Incep coalitiile monstruoase sau Decretul lui Ghimpu a dat identitate romaneasca R.Moldova

Vroiam sa scriu doua articole, dar voi incerca sa imi imbin ideile in unul. Doua evenimente, dupa tristetea abatuta asupra romanilor din RM pe 22 iunie 2010, de la zisul Memorial mai mult comunist (mai tineti minte spusa proverbiala a lui Voronin „Na hren s pleaja!”, ies in fata alegerea, prin tradarea AIE, a unui peledemist in CMC si decretul lui Mihai Ghimpu, privind ocupatia societica si comemorarea victimelor comunismului, decret necoordonat cu AIE.

Pentru a epuiza subiectul dezamagirii de la 22 iunie, plasez doua postari ale vizitatorului Mihai Romanul: “Consider oportun ca domnii Filat şi Ghimpu să-şi ceară scuze public românilor basarabeni şi întregului popor român ca la data de 22 iunie, probabil orbiţi de posibilitatea de a mai puncta la atragerea electoratului comunist (lucru, in principiu, binevenit), au adus un afront memoriei Armatei Romane. Consider gestul de la 22 iunie ca o sfidare a memoriei şi rolului Armatei Romane şi a umilinţei pe care au suferit-o românii basarabeni în perioada 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941, intre care şi primul val de deportări. Cit priveşte acţiunea pe care tocmai a lansat-o Mihai Ghimpu vis-a-vis de data de 28 iunie, evident, este un semn pozitiv, pentru care trebuie felicitat. Ar fi fost culmea să închidă ochii şi referitor la această dată, care a deschis drumul umilinţelor românilor basarabeni. Aştept încă scuze pentru 22 iunie! La anul cine are demnitate, să facă bine şi să cinstească memoria ostaşilor români care au luptat pentru dezrobirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord.”

Cred ca aceasta postare ne arata ca trebuie sa reasezam temerar istoria pe fagasul corect, european, nu prin prisma istoriografiei sovietice rasideologizate, care a servit bolsevismul, leninismul, stalinismul, brejnevismul si care serveste astazi putinismul si medvedismul.

Acum sa le luam pe rind. Peledemistul Ghenadie Dumanschi a fost ales, la limită, în funcţia de preşedinte al Consiliului municipal Chişinău, insa fara voturile consilierilor PL, care si-a motivat pozitia prin faptul ca a fost o iniţiativă neparvenita de la membrii alianţei, propunind sa fie trimisa spre reexaminare, “pentru a nu ne amesteca cu comuniştii”. Sa intelegem ca Dumanschi a fost votat si de consilierii PCRM, si de consilierii PPCD. Presupun – nu spun mai mult, ca Mihai Severovan, consilierul PNL, nu l-a votat.

De ce a procedat astfel PLDM? Am mai scris si repet. PLDM isi testeaza si demonstreaza, ba chiar incepe sa obisnuiasca si populatia cu faptul ca se poate coaliza cu PCRM, ba chiar cu PPCD. Poate va salva PLDM-ul doar faptul ca PPCD inca nu va trece in Parlament. Pe aceasta adresa http://unimedia.md/?mod=news&id=20087 puteti vedea cum se lauda Filat: „În orice situatie, exclud colaborarea cu Partidul Comuniștilor”. (Si, in continuare„Declarația aparține președintelui PLDM, Vlad Filat, oferită pentru Hotnews.ro. Întrebat dacă ia în calcul o eventuala intrare la guvernare cu PCRM, Filat a precizat: „În nici un caz. Eu am mai fost în situația în care să comentez speculații. Noi, ca partid, nu avem nimic în comun cu acest partid care iarăși nu are nimic în comun cu interesul cetățeanului din Republica Moldova. Și acțiunile noastre sunt îndreptate în a obține un rezultat care să ofere guvernare liberal democrată țării, dar nu posibilități de combinații în acest partid.”) Poate fi un prim-ministru chiar atit de mincinos? Dupa ce ne-a povestit cum nu-l cunoaste el pe Sorin Ovidiu Vintu, aratind ce tinere scurta de minte poseda, dupa ce ne povesteste despre liberalizarea regimului de vize, ca o diversiune menita sa ii descurajeze pe romanii din RM, ca sa nu mai ia cetatenia romana, ci sa astepte pomeni de la cosmopolitul Leanca, iata acum Filat ne spune ca nu va colabora cu (virgula) comunistii, insa peledemistii lui ii incalca angajamentul peste numai … doua saptamini. Ori, poate, nu mai controleaza Filat situatia in partid?

In felul acesta, verzii (nu ecologistii, desigur) isi probeaza clar statutul de solutie imorala in politica moldoveneasca. Si asta e doar inceputul. Scriam mai inainte, cind intrebam, intr-un articol, “Ce a cautat Filat la Voronin?” ca PLDM va fi capabil pe viitor sa faca o coalitie si cu … PCRM. Pe undeva eu nu am crezut, la inceput, ca proiectul Filat a fost initiat pentru a anihila ascensiunea lui Dorin Chirtoaca. Acum as putea sa cred. Este curios cum priveste acest lucru Sandu Tanase, dar si liderul de opinie Constantin Tanase. Ceea ce putem spune noi, e ca viata politica devine foarte interesanta, nu ne vor mai plictisi satuii si sfidatorii – pentru noi, bastinasii calcati in picioare, – doar comunisti-capitalisti.

In clipa cind scriu, Sandu Tanase o scalda vorbind de Decret, dar e mai bine asa, pentru ca putea fi si mai rau. Spune ca nu este PL in drept sa emita un asemenea Decret si ca nu are Ghimpu ratingul pentru a fi facut asta. Frumos. Da, nu s-a consultat Ghimpu, pregatind acest Decret, dar ar fi mai potrivit sa inghititi galusca si sa mai taceti din gura, pentru ca va faceti de ris sa criticati Decretul. Ca doar nu-l va retrage, nu? Dimpotriva, el i-a pus pe toti, dar cel mai tare pe Filat, intr-o mare incurcatura. Pai – cum altfel? El alearga, i-a luat locul lui Olejka Voronin si “munceste numai el in RM-eaua noastra”, inverzeste atitia comunisti si, cind colo, trebuie sa se defineasca in raport cu cele mai dureroase aspecte ale istoriei noastre nationale! Na hren ele lui ii trebuiesc! – cum spunea Voronin!

Iata acest Decret scoate masca de pe toti. Repet – nu ma astept la nimic de la PD. El isi are rolul si electoratul sau. Bine ca Serebrian isi ia catrafusele si fuge in Franta, sa nu mai stea dedublat pe aici. Dar Filat, care a plecat dintr-un partid social-democrat, dar nu a mai devenit nici pe departe un partid liberal, ci unul, poate, doar agrarian, exceptind unele persoane de culoare nationala din PLDM (nu vorbesc nici de Iurie Leanca, nici de Calin Vieru – unul e cosmopolit, altul – e paralel), e pus acum intr-o mare dificultate. Ghimpu ii cam anuleaza efortul de „mare pragmatic” si „de mare gospodar”, care, ca sa vezi, “are de guvernat o tara”. Si o guverneaza astfel, incit ne ineaca stirile privind contrabanda cu tigari.

Ghimpu a respectat Declaratia de Independenta si e foarte bine ca a avut acest curaj national, ca a avut demnitate. Sprijinim acest Decret si ne bucuram ca, in sfirsit, cineva va continua linia noastra, a PNL, de a informa si cultiva electoratul, nu doar a se plia pe asteptarile unei societati manipulate 14 ani, din cei aproape 20 de ani, de catre agrarieni si comunisti.

Ghimpu nu s-a consultat cu AIE. Ei si ce? Dar a facut un lucru bun. Daca se consulta, nu-l emitea, asa ca nu mai intrebati de ce nu s-a consultat. Asemenea oportunitati sint putine in istorie si e bine ca Mihai Ghimpu a folosit-o pe asta, una mai rara. Daca voi, ceilalti din Alianta (de bilbiiala prorusa a lui Urecheanu nici nu mai spun), nu va veti potoli si nu veti inghiti adevarul national privind istoria trista a Romaniei, din care facem parte si noi, ii veti dezamagi pe tinerii sincer romani din RM, care au protestat pe 7 aprilie, dar si intelectualitatea, pe care o tot cumparati cu verzisori si cu favoruri de tip comunist. Opriti-va si fiti impreuna cu cei 80 la suta de romani din R.Moldova, pe care, impreuna, trebuie sa ii cultivam prin adevar si sa le redam identitatea romaneasca. Lasati-o mai moale cu economia si cu partea sociala. Nu va iesi nimic niciodata in nici o tara, daca nu stie ce identitate are aceasta tara. Ghimpu astazi i-a dat identitate R.Moldova. O identitate romaneasca.

Vitalia Pavlicenco

Loading Facebook Comments ...

63 Comments

Add a Comment
  1. CU CINE SA DISCUTE CU MALDAVANUL DE LUPU, CU TRICOLICUL DE URECHEAN, ORI CU
    LATIFUNDIARUL DE FILAT.?
    NU VEDETI CA AIE E PE ULTIMA SUTA DE METRI-?
    MA INTREB ;CE COALITIE NE ASTEAPTA PE LA SFIRSIT DE AN-?, DACA EI SE MANINCA CA CIINII INTRE EI,
    CE VA FACE BIETUL POPOR, CA DOAR EL VA SUFERI

  2. Pt.Agata.

    A convinge membrii alianţei e tot una cum să convingi capra să nu meargă la iarbă.

    Ce nu vedeţi ce declaraţii antiGhimpu, antiromâneşti, antiadevăr, proruseşti declară liderii AIE, de parcă i-a fript cu ceva.

    Foarte corect a spus Ghimpu:

    ” Noi nu putem merge înainte cu un sac de minciuni în spate”

    Adevărul nu poate fi tăinuit şi acest decret trebuia elaborat încă 20 de ani în urmă.

  3. Da faptul că Lupu nu-şi schimbă părul, s-a convins probabil toţi acei , care tare îi mai apăra pe membrii alianţei cînd Pavlicenco încerca să spună adevărul privind aspiraţiile anti româneşti, antinato, proruseşti, care persită în alianţă de la începutul formării.

    Şi critica în adresa alianţei privind 9 mai şi 22 iunie Ghimpu singur a recunoscut că alianţa la împins pentru a depune flori şi a merge la paradă, şi bravo lui că a înţeles în sfîrşit că opoziţia constructivă poate aduce numai folos valorilor şi intereselor naţionale.

    Pentru 22 iunie l-am criticat da pentru 28 iunie î-l aplaudăm.

    Acesta şi este opoziţie constructivă.

    Acum sperăm Ghimpu să vadă cine-i sunt aliaţii şi cine adversarii.

  4. Ptr. Gh.V. care spune:

    Părerea mea, ar trebui să vină toată lumea la Palatul Republicii, către ora 11.00 pentru a susţine procesul de democratizare a Moldovei de ideologia lenistă-stalinistă-voroninist-putinistă-medvedevistă!
    ===============

    Intr-adevar, sustinerea lui Ghimpu pentru acest gest de curaj si patriotism printr-o adunare spontana sau chiar organizata de MAE, PNL, PL si alte formatiuni politice si organizatii civice ar insemna ca Basarabia s-a trezit.
    Probabil, televiziunile, mass-media, mijloacele de informare internationala vor reactiona si vor atrage atentia ca basarabenii doresc cu adevarat o schimbare pro-europeana, nu o ramanere nostalgica spre trecutul sovietic.

  5. Pt Agata

    Ei stiu foarte bine ce am facut si ce fac. dar tocmai asta ii deranjeaza si asta arata calitatea clasei noastre politice.

  6. Bravo!!!
    Am admirat intotdeauna aceasta Doamna!

  7. Daca multregretatul Grigore Vieru ar vedea in ce partid este fiul sau,mai moare odata.

  8. De acord trebuie demascaţi cei ce se opun expunerii în direct a adevărului despre ocupaţia Basarabiei, despre limba română şi identitatea basarabenilor pentru că ei sunt din hoardele de invadare şi sovetizare , ori rădăcini de ale lor, ori cozi de topor – paraziţi profitori şi astăzi de ocupaţie (deacum rusească ) şi ideologia utopică -comunistă. De scos la văzul tuturor toţi aceşti stepaniuci, pasaţi , moţpani, diacovi, muşucei, braghişi, urecheni, toate gunoaiele politicoase şi popimea Moscovei.

  9. Scuze. Am făcut o eroare . Rog sa ştergeţi comentariile mele de la acest articol.

  10. Pt valeria

    Filat ne crede manipulabili, ca sa nu spun prosti. Si pe voi, din Europa, care v-ati rupt giturile sa il votati. Dar nu are mesaj, nu tine la valorile nationale. iata acum sa vedem care e fata sa adevarata.

  11. Pt adrian

    Pai si aici, cu fiul Calin Vieru, Filat a manifestat cinism. L-a luat dupa moartea lui Vieru, sa isi faca imagine falsa partidului. Iar Calin – ce sa iei politic din el? Se cearta cu sotia de la avere, ca asa e „fruntea” peledemista…

  12. Nu credeam,pana azi,d-na V.Pavlicenco,ca au sa iasa in evidenta si alte lucruri,care nici prin cap nu imi treceau ! Am citit,pe site-ul UNIMEDIA,dar si pe alt site,unde se face trimitere,printr-o postare,de catre cineva,un simplu nyk,ascuns in spatele unui calculator,ca se propaga ..ura si xenofobia Romana !!! Am sa fac,cu ingaduinta d-voastra un copy-paste,la acea postare,care inca …rezista acolo,si nu este..indepartata !
    „Letopisetul, 19 martie 2011, ora: 14:00;
    -3 (9)
    răspunde
    Actiune de comemorare a victimelor regimului romin de ocupatie:
    evenimentul va avea loc la 27 martie 2011 in PMAN in fata cladirii guvernului:
    La actiune vor participa un sir de organizatii obstesti.Sint invitati toti doritorii!
    daca tinem la memoria inaintasilor nostri,care au avut de suferit
    si au fost asasinati fara vina,venim la eveniment
    afla detalii aici:
    patriotism.md”…..Stau si ma intreb retoric,la cine foloseste aceasta…..miscare,numita emfazic : miting?…Si o alta intrebare : la acel „miting”, dintre participanti,cati detin pasaport Romanesc??? Cred,si sunt sigur,ca zicala : pe afara e vopsit gardul,inauntru-i leopardul !, este inca valabila !

  13. Pt ionescu tudor

    Nu ma mira nimic. Am spus si repet – Rusia nu ne va permite sa ne rupem de orbita ei si orice guvern necomunist se va confrunta cu atitudinile ostile ale Rusiei, carora trebuie sa le faca fata cu demnitate, nu ca si comunistii sau chiar mai rau pe alocuri, bagind capul in nisip. Deocamdata, nu avem la guvernare politicieni demni in acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *