Mai mulți membri ai Delegației Politice Naționale, întruniți duminică în ședință, pentru a discuta despre situația politică în general și starea de lucruri legată de neînregistrarea de către CEC a candidatului Vitalia Pavlicenco, și-au exprimat indignarea față de deciziile luate de Comisia Electorală Centrală și speră că justiția se va dovedi a fi independentă în examinarea și emiterea deciziei privind cererea depusă de președintele PNL.
La ședință s-a discutat despre greutățile perioadei încheiate, de colectare a semnăturilor, au fost relatate cazurile de blocaj și hărțuire a a colectorilor, exprimînd doleanța de a avea calitatea de martor în process, pentru a proba cazurile expuse în Nota informativă privind încălcările și abuzurile ce s-au constatat în procesul de adunare a semnăturilor.
Membrii PNL au menționat că mai colectorii care au strîns semnături pentru Vitalia Pavlicenco au avut probleme cu autoritățile publice locale, pentru că au colectat semnăturile în mod fizic, cinstit și prin sacrificiu. Ceilalți candidați, în special dintre ultimii patru înregistrați, par să fi recurs la alte merode pentru a-și completa listele de subscripție, de aceea nu au întîmpinat dificultăți, de niciun gen.
Membrii DPN a PNL au aprobat ideea atacării în instanța de judecată a deciziilor CEC și au discutat aprins despre rezultatele dialogului avut de PNL cu 10 entități politice și asociative după Hotărîrea adoptată de PNL pe 16 iulie 2016, precum și despre poziția și atitudinea față de evoluțiile politice ulterioare în contextual a două scrutine parlamentare pe cele două maluri ale Prutului.
A fost dezbătut Raportul despre activitatea BPC, prezentat de președintele PNL în fața celor prezenți, al cărui text este publicat mai jos.
Alte două documente, discutate în ședință, vor fi date publicității după epuizarea procesului de judecată versus Hotărîrile CEC.
La ședința DPN au fost mai mulți invitați, printre care dl Ștefan Maimescu, unul dintre copreședinții Consiliului Unirii, despre care PNL va discuta în una dintre viitoarele ședințe ale PNL, urmând să desemneze un responsabil pentru reanimarea acestuia.
Serviciul de Presă al PNL