Acum se poate semna, ca să intru în cursa prezidențială. Și unele explicații…

curateniefile-page1Marți, 6 septembrie, în ședința sa, CEC a înregistrat grupul de inițiativă pentru sprijinirea Vitaliei Pavlicenco drept candidat independent la funcția de Președinte al celui de-al doilea stat românesc, Republica Moldova.

CEC-ul a muncit operativ, pentru că actele aufile-page3 fost depuse luni.

Candidat independent – pentru că așa au condiționat reprezentanții formațiunilor prezente în dialogul inițiat de PNL în luna iulie, care a cunoscut două etape – una de dialog bilateral cu aproape toate entitățile politice și asociative, iar a doua, care a inclus cinci runde, – negocieri pentru identificarea candidatului comun de la aceste structuri politice și asociative.

Toate discuțiile au decurs liniștit, frumos, chiar dacă unii reprezentanți s-au retras brusc din negocieri, creându-și propria agendă.

Întrebați, de fiece dată, reprezentanții au confirmat că au toate împuternicirile, fapt reiterat și de liderii politici care le-au delegat. Personal, ca unul dintre cei de la masa de negocieri, nu am făcut niciun pas inetic și nicio declarație publică fără a fi convenit totul cu cei prezenți la masa de negocieri.

Înainte de a se trece la votul secret, cei prezenți au confirmat că liderii formațiunilor lor, care lipsesc personal de la negocieri, semnează Acordul-Angajament, ce cuprinde cîteva etape de colaborare, reprezentînd un proiect politic de durată.

După care, neexistînd motive de a nu crede promisiunilor, s-a confirmat disponibilitatea de a se trece la vot. Nimeni nu a avut obiecții.

S-a votat. S-a întocmit un proces-verbal. Apoi, la negocieri, s-a propus să dăm un comunicat de presă, pe care l-am scris și coordonat pe loc, apoi l-am expediat fiecăruia și prin SMS, înainte de a fi postat în spațiul mediatic. Nu au fost obiecții. Dimpotrivă, Valeriu Saharneanu, reprezentantul PLR în negocieri, cel care sublinia, cel mai adesea, ”mergem înainte cu atîția cîti am rămas”, a agreat ideea comunicatului de presă, ca să știe fiecare lider politic, inclusiv al PLR, ce să răspundă presei. Cînd am trimis spre consultare un SMS cu acest comunicat de presă, Saharneanu mi-a precizat că i-a dat o replică amplă pe FB Anei Guțu.

Ce s-a întîmplat mai tîrziu în unele formațiuni politice – le privește.

Lasă impresia că ce iese din pisică, tot șoareci prinde, adică, cine pleacă din PL – tot …. rămîne…

Noi ne onorăm angajamentul asumat.

Lecțiile le vom analiza după ce reușim să colectăm cele 15 mii de semnături. E mult de muncă, pentru că nu suntem partide administrative ca să colectăm semnături sub șantajul că cel ce nu semnează va rămîne fără job la stat.

De aceea, îi invităm pe toți care doresc să semneze pe listele de subscripție pentru candidatura mea în prezidențiale să vină la sediul PNL, Calea Ieșilor nr.6m etaj 4. Telefoane – 022211818, 068202976 (Ion Calmîc), 069111682 (Vitalia Pavlicenco).

Mulțumim reprezentanților partidelor, al căror membri și simpatizanți se implică în procesul electoral.

Îi invităm pe toți cei care doresc să aprecieze efortul nostru de a încerca unificarea forțelor naționale să vină să semneze pentru Vitalia Pavlicenco.

VP

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *