Patru întrebări – și mai urmează – în actualul context politic…

PRIMA ÎNTREBARE în actualul context politic: Urmăresc dezbaterile pentru funcția de primar, în care un mare număr dintre candidați sunt foști PL-iști. Nu știu dacă acest fapt este un obiect de mândrie… Cred, mai curând, că nu este. Am senzația unei slăbiciuni de caracter. O întrebare îmi tot dă târcoale și v-o împărtășesc: dacă voi, cei plecați din PL, sunteți oameni buni, de caracter, – de ce nu ați luptat solidar, toți, ferm și curajos, în interiorul partidului, pentru a reforma formațiunea și a-i da o altă esență, a o face mai democratică, a schimba ACOLO RADICAL LUCRURILE?

Pentru că așa cum vedem, mai ales în cazul unora care s-au trambalat – plecați din PL – prin alte partide, și știți la cine mă refer, – ne întrebam – de ce ar trebui să credem că acestia se vor opri acolo unde sunt acum și că nu își vor reabandona angajamentele publice, partinice și nu își vor continua traseismulcălătoria politică atât cât le va mai permite vârsta? Eu din două formațiuni am fost exclusă, inclusiv de cätre unii care au aderat ulterior la PL și acum au mai creat un partid – tot cu cei din PL – dar am luptat public și am fost astfel ”pedepsită”, dar alții – de ce nu au luptat în partidul lor?

A DOUA ÎNTREBARE în actualul context politic: În campania electorală Blocul ACUM se prevala cu tupeu de faptul că avea ”unioniști” în cadrul său, catalogându-i ca ”adevărați unioniști”, spre deosebire de ”unioniștii falși, neautentici, țipălăi” din alte partide. Adică, se referea urât la unioniștii național-liberali, la alții, PNL – de fapt – deschizându-le calea restului partidelor pentru a deveni statutar unioniste. După ce au ajuns în Parlament. unii dintre cei autorevendicați drept unioniști din ACUM au văzut că ”e bâja” cu această periculoasă apropiere de socialiști și au început să dea asta de înțeles. (Nu spun că au început „să ciripească” altfel.) Dodon i-a ”reținut” atenția Maiei Sandu că unioniștii din ACUM ar trebui să se comporte în consens cu majoritatea neunioniștilor din Bloc, după care Maia Sandu le-a și sugerat unioniștilor să respecte linia partidelor lor sau a Blocului. Întreb: Cine E MAI CREDIBIL în fața societății – unioniștii (nu spun de PL-iști, care se tot bãgau înainte de campanie sub fusta ACUM…) care – de la bun început -, de exemplu PNL, au văzut că PPDA și PAS sunt făcături și lucrături lucinskiste antiunioniste, ca și socialiștii, ajungând sus și cu imaginea unor ziși unioniști CARE ORI NU AU VĂZUT ALĂTURI DE CINE SE ALINIAZĂ, ori au avut interese meschine, SAU sunt CREDIBILI acești ”unioniști” care au venit parcă având ochii legați în Parlament și apoi au văzut cu ochii dezlegati, cu cine sunt în barcă – alături de ruso-europeniști? Sunt mai buni cei care nu greșesc, fiind blamați când spun adevărul, încă de puțini acceptat, SAU cei care greșesc si care apoi se dumiresc și devin, din păcate, eroi?

A TREIA întrebare în actualul context politic: L-am ascultat aseară pe Dodon la Puterea a patra. Omul se simte bine, îl vedem împăunat, stăpânul RSSM, blagoslovit de Putin, pe care îl așteaptă după alegerile locale și îi pregătește vreun cadou legat de diferendul transnistrean. Așa am înțeles eu, poate alții au înțeles altfel…

Din informațiile noastre, în aproape jumătate de localități socialiștii nu au concurenți electorali în locale – datele finale le vom lua și noi din informațiile publice. A fost o degringoladă în prima fază a campaniei pt alegeri locale. Primari, consilieri, nealeși locali, care au colindat prin toate partidele posibile și prin ipostaza de ”independent” isi cautau alte cuiburi si culcuduri. Cei obișnuiți cu troaca publică se lipesc de ”cei cu rating/șansă”. Mâine ăștia cad, pleacă și de la ei. Ideea de partide adevărate, de atașament de partid, să fii cu partidul tău și la bine, și la greu nu există, în general – ideea de răspundere pentru acțiunile partidului e ceva de domeniul irealului…

Blocul ACUM nu a luat în parlamentare mai multe voturi din cauza că ”ori nu a avut voie de la poliție”, ori că esența și identitatea românească le lipsesc, sau, elementar, din cauza egoismului ”maldavenesk”. Noi, PNL, am pledat mereu, de ani în șir, pentru o platformă euro-unionistă. Haideți acum să judecăm: probabil, nu tuturor le place consolidarea pozițiilor socialiștilor prin suportul acordat de Blocul ACUM. Dar dacă, totuși, în parlamentare și, apoi, în locale, toți cei de la centru-dreapta spre dreapta, toți proVESTICII ar fi pledat într-un front comun, nu era oare mai mare rezultatul forțelor euro-unioniste? E de presupus că după locale îi va veni cuiva mintea la cap și – în cazul unor anticipate – se va proceda altfel? Ca să nu mai spun că asta ar putea și să fie, dar imaginați-vă câtă influență este deja cedată exponenților Kremlinului aici prin egoismul politic de necoagulare proVestică…

A PATRA ÎNTREBARE în actualul context politic: Zilele astea am urmărit dezbateri la TV între candidații la Primar de Chișinău. Dacă privești mai bine la candidați – spuneam și în PRIMA întrebare – mulți sunt dintre cei deveniți unioniști. Nu spun ”PESTE NOAPTE”… Nici nu spun că râdeau de PNL când lupta în justiție pentru unionism și, chiar fiind rugați, nu au pus umărul la recunoasterea constitutionalitatii unionismului, urmärindu-ne de la distantta din lacomele lor alianțe politice ”proeuropene” de tot felul…. Dar – m-a uluit să văd – și bravo ziariștilor, nu contează aici simpatia postului mediai – ce bolizi au unii candidați, cadou de la nași, cumpărați pe banii soțiilor – fie că sunt unioniști, fie că sunt mai puțin unioniști. Nu mai spun și de faptul pe unde locuiesc, ce case și apartamente nedeclarate se mai constată.

Întrebarea mea e – Noi, când îi criticăm curajos pe alții, ne uităm oleacă și în oglindă? Să credem că atunci când ne propunem sau umplem spațiul public precum că suntem ”alții”, este cazul chiar să fim sau numai să ciripim? Eu nu cred că e bine să ne punem pe cap pătura de unioniști și sub ea să ascundem aspectele oneroase și dubioase pe care ni le arată așa, ușurel, dar, totuși, le arată ziariștii. Voi – cum credeți?

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *