ca este cea mai buna, dar in gînd viseaza sa nu fie aleasa, ca mai apoi ori sa aiba loc alegeri anticipate, ori sa se bage „cel care trebuie”. Daca sa cred ca aceasta se urmareste, atunci tinta este nu Veronica Bacalu, dar Mihai Ghimpu, pe care sub orice forma se straduie colegii sa-l scoata inafara Parlamentului. Nu sunt sigura de ce se intimpla anume asa?
Nu vreau sa cred ca cei care au invita-to sunt total inconstienti ca nu asa se promoveaza un om, mai ales o femeie, la o functie inalta in stat.
Poate acum anume Ghimpu este cel care stie si vede ceva, dar nu poate spune.
Si daca se urmareste acest „joc” politic murdar, de ce sa deranjeze un om cu nimic vinovat si implicat in „telenovela” politicienilor ?
„Foarte puţini au scăpat de recrutare, în general cei guralivi. Cei introvertiţi ori dornici de promovare au fost sigur recrutaţi.”
-V.Bacalu nu este guraliva. Nu s-a avintat pentru cariera si a calcat peste „cadavre” in acest sens. A fost o buna functionara, cunostea si indeplinea bine meseria, a participat la un concurs, a fost acceptata si a plecat. Cine nu ar pleca, daca ar avea sansa sa ofere familiei o viata mai sigura in tot intelesul cuvintului? O judecati pentru aceasta ?
Sa va mai spun ceva. In aceeasi zi cu d.Veronca Bacalu spre America si-a luat zborul si d-na Pinzaru. Povestea este aceeasi, practic. A trecut concursul si a plecat. N mai stiu bine, tot la FMI sa la Banca Mondiala. In aceeasi zi au fost eliberate ambele doamne, ambele viceguvernatori ai Bancii Nationale, ambele buni profesionisti /prin decretul semnat de Presedintele palamentului Eugenia Ostapciuc/. Fara regrete….asa, le-a cceptat demisia conform cererii depuse…..
De ce sa nu ne gîndim ca au fost bucurosi sa plece mai repede din tara cei destepti, care se pot opune raului? De ce credem ca toti, dar toti, sunt rai, nu sunt buni. Cum numai apare un nume in gura lumii, imediat se rascoleste si ce nu exista.
Oare viata este o actiune fara RAHAT ?
Oare nu a fost prigonit Grigore Vieru ? Pentru ce?
Pentru ca scria Adevarul. Scria Adevarul, pe care il chintau Artistii Ion si Doina, precum si multi altii.
Poate nu este prea bun exemplul, nu gasesc deocamdata altul mai potrivit.
Daca Veronica Bacalu vorbeste si gîndeste romaneste, daca vede tara pe vectorul Vest, daca nu are „polite” de platit celor care au propus-o – Sa vina, sa lupte si sa ajunga Presedinte !
Daca este invers, mai bine sa stea acolo, unde munceste bine si este in siguranta. Nu trebuie sa vina sa ramina in istorie ca un presedinte antinational.
VAZATORUL spune:
26 februarie 2012, la 22:10
Am citit ce scrie pe lincul indicat. Ce sa spun? M-ati lasat muta. Nu-mi vine sa cred ! Pina acum am fost siguira ca eu am discutat cu ea in romana. Mai sunt inca sigura. Ma faceti sa pun sub semnul intrebarii memoria mea. Intotdeauna eram sigura ca memoria mea este cea mai puternica!
Incerc sa inteleg de ce acolo totul este scris cu Kirilice…..
Eu stiu ca V.Bacalu a lucrat mai intii in cadrul unui institut stiinific de planificare din structura/subordonat/ Gosplanului/Comitetul de stat pentru planificare/. Pe atunci acolo in functie de director activa Anatol Gudim/D-zeu sa-l odihneasca/. In acel institut toti angajatii, pactic, erau de limba rusa. Poate erau si exceptii, nu stiu sigur. V.Bacalu atunci era inca foarte tinara. Daca trecea pe aproape-nu putea trece neobservata. Innalta si intotdeauna imbracata cu „gust”.
In 1990 Comitetul de Stat pentru Planificare a fost lichidat. A fost creat Ministerul Economiei Nationale. Pe mine m-au invitat la Ministerul Economiei in unctie de contabil-sef. Am fost responsabila de aspectul financiar/patrimonial la lichidarea Gosplanului si a tuturor institutiilor subordonat Gosplanului; comiteul de stat pentru preturi, 2 institute, baza Auto. baza de odihna si nu mai tin inte ce mai era pe acolo.
Cred c
Insasi Gosplanul era un „cuibusor de nebunii”. Cine nu stie ? In aceste institutii toata „bucataria” se facea in limba rusa, ca si la majoritatea institutiilor de stat.
Cred ca de acolo i se trage lista de prieteni si colegi cu „chirilice”.
Nu cred ca a uitat limba romana. Nici nu cred ca de aceea tace, pentru ca nu stie limba. Daca nu ar fi posedat limba romana, nu cred ca era cineva smintit sa-i propuna aceasta functie. Anume cei care i-au propus, trebuia sa stie ca va fi nevoie de d-ei aici, s-o vada si asculte lumea.
Ce sa mai ametim in acest sens? Cred ca mine presa va apela telefonic si vom auzi cum vorbeste V.Bacalu. Presa va gasi telefonul. Eu inca mai sunt sigura ca nu am incurcat nimic.
Nu uitai ca Veronica a crescut pina la 7 ani/ anume cei de acasa/ in sat la bunica. Ati auzit cum se vorbeste in acel sat ? In romana.
Mai inclin sa cred ca invidia ii macina, saracii, pe multi. Tare ar mai vrea multi sa fie presedinti. Nici macar nu conteaza pentru unii ce fel de presedinti vor fi si ce va scrie istoria despre presedintia lor. Nu mai conteaza. Oricum nu eu aleg presedintele……
Noapte buna
nu stiu ce consilieri de imagine are doamna Pavlicenko,insa ii lipseste cu desavarsire o strategie.Il pune pe ONOJE, ca porta-vocea unionistiilor,care abia vorbeste limba romana,iar in Moldova populatia e sceptica privind un om de culoare…
Iata ce lipseste PNL sa fie CREDIBIL,ca pana acum doar OTV dan diaconescu l-a luat in seama,in rest jurnalistii POHRIB si RONCEA au respins credibilitatea d-nei Pavlicenko.Ma rog eu nu cred ca a fost KGB-ista precum spune RONCEA,insa doar spun ce ii lipseste cu desavarsire sa fie credibil PNL.
– crearea imaginii publice,a unor romani tineri persecutati la 7 Aprilie 2009,ca fiind lideri ai PNL
– alaturarea in cadrul PNL a grupul Andrei Ivantoc,eroi ai poporului roman de pe Nistru contra rusiilor comunisti.
– alaturarea in cadrul PNL a veteraniilor de razboi din 1992.
– creerea unei imagini publice a unionistiilor romani ,prin mediatizarea lor.
– propunerea in Parlamentul din Moldova alaturi de domnul GHIMPU, a unor masuri pragmatice privind unirea: REFERENDUM in Moldova pe aceasta tema.Cu intrebarea ,,vreti unirea,, raspuns DA sau NU.
– propunerea ca grupul ANDREI IVANTOC Petrov Popa,si cei de pe NISTRU veterani de razboi patrioti romani, sa primeasca PENSIE de DETINUTI POLITICI si veterani de razboi din partea STATULUI ROMAN.
– schimbarea ecartamentului la trenuriile din MOLDOVA cu ecartamentul din ROMANIA.Aceasta schimbare sa o faca VOLUNTARI din PNL MOLDOVA si ROMANIA,din orice alt PARTID ,chiar si PPDD OTV
– ajutorarea supravietuitoriilor GULAG-ului siberian ,si victimele NKVD-ului din anii 40-50-60,si propunerea ca STATUL ROMAN sa le asigure o PENSIE DE MERIT ca recompensa morala.
Ar fi multe alte propuneri UTILE,privind racordarea sistemului de ELECTRICITATE la ROMANIA.
Si mai e ceva! ca PNL sa fie credibil,trebuie MUSAI ca domnul MIRCEA DRUC,sa fie unul dintre LIDERI,alaturi de ANDREI IVANTOC,TUDOR PETROV POPA, tatal lui VALERIU BOBOC si alti EROI ,MARTIRI ai neamului.
Fara aceste MINIME propuneri,si eforturi PNL nu se va credibiliza.