În contextul declarațiilor publice, în special făcute de ex-vicepreședintele CEC Ștefan Urâtu, despre mai multe indicii privind furtul voturilor în alegerile parlamentare din 2014 și locale din 2015, reprezentanții câtorva partide extraparlamentare – PNL, PPM, MA, PLR, PDA, PPDA – au mers la CEC, răspunzând invitației președintelui în exercițiu al CEC, Iurie Ciocan, de a lua cunoștință și a verifica, pe cât e posibil, modul în care funcționează sistemul de numărare a voturilor.
PNL a spus – în repetate rânduri – că nu se va schimba nimic în privința unei alternanțe obiective la Putere în R.Moldova atâta timp cât cei din Parlament nu vor accepta un nou concept electoral și o nouă componență a CEC, din care să facă parte și partidele-subiecți electorali, nu doar reprezentanții-cerberi ai intereselor electorale și politice ale partidelor parlamentare.
De asemenea, PNL a declarat că se cunosc din diferite surse unele rezultate falsificate și trucate ale partidelor extraparlamentare, precum e și PNL, pentru că partidele parlamentare au deturnat, în favoarea lor, prin diferite metode, voturile partidelor extraparlamentare. Însă aceste lucruri sunt greu de demonstrat, chiar dacă un asemenea membru precum Ștefan Urâtu luptă și în justiție pentru a scoate la iveală mecanismele și procedurile de furt electoral. La deturnarea voturilor, partidele parlamentare sunt extrem de ”solidare” și uită de competiția lor electorală.
O problemă extrem de nedemocratică și discriminatorie este că toate comisiile electorale, pe verticală, sunt formate de aceleași partide parlamentare și plătite de la buget, fapt care lasă partidele extraparlamentare într-o poziție dezavantajată, pentru că membrii acestor comisii ”păzesc de minune” voturile celor care le-au dat pe vreo doua luni un salariu sau un salariu în plus la ce fac, și care îi privesc pe apărătorii voturilor partidelor extraparlamentare ca pe ”dușmani aproape personali”, care nu au cultura și educația de a-i trata pe toți egal. Care participă în grup la formalizarea furtului voturilor. Doar un control reciproca masiv între reprezentanții tuturor subiecților electorali ar putea schimba situația.
Partidele parlamentare nu sunt interesate să fie prezente la CEC alături de reprezentanții partidelor parlamentare, ca să investigheze modul de pregătire și desfășurare a scrutinului electoral, pentru că sunt sigure de controlul pe care îl dețin asupra membrilor CEC prin delegarea lor și fidelizarea urmare a selectării și plasării acestora în funcții.
Totodată, atâta timp cât nici toți membrii CEC nu vor fi salarizați și inamovibili pe termenul ales nu se va putea miza pe vreo atitudine obiectivă și curajoasă.
PNL a încercat să sensibilizeze partidele extraparlamentare de multă vreme asupra imperativului unor presiuni în societate pentru a se obține o modificare în verticala comisiilor electorale și în conceptul despre CEC.
Desigur, sunt puține speranțe că se vor descoperi mișmașurile făcute de cei care știu bine pe cine servesc, nu legea și cetățeanul. Dar, oricum, o încercare înseamnă demnitate, în primul rând, după care vine și rezultatul.
Nu ne vom referi la cei care stau pe lângă CEC având diferite proiecte occidentale, dar care au tăcut și au devenit părtași la furtul voturilor cetățenilor. Iată de ce nu dorim să cooperăm cu cei care sunt complici la furtul electoral… Prietenii noștri știu la cine ne referim…
Vitalia PAVLICENCO