Dr Constantin Corneanu: Reîntregirea Ţării, marele proiect strategic al României

„Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

Noi, PNL, exact datorită argumentelor care se regăsesc și în acest articol, am reușit să câșigăm în instanța de judecată dreptul de a avea un Statut și un Program unionste ale PNL din Republica Moldova. VP

http://www.art-emis.ro/analize/3328-reintregirea-tarii-marele-proiect-strategic-al-romaniei.html

Realipirea Republicii Moldova la Ţara-mamă şi condiţiile în care acest act istoric ar putea avea loc

Clasa politica românească şi societatea civilă au obligaţia de a susţine şi afirma idealul reîntregirii Ţării prin aducerea acasă a spaţiului dintre Prut şi Nistru, reîntregirea Ţării fiind marele proiect strategic al României dupa integrarea în N.A.T.O. şi U.E. Republica Moldova se află într-o situaţie aproape imposibilă din punct de vedere politic şi economic. Elitele politice conducătoare de la Chişinău, din interese de grup, racordate şi la interese strategice aflate în dezacord cu opţiunea pro-europeană a unei importante majorităţi a cetăţenilor Republicii Moldova, au reuşit să pună în dificultate parcursul pro-european asumat de către majoritatea forţelor politice conducătoare de la Chişinău. Există însă îngrijorarea şi dezacordul cu ceea ce se întâmplă la Chişinău, respectiv furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar şi această prelungită criză politică care generează temeri în ce priveşte opţiunea pro-europeană. În actualul context internaţional, precum şi al problemelor cu care se confruntă U.E. în acest moment, comportamentul elitelor politice din Republica Moldova va uşura foarte mult sarcina celor care nu-şi mai doresc o extindere a U.E. în spaţiul ex-sovietic şi o înrăutăţire a raporturilor cu Federaţia Rusă. Există forţe politice extrem de hotărâte să împiedice cu mijloace legale, constituţionale o continuare a parcursului pro-european, în detrimentul populaţiei care suferă privaţiuni economice, indiferent de apartenenţa etnică şi religioasă a acesteia, şi care începe să-şi piardă speranţa într-o viaţă mai bună. Într-o astfel de conjunctură, ideea unirii Republicii Moldova cu România că o ultima soluţie de salvare a acestui vis european, dincolo de dreptul nostru istoric şi legitimitatea generată de actul din 27 martie 1918, ar putea să fie privită că o alternativă serioasă.

Există breşe care ar favoriza împlinirea unui ideal naţional: Reîntregirea Ţării

Unirea Republicii Moldova cu România şi realizarea, astfel, a unui prim pas spre reîntregirea ţării, a devenit un subiect extrem de discutat de către mass-media şi opinia publică de pe cele două maluri ale Prutului că urmare a eforturilor făcute de către o serie de O.N.G.-uri, extrem de active în ceea ce priveşte unionismul, precum şi a manifestărilor publice ale Platformei Unioniste Acţiunea 2012. La o prima impresie, am putea spune că pe măsură ce sistemul de relaţii internaţionale cunoaşte transformări spectaculoase, de la ce părea o lume unipolară la certitudinea existenţei unei lumi multipolare, am putea spera că există breşe care ar favoriza împlinirea unui ideal naţional: reîntregirea ţării. Şi totuşi, regimul actual al frontierelor de stat nu poate fi modificat decât în conformitate cu principiile Actului Final al C.S.C.E. de la Helsinki din 1975 şi ale dreptului internaţional, care fixează nu intangibilitatea frontierelor, ci inviolabilitatea lor prin forţă. Actul Final de la Helsinki oferă posibilitatea unei modificări paşnice a frontierelor, prin autodeterminarea popoarelor şi cu acordul celeilalte părţi implicate, ambele condiţii fiind obligatorii, nu numai prima. Reiterez o mai veche ideea a mea, expusă şi în alte ocazii, respectiv faptul că, într-un astfel de proces, comunitatea internaţională nu se poate implică decât în măsură în care cineva, în speţă elitele politice conducătoare din România şi/sau Republica Moldova, iniţiază un astfel de demers politico-diplomatic ale cărui consecinţe interesează şi afectează U.E. şi N.A.T.O. Unirea Republicii Moldova cu România poate deveni o problema pe agenda politico-diplomatică a cancelariilor europene şi de pe continentul nord-american numai în măsură în care există o manifestare locală de voinţă în acest sens. Cancelariile diplomatice europene, fără a mai vorbi despre Federaţia Rusă şi S.U.A., ar putea să sprijine sau nu doar ceva ce există, respectiv un proces de negocieri politico-diplomatice aflat în derulare pe ambele maluri ale Prutului, între elitele politice autohtone. Totodată, România, clasa politică românească şi societatea civilă, O.N.G.-urile etc. au obligaţia de a susţine şi afirmă idealul reîntregirii ţării prin aducerea acasă a spaţiului dintre Prut şi Nistru, şi nu numai, astfel încât să putem spune că reîntregirea ţării este marele proiect strategic al României după integrarea în N.A.T.O. şi U.E.

Preşedintele României ar trebui să-şi asume acest idealul reîntregirii şi să propună în mod formal, oficial, Parlamentului României, reprezentanţilor politici ai românilor, să ia în discuţie asumarea în mod public a acestui mare ideal

Totodată, ar trebui să urmăm modelul german din 1949 şi să trecem în preambulul unei noi Constituţii a României, sau a celei prezente, un text care să prevadă obligaţia morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţă la idealul reîntregirii ţării, respectiv inserarea următorului text: „Întregul popor român este mandatat să înfăptuiască prin liberă autodeterminare, precum şi în temeiul principiilor Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 şi ale dreptului internaţional, reîntregirea României şi afirmarea acesteia că un membru egal în drepturi într-o Europa unită”. Este nevoie de o astfel de prevedere constituţională care să motiveze, dacă nu să determine, orice om politic şi de stat român, sau orice forţă politică din România sau Republica Moldova, să iniţieze un astfel de demers politico-diplomatic şi juridic, chiar şi după model german. O decizie a Parlamentului României, în acest sens, ar întări poziţia preşedintelui României în efortul pe care va trebui să-l facă domnia să pentru punerea în aplicare a unei strategii coerente politico-diplomatice şi juridice menite a transformă un ideal într-o realitate. România trebuie să gândească o strategie menită să convingă partenerii din U.E. şi N.A.T.O., precum şi elitele politice din Republica Moldova, că statul român este capabil să gestioneze relaţia cu un spaţiu geografic în care există, totuşi, un curent antiromânesc evident, precum şi o minoritate rusofonă care se teme pentru viitorul ei în nouă configuraţie statală şi o grupare militară a Federaţiei Ruse.

Declaraţiei de Independenţa a Republicii Moldova din 27 august 1991 relevă foarte clar faptul că spaţiul nistrean este parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al devenirii poporului român

În viitoarea strategie a reîntregirii este absolut obligatoriu să fie oferite răspunsuri la câteva chestiuni esenţiale referitoare la modul în care elitele politice din Republica Moldova vor fi tratate şi implicate în viaţă politică şi statală din România reîntregită, precum şi la îngrijorările minorităţii rusofone din Republica Moldova în ceea ce priveşte locul şi rolul ei într-o Românie reîntregită, modul în care le vor fi respectate drepturile şi identitatea culturală şi religioasă. Totodată, trebuie definită foarte clar poziţia României faţă de românii din Transnistria, faţă de perspectivele soluţionării acestui conflict îngheţat, în contextul noilor realităţi geopolitice, însă fără a se uită de prevederile Legii cu privire la prevederile de baza ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (regiunii transnistrene a Republicii Moldova), adoptată în unanimitate de către Parlamentul Republicii Moldova pe 22 iulie 2005, precum şi al Declaraţiei de Independenţa a Republicii Moldova din 27 august 1991 care relevă foarte clar faptul că elită politică moldovenească din 1991 a avut conştiinţa faptului că spaţiul nistrean este parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al devenirii poporului român (ex: Subliniind dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru, se menţionează în preambului Declaraţiei de Independenţa a Republicii Moldova).

Conform adevărurilor istorice recunoscute şi asumate de către elita politică a Republicii Moldova din 1991 există posibilitatea unei reîntregiri a spaţiului românesc prin voinţă elitelor politice din Republica Moldova şi România, sub presiunea maselor populare, sau ca efect al prăbuşirii complete a statalităţii moldave. În derularea ambelor posibile scenarii rămâne de răspuns la o întrebare extrem de arzătoare: va acceptă Federaţia Rusă această nouă perspectiva geopolitică pentru spaţiul moldav, având în vedere interesele strategice şi geopolitice ale Federaţiei Ruse în spaţiu şi grijă faţă de minorităţile rusofone, precum şi derularea unui dialog politico-diplomatic cu România, că stat membru al U.E. şi N.A.T.O., cu referire la interesele naţionale şi strategice ale ambelor părţi în spaţiul moldav? Imposibilitatea asumării formale de către România a unui astfel de proiect strategic, precum şi a unei strategii coerente în acest sens, din motive obiective şi subiective, va genera o aşteptare în ceea ce priveşte un gest de apropiere din partea elitelor politice de la Chişinău sau o prăbuşire a statului Republica Moldova şi o reeditare a unui posibil „27 martie 1918″. Trebuie subliniat faptul că în Declaraţia de Independenţa a Republicii Moldova din 27 august 1991 se prevede că „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

Nu avem voie să renunţăm la ceea ce noi am pierdut pe 28 iunie 1940. Avem nevoie de trezirea conştiinţelor adormite sau nepăsătoare la clipele istorice pe care le traversăm şi de înţelegerea adevărurilor istorice

În contextul în care Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, pe 5 decembrie 2013, că Declaraţia de Independenţă este peste Constituţia Republicii Moldova şi Declaraţia de Independenţa are clauză de eternitate, unii analişti politici de la Chişinău consideră că această prevedere, denumită Clauză de Eternitate, face că art. 142 privind limitele revizuirii Constituţiei (alin. 1. Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale) să devină inoperabil din perspectiva unirii, astfel încât a cere unei elite politice conducătoare din Republica Moldova să achieseze la idealul unirii/reîntregirii spaţiului românesc reprezintă o încălcare foarte gravă a Constituţiei Republicii Moldova, o trădare a statalităţii acesteia. Falimentul public al Republicii Moldova ar putea fi începutul repetării unui scenariu asemănător celui german din 1989 – 1990. Din păcate, România nu are un Program în 10 puncte. În actuală conjunctură politică şi economică din Republica Moldova, sondajele de opinie relevă că un procent de 21% dintre cetăţenii Republicii Moldova doresc unirea cu România. Un procent aparent descurajator, însă este nevoie de speranţa şi o strategie coerentă menită a relevă drepturile noastre istorice, interesele strategice şi faptul că vom respectă pe toţi cei trăitori în spaţiul dintre Prut şi Nistru, precum şi dincolo, drepturile şi libertăţile lor cetăţeneşti. Însă, nu avem voie să renunţăm la ceea ce noi am pierdut pe 28 iunie 1940, confirmat, mai apoi, de Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947. Avem nevoie de trezirea conştiinţelor adormite sau nepăsătoare la clipele istorice pe care le traversăm, de înţelegerea adevărurilor istorice şi de construirea unor strategii adecvate secolului XXI.

Va fi nevoie de mult efort politico-diplomatic pentru a convinge şi a primi recunoaşterea comunităţii internaţionale în acest demers al Reîntregirii Ţării

Un referendum comun nu ar fi o soluţie. Un drept istoric se negociază politico-diplomatic sau se moare pentru el! Un referendum ar da impresia că ne îndoim de drepturile noastre pentru care s-au luptat corifeii mişcării de renaştere naţională din Basarabia în anii 1917 – 1918 şi, totodată, s-a murit pe Frontul de Est după 22 iunie 1941 în efortul de-a înlătura nedreptatea de la 28 iunie 1940 generată de Pactul Molotov-Ribbentrop. În cazul unui rezultat negativ, pe ambele maluri ale Prutului, ce facem, în veacurile ce vor veni, cu acest ideal al reîntregirii şi cu dreptul nostru istoric asupra pământurilor răpite în 28 iunie 1940? Menţionez faptul că Senatul S.U.A. a recomandat guvernului american în iunie 1991:
– „1. să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Moldova şi nordul Bucovinei, ocupate de sovietici, şi să elaboreze o hotărâre în acest sens;
– 2. să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia paşnic, dacă o doreşte, reunificarea Moldovei şi nordului Bucovinei cu România aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi Principiul 1 al Actului de la Helsinki”. Din această perspectivă, cred că trebuie valorificat parteneriatul strategic cu S.U.A., respectiv obţinerea sprijinului politico-diplomatic al S.U.A. şi, totodată, al liderilor U.E. şi al principalilor decidenţi, la nivel informal, din spaţiul euro-atlantic. Afirmarea dreptului nostru de-a impune ştergerea ultimelor consecinţe ale Pactului Molotov-Ribbentrop reprezintă o provocare totală pentru diplomaţia românească şi elită politică autohtonă şi, totodată, pentru comunitatea internaţională. Repunerea în discuţie de către România a prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 nu cred că va fi acceptată aşa de uşor. Va fi nevoie de mult efort politico-diplomatic pentru a convinge şi a primi recunoaşterea comunităţii internaţionale în acest demers al reîntregirii ţării cu Republica Moldova. Însă, atâta timp cât statul român nu şi-a manifestat în mod formal această dorinţa, nu se poate vorbi despre aliaţii internaţionali care sunt dispuşi să sprijine ceva ce, din păcate, nu a fost afirmat în mod oficial şi public. Sperăm la un sprijin total al comunităţii euro-atlantice în cazul în care Istoria ne va împinge, cu voia sau fără voia noastră, spre împlinirea acestui vis ce trebuie să rămână scump oricărui român.

Notă: Subtitlurile aparţin redacţiei şi au fost extrase din textul-adaptat după un interviu[1], cu acordul autorului
––––––––––––
[1] Camelia Badea http://www.ziare.com/europa/moldova/reintregirea-tarii-marele-proiect-strategic-al-romaniei-dupa-integrarea-in-nato-si-ue-interviu-1401973

Lasă un răspuns