Conferință de presă dedicată Zilei Unirii – video

Cuvântul introductiv în conferință

Stimați prieteni,

Noi, componente ale Consiliului Unirii, am decis să oferim această conferință de presă în preajma zilei de 27 martie – Ziua Unirii. Suntem prezenți aici Anatol Caraman, AVR-92, Timotei Țurcanu, Turnul Dezrobirii Basarabiei, Vitalia Pavlicenco, PNL, Sergiu Tătaru, vicepreședinte al AVR-92, membru al conducerii PNL, Teodor Bodrug, membru al CU, Ilie Dabija, președintele Ligii Unității și Dreptății.

Tema este ”27 martie – Ziua Unirii. În fața riscurilor geopolitice majore – despre imperativul coagulării entităților politice și civice proromânești, propuneri de modificări constituționale în R.Moldova și în România.”

Astfel, se cuprind trei elemente și vom vorbi pe fiecare dintre ele.

Eu mă voi referi la imperativul – după alegerile din 30 noiembrie – al coagulării forțelor politice extraparlamentare si a entitatilor din sectorul asociativ, de orientare națională, pe o platformă românească, europeană, unionistă.

Opinia publică, de fapt, cunoaște propunerile PNL, ale Consiliului Unirii, ai cărui cei mai buni reprezentanți au candidat pentru Parlament, privind formarea diferitelor blocuri – european, liberal și extraparlamentar, privind semnarea unor Declarații asemănătoare celei de la Snagov, din 1995 din Romania, fapt neacceptat sau încă nerealizat, dar care rămân corecte și valabile.

Dupa 30 noiembrie, in Parlament s-a format o majoritate șchioapă, nefuncțională, aflata la cheremul PCRM, care va face ce va vrea cu cele două partide, pentru că partidul lui Voronin a mai jucat la toate capetele. Ce fel de integrare europeană cu Voronin a PLDM si PD?

După parlamentare, vin alegerile locale și, poate, în ultimul ceas, va apare simțul realității și partidele de dreapta își vor uni eforturile.

Noi, Consiliul Unirii, am propus mereu să începem prin unirea în acțiuni pentru datele istorice de însemnătate națională, de aceea, am relansat și apelul respectiv pentru 27 martie, de Ziua Unirii, și am organizat, pe 12 martie, o Masă Rotundă în acest sens.

Au participat mai multe entități politice și civile, am discutat, sperăm să continuăm dialogul.

Noi, Consiliul Unirii, considerăm că trebuie să existe o cooperare responsabilă între partidele extraparlamentare și entitățile naționale din sectorul asociativ. Zilele apropiate sunt o oportunitate.

Astfel, îi îndemnăm pe toți să vină la o depunere de flori organizată pe 27 martie, la ora 10.00 la Monumentul lui Ștefan cel Mare, unde vor fi unioniști din toate raioanele. I-am invitat, prin mesaje SMS, pe adepții Unirii, pentru că aceasta este soluția sigură pentru români și alogenii loilai, pentru a schimba în bine soarta basarabenilor, mai ales după Marea Înșelăciune de la 30 noiembrie.

Consiliul Unirii îi îndeamnă pe cetățenii Republicii Moldova, de orice etnie, să se alăture tuturor acțiunilor unioniste, dedicate Zilei Unirii, pe 27, 28 și 29 Martie, indiferent de cine le organizează – Acțiunea-2012, Forul Romanilor, Institutul Cultural Român, Grupul Prietenii Unirii, din Parlamentul de la Bucuresti. Numai astfel, ne putem exprima atașamentul și încrederea în dezideratul refacerii unității naționale românești.

De exemplu, noi, PNL, ne convocăm in Delegația Politică Națională, ocazie care i-a adunat pe colegii nostri din provincie la Chișinău.

Solidarizarea fortelor nationale, romanesti, democratice, proeuropene, reformatoare, unioniste este cu atât mai oportuna, cu cât situatia geopolitică, mai ales în contextul crizei ucrainene, se poate agrava. Despre acesta va vorbi colonelul Anatolie Caraman. Amintim că noi am lansat, anul trecut, apelul și sugestia privind pedepsirea penală a separatismului și extremismului, precum și identificarea, de către Curtea Constituțională, a unei solutii privind invalidarea art.11 din Legea Fundamentala, care împiedică aderarea celui de-al doilea stat romanesc la blocuri politico-militare, desi avem trupe rusești pe teritoriu. Salutăm, in acest context,  deschiderea Centrului NATO la Chișinău și sperăm că asta va contribui la conștientizarea, de către conducătorii proruși, ca unica soluție pentru securitatea noastră este aderarea la NATO sau cererea de a fi luați sub protecția Alianței, cu statut de stat non-aliat.

Avem, totodată, propuneri în contextul dezbaterilor din România privind noul proiect de Constituție a României. În acest sens, am pledat continuu pentru ca, în spiritul refacerii unității germane, să fie completată și Constituția noastră, românească, în art.1, în eventualitatea “redobândirii suveranității politice și teritoriale asupra provinciilor/pământurilor rupte de la Statul Român de către Puteri străine”, cu prevederea că “schimbarea compoziției unor teritorii românești, prin deportarea băștinașilor și colonizarea acestor teritorii de către reprezentanți ai statului străin, care le-a ocupat, constituie crimă de genocid și se pedepsește ca și crimele comise împotriva umanității”.

Despre celelalte viziuni privind Constituția României va vorbi dl Timotei Țurcanu, președintele Turnului Dezrobirii Basarabiei, coordonator al CU.

La Masa Rotundă, vreau sa va informez, am pus o serie de intrebari.

  1. Bătălia electorală s-a încheiat. Dreapta nu a fost coagulată. E bine să continue așa ori schimbăm ceva?
  2. Suntem ori nu suntem de acord că există o așteptare în societate legata și de coagularea entităților politice, proces ce poate fi asistat de sectorul asociativ proeuropean și românesc?
  3. În ce măsură putem accepta combinarea mesajului pertinent anticorupție cu mesajul refacerii unității naționale românești, văzând și procesele benefice de asanare a societății de peste Prut?
  4. Pot coopera mai multe platforme civice, unioniste și care ar fi beneficiul?
  5. E cazul ori nu să oferim un orizont societății care se găsește într-o profundă dezamăgire urmare a prestației decizionale a fariseilor proeuropeni?
  6. În ce măsură noul proiect politic al Sistemului, numit Leancă, nu e o nouă iluzie-deziluzie pentru naivii eterni?
  7. Putem constitui o forță coagulată ce ar oferi o altă șansă și pentru partida politică de peste Prut, care vrea o Românie și o Republică Moldova fără corupție?
  8. Poate fi cauza națională o idee care ne-ar uni pe toți cel puțin în acțiuni, dacă nu și în ceva mai durabil?
  9. Suntem de acord că, dispersati, adversarul comun ne termina și ne ”mântuie” pe toti, cu excepția celor trimiși să ne mântuie din interior?
  10. Suntem și în preajma zilei de 27 martie – Ziua Unirii. Am putea încerca o acțiune comună, mai ales când guvernanții se dedau unor decizii și acțiuni tot mai antiromânești?
  11. Ar fi rațională stabilirea, de catre fortele unioniste din R.Moldova a relatiilor cu ”Prietenii Unirii” din Parlamentul României? Ca impreuna sa sensibilizam populatia timorata ca nu exista alta cale de salvare in fata situatiei interne si externe decit Unirea?
  12. Ar fi rațional ca o forță redutabilă – alternativă a celor din Sistem – să puna presiune publică pe liderii politici din România ce uzează de mesajul Unirii în campaniile electorale?
  13. Am acceptat că putem fi victim unei invazii militare rusești?
  14. Mai respectăm Declarația de Independență, care ne oferă perspectiva de a fi împreună cu poporul roman în fața provocărilor imprevizibile? Declaratie care ne permite Unirea?

Vitalia Pavlicenco

Loading Facebook Comments ...

7 Comments

Add a Comment
  1. MANIFESTARILE
    RE-UNIRII BASARABIEI CU ROMANIA
    1)
    Duminică, 29 Martie, orele 14, Chișinău,
    O Mare Adunare TRICOLORĂ Pro-Re-Unire în Piața Mare,
    organizată de Platforma Unionistă Acțiunea-2012.
    ADU UN STEAG TRICOLOR !
    2)
    26-28 Martie 2015
    Vizita la Chișinău a Deputaților Prietenilor RE-Unirii din Parlamentul de la Bucuresti, in frunte cu Angel Tilvăr, Ministrul delegat pt. relațiile cu românii de peste hotare
    – intâlnire cu presa si bloggerii
    – vizita Deputaților Români Unioniști la liceele adoptate din Rep. Moldova
    seara – un Concert festiv la Teatrul Ginta Latină din Chișinău
    – 28 martie 2015-
    – intâlnirea deputaților bucureșteni Unioniști
    cu deputații moldoveni NE-Unioniști din Parlamentul de la Chișinău
    – 27 martie, orele 10:00, Chișinău,
    – Depunere de flori și declarații publice, cu un mic recital de cântece patriotice românești,
    la Monumentul lui Ștefan cel Mare
    28 martie –
    A treia zi a vizitei este rezervată pentru întâlniri cu oameni de afaceri
    din România care activează la Chișinău,
    – întâlniri cu grupurile parlamentare ale principalelor fracțini politice,
    – o ședință cu directorul ICR Chișinău, Valeriu Matei.
    – Seara va fi dedicată Tinerilor Moldovei,
    cea mai mare organizație de tineret din Republica Moldova.
    3)
    27 martie 2015- Primăria Chișinău-
    ora 11.00, depunere de flori la mormintele deputaţilor care au făcut parte din Sfatul Ţării,
    înmormântaţi la cimitirul central din capitală.
    – După care, la Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice, localul în care a fost votată Unirea, va avea loc o conferinţă.
    – Totodată, pe parcursul zilei vor fi distribuite mai multe pliante cu cei şapte primari de Chişinău care au fost deputaţi în Sfatul Ţării,
    dar şi cu deputaţii care au votat Unirea. Acestea vor fi distribuite în şcolile şi liceele din Chişinău.
    Pe 27 martie, chişinăuienii sunt aşteptaţi la o expoziţie de drapele istorice ale lui Petru Costin.
    4)
    Joi, 26 martie, ora 19.00, la Bălţi,
    la Teatrul Național Vasile Alecsandri,
    spectacolul de teatru „Pasărea măiastră – Maria Tănase” susținut de actrița Adriana Trandafir din România.
    Textul- George Sbârcea, Regia- George Bănică. Intrarea liberă.
    5)
    Vineri, 27 martie, ora 19.00,
    la Cahul, Palatul de Cultură,
    cântărețul român Nicu Alifantis și „Fragile” Band va susţine în premieră concertul „Brațe de aer”. Intrarea liberă.
    6).
    Tot pe 27 martie, de la ora 19.00, în Bucureşti, la Arenele Romane,
    va avea loc Festivalul „Zilele Basarabiei” în cadrul căruia vor concerta formaţiile
    Zdob şi Zdub, Alternosfera şi Cuibul.
    7)
    Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iasi, 27-28 martie,
    Turneu la Chişinău, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din capitală.
    – 27 martie – „Iaşii în carnaval” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija
    (unde este implicată şi orchestra „Zece prăjini”),
    – 28 martie – spectacolul „Acasă, în miezul verii” de Tracy Letts,
    în regia lui Claudiu Goga.
    8)
    23–29 martie 2015, la Galați
    Festivalul Zilele Basarabiei, ediția a XIV,
    9)
    27-30 martie, la Brașov,
    „Basarabia – File din poveste”.
    Piaţa Sfatului, ora 11.00, expoziție foto și bucate alese,
    seara – un concert, etc.
    10)
    Festivalul „ Zilele Basarabiei„ la Timișoara, 27-29 martie 2015
    – Vineri, 27 martie, ora 11:00,
    depunerea de flori, la monumentul Regelui Ferdinand, din Piaţa Victoriei.
    – Vineri, 27 martie, ora 18:00, în incinta Hotelului Timişoara,
    o discuție despre „Inițiativa tinerilor basarabeni”,
    împreună cu invitații noștri speciali.
    – În data de 28 martie, orele 13, Cafeneaua D’Arc, lansarea de carte, invitații speciali vor fi emeriții scriitori din Rep. Moldova :
    Ion Buzu-„3 ml de konfidor” ,Victor Țvetov – „În lipsa unor lucruri importante”, Alexandru Vakulovski – „Afganii”, Moni Stănilă – „Colonia fabricii”.
    – Sâmbătă, 28 martie, ora 22:00, vă prezentăm un concert inedit, cu participarea trupei din Republica Moldova – ALTERNOSFERA
    la fostele Hale Fructus (Timișoara, strada Gheorghe Lazăr nr.26).
    – Duminica, 29 martie, ora 18:00,
    un spectacol de exceptie, „Dragă doamnă profesoară„ de Nelly Cobzaru
    prezentat de trupa de teatru „Vasile Alecsandri„, din Bălţi,
    o piesă dramatică în incinta sălii de spectacole din cadrul Fundaţiei Judeţene de Tineret Timiş.
    – duminica, 29 martie, cu o seara socială #Monstru,
    în incinta Restaurantului Politehnica (Baza 2)
    ––––––––––––––––––––––––––-
    RE-AMINTIRE –
    “ACTUL UNIRII” Basarabiei cu România
    votat de majoritatea deputaților din “Sfatul Ţării”
    la 27 martie 1918 la Chişinău, str. Alexe Mateevici, 111,
    /actualmente Academia de Arte/
    ————————————————————————––––––––––
    » În numele poporului Basarabiei,
    Sfatul Ţării declară:
    – Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei
    dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria,
    – ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove,
    – în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam,
    – pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor,
    de azi înainte şi pentru totdeauna,
    SE UNEŞTE CU MAMA SA ROMÂNIA.
    TRĂIASCĂ UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA
    DE-A PURURI ŞI TOTDEAUNA !»
    – Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ
    – Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa
    – Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
    —————————————————————–—————————–––––––
    N.B.
    – tot în acea zi istorică unică de 27 martie 1918
    marele compozitor român George Enescu /1881-1955/
    a oferit un concert de Zile Mari la Chişinău,
    la care a asistat şi Prim-Ministrul român
    Alexandru Marghiloman /1854-1925/
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    =========== BUCOVINA DE NORD ===========
    ——— ♥ ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ÎN BAZA „ACTULUI RE-UNIRII’ PT. TOTDEAUNA
    A BASARABIEI CU MOLDOVA ISTORICĂ
    ÎN CADRUL ROMÂNIEI MARI
    VOTAT DE „SFATUL ȚĂRII’ LA CHIȘINĂU LA 27 MARTIE 1918 !
    ===============================
    ––––––––––––––––––––––––––––––––

  2. Un mesaj – dedicație la 27 Martie 1918-2015 !
    ———————————————————————-
    1.
    Dintre ceruri se ivește
    Steaua care ne privește,
    Tot pe voi ea vă Unește
    Și tot spune: tu iubește !
    2.
    Țelul vostre este mare
    Da, aceeași, România Mare !
    Pomeniți pe acei eroi
    Da, sunt mulți și printre noi !
    3.
    Viața voastră e frumoasă
    Dacă lupti, e luminoasă
    Să-i aduceți voi acasă
    Căci vrăjmașii nu-i mai lasă
    4.
    Anul vostru glorios
    Tot un martie geros,
    Ne-infricat el, Moș-Strămoș
    Nu uitați de-Acel Zamolx.
    5.
    Țara voastră-i mununată
    O dumbravă fermecată,
    Piatră rară nestemată
    Tot va fi ce-a fost odată !
    ( scris de Ivu Frâncu )

  3. Cât timp trebuie să mai treacă?

    http://www.timpul.md/articol/cat-timp-trebuie-sa-mai-treaca-71790.html

    Mă uitam la vizita făcută de jurnaliștii și bloggerii din Chișinău la București. Bună țară, rea croială, vorba cântecului. Lăudabilă inițiativă, înceată creștere – pe ambele părți de Prut.

    Împlinesc anul acesta 29 de ani, din care majoritatea petrecuți ca adult am bătut drumurile în căutarea Mecăi românești, adică a Unirii și unității naționale. Să aud din partea guvernanților mei că trebuie făcut și nu că se face este pentru mine frustrant. La fel de frustrant cum este să aud bocete, vaite, plânsete de milă și veșnicul „să ne dea România”. Cunoscând tagma jefuitorilor care guvernează la Chișinău, consider că statul România, în relaționarea cu cel de al doilea stat românesc, n-ar trebui să dea nimic fără condiționări precise și dure. Și să facă, că teren e mult, și roditor.

    N-ai cu cine?
    Doar oamenii pot decide ce se va întâmpla cu viitorul lor. La întâlnirea cu jurnaliștii, premierul Ponta a spus că noi nu avem obiceiuri de a intra cu tancurile, ci mergem doar unde suntem bine-primiți. Același mesaj ca și președintele Băsescu la Consiliul Europei: Nu avem obiceiul de a anexa alte state, precum Rusia.

    Nu are voie nimeni să aștepte să mai facă ceva România sau politicienii din Chișinău – asta se va întâmpla prea lent sau nu se va întâmpla deloc. Singurii din ecuație care pot schimba felul în care merg lucrurile sunt oamenii, poporul numit pompos – societate civilă. Dar un popor care „se jeluie pe soartă” și nu înțelege rolul determinant pe care îl are în actualul context intern și internațional, nu va avea viitor, pentru că „cine uită nu merită”. Într-un superb arc peste timp, situația mondială se apropie de cea dinainte de ora astrală a românilor, anul 1918.

    Cereți RE-Unirea și o vom face!
    Unde se poate cere această RE-Unire dacă nu în stradă,
    cât mai des și cât mai mulți.

    Pe 29 martie cei care vor un trai mai bun, cei care vor identitate națională și care înțeleg că singuri pe lume nu pot, vor ieși pe stradă în Piața Marii Adunări Naționale de la ora 14:00 cu un drapel tricolor/Chisinau/.
    Cu sau fără stemă, important e să fie tricolor.
    –––––––––––––––––––––––––––
    Fără o explozie de iubire față de România și de idealul RE-Unirii,
    acest popor român chinuit, dintre Prut și Nistru, nu va avea viitor.
    Un articol de: George Simion

  4. Manipulare mediatica terorista moscaleasca
    anti-româneasca si anti-unionista
    la Realitatea md !

    Secventa Video cu mesajele UNIONISTE referitor la Ziua Re-Unirii 27 Martie
    oferita de organizatia „Tinerii Moldovei”
    a fost ciopârtita, cenzurata, taiata, manipulata !
    Rusine I-Relaitatea md !

    http www realitatea md
    live-miscarea-civica-tinerii-moldovei-conferinta-de-presa-lansarea-campaniei-unirea-inseamna_18012.html

  5. cu Transnistria cum ramine?
    pe odnoklasniki sint o multime de video, unde vorbesc despre alipire la rusia, si toti acepta, ce e asta?
    Spre eczemplu, video:
    1) В России начат сбор подписей за признание ПМР
    2) Приднестровье и Гагаузия. 26.07.2014 Россия 1
    3) Приднестровье окружено украинскими танками и молдавскими БТР-ами (161 756 просмотров)
    4) Приднестровье – западный форпост России
    5) Приднестровье хочет в Россию

  6. Pt ion

    Intrebarile sunt foarte bune, dar ar fi bine sa le adresati guvernantilor corupti.

  7. Doamnă Pavlicenco şi domnilor din „Consiliu Unirii”.
    Vorbiti foarte greu română şi mai ales nu aveţi dicţie şi carismă verbală.
    Acest lucru este foarte dăunător :), încercaţi să vă angajaţi un om care să vă şcolească în aşa ceva sau promovaţi un om la vârf care ştie să trimită mesajele.
    Nu au priză aceste tipuri de mesaje spre păturile de care aveţi nevoie.
    Acesta este un sfat, pe mine nu m-a atras cu nimic acele discursuri, prea blazate, prea apocaliptice, prea închise :). Nu mă atrag cu nimic, adică eu le privesc doar că mă cred patriot şi îmi mai pierd din timp cu aşa ceva, însă nu toată lumea gândeşte la fel, pe ăia trebuie să-i atrageţi.
    Staţi foarte rău propagandistic, DOdon are nişte experţi minunaţi :).
    Eu v-aş da sfaturi însă nu cred că o să fiu luat în seamă :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *