Români de pretutindeni, să mai aveți răbdare… Despre ”Monumentul deportaților”

437-monument-deportati-garaLa dezvelirea Monumentului, nu a participat niciun deportat…

IMG_9689

În această postare doresc să mulțumesc Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova pentru participare la Marșul de doliu de la 28 iunie 2014 și să îmi exprim regretele că guvernanții (cărora nu le pot spune ”ai noștri”) nu au încercat, din 2009 încoace, de când se află la Putere după comuniști, să modifice legislația privind dreptatea materială și compensatorie, care trebuie făcută florii națiunii române din stânga Prutului, supusă represiunilor staliniste. În mandatul de deputat am luptat la modificarea Legii respective să li se plătească deportaților pentru bunurile confiscate de la Bugetul central, nu de la cele locale, puse pe brânci.

De fiecare dată când deportații și rudele lor se adună, în zilele de amintire tragică, lângă monumentele ce au reușit să fie monopolizate de fariseii politici care depun flori și țin cuvântări nesincere lângă ele, dar nu au venit cu o inițiativă legislativă în Parlament pentru reprimații de bolșevici, mă întreb dacă acești fățarnici mai au vreun Dumnezeu…

IMG_9679

Cu permisiunea Valentinei Sturza, cu care am colaborat Vitalia Pavlicenco la Teatrul Verdemereu, republicăm din Ziarul de Gardă un articol care ar mai trebui să le deschidă oamenilor ochii asupra ”fariseilor zilei”.

INAUGURAREA Monumentului, văzută de Valentina Sturza, 5 septembrie 2013

Mă aflam la staţiunea balneară „Nufărul Alb” când, pe 21.07.2013, la 17.00, m-a sunat Viorica Cobzarenco, de la Primăria Chişinău, şi m-a anunţat că, pe 23.07.2013, ora 16.00, va fi dezvelirea monumentului. Am întrebat-o care este programul. Mi-a răspuns că nu este la curent.
Mi-am întrerupt tratamentul şi am sosit la Chişinău.
La 15.40, cu un buchet de flori, eram lângă monument, care era înconjurat de vreo 300—400 de persoane, între care şi deportaţii anunţaţi de către responsabilii Asociaţiei FDDPM: Prodan, Ivanov, Covaci şi Andoni.
 
 
Acolo erau şi preoţii Catedralei Sf. Teodora de la Sihla. La 16.00, la microfon a ieşit moderatoarea Cobzarenco, care a anunţat că i se oferă cuvântul Primarului general, Dorin Chirtoacă.
 
Mitingul a început cu discursul răposatului Gheorghe Ghimpu, care în Primul Parlament a propus ca în memoria victimelor regimului comunist să fie ridicat un monument. Mai târziu, prin 1995, împreună cu membrii Consiliului Asociaţiei, am instalat acea piatră cu o placă comemorativă, pe care, în grafie chirilică, era scris: “Аич се ва ынэлца ун монумент ын мемория виктимелор репресиунилор комунисте”. În 2001, cu ajutorul ex-primarului Serafim Urechean, am instalat o altă placă, în grafie latină, pe aceeaşi piatră, unde timp de 13 ani, de 2 ori, la 13 iunie şi la 6 iulie, ne comemoram părinţii, buneii, fraţii şi surorile, pierduţi în urma deportărilor prin pustiurile Kazahstanului şi în Siberia de gheaţă. Problema monumentului a fost abordată şi de răposatul Vadim Pirogan.
 
Deseori m-am adresat şi eu cu demersuri la Primărie, iar la fiecare miting abordam aceeaşi problemă. Totodată, în repetate rânduri, am cerut să fie numită o zi de doliu şi să avem şi o stradă în numele deportaţilor, dar, cu regret, rugămintea mea a rămas pe hârtie.
 
La 13 iunie 2013, când s-au împlinit 70 de ani de la primul val al deportărilor, am organizat Marşul tăcerii, de la monumentul lui Ştefan cel Mare, pe strada principală a Chişinăului, până în Scuarul Gării Feroviare. La marş au participat cca 5000 de persoane.
 
În fruntea coloanei, alături de noi, s-au aflat ex-premierul Vlad Filat, ex-preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, primarul Dorin Chirtoacă, parlamentari, miniştri, personalităţi din cultură.
 
După alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de şef al statului, la fiecare comemorare, acesta era cu noi, inspirându-ne bucurie sufletească.
 
În acest an, totul s-a schimbat. Pe 13 iunie, primarul Dorin Chirtoacă s-a comportat dur faţă de foştii săi colegi de partid, strigând la ei: „Trădătorilor, ce, aţi venit să depuneţi flori?”
 
A strigat şi în adresa lui Vlad Filat, că acesta ar fi agentul lui Putin, că poartă ceasul pe mâna dreaptă, ca şi Putin.
 
Pe 6 iulie, s-a comportat urât şi cu mine, supărat de pe când refuzasem să trec din AMN, unde preşedinte era Serafim Urechean, în PL. Atunci Chirtoacă mi-a spus: „De ce nu vreţi să fiţi în PL, doar tăticul dvs. a fost liberal?”
 
Da, tăticul a fost secretarul Partidului Liberal din Basarabia, a lucrat cu ministrul de Interne al României, Ion Inculeţ, care era preşedintele PL. A fost deputat în Parlamentul României, decorat cu Crucea de Aur de regele Carol al II-lea, a fost apreciat ca un politician inteligent. Musafirii familiei noastre erau Mitropolitul Basarabiei, Gurie, Ion Inculeţ, prefectul Voia, înalţi demnitari din România, preoţi şi profesori.
 
Tăticul a fost educat să fie cinstit, corect, responsabil de funcţiile sale de primar. Tata a fost primar timp de 9 ani, până la ocuparea Basarabiei, apoi deportat, la 13 iunie 1941, cu toată familia şi condamnat la moarte. Ulterior sentinţa a fost schimbată — 25 de ani de închisoare, din care 15 ani — în GULAG-ul Ivdel, iar 10 ani — în exil în Kazahstan. După revenirea în Basarabia, vizitând satul natal, unde tot ce construise el fusese demolat, a suportat un insult, fiind ţintuit la pat timp de 11 ani. Atunci, i-am povestit lui Chirtoacă istoria tăticului meu şi am spus că nu-l voi trăda pe Urechean.
 
Nu pot uita cum Mihai Ghimpu venea la Asociaţia noastră, unde preşedinte era Gheorghe Ghimpu (eu eram vicepreşedintă), şi insista să trecem în partidul lui.
 
Gheorghe Ghimpu era un om cult, educat. E o diferenţă mare între ei.
 
Săturându-se de insistenţele lui Mihai, într-o zi, mi se adresează: „Dna Valentina, haideţi să facem şi noi, pe baza Asociaţiei, un partid”. Am acceptat şi, la Congres, am fondat Partidul Naţional Român, unde Gh. Ghimpu a fost ales preşedinte, iar eu şi Ion Buga — vicepreşedinţi.
 
… La 23 august, monumentul în memoria deportaţilor a fost dezvelit de primarul Dorin Chirtoacă, sculptorul Iurie Platon şi de Mihai Ghimpu, care nu ajungea să dezlege un nod, din care cauză a dat din mână şi s-a întors.
 
A fost un eveniment umilitor pentru noi, deportaţii, în primul rând pentru că nu a fost invitată conducerea de vârf a R. Moldova, şi pentru că, la dezvelire, nu a participat niciun deportat. Am fost neglijată şi eu prin faptul că, în calitatea mea de preşedintă a Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici, nu mi s-a oferit cuvântul. A fost înjositor şi mesajul din care reieşea că Monumentul nu este al deportaţilor, ci al familiei Ghimpu.
 
De la microfon, primarul Chirtoacă a anunţat că el i-a invitat pe toţi prin poşta electronică. Atunci, cu voce tare am spus că nu a fost invitată conducerea de vârf. Este un proverb vechi: „Nepoftitul scaun n-are.
 
Cineva, dintre participanţi, mă întreba de ce nu i-am invitat eu pe preşedintele Nicolae Timofti şi pe premierul Iurie Leancă, să fie alături de mine.
 
Eu cred că, dacă, aşa cum s-a spus, monumentul este al familiei Ghimpu şi nu este al deportaţilor, noi, cum n-am avut monument până acum, nu-l vom avea şi în viitor, şi cum ne adunam la piatra din Scuarul Gării Feroviare, aşa ne vom aduna şi în viitor. Cei care au monument – să depună flori la „Trenul Durerii”, după cum l-au numit.
 
Îmi amintesc că, atunci când s-a discutat proiectul la Primărie, din 25 de persoane, din deportaţi am fost doar eu singură în acea comisie. În unanimitate, am votat împotgriva proiectului şi am cerut să fie aprobată altă schiţă, deoarece pe noi maşina comunistă, exprimată in sculptura monumentului, nu ne-a măcinat. Noi am suferit, am îngheţat, am suportat foametea, umilinţa, dar nu am cedat, am revenit pe meleagurile natale, fiind iarăşi alungaţi din satele de baştină. Am suferit batjocură, am stat în închisorile comuniste, dar nu am cedat.
 
Am organizat şi o comisie din deportaţi, am contactat Ministerul Culturii şi am solicitat să vizităm atelierul sculptorului şi acolo să-i spunem doleanţele.
 
Ne-am adunat. De la Ministerul Culturii a participat viceministrul Gh. Postică, de la Primărie – viceprimarul Grozavu, care mi-a reproşat că eu i-aş fi bombardat cu scrisori.
 
I-am spus lui Iurie Platon să accepte o schimbare — de la capăt la cap, după cum se priveşte acum monumentul. Pentru ideea noastră sculptorul mi-a strâns mâna şi mi-a mulţumit, în prezenţa primarului.
 
Mă bucur că noi, deportaţii, am învins şi că monumentul a fost turnat fiind respectată ideea noastră. Din acest considerent, monumentul este al deportaţilor. Noi, urmaşii foştilor gospodari, gospodari am rămas şi suntem, dar acei care sunt din coadă de topor, tot coadă de topor rămân.
 
La inaugurare, după ce au vorbit la microfon toţi membrii PL, Chirtoacă a luat microfonul, l-a dus într-o parte, zicând: cine mai vrea să vorbească poate vorbi, chiar şi Valentina Sturza. Eu m-am apropiat de dânsul şi i-am spus: „Mulţumesc…
 
Permanent s-a vorbit că monumentul costă 23 mil. lei. Peste noapte, s-au mai adăugat 2 mil., fiind deja 25 mil. lei. De ce 25 mil. lei, dar nu 23, după cum s-a spus anterior?
 
Mă voi adresa instituţiilor de control, ca să instituie o comisie, în componenţa căreia să fiu inclusă şi eu ca specialist contabil-economist, lucrând 21 de ani ca şefă de secţie la Direcţia revizii şi control a Ministerului Agriculturii, ca să controlăm cum s-au cheltuit cele 25 mil. lei.

Valentina Sturza (Scafari), preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova Deportată la 13.07.1941, arestată a 2-a oară pentru evadare şi dusă din închisoare în închisoare până la locul de destinaţie

Adrian Păunescu – Visătorie 

Oriunde până astăzi, ursitele v-au dus,
Orice identitate v-au dat, ca să vă mintă,
În Răsărit de sunteţi sau sunteţi în Apus
Străini de bună voie sau naţie murindă,
 
Chiar de trăiţi sub haină de alfabet străin
Ori desţăraţi vă pierdeţi sub stăpâniri barbare,
Vă rog, în aşteptarea aceluiaşi destin,
Români de pretutindeni, să mai aveţi răbdare.
 
Ca un infarct politic ce n-a iertat nimic,
Ca o rejudecare care fatal ne cheamă,
Cel mare va rămâne atât cât e cel mic
Şi vor veni provincii din nou la ţara mamă.
 
Ca râsul după lacrimi, ca noaptea după zi,
În urma planetarei şi dreptei revoluţii,
La ţara voastră mamă plângând veţi reveni,
Voi, deocamdată, încă atât de trişti pierduţii.
 
Nu are crima lumii măcar un alibi,
Uitarea nu încape nicicum între soluţii,
Români de pretutindeni acasă vor veni,
Veni-va Chişinăul, veni-vor Cernăuţii.
 
Români de pretutindeni, păstraţi-vă întregi,
Reînvăţaţi copiii cinstita noastră hartă,
O lege să se-nalţe din celelalte legi,
Că dorul ţării noastre se-amână dar nu iartă.
 
Orice să se întâmple, vânzări, trădări, minciuni,
Nu-i ideologie în stare să separe
Pe cei născuţi să fie în ţara lor Români,
Oricât i-ar ţine vameşi la falsele hotare.
 
Primiţi această ştire, cuminţii noştri fraţi,
Că dor vă e şi vouă, că dor ne e şi nouă,
Şi trista voastră ţară s-o binecuvântaţi
Cum inima e una şi nu se dă în două.
Loading Facebook Comments ...

1 Comment

Add a Comment
  1. =Pachiţa Unionista dela Reni=

    Cântecelul Lunii Cuptor:
    –––––––––––————————–
    1.
    Trandafir de la Moldova,
    Te-aș iubi doar cum știu eu, măi / 2 ori
    Refren:
    Țara toată să ne fie,
    în Unire pe vecie,
    Fericire în Românie,
    toată lumea să ne știe !

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    ===== BUCOVINA DE NORD =====
    ————— ♥ ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE
    ÎN VECHILE HOTARE DIN ANUL 1918 !
    =====================================

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *