Două documente: ”PNL salută și încurajează adoptarea Declarațiilor de Unire” și ”PNL solicită un proiect comun Dreptei politice în preajma alegerilor locale parțiale și parlamentare”

PNL – primul partid statutar unionist – salută și încurajează adoptarea Declarațiilor de Unire de către societatea de dincoace de Prut

Au trecut șase ani din 2012, de când PNL a obținut dreptul societății,al cetățenilor de a pleda IMG_6962politic, statutar pentru un Obiectiv Unionist, – fapt consfințit de Justiția Națională și de Curtea Constituțională, în baza Legii Fundamentale a Republicii Moldova și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

IMG_6982Practica judiciară, creată de PNL privind constituționalitatea IMG_6985unionismului, constituie, în prezent, un scut și o protecție legală în fața presiunilor și a amenințărilor nelegale, condamnabile, proferate la adresa unioniștilor de către Președinția antinațională și partidele de stânga prorusești.

Prin acest prim-efort al național-liberalilor, al unor entități asociative, al unor mijloace de presă, ce au pledat continuu și ferm pentru Reîntregirea Neamului Românesc, avem, în prezent, o stare de spirit pro-unionistă, care aproape că o devansează pe cea pro-europenistă, care este fără perspectivă, prăbușită de forțele care au pledat nesincer, după anul 2009, pentru integrarea europeană.

Tot mai multă lume adoptă poziția, sloganele politice și electorale ale PNL, a căror esență este ”Cea mai scurtă cale de integrare euroatlantică este Unirea cu România”. Este o dovadă nu doar a dezamăgirii cumplite după șapte ani de guvernări corupte, dar și un indiciu că partea activă a societății caută soluții, devine tot mai curajoasă în fața pericolului revanșard prorusesc aproape iminent.

În anul Centenarului Unirii clasa politică de pe ambele maluri ale Prutului ar trebui să fie la înălțimea grupurilor, a aleșilor locali, administrațiilor locale ce semnează pentru Reunirea cu România. Ar fi un răspuns ferm și declarațiilor anticonstituționale ale celui care, prin fraudă, a ajuns un președinte inutil în al doilea stat românesc.

Toți cei care au avut tăria, inspirația și solidaritatea de a semna Declarații de Unire trebuie să pună presiune pe clasa politică să nu rateze acest an politic. Alegerile ce urmează ar trebui să devină o confirmare a speranței pro-Unire, pentru a începe al doilea Centenar al Reîntregirii românești în alt context, cu alte priorități, cu un Neam întregit în Familia românească unită europeană.

Delegația Politică Națională a PNL

Chișinău, 18 martie 2018

PNL solicită un proiect comun Dreptei politice în preajma alegerilor locale parțiale și parlamentare

D E C L A R A Ț I E

De la fondarea sa, Partidul Național Liberal a pledat continuu pentru un pol românesc liberal. Viața a demonstrat că – pe parcursul a 11 ani de când activează PNL sau pe parcursul a nouă ani, după instalarea unor guvernări postcomuniste, societatea moldovenească nu a avansat nici pe calea reformelor, nici pe calea apropierii ireversibile de România sau de NATO și UE. PNL a optat, începând din campania localelor anului 2007, pentru o cooperare multidimensională maximă cu societatea românească, fapt ce nu s-a înfăptuit, din păcate, noi ajungând acum față cu pericolul unei revanșe rusești aproape inevitabile.

 

IMG_6963Și dacă după aproape 27 de ani, în Anul Centenarului Unirii, se întrevede tot mai mult IMG_0532pericolul reinstalării, prin alegeri locale parțiale și parlamentare, a Stângii antiromânești, socialiștii și comuniștii dându-și mâna în lupta contra unioniștilor, vina nu este a forțelor nefaste destinului nostru național, european. Vina revine celor care își zic de Dreapta, care au permis fărâmițarea segmentului democratic, reformator, național și care continuă să perpetueze această stare de fragmentare, ce favorizează implicit consolidarea forțelor prorusești antieuropene.

În Republica Moldova au fost anunțate alegeri locale anticipate, pentru un mandat de un an în diferite localități, inclusiv la Bălți și Chișinău. Unii subiecți politici și-au anunțat candidații. Fiecare partid are dreptul să decidă suveran cum procedează, dar dacă alegerile locale apropiate vor fi pierdute de Dreapta, impactul va fi și asupra alegerilor parlamentare din toamnă.

În acest sens, PNL insistă ca, în prima fază, – până la înaintarea oficială a candidaților -, sau în a doua fază – înainte de scrutinul local propriu-zis – să antameze un dialog formațiunile ce vor purta – voit sau nevoit – răspundere pentru eventuala înfrângere a forțelor eurounioniste. PNL va înainta – însă doar de nevoie – un candidat pentru Primar în Chișinău, deși consideră că bătălia electorală trebuie să se dea doar între un candidat pro-Vest și unul pro-Est.

În acest context, PNL salută poziția grupurilor civic active care pledează pentru o listă națională în perspectiva alegerilor parlamentare și își exprimă disponibilitatea de a participa la un dialog pe platforma acestor structuri informale.

Alegerile locale sunt o etapă responsabilă în preajma declanșării pregătirilor pentru alegerile parlamentare în baza sistemului electoral mixt dificil, nefast pentru Republica Moldova, dar care va fi aplicat în alegerile parlamentare.

Doar de maturitatea liderilor politici, care se declară că nu sunt cu Dodon și cu Puterea, depinde dacă anul 2018 va fi anul Unirii și al victoriei ireversibile a forțelor provestice ori Anul Rușinii și revenirii la putere a forțelor ostile României și Europei.

Delegația Politică Națională,
Chișinău, 18 martie 2018

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *