Virgil Mândâcanu: Lipsa culturii etnice ne poate costa scump

Virgil MÂNDÂCANU, profesor universitar, membru al Uniunii ziarițtilor profesioniști din România, membru al Consiliului Unirii

Cultura trebuie impusă! Chiar cu forţa… In caz contrar, ne aşteaptă o catastrofa… I-am preîntâmpinat pe miniştri: „Dacă veţi continua aceeaşi politică, veţi avea o ţară de proşti. O asemenea ţară se conduce uşor, însă ea nu are viitor. ” (Serghei KAPIȚA)

Toate eforturile politice şi militare, economice şi sociale pe care le depune maşinăria politică rusească ne spun că Rusia lui Putin este o fiară agresivă de zombificare atât a propriului popor, cât şi a lumii întregi.

Minciuna – ca doctrină politică – trebuie să acopere locul adevărului şi să îndreptăţească velikorusismul ca politică de stat a Kremlinului. Puterea ei, cu mare regret, devine tot mai ameninţătoare. Prin coloana a cincea se împotmolesc – prin mankurtism, trădare, deznaţionalizare, moldovenism primitiv şi sancţiuni economice – minţile multor oameni. Intoxicaţi cu minciuni, oamenii necunoscători de adevăr dau crezare mancurţilor trădători, care promit cat mai multe basme. Aceasta mă pune în gardă.

Ca pedagog, sunt îngrijorat şi caut să înţeleg de ce atitudinea prorusească a unor tineri moldoveni băştinaşi este atât de alarmantă?

De ce unii tineri dau crezare „luptătorilor pentru statalitatea moldovenească”? De ce încă mulţi tineri cad uşor în mrejele celor ce slujesc acum imperiul lui Puţin? De ce opţiunea Unirii acum îi incomodează pe unii politicieni, trecând-o cu vederea? Pentru a înţelege mai bine acest fenomen, am recurs şi la un mic experiment sociologic. În timp ce parcurg drumul spre Universitate şi înapoi spre casă, aflându-mă într-un mijloc de transport ce traversează Piaţa Unirii Principatelor, nu ratez să-i întreb pe vecinii-pasageri: – Despre ce Principate este vorba? Când şi unde a avut loc această unire?

Întreb elegant, cu tact, de mai bine de o lună. Cu toata ruşinea, dar şi cu mare nelinişte, trebuie să recunosc că interlocutorii dau din umeri nedumeriţi şi indiferenţi… Chiar nu doresc să ştie… Caut argumente de îndrep¬tăţire – deznaţionalizarea, lipsa culturii etnice, mankurtismul… Dar şcoala, dar noi, ce facem? Cu ce se ocupă şcoala? Se vede că ceea ce facem noi e mult mai neînsemnat decât ceea ce face coloana a cincea la noi acasă. Iată că în una din emisiunile de la „Vocea Basarabiei” Vladimir Socor şi Oazu Nantoi au vorbit despre un experiment asemănător cu al meu. Un jurnalist proeuropean a dai ascultare mass mediei moscovite timp de o lună. Rezultatul a fost ingrozitor! El, jurnalistul proeuropean, a început să creadă în toate basmele Kremlinului.. .

Efectul velicorusismului ca politică de stat s a putut schimba şi arunca în mrejele minciunii.
După ce am scris un răvaş fratelui meu bălţean şi celor ca el, mi-a parvenit un ecou din Germania (Dusseldorf) de la un coleg, dr prof. N Cojocaru, care urmăreşte atent publicaţiile săptămânalului „Literaturi şi arta . lata ce-mi semnalează: „Multstimate domnule prof. Virgii Mân dâcanu! Mi-a placid tare monologul Dvs. adresat fratelui din Bălţi… Cu mare regret, avem mulţi ca dânsul. Cam aşa e şi soră-mea de la baştină (din 8 copii al familiei, acum am rămas doar noi doi). E din 1930. Merg în beţe, dar mintea (memoria etc.) le mai are în deplină ordine, slavă Domnului. Însă votează cu dracii. E nemulţumită că a dispărut colhozurile şi ai ei din sat nu au unde lucra; că la şcoală nu se învaţă limba rusă chiar din clasa I şi de multe altele. E adevărat că, din cei 6 copii, o fată a ei s-a stabiit în regiunea Moscova (şi un copil al ei a stat un timp la bunică-sa și a făcut nişte clase, ajungând în Moscova fără să fi ştiut bine ruseşte, de unde şi nemulţumirea surorii mele, în acest sens); că un fecior deja de mulți e tractorist în regiunea Volgograd, găsindu-şi acolo şi o altă soţie…

Dar cine îi e de vină că urmaşii ei n-au prea asudat la carte, ca să poată ști și alte limbi decât rusa!? Iar cu românii sora nu vrea să ne dăm nici în ruptul capului. O ţine una ca ea e moldoveancă. I-am explicat că şi eu sunt moldovean, dar că asta nu înseamnă absolut că nu aș fi român. Fiindcă, atunci când afirmăm că suntem moldoveni – cei de aici, ca și cei de peste Prut -, asta înseamnă nu mai mult decât precizarea faptului că suntem români din acea zonă geografică sau din acea parte a arealului de viaţă al poporului român care se numeşte Moldova, alte două fiind Muntenia şi Transilvania. Mi-a spus că da, eu înţeleg asta, dar să mă numesc român nu vreau… Prin toate acestea am vrut să spun că şi fratelui Dvs. ar fi bine să îi spuneţi frecvent că a fi moldovean nu înseamnă altceva decât de a fi român. Sănătate și cât mai alt bine”.

Literatura și Arta, 11.12.2014