http://jurnaltv.md/ro/news/2015/6/15/chirtoaca-i-greceanii-in-turul-doi-10130212/#1
Chirtoacă și Greceanîi, în turul doi
ACEASTA SCRIE JURNAL TV: ”Rezultatele alegerilor locale generale au arătat că, nici de această dată, nu a putut fi evitat votul geopolitic. Acest lucru s-a văzut cel mai bine la Bălţi şi Orhei, unde controversaţii oameni de afaceri Renato Usatîi şi Ilan Shor, care au candidat pentru funcţia de primar, au câştigat detaşat alegerile din primul tur de scrutin. Asta chiar dacă numele ambilor concurenţi electorali figurează în dosare penale. Soarta capitalei însă nu a fost decisă la alegerile de ieri. Chirtoacă şi Greceanîi se vor duela în turul doi de scrutin, care va fi organizat pe data de 28 iunie. Potrivit rezultatelor finale prezentate de CEC, actualul primar, Dorin Chirtoacă, a obţinut peste 38 la sută din sufragii, iar candidatul din partea socialiştilor, Zinaida Greceanîi – peste 35 de procente. Cât priveşte componenţa Consiliului Municipal, aceasta va fi mult mai pestriţă decât până acum. Şi asta pentru că în CMC au acces şapte formaţiuni. Cele mai multe mandate le-au obţinut socialiştii şi liberalii. În schimb, PCRM, PLDM şi PD au înregistrat cele mai slabe rezultate. Despre aceste subiecte discutăm în această seară.”
O VARĂ FIERBINTE 2015-
EVENIMENTE UNIONISTE PRO-EUROPENE la CHIȘINĂU-
BUN ! BUN ! BUN ! – Blocul Unirii Naționale ! – B.U.N. !
———————————————————————————————————-
1.
Duminică, 28 iunie 2015 – Zi de Doliu Național
în aminitirea unei zile negre de 28 iunie 1940 – dezmembrarea României –
și ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către trupele comuniste rusești.
Toată Lumea Bună va purta pe străzi drapele sau insemne tricolore cu o cordică neagră de doliu
în memoria buneilor și străbuneilor care au trăit această dramă sfâșietoare,
și noi la fel o mai trăim în fiecare zi.
2.
Semnați cu toții Listele Re-Unirii,
căutați-i pe voluntarii BUN-i și semnați Re-Unirea noastră pe Vecie cu România pt. copiii și generațiile viitoare, zilnic la Cortul Unionist la intrarea pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Veți obține și un cadou – materiale unioniste pentru distribuire la sate, prin autobuze, biserici, școli, magazine, etc.
Nu mai dormiți! Deșteptați-Vă ! La Actiune ! O Campanie Unionistă de Semnături începută la 16 mai la Chișinău după cel mai Mare Miting Unionist din ultimii 25 de ani.
/circa 25 mii de participanți/
3.
Veniți cu toții cu drapele și pancarte unioniste
la Marea Adunare Națională Unionistă Europeană
din 5 iulie 2015, orele 2-4 pe Piața Mare din Chișinău.
Pentru grupurile de 10 persoane unioniste de la sate se va organiza transport gratis –
– contactați-l pe Sergiu, Chișinău, tel. 06 711 5728
– autobuze organizate și din București ( 072 484 0009 (Ștefan) și (076 334 1006 (Laura).
/reprezentanți B.U.N.-i -Costică Codreanu, Ileana Podoleanu, Tolică Ursu,
Vicu Prisăcaru, Dinu Plângău, Olguța Cojocaru, Irinuca Ciobanu, Oana Iovu, Lucica Stegărescu,
Ana-Lucia Carazanu, Gina Rogote, Titi-Ana Evtodi, Petrișor Musteață, Tudor Jalbu, Olguța Crăciun,etc.
4.
Marșul Unionistilor pe jos sub semnul lui Ștefan cel Mare –
pornire la 6 iulie din Chișinău apoi Ungheni la 10 iulie,
continuare spre Iași și București.
Veniți cu noi !
Pregătiți-vă din timp încălțămintea sportivă confortabilă
și rucsacul cu cele necesare.
tinerii md
tel. 373+ 67 69 33 38
tineriimoldovei gmail com
5.
Sâmbătă, 11 iulie 2015,
Al Treilea Pod Unionist de Oameni-
UN MARE POD UNIONIST-LANȚ UMAN se va forma pe ambele maluri la Prut
și pe podul feroviar Eiffel la Ungheni, la 20 km est de Iași.
pt. a pregăti Marea Re-Unire Viitoare.
/un Lanț Uman similar aceluia din 1989 din Țările Baltice contra ocupației sovietice.
Primul Pod Unionist de Flori la Prut-la 6 mai 1990, al doilea Pod Unionist -la 16 iunie 1991.
Vă așteptăm cu drag!
/urmăriți evenimentul pe Facebook/
6.
Concurs Foto Unionist Vestimentar –
www magazin romanism ro
7.
Concurs clip-video – Ce Înseamnă Re-Unirea !
Priviți acest clip de Ilenuța Corcimaru – O viață mai dulce !
Nr 1 din topul meu !
Hohote de râs garantate !
http unireainseamna md concurs
8.
Alegerile locale –
– Lista candidaților est-moldoveni unioniști pro-europeni care au semnat
“Pactul pentru RE-Unire. Pactul pentru Europa” –
www pact md
9.
B.U.N. ! –
– A nu confunda Organizația Civică B.U.N.-ă din Chișinău
Cu Partidul creștin-democrat -100% B.U.N.- din București,
reînființat în aprilie 2015, coordonator scriitorul Claudiu Tănăsescu
10.
Alte sloganuri pentru a fi scandate sau scrise pe pancarte
pentru marșurile unioniste –
– RE-U-NI-RE-PE-VE-CI-E!
– RE-U-NI-RE-PE-VE-CI-E!
– RE-U-NI-RE-PE-VE-CI-E!
– RO-MÂ-NIA-MA-RE = ÎN-VE-CHI-LE-HO-TA-RE!
– DA-CIA-STRĂ-BU-NĂ = O-MA-RE-CU-NU-NĂ !
– SFA-TUL-ȚĂ-RII-NE-UI-TAT!
– MIR-CEA=ȘTE-FAN=ȘI-ZA-MOL-XE!
– MAT-COV-SCHI=LA-RI=ȘI-VI-E-RU!
– JOS-HO-TA-RUL-DE-LA-PRUT!
– JOS-HO-TA-RUL-STA-LI-NIST!
– DOI-NA-ȘI-ION-CÂN-TA-TÎ –
= EU-RO-PA-E-A-ICI!
– LI-BER-TA-TE-LUI-GE-OR-GI-CĂ!
================================================
11.
Școli de vară în România la munte și la mare pentru tinerii unoniști din Rep. Moldova –
peste 10 mii de tineri est-moldoveni vor călători în Vechea Dacie Stră-Bună.
Înscrieți-vă aici-
tinerii md
actiunea2012 ro
———————————
12.
N.B.
Anul 2015 –
TEROAREA ȘI RĂZBOIUL TIMOFTIST FILATELIST
SIS-TEMATIC BĂLĂNIST KGB contra UNIONIȘTILOR CONTINUĂ-
– după arestarea și expulzarea peste Prut la 13 mai
a liderului unionist Georgică Simion, vest-moldovean din Focșani,
iată că acum, un alt Lider Unionist est-moldovean din Ungheni, Anatol Arhire, ex-deputat, a primit o citație la poliția de frontieră mafiotă comunistă voronistă moldo-stalinistă, pentru faptul că a scandat RE-UNIRE TRICOLOR pe Podul de la Prut la de la Sculeni
sâmbătă, 6 iunie 2015, împreună cu alți tineri unioniști din Rep. Molotova. Și alți 6 Unioniști conducători de mașini au primit citații la Poliția mafiotă filatelistă timoftistă anti-românească pentru faptul de a fi strigat Re-Unire pe Podul de la Sculeni !
JUSTIŢIEI
Să fie clar şi pentru prost,
Şi pentru cei ce fac elita,
Orice justiţie-i fără rost,
Dacă o dirijază … mita.