1 DECEMBRIE. Anul 2018 – a fost Anul dezamăgirilor sau al realizărilor?

DECLARAȚIA Partidului Național Liberal

Partidul Național Liberal, primul – din anul 2012 – partid statutar unionist din Republica Moldova, din anul când s-au împlinit 200 de ani de ocupație ruso-sovietică, a așteptat cu multă speranță Anul Centenarului Unirii. În perioada ce s-a scurs după 2012 în statul Republica Moldova, al doilea stat românesc, a fost reaprinsă – după frustrări, manipulări și dezamăgiri politice și morale cauzate de entități și lideri cu mesaje false până atunci – speranța de Reunificare cu Patria-mamă, România.

Manifestările pe dimensiunile politică, socială, culturală, ale cooperării interstatale, conduc încet, dar sigur, spre conștientizarea, de către întreaga românime și de către alogenii loiali românismului, a adevărului firesc și simplu – că doar circumscrierea noastră spațiului românesc ne poate salva teritoriul național de la Est de Prut și pe trăitorii acestuia de o agonie continuă.

Situația politică de pe cele două maluri de Prut nu este simplă. Dimpotrivă, este incendiară, ceea ce demonstrează zbaterile unei națiuni neîntregite, unde evoluția firească a fost obstrucționată de provocările istoriei, de ingerințele nefaste în evoluțiile firești ale factorilor străini și nocivi destinului divin al românilor.

Nu doar Chișinăul, dar nici clasa politică din România nu s-a ridicat la înălțimea eroismului și curajului predecesorilor politici, care au creat și modernizat Statul Național Român, dar nici la nivelul așteptărilor românului simplu, care nu își dorește ca – aderând România la NATO și UE – să uite de dezideratul unității naționale, ce trebuie redobândită prin asumarea rolului de promotor al acesteia în structurile și cancelariile statelor membre ale NATO ȘI UE.

În statul Republica Moldova, creat prin Declarația de Independență, votată urmare a imploziei URSS, zbaterile durează dramatic de 27 de ani, pentru că o clasă politică nedemnă, fără modele clare și demne din trecutul de aici și din istoria recentă a României, pe care să le urmeze cu mândrie, rămâne cantonată în sfera intereselor meschine și egoiste, nereprezentând întruchiparea conștiinței naționale, a aspirației sacre de reîntregire.

Cu toate acestea, nici un român adevărat nu are dreptul să rămână dezamăgit, inactiv, dezolat. Întotdeauna puterea a rezidat în solidarizare, în unirea eforturilor, a speranțelor, chiar a durerilor fiecăruia. Inclusiv suferințele și durerile fiecăruia, puse la un loc, fac Puterea!

Anul 2018 trebuia să fie unul emblematic, electoral. Însă posibila schimbare de regim ar putea avea loc în februarie 2019.

Noi, național-liberalii, care am pledat continuu, de 12 ani, pentru coagularea unei forțe unioniste, proromânești responsabile, care este, implicit, proeuropeană, salutăm apariția și constituirea Mișcării Civice Europene, care a stimulat și contribuit decisiv la formarea Convenției Euro-Unioniste – un Bloc Electoral care, prin parteneriatul civico-politic, va încerca să redea speranța privind posibilitatea solidarizării forțelor europeniste și unioniste, pentru a capta la maximum votul cetățenilor pro-vestici în opțiunile lor, ce vor împiedica, prin manifestarea lor electorală, reblocarea acestei populații și a acestui teritoriu pe orbita intereselor geopolitice ale promotorilor expansionismului rusesc.

Românii de dincoace de Prut, ceilalți cetățeni de aici salută sincer deschiderea univocă a reprezentanților României în Parlamentul care și-a declarat disponibilitatea pentru Reunificare printr-o Declarație-Simbol a forului legislativ suprem al statului.

Speranța de regăsire a tuturor românilor într-o Românie Mare refăcută rămâne vie, în pofida tuturor neîmplinirilor, frustrărilor, pentru că o națiune puternică este cea care se poate reînălța prin solidaritatea în numele unității sale naționale.

La Mulți Ani, România, la Mulți Ani, Români!

Chișinău, 1 Decembrie 2018

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *