Rușine, fariseilor proruși din Parlament! Și despre liberalii plagiatori

IMG_0207Când, anul trecut, cu ocazia venirii agresive la Chișinău, a nepoftitului Rogozin și a IMG_0234Patriarhului Kirill Consiliul Unirii, din care face parte și PNL, a cerut să fie declarat demnitarul rus Persona non grata, nimeni din pretinsele partide românești nu au sprijinit ideea sau acțiunea.

Când, anterior, PNL a cerut să fie expulzat ex-Ambasador rus, legat de comportamentul și de declarațiile sale, iarși, nimeni dintre partidele cocoțate la puterea călduță și bănoasă nu a reacționat.


Dimpotrivă, primarul Chirtoacă a oferit generos, pe 9 mai, Piața Marii IMG_0212Adunări Naționale ca Tartorul rusesc, împreună cu cel moldovenesc, Voronin, să defileze, la brațetă, prin sfânta sfintelor spiritului românesc din Basarabia. Deși a avut toate pârghiile să interzică IMG_0221manifestarea plătită de Ilan Shor, menită să facă hatârul Ambasadei Ruse și al Kremlinului, falsul primar liberal, prieten cu foarte controversatul Gamrețchi (despre asta vom scrie încă), nu a făcut-o.

După care, Consiliul Unirii a sfințit cu preoți ai Mitropoliei române PMAN și a dat foc portretului lui Rogozin.

Acum relațiile Chișinăului au evoluat într-atât încât toți demnitarii moldoveniști se pupă cu Rogozin cel al Tartarului ăla rus – mic, dar Mare – Putin, pentru că ”ai noștri” sunt ai Tartarului moldovenist Lucinshi. Toți ca unul.

Și acțiunile fariseilor sunt răspropagate, în timp ce ale Consiliului Unirii – aproape deloc, după care jujucii ne spun că nu suntem vizibili, știind ale cui sunt instituțiile media pe care le servesc.

Iar pretinșii liberali plagiază, în continuare, toate ideile și acțiunile PNL, ale Consiliului Unirii, după ce și – în filmul recent măsluit al lui Mișa Ghimpu – au inserat, în mod obraznic, imagini de la acțiunile unioniste ale CU și PNL, pe care, de fapt, se tot scremeau să le interzică. Și acum avem proces cu Primăria pentru că, pe 28 iunie trecut, a manipulat Registrele privind declarațiile prealabile legat de desfășurarea unor acțiuni publice, exact ca și comuniștii.

Iar Dodon și Usatâi stau spânzurați pe banere pe toți stâlpii, ca și, anterior, Kantarean cu Pasat (ne-am judecat cu CEC pentru aceasta), în timp ce publicitatea unionistă a PNL în Chișinău a fost interzisă în anul 2010 de Chirtoacă.

Rușine, fariseilor îmbogățiți pe spinarea românilor sărmani, însărăciți și creduli.

Vitalia Pavlicenco


IMG_0202IMG_0201
IMG_0209
IMG_0219
IMG_0228
IMG_0227

IMG_0230
IMG_0235
IMG_0250IMG_0208

 

 

Loading Facebook Comments ...

2 Comments

Add a Comment
  1. Uniunea Europeana, SUA prin intermediul BANCILOR sa ne acorde credite pentru constructia a 2-3 poduri peste Prut, modernizarea drumurilor, retele electrice peste Prut, 1 cale ferata moderna si electrificata de la Chisinau la Iasi. Acestea vor usura UNIREA cu Romania si apropierea de EUROPA.

  2. Lietuva/Sakartvelo

    Un mesaj european din Lituania:
    /Agentia de presa Delfi/

    20 August 2014:
    Presedinta Lituaniei, Dalja Gribauskaite
    a coordonat cu conducerea Gruziei despre participarea acestei tari caucaziene
    la ReUniunea NATO din Tara Galilor / Marea Britanie/
    din 4-5 Septembrie 2014 la care se planifica adoptarea
    unor documente importante referitor la Forta de Aparare a Gruziei
    si de asemenea aderarea ei in viitor la NATO si UE.
    A propos, la aceasta intrunire este invitata si adormita ametita Rep. Molotova din bratele Maicii Rusesti .
    ———————————————————————————–
    Nota Speciala:
    Si Guvernantii si Diplomatii pruto-nistreni filo-rusi si anti-români
    de la Chisinau oare cu ce se ocupa acum
    in fata pericolului invaziei moscalesti
    cu hoarde calare pe tancurile de peste Nistru ?
    Sunt ei cu totii in vacante de lunga durata
    in spatiul vamal ocupant moscalesc terorist dodonist gagautzist ?
    Iar reprezentantul Rep. Molotova la sediul NATO din Bruxelles,
    agentul moscovit Mișka Gribincea stati-alist independentist moldafnist cu cât este platit de Kremlin
    ca sa saboteze euro-integrarea noastra ?
    Si Presedintele Timofte inca nu s-a trezit din amortire ?
    ———————————————————————
    N.B.
    iata ce declara Andru,
    un moldovean militar din Legiunea Franceza:

    /unimedia info 20 August 2014/
    “Am vrut să fac armata la noi, dar nu corespunde așteptărilor mele. Băieții de la noi nu sunt apți. Trebuie să fie 100 de oameni, dar oameni buni. R. Moldova are mult de lucru la acest capitol. Noi nu avem arme.
    De exemplu, eu în Legiunea Franceză am avut posibilitatea să trag din orice tip de armă și să lansez orice tip de grenadă. Nu dădeam raportul la gloanțe și grenade. Uneori am ajuns să fiu plictisit să trag din ele. Dar în armata R. Moldova? Timp de un an și jumătate soldații împușcă o dată și atunci șase gloanețe. Se poate numi acesta un soldat? Dacă nu dă Doamne începe un conflict la noi, băieții care păzesc Ambasadele credeți că vor putea utiliza armele pe care le au în dotare? Nu cred. Nu avem nici arme.

    O altă problemă de la noi. Tinerii nu sunt pregătiți psihologic pentru armată. Nu cred că vor putea duce cadavre sau să reziste atunci când își va vedea prietenul cum moare sub ochii lui. Este o etapă foarte importantă.
    ————————————————————
    Dacă s-ar începe un război cu Transnistria
    atunci noi avem tehnică și muniții
    doar pentru o oră și jumătate- două ore.
    ———————————————————–

    De asemenea, gradele militare nu sunt obținute pe merite. La noi dacă ai catedra militară ești deja sergent. Un adevărat sergent trebuie să aibă 10 ani de armată și peste 40 de misiuni. La noi aici toți sunt sergenți. Eu în schimb când vedeam un sergent în Legiune tremuram. Cei de la noi au grade, dar nu știu pentru ce. Eu sunt caporal șef și sunt foarte mândru. “

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *