Pretinșilor intelectuali, care se cred, de ani buni, “procurori”

10291092_10152747761447834_4095668995990237154_n

In ultimul timp s-au activizat, in spatiul mediatic, spiridusii si “intelectualii” care vin cu sfaturi pentru PNL – din alea ca ar trebui “sa se retraga” in favoarea partidelor fals europene, dar cu adevarat corupte.

Acestora, dar si platitilor, care se tot obosesc pe Internet, cu Europa lor numai pe buze, la fel ca si patronii, nu si in convingeri sau in suflet, Europa pe care multi o identifica, din cauza-le, cu gruparile corupte si oligarhice, le dedicam acest articol…

Partidul National Liberal participa a doua oara, cu lista proprie, la alegeri parlamentare.

Ne-au votat, in 2010, peste 11 mii de cetateni curajosi, cind PNL abia lansase obiectivul unionist, propunindu-le oamenilor cea mai buna varianta de a le schimba viata – prin refacerea unitatii nationale romanesti. Iata ca, dupa patru ani, se vede clar ca aceasta oferta ramine cea mai reala si, de fapt, unica. Cei mai important lideri politici romani de peste Prut vorbesc de Unire.

PNL are o echipa de oameni cinstiti si curajosi, de profesionisti, iar joi va lansa Guvernul Unirii, din 11 persoane, care nu vor fura, pentru ca nu au furat nici pina acum, ci vor pregati Reintregirea din 2018, cind se vor implini 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Hotii se tem sa nu ajunga in Parlament un PNL cu o pozitie curajoasa si o echipa de oameni curati. De aceea ii ataca pe national-liberali din toate partile.

In Dispora PNL a avut, in 2010, circa 3 procente. Daca fiecare convinge acum inca 5 persoane, PNL va fi partid parlamentar. Intrind PNL in Parlament, se va forma o majoritate parlamentara nationala, de sperat – neruseasca, ce nu doar va vorbi de Europa, ci va avansa spre realitati europene si un mod de viata european.

Sigur, de asta se tem partidele parlamentare corupte, care cheltuie banii furati acum pe banere, pomeni, bilborduri kilometrice.  Cei care duc acest stat de ripa prin coruptie, furt, contrabanda, se tem de Europa si de Romania, pentru ca acolo hotii merg pe jos la DNA si la Puscarie.

In PNL au acum incredere – chiar si conform sondajelor comandate de partidele parlamentare corupte, care nu vor sa vada procentele PNL – 12 la suta din cetateni. Desigur, Televiziunile controlate de oligarhi nu arata aceste date. Noi le-am detectat si vi le prezentam, sunt procentele in cei care ne cunosc – dar cine stie, cu adevarat, citi sunt ei!!!

Clanurile mafiote, cuibarite la guvernare, care nu au bagat comunistii la puscarie, dar se pregatesc s si colaboreze cu ei, nu vor spune ca PNL are cea mai buna si cea mai cinstita echipa – cea mai curata lista pentru Parlament. Din echipa noastra fac parte colonelul Anatolie Caraman, fostul ministrual industriei si un bun manger Alexandra Can, fostul deputat Stefan Maimescu, dnii Timotei Turcanu, Ludmila Bolboceanu, Sergiu Afanasiu, Anatolie Vidrascu, Victor Grebenscicov, multi alti colegi curajosi si verticali.

PNL s-a dizolvat in 2001, cind au cistigat masiv comunistii, din cauza neunirii fortelor democratice, si a pornit coagularea fortelor comuniste.

PNL s-a retras pe 29 iulie 2009, in favoarea partidelor cu sanse mai mari. Dar acestea au intrat in Parlament si ce au facut? Au facut alte partide, gen PAD si PLR, de parca noua ne lipsesc partide. Noua nu partidele, aparute ca ciupercile dupa ploaie, ne lipsesc, precum au facut cei pe care i-am votat pentru Legislativ. PNL asteapta sa fie urmat exemplul PNL in privinta retragerii din 2009, cind am chemat oamenii sa va voteze, iar voi ati demonstrat doar interes pentru a mentine Regimul Voronin, mulgindu-l continuu si insaracind populatia. Repet: noua nu partide ne lipsesc.

Noua ne lipseste punerea la inchisoare a hotilor, ca in Romania, unde pina si Alina Bica, sefa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, (DIICOT), este arestata pentru coruptie.

Cu toate acestea, noi, PNL, am chemat, in acest an, sa se faca un Bloc European, un Bloc Liberal, un Bloc al altor partide, insa partidele au tacut. AU TACUT SI CEI CARE SE CONSIDERA INTELECTUALI CU POZITIE CIVICA SI NE TOT VIN CU SFATURI. Pacat. Acum, cei care nu au acceptat unirea fortelor, ne ataca, ne murdaresc, dupa ce, in acesti opt ani, altii au aruncat in noi cu pietre, iar acum vor sa vina la putere si sndajele ii sperie pe oameni cu venirea dodonilor si renatousatilor, manipulind lumea sa ii voteze tot pe hoti.

Un popor care voteaza CORUPTI nu este victima, ci COMPLICE, adica participa la infractiunea de a pune vinzatori de interese nationale la PUTERE!

Dar aservitii Puterii, care asteapta plicuri cu bani pe la uniuni de creatie si care se cred politehnicieni de marca inunda presa prin declaratii de retragere din cursa. Adica va fac pe toti complici la crima de a vota partidele corupte, pentru care lucreaza si sondajele care ii sperie pe oameni cu venirea rusilor si a comunistilor. Pai, de ce nu ati facut in acesti ani sa ajunga comunistii la puscarie pentru cit au furat in zece ani? Ca sa ii speriati acum pe oameni ca e mai bine sa votezi falsii europeni, decit fortele orientate spre Rusia? Dar daca e asa, de ce guvernantii le-au vindut rusilor aeroportul, BEM-ul si acum vor sa le dea Calea ferata, Giurgiulestiul si Marculestiul. Cum, adica – si cu Ruia, si cu UE?

PENTRU MINE, UNII DIN CEI PE CARE I-AM MAI RESPECTAT PUTIN, AU MURIT IN ACEST SCRUTIN – CA AUTORITATI MORALE, SUB ASPECT CIVIC, POLITIC SI  AL DEMNITATII NATIONALE. NU MA INTERESEZA CA NU VA INTERESEAZA PE VOI ATITUDINEA MEA, DAR VA SPUN CA NU AVETI DEMNITATE. IN SCHIMB PARETI SA AVETI MULTA RICA SI CADETI, ASTFEL, IN DERIZORIU.

NU VORBESC DE ZIARELE PRETINS NATIONALE, CARE NICIODATA NU AU SPRIJINIT PNL. NU-I NIMIC – NU AM MURIT DE LA ASTA. CELOR CARE SCRIU IN ELE LE VA FI MEREU RUSINE, DUPA CE ACUM AU MARELE SENTIMENT DE PROCUROR…

Oameni buni! Nu credeti sondajelor! Nu va lasati influentati de ele, pentru ca sunt facute ca sa ii votati pe corupti.

Daca fiecare dintre noi care nu ii mai votam pe corupti si votam cu bun-simt, PNL va deveni parlamentar, desi a rezistat 8 ani in afara Parlamentului. Niciun partid liberal, struto-camila, care se crede mare si tare nu ar rezista ca PNL. Se vor dispersa de indata ce nu vor intra in Parlament. Nu va pierdeti votul cu ei, dati un vot pentru un viitor romanesc, pentru un stat reintregit.

In loc sa schimbati viata in bine, ati facut partide, nu ati acceptat blocuri, acum cereti altora sa se retraga, dar, de fapt, trebuie sa va retrageti voi, pe care si noi v-am votat in 2009, pe care v-au votat oamenii in 2010 si pe care i-ati dezamagit.

De unde ati luat ca numai cele doua partide parlamentare corupte si gruparile inzvorite din destramari pot insemna Europa?

Dar poate ca noi, cei care pledam pentru unitatea nationala romaneasca, asa ca Germania lui Iohannis, vom face mai sigur reforme  vom schimba viata in bine a populatiei, nu ii vom alunga pe oameni de acasa.

Alte partide, pretins liberale, care deturneaza ce pot, ne plagiaza pe noi, PNL, de ani buni, pentru ca nu au idei, nu au echipe, pentru ca tac atunci cind vad cum se fura prin coalitiile fals europene. Partidele din Parlament sunt gasti de furat, partide administrative, care exploateaza oamenii si ii ameninta sa ii alunge din functii daca nu aduc voturi, care vor incerca sa falsifice procesul de votare. Fiti vigilenti! Vi se va falsifica viitorul!

O alta idee lansata acum de servitorii partidelor care practica hotia si vinzarea de neam, de interese nationale este sa ii votam, desi stim ca au furat, pentru ca numai asa tilharii politici vor ajunge pedepsiti sau la puscarie.

Fals! Daca in Romania, tinara sefa a Directiei de Investigatii a Criminalitatii Organizate, a fost arestata si a ajuns pe mina justitiei, dupa alti vreo zece deputati si fosti  ministri, oare nu e clar ca si ai nostri vor ajunge acolo cind vom avea un DNA la Chisinau, cind vom avea posturi comune cu fratii romani la vama si cind vom fi cu o Romanie membra a NATO si UE, nu intr-un stat furat de toti si vindut pe bucati la rusi, exact cu care azi vinzatorii din Parlament si din Guvern ne sperie?

Nu votati hotii, de orice culoare, nu fiti partasi si complici la crimele si manipularile electorale. Hotii spun de Europa, ei nu vor Europa, vor banii europeni, dar nu vor puscariile romanesti si europene. Nu votati comunistii, votati unionistii. Numai ajungind repede in Europa, prin Romania, ii puteti vedea pedepsiti. In caz contrar, iarasi veti ramine fara sansa de a trai acasa, pentru ca sunteti alungati de acasa.

Cind inima bate pentru Tara, atunci gindul tau zboara pre Unirea cu Patria. Speranta se va realiza doar impreuna cu echipa PNL in Parlament. Doar votind PNL la 30 noiembrie se va produce Unirea in 2018 si inima ta va bate la unison cu speranta.

Sunteti ceea ce votati. Votati ceea ce sunteti!

 

Loading Facebook Comments ...

5 Comments

Add a Comment
  1. Pentru drepturile umane,pentru UNIRE,pentru democratie si libertate.

    Romania are nevoie de Basarabia,pentru ca e depopulata si saracita.Are nevoie de o improspatare si o revigorare basarabeana.

    http://freedomissue.blogspot.ro/

  2. „Republica Moldova își alege, pe 30 noiembrie, destinul pentru următoarele decenii. În Basarabia se duce o luptă deschisă între trecut și viitor, între est și vest, între Rusia și Uniunea Europeană. Națiunea română a acționat întotdeauna unitar și a fost solidară în fața tuturor amenințărilor. Tocmai de aceea, fac un apel către toți românii din țară și de peste hotare să fie alături de românii basarabeni în săptămâna ce urmează. Prin implicarea fiecăruia dintre noi, putem ajuta Republica Moldova, îi putem ajuta pe românii de aici. Trebuie doar sa ne contactăm prietenii, cunoștințele, rudele sau, pur și simplu, să vorbim cu cetățeni necunocuți pentru a-i convinge ca pe 30 noiembrie să se prezinte la vot și să aleagă parcursul european. Dacă 22 milioane de români ar suna peste Prut, ar însemna ca fiecare cetățean al Republicii Moldova să audă de cel puțin 5 ori îndemnul de a vota pentru Europa. Haideți să ne decidem singuri viitorul, haideți să convingem Basarabia să aleagă Europa!”
    Sursa: Ziarul de Gardă — http://www.zdg.md/stiri/eugen-tomac-daca-22-milioane-de-romani-ar-suna-peste-prut-un-basarabean-ar-auzi-de-cel-putin-5-ori-indemnul-de-a-vota-pentru-europa” Eugen

  3. „Haideți să ne decidem singuri viitorul, haideți să convingem Basarabia să aleagă Europa!”
    Haideţi, dar cine o să convingă pe PNL să voteze Europa?Este absolut clar că n-o să treacă pragul electoral şi voturile se vor pierde! În detrimentul cursului european!!!

  4. La 1 DECEMBRIE CU TRENUL REGAL
    ––––––––––––––––––––––––––––––––
    Principesa Margareta şi principele Radu vor efectua,
    de Ziua Naţională a României, un drum simbolic de la Sinaia la Bucureşti,
    o călătorie care aduce un omagiu regelui Ferdinand şi reginei Maria,
    cuplul princiar avându-i ca invitaţi pe arhiducesa Maria Magdalena a Austriei
    şi pe soţul acesteia.
    Astfel, la călătoria cu trenul regal, programată pentru 1 decembrie,
    vor mai participa principesa Maria şi principele Nicolae.
    Invitaţi în trenul regal vor fi şi alteţa sa imperială şi regală
    arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana a României,
    împreună cu soţul ei.

    La gara Sinaia, familia regală va sosi de la Castelul Peleş, la ora 9.00,
    plecarea trenului fiind programată pentru ora 9.08,
    urmând ca trenul regal să ajungă la Ploieşti Sud la ora 10.19 şi va pleca la ora 10.38.
    Următoarea oprire va fi în Buzău, la 11.55,
    şi îşi va continua călătoria la 12.10, plecând spre Râmnicu-Sărat, unde va ajunge la ora 12.47.
    Apoi, va pleca la ora 13.02 spre Focşani, unde va sosi la ora 13.45,
    plecând spre Bucureşti la ora 14.15 si va ajunge seara la gara Băneasa.

    Familia regală invită locuitorii acestor oraşe să vină la gară,
    pentru a aduce împreună un omagiu întemeietorilor României Mari.
    Acesta este sensul Zilei de 1 Decembrie 1918.
    Trenul Regal a fost comandat de Regele Ferdinand I în anul 1926, în Italia.
    Trenul a fost livrat României după moartea lui Ferdinand, în anul 1928.
    N.B.
    imagini cu trenul regal:
    https://www.google.ro/search?q=trenul+regal&biw=1366&bih=645&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=kwZyVIDJCYOoNsO-gpAN&sqi=2&ved=0CC4QsAQ

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    =========== BUCOVINA DE NORD ===========
    ——— ♥ ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    UNICA NOASTRĂ SALVARE ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    ȘI ÎN BAZA „ACTULUI UNIRII’ A BASARABIEI CU ROMANIA
    PENTRU TOTDEAUNA
    VOTAT DE „SFATUL ȚĂRII’ LA CHIȘINĂU LA 27 MARTIE 1918 !
    ====================================================

  5. CRONICA UNONISTĂ SĂSEASCĂ
    1.
    Joi, 27 Nov. orele 18, Sala cu Orgă din Chişinău,
    Ambasada României în Rep.Moldova
    și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău
    vă invită la concertul simfonic dedicat ZILEI NAȚIONALE a ROMÂNIEI
    susținut de cunoscutul pianist Viniciu Moroianu și Orchestra Națională de Cameră
    condusă de maestrul Cristian Florea.
    În program:
    Marțian Negrea – Isbuc (Tarantella) din Suita „Prin Munții Apuseni”
    Joseph Haydn – Concertul în Re major pentru pian și orchestră
    Dinu Lipatti – Concertino
    Sabin Pautza – Jocuri
    Intrarea liberă cu drapele tricolore.
    2.
    Vineri, 28 Nov. Prima vizită la Chişinău
    a Noului Preşedinte a Romăniei Klaus Johannis
    3.
    Sâmbătă, 29 Nov. orele 17, la Palatul de Cultură Taras Şevcenko
    din or. Smil /=Ismail, regiunea Odessa din Ucraina/,
    Un Concert Extraordinar cu Orchestra Tharmis şi Val Uzun din Chişinău
    cu ocazia Zilei Românilor de Pretudindeni.
    Intrarea Liberă.
    4.
    Duminică, 30 Nov.
    Alegeri Parlamentare Europene Unioniste în Rep. Moldova
    5.
    Luni, 1 Decembrie, Prima Vizită la Chişinău
    a Noului Ministru Romăn de Externe Bogdan Aurescu
    6.
    Sâmbătă, 6 Decembrie, de Ziua Sfântului Nicolae
    Teatrul pentru copii „Tăndărică„ din Bucureşti
    soseşte la Chişinău cu spactacolul „Fata Babei şi Fata Moşneagului„ de Ion Creangă
    în Sala Mare a Filarmonicii la orele 11 şi orele 16.
    tel. 022.22.27.34. sau 068.68.14.04.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *