Faceti si DREPTATE deportatilor, nu doar actiuni electorale!

Persoanele deportate de catre autoritatile sovietice din Basarabia (acum – al doilea stat romanesc) ramin nedreptatite in Republica Moldova. Deportatile au fost o crima odioasa, de care unii scriitori au incercat sa scrie sub regimul comunist pina la Independenta, bucurindu-se ca reuseau sa plaseze, macar incifrat, ideea sau notiunea de „ridicati”. Este extraordinara abordarea de catre noile televiziuni – Jurnal TV si Publika TV – a acestei tragedii a romanilor. Poate gresesc, dar inca nu vad discutii ample si la Moldova 1, care are cea mai mare acoperire nationala, ar fi cazul ca ele sa fie cit mai intense, documentate, cu dezbateri si cronici si la Prime 1, cu participarea si a celor care au supravietuit acestei terori si distrugeri omenesti. Mie, recunosc, la cit am scris, simt ca imi lipsesc, din cauza emotiilor, cuvintele prin care sa exprim dimensiunea tragediei. Mi se pare ca nici un fel de cuvinte nu pot acoperi suferintele suportate de oameni doar pentru ca erau romani, gospodari, preoti, mici negustori, pentru ca fusesera alesi primari, pentru ca erau membri ai unor partide politice. Toti – categorisiti drept “elemente contrarevolutionare”, ce “impiedicau” colectivizarea in statul artificial “moldovenesc”, urmarindu-se bagarea fricii in oameni, pentru a-i face total supusi, si crearea unui avanpost al Rusiei in fata Occidentului, a Romaniei. Un proces constant impotriva Romaniei si a tot ce e romanesc, fata de care ura cultivata nu iese nici astazi din sufletele persoanelor ce ramin inca victime ale ideologiei staliniste, ce ramin inca, in mod regretabil, “persoane stricate” de regimul sovietic antiromanesc antiuman. Regim care a facut executari in masa in Basarabia, i-a bagat pe romani in gropi cu var, i-a supus genocidului prin foamete organizata si altor persecutari, gen bagare in spitale de psihiatrie etc.

Din acest punct de vedere, apreciez discutiile pe acest subiect, insa nu doar cind se comemoreaza evenimentele nefaste si victimele lor. In Parlamentul 2005-2009 am fost unicul deputat cu o luare de cuvint in lectura intii,  coordonata cu Alexandru Postica si Valentina Sturza, la proiectul de lege privind modificarile pentru recuperarea prejudiciilor pricinuite sarmanilor ce au mai ramas in viata. PPCD, “prieten” cu Voronin, opta puternic pentru condamnarea Golodomorului din Ucraina, sa se arate “mare amic” al lui Iuscenko, dar uitase de Golodomorul romanesc, pentru ca asta nu place Moscovei, nici coloanei sale a cincea din R.Moldova – PCRM. E bine ca istoricul Ion Varta ACUM spala aceasta pata pepecedista. Prestatia sa si a lui Ion Turcanu la Cabinetul din umbra al lui Vitalie Calugareanu de la Jurnal TV au fost excelente. Intr-adevar – ce fel de discutii despre “eliberare” sau “ocupare” de catre Armata Rosie? Bine a spus Varta – “daca nu am fost ocupati, ce fel de Independenta ne-am proclamat in 1991?” Ma bucur ca tot mai putini se tem astazi sa pronunte cuvintul “Unirea”, cind se vorbeste de tragedia noastra, produsa exact pentru ca autoritatilor sovietice comuniste nu le-a placut Unirea Basarabiei cu Patria-mama Romania.

Articolul, insa, l-am scris si in legatura cu altceva. Este minunat ca vorbim astazi deschis despre deportari si deportati. E bine ca nu li s-a permis comunistilor sacrilegiul sa „spurce” Piata Marii Adunari Nationale in ziua cind romanii trebuie sa-si deplinga disparutii din cauza deportatilor. Ei, insa, se pling in continuare si pentru ca nu li se face dreptate. Atunci am luptat in Parlament pentru ca aceste compensari pentru bunurile confiscate ilegal sa se faca nu de la bugetele locale – sarace din cauza neextinderii, intr-un regim antireformator, a sectorului privat la sate si in raioane -, ci de la Bugetul Public sau dintr-un Fond special al Guvernului. Pentru asta urmind sa se gaseasca neaparat banii necesari.

Sigur, o guvernare cu demnitate nationala, ar cere despagubiri Rusiei, care s-a proclamat succesor de drept al URSS. Asa au facut Tarile Baltice, membre acum ale NATO si UE. Mai ales ca aceasta Comisie Cojocaru a facut evaluari, le-a prezentat si Veaceslav Stavila. Trebuie scoase monumentele Lenin si alte pietroaie dedicate unui regim criminal si inaltate monumente celor deportati. Si la noi trebuie sa fie asa. Sa speram ca unii guvernanti, mai ales foarte „liberal-democrati”, prieteni sau doritori de a fi amici cu Putin, il vor convinge pe acesta ca a apara adevarul istoric privind “ridicatii”/deportatii si dreptul lor legitim la intangibilitatea proprietatii private, la compensari morale si materiale sint lucruri firesti, nu geopolitice.  Neautorizind manifestarea comunistilor de 13 iunie, noua guvernare nu trebuie sa foloseasca ziua de comemorare a deportatilor in scopuri electorale. Iar cea mai mare dovada ca nu este asa ar fi modificarea DE URGENTA a legii privind recuperarea costului sau chiar a averilor confiscate de regimul comunist sovietic, ori emiterea unui Decret prezidential in acest sens. Odata si odata, trebuie pus punct acestei atrocitati, care se comite continuu fata de oamenii nevinovati, ale caror vieti au fost distruse iremediabil.

Faceti asta acum, stimati guvernanti liberali si democrati!

Vitalia Pavlicenco

Loading Facebook Comments ...

44 Comments

Add a Comment
  1. e frumos ce spuneti . mi se pare amuzant ca daunele materiale trebuie sa le suportam noi cei care am votat impotriva regimului Varonen .

  2. includem si pe evreii deportati de regimul Antonescu in lista despagubitilor sau ii asteptam sa moara?

  3. Problema deportatilor si despagubirii lor trebuie sa fie examinate odata cu chestiunea despre condamnarea crimelor natismului, comunismului, insemnelor s.a.m.d.
    Sa intrebam parlamentarii si guvernantii actuali si sa insistam la raspunsuri, oficial, prin vot in parlament si guvern :
    1. Deportarile au fost crime ?
    2. Dezmostemirea a fost crima ?
    3. Infometarea a fost crima?
    4. Asasinarea a fost crima ?……

    Trebuie sa stim cine/nominal/ dintre cei de la putere, considera ca aceste actiuni au fost crime si cine considera ca nu au fost crime,
    cine a votat pentru despagubirea deportatilor si cine a votat impotriva.

    Eroii si tradatorii trebuie sa fie cunoscuti.

    In decizia respectiva poate fi indicat un termen rezonabil, pentru despagubirea deportatilor – imediat, pentru mostenitori-dupa deportati.
    Important este ca in aspect politic crimele sistemului comunist sovietic trebuie sa fie condamnate. Cei care au avut de suferit sa fie indreptatiti.
    Este normal, mi se pare, sa avem pretentii catre rusia, care prin intermediul structurilor dirijate de la moscova, a comis aceste si multe alte crime.
    Si partidul comunistilor din Moldova, declarind ca este succesor al pcus, nu trebuie sa ramina „basma curata”, asa cum incearca sa fie succesor al ideilor, nu si a crimelor.
    Nu poate exista un partid politic cu o denumire, care trezeste in memorie toate relele, care pina in prezent inca ne mai urmaresc….

  4. … problema celor ucisi de comunisti , a detinutilor si deportatilor politici nu e rezolvata … toponimia bolsevizata sau rusificata a localitatilor nu a fost schimbata … insemnele si simbolistica regimului comunist domina si astazi tara . limba de stat nu reuseste sa se impuna cu autoritatea care ar trebui sa o aiba . slabe sperantele de a se misca lucrurile … cit timp la putere sunt neo-comunisti sau fideli ai moscovei , nimic nu se va clinti din loc .

  5. Jurnalul National

    Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale Moldovei. Acum, la câteva sute de ani după, de stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai vorbesc decât cel mult pietrele. Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.
    de Costin Anghel
    12/06/2010

    2614 vizite

    Imprimă

    E-mail
    Drumul spre Basarabia de Sud reprezintă pentru călătorul român o adevărată aventură. Treci de vama românească pe la Giurgiu, treci de cea moldovenească şi după numai un kilomentru intri în vama ucraineană. Aici ai nevoie de răbdare, prea repede… nu scapi. Ai timp să te gândeşti că odată aici a fost România, a fost istorica regiune Bugeac. Şi că, pe vremuri, stăpânitori erau regii daci sau domnitorii români. De la Burebista la Ştefan cel Mare. Oare ce a mai rămas în urma lor? Amândoi au ridicat sau au consolidat o cetate de legendă. Cetatea Albă-Bilhorod-Dnistrovschi. Ai ceva de mers până la ea. Drumurile nu sunt într-o stare prea bună, începi chiar să le apreciezi pe cele din România.

    Dar odată ajuns, vei vedea că tot efortul a meritat. Silueta impunătoare a cetăţii care străjuieşte vărsarea Nistrului în Marea Neagră, prin limanul Nistruli, se zăreşte de departe. Pe măsură ce te apropii, te copleşeşte. Treci podul de piatră şi te întâmpină şanţurile de apărare. Ar putea înghiţi o armată. Zidurile groase de câţiva metri, înalte de alte câteva zeci îţi dau şi ele impresia de inexpugnabilitate. Şi, totuşi, de-a lungul timpului a fost cucerită. Ba de români, ba de turci. Acum au cucerit-o scribii unei istorii mutilate.

    Amintirile cetăţii, după naţionalitate
    Anatolie Popescu, unul dintre marii români ai locului, spune o poveste interesantă, dar dureroasă despre cetate. „La intrare era stema lui Ştefan cel Mare. Au scos-o spunând că o duc la Odessa s-o restaureze. Nici nu au scos-o bine şi au zis c-au pierdut-o. La fel cum vor să piardă ce este românesc aici. Ghizii cetăţii spun vizitatorilor istorii diferite. Despre ce-au făcut românii aici îţi vorbesc numai dacă le spui că eşti român, altfel nu suflă o vorbă. De parcă noi n-am fi trecut pe aici… Priviţi! La porţi sunt lemne de stejar de pe vremea lui Ştefan, datate istoric. Nu ţi se spune asta… nu se spune nimic!”

    Cetatea atrage. Vin vizitatori. Înăuntru, pe zidurile late de apărare se caţără turiştii dornici de fotografii la înălţime. Fortul din mijlocul cetăţii stă nemişcat ca un centru de univers. Nu mai apără creştinătatea de păgâni, în schimb, Cetatea Albă se împute cu miresmele de friptane şi chiolhanuri. Istoria cetăţii se rezumă acum la petreceri, la grătare şi peturi de bere ciocnite pe iarba din interiorul fortificaţiei. Pe cât este de frumoasă cetatea, de impunătoare, pe atât de nefericită trebuie să fie ea. Cu stăpânii alungaţi din istorie, cu viaţa ciopârţită de interesele unor noi stăpâni.

    „La intrare era stema lui Ştefan cel Mare. Au scos-o spunând că o duc la Odessa s-o restaureze. Nici nu au scos-o bine şi au zis c-au pierdut-o. La fel cum vor să piardă ce este românesc aici. Ghizii cetăţii spun vizitatorilor istorii diferite. Despre ce-au făcut românii aici îţi vorbesc numai dacă le spui că eşti român, altfel nu suflă o vorbă. De parcă noi n-am fi trecut pe aici… Priviţi! La porţi sunt lemne de stejar de pe vremea lui Ştefan, datate istoric. Nu ţi se spune asta… nu se spune nimic!”
    Anatolie Popescu

  6. PDM a ieșit la atac: Actuala guvernare este doar cu un picior, comuniștii l-au ales pe Ghimpu, iar partidele liberale promovează un capitalism sălbatic! … POPULISM DE CEA MAI JOASA SPETA LA ACESTI NEO-STALINISTI OPORTUNISTI . PROBABIL DISPERAREA A CUPRINS INTREAGA CONDUCERE A PD , URMARIND TRENDUL DESCRESCATOR IN CARE SE AFLA ACEST PARTID , LUCRU INDICAT DE ABSOLUT TOATE SONDAJELE DE OPINIE . ACESTI COMUNISTI CU AERE SOCIAL-DEMOCRATE , UITA SA SPUNA ELECTORATULUI CA R.MOLDOVA E CEA MAI SARACA TARA DIN EUROPA , CU CEA MAI MICA PRODUCTIVITATE A MUNCII . SI ATUNCI DE UNDE SA VINA BANII PENTRU PROGRAMELE SOCIALE UTOPICE SI FUTURISTICE PE CARE LE PROPAGA , PENTRU A ZAPACI MASELE MAI PUTIN STIUTOARE ? CE SA MAI INMPARTI ? SARACIA LUCIE ? PROBABIL LUPU SI MAIMUTOII LUI UITA DE „FAMIGLIA” MILIARDARO-COMUNISTA A LUI VORONIN …

  7. UN LUCRU E CLAR …IN ACEST MOMENT PD NU ARE DECIT VORBE GOALE DE OFERIT TARII …POPULISM ,DEMAGOGIE SI MINCIUNI FRUMOS MESTESUGITE …IN REST INTRE A O MIA VIZITA LA MOSCOVA , TOVARASUL LUPU LUCREAZA LA ADERAREA LA …U.E. …CHIPURILE . GREU DE CREZUT CA ACEST AMALGAM DE DIRECTII CONTRARE , CU CARE DEFILEAZA P.D. , ARE UN VIITOR VIABIL . SI IN CSI SI IN UE … SI PE CAL SI SUB CAL …

  8. Да никогда власти Молдовы не вернут награбленное своим политическим жертвам, потому как у власти сейчас потомки тех палачей, которые чинили расправу. И найдут понимание у своего «народа»: зачем возвращать? Самим мало! Вот организовать митинг, речь красивую произнести в память о жертвах, веночек положить – это можно. Все это лицемерие! Предвыборная кампания так называемых «либералов-демократов».

    В Молдове общество очень нуждается в социальном оздоровлении после 50 лет правления коммунистического режима. Воровство и коррупция в сознании населения стали считаться естественными, неотъемлемыми атрибутами власти.
    Уничтожив своих интеллектуалов и средний слой собственников молдавское общество (как и российское) заметно деградировало.
    Приравнивая коммунизм к фашизму, следует отметить в пользу последнего, что он не уничтожал собственный народ.
    Как бы красиво ни называли себя сейчас российские правители, по существу там правят неочекисты, запугивающие и обворовывающие собственный народ.
    Находясь под влиянием современной российской политической „элиты”, Молдова не скоро сможет соответствовать требованиям европейских стандартов.
    По существу власть в Молдове – это уменьшенная копия Российской. И там и здесь полный беспредел неконтролируемой власти , сверху до низу. Два полицейских государства, во главе с президентами-диктаторами.
    Я очень хочу, чтобы Молдова дружила с Россией, но я очень боюсь, что при поддержки Кремля и несамостоятельности наших политиков-марионеток, при их нежелании что-то менять в пользу народа, а не в пользу собственного кармана, мы будем прозябать в нищете и бесправии, покуда русский народ не проснется и не наведет порядок у себя в стране. Может быть, и у нас тогда что-то изменится к лучшему. Зная покорный славянский характер своих соплеменников, боюсь, что это произойдет не скоро. Хотя появляются стихийные попытки сопротивления разнузданному беспределу властей. И это радует.

    Больное общество готово признать, что бандиты лучше Ментов
    В Приморье молодые люди с оружием нападают на милиционеров и убивают их. То есть гибнут люди, явно нарушается закон. Тем не менее в блогосфере, в общественном мнении Приморья, да и других российских регионов можно заметить много сочувствующих этим «мстителям», считающих их этакими Робин Гудами, карающими «распоясавшихся ментов». Как объяснить это явление? Что происходит с нашим обществом? На вопросы «Новой» отвечает руководитель отдела социально-политических исследований Левада-центра Борис Дубин:
    — В целом население нашей страны к криминальному насилию, в частности, к убийствам, относится отрицательно. И, как показывают опросы, большая часть населения даже готова для убийц вернуть смертную казнь. Это с одной стороны.
    С другой стороны, милицией чрезвычайно недовольны. Во-первых, она не выполняет своих прямых обязанностей по защите граждан, работает сама на себя, на собственное обогащение и на тех людей, которые при власти и при деньгах. Во-вторых, люди чувствуют себя незащищенными от произвола самой милиции. И в-третьих, люди уже не верят ни в закон, ни в суд. В этом смысле уже на протяжении многих лет существует ситуация, когда страх, опасения перед милицией, ощущение незащищенности и неверие в суд и правоохранительные органы, по опросам, высказывают от двух третей до трех четвертей населения. Незащищенность — это очень плохой социальный признак.

  9. „În zilele următoare toate organizațiile teritoriale vor primi câte un automobil, dar nu pentru „plimbări la picnic”, ci pentru activitatea de partid. Licino budu smotreti (personal, voi monitoriza situația – traducerea redacției).”

  10. Vasile,Falesti PNL

    sant la munka,ciar in cea mai ramasa mental tara kommunista,Russia,moskova,sant membru de partid PNL,de multi ani sant pe aici ca,ci fost acasa poate eram si eu un candidat de deputat.Acasa in Basarabia d-tra vai mai usor sa va luptati cu koloana a5-cia,kommunistii,pseodo democrati,komsomolistii,ecetera,dar eu aici in inima tot raului poporului romanesc,ma mai lupt si cu ai cei care vorbesc”Maldaveneste”sant maldaveni si habar nau ce identitate au cine sant real de origine,mai mult ca atat,kand le vorbesc,ca eu sant roman de la Falesti si limba materna este romana,parca le dai cu leuca in cap!Pai zic ei daca esti roman,atunci ce cauti in russia.Le lamuresc la toti ca am nevoe de banii lor,dar de politica care au duso din toate timpurile catre neamul meu ROMANESC! nu am ochi sai vad!,in mare parte numai pe politicienii lor de toate timpurile de mai bine de 300de ani!Va spun sincer lumea de aici mai ales cea intelegenta,tot nui suvera pe politicenii lor si politiciile lor NKVDesti,dar nau ce face sau inradacinat pana intratat,ka nui mai skoti nici cu tankul!!! Noi romanii-basarabeni-moldavi,trebue sa ne facem temele pe acasa pana pe 15noembrie in fata tuturor instantelor ,comisiilor EUROPENE,si atunci nu vom mai avea radacini kommuniste,ba mai mult sper ca nici si pe urmasii lor komsomolisti!!!SANT convins,ca daca astazi aveam un presedinte kommunearo-komsomolist,nu ajungeam in relatiile noastre cu UE,la acest nivel!!!Avem mare noroc! ca la guvernare sant LIBERARII, lui Gimpu si Filat!,atfel lukrurile stateau cu totul altfel,astazi in relatiile noastre ku UE.,aveti grija de voi si rudele,apropiati,cunoscutii,bartinasii cum vor vota,ce ideei impartasesc si ce planuri au la alegerile anticipate,ca am indubieli,ca din AIE,sa ramanem,numai cu PL-PLDM,la care seva alatura si PNL,ca acolo ne este si noua locul,al nationalilor dar tot LIBERALI.De la moscova,de la un roman cu inima ranita,prin russia ratacit.Va iubesc pe toti cei cu INIMA ROMANA,VASILE-FALESTI-CHISINAU-MOSCOVA!

  11. Am incercat sa urmaresc in direct evenimentul, dar nu a fost de inteles discursul presedinelui lupu. In acelasi timp se auzea vocea a trei lupi si numai ecoul ultimei silabe. Exemplu concret : un oarecare cuvint s-a terminat cu sufixul „voi” si rasuna continuu la infinit „oi-oi-oi-oi-oi….”, a mai rasunat la nesfirsit prefixul „ceao-ceao-ceao-ceao….”.
    Nu am putut intelege nimic timp de 5 minute si am rostit si eu „ceao-ceao- ceao…” si am inchis.
    Ma intreb daca a fost atit de proasta translarea, a fost intentionat facut sa nu inteleaga nimeni despre ce se vorbeste sau a mers prost internetul .
    Una si buna am inteles: ca Diacov si Lupu ne vor salva de toate relele si ne vor aduce raiul pe pamint. Ce sa spun ? Daca nu au reusit in 15 ani, poate in urmatorii 150 de ani vor reusi….

  12. PT. Rusoaica. Ce rationamente lucide si dure,constatari obiective la aceasta Rusoaica!
    Interesant, simpatizati PNL-ul?

  13. pu Tira

    De ce anume credeti ca sustine PNL-ul ?

  14. ISTORIA AȘA CUM NU O ȘTIM. DEPORTĂRILE BASARABENILOR: TRAGEDII DE FAMILIE ȘI ȚARĂ

    Un articol șocant, despre suferința provocată de bolșevici basarabenilor. Trebuie preluat și citit de cat mai multi romani…

    http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/06/istoria-asa-cum-nu-o-stim-deportarile.html

  15. Dna Pavlicenco are perfecta dreptate cand se refera la chinurile prin care au trecut basarabenii (romani, gagauzi, evrei ) in anii 40-50 ai sec. trecut si guvernarea actuala are obligatia sa faca ceva concret pentru aceste victime ale regimului bolsevic.

  16. Pt. Spectator.
    Ar fi o buna varianta ca Rusoaica sa sustina PNL-ul. Nu vedeti ce inteligenta,competenta si capacitati de analiza are? Pe cind PNL-ul nu pre au lideri,in afara de A.Can.

  17. Dar de ce despăgubirea deportaţilor nu de făcut din bogăţia pcrm ca succesor al pcus? Doar comuniştii au planificat şi înfăptuit deportările. Prin judecată de confiscat bogăţia pcrm şi de împărţit celor deportaţi

  18. Cunosc multe persoane admirabile din PNL. Am fost la intilnirile organizate de partidele politice/inclusiv PNL/ in campaniile electorale. Au foarte multi tineri, care nu se dau „convertiţi” de Marii Lideri-politicieni pagubosi.
    Am urmarit prestatia publica a MAE+PNL.
    Am regretat ca PNL a participat pe listele MAE. Aveam intentia sa votezi PNL-ul, dar nu am facut-o. Cam la fel au procedat mai multe din cunostintele mele. Prezenta pe lista a unor membri MAE /”lideri mai cunoscuti”/ ne-a facut sa ne schimbam optiunea. In cazul in care PNL va participa la alegeri, vom ifluienta cum putem ca acest partid sa treaca pragul. Este absolut necesar ca acest partid sa treaca pragul.
    Prefer sa votez un partid cu oameni corecti, ne corupti, care nu depind de oligarhii financiari si gruparile corupte, care conduc din umbra tara dupa placul lor.
    Liderii arhicunoscuti de 20 de an incoace tot ne-au condus pina acum si la ce am ajuns ?
    Nu vedeti cîte feţe noi, oameni cumsecade, au aparut in partidele, care au trecut pragul, insa intrind in „hora” traditionala a liderilor istorici, se supun „ritmului” dansuli lor, se platocesc sub aripa lor sau pleacca dezamagiti intre timp de la ei. Unii cu „galagie”, altii mai discret, perzind increderea ca in aceasta tara se mai pot schimba lucrurile. Deamagirile sunt prea mari.

    Daca sa urmarim evolutia partidelor, constatam ca liderii partidelor sunt vinovati in tot ce se intimpla in societate si in partidele lor. Ei comanda si platesc muzica….
    Probabil ati observat ca in parlament numai Pavlicenco a fost insistenta, consecventa si a inaintat propuneri, care trebuiau votate fara intirziere, dar liderii Mari, cunoscuti in societate, nu au sustinut prin vot proiectele promovate.
    Au taraganat 20 de ani cu jumatati de masura ca sa se mentina la putere, au tot vinat voturi si au creat conditiile cele mai favorabile pentru intarirea puterilor celora care ne asupresc de zeci de ani.

  19. pentru spectator spune:
    13 June 2010, la 00:12
    „pu Tira

    De ce anume credeti ca sustine PNL-ul ?”

    Rusoiaca nu a scris ca sustine PNL-ul, insa ar putea sa faca anume aceasta alegere.

    Tira, in postarea sa a scris : „Ar fi o buna varianta ca Rusoaica sa sustina PNL-ul. Nu vedeti ce inteligenta,competenta si capacitati de analiza are?……PNL-ul nu pre au lideri,”

    La aceasta concluzie ar putea ajunge destul de multa lume, suficient pentru a trece pragul electoral.
    PNL pledeaza pentru depolitizarea tuturor oganelor publice.
    Aceasta ar permite ca in functii executive sa fie numiti cei mai buni profesionisti, cei mai…. si cu reputatie ne sifonata.

    Foarte multi oameni-buni profesionisti nu accepta calitatea de membru in careva partide politice.
    Niciun partid politic nu are suficiente cadre cu experienta bogata pentru a acoperi toate functiile in ierarhia administrativa.
    Oferta conditionata/mai intii trebuie sa accepti sa fii membru de partid si mai apoi oferta postului/ a unei functii nu este atractiva pentru persoanele libere, deprinse sa gîndeasca si sa munceasca bine, fara a fi fortat sa foloseasca timpul de munca in scopuri electorale , motiv care ar duce la scapari grave in activitatea functionala.
    Vedeti ce spun deschis comunistii, care boicoteaza sedintele in Parlament si pretind sa foloseasca transportul si alte mijloace costisitoare, motivind ca ei au intilniri cu electoratul.
    Cum ar fi de inteles ca odata alesi, fac ce vor si nimeni nu poate sa le impuna altceva.
    Poti face ce vrei, dar pe cont propriu si nu in timpul de munca si platit din buget.
    Regulamentul trebuie sa prevada foarte clar regimul activitatilor deputatilor.
    Trebuie sa te intilnesti si cu electoratul, dar numai in zilele prevazute pentru aceste activitati, cînd toti, conform graficului de lucru, „pleaca sa comunice cu electoratul” .
    Astfel, cei care non-stop muncesc sa-si exercite functiile cum trebuie, risca sa-si piarda electoratul sau sa nu-si indeplineasca functiile cum trebuie.

    Deci, PNL va antrena cele mai bune, oneste si ne corupte cadre, indiferent de apartenenta lor politica/ exceptie – apartenenta PCRM si alte forte politice retrograde/.
    Partidul se va ocupa de treburile partidului si functionarii de treburile statului.
    Angajatorii politicienilor, electoratul, va intelege incetul cu incetul ce se intimpla in societate. Odata si odata vor matura liderii, care promit una si fac ce le convine, nu ce trebuie.
    Trebuie tratat sistemul de maladia cronica, in care se afla si se scufunda in continuare.
    Functionarul public trebuie sa fie in serviciul cominitatii, nu comunitatea in servicul lor. Este dispus functionarul public sa serveasca cominitatea – poate activa in serviciu public, nu poate – nu are ce cauta in serviciu public.
    Sunt destule de facut in sectorul privat. Ori in sectorul privat trebuie sa asiguri autonomia financiara, nu ai de la cine astepta nimic, daca nu faci ce trebuie si cum trebuie. In sectorul privat ori muncesti din rasputeri cum trebuie, ori te „cuprinde” falimentul.

    Tira spune:
    13 June 2010, la 08:08

  20. Tira spune:
    13 June 2010, la 08:08

    Va multumesc pentru apreciere si va asigur ca avem in PNL multi oameni, care pot si stiu ce trebue de facut. Nu intimplator sunt si eu anume in PNL, alaturi de altii ca si mine.
    Daca doriti, veniti la noi in calitate de oaspete si o sa va convingeti.
    Daca doriti, veniti in ospetie la mine, sa discutam pur si simplu, nu neaparat de partide politice si politica.

  21. De acord cu tot ce spuneti, dar si dumneavoastra, doamna Pavlicenco, cand ati fost ani si ani in Parlament ar fi trebuit sa puneti problema cu mai multa hotarare. Nu poate nimeni sa va aduca reprosuri pentru ultimul mandat de deputat. La putere erau comunistii. Mai mult decat ati facut n-ar fi putut face nimeni. Dar ati fost si deputat PFD, parte a ADR. Ati avut acces direct la guvernare. Era poate cazul ca atunci sa aveti o pozitie mai activa. Nu va dau in obraz. Va invit la autoanaliza. E foarte buna pentru toti acei care pornesc sa faca analize si analizarea altora. La noi se intimpla, nu stiu de ce, intotdeauna invers.

  22. Ii dau dreptate si Agatei

  23. Agata spune:
    13 June 2010, la 15:03

    Nu sunt avocat al d.Pavlicenco. Pur si simplu doresc sa spun opinia mea.
    Din cauza insistentei, cu care promova deverse chestiuni din programul AMN, unde era membru, d-na V.Pavlicenco a fost data afara.
    Cred ca din acest motiv nu o doresc alaturi liderii altor partide, care pomit multe, dar le fac numai pe cele marunte. Ei accepta ca d-ei este harnica, insistenta, curajoasa, principiala, nu este corupta, este bine organizata, poate organiza foarte bine activitatea sa si a echipei….are multe capacitati pozitive. Au gasit un cusur: nu este „ascultatoare”. Oare cei „ascultatori, obiedienti si servili” sunt si curajosi ? Pot ei cricni contra sefului ?
    Fiecare dintre liderii partidelor politice considera ca ar fi bne, daca PNL s-ar dizolva si ar veni pe rînd la ei, fara Pavlicenco.
    Sa aduc un exemplu: ieri si astazi posturile de radioteleviziune vorbesc numai despre deportati si mitingul legat de aceasta.
    Mitingul poate fi organizat ori de chite ori se doreste, ca sa nu uite nimeni niciodata crimele savirsite de imperiul sovietic in frune cu partidul comunist.
    Oare acum, daca avem majoritatea democratica la guvernare, nu trebuia sa se adopte decizia de despagubire a celor, care au fost ridicati cu forta si dusi in siberia? Ce poate fi mai firesc ca acest lucru, daca tot ne dam foarte afectati de tragedia, pe care au trait-o concetatenii nostri ?
    Oare cine s-ar fi abtinut de la votarea acestei decizii? Cine ar fi avut curajul, sa-i vedem si noi ! Cum sa vezi „cine si ce paste tine”, daca chestiunea nici macar nu se pune in discutie ?
    Trebuie eu sa cred ca comunistii/cacofonie asumata/ ar fi votat impotriva ? Dar de ce sa nu vad si sa fiu sigura ca asa este. Examinarea acestei probleme nu este decizia de petrecere a unui referendum, care poate fi o cauza pierduta. Aceasta problema trebuia sa fie discutata multi ani in urma.
    Din actualii politicieni, puteti numi un nume, care actualmente sau in legislaturile precedente ar fi fost la fel sau mai insistent asupra chestiunilor de importanta majora pentru oameni ?
    Eu stiu ca poate fi si ascultatoare, daca cineva vine cu argumente. Insa nu accepta inselaciunea si lipsa de responsabilitate. D-ei are intuitie de politician si poate intelge unde „interesul poarta fesul”. Ce risc este Pavlicenco pentru liderii politici ? Doar d-ei are numai un vot/ca si membru de partid/, nu mai mult.
    Se tem de prestatia ei si ca alaturi de ea ramin altii in umbra.
    Pacat ca liderii nu doresc sa aiba alaturi persoane ca si Pavlicenco….

  24. Dna Pavlicenco
    Asta juristii PNL au sugerat restituirea averilor prin decretul Presedintelui? Dar si fara ei aflarea in Parlament ar fi trebuit sa sa se soldeze macar prin intelegerea ca Presedintele nu are asemenea competente. Iar in privinta compensatiilor sa stiti ca adoptarea unei decizii populiste va fi o catastrofa pentru RM. Aici trebuie sa tineti cont de cel putin doua lucruri. In majoritatea cazurilor nu exista documente si numai oameni nu prea sanatosi la minte ar putea sa propuna restituirea averilor in baza marturiilor avind in vedere ca eventualii martori nu prea tin minte ce au facut saptamina trecuta. A doua problema tine de faptul ca destul de multa lume a primit de mai multe ori deja compensatii, inclusiv si destul de semnificative. Daca o sa incercati sa analizati petitiile obiectiv o sa vedeti multe lucruri importante. Personal cunosc cazuri cind persoanele au primit compensatii la inceputul anilor 90 care le permite/a sa/si cumpere casa in Chisinau pe care le/a depus la Banca de Economii si s/au devalorizat iar acum scrie petitii in toate partile sa/i mai restituie odata avearea

  25. Inteleg ca o sa fie mai simplu sa fiu scris la dusmanii poporului dar deja nu mai avem ce face. Practica atacarii persoanei si nu a temei este diagnoza

  26. Pentru cititor,
    „Personal cunosc cazuri cind persoanele au primit compensatii la inceputul anilor 90 care le permite/a sa/si cumpere casa in Chisinau pe care le/a depus la Banca de Economii si s/au devalorizat iar acum scrie petitii in toate partile sa/i mai restituie odata avearea”

    Mie-mi pare ca ceva nu este corect in ceea ce exspuneti.Depunerile banesti la Banca de Economii nu este restituire de avere,sunt bani depusi de-a lungul anilor si devalorizati in momentul cind s-a schimbat moneda nationala si pe care statul ii restiuituie cu tira.Pe
    cind pierderea averilor,luate cu forta in perioada deportarilor,este absolut alta restituire.Probabil persoanele pe care le cunoasteti si de care spuneti,ca-si cer aceste restituiri,o fac din cauza ca au fost furati de doua ori.
    Din cite inteleg,iti pare rau,ca-si cer drepturile?

  27. pentru Cititor

    Nu va critic. Si eu cunosc atare persoane.Stiu ca in anii 1988-90 au existat acte normative in vogoare, care teoretic permitea retrocedarea averilor. Unii au tot imblat dupa dreptate si au murit fara sa li se faca dreptate. Marea majoritate niciodata nu au stiut despre acest drept al lor. Nu se prea afisa ca sa stie toata lumea. Numai cei, care au avut cunostinte mai informate au reusit sa afle despre acel drept legal.
    Si atunci era prevazut ca orice despagubire se face din bugetele locale. Ori bugetele locale niciodata nu au fost in capacitatea sa asigure financiar drepturile deportatilor.
    Desigur, unii au reusit sa-si indreptateasca macar minimal pierderile, sanatatea si soarta oamenilor a ramas totusi marcata pe viata.
    Sunt sigura ca in arhiva se pastreaza toate actele conform carora s-au oferit ceva despagubiri.
    Inca mai traiesc oameni, care tin minte deportarile si pot confirma unele lucruri pina si mici detali.
    Patru ani in urma am fost rugata sa insotesc pina la Cernauti o Doamna din Bucuresti tot cu problema actelor pentru retrocedarea averilor parintilor deportati.
    Nu am crezut niciodata ca va fi asa. Am nimerit cu doamna in casa buneilor , in care a crescut si mama ei. Actualii stapini, o familie de ucraineni, de la inceput erau cam rezervati, credeau ca pentru ei a aparut o problema. Chind au inteles despre ce este vorba, au fost foarte cooperanti. Ne-au omenit cu ce aveau in casa, intre timp au gasit niste mosi de vre-o 80 de ani, care tineau minte mai multe de cum va inchipuiti. Spuneau despre cele intimplate ca si o poveste tragica. Tinea minte si toate averile, care le aveau pe atunci cei deportati de la ei din sat. Si cei de la primarie stiau multe lucruri despre deportari si deportati. Au si spus ca ei nu lasa sa uite lumea ce s-a intimplat .Au mers cu placere la notar in Cernauti si au declarat tot ce au stiut.

  28. Pt Agata si Vlad

    Pacat ca nu vedeti obiectiv lucrurile. Sub comunisti, care ii considera pe deportati si participantii la razboiul de la Nistru „dusmanii poporului”, nimic nu s-a putut face. Pacat ca nu ati citit – am fost unicul deputat care am avut interventie, pregatita cu Valentina Sturza si Alexandru Postica, pe marginea legii amendate contra deportatilor.

    Comunistii nu au acceptat, dar daca vorbea in Parlament si Diacov – deportat -, si Filat, care, ca si Diacov, l-au votat pe Voronin, si Urecheanu, si altii care stateau azi mindri la miting, poate-poate se facea ceva. Eu mi-am pregatit interventia pe 8 martie, cind, poate, altii sarbatoreau. Eu eram deputat dat afara de AMN. Ceilalti, PPCD, PD, AMN erau FRACTIUNI. Eu nu am avut puterea pe care o aveau ei. De aceea, a diminua efortul meu spunind ca EU nu am fost mai insistenta, nu arata decit ca nu va puteti impaca si cu aceasta idee ca altii nici macar nu au luptat, nici nu au incercat ce am incercat eu, si nu doar cu deportatii.

    In ADR viorile intii erau Matei, Diacov, Snegur, Rosca, eu eram deputat incepator si atunci s-a facut ce s-a facut, dar probabil nu s-a facut suficient nu din cauza mea. Dar intrebarea ar fi – oare totul trebuie sa se loveasca in mine chiar si pentru ca, azi, Chirtoaca inca nu a rezolvat problema Monumentului deportatilor, lucru promis sa-l faca de cum devine Primar, sau pentru ca, tot azi, eu, nefiind deputat, iar altii, fiind deputati si neavind comunisti la putere, nu pot amenda legea?

    NU AVETI ARGUMENTE. Eu am vorbit zilele trecute cu Valentina Sturza, dupa care am mers la Ghimpu si i-am spus de deportati si luptatorii de la Nistru. Intrebati-l. Nu voi spune ce a spus. Conteaza sa faca, nu pozitiile subiective.

    EU NU AM PARTICIPAT LA MINTINGUL DE AZI PENTRU CA TREBUIA SA SPUN ASTA DE LA MICROFON, IN CAZ CONTRAR, M-AS FI CONSIDERAT SI PE MINE FARISEICA ASA CUM II CONSIDER PE FILAT SI CHIRTOACA AZI, IN PROBLEMA DEPORTATILOR, FOLOSITI MEREU CA SI CARNE DE TUN ELECTORAL. Noi, PNL, asta nu am facut, eu, ca deputat, mi-am facut datoria modest si concret, nu tipind la microfon, ca sa ma voteze sa mai fiu ca ei la putere si sa nu modifice legea, pentru ca in vorbe compatrimesc deportatii, iar in gind si in fapte sint cosmopolititi si cu frica de rusi in sin. Toate acestea le voi spune in campanie electorala.

    Nici nu stiu ce sa mai adaug. Aveti un val pe ochi, nu suportati adevarul si de aia sintem unde sintem…

    Am si eu deportatii mei, dar ii depling in liniste, nu cu fatarnicie si gind la aflarea lam putere, ca sa mai purtam tigari prin contrabanda spre Europa… Macar de s-ar imparti din cistig si cu deportatii…

  29. Stimată Doamnă! Niciun fel de „carne de tun electorală”! Am fost acolo ca să văd şi să compar cu ce au făcut comuniştii la 1 mai. Nişte cârlani, doamnă! Să aduni la o mie de oameni (hot news spune „sute şi sute”) fiind la putere, după ce olejca cu banda sa de comisari a adunat mai multe mii, e pur şi simplu scandalos, e umilitor, e… Nici nu-mi ajung cuvinte ca să-mi exprim disprezul faţă de aceşti IMPOTENŢI introvertiţi din AIE. Jalnici şi jale mare pentru noi.

  30. Lup Bătrân spune:
    13 June 2010, la 22:10

    Acum faceti comparatie cu numarul participantilor lq marsurile pasnice la lansarea proiectului „Verde pentru Moldova”, „Moldova fara Voronin”. Ce pare a fi mai important : sa obtii puterea sau sa faci ce trebuie si cum trebuie, daca ai obtinut putere.
    Nu este unicul cazul de astazi, toate activitatile la sarbatori comemorative se fac parca de lehamite sau nu se fac.
    Nu mai inteleg nimic.

  31. Imi pare rau. Cred ca n-am fost bine inteleasa. Nu va reprosam nimic in legatura cu mandatul avut in 2005. Va indemnam doar sa cugetati asupra a ceea ce ati mai fi putut face atunci, in ADR, cand multi dintre cei deportati erau inca in viata. Acum, poate si se va face, oricum e deja tarziu. Prea tarziu pentru multi dintre ei. Si suntem vinovati fata de acesti oameni cu totii. Nu doar politicienii, dar si intelectualitatea, jurnalistii, societatea civila, de ce nu, chiar si biserica, care in alte tari a avut un cuvant de spus si la tema asta.

  32. Agata,
    in 92 au fost arse dosare intregi ale celor care au fost deportati.Cine le-a ars?De ce nu se dau public numele acestora?Cu ce scop au fost arse?Se pare aceste intrebari ar trebui sa ne framinte.

  33. Pt Agata

    Cum adica nu-mi reprosati? Imi tot spuneti de ADR, de parca eu eram vioara intii acolo, stiindu-se prea bine ca in ADR viorile intii erau Diacov, Lucinschi si Rosca, cei care trageau sforile, si Matei, care se zbatea, dar nu a spart zidul tot prorusesc. Ati gasit „tapul ispasitor”, care „nu a facut mai mult, eu”? Multe am auzit, dar chiar asa… Cititi interpelarile mele pe site-ul PNL, care deputat s-a ocupat de atitea probleme ca si mine? Nu este tema dezbatuta azi public, de care eu SUB COMUNISTI! sa nu ma fi ocupat. Am spus ca daca nu pot schimba, macar s anu tac si sa sensibilizez lumea. In victoria asupra comunistilor este o mare parte din meritul meu, care spuneam de fiecare data ca nu mai trebuie votati, pentru ca ne distrug metodic.

  34. pt dna Pavlicenco
    Ma mir ca de data asta l-ati uitat pe Filat, „fariseicul si contrabandistul de putinist”

  35. meritul dvs in victoria asupra comunistilor s-a vazut la 5 aprilie, cand ati invins si daca doamne fereste mai luati un procent comunistii ar fost la putere

  36. Pt Vlad

    Cucu-si cinta numele.

  37. Dna Pavlicenco,

    sunt curios, de ce ati pomenit si ‘contrabanda cu tigari’?
    Testati terenul?
    E un subiect care ar avea un impact PR mult mai mare decat „Deportatii”. S-ar putea sa va arate tote televiziunile in aceasi zi. 🙂
    Sau, poate e doar o slabiciune a politicianului din RM – „de a crede in ceea ce-ti place”?

  38. Pt browser

    Exista diferite vorbe, despre cine sint implicati in afaceri, ca au fost deja doua capturi de contrabanda. Stim cine conduce vama. Dar nu va bateti capul, pt ca televiziunile sint cumparate de exact cei care nu si-au abandonat apucatura din anii de tinerete. Insa este penibil pt R.Moldova sa fii in Vest si sa ceri circulatie libera, iar intre timp sa apara stirea despre contrabanda. Nu va pare? Iata ce am spus eu la manifedstarea Transparency Intrernacional despre coruptie:

    „Stimati prieteni!

    Partidul National Liberal saluta initiativa organizarii unor asemenea actiuni, prin care tot mai multa lume va intelege ca in R.Moldova problema coruptiei este principala cauza a saraciei. Nu putem intra in NATO si UE cu trena coruptiei.

    Coruptia este generata de faptul ca mai multe grupari politice aflate la putere nu cred in acest stat si il fura continuu.

    Oamenii nu-si pot rezolva problemele fara a da mita la dreapta si la stinga.

    Ca fost deputat in doua mandate, am facut sute de interpelari pentru a controla cheltuirea banului public. Din pacate, mai multi merg spre Putere pentru a profita de banul public, nu pentru a lichida coruptia.

    Este multa coruptie in jurul partidelor politice, care nu pot cistiga alegerile fara bani. Asta e cauza ca, in loc sa se reduca, astazi coruptia isi schimba protagonistii – ieri scoteau unii tigari prin contrabanda din Moldova, azi le scot altii.

    Comunistii au cheltuit banul public prin protectionism si coruptie. Exista coruptie mare si coruptie mica. Cea mare poate fi lichidata prin functionarea institutiilor statului, cea mica depinde de fiecare dintre noi.

    Numai prin presa libera, prin pozitia activa si ferma a fiecaruia ii vom obisnui si pe noii guvernanti ca nu are coruptia culoare si ca nu trebuie sa aiba iertare, ca oamenii alungati de coruptia din tara trebuie adusi acasa, la copii si parinti, sa aiba aici de munca. Sa aduca aici Europa cu mai putina coruptie si sa construim Europa acasa. Sa avem investitii straine, orice investitor sa fie sigur ca afacerea lui nu va suferi din cauza coruptiei care infloreste si azi. Toti promit dezradacinarea coruptiei, dar nimeni nu o face, de 20 de ani! Asta inseamna tradarea sperantelor oamenilor!

    Jos coruptia multicolora!”

  39. Rusia cere ca Transnistria sa negocieze la egal cu Moldova criza. Poate a fi normal si Moldova, Romania si a.m.d. sa ceara Ceceniei sa negocieze la egal cu Rusia criza lor.

  40. Filat are doua dosare penale deschise in Romania anume la contrabanda cu tigari.La stirile de la ora 6 dimineata la PRO TV Romania s-a anuntat,ca romanii nu vor inchide asa usor acete doua dosare.asa ca cercetarile abea urmeaza.Sunt foarte curioasa sa aflu cind?

  41. Pentru Femee.
    Haideti sa fim seriosi si sa ne respectam. Nu transformati discutiile de aici in reglari de conturi, lovituri pe la spate si raspandire de zvonuri. Dna Pavlicenco a oferit o tema pentru discutie si meditatie. Cititi ce spune dumneaei. Va place, nu va place, e altceva. Polemizati, daca doriti. Fac cand am timp si eu asta. Dar va rog mult sa nu veniti aici cu tot felul de siretlicuri kaghebiste si chiar va rog, dna Pavlicenco, sa nu admiteti comentarii si intrebari care nu au nicio treaba cu tema pe care v-ati propus s-o discutam.

  42. Constantin Tanase: Politica, între pragmatism şi morală

    Ieri-dimineaţă, nu se făcuse încă ora 9.00, dar traficul deja era redirecţionat, în perimetrul tradiţional, ca pe timpul lui Voronin. Ajungând la Bulevard, am văzut coloane de oameni îndreptându-se spre Catedrala mitropolitană „a lui Vladimir”. Printre acestea era şi grupul deputaţilor din primul parlament, în frunte cu P. Sandulache şi P. Munteanu. Îl întreb pe un coleg deputat din primul parlament ce se întâmplă: aflu că „s-a decis sus” ca toţi adepţii lui Filat, Lupu şi Urecheanu să meargă la slujba de pomenire a deportaţilor la Catedrala Mitropoliei Moldovei, iar susţinătorii lui Ghimpu – la Biserica părintelui Ciuntu. Asta e schimbarea promisă de patrioţii noştri, a concluzionat decepţionat şi cu vădită ironie un omulean care ascultase convorbirea noastră.

    Mă îndrept spre Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, din componenţa Mitropoliei Basarabiei. În faţa Liceului „Gh. Asachi” stau adunaţi reprezentanţii liberalilor lui M. Ghimpu. Îi întreb pe domnul viceprim-ministru Negrei şi pe domnul consilier prezidenţial Urâtu „ce se întâmplă”? Ambii îmi dau de înţeles că aşa s-ar fi convenit la nivel înalt, ca Filat, Lupu şi Urecheanu să meargă la Catedrala Mitropoliei Moldovei, iar Ghimpu – la Biserica Mitropoliei Basarabiei. Discut cu un domn profesor şi-l întreb ce-i asta – trădare sau pragmatism politic? Răspunsul vine scurt şi revolut – tâmpenie! N-am mai apucat să clarific de ce e o tâmpenie… Pe banca de alături, o doamnă declară cu năduf, cu voce tare, ca să audă toţi: am votat cu liberal-democraţii anul trecut, dar dacă ei s-au dat cu ruşii de la Mitropolia lui Vladimir şi a lui Pasat, am să votez cu Ghimpu; orice s-ar zice despre el, dar e român de-al nostru…

    …Cam asta era „gama” atitudinilor şi frământărilor… Nu mă apuc să judec cine are dreptate, pentru că în chestiuni de genul acesta la noi, la moldoveni, toţi au dreptate. Fără îndoială, preferinţele liderilor Alianţei pentru o mitropolie sau alta nu au nimic doctrinar la bază, ele fiind dictate de raţiuni pragmatice de ordin electoral – Ghimpu doreşte să-şi menţină şi să-şi consolideze electoratul său tradiţional proromânesc, iar Filat doreşte să se extindă spre stânga, acolo unde e electoratul tradiţional al lui Voronin şi Lupu. În definitiv, şi unul, şi altul procedează pragmatic şi logic. Dacă Filat s-ar înghesui spre electoratul lui Ghimpu, nu ar avea de câştigat nici unul, nici altul. Există totuşi o problemă.

    Această problemă e de ordin moral şi ea vizează Mitropolia Moldovei, aflată în subordinea Patriarhiei Ruse. Tot mai multe voci cu autoritate avertizează asupra faptului că Rusia va folosi Mitropolia lui Vladimir de la Chişinău pentru a obţine în electoralele anticipate din toamnă un scor favorabil ei. Dovadă – lansarea în politica moldoveană a lui V. Pasat care, folosind autoritatea Bisericii, va încerca să asigure în viitorul parlament o configuraţie politică convenabilă Kremlinului. Din acest punct de vedere, apropierea liberal-democraţilor de Vladimir pune, neîndoios, o problemă de morală politică.

    … Amintim în context că, timp de opt ani, cât la putere a fost Voronin, mitropolitul Vladimir niciodată nu s-a remarcat prin aceea că ar fi deplâns victimele deportărilor staliniste. De asemenea, n-am auzit ca mitropolitul Vladimir să protesteze când Voronin depunea flori la monumentul călăului Lenin sau când a declarat că Iisus Hristos este primul comunist de pe pământ. Poate că există multă înţelepciune şi pragmatism politic în încercarea de a „nu obijdui” nicio mitropolie, încercarea aceasta însă, repet, nu are acoperire morală.

  43. TIMPUL: Foştii deportaţi vin cu propuneri

    În statul nostru suveran, independent şi democrat, cea mai nedreptăţită pătură socială o alcătuiesc persoanele deportate şi represate pe nedrept de către fostul regim totalitar comunist.
    De la proclamarea Independenţei Republicii Moldova şi până în prezent, toată lumea aşteaptă cu speranţă să se facă dreptate, să se restituie averea acumulată de câteva generaţii prin muncă cinstită şi confiscată abuziv, nemaivorbind de prejudiciul moral.

    Casele, pământul, animalele, uneltele de lucru şi alte bunuri materiale au fost confiscate banditeşte, fără a fi contabilizate. Acum, foştilor deportaţi li se cer dovezi şi diferite certificate care nu pot fi prezentate, după o perioadă atăt de îndelungată.

    Toate legile, cu toate modificările, menite să rezolve nedreptăţirile comise faţă de cea mai conştientă pătură a ţărănimii şi intelectualităţii basarabene, nu şi-au atins scopul. Asta – din cauza unor lacune care au fost strecurate intenţionat pentru a complica situaţia. Asemenea situaţii antipopulare, permanent erau create de către conducerea de vârf a republicii, care era formată cu prioritate din elemente străine şi ostile.

    Până în 2009, Basarabia n-a avut la conducere reprezentanţii poporului băştinaş, oameni devotaţi ai acestui pământ trecut prin multe încercări. Abia acum s-a reuşit să se instaleze o guvernare patriotică, dar care a preluat conducerea unui stat sărăcit complet, cu datorii enorme, cu economia la pământ şi cu o populaţie îmbătrânită şi demoralizată. Este enorm de greu de redresat situaţia, este nevoie de o muncă titanică şi de susţinerea întregii societăţi. În plus, de multă răbdare şi înţelegere.

    Am răbdat atâţia ani, vom mai răbda puţin, sperând spre bine.

    În Parlament se pregăteşte un proiect de lege în vederea repunerii în drepturi juridice, morale şi materiale a persoanelor deportate şi supuse represaliilor. Sperăm ca noua lege să nu impună oamenii să prezinte dovezi despre volumul şi valoarea averii confiscate, testamente de moştenire, certificate de prin arhive, martori care să confirme faptele săvârşite de satrapii regimului de atunci.

    Pentru oamenii în vârstă este greu să se deplaseze în diferite localităţi după tot felul de certificate, să apeleze la instanţele de judecată, să plătească diverse taxe şi avocaţi, costul nenumăratelor călătorii, care deseori nu dau rezultate…

    Ar fi cu mult mai simplu dacă în legea respectivă s-ar introduce noţiunea de pagubă morală, care să fie restituită fiecărei persoane represate şi urmaşilor săi în mărimea costului lunar de consum actual pentru fiecare lună trăită în deportare. Ca dovadă de bază ar putea servi documentul ce confirmă deportarea.

    Preşedintele Consiliului director al Asociaţiei victimelor regimului comunist şi a veteranilor de război ai Armatei Române

  44. Agata,
    „sa ne respectam”-sunt foarte curioasa sa aflu si eu,ce nu se respecta in informatia transmisa de PRO TV.Bine ar fi,sa le-o reprosati lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *