Ce îi scria Ion C.Brătianu soţiei sale Pia acum peste 150 de ani: „Oamenii oneşti şi devotaţi binelui public nu au loc în societatea noastră“
Ion C.Brătianu rămâne, fără îndoială, unul dintre cei mai mari 
oameni politici pe care i-a avut România. A avut o relaţie extraordinară de iubire cu soţia sa Pia, care i-a dăruit opt copii. Iar scrisorile pe care acestea i le trimitea soţiei scot la iveală multe aspecte interesante privind caracteristicile vremii.
Cei doi viitori soţi s-au cunoscut la mănăstire
Viitoarea soţie a lui Ion C.Brătianu s-a născut în 1841, în comuna Pleşoiu din judeţul Vâlcea, că fiică a lui Luca
Pleşoianu, boier de neam. Rămasă de mică fără mamă, a fost crescută la un pension, unde şi-a însuşit educaţia obişnuită în acel timp pentru fiicele de boieri.
„Orfană de ambii părinţi, a rămas în familia unor rude apropiate. Bună prietenă cu familia, Maica Maximilia, stareţa Mănăstirii Ostrov din Călimăneşti, s-a îngrijit foarte mult de ea. Maica Maximilia era sora lui Ion C.Brătianu, iar, încet-încet, între acesta şi Pia s-a legat o frumoasă poveste de dragoste, în ciuda diferenţei de vârstă de 20 de ani. Căsătoria celor doi s-a oficiat la Ostrov pe 6 iulie 1858, în cea mai strictă intimitate. Tânăra pereche s-a stabilit la Ştefăneşti, în Argeş, domiciliu pe care nu l-a mai părăsit decât în perioadele în care I.C.Brătianu a fost ministru sau prim-ministru”, spune profesorul de istorie Constantin Paraschiv.
Femeie, soţie, mamă şi bunică excepţională, Pia Brătianu s-a bucurat de stima tuturor celor care au cunoscut-o.
Iar relaţia pe care a avut-o cu Ion C.Brătianu a fost una de invidiat, fapt relevat şi de scrisorile pe care acesta i le-a trimis între 1862 şi 1869.Scrisorile lui Ion C. Brătianu către soţia sa Pia scot la iveală dragostea lui uriaşă faţă de ea, ca şi problemele cu care se confrunta ca om politic de prim rang.
„Trebuie să te las căci mizeriile mă chiamă”
Pe 3 decembrie 1862, Ion C. Brătianu îi trimite la vila Florica o scrisoare soţiei sale în care transpar despre dorul său de familie şi problemele vieţii politice:
„Iubita mea Pia,
Tu ai ştiri dela mine dar eu mă uit după dânsele şi tot nu vin. Ce faceţi? Cum sunteţi? Aceste îmi sunt întrebările de acte ori nu mă distrează ocupaţiunile politice sau, mai bine, mizeriile ce ne impresoară.
În noaptea dintâi din camera d-aici m-am deşteptat şi mă credeam că sunt în camera mea de lângă tine. Cât de fericit eram cât a ţinut această confuziune şi cât de nenorocit, când m-am deşteptat la trista realitate. Am sburat cu sufletul meu lângă voi şi v-am acoperit de sărutările şi mângăierile mele.
Trebuie să te las căci mizeriile mă chiamă.
Vă îmbrăţişez dulce şi de o mie de ori şi pe soră-mea. Dacă este acilea spune-i lui Piceoaica anume că politica merge greu. I.C. Brătianu”
„Nu am avut timp să fiu bolnav decât o noapte”
În februarie 1866, Ion C. Brătianu îi vorbeşte soţiei despre detronarea lui Cuza, precum şi despre speranţele sale politice:
„Scumpa mea Pia,
Cum vei avea această epistolă, Carada ţi-a dat ştiri dela mine. Prin urmare tot ce ţi-aş spune eu t-ar face puţină impresie pe lângă spusele lui. Îmi închipuiam că cu toată plăcerea ce ai avut a-l vede şi de a vorbi de mine, totuşi a trebuit să simţi o mare mâhnire să-l vezi că se întoarce singur. Ţi-a spus negreşit că nu am avut timp să fiu bolnav decât o noapte când am avut o durere de măsea care m-a ţinut o zi în casă, încolo am fost şi sunt pe picere. Lucrez, primesc lume şi alerg la rândul meu a vedea lumea ce trebuie să o câştig la cauza noastră. Dar voi ce faceţi? Cum sunt copiii? Ce face Ernoilă? Cum îl cheamă, nenea Ghiţă. Ah! Nenea Ghiţă! Cât este de nedrept cu mine ca să se ţie de cuvânt de a nu-mi scrie. Cu toate că până la un punct înţeleg ca să nu aibă timp, ocupat acum iarăşi de politică şi cu entuziasmul triumfului. Dar de ce nu mi-ai mai scris de la revoluţie încoace? Cu toate că sufăr să nu am nici un cuvânt de la voi, mă mângâi însă cu ideea că dacă nu mi-aţi scris, cauza a fost că îndată după răsturnare am şi plecat. Dar crede că sunt şi mai ocupat după cădere decât înainte, căci acum iarăşi să cumpănesc destinele României şi din nenorocire până acum sunt singur de a apăra drepturile ţarei. Sunt însă încredinţat că vom învinge pe răuvoitori şi vom câştiga o poziţiune şi mai bună decât aceia de am avut.
Al tău sunt din inimă şi din suflet! I.C. Brătianu”
„Îmbrăţişează pe copii pentru mine în toate zilele ca să nu mă uite”
Pe 9 martie 1866, aflat la Paris, Ion C. Brătianu resimte teribil dorul de familie şi îi scrie Piei Brătianu: „ Sunt aşa de trist, încât nu găsesc ce să-ţi zic afară decât că, din zi în zi, simt cât existenţa mea este absorbită într-a ta căci, zi de zi, simt că mă sfârşesc de dorul tău, departe de tine. Îmbrăţişează pe copii pentru mine în toate zilele ca să nu mă uite…”
Relevantă privind moravurile politicii – la fel ca în zilele noastre – este o scrisoare pe care Ion C. Brătianu o trimite soţiei pe 9 ianuarie 1869 şi în care spune printre altele:
„Cât eram de fericit, cetind partea dintâi a epistolelor tale care îmi spunea cât de strânse sunt legate existenţele noastre amândorora cu atât am fost mâhnit văzând lucrurile ce s-au petrecut în Senat şi mi-am zis că, pentru mult timp, oamenii oneşti şi devotaţi binelui public, nu au loc în societatea noastră.”
Pia Brătianu, mamă a doi viitori prim-miniştri
Pia şi Ion C. Brătianu au avut opt copii, trei băieţi şi cinci fete prima dintre acestea, Florica, murind la vârsta de numai trei ani. În memoria ei, Ion Brătianu va denumi reşedinţa de la Ştefăneşti cu numele cu care a intrat în istorie: „Florica”. Ceilalţi copii au fost: Sabina (1863-1941, căsătorită cu doctorul Constantin Cantacuzino), Ion (1864-1927, prim-ministru), Dinu (1866-1950, inginer constructor), Vintilă (1867-1930, prim-ministru), Maria (1868-1945, mama poetului Ion Pillat), Tatiana (1870-1940) şi Pia (1872-1946, căsătorită Alimăneşteanu).
Mărturiile celor care au cunoscut-o pe Pia Bratianu o descriu ca „o fiinţă de o rară modestie şi de o nobilă simplitate, trăsături cultivate prin educaţie. Mândră din fire şi nu lipsită de o sclipitoare ironie, a avut aceeaşi înţeleaptă seninătate în faţa bucuriilor şi a durerilor vieţii.” La rândul său, istoricul Ioan Nistor spunea că ea a reprezentat „zeitatea nevăzută care a suflat vânt bun în pânzele corabiei cu care Brătienii au navigat bărbăteşte şi cu mult folos pentru ţară prin furtunile istoriei noastre”.
