Comunicat de presă al grupului de lucru pentru formarea Consiliului Unirii
După prima ședință a reprezentanților PNL, PNR, ai unor segmente ale sectorului asociativ, ai spațiului mediatic și a altor persoane, cunoscute în societatea noastră ca adepte ale unionismului, marți a avut loc prima ședință a grupului de lucru, format pe data de 8 februarie 2012.
La ședință s-au discutat un șir de probleme legate de deciziile și acțiunile ce se impun pentru constituirea unei structuri unioniste situate de asupra partidelor, dar în care să se regăsească membrii acestora, structură avînd menirea să sensibilizeze clasa politică de la București și de la Chișinău, precum și întreaga populație românească, asupra necesității coagulării continue a forțelor unioniste în vederea realizării idealului de reîntregire a neamului românesc.
Grupul de lucru, format din 25 de persoane representative, înscrise voluntar, au decis asupra denumiri primei entități – Consiliul Unirii – care se va ocupa de organizarea acțiunilor de importanță majoră în anul curent, 2012, cînd se împlinesc 200 de ani de ocupație ruso-sovietică a teritoriului românesc din stînga Prutului.
De asemenea, s-a examinat proiectul Manifestului Consiliului Unirii, care va fi redactat și lansat în spațiul public. S-a discutat despre eventualitatea unui Președinte de Onoare, ca simbol al rezistenței românilor din stînga Prutului în fața ofensivei constante din partea forțelor antiromânești și antiunioniste pe această multpătimită palmă de pămînt.
A fost format un grup organizator, mai restrîns, care va pregăti ședințele grupului de lucru și va acționa pornind de la sarcinile asumate de responsabili pe compartimente.
De asemenea, s-au stabilit obiectivele pentru etapa următoare, legate de elaborarea unei concepții a acestei structuri, care urmează să se amplifice printr-o eventuală Mișcare omonimă, ce va include români și alogeni de pe ambele maluri ale Prutului, structuri din sectorul asociativ, partide, persoane fizice, demnitari. Unul dintre obiective este participarea la acțiuni comune ale românilor din întreg spațiul românesc.
S-a decis identificarea continuă de noi aderenți la ideea coagulării forțelor unioniste din spațiul politic, asociativ, mediatic, precum și din rîndurile membrilor fondatori ai Consiliului Național al Unirii, constituit în anul 1991, pentru eficientizarea structurii aflate la începutul constituirii sale.
Următoarea ședință va avea loc peste o săptămînă.
Serviciul de presă al Consiliului Unirii
Chișinău, 15 februarie 2012
Marasm. Unirea din 1859-62 ne-au facut-o francezii. Cea din martie-aprilie 1918 nemtii. Cea din noiembrie-decembrie 1918 Antanta. Credeti ca daca rusii nu erau infranti de francezi in razboiul Crimeii Moldova si Muntenia se uneau? Sau daca nu capitulau rusii la Brest in martie 1918 trecea Basarabia la Romania, care era sub ocupatie militara austro-germana? Sau daca nu capitulau austriecii in noiembrie 1918 si se destrama Imperiul avea loc marea unire din 1918? Stati linistit-ta dna Pavlicenco. Odihniti-va. Mai cititi, mai mergeti la munte, ca viata trece. Cand o vrea marii decidenti ai lumii sa fie unirea, atunci va fi. Va fi numaidecat!
Pt Raul
Iar dumneata invata limba, cel putin. ”Numaidecit” inseamna ”imediat” in romana. Corect este ”neaparat”.
Ceea ce va desface pe voi de ciuda este ca oamenii se aduna, dupa ce au fost inselati de amicii vostri pepecedisti. Voi trebuie sa fiti linistiti si odihniti-va. Ati facut rau de ajuns.
Coagularea unei miscari la Chisinau este un semnal important. E bine ca sunt multi si din multe sectoare si ca au mai toti cunostinte si persoane cunoscute in partidele politice. Dar cum in democratie partidele trebuie sa lucreze pentru cetateni initiativa este ceea ce trebuia in acest moment !
Capitalismul a creat NATIA ROMANA, si niciun sistem nu s-a inventat, care sa falimenteze capitalismul. Feodalismul moldovenesc va falimenta in fata CAPITALISMULUI MODERN. Reunirea este inevitabila.
Stimata dna Pavlicenco. Cred ca va conduceti de Dictionarul Explicativ al Limbii Moldovenesti. De asta zic, mai deschideti vreo cartulie, inclusiv DEX, ca sa mai vedeti semnificatia unor cuvinte. Va dau mai jos ce scrie in DEX: numaidecat e sinonim, in fraza, cu neaparat.
NUMAIDECÂT adv. 1. Imediat, fără întârziere. 2. (Poartă accentul în frază) Negreșit, neapărat. – Numai + de + cât.
Sursa: DEX ’98 | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink
NUMAIDECÂT adv. În mod (absolut) necesar; fără nici o îndoială; cu orice preț; neapărat; negreșit. /numai + de + cât
Pt Raul
Un roman din dreapta Nistrului nu va spune niciodata numaidecit cu sensul de neaparat. In rest, pastrati-va replicile, ca nu veti obtine decit o polemica inutila. Mai bine faceti si ceva bun.
Eu dau replici??? Ca sa vezi!
Bravo PNL!
Rusine PL!
Duelul “stataliștilor”.Ghimpu :Eu am votat , când ne-a despărţit de URSS pentru statalitate .
15.02.2012
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, este nemulţumit de criteriile înaintate de Igor Dodon, privind candidatul la funcţia de preşedinte al ţării. Anterior, liderul PSRM a declarat că prezidenţiabilul trebuie să fie un „statalist” convins.
Eu ce, nu tot vreau un statalist la preşedinţie? Pentru ce am votat eu, când ne-a despărţit de URSS? Pentru statalitate”, a declarat Mihai Ghimpu ieri, la emisiunea „În Oglindă”, de la Euro TV.
Gheorghe Ghimpu in mormant se invarte
Se stie, cartoful din ciorba cu sfecla rosie in timpul fierberii isi schimba culoarea. Asa se intampla si cu Ghimpu. Stand mereu in preajma lui LUPU si comapania… Se vede ca ei vor sa ajunga la putere, iar dupa aceea uita de aspiratiile patriotice.
Cineva zicea: si eu sa ajung presedintele RM nu as mai vrea unirea. De ce? Pentru ca POSTUL ii altereaza omului mintea sanatoasa. Ghimpu a gustat oleaca de sfecla rosie…
Dar asta inca nu inseamna ca daca Ghimpu isi schimba culoarea, altcuiva, care pe dinauntru e ROSU, totalitar, intolerabil am putea, doar spre comparatie, sa-i zicem BRAVA. Poate doar un mic MALADET!
Revolutia de la 7 aprilie, cand tinerii strigau Romania si au arborat drapelul Romaniei, acea revolutie platita cu sange, ne-a fost FURATA. Toti ce4i din elita pro-unire, de fapt, privesc INAPOI, tot zicand: „Mai lungeste, Doamne, boala, pan-s’a coace poama!”… Daca ne unim, ei pur si simplu vor ajunge in umbra si asta nu convine ORGOLUILUI de care dau doavada. Si unii, si altii!
Pt Manole
Sunati-ma la 069111682. Pt ca nu eu v-am furat revolutia. Eu am fost toate zilele in piata, am vorbit de doua ori la tribuna centrala. Dar sunteti suparat pe toi. Veniti, sa fim mai puternici. Este adevarat ca ei nu ne vad uniti pentru ca isi pierd pozitiile pe care le au prin cumpararea voturilorcu bani intr-un stat adus la sapa de lemn.
Sâ evitam bârfele , care nu duc la nimic, şi s susţinem aceastâ initiativâ care e binevenitâ,la ora actula. Ma bucur ca a „pornit carul din loc”,tot respectul pentru oamenii care încearcâ sâ facâ ceva pentru a apropia unirea. Domnul sâ ne ajute.
Raul, ai perfecta dreptate. Faptele mari se fac de oameni mari. Atunci cind ei au nevoie de asta. Dar lasa oamenii mai mici, dar care se cred mari, sa viseze putin. Decit nimic, mai bine un vis – inchizi ochii, si vezi Las Vegas.
Bravo PNL , bravo Consiliu Unirii sa dea domnu ca acest consiliu format din oameni destepti care ghindesc logic ,si poate nui o coincidenta ca consiliu sa reunit eri 14 februarie exact eri a fost ziua de nastere a poetului Grigorie Vieru cel mai mare unionist , si cel care n-ea invatat sa citim in limba romana, pacat ca domnul Vieru na avut norocul sa vada cu oki lui personal unificare celor doua state romanesti.Consili Unirii are un testament de la Grigorie Vieru de a infaptui Unire. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu !!!!
,,DUMNEZEU PRIMA OARA CIND A PLINS PRINT-RE ASTRE EL, A PLINS PESTE TARA CU LACRIMA LIMBI NOASTRE!!!!!!!!!
Justitia de telefon AIE in RM.
Unii judecători sunt sunaţi de Lupu şi Filat pentru a primi indicaţii.
http://www.publika.md/colenco–sistemul-judiciar-este-perfect–unii-judecatori-sunt-sunati-de-lupu-si-filat-pentru-a-primi-indicatii_706151.html
Pt Dumitru Crudu
Daca suntem „mici” ce va supara ca sa ne jigniti? Cautati-va relatii si fapte mari cu oameni mari. Noi avem drepturile noastre, asa „mici” cum suntem. Sau aveti vreo interdictie pusa si noi nu stiam?…
In alta ordine de idei.
1. Despre ce “abordare” a PNL vorbiti? Despre care ”chestia asta” o fi vorba?
2. Blogul e al meu personal si scriu pe el ce vreau. Spre deosebire de anonimi, eu scriu cu numele meu si sunt atacabila in instanta. Ce mai doriti?
3. Exact asta va spun – “nu va place ce scriu eu, nu mai intrati pe blog, duceti-va pe alte bloguri, unde va place, de ce sa va mincati inima cu blogul meu care nu va place?” Eu, de exemplu, nu merg pe alte bloguri, ca nu vreau, nu ma intereseaza.
4. Oricine poate intra si posta orice parere. NUMAI CA FRUMOS, INTELIGENT, FARA A JIGNI, FARA A UMILI, FARA A BRUSCA, FARA IRONII SI BATAIE DE JOC. E clar? daca iti masori puterile si vezi ca poti face asta, intri. daca intro si nu vrei sa respecti asta, vei fi trimis pe alte bloguri. NU OPINIILE MA DERANJEAZA, CI FORMA IN CARE LE EXPUNETI, CELE MAI MULTE FIIND BADARANII. NU ACCEPT BADARANIILE.
5. Incerc de trei ani sa ii conving pe oameni si sa ii atrag. Numai nu pe cei care ma jignesc. pe acestia ma supar si ii alung. Eu am o parte de viata de trait – nu stiu cit – si nu vreau sa ma consum cu montatii, rautaciosii si platitii. E clar?
6. Da, e „incomensurabil mai usor sa-i zici “nu mai intra pe blog, daca nu-ti place”. Insa am o intrebare – ce ii impiedica pe oameni sa se poarte frumos cind intra pe un blog? Ce ii impiedica pe oameni sa isi scrie numele, asa cum fac Alexandra Can, Mihai Morteanu s.a.? Credeti ca sub protectia anonimatului puteti sa va permiteti sa ma jigniti, cind eu platesc 9 mii d elei pe an pt blog, si inca sa va spun mersi ca ma scuipati in propria casa?
7. Eu impart oamenii in doua categorii – educati si obraznici. Ca dovada ca nu discriminam, il avem pe John Onoje ca membru. Stati linistit, statisticile arata, dimpotriva, ca tot mai multi oameni noi vin pe blog, nu prea pleaca decit platitii. Dar, daca, totusi, vor pleca, ipotetic, toti, voi inchide blogul. Deocamdata, insa, lucrurile merg foarte bine. Desi pe coloana dreapta a unimedia.md acum apar o groaza de bloggeri, ceea ce nu era la inceput, desi apar probleme si virusi. E totul in regula, dormiti linistit, cred ca aveti alte probleme, mai serioase, decit cele ca fleacul de blog al lui Pavlicenco.
8. Nici pe departe nu esti in masura sa imi dai sfaturi ce sa faca partidul. Suntem unicul partid care, practic, fara mijloace, fara bani furati din fonduri publice si europene, face foarte multe lucruri. Daca mai folosesti cuvintul „a matahai” vei pleca pem alte bloguri.
9. Nu cred sa te doara atita capul de sansa noastra. O sa vina si timpul nostru. Acum nu avem bani si este greu. cautam fonduri. Vom gasi, ne vom dezvolta. Nu vom gasi – nu ne vom dezvolta, ne vom conserva. Eu cred ca trebuie sa te ocupi d epropriul partid, pe al nostru lasa-l in pace.
10. Nu PNL va face unirea cu Romania. Intreaga societate. Noi doar sensibilizam, apoi, daca vom fi mai multi, vom face mai multe.
11. Ba facem tot posibilul pentru indeplinirea scopurilor noastre. Numai ca societatea noastra este stricata si un partid cinstit greu se descurca. Vrei cumva sa ajuti? sa vezi cum e? Pentru asta exista o prima conditie – te porti frumos pe blog. Intrebi orice, dar fara rautate. Cum ai intrebat cu rautate, incheiem dialogul.
Stimată doamnă Pavlicenco! Vă felicit pentru această iniţiativă. De mult, adică de pe la 1812, noi ardelenii am plâns după românii răpiţi de hidra ţaristă. Cunoaştem ce înseamnă ocupaţia şi dominaţia străină, că am fost supuşi ungurilor şi austriecilor aproape 1000 de ani!. Cu foarte multă greutate am reuşit să ne unim cu Regatul României. Cu milioane de sacrificii umane în decursul timpului. Numai unirea dintre toţi românii va face puterea. Milioane de români locuiesc în jurul României, numai că li s-a sugerat că se cheamă: moldoveni, vlahi, volohi, etc. A venit timpul ca până la 1 Decembrie 2018, unirea tuturor românilor să devină efectivă. Am în vedere: Bucovina de Nord, sudul Basarabiei, Maramureşul istoric din dreapta Tisei, întreg Timocul, satele româneşti din Banatul sârbesc, satele româneşti din Transnistria, Odesa. A venit timpu nostru! Să ne ajute Dumnezeu! Dacă noi dorim acest lucru şi Dumnezeu ne va binecuvânta. El este şi al Neamurilor, adică şi al Românilor. Alte teritorii decât cele locuite de noi, nu dorim. După unire, noua ţară să se cheme din nou, DACIA!
Tipic. Cand se creeaza o miscare, o intiativa, o actiune cu scop bine determinat, se gasesc multi sa critice, sa nege fie utilitatea, fie modalitatile de realizare, fie protagonistii. Am facut-o si eu acu’ vreo doua zile si-mi pare rau. Consiliul Unionist este o incercare laudabila, care trebuie incurajata. Consider ca cine crede in Reintregire si n-are alta alternativa, ar trebui sa se alature Consiliului. Cine este angrenat in alte forme de miscari unioniste ar fi indicat sa intre in contact cu acest Consiliu pentru a gasi punti de colaborare in vederea realizarii scopului.
Pentru cei care s-au mai indoit ca Vitalia Pavlicenco are intentii clare pro-unioniste, iata ca acum nu ar mai avea motive. Sigur, i se pot reprosa multe lucruri, legate de stilul de comunicare sau mai stiu eu ce alte amanunte nesemnificative pentru profilul sau, dupa cum ni se pot reprosa fiecaruia. Important pentru o persoana publica este sa mearga in intampinarea unor deziderate nationale si, mai ales, sa aiba tenacitatea de a merge inainte pentru realizarea lor impotriva oricaror obstacole. Pavlicenco, cu lipsurile inerente fiintei umane, este una dintre aceste persoane de care curentul unionist are mare nevoie si care trebuie sustinuta, nu lovita, doar pentru ca este undeva in frunte, incercand sa tina sus stindardul unionist.
Mircea Popescu
(http://mipopescu.wordpress.com)
doamna Pavlicenco scrieti adresa sediului sa va trimit un cadou pentru lecturi nocturne Codul Penal al Republicii Moldova
Vitalia Pavlicenco, in primul rind, ati scris un raspuns la un mesaj din aceasta tema, dar si la unul din alta tema. Eu nu va jignesc – eu imi expun opinia personala. Daca faptul ca e diferita de a Dvs, va jigneste, ce sa va mai zic…Si iarasi unul dintre cuvintele cheie – „cautati-va”. „Plecati”, „duceti-va”, „cautati-va”, etc etc, in loc de „Veniti”, „Intrati”,etc. Astea ar trebui sa fie cuvintele cheie. Iata faza cind dati cuiva nr. de telefon, indemnindu-l (-o) sa va sune – iata asta e abordarea corecta. Oamenii trebuie atrasi, si nu respinsi. Sigur, blogul e al Dvs personal – nimeni nu contesta asta. Sigur, scrie-ti pe el ce doriti, evident. Dar ! Blogul are sectiunea de comentarii, si un potential vizitator al blogului ar putea zice la fel – „uite, doamna, dar asta e sectiunea mea !. E pe blogul Dvs, dar e sectiunea mea, aici eu scriu ce vreau. Nu va place, blocati sectiunea comentariilor, ca nimeni sa nu poata scrie nimic, doar sa citeasca articolele”. Ce ati spune atunci? Cum ar fi numarul vizitatorilor atunci? Or, un blog sau website e zero fara vizitatori, e doar o pagina printre alte milioane pe internet. Si invers, unul cu multi vizitatori, e o supra-putere. Pacat ca nu mergeti pe alte bloguri: oricit de destept n-ar fi un om, oricind ar ceva de invatat. Poate pe alte bloguri sunt oameni care au aceleasi scopuri ca Dvs? Unirea se va putea face doar impreuna.
Ati incercat vreodata sa raspundeti calm la acuzatii, obraznicii, ofense, etc?? Iata, scrie cineva de exemplu o ofensa, utilizeaza chiar cuvinte indecente. De ce numaidecit tre sa-i raspundeti agresiv? De ce trebuie sters acel comentariu? Raspundeti-i calm, la sfirsit chiar mentionind „multumesc de comentariu”. Ce va costa? Asa lumea ca intelege ca posedati o calitate absolut indispensabila unui politician – cumpatarea. Si asta atrage foarte mult, ori dupa ea se ascunde rationament, luciditate, mobilizare, lipsa de panica in situatii extreme, etc.
Inclin sa cred ca statistica arata ca tot mai multi va viziteaza blogul. E normal asta. Dar apreciati cresterea calitativa, nu doar cantitativa. Citi dintre ei vin la Dvs si vor sa devina membri de partid? Citi dintre ei real fac ceva?
„Nu esti in masura sa-mi dai sfaturi”, „nu cred sa te doara capul”, etc. Ei, si ce vorbe sunt astea? Cui au incurcat vreodata sfaturile? Intotdeauna merita sa asculti un sfat. Daca il urmezi, sau nu – deja se decide. Dar de ascultat intotdeauna merita, doar daca persoana in cauza nu crede cumva ca le stie pe toate. Deci, daca imi manifest cumva interesul de ceea ce scrieti si promovati, atunci nu tre sa ma doara capul? Frumoasa urare de bun venit, n-am ce zice.
Banii fac multe, dar nu tot in cadrul unui partid, dar nu totul. Mult mai important e numarul de membri. Daca un partid e mare si puternic, se vor gasi si fonduri pentru el.
A matahai, inseamna a flutura. Un verb absolut neutru, si nu trebuie sa faceti amenintari, daca nu i-ai inteles sensul. Bafta
Ramiine sa ne bucuram cu adevarat, si sa sustinem cu ce putem CONSILIUL UNIRII, in munca de coagulare a unii miscari de amploare.Cum a mentionat nu odata d-ul Mosanu si alti oameni de vaza ai niamului REUNIREA nu este un moft ,ci este o urgenta necesitate, pentru a ne salva existenta.Manifestul trebue sa fie ca o strigare la cer, ca un SOS de ajutor catre toata lumea,de a ne salva de sub ocupatie,de sub jugul colonial. Rusia trebue sa inteliaga, ca afara e milenul trei!
Pentru Raul si Dumitru:
Am venit acum de la serviciu şi am văzut că meritaţi şi un alt răspuns:
Da, într-un fel aveţi dreptate, dar marile puteri nu ne ajutau cu nimic şi nu se realiza nici o Unire dacă nu erau factorii interni puternici, care să muncească/lupte pentru Unitatea naţională românească. Într-adevăr, pentru ca românii să se poată uni şi acum, ca şi atunci, trebuie şi factori favorabili din exterior. Ei vor veni, vor ajuta dacă vor avea ceva din asta şi doar dacă vor avea pe cineva în interiorul teritoriilor româneşti de pe ambele maluri ale Prutului cu care să coopereze. Adică reîntregirea naţională românească se va putea de realizat prin îmbinarea factorilor interni şi externi ce sprijină Unirea.
După spusele d-voastră ar ieşi că cineva le-a fi pus românilor Unirea în palme (după Raul – francezii, nemţii, ne-au unit, acum unii zic că ne vor uni evreii etc.)
Un lucru trebuie să fie clar: Fără participarea activă a noastră, a fiecăruia, prin eforturile maximum posibile ale minţii şi deseori şi a fizicului nostru, reîntregirea naţională românească nu se va realiza. Aşa că trebuie de terminat cu discuţii sterile pe tema cine şi cînd ne-au unit sau ne va uni, ci de început discuţii foarte serioase, de către fiecare dintre noi, cu propria conştiinţă, de a-i pune întrebări de genul: „Am făcut eu toult ce depinde de mine astăzi pentru a apropia cît mai curînd ziua ştergerii ruşinii naţionale, frontiera pe Prut, sau nu?”.
Pe fiecare dintre noi trebuie să-l îngrozească mai mult un răspuns negativ al propriei conştiinţe, ce nicidecum să nu fie cam aşa: „Puteam azi să fac mai mult, dar am fost un leneş, sabotor ş.a.”
Ruşinea naţională românească, frontiera pe Prut (vă închipuiţi ca ruşii să aibă o frontieră pe Volga), mai exact faptele ce trebuie realizate pentru a şterge această ruşine, trebuie să ne mobilizeze la muncă şi inspiraţie întru realizarea acestui obiectiv, prin a atrage tot şi toate (de ce nu, începînd cu alogeni şi terminînd cu comunişti) spre realizarea obiectivului propus. Cineva ar spune că e de domeniul fantasticului, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, şi asta e realizabil, spre a învinge cea mai mare problemă/ruşine românească – existenţa frontierei pe Prut.
Aşa că,Doamne ajută-ne, dă-ne putere şi înţelepciune să realizăm cît mai curînd acest obiectiv naţional. Iar pentru Raul, Dumitru Crudu mai am o rugăminte: Băieţi, dacă sunteţi atît de sceptici şi pragmatici şi încă nu v-aţi molipsit şi voi de idealul unităţii naţionale româneşti, cel puţin nu încurcaţi pe alţii să-şi facă treaba.
Totuşi eu nu văd motive serioase care v-ar încurca şi pe voi să vă angajaţi activ în munca/lupta pentru reîntregire naţională, deoarece „statalismului moldovenesc” este convenabil doar celor ce fac parte din structurile lui, restul cetăţenilor, marea majoritate, au numai de pierdut din existenţa lui. Voi, din cele ce le spuneţi aici, nu prea seamănă să faceţi parte din aceste structuri.
Aşa că, băieţi, dîndu-vă seama că neimplicarea şi a voastră alături de noi le aduce devidende numai celor de la structurile „stataliste” maldoveneşti, ei, acei ce ne prostesc cu „patriotismul” faţă de patria noastră Republica Moldova, de fapt uzurpatorii ce au dus aiurea ideea de unitate naţională românească (în anii 90 ai secolului trecut, ne-am rupt de imperiul răului, nu ca să perpetuam mai departe crima săvârşită de comunismul stalinist la adresa poporului român, crearea pe teritoriul statului român de la est de Prut a unui aşa-numit stat RSS Moldovenească, acum continuatorul lui fiind Republica Moldova,ci pentru a reveni la ţara pe care îi aparţinem pe baza dreptul istoric şi de neam, România) şi, ne veţi fi alături. Sper să se trezească şi în voi mîndria naţională românească, să nu mai doriţi să fiţi proştiţi în continuare de profitorii privelegiaţi din aceste structuri „stataliste maldaveneşti” şi să fiţi alături de noi cît mai curând şi cît mai eficienţi în lupta pentru realizarea reîntregirii naţionale româneşti. Să ne auzim numai de bine. Anatol Marin
Pt. Dumitru Crudu
Ai mare dreptate.
Dar iti dau si eu tie un sfat.
Nu iti mai toci tastele ca sa-i scrii d-nei Pavlicenco fraze spirituale ca nu merita. „Margaritare in fata porcilor!”
Si sa-ti mai spun ceva. Partidul asta PNL din Moldova nu are nimic de a face cu spiritualitatea romaneasca.
Pe blogul asta sunt accente antiromanesti(citeste mai multe articole si ai sa vezi), sunt articole scrise pe ruseste, sunt tot felul de chestii ciudate de te intrebi: „Mai frate ce este cu partidul asta, e el unionist cu adevarat?”
M-am saturat de d-na Pavlicenco cu partidul ei pana peste cap. Sarbatoreste Unirea mergand cu masinile pe strazi si cu steagul partidului. Incearca sa faca propaganda politica cu ajutorul unirii. Astia nu sunt unionisti de calitate. Cum simte ca scrie un ROMAN din Romania pe blogul ei il ia la rost, il jigneste si il pofteste afara. Ce comportament ciudat!
PNL din Moldova e sponsorizat de Moscova.
Rusii finanteaza tot spectru politic din RM.
Ii finanteaza chiar si pe unii unionisti, de fapt aparent unionisti. Acestia din urma sunt luptatori sub drapel fals. Sunt diversionisti ce sparg retelele de unionisti adevarati, ii discrediteaza si ii impiedica la momentul potrivit sa infaptuiasca ceva.
Asta e adevarul! Mai cerceteaza si vei vedea ca am dreptate. Unionisti de calitate stiu asta si nu se vor lasa dusi de nas asa usor.
TRAIASCA ROMANIA MARE!
Dlui Dumitru Crudu
Corect a-ţi scris „Unirea se va putea face doar impreuna.”
Vă miră cum Dna Pavlicenco v-a scris, v-a răspuns? Nu-i de mirare.
Pe mine mă miră cum de Dna nu a atăcat PL, Dnii Ghimpu şi Chirtoacă? De ce doar „opinie” a atăcat PL, unde oare sunt Luca, Patriciu,…
„Cei mai cei” (cum pe vreme era Roşca) se luptă pentru Unire prin dezbinare
A apărut şi Patriciu. Dar de ce Dlui nu atacă PL? E de mirare! Patriciu pe linia de partid, PNL, trebuie să primească mustrare, pentru că nu a atăcat PL!
http://www.noidacii.ro
pentru patriciu,
Anatol, eu cred ca problema unora este ca ei percep intr-un mod gresit fenomenul unirii, si toate chestiile legate de acesta. Da, pe de o parte intr-adevar exista la mijloc un element sufletesc, spiritual: trebuie sa crezi in asta, sa intelegi asta, sa simti asta, sa vreai asta foarte mult. Dar, pe de alta parte, exista elementul pragmaticului, al strategiei. Unirea nu se face doar cu iesit in strada si cu fluturat (doamne fereste nu „matahait”) de steaguri, sau cu strigate de „vrem unire”. E nevoie de multa munca, de stabilire de relatii cu alte state, de motivatii economice si juridice, de gasire de argumente, de studii profunde si detaliate. Si unirea ar fi indiscutabil mai usor de realizat, daca cei care o doresc s-ar afla la cirma puterii, adica ar dispune de toate pirghiile administrativ-politice necesare. Pentru a ajunge la cirma statului, e nevoie ca oamenii sa doreasca alta, sa sustina acel partid/acele partide la alegeri. Ca sa faca asta, oamenii trebuie sa fie convinsi, atrasi, lamuriti. Si pentru asta tre multa munca, dar trebuie de muncit dupa anumite directii, dupa anumit plan, dupa anumite strategii. Unde vor fi si studii sociologice, si istorice, si politice, ba chiar si de business sau marketing.
In deosebi se remarca fraza „Băieţi,dacă sunteţi atît de sceptici şi pragmatici şi încă nu vaţi molipsit şi voi de idealul unităţii naţionale româneşti,cel puţin nu încurcaţi pe alţii să-şi facă treaba.”. Nu vreau sa te ofensez, Anatol, dar tu daca esti molipsit, asta inca nu inseamna ca unirea va avea loc mai repede. Tre sa fie molipsiti sute de mii si milioane de oameni – si pentru asta se folosesc cu totul alte abordari decit cele de genul „pleaca daca nu-ti place”, „e blogul meu si scriu ce vreau”, etc. E putin sa vreai ceva tare si sa simti. Mai tre sa faci chestii concrete pentru asta, si anume chestii care contribuie la rapiditatea procesului. Nu doar niste consilii si conferinte de doritori. Astea sunt ca cimentul unui zid, dar nu sunt caramizile. Sentimentele tre sa alimenteze dorinta unirii, sa o mentina vie, dar nicidecum sa dicteze actiunile ce trebuie infaptuite pentru a face unirea. Ca un exemplu : efectuarea unui studiu/raport, cu intervievari, cu exemple reale, despre cum ar avea de beneficiat business-ul mic si mijlociu, de pe ambele maluri, daca ar avea loc unirea, ar fi de mii de ori mai util decit 30 de oameni care ies in strada si striga lozinci timp de 2 ore. In primul caz, e nevoie de multa munca, vizite in teritoriu, discutii cu oamenii de afaceri, analiza cadrului legal, etc. In al doilea, e nevoie doar sa iesi in strada si sa stai acolo 2 ore. Respectiv, si impactul e diferit. Tu mentionezi ca e nevoie de participarea tuturor. Repet, a tuturor, dar acei toti tre sa aiba lideri, care stiu ca vor si stiu cum sa obtina ce vor. Zece mii de oameni sunt o supra putere daca actioneaza conform unei strategii, si nu sunt decit o gloata daca ies in strada si striga lozinci. Da, vrei tu si Vitalia, sau nu vreti, chestiile importante se fac prin actiuni concrete, si de oameni mari. Chestii sufletesti nu prea au impact. Uite, spre exemplu eliberarea lui Ilascu. Cite campanii de sensibilizare, cite poze cu oameni dupa gratii, cite lacrimi, cita mass-media implicata, cita forfota, cite declaratii goale, etc. Rezultatul – zero !. Atunci s-a actionat dupa un plan : comunitatea romaneasca din SUA s-a adresat direct lui Clinton, ala l-a sunat pe Putin, Putin a dat ordin lui Smirnov, si voila ! – omul a fost pus in libertate. Asa actiuni trebuie, Anatol, si nu sentimentalisme, daca vrei sa obtii ceva major.
Cred ca de asta si nu se realizeaza unirea : prea mult sentimentalism (uite chiar mesajul tau, o avalansa de epitete care invoca fapte demult cunoscute), prea mult fetisizare a insusi ideii de unire. Si prea putine actiuni concrete, pragmatice. Poate ar trebui, pe linga istorici, de atras si ceva juristi, economisti, analisti in echipa, nu credeti?
D/le Sibereac:
Patriciu nu a atacat şi nu va ataca niciodată PL-ul,ci va face tot ce depinde de mine ca şi PL-ul să fie cît mai eficient.Patriciu face ceea ce îi sfătue pe Raul şi pe Dumitru,de aceea îi mai critică pe cei de la PL,nu ca să-i „atace”,ci să-i ajute să fie mai buni,mai eficienţi.
Patriciu e de părere că trebuie de unit oamenii într-o mişcare de reîntregire naţională sub conducerea celor mai buni patrioţi,celor mai morali,celor mai abili,celor mai buni în toate servitori ai idealului de reîntregire naţional-teritorială românească.
Cînd vezi că unii din ai tăi ar putea să facă unele lucruri mai bine şi taci,nu le spui ca nu cumva să-i superi sau să fii învinuit că îi „ataci”, mai mult seamănă ori a sabotaj,ori a complicitate cu inamicul tău ce te doreşte cît mai slab şi mai prost.
Patriciu face ce face nu ca să-i dee motive inamicului să ne vadă cît mai proşti şi mai slabi,ci ca să-i ajute pe inamic să se corecteze.Corectatul pentru inamic Patriciu îl vede doar cînd fostul inamic luptă deja de partea ta(noastră),de pe poziţiile tale,în primele tale rînduri. Da, e de domeniul fantasticticului,dar dacă Dumnezeu ne dă destulă înţelepciune şi noroc,şi aşa ceva e realizabil.
Iar PL-ului îi şade bine sub numele de PNL cu cei mai înţelepţi oameni în frunte.
(Poate vă vine întrebarea de ce PL sub numele de PNL? Peste Prut avem PNL şi nu PL, la reîntregire ce va fi acest PL-ul basarabean, – va fi un „partid minuscul”? PNL mai trebuie păstrat şi ca brend, e partidul istoric românesc care a realizat cele mai multe în istoria naţională a ţării noastre începînd cu cu Unirea de la 1859,Independenţa de la 1877, şi pînă acum,adică este un partid cu cea mai măreaţă istorie în România.
Dar PL ce este? Doi copilaşi pe fon albastru care sau pornit, nu ştiu nici ei unde? Alţii zic că e unchiul cu nepotul de mînă,şi mai zic că cum le este sigla, aşa le este şi mintea. Sigla PNL este sageata îndreptată în sus,sper că nu e nevoie să vă descifrez semnificaţia.
Mai sunt şi alte motive,dar iată de ce în linii generale e PNL, şi nu PL, pentru Patriciu.
Anatol Marin (Patriciu)
Pt george cosbuc
Va rog sa imi scrieti pe vpavlicenco@yahoo.com, poate incepem o cooperare. este necesar sa fim cit mai multi.
Pt dan
Cred ca mama ta are mai mare nevoie de Codul Penal. Poate ca abia il asteapta sa vada cum sa te apere cind vei nimeri la locuri mai putin intelectuale. Imi este rusine pt acest frumos nickname.
Pentru Dumitru:
Referitor la molipsit mi-ai scris.Păi eu de asta mă ocup şi sunt de părere că trebuie o pregătire cît mai bună ştiinţifico-psihologică.
În ultimul timp,spre exemplu,utilizez un procedeu scurt,dar eficient de restabilire a conştiinţei naţionale a celora care se tem să se autodenumească români,cînd ei spun că nu sunt români:Eu imediat cad de acord cu ei, spunîndu-le: Da,într-adevăr,moldovenii debili nu pot fi români. Şi ei nu doresc să fie în categoria moldovenilor debili,nu se mai laudă că ar fi numai moldoveni,nu şi români. E un mijloc mult mai scurt şi mai eficient de trezire a conştiinţei naţionale decît multe-multe lecţii despre istoria comună a moldovenilor cu muntenii şi ardelenii ce la un loc se numesc români.
Asemenea procedee sunt mai multe,dacă ne vom învăţa să le folosim eficient, adică permanent să ne desăvîrşim pregătirea noastră psihologico-ştiinţifică şi să o utilizăm fiecare la locul lui, cu sutele de mii pe care le-ai pomenit,vom avea între ei destui doritori de reîntregire naţională românească.Adică intlectualului basarabean unionist îi trebuie cît mai multă înţelepciune şi caracter pentru a se impune pentru a realiza cele dorite în conştiinţa sutelor de mii pomenite de d-ta,sau pe care le doresc eu molipsite.
Sunt de acord cu argumentele economice,dar am observat că foarte bine ajută la mărirea numărului celora ce doresc reîntregirea naţională românească demascarea profitorilor privelegiaţi din structurile stataliste „maldaveneşti”, prin ai întreba pe cetăţeni la ce îi trebuie unui neam două state,şi ce au ei personal dacă băieţii noştri „deştepţi” şi-au creat structuri stataliste pe partea asta de neam?De fapt despre unionism trebuie de vorbit în aşa mod,ca nu tu să pronunţi acest cuvînt,ci partenerii tăi de discuţie să-i aduci să o facă, şi, să se străduie ei singuri să facă ce pot pentru reîntregirea românească.
Adică dacă doreşti ceva să faci,cauţi cît mai multe posibilităţi,dacă nu,apoi cauţi motivele ce îţi încurcă. Hai deci să facem ce putem,pentru orice intelectual cu simţire românească,frontiera pe Prut sunt nişte palme pe obraz date de străini,cît o să le mai răbdăm? Aşa că, fie de domeniul sentimentalismului,fie de domeniul afacerilor sau a pragmatismului,dar teritoriile româneşti trebuie aduse într-un singur stat.
Aşa că,d-le Dumitru un intelectul cu simţire românească,va face ce depinde de el pentru a molipsi sutele de mii. Sper şi d-ta să fii în această categorie…
Pt Dumitru Crudu
Nu am atita timp sa explic, ami ales cind nu vad ca cineva intelege usor.
1. Nu am probleme cu vizitatorii. Nu mai scriu despre asta. Stiu cum sa tin interesant un blog. Am aproape patru ani. Am spus deja – in privinta asta sugerez nimeni sa nu-si bata capul de blogul si vizitatorii acestuia.
2. Nu am timp sa merg pe alte bloguri. Nici nu discut argumentele. Eu sunt presedinte al unui partid extraparlamentar, care nu are bani cu ce sa existe. Nu pot plati un staf mare. De aceea, imi revin multe obligatii. Nu am timp sa citesc ceva decit foarte-foarte interesant si important. Unirea o vom face impreuna, dar nu prea cu sutele de cosmopoliti de pe bloguri. este convingerea mea.
3. Toata vremea raspuns calm, exceptind obrazniciile. NU CCEPT OBRAZNICII, nu face sa ma convingeti sa le tolerez. Nu le tolerez, ele nu trebuie sa existe.
4. Nu raspund agresiv – pun la punct ferm. Asta voi face mereu. Nu accept jigniri.
5. Tocmai ca am calitate pe blog si, de aceea, nu permit subnivelul. Obrazniciile, agresivitatea, cuvintele indecente sunt subnivel. Nu le tolerez.
6. Nu fac statistici, dar avem multi membri de partid. De i-am putea atrage in actiuni. Vor face real cind vom fi mai multi cu posibilitati, deocamdata situatia e cum a spus Igor Botan – pentru partidele extraparlamentare este, practic, imposibil sa existe in RM. Nimeni nu-mi poate cere socoteala si nu fac raport nimanui din afara partidului despre conditiile vitregi in care activam.
7. Nu accept decit sfaturi de la oameni care stiu si au trecut prin greutatile noastre. Restul e floare la ureche. Cum adica nu ascult sfaturi, daca citesc si raspund? ceva nu e logic aici.
8. Nu le stiu pe toate. dar nu accept itoniile rautacioase. De la asa ceva nu invat.
9. Cind vei sti ce inseamna un partid imi vei da sfaturi. Acum propun abtinere. Avem 11.800 de membri ai PNL – saraci, someri, calcati in picioare de Putere si de stat.
10. Straduieste-te sa te faci lamurit. Nu aam timp pentru discutii lungi, cind vad ca nu dau folos.
Pt Radu E.
Alte prostii, mai mari, nu ai gasit? Am impresia ca ai o invidie mai mare decit toata Romania Mare. Asta e unionismul dumitale, pe care il tot promovezi din alte zari, fara succes. Cunosti cazuri de decese cauzate de invidie? Ar fi bine sa identifici asemenea exemple, pot prinde bine.
Pt Siberiacul
Dna Can nu are blog, dar ce crede ea despre subiectele nominalizate ar fi bine sa le auziti cindva.
„În ultimul timp,spre exemplu,utilizez un procedeu scurt,dar eficient de restabilire a conştiinţei naţionale a celora care se tem să se autodenumească români,cînd ei spun că nu sunt români:Eu imediat cad de acord cu ei, spunîndu-le: Da,într-adevăr,moldovenii debili nu pot fi români. Şi ei nu doresc să fie în categoria moldovenilor debili,nu se mai laudă că ar fi numai moldoveni,nu şi români.”
Vai, cita ingeniozitate. Cita strategie si gindire profunda. Cred ca e rodul unor meditatii si consultari de amploare. Ei, ce sa va mai zic – incercati „strategema” data in continuare. Va urez ca odata sa nu sa se termine, cum se zice pe la moldoveni, „cu un pumn in bot” (or, oamenii reactioneaza diferit cind sunt numiti, fie si indirect, debili). Ei, cu asa abordari sa stiti ca unim degraba, poate chiar miine. Daca nu esti roman, esti debil. Dar oamenii nestiutori, care se cred moldoveni (din nestiinta, nu din rea intentie), tot debili sunt? Ah, am uitat: noi alegem intotdeauna calea usoara: in loc de strategii, strigam lozinci, in loc de convingeri, categorisim in debili. Ori e alb, ori e negru: ori roman, ori debil. Va urez „succese”.
D-na Pavlicenco, v-asi face acum o selectie cu perlele dvs lingvistice de adresare, de genu „cu prostii nu ma pun”, „comentarii de la aiuriti nu imi trebuiesc”, „cred ca mama ta are nevoie”, etc, da chiar nu are rost. Fara suparare, dar imi treziti o asociere puternica cu Jirinovschi din Rusia: unii il iubesc, altii il urasc, la alegeri vesnic ia procentaj mic. Stabil, dar mic. Oamenii vor cumpatare si stabilitate, si asta nu va veni daca Rusia va impusca americanii cu rachete balistice.
Sper ca ati inteles mesajul. Succese in ceea ce credeti Dvs eforturi.
Pt Dumitru Crudu
Nu voi tolera manipularile. Intii prezinti o lista cu perlele voastre, ale anonimilor, dupa care o prezinti pe a mea. Doar asa.
Vitalia, nici nu am spus ca nu sunteti ofensata pe blog, sau ca toti vizitatorii se comporta ideal. Ideea e alta: la obraznicie, Dvs raspundeti tot cu obraznicie, la ofensa – cu alta ofensa. Sau sunt sterse comentariile.
Chiar nu intelegeti ca nu asta e modalitatea corecta? Chiar credeti ca are dreptate cine spune o ofensa mai mare, sau cine o spune ultimul? In felul asta va lasati prada provocarilor – in felul asta, cineva intentionat scrie chestii indecente la adresa Dvs, numai ca mai apoi el sa savureze, si altii sa observe „explozia” Dvs verbala. Acel cineva, e un nimeni, ascuns dupa un nick – el isi poate permite sa scrie orice, nu are de pierdut nimic. Dumneavoastra, sunteti liderul unui partid, care intruneste mii de oameni, deci tre sa urmati anumite standarde, nu sa va coboriti la nivelul celor care insulta. Fiti mai sus ca ei. Asta era ideea, foarte simpla in esenta.
HAI LA LUPTĂ SĂ PLECĂM
DACIA S-O ÎNCHEGĂM
1.
Nemţii Ţara au unit,
Balticii s-au dezrobit,
Numai noi cei prăpădiţi
Am rămas tot ne uniţi.
2.
Măi, muntene, ardelene !
Măi, oltene, dobrogene !
Ai uitat de Bucovina ?
Basarabia ţi-i străină ?
3.
Suntem daci, români şi fraţi.
Suntem piatra din Carpaţi.
Tisa, Nistru, Marea Neagră,
Vrem o Ţară noi întreagă !
4.
Adu-ţi fiii prăpădiţi,
Dezbinaţi, nenorociţi.
Treji să fim, plecaţi la drum,
Viitor croind acum.
5.
Căci străinii ne separă,
Dezbinând a noastră Ţară.
Căci străinul ne conduce,
Spre pierzanie ne duce.
6.
Rus, ucrainean sau turc,
Toţi în groapă ei ne duc.
Fac republici, fac hotare,
Subjugându-ne mai tare.
7.
Cernăuţul şi Hotinul
Sunt călcate de străinul.
Bucovina lui Ştefan
Zace sub ucrainean.
8.
Şi Moldova-n-sărăcită
De străini e stăpânită.
Preşedinte, Parlament
Şi Guvern “independent”.
9.
Bolşevicii ne conduc,
Spre pierzanie ne duc.
Steagul lor e Stăpânirea
Noi dorim însă – Unirea.
10.
La Comrat şi la Tighina,
Limba rusă e stăpână.
Preşedinte-avem, Başkan,
Dar românul e orfan !
11.
Până când răbda-vom noi,
Flămânzind fiind şi goi ?
Să-i hrănim pe mafioţi,
Pe tâlhari, bandiţi şi hoţi ?
12.
Nu-s salarii, pensii nu-s,
Toate-n punga lor s-au dus.
Nici copiii nu învaţă,
Asta-i chin şi nu e viaţă.
13.
Moldovene, frăţioare,
Ţară vrei ori ţărişoare ?
Pentru cine tu munceşti,
Pe străin să-l tot hrăneşti ?
14.
Ţara ei, demult vândură,
Luându-ţi pâinea de la gură.
Datoria ţi-au impus,
Banii-n contul lor au pus.
15.
Te-au prostit şi i-ai ales,
Roadele ei au cules.
Trădători de neam, mişei,
Îi mai rabzi tu, îi mai vrei ?
16.
N-are rost tu să trăieşti
Rob să fii şi să-i hrăneşti.
Domni sunt ei,
Iar noi – pigmei.
17.
Nu! Ajunge, de ajuns !
Am trăit destul la rus !
Vrem o Ţară Românească,
N glia noastră strămoşească.
18.
Când vom fi stăpâni la noi,
Şi scăpa-vom de nevoi ?
Vom munci în libertate,
Tot românul mie frate.
19.
Limba noastră e frumoasă,
Lumea noastră-i omenoasă.
Blânzi suntem şi ospătoşi
Cu străinii cei porcoşi.
20.
Deci, treziţi-vă, măi fraţi,
Mândri fiţi şi nu răbdaţi !
Ridicaţi-vă cu toţii,
Jos mişeii-mafioţii!
21.
Strângeţi sabia în mâini,
Luaţi puterea la străini.
Şi la luptă să plecăm
Dacia s-o închegăm !
22.
Daci sunteţi, români-viteji,
Deşteptaţi-vă, fiţi treji !
Să trăiţi şi să-nfloriţi,
Patria s-o stăpâniţi !
23.
Reîntregind a noastră Ţară,
Va veni Norocul iară.
Fericiţi vor fi atunci
Românaşii – ai tăi prunci.
24.
Moştenirea e frumoasă,
Ţara noastră e aleasă.
Bunul Dumnezeu Va fi
Între noi, El va domni.
25.
Dar acum, sculaţi, români !
Apucaţi arma în mâini !
Să luptăm mai ostăşeşte
Ca strămoşii – vitejeşte !
26.
Pentru Limbă, pentru Neam,
Vom muri luptând avan.
Pentru Ţară şi pământ
Reîntregind hotarul sfânt !
D-le Dumitru:
Văd că trebuie sa-ţi mai dau explicaţii,dar,îmi pare rău să o fac,sunt nevoit să o fac,cînd am scris,te credeam mai înţelept:
În primul rînd am spus că e una din stratageme,în dependenţă de situaţie utilizezi şi altele,important e efectul.Mă gîndeam că ai să înţelegi singur că cînd e probabilitatea de a primi un pumn în bot, foloseşti alta strategemă.
Spre exemlu în aşa caz,cînd există probabilitatea de a „primi pumn în bot”, folosesc altă: Atunci îi enumer nişte savanţi,începînd cu M.Costin,Ureche,Cantemir,Marx şi Enghels,dacă respectivul e comunist,ş.a. care au demonstrat că moldoveniii,muntenii şi ardelenii au un singur nume, – român,şi, îl declar pe respectivul(ii) ca cel mai deştept dintre savasnţii timpurilor,sau mai folosesc,alte absurdităţi,(Absurdul cel mai bine se combate cu alt absurd echivalent). Adică ,în dependenţă de situaţie şi om utilizez strategema, important e rezultatul:I-ai dat material de gîndire oponentului pentru a se uita critic la propriile concepţii şi aşi pierde încrederea că ele sunt cele mai corecte.Adică începe să vadă mai bine lucrurile şi începe să fie mai sănătos în gîndire,pierzîndu-şi încrederea că vechle concepţii ar fi cele mai corecte. Astfel apare loc în mintea respectivilor loc pentru a înlocui vechile concepţii cu ceva calitativ mai superior,adică cu un inamicm ai puţin sau poate chear obţii cu un aliat chear mai mult.
Sunt foarte multe strategii de utilizat,important e să recunoşti că dacă ştii să le utilizezi eficient,este şi efect de la ele.Dacă cumva nu merg unele undeva,trebuie pur şi simplu să-ţi perfecţionezi stratagemele şi proceele ştiinţifico-psihologice.
M-am săturat aici să intru în detalii, cine are minte să înţeleagă,va înţelege şi din puţinele spuse de mine aici,cine nu,degeaba am să-i lămuresc mai multe.
Aşa că,d-le Dumitru hai să ne perfecţionăm prin schimb de experienţă spre a şti cum să vorbim cu poporul nostru. Dacă nu vom şti noi,vor şti cum să vorbească cu el comuniştii şi stataliştii şi îl vor pune pe capul nostru…
Anatol
Te credeam si eu mai intelept, d-le Marin. Niciodata nu stii cind exista probabilitatea de a primi un pumn in bot, si cind nu. Mai ales cind vorbesti pentru prima data, cu un om total necunoscut. Mataluta cred ca poti citi pe fata, sau in palma, si stii dinainte. Oamenilor mai bine dati-le ceva de mincare, decit enumerari de savanti.
Subiectul nu este cumva Consiliul Unirii?
Sau tocmai de aceea, atacurile la persoana incearca sa deturneze atentia de la obiectivul propus si sa impiedice discutiile constructive?
Domnule Crudu, aveti ceva propuneri care ar putea misca inainte aceasta miscare?
Dar dumneavoastra domnule Radu E?
Haideti sa vedem impreuna daca afara de critici inainte de a demara actiunea avem si ceva comun.
Poate ar fi bine de inceput cu inventarierea resurselor umane, politice, ale societatii civile.
Poate ar fi mai indicat de stabilit un program al miscarii: principii, scopuri, metode.
Nu spun mai mult, deoarece seamana a da sfaturi, iar fiecare stie proverbul: „nu-mi da sfaturi ca stiu sa gresesc si singur”.
Deci, luati-le doar ca pe niste sugestii. Dar zau, de departe, certurile astea nu aduc nimic bun si cei care sunt nedecisi, vor fugi ca dracul de tamaie daca vad atata dezbinare si scandal intre unionisti.
A fi roman e rusine! romanii sint o specie de animale aparute in urma unei incercari nereusite a Mantuitorului de a crea OMUL! Nu exista nimic mai spurcat, mai injositor, mai marsav, mai lenos decat romanul! In vremea razboiului nici soldatii germani, nici cei sovietici nu mincau din bucatele gatite de catre femelele sau cum se spune in romana muierile romance! Sintem Moldoveni si ne mandrim cu asta, in ceea ce priveste teritoriile ocupate de catre romani, vor reveni degraba sub denumirea si in componenta Mldovei Independente! Deasemenea teritoriile care apartin Bulgariei si Ungariei vor reveni respecti acestor tari! Rezervatia speciei romane va deveni o rezervatie naturala a acestor animale!
Pt Dumitru Crudu
Nu accept ofensele. Eu am inghiti suficiente ofense in acesti ani pe blog. Eu nu sterg mesaje decit foarte-foarte-foarte rar si previn. Colegii mei sint suparati pe mine si imi cer sa sterg mesajele urite. Eu le las. dar nu abandonez ideea sa ii obisnuiesc pe oameni sa nu scrie urit si cu rautate. Da, stiu ca sunt provocatori, dar nu imi propun sa ii cistig, recurgind la o vorba dulce. Nu vreau, pt ca ei sunt pusi sa faca asta, ei nu o fac din greseala sau dintr-un impuls trecator. De aceea, – cu platitii si angajatii sunt cum sunt. Pe ei nu-i voi cistiga si nici nu-mi propun. Nu am inteles insa de ce nu primesc un raspuns la intrebarea: de ce e greu sa fii educat si sa discuti civilizat? De ce?
Pentru Maria:
Ai dreptate moldovenii debili,slugi ruseşt care nu ştii cei cu ei pelumea asta nu pot fi români,ei pot fi doar slugi şi ieniceri ruseşti,Vai de capul la aşa jertfe!
Dle Mircea Popescu
Chiar nu observaţi tactica PNL, Dnei Pavlicenco de a atăca alte forţe politice proromâne ? Încă nu a-ţi înţeles care este scopul secret , nu acel măreţ declarat, a Dnei Pavlicenco? Aduceţi-vă aminte de Roşca!
Dle Dumitru Crudu
Faceţi impresia de persoană citită.
Oare încă nu a-ţi înţeles că cei mai ideali, „curaţi ca lacrima”, unicii patrioţi (care au luat estafeta de la Roşca)) sunt Dna Pavlicenco cu echipa PNL?
Dna Pavlicenco
Eu am numit pe cei ce nu se obosesc să scrie de fiecare dată aici pe blog cu atacuri asupra PL (opinie, Luca, Patriciu). Acei care nu au blogul lor din PNL, şi nu scriu (sau rar cînd scriu) – Dnele A. Can, V. Creţu, Dnii A.Revenco, M. Severovan, P. Moisei, M.Rusu, … sunt la fel din echipa Dstră. Inclusiv şi Dna A. Can. Deci politic gîndiţi la fel „despre subiectle nominalizate” – lupta murdară cu PL.
A fi rus e cea mai mare rusine! Rusii sint un amestec de tatari. Rusii nu sunt o rasa omeneasca normala, ci niste corcituri de rase asiatice inferioare aparute in urma unei incercari nereusite a Mantuitorului de a face experiente genetice cu OMUL! Nu exista nimic mai spurcat, mai injositor, mai marsav, mai BETIVAN decat rusul care bea vodca si leneveste cat e ziua de lunga! Nu exista femei mai urate si mai curve decat rusoaicele bete si buhaite care se bat precum barbatii cu cutite si pistoale. E plina Europa de curve rusoaice. Sunt pline Londra, Amsterdamul, Köln si toate marile orase europene de curve din Rusia si Ucraina. Curvele rusoaice sun intotdeauna bete si buhaite cu un inceput de guşa endemica. Sunt cele mai disgratioase si ieftine curve. Mergeti si va veti convinge. In vremea razboiului nici soldatii germani, nici cei romani nu mincau din bucatele gatite de catre curvele betive rusoaice pentru ca nimeni nu mananca scarnavie ruseasca! Suntem ROMANI si ne mandrim cu asta, in ceea ce priveste teritoriile ocupate de ucraineni si rusi, ele vor reveni in curand la ROMANIA MARE. De asemenea teritoriile care apartin Finlandei, Poloniei, Slovaciei, Chinei, Japoniei si altor tari ocupate si distruse de cizma rusa vor reveni acelor tari sau se vor elibera de sub jugul imperiului rus. Imperiul actual numit Российская Федерация este o inchisoare a popoarelor, un laborator urias de indobitocire si distrugere a numeroase popoare! Moarte imperiului rus si libertate teritoriilor ocupate poloneze, romanesti, finlandeze, japoneze, chineze etc!
ANUL 2012:
DOSARELE VIITOARE ROMANII RE-INTREGITE ( II / 23 )
––––––––––––––––––––––––
La Chisinau s’a format CONSILIUL UNIRII
care se va ocupa de organizarea acțiunilor de importanță majoră
în anul curent, 2012, cînd se împlinesc 200 de ani de ocupație ruso-sovietică a teritoriului românesc din stânga Prutului.
De asemenea, s-a examinat proiectul „Manifestului” Consiliului Unirii, care va fi redactat și lansat în spațiul public. S-a discutat despre eventualitatea unui Președinte de Onoare, ca simbol al rezistenței românilor din stînga Prutului în fața ofensivei constante din partea forțelor antiromânești și antiunioniste pe această multpătimită
palmă de pământ.
A fost format un grup organizator, mai restrâns, care va pregăti ședințele grupului de lucru și va acționa pornind de la sarcinile repartizate asumate de responsabili pe compartimente.
De asemenea, s-au stabilit obiectivele pentru etapa următoare,
legate de elaborarea unei concepții a acestei structuri, care urmează
să se amplifice printr-o eventuală Mișcare omonimă, ce va include români și alogeni de pe ambele maluri ale Prutului, structuri din sectorul asociativ, partide, persoane fizice, demnitari. Unul dintre obiective este participarea la acțiuni comune ale românilor din întreg spațiul românesc.
http://www.pavlicenco.md/2012/02/15/consiliul-unirii-a-demarat/
http://www.rgnpress.ro/rgn_12/categorii/politic/4694-masa-rotund-in-problema-unirii-cu-ara-la-chisinau.html
N.B.
Amintim ca in ianuarie 1992 se formase deja un prim Consiliu al Unirii, format din deputati din Parlamentul de la Chisinau si cel de la Bucuresti.
–––––––––––––––––––––––––––-
Lista persoanelor prezente la masa rotundă
în problema unionismului din 8 februarie 2012:
–––––––––––––––––––––––
1. Afanasiu Sergiu – directorul publicației ”Tribuna copiilor”
2. Balacci Veaceslav – președintele Asociației ”Realitate și Adevăr”
3. Balmuş Lucia – directorul SRL ”Val condra”
4. Beşleagă Vladimir – ex-deputat, membru-fondator al Consiliului Național al Unirii, membru al Uniunii Scriitorilor
5. Bolboceanu Ludmila – președintele Miscării femeilor din Moldova pentru combaterea saraciei si a analfabetismului,
profesoară la Universitatea ”Apollonia”, Iaşi
6. Brega Oleg – coordonator Hyde Park, Curaj TV
7. Bucicov Sergiu – avocat
8. Butnaru Val – reprezentant al portalului ”www.union.md”
9. Butnaru Valentina –
președintele ”Societății Limba Noastră cea Română”
10. Calmîc Ion – inginer
11. Can Alexandra – ex-ministru al industriei și comerțului în Guvernul Ion Sturza, director general al S.A. ”Artima”
12. Caraman Anatolie – președintele Asociației ”Tiras-Tighina”
13. Chiriac Vasile – om de afaceri
14. Ciorici Vlad –
preşedintele Asociației obștești ,,Memoria victimelor comuniste”
15. Ciubotaru Mihai –
preşedintele ”Societăţii scriitorilor români din Basarabia”
16. Cucuietu Călin – Accent TV
17. David Alexandru – preşedintele comunităţii religioase „Filiala Floreni a Frăției Ortodoxe Române”, Anenii Noi
18. Deleu Iulia –
președintele Fundației obștești ”Dreptul și Democrația”
19. Dembițchi Mihai – pensionar MAI
20. Dolganiuc Valentin –
ex-deputat, membru-fondator al Consiliului Național al Unirii
21. Druţa Filipp – jurist
22. Graur Dumitru – jurist
23. Iuri-Apostol Andrei – ex-deputat, om de afaceri
24. Maimescu Ştefan – ex-deputat, membru-fondator al Consiliului Național al Unirii, membru al Consiliului Asociaţiei ,,Parlamentul– 90”, Asociatia socio-culturala ”Maluri de Prut”
25. Marin Anatol – profesor de istorie
26. Maxian Gheorghe –
președintele Asociația oamenilor de știință, cultura și artă din Orhei
27. Mărgărint Nicolae, jurist
28. Mîndîcanu Virgil – profesor universitar, doctor habilitat
29. Mîrzenco Gheorghe –
membru-fondator al Mişcărea ”Memoria Neamului”
30. Moisei Iurie – pensionar militar
31. Moşanu Alexandru –
președintele primului Parlament democratic, academician, redactor al revistei ”Destin românesc”, reprezentant al ”Mișcării civice 1812”
32. Negru Nicolae – jurnalist
33. Onoje John – cetățean al RM de origine africană, refugiat politic
34. Paladi Gheorghe – istoric, conferenţiar universitar
35. Pavlicenco Vitalia – ex-deputat
36. Petrenco Anatol – istoric, profesor universitar
37. Plămădeală Oleg – avocat
38. Revenco Anatol – medic
39. Rusu Mircea – președintele Asociației ”Libera inițiativă”
40. Severovan Mihai –
preşedintele Asociației Patronatului din Serviciul Public
41. Strîmbeanu Andrei – ex-deputat, membru al Uniunii Scriitorilor
42. Ţapeş Valentin – om de afaceri
43. Ţîcu Octavian – cercetător-coordonator IISR, AŞM
44. Ţurcanu Timotei – inginer
45. Viţă Gheorghe – jurist, vicepreședinte al Forului Democrat al Românilor, președintele Uniunii Românilor din Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța
MARIA,
Citind spusele tale de la ora 00:12, cum ca ,citez:
„A fi roman e rusine! romanii sint o specie de animale aparute in urma unei incercari nereusite a Mantuitorului de a crea OMUL! Nu exista nimic mai spurcat, mai injositor, mai marsav, mai lenos decat romanul!’, mi-a venit in minte declaratia recenta a ambasadorului Frantei, potrivit careia 70% dintre femeile de acolo se prostitueaza.
Evident ca eu nu te cred o curva si cred ca tu faci parte din categoria fetelor prea urate si batrane care s-ar prostitua,dar nu se uita nimeni la ele…
In rest ,eu iti spun ca nu sunt de acord cu astfel de generalizari jignitoare ,mai ales cand e vorba de poporul roman,din randurile caruia fac parte si romanii basarabeni…
Tu carui popor apartii,scumpete mica?
Felicitări pentru D-l Gheorghe! Domnia voastră aţi transpus în versuri ideile mele. Cred că sunteţi fratele meu în oglindă. Mă bucur că, treptat ne regăsim. Străbunicul meu ar fi fost mândru de Dvs. Sper ca ideile noastre naţionale, de Reunire, să devină efective până la termenul fixat de mine. Trebuie să fim cu toţii alături de D-na Pavlicenco. Cu stimă!