Imperialiștii ruși susțin unionismul românesc și propun lichidarea R.Moldova

cat despre … “Imperialiștii ruși susțin unionismul românesc și propun lichidarea R.Moldova” , sa fim seriosi . mai citeste un necunoscator si chiar crede aceasta gugumanie . rusii de toate confesiunile politice nu vor inghiti in veci o Romanie Mare … rusul da ceva care nu e a lui , adica Moldova dintre Prut si Nistru cu gandul la fasia nistreana , care numai a rusilor nu este cu adevarat . rusii au ajuns tarziu in istorie la Nistru , asa cum au ajuns si in Crimeea … de ce nu am avea noi drepturi mai mari ca ale rusilor , ca noi suntem in aceasta zona geografica inca de pe vremea inaintasilor nostri daci . nu mai vorbim si de perioadele istorice cand aceasta Transnistrie era de facto teritoriu moldovean .

privind la situatia generala dezastruoasa a asa-zisei tarisoare independente rmn , dependenta financiar 75-80 la suta de un alt stat , adica Rusia , incep sa cred ca nu Chisinaul e incurcat mai mult de situatie decit Moscova … deja fuherul-faraon Putin isi indreapta ajutoarele catre prea multe locuri din lume … aceasta pe fondul recesiunii in care se afla Rusia . Osetia de sud , Abhazia , Transnistria , acum Crimeea si regiunile secesioniste din Ucraina de est … plus alte regimuri totalitare de pe glob de genul celui al lui Bashar al Assad in Siria …Venezuela , Cuba , Coreea de nord . plus risipa de fonduri bugetare odata cu organizarea Olimpiadei de la Soci … 50 de miliarde de dolari .

o alta veste catastrofica pentru Rusia o reprezinta acordul nuclear cu Iranul … in circa 7-8 luni de zile piata va fi invadata de petrolul iranian iar expertii vorbesc de un pret si de 40 de dolari barilul , tinand cont si de franarea cresterii economice mondiale …

Este nevoie de multa munca pentru a face UNIREA cu ROMANIA. ROMANIA sa opreasca ” moldovenismul primitiv” care este sustinut de unele partide mai ales de stanga.

se simte din ce in ce mai tare o crestere a nemultumirilor populatiei din bantustanul rmn … Opoziția de la Tiraspol îl numește pe Evghenii Șevciuk, „dictator corupt”, a cărui venituri se majorează zilnic cu câteva zeci de mii de dolari, scrie openpmr.info citat de UNIMEDIA.
Site-ul înființat de opozantul Anatolii Durin, îl acuză pe Șevciuk de producerea țigaretelor care ulterior sunt duse prin contrabandă în Federația Rusă și Moldova, export de energie electrică și semnarea contra bani a decretelor de grațiere a unor criminalilor.
Sursa mai scrie că liderul de la Tiraspol acoperă toată contrabanda din regiune, precum și despre faptul că fiecare agent economic plătește lui Șevciuk și oamenilor săi. De asemenea, Evghenii Șevciuk mai este acuzat de furtul gazelor rusești.

iata ca Filat se arata nemultumit ca rubedeniile sale sunt arestate pe capete … acum in pline negocieri pentru crearea – chipurile – a unui nou-vechi guvern … pro-european . si cu ajutor de la FBI , mai ceva ca in filmele americane cu gangsteri . sa fie un semn ca SUA incepe sa puna piciorul in prag si in nu a mai crede o iota despre ifosele pro-europeniste ale banditilor rosii de la Moldova ? daca organele in drept ale Moldovei se arata atat de impotente , de ce sa nu vina atunci FBI american si DNA romanesc sa curete tara de acesti gandaci de colorado ?

O poveste pescărească: despre unchiul lui Dorin Chirtoacă și procurorul său european

Evenimentele politice din Moldova sunt extrem de ciudate. Le urmăresc ca pe un banc prost, dar le urmăresc. Dar cum Unirea nu este prea departe și cum prietenii mei din România mă tot roagă să scriu în așa fel încât să înțeleagă și ei despre ce vorbesc, o să fac o mică introducere pentru ei, pentru prietenii mei din România. La Chișinău există un partid, eu i-aș zice partiduț, Partidul Liberal, condus de un nene. Spun partiduț pentru că formațiunea asta se zbate în limita a 12-14 la sută din votanți. Iar sunt generos cu cifrele. Tipul care conduce partiduțul Liberal este, să-i zicem așa, extravagant. Se numește Mihai Ghimpu, de fapt, Mișa Ghimpu. A ajuns politician important din întâmplare. Calitatea cea mai importantă a acestui domn este faptul că e… unchiul lui Dorin Chirtoacă. Atât. Ei bine, acest domn, Mihai Ghimpu, atunci când nu-și pune poze cu fete și cu pești pe facebook are idei interesante. Una dintre ele să aducă un procuror din Uniunea Europeană. De ce? Pentru că în Moldova corupția este uriașă, omniprezentă și principala marea problemă a țării. O sugrumă și este cauza cea mare a sărăciei.

Ei bine, nenea Mișa Ghimpu tot bate apa în piuă că vrea procuror european. Ce înseamnă asta? Hm, nu sunt sigur că domnul Ghimpu își închipuie cum s-ar produce practic treaba. Dar ne putem imagina noi. Vine un străinez, se instalează pe scaunul de procuror și începe să șteargă de praf dosarele de corupție. Le șterge și, când colo, ce să vadă? Doar coperta. Au dispărut toate actele. Dosar rezolvat, dosar clasat. Sau, să zicem, actele sunt acolo. Dar când merge procurorul european în instanță, banț, judecătorul decide că Gheorghe Papuc trebuie achitat. Și ce frumos ar fi să avem procuror european și ce bine dă asta la popor. Dar, dacă este să vorbim între noi, ideea nu este decât o balivernă de pescar.

Și în România au existat baliverne de genul acesta. S-au făcut însă lucruri serioase. De pildă, a fost creat un DNA. Și la Chișinău există o astfel structură, CNA, doar că la DNA există multe c…ie, cum ar zice Natalia Morari. Salariile procurorilor de la DNA sunt mai mult decât ok. Ei își permit să se ia la trântă cu milionari care sunt dispuși să dea oricât ca să scape de închisoare. Și judecătorii au salarii bune, iar când vor mai mult și acceptă mită, îi pândesc procurorii DNA. Câțiva judecători stau deja la răcoare pentru acte de corupție. Și, uite-așa, nu e nevoie de procurori europeni. Nu este nevoie de baliverne pescărești. Este nevoie de oameni care să schimbe sistemul. Nu de un om, nu de un procuror, domnule pescar Mihai Ghimpu. Adevărul este că tot Unirea ne poate salva. Ce crede despre Unire domnul pescar?

http://cojocari.ro/2015/07/o-poveste-pescareasca-despre-unchiul-lui-dorin-chirtoaca-si-procurorul-sa-european/

Moldova în incapacitate de plată reală

Evenimentele de ultimă oră se bat cap în cap și formează o așa situație ca, în următorii 3-5 ani, Republica Moldova să sufere mai puternic. Aceasta poate fi din cauza că până în prezent nu s-a conștientizat proporțiile repercusiunilor ce urmează de depășit.

Să luăm lucrurile pe rând.

Liderii PD și PLDM declară că Banca de Economii va fi naționalizată, în pofida faptului că toți experții naționali, externi, toate teoriile fundamentale, dar și situația, ne vorbește despre faptul că aceasta ar fi o utopie. Fie acești lideri au declarat aceasta cu scopul de a speria Misiunea FMI, care urma să vină în Moldova săptămâna aceasta, că Moldova mai are instrumente cu care poate să se așeze la masa de negocieri, fie că nu își dau seama ce declară. În realitate, aceste declarații pot fi luate ca unele sterile, despre sensul, care cred eu, nici singuri, acești lideri, nu l-au înțeles.

Joi data de 11 iunie Banca Națională a Moldovei a instalat administrare specială la cele 3 bănci comerciale complice la furturile din luna noiembrie a anului 2014 prin plasamentele lor dubioase de câteva miliarde de lei, întro bancă compromisă cu incapacitate de plată – BEM. Aceasta a provocat încă un șoc pentru cetățenii Moldovei, agenții economici, investitori și instituțiile financiare străine în Moldova. Am analizat cu atenție situația rapoartelor acestor bănci din ultima lună publicată (aprilie) și am constatat că situația nu este ieșită de sub control, cel puțin cu 2 luni în urmă.

Dacă BNM a intervenit acum imediat, fără să declare despre aceasta înainte, înseamnă că ceva se petrece la aceste bănci, ceva despre care nu se cunoaște nimic, iar situația pe piața bancară ar ieși de sub control.

Analizele au mai relevat că acum, în momentul de față, pe piața valutară nu se simte deficit de valută străină, ba din contra se simte un exces. Însă situația se poate schimba de la o oră la alta.

Instalarea administrării speciale la cele 3 bănci înseamnă un semnal foarte puternic pentru toți.

În primul rând BNM dă știre că totul ca și când este sub control. Însă în acest sens eu am mari dubii, deoarece dacă luăm în considerare evoluția acțiunilor BNM din ultimii ani, observăm ca autoritatea monetară națională intervine posterior faptelor fie de jafuri, atacuri raider sau insolvență.

În al doilea rând acțiunea BNM la cele trei bănci comerciale este un semnal pentru piața financiară, creditară și valutară. Prin această acțiune, în ultimele 3 zile, în rândurile populației s-a format o panică legată de economiile lor în lei, valută străină, de riscul de a nu reuși să-și ridice economiile sale în numerar de pe conturi și transformarea lor în valută străină.

De aceea, am menționat mai sus că situația poate să se complice de la o oră la alta. Plus la toate poate fi perturbată circulația monetară în mediul de afaceri, în special la agenții economici care își deservesc conturile sale la cele 6 bănci compromise.

Sunt de părere că următorul pas al Băncii Naționale a Moldovei poate fi instituirea unor restricții în ceea ce privește fluxurile valutare.

Vineri data de 12 iunie Prim-ministru Chiril Gaburici și-a prezintat demisia. Aceasta poate fi acceptată de către Președintele Timofri sau poate fi amânată. Ea putea fi amânată numai în cazul când era necesar de dus tratativele cu misiunea Fondului Monetar Internațional, care urma să sosească în Moldova săptămâna aceasta.

Cererea demisiei dlui Gaburici a amplificat și mai mult situația economică din Moldova. Impactul direct al acestei acțiuni se va răsfrânge asupra temperării sectorului real al economiei și scăderii veniturilor la bugetul de stat. Însă una din cele mai rigide condiții înaintate de către FMI, erau exact menținerea nivelului de alimentare a bugetului de stat și reducerea cheltuielilor guvernamentale, nivelului de inflație și reformele în sectorul bancar. Demisia prim-ministrului se va răsfrânge asupra celor 3 condiții principale.

În zilele de week-end, reprezentantul FMI în Moldova a declarat că misiunea FMI pentru Moldova a contramandat sosirea sa în Moldova pentru un termen nelimitat.

Aceasta este încă un semnal foarte puternic că Republica Moldova va rămâne fără surse de alimentare a bugetului, fără ajutoarele externe pentru implementarea reformelor în toate sectoarele, inclusiv justiție și administrație publică.

Este foarte necesar de înțeles că lipsa unui acord între Republica Moldova și FMI este cel mai semnificativ indicator pentru toate structurile financiare internaționale – Parteneri de Dezvoltare a RM. În așa fel, există riscul ca structurile, așa cum sunt Banca Mondială, Banca Centrală Europeană, BERD, Corporația Financiară Internațională și alții, să-și suspende finanțarea proiectelor în curs de desfășurare în Moldova și să nu inițieze altele, care stau la rând pentru a fi finanțate.

Anularea vizitei misiunii FMI în Moldova este un semnal clar și limpede – Republica Moldova pleacă liber spre incapacitatea de plată.

Nu există o regulă teoretică pentru toate țările privind incapacitatea de plată (default economic). Declararea incapacității de plată a unei țări depinde de mai mulți factori, indicatori și situații speciale pentru una sau altă țară. Însă câțiva indicatori, totuși sunt stabiliți de către FMI și alte structuri internaționale.

Nivelul de îndatorare străină mai mare de 50% în raport cu PIB. În prezent datoria străină a Moldovei practic se apropie ca mărime de valoarea PIB și prezintă aproximativ 98% din valoarea PIB.
Creșterea indicelui deficitului balanței comerciale. În Moldova acesta este mai mare de 65%.
Nivelul de creștere economică negativă. În Moldova permanent planează riscul de descreștere economică, însă orice creștere la noi este necalitativă, adică influențată de factori cum sunt cei climaterici,
Nivelul Indicelui Prețurilor de Consum trebuie să nu crească mai mult de 1% anual. În Moldova această normă s-a dublat față de anii precedenți.
Indicele de acumulare a impozitelor și taxelor la Bugetul de stat trebuie să fie stabil în creștere. În Moldova acest indicator câțiva ani la rând este în flotare necontrolată.
Nivelul deficitului bugetar real trebuie să fie mai mic de 5% în raport cu PIB. În Republica Moldova acest nivel este de peste 15%, dacă luăm în considerare trecerea în partea de venituri al bugetului de stat a granturilor cu caracter nerambursabil, care este inclus incorect în partea de venituri în valoare de 2,4 miliarde lei.
Sursele de acoperire a deficitului bugetar trebuie să fie din sursele proprii interne. În Moldova aceste surse în cea mai mare parte a lor sunt străine și constituie aproximativ 90 la sută în comparație cu cele interne.
Încă un factor important special pentru Republica Moldova este criza bancară și monetară aprofundată provocată de furturile, fraudarea și hoțiile din sistemul bancar, realizate cu bună știință de cauză de către sistemul instaurat.

Astăzi nu mai putem vorbi despre o amenințare sau riscul de intrare a Republicii Moldova într-o stare de incapacitate de plată.

Situația formată, îmi permite să afirm cu certitudine, că Republica Moldova se află în prezent în situație de Incapacitate de Plată, sau cum se mai spune după noțiunea definită de FMI – în default economic.

Ce poate urma?

Aprofundarea crizei de sistem.

Declanșarea unei crize economico-financiare și socială.

Declanșarea unei noi crize valutare.

Devalorizarea leului moldovenesc fără control.

Reducerea plăților la bugetul de stat.

Creșterea fără control a prețurilor la toate mărfurile de primă necesitate.

Temperarea indicilor de activitate ai mediului de afaceri.

Retragerea investitorilor de pe arena investițională.

Înrăutățirea tuturor indicatorilor bursieri din Moldova.

Reducerea indicelor pentru Moldova oferiți de către agențiile de evaluare internațională.

Eliberarea unui număr mare de angajați din sectorul bugetar.

Reducerea plăților contribuțiilor sociale obligatorii.

Înghețarea pensiilor și tuturor plăților sociale.

Ce trebuie de făcut?

În regim de urgență conducerea statului trebuie să lase la o parte ambițiile personale și de partid și să întreprindă măsuri eficiente. În așa situații au fost mai multe țări, inclusiv Bulgaria, Federația Rusă (3 ori în perioada anilor 1997-2012), alte țări.

Despre măsurile concrete care trebuie întreprinse voi oferi detalii în altă publicație.

Asa sa fie!!!

Pentru Istorie! Vot kakaya situaţia cu Unirea la Bucureşti: Amendă pentru Unire – de 10 mii lei – organizatorului
Iohannis in masina prezidntiala Romania Libera-ro14.07.2015, 18:21 1935 3 Evenimente, Opinii
Alexandru Cristian Surcel, unul dintre organizatorii marsului de duminica, 12 iulie 2015, din Bucuresti, pentru Unirea cu Moldova, a fost amendat de jandarmi cu 10.000 de lei. „Se doreste intimidarea mea si a colaboratorilor mei, ca si a celorlalti oameni implicati in societatea civila”, spune acesta.

Sute de tineri care au plecat pe jos din Chisinau spre Bucuresti, in urma cu o saptamana, pentru a a cere Unirea cu Romania. Ei au ajuns duminica in Piata Universitatii, de unde au plecat spre Palatul Cotroceni pentru a cere urgentarea reunificarii.

„Organizez adunari publice declarate (asa-zis ‘autorizate’) inca din aprilie 2012 si niciodata, dar niciodata nu m-am facut vinovat de „nerespectarea orelor de desfasurare, traseelor de deplasare sau locului si perimetrului destinat adunarii publice”, cu aceasta prima si unica exceptie. Asadar, nu am antecedente, am fost, ca sa zic asa, la prima abatere, scrie Alexandru Cristian Surcel pe blogul sau.

Mai mult, ‘nerespectarea perimetrului destinat’ a insemnat doar o diferenta de aproximativ 200 de metri, intr-o alta zona a aceluiasi spatiu urban. Relocarea spontana a locului de adunare nu a produs intreruperi in circulatie, ocupari ale carosabilului- pana in momentul in care a inceput marsul si s-a intrat pe carosabil cu sprijinul Jandarmeriei si Politiei Rutiere, acte de dezordine ale unor participanti sau vreo problema pentru jandarmii din dispozitiv. Odata inceput marsul, protocolul semnat cu Primaria Municipiului Bucuresti a fost respectat in litera si in spiritul sau.

Imi este asadar foarte clar, nu atat prin faptul ca am fost sanctionat, cat prin cuantumul amenzii impuse, ca se doreste intimidarea mea si a colaboratorilor mei, ca si a celorlalti oameni implicati in societatea civila mai mult sau mai putin organizata.

Daca asta este resortul intim al acelor oameni ‘de sus’, de la care au venit ordinele pe care le aplica jandarmii, atunci ma vad obligat sa-i anunt ca si-au gresit adresa.

Nu au murit peste o mie de oameni acum douazeci si cinci de ani ca sa ma las eu si ceilalti ca mine sau mai buni decat mine atat de usor trimisi acasa cu coada intre picioare si pumnul in gura. Veti mai auzi de noi. Cat despre acest process-verbal de constatare a contraventiei, ca si despre alte procese verbale similare, haideti sa vedem ce vor spune si instantele de judecata, eventual Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Si asa sunteti campioni in a pune Romania in situatia de a pierde acolo procese peste procese”, afirma Surcel.

Cum a fugit Iohannis de tinerii basarabeni care au venit sa ii ceara UNIREA
HomeBasarabiaCum a fugit Iohannis de tinerii basarabeni care au venit sa ii ceara UNIREA
Cum a fugit Iohannis de tinerii basarabeni care au venit sa ii ceara UNIREA
distribuie
Presedintele Klaus Iohannis a cautat o cale pentru a evita intalnirea cu miile de studenti basarabeni care au venit duminica la Bucuresti sa ii ceara Unirea. Seful statului a explicat ca nu poate sa ii primeasca deoarece este plecat din tara.

In realitate la ora cand tinerii basarabeni au venit la Bucuresti, presedintele Iohannis se afla in tara, la Sibiu.

CITITI SI: Mii de tineri basarabeni au trecut sambata seara Prutul si vin duminica la Bucuresti sa ii ceara UNIREA lui Iohannis/ Miile de tineri au plecat pe jos de la Chisinau in 5 iulie/ SCRISOAREA TINERILOR BASARABENI CATRE PRESEDINTELE KLAUS IOHANIS

A fost pentru prima data cand aeronava prezidentiala a plecat fara seful statului de pe Otopeni facand escala la Sibiu pentru ca presedintele sa plece in vizita oficiala in Regatul Spaniei.

Cu toate ca se stia exact cand tinerii basarabeni vor sosi in Bucuresti, presedintele a ales calea plecarii din Bucuresti pentru a evita o intalnire cu acestia. Evident poate explica gestul ca fiind unul diplomatic, nevrand sa provoace Rusia, dar uneori astfel de gesturi fac mai mult rau decat bine.

„Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chişinău la Bucureşti. Din păcate, nu voi fi în ţară şi nu îi pot întâmpina la Palatul Cotroceni, dar fiţi convinşi că mi-ar fi făcut o reală plăcere”, a scris, duminică, pe Facebook, preşedintele Klaus Iohannis, referindu-se la cei circa 1.000 de tineri care au pornit, în 5 iulie, din Chişinău spre Bucureşti, după Marea Adunare Naţională, mergând pe jos într-o încercare de a reface „Marşul lui Ştefan cel Mare”.

Vicepreședintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, Iulia Modiga, a declarat pentru AGERPRES că evenimentul de duminică are rolul de a transmite „un semnal clar Președinției, Parlamentului, Guvernului de la București — și anume că românii din Basarabia doresc unirea cu România”.

„Noi ne-am strâns astăzi aici pentru a merge împreună la Cotroceni pentru a cere președintelui Iohannis unirea. Ni s-a spus că, dacă vom cere unirea, unirea se va face. Aceste cuvinte le-au spus atât președintele Iohannis, premierul Ponta, cât și fostul președinte Băsescu, și că până în 2018 se va realiza unificarea. Tinerii basarabeni au ajuns în București arătând că dorința lor e vie și momentul este aproape”, a spus Iulia Modiga.

Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, a ținut să atragă atenția că organizația sa nu acceptă simboluri politice în acest demers. „Politica se face în Parlament și unirea trebuie să se facă tot în Parlament”, a arătat Simion.

Tinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare au plecat din Chișinău spre București duminică, 5 iulie, imediat după Marea Adunare Națională, și au mers pe jos, cu drapele tricolore, pentru a ajunge la Prut, unde au refăcut celebrele Poduri de Flori, potrivit Platformei Unioniste.

Participanții la marș au plecat duminică din gara Iași spre Capitală cu trenul.

„Acești tineri poartă în suflete flacăra dorinței de Unire și au nevoie de tot sprijinul românilor pentru a o duce aprinsă la Cotroceni! Veniți, români, să vă întâmpinați frații de pe celălalt mal al Prutului! Acum, mai mult ca oricând, au nevoie de voi!”, a declarat George Simion.

Andrei Pleşu îl critică extrem de dur pe Papa Francisc, după atacul la adresa ordinii mondiale! O nouă icoană: secera şi ciocanulCum îi minte Iohannis pe românii din Spania!!!

Pe Iohannis îl doare la banană de dorinţa de unire a tinerilor basarabeni
Posted on 14/07/2015 by Lupul Dacic

Oare ce se asteptau cei care au votat un strain? Nu spun ca Ponta sau altul era mai bun ( toti stiti ca nu am votat si pentru mine toti sunt aceiasi tradatori), dar cind votezi din start un strain, se stie urmarea.

Câteodată stau şi mă întreb cât de naivi şi idealişti pot fi unii tineri basarabeni să creadă că sasul lutheran Klaus Iohannis simte ceva româneşte pentru a urgenta procesul de unificare a României cu Republica Moldova. Am admirat şi susţinut încercarea tinerilor basarabeni de a organiza o mare adunare naţională la Chişinău la începutul lui iulie, în care se cerea unirea Basarabiei cu Patria Mamă. M-au emoţionat miile de tineri cu steaguri tricolore şi feţele vopsite în roşu, galben şi albastru. Am urmărit cu emoţie Marşul lui Ştefan cel Mare prin satele Moldovei cu bătrâni care îi primeau cu pâine şi sare, precum şi cu lacrimi în ochii pe tinerii basarabeni care militau pentru unire. Am citit cu nostalgie scrisoarea tinerilor basarabeni către preşedintele Klaus Iohannis în care îi cereau ca la un Dominus peste iobagi urgentarea măsurilor de reunificare dintre Republica Moldova şi România. Mi-am zis în sinea mea cât de curaţi sunt aceşti tineri în cugetele şi simţirea lor pentru România şi cât de hârşit în rele politicianiste poate fi sasul Klaus Iohannis, care nu a ştiut cum să primească gestul celor care vor unirea cu Ţara. Aşa cum am bănuit Klaus Iohannis a preferat să plece din Bucureşti pentru a nu participa la finalizarea de la Palatul Cotroceni a Marşului pentru Unire a tinerilor basarabeni organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. Klaus Iohannis le-a trimis un răspuns tinerilor basarabeni de un cinism îngrozitor. Preşedintele Facebook România nu vorbeşte în răspunsul lui niciodată de Unirea cu Ţara, nu foloseşte niciodată această expresie în întâlnirile publice cu preşedintele Timofti de la Chişinău sau recent de la Suceava. Iohannis le-a scris tinerilor basarabeni despre unirea Moldovei cu ţările europene în Uniunea Europeană, nu despre unirea cu România şi doar despre o comuniune cu moldovenii, nu de spre o unire.

Prin discursul său antiunionist Klaus Iohannis se poartă ca o marionetă a marilor puteri şi în special ca un instrument politic al Germaniei, care flirtează cu Rusia, şi deci e împotriva unirii Republicii Moldova cu România. Deşi Klaus Iohannis putea să-şi amâne plecarea din ţară spre seară şi să se întâlnească cu tinerii basarabeni la Palatul Cotroceni, a preferat să dea bir cu fugiţii ca un laş în străinătate să nu-şi supere stăpânii nemţi care-i ţin casa părintească în landul Bavaria. Şi ruşii, paradoxal, prin vocea vicepreşedintelui Dumei de stat sau a vicepremierului fac declaraţii că sunt de acord cu unirea Republicii Moldova cu România, dar fără Transnistria, doar preşedintele Klaus Iohannis, parcă ar fi funcţionar german al Berlinului ataşat la Bucureşti, fuge de răspundere şi nu vrea unirea românilor. Ruşine Klaus Iohannis, pe tine te doare la banană de dorinţa de unire a tinerilor basarabeni cu ţara mamă România.

Ionuţ Ţene

http://www.napocanews.ro/

Vladimir Beşleagă: „Se prevăd lucruri triste şi foarte tragice pentru acest stat-nedumerire Republica Moldova“ 16 noiembrie 2012, 10:04 deValentina BasiulDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article 0 (0 voturi) cuvinte cheie:vladimir besleaga republica moldova transnistria rusia literatura basarabia 4 comentarii 11 share Tweet Aboneaza-te la newsletter Abonare 1/8Scriitorul Vladimir Beşleagă şi-a depănat amintirile în redacţia „Adevărul” Moldova Prozatorul prezice vremuri tulburi pentru Republica Moldova. El crede că o parte din vină o poartă primul preşedinte Mircea Snegur, care a decis acordarea cetăţeniei tuturor celor care locuiau în 1990 în RSS Moldovenească. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cărtărescu, în top 25 al scriitorilor favoriţi la premiul Nobel pentru… Neconvenţional: despre Nobil şi Nobel. Pedigree-uri literare şi mişcăr… Panteonul literaturii române de la Chişinău Considerat de critici unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului al XX-lea din Basarabia, mai modern şi mai complex decât oricare altul, scriitorul Vladimir Beşleagă este foarte prezent în viaţa culturală de la Chişinău. De asemenea, ca fost lider al Frontului Popular, urmăreşte cu atenţie toate mişcările din domeniul politic. „Adevărul” l-a provocat la o discuţie sinceră despre viitorul acestei regiuni, dar şi despre literatura de azi şi de ieri, despre viaţa ţăranilor din Mălăieştiul lui de peste Nistru – din perioada administraţiei româneşti până în prezent. „Adevărul”: Pentru început vreau să întreb cum reuşiţi, la cei 81 de ani pe care-i aveţi, să fiţi foarte activ? Vă duceţi la cenacluri, la lansări de carte, la alte evenimente culturale… Vladimir Beşleagă: Să o luam chiar de la invitaţia de a face acest interviu. Aş fi putut foarte frumos să refuz, mai ales că ieri am fost la o manifestare, dar nu mă îndur. Eu mă bucur de această vârstă şi de această stare a forţelor mele fizice şi intelectuale. Ştii care e pătărania? În special în ultimii10-15 ani, am lucrat la o serie de texte, care, din păcate, nu au ajuns să fie publicate şi se acumulează. Tot mai mult îmi dau seama, mai ales în contact cu publicul cititor, că la noi se scrie mult în ultimul timp, ceea ce nu e rău, că se citeşte mai puţin asta nu e prea bine. De ce credeţi că se citeşte puţin? Ne-a stricat internetul? Pentru că aşa e firea noastră, aşa sunt timpurile, aşa am impresia eu, care citesc mult. Dacă pornim de la constatarea pe care a făcut-o la începutul secolului al XVIII-lea Dimitrie Cantemir, în „Descrierea Moldovei”, că neamul nostru se cam trage la carte greu, eu făceam o glumă şi aruncam un arc peste ani şi ziceam: „Măi, pentru ca să citeşti o carte trebuie să depui un efort, în afară de asta trebuie să investeşti şi timp, care e scump”. Faţă de imaginea care ţi se oferă pe sticlă, tu colaborezi ca autor, pătrunzi în intimitatea cărţii, şi ca şi cum o rescrii. Deci lectura cere un efort, iar efortul cere energie şi rar sunt cei care au darul de la naştere să fie cititori. Acum pe internet poţi să vezi orice, acolo ţi se dă gata rumegat, cele mai multe lucruri sunt digesturi uşurele. Uite băi, ce deştepţi au fost moldovenii că nu s-au repezit la carte. Ei au aşteptat 300 de ani şi iată că a venit internetul. Dar cu evenimentele astea e altceva. Cum ziceam, am mai multe texte, cărţile apar greu, şi m-am convins că dacă lumea nu prea citeşte, mai face oare să întreprinzi eforturi, să-ţi apară cărţile? Mai bine timpul sau energia asta o folosesc în comunicare directă. Şi-mi pare că e ceva. Şi la câte evenimente din acestea participaţi pe lună, pe săptămână? Se întâmplă. Chiar azi discutam cu doamna mea şi ziceam că trebuie s-o mai răresc, pentru că nu e bine. Nimic ce e mult nu e bine. Uneori îmi reuşeşte. De exemplu, anul trecut, în vară, am împlinit o vârstă şi am fost solicitat încolo, încolo. Pe urmă m-am retras în umbră şi am dus-o bine. În vara asta iar au început să sune telefoanele şi să vină invitaţiile şi iar m-am lăsat dus de val. Soţia zice că mie îmi place să mă produc. „Nu dragă, eu fac asta nu din plăcerea de a mă etala, dar din solidaritate”. Am făcut 40 de ani de ziaristică şi ştiu cum e să soliciţi un interviu, mai ales că uneori mai am şi ce spune. Mergeţi şi la cenaclurile tinerilor, sunteţi la curent cu lucrările lor, pe mulţi dintre ei îi încurajaţi. Eu toată viaţa i-am susţinut pe tineri. Şi în regimul totalitar o făceam, chiar dacă nu erau cine ştie ce talente. Atunci conta să se scrie româneşte. În sistemul vechi limba noastră era marginalizată, aruncată la bucătărie, şi singurul spaţiu unde mai funcţiona era în literatură, în ziaristică, pe care nu le puteau ei înăduşi. A existat şi atunci efortul de a practica o limbă literară frumoasă. Această nouă generaţie de scriitori a beneficiat de libertatea de expresie, de acces la cultură, pe care noi nu le-am avut. Eu totdeauna am vrut să mă nasc într-un alt mediu, unul liber, al culturii neîngrădite, nestrecurate prin diferite filtre. Tinerii de azi pot învăţa oriunde vor, se duc cu burse în toată lumea. Mă bucur pentru ei, în felul ăsta ca şi cum mi-aş trăi tinereţea. Celor din generaţia mea li se pare că ceea ce face tineretul astăzi este amoral. Dacă noi, din partea asta de lume, am fi beneficiat la timp de libertate, lucrurile ar fi evoluat în mod normal. După ce eşti pus la dietă şi ţi se deschide de-odată orizontul începi să te agiţi şi să depăşeşti etapele, iar uneori să exagerezi. Toate aceste lucruri cu timpul se vor aşeza. Ceea ce le-aş reproşa acestor tineri este faptul că ei rămân la nivelul cuvintelor, şi nu a fenomenelor şi a proceselor. Dar unele teme tabu, de sexualitate, de exemplu au fost prezente în interbelicul românesc, când era o libertate mare de creaţie. FOTO Scriitorul Vladimir Beşleagă, într-o discuţie sinceră la redacţia „Adevărul” Moldova Le spuneţi asta lor? Cu scriitorii tineri nu prea discut problemele acestea, iau act de ele. În creaţie nu poţi să decretezi, aici este absolută libertate. Numai timpul şi experienţa te duce mai departe. Libertatea de creaţie nu înseamnă să-ţi dai poalele peste cap, să faci, din prost gust sau din dorinţa de a epata, un fel de strategie de a cuceri cititorul. Odată impresionezi, dar a doua oară nu merge. Marii artişti care au sondat psihicul uman nu au evitat lucrurile astea, dar au mers în adânc. Literatura noastră de astăzi nu merge în profunzime, ea mai mult e de suprafaţă. Pe de altă parte, nu ştiu dacă a mai rămas ceva de investigat în spiritul uman. Au făcut-o înaintaşii noştri, au făcut-o Nietzsche, Dostoievski, Kafka. Acum literatura postmodernă are crizele ei. Acum câţiva ani aţi fost accidentat în curtea casei în care locuiţi, iar şoferul a fugit de la locul accidentului. Pornind de la acest eveniment trist care vi s-a întâmplat – dar ca acesta sunt o grămadă – cum vi se pare societatea de azi? L-am prins pe acest şofer, nu voia să recunoască, să spună cine este el. Din fericire, n-a fost atât de grav, dar m-a revoltat mult comportamentul lui. Dacă luăm societatea noastră, în zona în care suntem, ea are un specific al ei, cu elemente comice, dar, în acelaşi timp tragice, pentru că noi ne-am pomenit într-o situaţie paradoxală. După ce s-a destrămat imperiul, acest stat zis Republica Moldova, nu reuşeşte să se consolideze, din cauza forţelor de dezbinare din interiorul lui; nu poate să-şi consolideze o orientare, e împins ba într-o parte, ba în alta sau e tras de diferite forţe de atracţie. Asta creează un fel de psihoză între oameni. În perioada sovietică, imperiul a promovat o politică colonială. A conservat o economie dependentă de Centru, una strict agrară, şi numai în aparenţă a fost modernizată. La Chişinău erau peste 80-90 de întreprinderi unionale subordonate complexului militar sovietic. Bunăoară, uzina de tractoare nu era ceea ce îşi zicea. Am lucrat acolo câteva săptămâni, cu muncitorii cot la cot, ca să-i trag de limbă. Această întreprindere asambla tractoare din piesele aduse din 250 de uzine diferite. Am aflat de la un inginer păţit că această uzină are scopul de a repara tancuri. Toate au avut destinaţii militare. Când s-a destrămat imperiul, au rămas ruinele şi sute de mii de oameni aduşi. Ei stau ca nişte pietre de moară aici şi încă au pretenţii, îşi formează partide, vor în Uniunea Vamală (n.r. – Rusia-Belarus). Această dihotomie între cei care ţin la acest neam şi vor să scape de sărăcie şi cei care trag spre Est o să ducă la un conflict permanent. Dacă aici s-a apropiat NATO şi stă la Prut şi Rusia începe să facă nişte mişcări la Nistru şi să se fortifice, apoi se prevăd lucruri triste, foarte tragice. Credeţi că varianta zero la acordarea cetăţeniei în anii ’90 a torpilat independenţa Republicii Moldova? Tu vrei să mă provoci la nişte sincerităţi. Eu cunosc cazul, eram atunci în fruntea Frontului Popular. Şi la noi a fost posibil. Documentele din arhiva CC arată cum au evoluat lucrurile. În 1989, deja se ştia că se apropie ceva şi era nevoie să fie ales, numit, un preşedinte al Sovietului Suprem. Se ştia că acest şef al Parlamentului va fi şi preşedintele republicii, că într-acolo mergeau lucrurile. S-a discutat la CC cine să fie numit. A venit în mod expres un grup de nouă persoane de la Moscova, au umblat pe aici, s-au consultat şi au ajuns să-l propună pe Snegur. Ăsta era adus de la Institutul „Selecţia” de la Bălţi, era un agronom, n-avea niciun fel de cultură politică. El a fost promovat cu perspectiva să servească. La acea şedinţă CC, doi dintre membrii biroului – Eremei şi Sangheli – , care erau câini bătrâni, au fost contra. Li s-a spus, scrie în stenogramă, „aşa a venit ordin de la Moscova, nu noi alegem”. Când sovieticii au încercat să facă acel referendum pentru păstrarea Uniunii Sovietice sau pentru noul tratat unional, Snegur a declarat că Moldova nu participă la acest plebiscit. Eu am fost la mitingul de la „Manej” (n.r. – sala polivalentă). El a avut un discurs în care a spus: „participăm, dar cu o condiţie – să le acordăm cetăţenie tuturor celor care locuiesc în RSSM”. Asta a fost stratagema. Nu am participat, dar a rămas acea populaţie şi decide, în mare parte, încotro să mergem. Dar după aceea a fost o tentativă în Parlament de a-i obliga pe cei veniţi să ne înveţe limba? N-a mers, n-a avut susţinere. O altă condiţie a independenţei noastre a fost aderarea la CSI. După ce a revenit Snegur de la Alma-Ata, dar el nu a cerut aserţiunea Parlamentului pentru asta, m-am adus cu Lidia Istrati la el. Eram şef de fracţiune, l-am întrebat de ce a semnat. El mi-a spus: „Apu’ am văzut că semnau toţi şi am semnat şi eu”. Cum vi se par politicienii de astăzi? Nu putem să-i acuzăm sau să pretindem mai mult. Ei sunt într-o situaţie extraordinar de complicată. Sunt admiratorul acestor politicieni, ştiu cât de greu le vine. Dacă Filat refuza să facă mişcarea cu pachetele energetice, iarna nebunii de ruşi închideau gazele şi se ducea totul peste cap. Liderii politici au problemele astea majore de rezolvat şi apoi au un electorat, eu îi zic schizofrenizat, pentru că trage ba într-o parte ba în alta. Trebuie să fii atât de ingenios ca să poţi să păstrezi cât de cât echilibrul. Ei sunt foarte diferiţi şi totuşi se ţin împreună. Acest AIE există pentru că situaţia îi obligă. Dacă ar fi să hotărâm noi cât de cât, dar nu decidem noi, dar cele două mari puteri între care noi ne-am pomenit aici. Dar suntem de câteva secole în mijlocul marilor puteri. Totdeauna am fost. Aşa ne-a fost destinul. Sărmana Moldova, întâi i s-a furat Bucovina, pe urmă i s-a răpit Basarabia, şi ea a rămas mai la nimic. Moldova a fost cea care a venit cu ideea unirii în 1859, căci altfel era pierdută. Nu Muntenia. În Moldova au fost desfăşurate cele mai multe războaie şi jafuri. Republica Moldova e o părticică mică, o nedumerire ca stat, asta e o formaţiune constituită din considerente geostrategice, de aceea nu se poate consolida. Dumneavoastră urmăriţi atent toate mişcările astea. Asta vi se trage de atunci când aţi fost activ în politică? Nu, eu urmăresc uşurel. Politica m-a dezgustat. Nu mă implic, asta e ce observ de la o parte. Dacă în anii ’80 mergeam la teatru, acum nu mai merg, dar teatrul s-a mutat în Parlament. Ceea ce le-aş reproşa tinerilor scriitori este faptul că ei rămân la nivelul cuvintelor, şi nu a fenomenelor. Literatura noastră de astăzi e mai mult de suprafaţă. Când s-a destrămat imperiul, au rămas ruinele uzinelor şi sute de mii de oameni aduşi. Ei stau ca nişte pietre de moară aici şi încă au pretenţii. „Literatura română abia începe să răzbată în Europa” Au trecut 20 de ani de la căderea cortinei de la Prut. De ce scriitorii noştri sunt atât de puţin cunoscuţi în România? A fost un fel de reticenţă din partea intelectualităţii româneşti şi, în special, din partea scriitorilor, o reticenţă cultivată, să nu atingem, să nu contactăm cu Basarabia, că astfel îl supărăm pe ursul de la Kremlin. Chestia asta s-a implantat în mentalul colectiv. Vieru s-a rupt şi a mers înainte de 1989, pentru că el a fost editat acolo. Leonida Lari, după 1989-1990, s-a stabilit acolo. Druţă tot a fost înainte de asta editat. Alţii nu au fost editaţi. Generaţia nouă, care a făcut studii în România, este cunoscută, dar puţin. Oricum, ei vin cu tonalităţi mai noi şi, uneori, cu ecou. Uite regretatul Aureliu Busuioc mi se plângea întotdeauna că n-are nicio carte editată în România. Îi ziceam că nici eu n-am. Dar cărţile mele au ajuns acolo. Volumul pe care l-am editat în 1992, apărut la noi în 20.000 de exemplare, se vindea la Piaţa Obor, dar cărţile mele nu au fost editate acolo… Mă bucur că au băieţii posibilitatea. Literatura română, sărmana, abia-abia începe să răzbată şi ea în Europa, acea scrisă în ţară, nu cea a emigranţilor, nu Cioran, Ionesco sau Eliade, care sunt demult cunoscuţi. În 1979 aţi fost prima dată în România, în 1980 aţi fost într-o croazieră pe Mediterană. Aţi făcut concesii pentru a ieşi din ţarcul sovietic? Nu. Era foarte complicat să ajungi într-o delegaţie de asta. Eu ceream de ani de zile, încă din timpul doctoratului, o vizită în România, că aveam interes de studiu. Călătoreau unii scriitori, dar puţini. M-a mirat cum de am ajuns în delegaţia pentru România. Ştii care a fost explicaţia? Aveam un reprezentant al Uniuni noastre la Moscova, Nicolae Romanenco. Graţie lui cred că am fost inclus într-o echipă de patru inşi. Era un fel de schimb de delegaţii, nu numai cu România, dar cu mai multe ţări. În grupul care a mers în România era un poet din Ucraina, fost combatant în al Doilea Război Mondial, un azer şi un ovreu original din Ismail, care în 1940 a fost transportat clandestin la Moscova. El era un fel de agent de legătură, cunoscător al realităţilor româneşti. Mi-a povestit pe tren cum a fost luat de la gazda lui şi pus să traducă declaraţia de abdicare a lui Carol al II-lea de la radio. Am avut o rută extraordinar de frumoasă la mănăstiri din nordul Moldovei. Am văzut Putna (!). Acolo exista un muzeu al lui Ştefan cel Mare, făcut în stil comunist, dar avea piese interesante. La muzeul ăsta am scris în condica de impresii ceva în latină. M-am ridicat să plec, ceilalţi se duseseră, dar banditul de evreu s-a uitat peste umăr şi a văzut ce am scris. „Ce, dumneata n-ai scrisul dumitale, de ce scrii româneşte?”, îmi zice. M-am întors şi am scris dedesubt aceleaşi lucruri cu litere ruseşti. După aceea, în 1980, am vrut să vizitez America, dar mi-au făcut o călătorie pe Mediterană. „Tatăi, tatăi, uite-un român!” Ne spuneaţi acum câteva luni, când v-am vizitat la Mălăieşti, că aţi murit de trei ori. Aceste „decese” v-au influenţat procesul de creaţie? Cred că da. Uneori şi eu îmi pun întrebarea asta. Când cineva vrea să ştie ce e cu vârsta asta a mea, le spun că pentru a trăi mai mult e musai să mori, atunci când se închide orizontul şi vezi că gata, s-a terminat, nu mai ai nimic, şi ca prin miracol te trezeşti şi trăieşti mai departe. Cine duce o viaţă liniştită, fără zdruncinări, nu evoluează. Asta nu depinde de om, depinde de Dumnezeu. Mai are el vreun plan cu tine. Cele trei decese sunt legate de dispariţia persoanelor mele dragi – mama, tata şi fiul. Întâi mama în 1965, apoi tata – în 1971, şi la urmă fiul, în ianuarie 1987. Au fost şocuri mari. Am avut şi şocuri mai mici, de altă natură, când am fost concediat în două rânduri, am rămas pe drumuri, cu familia împrăştiată, sau când mi s-a blocat cartea. Mulţumesc destinului, pentru că prin acestea hopuri omul renaşte, începe o viaţă nouă. Aţi fost ataşat de părinţi? De mama cel mai mult. Toată copilăria şi adolescenţa am fost sub tutela mamei. Tata era mereu plecat, mereu nu ştiu unde. Cu ce se ocupau părinţii dumneavoastră? Mama a fost fiică de ţăran înstărit. N-a fost deportată deoarece era măritată. Dar tatăl şi fratele ei mai mic au fost duşi, în 1933, în Siberia, acolo au şi murit. Tatăl meu era dintr-o familie mare, mai sărăcuţă. A făcut şcoală, iar după armată a devenit contabil în cooperativa sătească. A lucrat toată viaţa contabil. Deci cum ar fi o familie mixtă, mama – roabă la colhoz, tatăl meu – un fel de mic funcţionar la cooperativă. Şi tatăl dumneavoastră tot a fost condamnat? Fiind om de viaţa căruia îi plăcea un pahar de vin, tata a avut o neplăcere. Se ducea la oraş şi încasa banii pentru funcţionarii cooperativei şi, într-o geantă, îi aducea acasă. Şi dacă satul era mare şi vinul bun, mai mergea pe la un prieten, pe la altul şi câte un pahar, câte un pahar, a ajuns într-o grădină şi l-a doborât somnul. Şi i-au furat banii. Mai-marii lui i-au făcut un control. În afară de banii ceia, s-au descoperit şi alte lipsuri. Atunci funcţiona o lege stalinistă drastică, pentru doi-trei ştiuleţi luaţi de pe lanul colhozului îţi dădeau cinci-şapte ani. Au fost condamnaţi în grup: preşedintele, contabilul şi încă un ajutor de contabil. Tata a fost condamnat la 20 de ani. Asta era în 1951. Am fost şi eu la proces. Erau buneii şi părinţii dumneavoastră atât de periculoşi pentru societatea de atunci? Bunelul de pe mamă, Andrei Ciocârlan, era gospodar, muncea zi şi noapte. Prin 1928-1929 a început procesul colectivizării. Pe cât am auzit de la mătuşile mele, că’ mama nu prea voia să vorbească despre lucrurile astea dureroase, bunelul s-a dat şi el în colhoz. A lucrat acolo o lună-două, a văzut că gospodarii lucrează serios, dar golănimea a venit numai să bea, să fumeze şi să tragă chiulul. A ieşit din colhoz. Atunci l-au judecat pe un an de zile. Şi-a ispăşit pedeapsa în sovhozul „Frunze” de la Tiraspol. După ce a venit acasă, dar gospodarii de atunci nu erau proşti, a vândut grâul ascuns în gropile de pământ din gradină şi şi-a cumpărat alţi cai şi a pornit iar să gospodărească. Asta i-a înfuriat tare pe activişti. L-au arestat şi, în iarna lui ’33, l-au deportat împreună cu familia. Până în 1941, ce ştiaţi dumneavoastră, copilul de atunci, despre românii care erau peste Nistru? Acum este un cuvânt de batjocură acolo. Nu ştiam mare lucru, n-aveam de unde să ştiu. A fost un caz când am mers cu tatăl meu la Tiraspol, care e chiar pe Nistru, era înainte de 1940, înainte de a fi cedată Basarabia. Ţin minte că mă uitam de pe malul cela spre malul ăsta. La un moment dat, văd o persoană care trece de la un tufar la altul, ţinea arma cu patul sus. I-am arătat tatălui, i-am zis: „Tatăi, tatăi, ia uite-un român!”. El mi-a dat peste deget: „Nu arăta, c-amuş ne-or împuşca, ne-or aresta”. Dar când a venit de-acuma administraţia română, a fost cu totul altceva. Câte clase aţi făcut în perioada administraţiei româneşti? Ce vă aduceţi aminte? Am făcut clasa a patra primară, prima şi a doua de liceu. Până în aprilie, când au venit ruşii, aproape trei ani am învăţat la şcoala românească. A fost foarte interesant. În 1990 am fost la tratament. Mi-am luat un reportofon şi am dictat memorii, 18 sau 19 casete. Aceste casete au stat ani la rând, după care eu am hotărât să le descifrez şi să le trec pe hârtie. Asta e dintre cărţile nepublicate. Nu ştiu dacă vor mai fi publicate vreodată, dacă mai interesează pe cineva… Acolo este totul, ceea ce ţin eu minte acum, dar mai mult ce nu ţin minte. Goethe zice că dacă vrei să-ţi scrii memoriile, trebuie să începi la 50 de ani, pe urmă memoria slăbeşte. Eu am început la 59. Sunt multe lucruri pe care le-am uitat. Dar ce va amintiţi astăzi? Când au venit românii ne-au întors pământul şi eu am lucrat la pământul bunelului meu. Odată, când mergeam cu al doilea bunel, cu căruţa, asta era în primăvara lui 1942, când să ajungem la şosea, vedem venind dinspre Dubăsari o limuzină decapotabilă. Bunelul Luca a oprit căruţa. Cei din maşină ne-au făcut semn. Bunelul s-a dus la ei, ceva l-au întrebat. Pe urmă a venit şi-mi spune, da cum de am ţinut eu minte, măi ce memorie, zice „ăsta a fost guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, şi m-o întrebat: „Cum trăiţi voi acuma, aicia, cu noi?”. El i-a spus mulţumindu-i „iaca ne-aţi întors pământul, ne-aţi întors credinţa, ne-aţi întors obiceiurile”. Iaca ăsta e adevărul. Cine vă preda la şcoala românească? Profesorul era mălăieştian, unul care terminase şcoala medie şi făcuse nişte cursuri. A trăit până nu demult. Se numea Vladimir Pelin. Mai târziu a activat în cinematografie. De câte ori ne întâlneam şi voiam să-i aduc aminte, nu voia să-şi amintească. Odată s-a scăpat cu vorba. În timpul administraţiei române, a mers, ca mulţi tineri transnistreni, la studii la Iaşi. Iar la un moment dat echipa asta de transnistreni a fost la Sinaia, la palatul regal. Şi-mi povestea despre întâlnirea cu regele Mihai. Dădeau mâna cu regele şi-şi spuneau numele. Zicea: „Când mi-a venit rândul mie şi mi-am spus numele Pelin, regele Mihai (care era tot de vârsta lor) a spus: «Pelin, ah, pelin amar pelin»”. Legat de această familie vreau să-ţi povestesc o păţanie. Acest Pelin era verişor cu vecinul meu, Petrea Pelin. Fiul acestui vecin, prin tradiţie, dacă-i Pelin, a făcut tot posibilul să-şi trimită fata la studii în România. Diana a făcut Farmacie la Iaşi, iar după ce a terminat facultatea s-a căsătorit cu un tânăr din Tulcea şi au făcut nunta la Mălăieşti, acum nu ştiu câţi ani. Am fost invitat la nuntă. Acolo un sătean, care tot şi-a dat băiatul la studii la Sibiu, a cerut lăutarilor să cânte Hora Unirii. Şi la nunta Dianei s-a dansat Hora Unirii. Vezi ce fenomene se întâmplă? Când a venit administraţia românească, a fost cu totul altceva. Ne-au întors pământurile, ne-au întors credinţa şi obiceiurile. „«Noaptea a treia» mă reprezintă cel mai mult” Aveţi un prototip pentru Isai din „Zbor frânt”? Şi dumneavoastră în timpul războiului aveaţi cam aceeaşi vârstă. Absolut. Eu am trăit războiul, cunoşteam atmosfera. Dar sămânţa acestei cărţi este următoarea. Pe la începutul anilor ’60, într-o toamnă ploioasă, vine o rudă îndepărtată de-a soţiei mele dintr-un sat de pe Nistru, din Parcani, de vizavi de Tighina. Şedeam la masă, cu picioarele pe chinga mesei, cu plăcintele în faţă, cu cofa cu vin. Printre multele vorbe, el povesteşte cum în ’44, băietan fiind, a trecut Nistrul. Timp de cinci luni, din aprilie până în august, frontul s-a oprit pe Nistru. Subiectul m-a impresionat foarte mult, el a coincis cumva cu copilăria mea. La început, am scris o nuvelă de vreo 10-15 pagini. A fost ca un exerciţiu. A zăcut vreo trei-patru ani undeva. Personajul se numea Monică şi făcusem chiar o comandă la editura pentru copii să scriu această nuvelă, mai aveam şi altele. Doamna redactor, Nina Ischinji, o găgăuzoică de mare cultură, care a jucat un rol important în activitatea mea de început, mi-a spus: „Nu e bine Monică, nu e nume românesc”. În 1963 m-am retras de la redacţia „Cultura”. Am fost la armată, iar, când m-am întors, aveam intenţia să lucrez la o carte. În 1964 se îmbolnăveşte mama. Un an de zile de chin şi în 1965, pe 9 martie, se stinge din viaţă. A fost durere, căci eu ştiam că are cancer şi ei nu i-am spus. Pur şi simplu îmi sângera inima şi mă zbăteam de toţi pereţii. Şi Dumnezeu mi-a spus că trebuie să mă iau cu ceva şi mi-am adus aminte de acel subiect. Şi toată durerea, dar şi felul meu de a mă încadra în contextul basarabean, trecerea dintr-o parte în alta, dintr-o parte în alta, suspiciuni, acolo s-au reflectat. În trei luni l-am scris, ca într-o stare totală de transă. Ne spuneaţi de cărţile nepublicate. Aveţi şi texte nefinalizate? După „Zbor frânt” eram taman în apogeul forţelor mele creatoare. Romanul avusese ecou, era ceva proaspăt, ceva nou, deşi complicat ca stil. Am conceput alte două romane pe care însă nu le-am dus la sfârşit, din cauza că am avut probleme de inimă. Primul se numea „Moartea albinei”. Era vorba de un recviem pentru mama mea, care a fost roaba lumii şi a murit ca o albină, din zbor s-a prăbuşit la 53 de ani. Cartea urma să aibă cinci nuvele, roman în nuvele, din care a rămas numai una, „Pădurea albastră”. Pe urmă am pornit să scriu alt roman care se numea „Femeia cu buzele albe”, o aventură de dragoste a unui tânăr cu o fată de o rară frumuseţe, dar mută. Şi acela a sucombat. În 1968 a apărut cartea lui Vieru „Numele tău”. Pe urmă a venit declinul, a început să se strângă şurubul, să se refacă cenzura. Eu am început să lucrez la romanul „Noaptea a treia”, care într-un fel era continuarea romanului „Zbor frânt”, unde figurează două nopţi. Acolo descriam crepusculul care a venit peste noi. Romanul „Noaptea a treia” a trebuit să aştepte 18 ani ca să poată fi publicat. Cui mulţumiţi astăzi că această lucrare a trebuit să stea atâta timp în sertar? „Noaptea a treia”, săraca, e o tragedie mare. Cartea asta încă n-a fost descoperită de cititor, rar cine a citit-o, dar şi mai rar cine a pătruns-o, pentru că e o carte infernală. În aceşti 18 ani din când în când reveneam la ea, citeam un pasaj şi mă cutremuram, nu puteam citi mai departe. Am avut mai multe tentative de a o rescrie, ca s-o fac lizibilă, pentru că asta mi se reproşa, că e ermetică. Sărmana carte era să moară şi ea, ca şi acelea două de mai înainte. M-am încrâncenat, am zis că dacă nu o duc nici pe asta la capăt, nu mă mai respect. Şi am ajuns în spital şi am continuat să scriu nopţile cu dureri de inimă şi am terminat-o. Când lucram, vedeam ce spun eu acolo şi am spus că lucrarea asta nu are sorţi de publicare. Cine erau cenzorii atunci? Mai întâi am prezentat-o la revista „Nistru”, că’ aşa era ritualul. O carte mai întâi trebuia să fie publicată în revistă, alt-fel nu mergea. S-a adunat colegiul de redacţie s-o discute. Bucov din tronul lui a spus: „Ce, asta-i carte? Eu am citit până la pagina 13 şi mai mult nu mă interesează”. Şi i-a dat cuvântul lui Cosmescu, care era conformist când i se cerea. Şi Cosmescu a început să facă analiză şi mi-a găsit un păcat. Eu aveam acolo un personaj care se numea Moja. Acest Moja era ca şi duhul răului, care-l asista pe tatăl personajului şi-l ajuta în toate porcăriile lui. Şi Cosmescu mă acuză de antisemitism, pentru că Moja nu era altceva decât diminutivul lui Moise. Dar eu habar nu aveam de acest lucru, am pus un nume aiurea. Pe urmă eu l-am schimbat în Guja, l-am făcut rus. N-a fost publicat la „Nistru”, dar am publicat fragmente în revista „Moldova”, în „Cultura”, pe urmă a ajuns şi la Comitetul pentru edituri. Acolo era şef de secţie Sergiu Nucă, nu ştiu cum a ajuns el acolo, cred că era securist. El i-a dat lui Haralambie Corbu să facă recenzie internă, care a făcut-o aşa cum i s-a cerut, să nu mai apară cartea. El şi cu Simion Ciubotaru de la Academie erau marii cenzori, nu cei care stăteau la Glavlit. Recenzia ceea din întâmplare s-a păstrat şi peste ani eu am găsit-o. Recunoştea acolo că e un experiment interesant, „dar toate sunt învălmăşite, nu se înţelege ce e cu epoca asta. E prea sumbră, e descrisă în culori negre. Istoria trebuie să fie optimistă”. Când a venit restructurarea, editorii mi-au cerut manuscrisul. În 1987 a fost publicată în revistă şi în 1988 a apărut în volum. La ce carte ţineţi cel mai mult? Opera care mă reprezintă cel mai mult este „Noaptea a treia”. Această carte va rezista, deşi nu va avea mulţi cititori. „Zbor frânt” are cititori, dar astălaltă este scrisă la cea mai înaltă tensiune. Despre transnistreni se spune că s-au format pe unde au apucat. Unii îşi descopereau identitatea românească la Moscova, Sankt Petersburg sau în alte oraşe. Dumneavoastră unde v-aţi format? Eu am particularităţile mele. Eu am avut parte de acei trei ani de şcoală românească. Asta, deşi nu în mod decisiv, pentru că atunci când s-au întors ruşii ne-au spălat bine creierii, dar a rămas în subconştient. Eram la vârsta lecturilor, când înghiţeam carte după carte. Ca identitate, cine sunt eu, asta a fost descoperit din lecturi şi din studiul istoric. Eu totdeauna m-am uitat la România peste Basarabia. Cu Basarabia am avut socotelile mele. Când am venit la studii, am început să mă manifest, basarabenii mă considerau un corp străin. Asta era un reflex, pentru că marile nenorociri ale regimului totalitar sovietic au fost aduse prin cadre transnistrene. Dar aceste cadre au fost oameni limitaţi, inculţi şi brutali. În loc vina să fie întoarsă împotriva regimului, a căzut pe transnistreni. V-aţi făcut doctoratul pe Rebreanu. Când şi cum l-aţi descoperit pe Liviu Rebreanu? După Universitate, m-au obligat ca transnistrean să fac doctorantura. Voiau să mă facă profesor la Bălţi. Am refuzat de două ori. Aveam o înţelegere la o redacţie să mă ia la ei la lucru. După mai multe presiuni, am cedat şi am rămas. Ideea cu Rebreanu a fost formulată de profesorul meu Vasile Coroban. Rebreanu era bine cotat de sistemul sovietic ca autorul „Răscoalei”. Atunci l-am citit prima dată. Dar pentru doctorat am cunoscut toată literatura română, ceea ce nu ştiam şi n-am putut să aflu până atunci. Când am venit să mă manifest ca autor eu aveam pregătire solidă. Unde găseaţi literatura românească, nu era interzisă? În bibliotecile de la Moscova şi la Cernăuţi. Ceream în permanenţă vizite de studiu în România, dar mi-au dat la Cernăuţi. Acolo am descoperit o bibliotecă fantastică. În 1944 a fost dusă în Ardeal, dar ruşii au cerut-o înapoi. Cărţile au rămas împachetate, erau considerate cărţi burgheze şi erau interzise. O bibliotecară de acolo, care era o ovreică inteligentă, îmi dădea cărţi. Era perioada de destindere, murise Stalin. Dar să vezi ce s-a întâmplat. Îndrumătorul meu Coroban în 1957 a început să fie ostracizat, pentru că el aducea cărţi de la fondul secret şi le arăta studenţilor. Şi s-a pornit o mişcare între studenţii care vorbeau, scriau româneşte, spuneau că problema Basarabiei n-a fost rezolvată, cereau alfabetul latin. Au pus toate pe seama lui Coroban şi l-au expulzat de la Universitate. Şi gata, el nu mai era coordonatorul meu. Mi-au dat alt îndrumător, un agramat şi un profan. Manuscrisul se află la muzeul din Iaşi Manuscrisul romanului „Noaptea a treia”, scris cu litere latine, se află la Muzeul Literaturii din Iaşi. „Am ţinut să stea acolo pentru că e mai sigur”, a spus Vladimir Beşleagă. Scriitorul consideră Iaşiul „cel mai frumos oraş din România”. A făcut donaţii şi la Muzeul Literaturii Române de la Chişinău. Aici sunt manuscrisele unor nuvele, dar şi cel a romanului „Zbor frânt”. „Adevăratele opere vin de la sine, nu le programezi” „În creaţie, cunosc din experienţa mea, nu e neapărat să ai un concept de la început, să-ţi trasezi scheme, să-ţi alegi personaje, să faci situaţii, cum o să fie capitolul acesta, celălalt. Este ceva vag, confuz, dar când ai intrat de-acum se manifestă alte legi, ale creaţiei. La început parcă a fost un joc, care m-a prins în iureşul lui şi m-a dus, a apărut un subiect, au apărut personaje, au apărut situaţii. Când a început Cantemir „Istoria Ieroglifică” tot a fost un joc, el n-a ştiut la început ce-o să iasă. Şi anume dintr-aceste jocuri se nasc adevărate opere, care vin de le sine, nu le programezi tu că vrei să scrii o capodoperă. Dacă vine, că poate să nu vină, şi niciodată nu ştii”. „Dacă nu mă duc un timp la Mălăieşti, mă simt vinovat” Ce viitor preziceţi moldovenilor de peste Nistru? Viitorul e sumbru. Oamenii sunt împrăştiaţi prin lume, sunt în derivă totală, ca toate satele din Moldova. Migraţia nici nu poţi să o opreşti, nici s-o condamni. Dacă luăm în ansamblu, va depinde de cum se va comporta Europa şi America. Mai devreme sau mai târziu teritoriul ăsta o să fie iar cutremurat de cataclisme. Auzi ce am citit deunăzi. S-a trasat frontiera între Republica Moldova şi Ucraina, pe segmentul Transnistriei, iar pe stâlpii de frontieră nu s-a pus stema Moldovei, dar au fost lăsaţi albi. Nici în ţările africane, unde frontierele sunt drepte, nu cred să fie vreun stâlp alb. Oamenii din satul dumneavoastră cum resimt schimbarea lui Smirnov cu Şevciuk? Eu am cu ei relaţiile mele speciale. De la început, când a fost războiul (n.r. – din 1992), erau porniţi împotriva mea şi a chişinăuienilor. Aruncau cu pietre în casă, mă ameninţau că, dacă mai vin, o să mă omoare. Încetişor-încetişor şi-au dat seama că nu-i aşa. Că Smirnov şi compania au început să-şi facă afacerile lor. Şi-au dat seama că sunt păcăliţi şi şi-au schimbat atitudinea. Azi este un nucleu care îşi dă bine seama cum stau lucrurile. De multe ori am fost invitat la şcoală, la diferite manifestări, directoarea, care mi-e un fel de rudă, când îmi oferea cuvântul, spunea: „Numai fără politică, altfel ne-or aresta pe toţi”. Sau fratele ei, care a fost primar, iar de câţiva ani este deputat în parlamentul lor. El zice că nu face politică, dar se ocupă de problemele sociale. Pe urmă mai este un om de afaceri care are un magazin şi o sală de nunţi. Am auzit că ar fi spus: „Cât am lucrat pentru statul ista, cu sacii aruncam buletine de vot ca să iasă referendumurile de «independenţă», dar acuma văd că-şi bat joc de mine”. Deci sunt reacţii adecvate. În luna mai am fost prima dată la Tiraspol. Mi s-a părut că este un oraş sumbru şi cu oameni muţi. Vă mai duceţi prin Tiraspol, cum îl vedeţi? Rar de tot. Nu trec pe acolo. Înainte mai mergeam, aveam rude, acum au murit. Mergeţi des la Mălăieşti? Am o regulă: dacă nu merg cel mult două săptămâni, mă simt vinovat faţă de casă. Când ajung, parcă mi-ar spune ea, cu vocea mamei: „Hei, da’ unde ai fost, măi băiete, atâta timp? Da’ de ce n-ai venit? Nu-i frumos aşa”. Şi eu mă simt vinovat şi-mi cer iertare. Uneori se întâmplă să nu merg şi câte o lună, dar în timpul cald merg des, căci am grija pământului, a casei. Când ajung, parcă mi-ar spune ea, cu vocea mamei: «Hei, da’ unde ai fost, măi băiete, atâta timp? Da’ de ce n-ai venit? Nu-i frumos aşa». Vladimir Beşleagă Scriitor Profil Vârsta: 81 de ani; Studii: Facultatea de Filologie (1955); studii doctorale, cu teza „Liviu Rebreanu, romancierul”, care n-a fost susţinută, deoarece coordonatorul lui a fost dat afară din Universitate; Premii şi ordine: Premiul de stat al RSSM (1978), titlul onorific Scriitor al Poporului (1991), Ordinul Republicii (1996). A debutat în 1956 cu volumul pentru copii „Zbânţuilă”. Romanul „Zbor frânt” (1966) este considerat unul dintre cele mai remarcabile în literatura română din Basarabia. A mai publicat romanele: „Viaţa şi moartea nefericitului Filimon…” (titlul iniţial era „Noaptea a treia”, scris în 1970, dar publicat abia după căderea comunismului), „Acasă” (1976), „Ignat şi Ana” (1979), „Sânge pe zăpadă” (1985), „Cumplite vremi” (1990) etc.

Citeste mai mult: adevarul.ro/moldova/actualitate/vladimir-besleaga-se-prevad-lucruri-triste-foarte-tragice-stat-nedumerire-republica-moldova-1_50a5ed8c7c42d5a66368ff2b/index.html

Gazprom în faliment în Asia Centrală: Turkmenistanul are nevoie de conducta transcaspică și alimentarea independentă a Europei cu gaz
| joi, 16 iulie 2015 |

Turkmenistanul a dat publicității un comunicat prin care anunță că a introdus falimentul și a marcat încetarea de plăți a Gazprom, după ce nu a primit nici o plată la facturile curente la gaz de la începutul anului.

Impactul e cu atât mai mare pentru gigantul economic rus, aflat în dificultate majoră, deoarece el pretinde și a obținut plata în avans a gazului consumat de Ucraina, de exemplu – stat aflat în război și cu dificultăți economice majore, care și-a achitat consumul a doua iarnă consecutiv de când se află în război în estul Ucrainei cu Rusia și de când i-a fost amputat teritoriul prin anexarea Crimeii de către Rusia.

Deja problemele Turkmenistanului cu Rusia și Gazprom erau importante. Ca și în cazul celorlaltor state exportatoare de gaz și petrol, Kazahstan și Uzbekistan, Rusia nu permite contracte independente de furnizare prin conductele sale, altfel goale, ci a introdus un sistem prin care cumpără gazul la prețul său în punctul de traversare a frontierei sale și-l revinde direct, prin contractele făcute cu terți în Europa. Acest monopol a afectat puternic resursele statelor exportatoare din Asia Centrală până la deblocarea sistemului de către China respectiv Iran, care importă prima cantități importante, iar a doua cantități interesante de gaz.

Totuși această situație nu răspunde la problemele relației cu Rusia și conductele nord-caspice, ci doar semnalizează lumii întregi dificultățile economice ale Gazprom, dar și dezleagă mâinile Turkmenistanului și a celorlalte state din regiune, pentru a construi conducta trans-caspică și a livra gaze direct Europei prin conductele din zona Caucazului, prin Azerbaidjan și Georgia. Iar această variantă duce la fezabilitatea proiectelor coridorului sudic, în cazul României la viabilizarea proiectului AGRI pentru cantități de 5 și 8 miliarde de metri cubi pe an, un proiect ce ar putea fi relansat și pus în operă imediat ce o conductă transcaspică ar lega Turkmenistanul și Kazahstanul de Azerbaidjan.

Discuția noastră cu ambasadorul turkmen la București a relevat și confirmat situația, dar și rezoluția administrației Președintelui Gurbanguli Berdîmuhamedov de a trece la fapte și a nu se lăsa pradă acestei situații în relațiile cu Rusia. Deja contractul de 10 mld metri cubi pe an nu a fost respectat, în ultimul an Rusia importând doar 4 mld mc, pe care nici nu i-a plătit. E o situație fără precedent și inacceptabilă și traduce aici de fapt reducerea la 40% a exporturilor ruse către Europa de la 75%, de unde o supracapacitate de gaz pe care o deține Rusia din propria producție și din contractele de achiziție din statele Asiei Centrale. „Compania rusă Gazprom a intrat în insolvență în ceea ce privește contractele sale de cumpărare și achiziție de gaz din cauza crizei economice și a sancțiunior impuse de Occident Rusiei”, se menționează în comunicatul explicit al Ministerului de resort turkmen. Gazprom a refuzat orice comentariu în această direcție.

La acest moment, Turkmenistanul are contracte de 10-11 mld mc de gaz către Rusia, neonorate după preluarea a doar 4 mld mc și neplata lor, 40 mld mc către China și circa 10-12 mld mc către Iran. Turkmenistanul își dorește astăzi și extinderea celei de-a patra direcții și conducte către Vest, către Europa, un alt bun platnic care ar profita și el de costurile mai reduse a gazului turkmen, fără a mai vorbi de resursele enorme suplimentare probate în propriul teritoriu și în zona offshore turkmenă din Marea Caspică.

Eșecul respectării contractului cu Turkmenistanul va crea probleme Moscovei și în blocarea continuă a delimitării frontierelor statelor riverane Mării Caspice, așa cum va crea probleme și în eternul său veto împotriva conductei trasncaspice est-vest care ar lega Asia Centrală de Caucaz. Dealtfel negocierile UE-Turkemnistan și UE-Azerbaidjan pe această direcție au primit un puternic avânt și se desfășoară în ritm alert în ultima vreme, chiar dacă există încă dispute la delimitarea spațiilor maritime între Azerbaidjan și Turkmenistan în zona comună, acolo unde trasarea frontierei și proiectele comune nu mai depind de terții riverani caspici.

CRIMINALII Republicii Moldova!!!
22
miercuri
Apr 2015
Posted by traianvasilcau in Leuca de Plumb (Pamflete) ≈ Lasă un comentariu
1 Votează

Astăzi ex-prim-ministrul Ion Sturza și-a călcat jurămîntul.

Deși acum 10 zile a declarat că nu va mai protesta contra megafurturilor pitpalacilor moldoveni, iată că nu se poate abține.

Și bine face!

Fiindcă raportul Companiei „Kroll” demonstrează cu lux de amănunte cine sunt cei de-au prădat și bugetul statului, și băncile statului și TOT!

Bodiu-Filat-Leancă–-iată cine formează Nesfînta Treime, mai bine zis DIAVOLIMEA POLITICĂ a semiMoldovei!

Bodiu, care n-a binevoit nici măcar să fie membru de partid liberal-democrat, dar aceasta nu l-a împiedicat să devină candidat al PLDM-ului la funcția de primar general al Chișinăului.

Bodiu, cel care a fost, concomitent, și șeful Cancelariei de stat a Guvernului, și președintele Consiliului de Administrație a Băncii de Economii, mai pe scurt președintele celei mai mari bănci din stat!

Sub înaltul patronaj al lui Filat, prietenul său, căruia i-a dus oala la IPTEH, înainte de-a accede ambii bandiți la Putere.

Filat, cel care în timp de numai 3 ani de la preluarea guvernării a ajuns în Topul miliardarilor lumii!

Filat, cel care adăpostește într-un safeu din Buncărul instalat sub sauna sa de acasă 500 000 000 euro în numerar.

Jaful mileniului de la Banca de Economii a început în 2010 și a luat sfîrșit la 27 noiembrie 2014, cînd instituția a fost golită de bani, iar în locul unui miliard de dolari furat Filat l-a obligat pe Leancă să astupe gaura neagră cu 10 miliarde de lei din bugetul de stat.

Leancă n-a crîcnit o clipă, a fost de acord, fiindcă el și Filat au un singur tată, de fapt: KGB-ul.

De mamă nu știu, așa că acest KGB le este și mamă și tată, și fiu, și duh nesfînt.

Leancă, în decembrie 1989, era în serviciu la Ambasada sovietică din București. Acționa, era în călduri. Avea de îndeplinit ordinele securității sovietice în așa-zisa revoluție română.

Leancă, mafiotul, după ce a deposedat bugetul de stat de suma uriașă de 10 miliarde de lei mai are neobrăzarea să ceară votul prostiților de moldoveni pentru 14 iunie 2015.

La pușcărie e locul tău, pușlama securistă! Alături de Filat, Bodiu, Drăguțanu și rățoiul Timofti!

După zăbrele e viitorul tău popular și european, șobolan ordinar ce ești!

Leancă, acest gangster de stat, după ce a împărțit cu Filat miliardul de dolari ciordit din Banca poporului a invitat compania engleză „Kroll” ca să descopere ce-au ascuns ei noaptea în lut.

Iar acestei companii acum tot noi trebuie să-i plătim onorarii de milioane, noi, cetățenii celui mai sărac stat din Europa cu cei mai mari bandiți tolerați la Putere!

Voi, Oameni prea buni ai Moldovei, știți oare că Leancă e un simplu balon de săpun care trebuie spart cu un ac imediat?!

Leancă, cel care e murdar pînă-n gît de rahat, ca și prietenii lui de mafie–Filat și Bodiu!

Сu Filat, Bodiu și Leancă e clar: Tustrei trebuie să fie condamnați la detenție pe viață! Iar averile lor–confiscate și reîntoarse poporului!

Un lucru însă nu înțeleg: Ce caută Godea lîngă acest bandit politic?

Godea a fugit de criminalul Filat ca să dea de frate-su cel siamez, Iura Leancă?

Repet, ambii criminali: Filat și Leancă nu sunt decît creaturile KGB-ului sovietic și nu numai!

…Știu că Bodiu suferă de cancer din ziua cînd a pus în aplicare Jaful mileniului la Banca de Economii. Pe post de președinte de bancă.

Din cauza bolii incurabile, acesta a refuzat să mai dețină vreo funcție publică, renunțînd și la locul 5 de pe lista electorală a PLDM-ului.

Mai știu că este clientul permanent al clinicilor din Israel, Germania și SUA.

Vouă, Leancă, Filat, Drăguțanu, Timofti și alții, nu vă e frică?

Chiar nu vă temeți de Dumnezeu?

Nici de blestemele și lacrimile acestui popor, căruia, într-un mod cu totul și cu totul DIAVOLESC, i-ați furat și prezentul, dar și VIITORUL???

CRIMINALILOR!!!

FILAT, DĂ MILIARDELE-NAPOI, BANDITULE!!!

Posted by traianvasilcau in Leuca de Plumb (Pamflete)

Filat e un prim-bandit* de stat.

Nu eu am spus-o.

Eu doar repet ce-a spus tot Parlamentul, cu excepția a 31 de legislatori din 101.

Eu doar repet ce-a spus și Curtea Constituțională.

Și comunitatea liberă internațională, care vede mai tot ce se-ntîmplă în semiMoldova de la 2009 pînă acum.

Reconfirm: Filat e un bandit cum n-a mai cunoscut acest plai cam demult.

Un criminal de stat incurabil fiind, acesta se mîndrește peste tot că e urmașul de drept al pămînteanului său, Grigori Ivanovici Kotovski, alt bandit notoriu și activist comunist aservit Rusiei lor dragi.

Numai un bandit ca Filat, după ce-a burdușit întreg bugetul de stat în buzunarele proprii, umblă acum hai-hui, mai mult Hui decît Hai, prin toate satele Basarabiei, încercînd să convingă lumea ce munte de aur e Uniunea Europeană și ce va da aceasta fiecărui cetățean în parte.

În loc să restituie cît mai repede miliardele furate din Banca de Economii și din Banca Națională–poporului însărăcit de PLDM și văduvit de Adevăr, acest hoț la drumul mare, acest Kotovski al mileniului trei îndrugă Verzi și Uscate lumii sătule de Filat ca de hrean.

De parcă în Europa, unde minte el că ne duce, s-ar fura așa precum o face Prim-Banditul Moldovei de cînd s-a oploșit în Guvernul celei mai sărace țări de pe continent.

De parcă în Europa “liderii incontestabili” ca Filat trebuie să nu se trezească din beția Puterii cu anii…

Mă întristează faptul că Partidul Liberal și alte partide neimplicate în Jaful Mileniului la moldoveni n-a anunțat mobilizarea poporului pentru a protesta contra furtului unicei Bănci de stat de către banditul Filat.

Bancă preluată pentru o vreme de un restaurant rusesc al lui Șor, cu domiciliul de zi și de noapte în sediul Ambasadei Moldovei la Moskova.

Ambasadă ce-a revenit la un joc de cărți PLDM-ului.

Miră faptul că poporul tace, deși nu e în interesul lui să ia nici o luleancă în gură.

Să-i fi plătit Tăcerea junele Șor cu zecile de miliarde nerestituite Băncii de Economii a lui Filat???

Nu știu de ce nu ne miră faptul că pensionarii reformatori au sesizat Curtea Constituțională doar referitor la Aeroportul Internaţional Chișinău, iar în cazul Băncii de stat au preferat să-și înghită limba.

Nici celelalte partiduțe-satelit ale celor cu pîinea și cuțitul în mîini nu se grăbesc deloc să protesteze contra hidrei politice cu numele : Vladimir Banditovici Filat, în spatele căruia se află nimeni altul decît creatorul său politic, comunistul de veacuri Lucinski.

…E amiază deja, dar toate partidele dorm buștean în cimitirul Istoriei.

Trezește-te, măcar tu, Popor călărit de criminalii fără nici un fel de măsură și bun-simț!

Nu e timpul, oare, să dai năvală în fața bîrlogului Prim-mafiotului, să-l scoți de urechi afară, să-l apuci de guler pe criminal și să-i strigi VERDE în față: “Filat, dă miliardele-napoi, banditule?!!”

*–http://dexonline.ro/definitie/bandit

disperare mare la PD si PLD … situatia tarii este dramatica , catastrofala putem spune fara exagerare . intreg Occidentul ii fluiera si huiduie la scena deschisa pe acesti falsi pro-europenisti de mama focului … intreg Occidentul nu mai da doi bani pe ei , atat de lipsiti de credibilitate sunt . acum ce sa mai faca ? un guvern minoritar cu sprijin de la PCRM ar starni un vuiet si mai mare de huiduieli euro-atlantice … asa ca au inceput sa cedeze mai mult decat ar dori in tratativele cu PL . ei au nevoie ca de aer de un partid cunoscut in vest ca fiind profund pro-occidental … in fapt pur si simplu incearca sa cumpere de la PL , ceva care ei nu mai au deloc … adica credibilitate pe plan international !

Смотрящий от Плахотнюка в клане Гимпу-Киртоакэ
Смотрящий от Плахотнюка в клане Гимпу-КиртоакэСемейное дело бессарабских либералов живёт. Не столько в политическом, сколько в экономическом плане. Давно уже свиту главных либералов страны составляют отнюдь не какие-то там озабоченные унионизмом люди (для таких место – в массовке), а вполне состоятельные и, между нами, аполитичные компаньоны. Нынешний список кандидатов от Либеральной партии в муниципальный совет ими кишит. Но есть и среди них «особенные».

Лидером в плане «особенности», если угодно, является такой печально известный человек, как Юрий Настас. Он, собственно, представляет либералов в мунсовете последние четыре года. Теперь очень хочет продолжить свой срок.

Почему же «печально известный», спросит, наверное, внимательный читатель. Ведь такого персонажа обычно нет в первых сводках новостей. Он не стремится быть названным среди главных политиков страны, ведущих партийных функционеров. Ещё бы пытаться! Один раз уже попал. Во всех смыслах. Напомним для тех, кто запамятовал.

Юрий Настас – участник печально известной «царской охоты» в заповеднике «Padurea Domneasca». Тогда, напомним, был смертельно ранен один из участников охоты, бизнесмен Сорин Пачу. А остальные участники охоты, также бизнесмены (а некоторые – по совместительству активные политики и/или шишки в системе юстиции) постарались это дело замять.

Скандал вышел неимоверный, даже редкий для Молдовы. Попытки причастных лиц отмазаться ни к чему не привели. Один за другим посыпались со своих постов генеральный прокурор Валериу Зубко, парламентские руководители Мариан Лупу и Влад Плахотнюк, правительство Владимира Филата… В общем, кураторам из Брюсселя и Бухареста стоило огромных трудом соткать из того, что осталось новую «проевропейскую коалицию».

Юрий Настас тоже был в числе тех, кто смолчал. И даже, думается, не потому, что в плане охоты и её трагической развязки участники нарушили целый ворох статей Уголовного кодекса («Незаконная охота», «Нарушение режима администрирования и защиты фонда природных богатств, защищаемых государством», «Фальсификация улик», «Злоупотребление властью», «Ложные показания», «Халатность на службе», «Вмешательство в отправление правосудия и уголовного преследования»). Были, в конце концов, и куда более заметные фигуранты.

Дело в другом. После того, как списки незадачливых охотников были опубликованы, всем стало ясно – отдыхали и постреливали в заповеднике не просто представители политической и бизнес-элиты, а лица, близкие к клану небезызвестного в стране Влада Плахотнюка, человека многих качеств и огромного антирейтинга.

Не секрет, что этот гражданин имеет агентов влияния в самых разных партиях. Но официально-то числится в одной. А вот Настас – совсем в другой. Он в ту пору считался ярым (насколько это возможно для человека, который просто делает деньги) либералом. Ну, а сделать явным свою роль в свите олигарха мало кто захочет.

Потому Настас и смолчал. А позднее, на слушаниях, оправдывал своё молчание тем, что «был на охоте не как муниципальный советник, а как частное лицо». Ну, и своего партийного начальника и компаньона Дорина Киртоакэ тоже не стал подставлять. Дорин от дела открестился, заявив, что Настас и ему вроде бы ничего не говорил, и, да, «он участвовал в охоте как частное лицо, а не как член Либеральной партии».

Странная синхронность, вам не кажется?

Правда. Потом Киртоакэ даже сделал вид, будто у них с Настасом разлад, будто он даже уже не во фракции либералов. Возможно, даже в это кто-то верил. До нынешней кампании, когда Юрий Настас снова фигурирует в списке либералов.

Ну, а как такого прогнать? Его же берут с собой на охоту такие люди, как Павел Филипп, Геннадий Сажин, Сергей Латыш – не просто соратники Плахотнюка, его ближайшее окружение. С такими Дорин Киртоакэ, а тем более его дядя Михай Гимпу, ссорится точно не желают.

Настасу же в муниципальном совете тоже надо исполнять свою роль. Осуществлять «мониторинг» клана Плахотнюка над младшим по званию кланом Гимпу-Киртоакэ. А самим Гимпу с Киртоакэ помогать не только в качестве пламенного сторонника и одного из лидеров списка, но и финансового громоотвода.

Один из инструментов – фондовая биржа «Bursa de valori Chisinau». Её, к слову, создали вскоре после того, как незабвенный Михай Гимпу возглавил парламент. И протащили закон, по которому создание второй (да, до этого фондовая биржа в стране была одна) в кратчайшие сроки. С тех самых пор у «хозяев Кишинёва» появилась своя собственная биржа под боком. Можно делать разные дела по-тихому. Правда, часть доходов официально идёт в Бухарест из-за доли капитала, но это для любителей оффшоров из ЛП и их запрутской крыши вполне нормально.

А что Настас? Да ничего. Он просто был совладельцем фирмы, которая была, в свою очередь, совладельцем (о как сложно-то!) учредительной доли. Правда, свою долю Настас потом продал. И… возглавил эту самую биржу в качестве генерального директора.

И это не всё. Настас также очень важную роль играет в таком денежном деле, как строительный бизнес в Кишинёве. Тут речь идёт и о дорожном строительстве, и о работе по обслуживанию домов, и просто о производстве металлических труб, цемента, железобетонных изделий, даже о транспортных перевозках! И, конечно, они заинтересованы во всех «примарских» проектах.

Для этого у него имеются две собственные фирмы – «Transcom-M» и «Inconarm». Одну из них, к слову, основывал знаменитый бизнесмен Пётр Сары, застреленный в Кишинёве. Но это, пожалуй, совпадение.

Ну, а про то, как фирмы Настаса получили за бесценок значительные участки земли в Кишинёве, мы и вовсе промолчим. Таких у Киртоакэ с Гимпу в списке и вовсе каждый второй. Не считая каждого первого.