Acest comunicat de presă a fost difuzat pe 6 iunie. Menționăm că îl postăm cu întârziere.
Comunicat de presă
În contextul evenimentelor politice din ultima săptămână din Republica Moldova, Blocul UNIREA dezaprobă participarea fruntașilor ACUM la întrevederea cu emisarul Kremlinului la Chișinău, vicepremierul Dmitri Kozac și condamnă ingerința obraznică a acestuia în politica internă a RM. Considerăm apelurile pretins democratice și antioligarhice ale politicianului rus false și menite a induce în eroare nu doar clasa politică, ci și electoratul cu privire la adevăratele și eternele intenții ale Rusiei în raport cu acest pământ.
Ne alarmează, în acest context, decizia Consiliului Politic al PAS de a o vota în calitate de președinte al Parlamentului pe Zinaida Greceanîi, fost Prim–ministru în perioada regimului comunist, implicată nemijlocit în mobilizarea poliției împotriva tinerilor protestatari la 7 aprilie 2009.
Blocul Unirea, constituit din entități unioniste, consideră că cedarea puterii (Președinția și Parlamentul) Partidului socialiștilor formațiune extremistă, de sorginte neocomunistă, care a făcut în repetate rânduri declarații revanșarde și apeluri deschise la nimicirea unioniștilor, este un gest iresponsabil în raport cu electoratul unionist care i-a sprijinit și care a fost îndemnat să voteze blocul ACUM.
Blocul Unirea condamnă capturarea statului de regimul oligarhic actual, dar dezaprobă alierea cu formațiunile politice de extremă stângă, subordonate direct puterii de la Kremlin.
6 iunie 2019