Urmărim cu toții, deja cu o doză suficientă de lehamite și plictiseală, cauzată și de temperaturile înalte, acest zis proces de formare a unei alianțe și a unui Guvern.
Nimeni nu mai crede în nimic. Și nu mai poate crede în nimeni din cei care au venit după 2009 și au prăbușit metodic speranțele postcomuniste ale cetățenilor.
Personal, nici nu mai prea am chef să scriu, că e totuna fără rost.
Ultima iluzie e partidul lui Leancă, cel care ar trebui să răspundă pentru ce a făcut.
Dar ceea ce vreau să remarc este că ceea ce avem azi nu e absolut deosebit față de regimul comunist, care – nu numai în faza sa de putrefacție – a promovat femei în posturi-cheie, în spatele cărora își făceau mendrele și își sporeau afacerile oneroase.
Cunosc o ”ministră”, profesionistă, care a crezut naiv că au onorat-o, invitând-o comuniștii într-o asemenea funcție, dar care apoi a înțeles că s-a vrut a fi folosită ca acoperire pentru furturi de tot genul. Și a plecat dezgustată peste hotare…
Acum, cam același lucru se poate produce cu Maia Sandu.
Nu m-am pronunțat niciodată despre ea. Am și nu am încredere în cei care au fost total formați în instituțiile conceptului de ”lume deschisă”. Și această ”lume deschisă” își urmărește interesele…
Pentru noi inspiră încredere doar unioniștii, care știu care este obiectivul național al românilor și pe care nu îi avem în prim-planul politicii noastre.
Dar voi spune și eu că, dacă ești sigur că poți face ceva, bagă-te, dacă nu – nu te lăsa, mai ales CA FEMEIE, să devii jucărie în mâinile bărbaților venali.
Și dacă în viață nu ai avut, până acum, suficiente dezamăgiri…
În rest – dezgust față de interesul doar pentru troacă.
Vasile Nedelciuc a oferit un interviu foarte bun pentru Alb și Negru portalului Unimedia.md. Merită ascultat și băgat la cap – http://unimedia.info/tv/alb-negru/311/vasile-nedelciuc-in-studioul-unimedia
Chiar dacă nu a spus – ca în interviul precedent – că soluția e doar Unirea cu România, exprimându-și doar regretul profund că basarabenii mai cred în Rusia, și nu cred încă în România, Vasile Nedelciuc a menționat rolul și vina alegătorilor care au tot votat prioritar, după 1991, pentru ”râsuri”. A amintit și de vina presei, vândute și cumpărate, desigur.
Dar nu a accentuat prea mult și vina pretinșilor intelectuali, care își au partea lor mare de vină că ”i-au tot îndrumat înțelept” pe ceilalți pentru cine să voteze – pentru râsuri antiromânești, drapate cu frazeologie proeuropeană.
Și am ajuns cu toții pe marginea prăpastiei, unde nici acum votanții râsurilor nu recunosc adevărul unic ce ne poate salva – regăsirea într-un singur stat, european, cu frații români.
Iar în anii ce urmează ne vor chinui, în continuare, râsurile, sprijinite de alte râsuri…
Vitalia PAVLICENCO
devine penibila intarzierea numirii noului prim-ministru … se tot amana de pe azi pe maine . greu de crezut ca tara mai poate evita o aterizare fortata spre toamna tarzie – inceput de iarna … problemele sunt atat de grave ca sunt foarte pesimist . nu vad cine isi va asuma greaua raspundere de a face reformele cerute de toata lumea . PD si PLD sunt partide de centru-stanga , ruso-file , oligarhizate si mafiotizate peste toate . PL depinde de toanele lui Ghimpu care poate fi cumparat si maine usor cu o tinichea aurie daruita pentru ceda in probleme de mare importanta … reformele structurale dureroase pentru populatie au fost intarziate nepermis de mult de Filat ,Lupu si Plahotniuc iar acum daca s-ar face in sfarsit , s-ar suprapune cu valul de cresteri de preturi care vine in curand … plus ca timpul trece si iarna bate la usa .
interesant mesajul Uniunii Crestin Democrate din Germania si al doamnei Merkel personal , cu prilejul aparitiei PPE din Moldova … o lovitura grea pentru Filat si PLD , fara indoiala ! se pare ca „filatistii liberal-democrati” au pierdut definit sprijinul popularilor europeni , asa cum au patit si cei de la PPCD la un moment dat … poate isi va face mila de ei „Internationala Socialista” !
doamnă Pavlicenco, am impresia că vă luptaţi cu morile de vânt. Dacă majoritatea concetăţenilor d-voastră au o atracţie spre Ivan, poate că ştiu ei ce ştiu. Până la urmă şi în RM este democraţie , iar poporul e suveran. Am vrut să spun populaţia decide, pentru că noţiunea de popor a fost decimată de ruşi. Dacă unirea se va face vreodată va fi urmarea unui cataclism natural, a unui război şi niciodată pe cale democratică. Chiar nu înţelegeţi, după cum se exprima chiar şi Eminescu, că sufletul basarabeanului e vândut prin biserica rusească lui Ivan? Cu cine să te uneşti? cu Ion care se simte în largul lui în carapacea lui Iurie?
privind cu deosebita atentie la ce se intampla in Moldova , putem spune ca se coace o situatie pre-revolutionara de care vor incerca sa profite multi oportunisti si extremisti rusofoni … lovitura pentru ei va fi insa mortala odata cu falimentul economico-financiar al Tiraspolului incepand cu 1 ianuarie 2016 , cand marfurile transnistrene nu vor mai putea intra in tarile UE … asa toata lumea va intelege ca acesti extremisti rusofoni sunt buni doar de dat din gura dar fara a avea un plan serios de salvare a tarii …
nu ma aventurez in prognoze care mai de care … dar daca nu apare ceva cu adevarat extraordinar in viitoarele 2-3 luni de zile , Republica Moldova va dipare cu desavarsire de pe harta lumii intr-un singur an de acum incolo … la fel si Transnistria sau rmn cum le place lor sa se numeasca .
Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor
Ca bine să le fie pe lume numai lor;
Vânând pe orice chipuri măriri, averi şi nume,
Măcar să piară lumea.
Cine-i autorul? si voi credeti ca „patanii” citesc? si stau cu morala „crestina-ortodoxa”,ca ostasulin „frunt”?
Astept raspunsuri-invingatorul va fi premiat.
nenea coressi, mai citeste odata ce ai scris si poate realizezi ca mintea ta e varza;sau ai diurna de la muscali;(stii ce gindea Eminescu;notiune decimata;unire datorata cataclismului ;concetatenii dvs(romani);unire niciodata pe cale democratica samd) .
Doamna, respect munca,indirjirea,credinta dvs si a colegilor de partid ;cred ca o sa reusiti daca mai rezistati (nu luati voturi suficiente din cauza sistemului care nu va permite, dar undeva faceti o greseala; in aceasta situatie s-a aflat prm-ul care a pierdut aderenta fara presa,fara aliante, chiar daca doctrina era generoasa; stiu ca in Basarabia actioneaza alti factori politici ,dar in unele cazuri exista asemanari; Respect.
interesant … Putin a semnat ordinul de trimitere in somaj a 110.000 de bugetari , personal al Ministerului de Interne . saracie mare si crunta la Rusia … se termina bujetul dedea Putin ?
bre. moldovlahule, varza e sănătoasă atunci când o mănânci crudă, prin urmare mă simt apreciat de constatările tale; problema mătăluţă , după cum te exprimi, derivă din plăcerile gastronomice ale verzei murate, capitol la care nu am abilităţi necesare, Servus bre!
Snoava
O vipera cu limba bifurcata
Ce se credea desteapta si viteaza,
Vorbea ca notiunea-i decimata
Si se mandrea cu mintea-i-varza
„Desteptaciunea”-i trasa de urechi
Cand ai in loc de cap… curechi!!
Cand mintea lui coressi e murata
Ca varza dintr-o cada veche
Atunci e “notiunea” decimata
Stapanul “mintii” e muscat de strechii
In putina dogita fermenteaza
O varza dupa legile chimiei:
Coressi notiunea decimeaza
Platind zelos tribut prostiei
interesant cum se proclama Leanca ca mare luptator al dreptei europene , cand stim prea bine legaturile sale cu Ponta si PSD din Romania … facea chiar propaganda la alegerile prezidentiale din Romania pentru reprezentantul stangii … Victor Viorel Ponta ! sa deschidem bine ochii sa nu fie si acest PPE vreo copertura a cuiva . noi vom fi atenti fara indoiala !
MESAJUL LUNII CUPTOR
–––––––––––––––––—————-
O Soluție
pentru ieșirea din criză de la Chișinău –
crearea de urgență a unei Adunări Constituante
/cu 51 de reprezenanți/
care să Restabilească Actul Re-Unirii Basarabiei
pt. TOTDEAUNA cu România,
votat de majoritatea deputaților din Sfatul Țării
de la Chișinău la 27 martie 1918.
Un Act istoric întrerupt de ocupația rusească
de la 28 iunie 1940 în baza Pactului secret ruso-german Ribbentrop-Moldotov, ocupație străină
care continuă până în prezent cu armata rusească în Transnistria.
–––––––––––––––––––––––-
un articol de academician Petru Soltan,
în dialog cu scriitorul octogenar unionist Ion Druță
stabilit la Moscova.
ziarul Literatura și Arta
din 9 iulie 2015, prima pagină
https://drive.google.com/file/d/0ByA7Kci8VpxBZ2MxRUF0MXM0eWs/view?pli=1
N.B.
și în contextul manifestărilor unioniste
de la începutul acestui Cuptor –
Marea Adunare Unionistă de la Chișinău
și Marșul pe jos a celor circa o mie de tineri
est-moldoveni pe ruta Chișinău-Călărași-Ungheni
-Iași /aproape 130 km/ și apoi cu trenul la București
la un alt Marș Unionist spre Cotroceni din 12 Iulie 2015.
––––––––––––––––––––––
B.U.N. ! B.U.N. ! B.U.N. !
BLOCUL UNIRII NATIONALE !
Citeam mai ieri un comentariu care, pe un ton cumva profetic, susţinea că Maia Sandu ar fi „ultima şansă” a Moldovei pentru a preântâmpina catastrofa. Eu nu-i dau nici o şansă pentru că, după părerea mea, Maia Sandu este un personaj care are o preocupare exagerată pentru propria imagine şi, pe fondul formalismului în care se roteşte, urmăreşte succesul politic pe care însă, din nefericire, nu-l va avea. De ce ? Simplu, pentru că are lacune mari în luarea deciziilor mjore şi nu a confirmat că poate fi un bun manager (cu exepţia vorbelor) în activitatea managerială întreprinsă la un minister foarte inportant pentru reformarea societăţii moldoveneştiu şi integrarea acesteia în „spaţiul românesc”. Dacă e să vorbim de ultima şansă atunci să spunem răspicat care ar fi principalele obiectivele ale ultimei şanse: 1.Pentru readucerea la linia de plutire a Moldovei era necesar ca prim-ministru să fie un bun, chiar foarte bun, economist, deci un tehnocrat dăruit neamului său şi cauzei româneşti care să integreze economic RM în economia românească, bazându-se pe ajutorul României şi care să nu fie sluga oligarhilor de stânga, de dreapta, de centru, de est sau de vest; 2. Pentru reforma justiţiei era necesar un foarte bun jurist la cârma ministerului de profil cu viziune reformatoare, deosebit de cinstit şi foarte hotărât, destoinic în fapte şi cât mai discret la vorbe. În acest domeniu, se impune nu numai elaborarea unor acte normative foarte clare şi eficiente dar şi mai important este modul în care se selectează şi se formează corpul magistraţilor. Un magistrat, înainte de a fi un bun cunoscător al normelor juridice trebuie să fie exemplar în planul eticii şi al deontologiei prfesionale; 3. Sănătatea şi învăţământul sunt determinante pentru bunul mers al unei naţiuni şi de aceea în aceste domenii trebuie desemnaţi specialişti de vârf, cu experienţă şi cu o mare responsabilitate( aş spune mai pe înţeles, cu mare chibzuinţă ) în afecatrea şi cheltuirea banului public, în aşa fel încât cu mijloace puţine să obţină rezultate remarcabile.
Îmi cer scuze pentru că s-au strecurat câteva greşeli de scriere în comentariul meu. Pe rândul 4, la mijloc, s-a scris „mjore” în loc de „majore”. Pe rândul 5,la sfârşit, s-a scris „moldoveneştiu” în loc de „moldoveneşti”. Pe pe penultimul rând, la mijloc, s-a scris „afecatrea” în loc de „afectarea”.
în sfârşit, s-a spart gheaţa; un comentariu structurat a unui basarabean pe numele său vlad; ceilalţi ori exagerează inutil sau minimizează fără folos. Bre,românii de la vest de Prut au şi bune şi rele, aşijderea celor de la est de Prut cu părţile lor pozitive şi negative. Depinde cine comentează şi ce interes are! Servus bre!
Sus pe muntele Ceahlau
Sta Coressi-duhul rau
Si vegheaza ne-ncetat
Cum sa toarne iar rahat
Peste randuri de romani
Ce-s in tara lor stapani
Peste cei ce au luptat
La Satan nu s-au-nchinat
Coressi urla, Coressi zbiara
E turbat ca si o fiara
Prin vazduh el se porneste
Foc si para izvoraste
Cu copita-i despicata
Bate demonul in poarta
Insa siruri de romani
Ce in Tara is stapani
Merg semet, fara de frica
De vipera cea calica.
Coressi urla, Coressi zbiara
Fulgera in timp de seara
Siruri dalbe de romani
Nu se-nchina la pagani
Iar Coressi- ia, priveste
Cu venin se otraveste
Ca o vipera strivita
E de vant acum albita.
HEI , vecine VLAD !
Apropo de situatia la care ati ajuns pana in prezent…E ca si cand gospodarul disperat a reusit sa imblanzeasca in cele din urma pe JOIANA lui cu mulsul.Șuștarul s-a umplut , laptele-i excelent, dar JOIANA a uitat ca n-a dat din picioare…Si,poc ! – azvarle dintr-un șut tot laptele pe jos.
Umor involuntar: analfabetul Coressi vorbeste de „comentarii structurate”, dar nu stie ca substantivul”comentariu” nu este de gen femenin. Analfabetule coressi se scrie „un comentariu al unui basarabean” si nu „comentariu a unui basarabean”.
Отрывки из интернет – дискуссии двух известных политологов о ситуации в Молдове.
А.
Добрый вечер! Не стоят ли за М. Ткачук западники, которые замутили комбинацию: с помощью Петренко и К* устранить В. Плахотнюк (олигарх с самостоятельными интересами) и социалистов (большую оппозиционную партию с парламентским представительством), чтобы продвинуть во власть своих безликих и послушных ставленников типа Майи Санду?…. Вот над чем я размышляю. Обычно, где М. Ткачук – там Запад выигрывает.
Н.
Все наши предыдущие анализы показывают, что М. Ткачук как раз работал на слив ПКРМ именно В. Плахотнюк, который конечно же кинул М.Ткачук. И не исключено, что мстительный М. Ткачук может пойти на сделку с Западом, чтобы устранить про российского В. Плахотнюк. Но про российскость В. Плахотнюк это состояние временное, пока российские финансовые потоки идут через него. Именно это и есть гарантия В. Плахотнюк, он смотрящий за российскими потоками. Но В. Плахотнюк может провести собственную операцию с Западом и сдать эти потоки Западу, что скорее так и будет. Мая Санду слабый ставленник, так как должна „лечь” под В. Плахотнюк. Ни она ни Запад этого не хотят. Так что Запад должен провернуть собственную операцию по сливу В. Плахотнюк, с более сильными личностями чем М. Санду. А на такую роль годиться только Н. Герман с ее хорошими связями на Западе, и сильными корнями на политическом кладбище Молдовы, и при хороших связях со смотрителями „золота ПКРМ”. А сумма этого „партийного золота” на сегодня оценивается в 10 млрд. западных копеек, и ее отец, М. Снегур, до сих пор держит веревочку в руках. И тут самое интересное. В. Плахотнюк удивительным образом примазан и к этим потокам. Так что вопрос слива „отца нации” это задача обоюдного желания Запада и Востока. Если вернутся к Н. Герман, то ее муж работал в свое время у Бориса Бирштейна, основателя „Сеабеко”. Именно этот Б. Бирштейн выводил «золото партии» за пределы СССР. Именно Б. Бирштейн купил для М. Снегура отель «Жоли Алон», который впоследствии перекупил Влад Плахотнюк. Таким образом В. Плахотнюк имеет если не прямое, то косвенное отношение к М. Снегуру, и отмыванию «партийного золота», и старой верхушке КГБ. Ход с Маей Санду это отвлечение внимания , потому у Н. Герман куда больше шансов на премьерство, сами понимаете почему. М. Снегур женат на дочери генерала КГБ, вот почему через него и Б. Бирштейна выводились за рубеж фонды КПСС. Борис Бирштейн при Снегуре был Председателем Высшего Экономического Совета. Артур Герман в это же время был зам. министра внешэконом связей. Этот же Борис Бирштейн был советником Аскара Акаева. Этот же Борис Бирштейн был лучшим другом и партнером Дмитрия Якубовского, главного «решальшика» России в начале 90-х, и на которых замыкалось высшее руководство ФСБ, того времени, и не безызвестная „солнцевская братва”. В свое время Наталья Герман была задержана в московском аэропорту с чемоданом долларов, но тотчас же отпущена.
Уже очевидно, что на самом деле настоящая политическая борьба в Молдове ведется между 2-я группировками, Лучинский- Филат и Снегур- Плахотнюк. Вот такие вот дела. Борис Бирштейн вернулся, «I’ll be back», как говорил Арнольд Шварцнегер в фильме „Терминатор”.
Вот такая «арихметика» однако.
А.
Интересный расклад. А какая оптимальная конечная цель может быть? Что лучше?
Н.
Оптимальная цель это сохранение статус-кво по украденному миллиарду. Оба варианта плохи для Молдовы.
А.
Нет, я имею в виду с точки зрения здравомыслящих сил что лучше, исходя из реалий?
Н.
Сегодня в Молдове здравомыслящих мало или нет вовсе. Все представляют чьи-то узкие клановые интересы.
А.
И как мыслите, чем всё это завершится, в том числе у дома В. Плахотнюк?
Н.
Правые получили команду валить В. Плахотнюк. Это на руку В. Филату , Лучинским и прочим. В. Плахотнюк будет упорно сопротивляться, но в самый опасный момент он покинет Молдову, благо его капиталы уже в Гонконге. Запад поддерживает правых.
А
Но это плохо, получается. Лучше бы В. Плахотнюк тогда устоял, ибо В. Филат и правые – это прямые марионетки Запада. Что плохо Западу, то нам лучше, разве нет?
Н.
Да это так. Совершенно так. Но у В. Плахотнюк нет четкой внутренней и внешней политической платформы, это не в его пользу, и его стратегическая ошибка..
А.
Тем более, В. Филат – это ещё и М. Саакашвили с американцами. А пусть В. Плахотнюк будет и без платформы, чем В. Филат будет иметь чёткую проамериканскую платформу- по логике. В. Филат – это ещё и Е. Шевчук. Вот и замыкается западная цепочка в бывшей МССР.
Н.
Да это верно. Налицо явная подстава В. Плахотнюк в отношении Лучинских и В. Филата. Им дали украсть несколько десятков миллионов долларов, чтобы испачкать. А сам миллиард скрыли за этими «пупсиками», которых будут «жарить» по полной, во исполнение желания зарубежного центра во главе с Б. Бирштейном. Даже пресс-конференция эмиссара „солнцевской братвы” Ринато Усатого, от 27.07.2015, наилучшим образом свидетельствует нашим умозаключениям. А что касается М. Ткачук, то его тоже использовали в сливе ПКРМ, „поматросили” и бросили. Таким образом руками М. Ткачук устранили главного правопреемника на «партийное золото»- Владимира Воронина и ПКРМ. Может случиться так, что именно Б. Бирштейн сегодня имеет свои виды на Приднестровье и Е. Шевчук его устраивает наилучшим образом.
А
Значит, это тем более долгосрочная антироссийская комбинация. Отрыв, через Е. Шевчука и В. Плахотнюк, ПМР от России.
Н
Да, скорее всего так и есть.
А.
Интересно, в России это всё понимают?
Н.
В России конфликтуют три-четыре олигархические группировки, но все они четко видят и понимают сложившуюся ситуацию.
А
Но потеря Молдовы и Приднестровья разве кого-то устроит?
Н.
Вопрос даже не в этом, или геополитических приоритетах, а скорее всего в потере геофинансового центра по отмыванию финансовых потоков, который исправно действует с 1990 гг. . А сегодняшняя Молдова именно такой территорией и является. Молдова не нужна им как государственно- политическое образование, а как международный – финансовый центр по отмыванию потоков. А для такой территории можно подгонять и сочинять, любые модели государственного устройства, лишь бы сохранить статус-кво.
А.
Западу или России это нужно?
Н.
Европе это точно не нужно. А вот теневым финансовым кругам России это как бальзам на сердце. Именно через эти схемы будут валить В. Путина и саму Россию. Теневики завязаны на либералов России, которые пасутся в ГосДепе США.
А.
Спасибо. Сегодня мы провели не плохую дискуссию.
Н.
С удовольствием, да, действительно, до новых встреч.
http://mabtribune.com/posts/2644-eksklyuziv-mark-tkachuk-i-ukradennyi-milliard.html