Azi a fost înregistrat și PNL ca și concurent electoral. Dar ceea ce am văzut la CEC ne-a cam întristat. Influența politică prin membrii CEC se resimte descurajator. Au fost înregistrați câțiva concurenți electorali cu vădite abateri, toți – pentru că fac un joc de interese ale partidelor parlamentare corupte. PSRM cu Dodon a fost înregistrat cu un lider al altui pretins partid pe listă, făcând un Bloc electoral camuflat, iar o pretinsă formațiune comunistă reformatoare a fost distracția publicului. Mai sunt și partide cu persoane având antecedente penale pe listă, în special alți reformatori care numai a reforma ceva nu pot, în primul rând, în propriul partid.
Atâta timp cât CEC-ul nu va fi o instituție electorală care să înglobeze, cu drepturi egale reprezentanți ai tuturor partidelor sau blocurilor – concurenți electorali (precum s-a întâmplat în alte țări, bunăoară), atâta timp va plana un mare semn de întrebare asupra legitimității deciziilor CEC, unde partidele parlamentare, prin propușii lor, decid soarta în activitățile politice ale altor partide, extraparlamentare sau din opoziție parlamentară, pe care le-ar îneca într-o lingură de apă.
Vitalia Pavlicenco
Malazi. Alte cuvinte nu gasesc.
În cei 23 ani de independenţă ai RM au guvernat ţara democraţii, frontiştii,agrarienii, PFD-iştii, comuniştii, comuniştii şi frontiştii, alianţa dintre democraţii de stînga, liberali, liberali democraţi, liberali reformatori mai apoi coaliţia dintre ei şi ţara a mers din rău în mai rău. Ş-au plodit ca lăcustele juriştii, economiştii, savanţii (academicenii) dar justiţie, economie, ştiinţă – ioc. La ce degradare a ajuns elita, dacă un Preşedinte de Academie, un Mitropolit se ocupă de escrocherii. În prezent corupţia, hoţia, banditismul,sărăcia, incompetenţa… au atins culmi nemaivăzute au sărăcit totalmente populaţia.Unica salvare este UNIREA cu ţara mamă.
Guvernanţii de toate soiurile nu vor UNIREA, căci dispare posibilitatea de fura bunurile acestei ţări. Pentru popor UNIREA va aduce numai beneficii.
În cazul UNIRII nu numai pensiile dar şi salariile bugetarilor vor creşte de cel puţin două ori numai pe baza economiilor făcute in urma lichidării guvernului, parlamentului, preşedinţiei şi a tuturor instutuţiilor care le deservesc inclusiv armata şi ambasadeie. Iar dacă luăm în consideraţie, că odată cu dispariţia demnitarilor corupţi, vor fi curmate delapidările şi hoţiile din RM această creştere va fi şi mai considerabilă. Dar cel mai mare avantaj e că vom fi în UE acum şi nu peste 20 de ani…
adevarul pur …