Nu exista cuvinte, prin care sa exprim starea sufleteasca pe care o avem, impreuna cu sotul meu Sergiu si cu prietenii de o viata, dupa ce s-a raspindit stirea ca a plecat la Domnul Vlad Pohilă…
Sunt prea multe de scris despre VLAD, incat nici nu stiu ce sa selectez… Vlad mi-a fost prieten de 50 de ani si a devenit parte a familiei noastre.
L-am cunoscut in anul I de facultate, eu eram la sectia de limbi straine si el era la filologie. Venea din Floresti, de unde era si cea care mi-a devenit prietena de nedespartit, Liliana. Ei se cunosteau bine si de la olimpiadele raionale…

In toti anii de studentie Vlad a fost in fiece zi „o surpriza” – venea cu diferite carti, discuri, noutati – toate de esenta nationala/nationalista, in sensul identitatii, constiintei, istoriei si demnitatii noastre nationale romanesti.
Sotul meu Sergiu, specialist in literatura universala, a fost unul dintre profesorii universitari ai lui Vlad, dar si al intregii „promotii de aur” de la ziaristica, pentru ca Vlad a facut parte dintr-un grup de tineri de exceptie la Facultate.
Dupa absolvirea Universitatii, fiecare era cu greutatile sale, ca niste tineri intelectuali, care isi faceau loc in viata. Vlad lucrase cu turistii romani si bulgari in perioada sovietica, cunostea multe limbi. Am fost cu el, sotul si fiica noastra, si in Lituania, unde locuia o colega a mea de grupa, Violeta Steponaityte, care isi facuse studiile la Franceza, unde erau si multi prieteni de-ai lui Vlad. Am vazut acolo spiritul de rezistenta nationala al balticilor in fata regimului comunist de factura sovietica.
Intr-o zi, sotul si cu mine, l-am intilnit, plingindu-se ca este persecutat de „servicii”, ca au fost „astia” si le-au cerut pana si celor unde locuia in gazda sa il alunge de la ei. I se interzisese si sa mai activeze „pe tarimul ideologic”. Cu greu, s-a aranjat la gazetuta „Noutati editoriale”.
Noi tocmai faceam putina reparatie in demisolul locuintei, ca sa lucram noaptea cu sotul asupra tezelor, caci eram ambii doctoranzi. Cind am auzit ce a patit, l-am luat pe Vlad la noi. A locuit 11 ani. Mama mea, Agafia Vangheli, tinea la el ca la un fecior. Si a simtit mereu respectul lui Vlad – mama fusese profesoara de clasele primare, cu studii la Iasi, apoi a predat limba romana, urmindu-si studiile la Institutul pedagogic din Balti. Mama l-a invatat si pe Spiridon Vangheli, in satul Grinauti de linga Balti.
Acei 11 ani – alaturi de Vlad – au fost niste ani de mare intensitate cognitiva, nationala, de demnitate romaneasca. In fiece saptamina, „la Vinerile noastre”, se adunau prietenii comuni – stateam toti ori afara, ori „jos, la Vlad”. Sus era mama, fiica noastra si sora cu trei copii. Prietenii au venit si in vinerea care a fost „de priveghi”, atunci cand a murit, in mainile mele, probabil de un virus asemanator celui care ii coseste pe oameni azi, Victoras, nepotelul nostru, de numai 5 anisori…
Vlad a locuit in gazda la sora mea o perioada si dupa ce, impreuna cu sotul si cu fiica, ne-am mutat de acolo.
Acele „vineri”, in centru, pe str.Armeneasca linga Procuratura orasului, unde veneau colegi, oameni de arta, actori, cintareti, a fost o actiune de rezistenta nationala. Bunaoara, acolo am ascultat ptima oara discul continand colinde al lui Stefan Hrusca sau un disc al lui Tudor Gheorghe. La fel, Vlad ne aducea carti de felul celei a lui Marin Preda „Cel mai iubit dintre pământeni”…
Impreuna cu Vlad am pregatit si editat, in zbuciumatul an 1989, cu o zi inainte de a apare legea privind limba de stat si grafia latina, cartulia „Sa citim, sa scriem cu litere latine”, dedicata mamelor noastre, care ne-au invatat alfabetul latin. Pentru aceasta, am primit ca onorariu cite 200 de exemplare, pe care le-am dus in scolile unde am invatat. Am avut o propunere sa facem un tiraj cu un pret al cartii mai mare, cu un alt pret si onorariu, dar am refuzat ambii.
Impreuna cu sotul am fost si la Vlad la tara, acasa, i-am cunoscut parintii si surorile, alte rude. Oameni dintr-o bucata.
Am fost cu Vlad la un verisor al sau, Virgil, la Bucuresti. A fost o alta revelatie in viata noastra.
Am lucrat cu Vlad la „Mesagerul”, unde, ca redactor-sef, desi nu aveam studii de ziaristica, pe linga Cristian Pohrib (cel care mi-a dat vestea trista sunindu-ma ieri din Romania), cel care lucra deja in redactie, am invitat ziaristi de marca: Ilie Lupan, Igor Nagacevschi, Rodica Mahu, Tamara Gorincioi. Din cei patru ani, cit am condus redactia, timp de 3 ani publicatia PFD a avut cel mai mare tiraj din RM, de ordinul a 20 de mii de abonati. Aveam o rubrica ce includea un interior de ziar, numita „Intre Est si Vest”, in care aratam cum se misca Romania inainte si cum se balaceste aceasta populatie blestemata in NE-identiate, riscind sa ajunga acest pamant orfanul Europei…
Vlad a preluat ziarul in vremuri grele, cind eu am devenit deputat, dar si cit am lucrat a fost mereu complicat, din multe puncte de vedere. Ziar al unui partid de dreapta, aflat in opozitie…
Apoi, in continuare, ani si ani am fost mereu prieteni, intilnindu-ne cu toate ocaziile, tinindu-ne moral si sufleteste impreuna in diferite situatii, cei din nucleul redactiei.
Chiar vara trecuta am fost cu Liliana, amintita mai sus, cu Ludmila, o alta buna prietena de grupa de la Universitate, si cu Vlad la casuta noastra de vacanta. Ne-am amintit evenimente din viata, am discutat despre prezent. Sotul meu, Sergiu, i-a indragit pe prietenii mei de parca erau ai lui, dar cu Vlad avea o relatie speciala, pentru ca ei ramasesera mai mult in sfera cercetarii si a studierii.
Inainte de a veni cu fiica si nepotelele in Germania, pentru un control medical anual obligatoriu aici, deoarece fetitele sunt si cetatence ale Germaniei, tocmai vorbisem cu Vlad si convenisem sa mergem si vara asta, chiar pentru citeva zile, la casuta noastra de vacanta.
Peste citeva zile plec spre Chisinau. Dar cu Vlad, din pacate, nu ne vom mai vedea.
VLAD a fost un OM si ramane pentru noi toti un ROMÂN absolut deosebit, prin cum a trait si prin ce a facut. Nu imi vine sa cred ca nu mai este. Dumnezeu sa il ierte.
I-am aratat si sotului textul inainte de a-l posta, de aceaa, semnam ambii…
Sergiu si Vitalia PAVLICENCO