Comunicat de presa
Astazi a avut loc sedinta BPC al PNL, care a luat in dezbatere mai multe chestiuni importante in contextul campaniei electorale ce se apropie. Printre acestea au fost adoptarea textului privind Ziua Independentei, activitatea stafului, lista parlamentara, convocarea DPN, atitudinea fata de actiunea Tricolorul Unitatii Nationale, organizata de asociatii obstesti unioniste pe 14 septembrie, si mobilizarea participantilor, situatia din filialele PNL teritoriale, pregatirea conceptului electoral (Platforma, Program, Mesaje), relansarea organizatiei Tineretului National-Liberal.
Dupa discutii indelungi, care au fost posibile intr-o zi libera, s-au facut mai multe propuneri, asumate raspunderi, luate decizii.
S-a mentionat schimbarea starii de spirit a alegatorilor in teritoriu, cuprinsi de o enorma disperare, asociata cu avansarea spre UE, situatie in care exista o dorinta de sprijin pentru PNL, ce va fructifica implicarea si in alegeri locale.
S-a propus legat de lista sa fie promovate persoane active din PNL si CU din centru si teritoriu, in primul rind reprezentanti ai entitatilor componente ale CU, inclusiv tineri, in primii zece, respectindu-se si principiul promovarii femeilor. PNL pledeaza pentru invitarea unor persoane mai cunoscute pe lista PNL, unioniste ferme, dar care sa nu fie coruptibile la trecerea eventual in Parlament. De asemenea, printre primii pe lista vor fi reprezentantii celor mai active filiale ale PNL din raioane, cu reputatie apreciata. Unii membri ai PNL au formulat dezideratul de a fi invitati romani de peste Prut si din Diaspora, care au si cetatenia Republicii Moldova, daca o permite Codul Electoral.
Programul electoral pentru patru ani al PNL va insemna un program concret de realizare a Unirii celor doua state romanesti pina in 2018, printr-un proces intens de integrare intraromaneasca, pe a carui baza se vor face Platforma si Mesajele electorale, flaerele.
In privinta tinerilor, care se vor constitui in curind intr-o platforma nationalista, acestia se vor incadra in activitatea stafului PNL si vor coagula tinerii dezamagiti de alte entitati, care lucreaza activ sa ii impiedice sa adere la PNL.
Au fost impartite obligatiile legate de conceptul campaniei electorale, de agitatie si de crearea Guvernului Consiliului Unirii, mai multe aspecte urmind sa fie discutate peste o saptamina.
SP al PNL
DESTINUL
Destinul tău, destinul meu
Dat de bunul Dumnezeu
E să ne întregim cu firea
Şi să-nfăptuim UNIREA.
Compozitorul Eugen Doga: După 23 de ani, Moldova nu este independentă
Print Marime Font
Pentru compozitorul Eugen Doga 27 august nu este zi de sărbătoare. Maestrul a declarat pentru IPN că, şi după 23 de ani, Moldova nu este încă independentă, pentru că nici până acum nu şi-a schimbat Constituţia, în care să se scrie că limba ţării este româna.
„Nici până acum nu ne-am decis în ce limbă vorbim, în română sau moldovenească. De 23 de ani se adoptă orice fel de legi, dar până acum legea fundamentală nu a fost modificată”, a spus Eugen Doga.
Maestrul s-a referit şi la conflictul nerezolvat din estul ţării. „Un stat nu are dreptul să se numească independent având armată străină pe teritoriul său”, a subliniat compozitorul.
Eugen Doga a criticat autorităţile pentru că permit unor partide să manipuleze societatea, să o inducă în eroare prezentându-i minciuni gogonate. Potrivit maestrului, nu poate fi Republica Moldova independentă din moment ce permite dezbinarea societăţii prin diferite programe anti-naţionale.
Maestrul este supărat şi pe birocraţia exagerată din ţară, din cauza căreia, spune el, în Moldova nu pot ajunge cărţi din România şi dotări pentru şcolile moldoveneşti.
„Este nesănătos ceea se întâmplă la noi. Nu vom intra în Europa niciodată dacă nu vom arunca pielea uzată. Eu vreau să cânt frumuseţea şi aş dori să fie armonie între muzică şi viaţă. Eu scriu despre fericire, dar văd mizerie”, a spus maestrul.
Pe 27 august se împlinesc 23 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova.
Sursa: IPN
Deşi îi apreciez creaţia componistică, în acest caz pot afirma ca maestrul Doga face declaraţii tipice unui naţionalist comercial de la Chişinău, precum mulţi-mulţi alţii. Prin gesturile D-sale se înscrie perfect în tagma pseudo-patrioţilor unionişti. Oare nu D-sa a comis ‘mizeria’ morala, care fenomen. chipurile, îl dezaprobă, atunci când a încasat de la Guvernul comunist al lui Tarlev suma de UN MILION DE LEI sub formă de ‘premiu’, intr-o ţaraă măcinata de cruntă sărăcie? Dar nu-i mare bai, caci şi alţii ca el au spălat şi au deturnat în contul personal, de-a lungul a peste 24 de ani, milioane de euro primiţi de la Guverul Romaniei, prin diverse escrocherii, şmecherii, numite ONG, prin festivaluri, simpozioane, edituri, posturi de radio şi TV, cu tot felul de sindrofii ‘naţionale’ aromate cu frigărui şi bautiri. Nu vreau să mai dezvolt subiectul, căci mi se face silă de aceşti trişori naţionali!
Câțiva din pașii potriviți
spre Unirea cu Basarabia.
Alexandru Danielopol
și cei 300.000 de basarabeni salvați
de la deportarea în Siberii de gheață…
28 Martie 2014
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/cativa-din-pasii-potriviti-spre-unirea-cu-basarabia-alexandru-danielopol-si-basarabenii/
Domnule profesor ION COJA,
despre Basarabia să vorbim.
Doriți sau nu unificarea României cu Basarabia?
Nu, nu doresc unificarea!
Eu doresc Unirea, cu majusculă scris.
Unirea cu Basarabia, cu Bucovina!…
În istoria României s-a produs de mai multe ori Unirea, iar nu unificarea! Unirea din 1859, apoi Unirea din 1918: cu Basarabia, cu Bucovina, cu Transilvania… Despre unificare vorbesc tratatele de istorie atunci când se referă la Germania, la Rusia, la Italia… Manualele noastre de istorie au făcut, în mod inconștint, dar foarte corect, această diferență, între unire și unificare! Unirea se face de bună voie, prin acord reciproc, aș zice unanim, cu elan și entuziasm, iar unificarea se face prin înfrângerea rezistenței la unificare! La români, practic nimeni nu s-a opus Unirilor de care am avut parte! La alte popoare, unificarea s-a făcut cu forța, cu sentimentul că unii au de câștigat, iar alții de pierdut! De aici și condițiile pe care unii le-au pus, la unificare! Unirea la români s-a făcut fără condiționări! Ar trebui să ne mândrim cu acest detaliu extrem de semnificativ.
Care este semnificația acestui detaliu?
Că la români frățietatea dintre românii de pretutindeni este un sentiment foarte real, care produce consecințe în plan politic! În istorie! Unii folosesc aiurea cuvîntul unificare în contextul politic românesc! Prima oară l-am auzit pe Petre Roman, la Iași, în sala Tetrului Național, la o întrunie „unionistă”, spunând unificarea cu Basarabia! Am tresărit, termenul mi s-a părut nepotrivit! Am fost obligat să conchid că numai cineva care nu simte românește poate să facă această greșeală de limbă română! Românească! Ceea ce Petre Roman a dovedit mereu după 1990!… Nu mi-e clar cum simte acest individ!… Din păcate, îi aud pe tot mai mulți politicieni, politicieni de doi bani duzina, vorbind de unificare, iar nu de unire! Deci, corect, spunem Unirea cu Basarabia! Așa cum spunem că două destine umane se unesc, nu se unifică!
Când vedeți posibilă Unirea celor două state românești!
Din păcate, această unire nu se poate face decât într-un moment favorabil, favorabil pe plan internațional, dar și pe plan național! Nu este destul să o vrem noi, românii! Dar dacă o vrem, ne va fi mai ușor să profităm de conjunctura internațională favorabilă! Care este și ea necesară!
Ce ar trebui făcut în așteptarea acestui moment?
Sunt multe de făcut, nu le putem inventaria acum pe toate! Dar principalul lucru care e de făcut este să lucrăm în mod conștient, cu un program bine pus la punct, la opera de ridicare a moralului național, de întărire a încrederii în românism. Nu avem nevoie numai de o creștere a nivelului de trai, cum consideră marii analiști politici de pe la te miri ce televiziuni! Ci avem nevoie de o creștere a mândriei de român, de o sporire a motivelor pentru care această mândrie să se consolideze, să crească, să devină o stare de spirit generală!
Avem nevoie de un proiect național pentru Unire, care să angajeze forțele unioniste de pe ambele maluri ale Prutului. Iar în interiorul acestui proiect nu trebuie neglijată direcția mai sus amintită: cum facem să întărim, iar, unde este cazul, să deșteptăm sentimentul de satisfacție pentru detaliul biografic că te-ai născut român, că te-ai născut în România?
E nevoie de această componentă și din pricina faptului că suntem de oarece vreme supuși unui atac insidios tocmai la această componentă a ființei noastre naționale: încrederea în noi înșine! Până și printre internauții care postează comentarii pe diferite site-uri, cum ar fi și site-ul meu, recunoști după stil și idei că unii dintre acești internauți fac propagandă împotriva „mândriei” de român. Diversioniști plătiți, cei mai mulți! Alții o fac, probabil, și din …sinceritate”. Să fie sănătoși! Dacă atât îi duce mintea!
Dacă am înțeles bine, considerați că aceste motive de satisfacție, satisfacția că ești român, ar avea temei? Temeiuri convingătoare?
Binențeles! Noi nu prea ne cunoaștem istoria din acest punct de vedere!… Avem doar câteva …cântece, pe care le doinim cu avânt la zile aniversare… Din păcate, istoricii profesioniști neglijează acest aspect, chipurile ei sunt obiectivi… Dar să ne întoarcem la Basarabia! Eu am scris mereu despre Basarabia din această perspectivă: în ce fel, prin ce isprăvi Basarabia și basarabenii participă la consolidarea sentimentului nostru de mândrie națională? Și am avut ce scrie!…
Poate dați un exemplu.
Păi, să zicem Marea Adunare de la Chișinău, din august 1989!… 750.000 de români! Câte un român din fiecare familie de basarabeni!… Ca și cum s-ar fi adunat la București 4 milioane de români! Și pentru ce s-au adunat atâta noian de oameni? Pentru o miză lingvistică, identitară din punct de vedere cultural: grafia latină, cea potrivită cu statutul românilor de popor romanic!… E fără egal în lume să se miște atâta lume pentru ceva atât de imaterial!… Pentru o miză pur culturală, spirituală! Fără nicio consecință materială sau socială!
…Trebuie să facem și acest inventar separat: prin ce Basarabia ne face să ne simțim și mai bine, ca români? Nici basarabenii înșiși nu cunosc destul de bine acest subiect!…
Dacă ar fi să ne unim mâine, ați fi de acord?
Nu este o întrebare bună!… Mai bine mă întrebai ce este de făcut încă de mâine pentru a grăbi Unirea! Și ți-aș fi răspuns cam așa: domnule, nu știm încă când ne vom uni! Până atunci, hai să facem un inventar al avantajelor care se pot obține din faptul că există două state românești!… Două state în care românii sunt net majoritari! Care popor, care nație mai este în această situație în Europa? În această Europa în care state ca Anglia, Franța, Spania sau Italia sunt confruntate cu tendințe secesioniste, separatiste, destul de puternice. Ca să nu mai spunem de Rusia!… Dacă ne ajuta puțin norocul, aveam un stat românesc și în sudul Dunării!…
Eh, trebuie să conștientizăm faptul că suntem unul din marile popoare ale Europei! Că mulțimea de români care trăiesc în jurul celor două state românești trebuie avută în vedere printr-un program riguros alcătuit de salvare a lor de la dez-naționalizare! Acești români s-au salvat, s-au păstrat sute de ani ca români fără niciun sprijin din partea autorităților de la București sau Chișnău! Chișinăului îi revine obligația de a elabora o politică față de românii pe care regimul bolșevic i-a risipit prin toată Rusia! Căci cei mai mulți dintre ei sunt români basarabeni! Bucureștiul și Chișinăul, cele două guverne, trebuie să-și pună foarte serios problema românilor aflați dincolo de Nistru și de Bug, dincolo de Dunăre, dincolo de granița de Vest… Ei trebuie ajutați, pentru că azi metodele de deznaționalizare sunt mult mai subtile, mai eficiente! Trebuie contracarată politica de dez-naționalizare de peste tot! Statul român este unul dintre foarte puținele care nu au practicat o asemenea politică vreodată! Trebuie să luăm inițiativa în acest domeniu pe plan internațional! Avem autoritatea morală s-o facem!
Măsuri mai concrete nu recomandați?
Păi se vorbește de modificarea Constituției. Avem o constituție prost făcută, care trebuie modificată și cu gândul la Unirea cu Basarabia! Trebuie avută în vedere această perspectivă și să precizăm de pe acum că după Unirea cu Basarabia, cel puțin în următorii 50 de ani, reprezentarea Basarabiei în Parlament se va face numai de către persoane născute în Basarabia! Că fiecare guvern va avea cel puțin trei miniștri originari din Basarabia, de pildă! Clasa politică din Basarabia trebuie să fie convinsă că nu va dispărea, nu va trece pe un plan secund al vieții politice, după Unire! Iată, deja am avut după 1990 prim miniștri și chiar un președinte născuți în Basarabia!…
Să nu repetăm greșeala din interbelic, când în Basarabia au fost trimiși ca funcționari de stat mulți inși incompetenți și aroganți, care au compromis în mare măsură autoritatea și prestigiul Capitalei, al României chiar! Propaganda rusească bate monedă pe acest subiect, exagerând cu nerușinare! Dar trebuie scos în evidență și faptul că au fost trimiși în Basarabia și oameni de calitate, care au făcut cinste numelui de român! Despre aceștia nu mai vorbește nimeni! Trebuie salvați de la uitare! Mă gândesc mai ales la opera ardeleanului Onisifor Ghibu, în primul rând!
În acest context s-ar cuveni aprofundat alt subiect: cum s-au salvat mulți basarabeni refugiindu-se peste Prut, în România! Cum au fost salvați de la deportarea în Siberia de frații lor din Oltenia sau Banat, cum au fost ascunși, ajutați să-și refacă viața… Îmi vine în minte numele lui Alexandru Danielopol, fiul marelui medic al cărui nume îl poartă o stradă din București! L-am cunoscut cu ani în urmă și m-am mirat cât de puțină lume știe ce fapte extraordinare săvârșise la viața lui! După 23 august rușii au încercat să-i aducă înapoi pe toți basarabenii care se refugiaseră în Regat, în România. Făcuseră liste cu sute de mii de basarabeni. S-a organizat o comisie mixtă în care reprezentantul nostru a fost Alexandru Danielopol, specialist în drept internațional! I-a dominat pe ruși prin profesionalism și inteligență, salvând astfel sute de mii de vieți!… Adaug acestui interviu un material cu privire la acest mare român, atât de puțin cunoscut!… Sper să mai fie în viață, domnul Alexandru Danielopol. Port cu mare plăcere cravata pe care mi-a dăruit-o, cu însemnele aeroclubului francez! Cred că nu trebuie să așteptăm Unirea ca să dăm expresie publică recunoștinței noastre față de acest mare român! Mare binefăcător al fraților săi basarabeni!
În mod deosebit sper ca noua Constituție să instituie funcția de vicepreședinte al României, dedicată probelemelor legate de Unirea cu Basarabia, problemelor pe care le au românii trăitori în alte țări!
Aveți o obsesie cu acești români!
L-ai auzit pe dl Mircea Druc ce a spus despre unirea cu Basarabia: este cea mai sigură garanție pentru supraviețuirea noastră ca stat, a României! Același lucru îl putem spune și despre cordonul românesc care încinge granițele României! El trebuie păstrat, apărat, întărit! Este foarte important în viitorul apropiat.
Care ar fi câteva din dezavantajele Unirii?
rin Unire noi, românii, ne înscriem din nou contra curentului general, în răspărul istoriei. Nu-i prima dată!… Lumea se globalizează prin fărămițarea politică a statelor mari, iar noi, din două state mici, vrem să facem unul dintre statele cele mai mari din Europa! Vom stârni prin asta multă învidie în cancelariile europene! Multă antipatie, mai mult sau mai puțin fățișă! În nebunia lor, ungurii se vor considera și mai îndreptățiți să ne atace pe la spate, prin fel și fel de metode și manevre! Ne putem aștepta ca, printre politicienii europeni care nu cunosc prea multă istorie, propaganda iredentistă maghiară să aibă mai multă trecere după Unirea României cu „Republica Moldova”! Se vor uita mulți pe hartă și vor spune „nu-i prea mare România Mare”?
Evident, puțini se vor bucura de izbânda noastră, puțini vor înțelege că este o izbândă a justiției, a legitimității internaționale! De aceea, de mâine chiar trebuie pornită o propagandă internațională pe tema Basarabiei, cât e de românească, cu ce sacrificii a rămas românească, cât de firească va fi Unirea noastră! Pe tema asta noi nu am scos nici măcar un pliant de două pagini! Nu avem nicio sumă de cheltuit, prevăzută în bugetul de stat!… Nu avem niciun proiect, niciun program! Nicio doctrină de partid nu prevede acțiuni politice dedicate acestui comandament istoric: pregătirea opiniei publice internaționale pentru momentul Unirii Basarabiei cu România! Cu accent pus pe opinia publică din țările învecinate, în mod special Rusia trebuie avută în vedere! Trebuie să le explicăm, cu răbdare, ce ar avea de câștigat Rusia dacă ne-ar oferi motive să le fim recunoscători pentru felul cum va trata drepturile românilor! Dreptul nostru de a ne regăsi cât mai mulți între fruntariile unei singure țări!… Să le explicăm rușilor că avem dreptate și că e mai bine să colaborăm decât să ne punem contre unii altora!
Nu trebuie pregătită și opinia publică națională, din România și Basarabia?
Asta deja se face, deși e prea puțin ce se face! Dar e loc încă de mâine pentru ameliorări și completări substanțiale!
Doamne, ajută!
A consemnat Petre Burlacu
27 martie 2014
– VORBITI MULT SI NIMIC ….
– UNIRE IN …., CAND….. , 2018….. HA.HA.
– MAI STATI ASA,PANA VIN RUSII DIN NOU,ASA CUM AU MAI VENIT.
– CE VA CACAITI ATATA… VRETI SA ACETI UNIRE CAND AJUNG LA NISTRU RUSII…CA NU MAI E MULT.
-UNIREA SE POATE FACE SI DE FRICA, IN ULTIMUL MOMENT.
MACAR ACUM CAT AVEM PRESEDINTE CARE VA SUSTINE.
{PSD UN PARTID CE CACAT,CU OCHELRISTUL DE POANTA, NU-L VREM .}
– UCRAINA STAT RATAT SE DESTRAMA, FRICA PAZESTE BOSTANARIA.
GRIJA MARE.
CE TEXTE AVETI VOI,PE SAIT….
MODERARE….CE MODERARE… ASTA E CENZURA
-MESAJ DUPLICAT…AUZI VRAJEALA.
MOTIVE CA SA NU APARA CE SCRIE LUMEA….
-PANA LA DEMOCRATIE MAI AVETI MULT… DIN PACATE
dupa unire ce fel de tara independenta vom fi daca vom fi uniti cu romania,si ce viitor vom avea cu uniunea europeana,la inceput ne va fi bine,UE ne va oferi granturi
dar va veni timpul ca RM sa intoarca acesti bani,si cu ce ne vom trezi?sigur va fi criza ,vom ajunge ca grecia,eu unul sint petru o moldova independenta neromanizata,sa ne numim mai departe moldoveni,dar nu romini,si ca RM sa fie in relatii bune si cu Federatia Rusa cit si cu UE.