Cabinetul din umbra si Sistemul. Sau “Lumina, mai multa lumina”

Am urmarit aseara, in reluare, la Jurnal TV editia de joi a “Cabinetului din umbra”. Atit cit apuc, privesc mereu cu interes si cu asteptari. Nu si cu placere.

Vom mentiona, din capul locului – nu ne preocupa sugestia “inteleapta” ca nu e bine sa te pui “cumva” cu presa. Ca presedinte al unui partid national, incomod din opozitie, oricum nu sunt invitata la mai multe televziuni, cum sunt Pro TV, TV 7, N 4, Jurnal TV, Prime (aici au mai fost oarecare participari), acum – si Publika TV, Moldova 1, de aceea ori sa scrii, ori sa nu scrii, ai totuna de a face cu o conjuratie a patronilor acestor canale publice sau de stat contra concurentilor politici ce nu fac parte din Sistem. Propagandistii Puterii avind singura menire, mai ales intr-un an electoral, de a-i pastra pe actualii hoti la guvernare. De aceea, cel putin e mai demn sa spui, decit sa taci.

Mereu ma urmareste senzatia ca Val Butnaru poate face cu totul altfel de editii ale acestei emisiuni. Mai ales, nu ii inteleg veselia cind societatea e pe brinci. In acest sens, nu cred ca Val Butnaru nu priveste sau ca nu-i plac abordarile moderatorilor de la televiziunile romanesti. Ai de unde prelua, nu spun “invata” – ca sa nu supar prea tare.

Sa ma refer, insa, la editia de joi, cu bilantul sesiunii parlamentare.

E mult de spus, e chiar un bun material pentru cei chemati sa analizeze lipsa, la noi, a presei independente.

M-au facut mai multe lucruri sa scriu acest articol. Unul dintre ele este ideea de Sistem invincibil, coroborata cu modul de abordare a problemelor in emisiune.

“Cabinetul din umbra”, ca emisiune, a pornit cind inca nu erau postcomunistii la guvernare. Avea menirea, pe care trebuie sa o pastreze – de a monitoriza, prin specialisti din afara Puterii, actul guvernarii. Si asa trebuia sa ramina. Unele editii incearca sa fie asa, dincolo de calitatea acelorasi participanti ori lincezeala discutiilor pe linga subiect.

Editia de joi a fost cu totul deocheata. Asta nu se refera, insa, la Valentin Dolganiuc, deja specializat in monitorizarea actului guvernarii de la noi. E unicul ce mai incerca sa arunce “lumina, mai multa lumina”.

Pai, daca e vorba de “cabinet din umbra”, ce sa caute guvernantii la lumina? Eu inteleg sa vina unul-doi, dar nu trei, si inca cine?

Si asta o fi rezultatul negocierilor indelungate, ca sa ni se infatiseze tinarul stejarel, foarte simpatic, intre altele, cu mari perspective de demagogie, George Munteanu? Ori, cel mi curios lucru – ex-comunistul inversunat Serioja Sirbu, „mare jurist“, acum avocat al integrarii europene fara reforme? Cel care, in contextul unei discutii despre extremism, dupa niste declaratii asemanatoare cu ale lui Lupu despre limba romana, mi-a spus ca, juridic, intelege inregistrarea Statutului unionist al PNL, insa politic – nu, ca ii “zadarim” pe separatisti?

De Valeriu Saharneanu – ce sa spunem? Reprezinta un partid-apendice al cuplului oligarhic, o pretinsa grupare care nu stie ce ar insemna un partid, fara identitate si fara locomotive, ai carei vizitii se gindesc la doar cum ar incapea pe lista PLDM pentru a mai prinde un mandat. PLR isi cauta identitatea si se bilbiie in disperare, cu padurarii lor „interesati avan” de aeroport, intr-un tirziu. Aeroportul si BEM sunt unica lor “identitate”, ca alta nu pot avea, nu au mesaj, ca si alte partide, cele rupte din PLDM=“PDAM”. E usor sa discuti populist despre aeroport, dar Dolganiuc a punctat o gramada de probleme, ramase fara raspunsuri.

Oare era emisiunea mai putin interesanta daca participau reprezentanti ai PL, PNL, PPM, PAD sau Antimafie? Oare nu era chiar indicat sa fie un duel cu trimisii formali ai Puterii la emisiune? Gen preotul Ghiletchi al lui Filat, devenit specialist in toate si platind astfel pentru locul pe lista.

Pai, cum sa faci discutie si sa distrugi Sistemul in favoarea Legii, in “Cabinetul din umbra” cu niste persoane trimise la emisiune pentru o participare formala si demagogica, dupa “indelungi negocieri”? Oare emisiunea nu trebuia inceputa mai putin vesel, dar cu mentiunea ca, din pacate, “capi di tutti capi”, blamati, intorsi pe fata si pe dos la Jurnal TV de dimineata si pina seara, nu vin nici la discutii ce pot fi si serioase, dar nici oameni mai reprezentativi nu trimit? Poate nu ii au? Ori nu au libertatea si competenta sa ne vorbeasca, nu stiu pe ce lume traiesc, au alte interese, paralele cu ale cetatenilor? Sau, sa recunoastem, ei nu au nevoie de emisiuni serioase de bilant, de „lumina, mai multa lumina“?

Dar oare organizatorii emisiunii au nevoie de „lumina, mai multa lumina“? Este o intrebare. Oare numai televizinile/canalele de propaganda rusesti, despre care s-a discutat ceva mai transant, fac propaganda bosului de la Kremlin, ori si televiziunile/canalele moldovenesti fac acelasi lucru, pentru bosii locali, ce patroneaza si scot profituri din invadarea spatiului informational national de minciuna antiromaneasca? TV rusesti infesteaza spatiul, Kirill Lucinschi nu este de acord cu deratizarea antiruseasca, dar parca nu se stie ale cui interese le apara aceste TV controlate de clanurile de la putere, o problema abordata si mai ca platind pentru aceasta si naivul de Tibuleac, la un congres al stejareilor?

Acum, sa ne intrebam, daca nu au acceptat sa vina comunistii la emisiune si bine ca a venit macar Serioja Sirbu, ca e tot de la ei, poate era cazul sa invite, totusi, Val Butnaru reprezentanti ai partidelor extraparlamentare? Nu e cea mai mare problema ca noi, national-liberalii, suntem in lista neagra la mai multe canale de propaganda ale pretinsilor proeuropeni de factura prorusa, problema e ca ziaristii fac acest joc neonest si nu se simt bine, presupunem, in forul lor interior.

Ori suntem naivi, pentru ca ei se simt, totusi, bine?

Pe de o parte, va rupeti gura sa spuneti ca e coruptie si nu e justitie, ceea ce este superadevarat, pe de alta parte, in editiile Cabinetului din umbra, cu foarte mici exceptii, aproape inexistente, chemati guvernanti sau trompetele lor, ca sa acreditati ideea patronilor ca – desi sunt hoti si tilhari, corupti, mafioti si oligarhi, totuna EI trebuie votati, ca altii nu sunt (de aia nu ii invitati, ca sa spuneti ca nu sunt). Daca erau oameni de calitate si competenti la guvernare, de ce sa nu iasa pentru o discutie la rampa deschisa, la “lumina, mai multa lumina”, cu Ion Sturza, de exemplu?

Dar oare integrarea europeana poate merge mai rau cu altii, de dreapta, care nu fac parte din Marea Hotie? Si atunci cum sa privim noi asemenea emisiuni de propaganda, in care ex-comunistul Serioja Sirbu ne explica, in numele coalitiei pretins proeuropene, de ce nu pot fi facute vreodata reformele? Pai, de aia vin pionii, care spun ce le zice Safu´, adica patronii clanurilor mafiote. Cu asemenea abordari, repet intrebarea, vreti sa pretindeti ca doriti – cum s-a spus corect in emisiune – sa distrugeti Sistemul, ca sa functioneze Legea? Am mari indoieli ca aceasta abordare se poate numi a Puterii a patra… Voi – nu aveti asemenea indoieli?

Mai ales cind e vorba de o emisiune cu pretentii, de monitorizare, ca asa procedeaza in lume cabinetele din umbra, din care fac parte cei ce pretind sa vina la putere in locul celor aflati acolo. Dar la noi vin sa ne vorbeasca guvernantii si propagandistii lor, interesati sa mentina Sistemul, din care se hranesc in detrimentul cetateanului, de care “au manifestat mare grija” cei trei parlamentari papagali, servili bosilor.

Cel putin eu am ramas covinsa, dupa aceasta editie, ca numai Dolganiuc ne vrea scapati de Sistem. Care a dat de inteles ca acoperirea cu semnarea Acordurilor asociative nu inseamna ca nu trebuie sa cunosti situatia din societatea ce geme de coruptia – nu, nu a comunistilor, ci a pretinsilor necomunisti.

Desigur, in campania electorala vom spune asta, desi parca vad ca unele TV ale patronilor politici nu vor dori sa participe la oglindirea ei – dupa ce i-au tot aratat constant pe guvernanti si o vor mai face in prima faza a campaniei, in talk show-uri-le cu „selectii, cei de la guvernare”.

George Mocanu („in cunostinta”, si nu “in constiinta” de cauza) ne spune, filozofic, precum ca populatia are o perceptie “gresita”, in opinia sa, pentru ca nu este informata. Pai, in perioada comunista, noi, democratii, faceam in Parlament declaratii despre neonorarea de catre televiziunea de stat a misiuni privind informarea obiectiva. Ati venit voi, dupa comunisti, aveti televiziuni private, de ce e nu informati, ci spalati creierii mai dihai decit comunistii?

JALNIC!!!

Mai ales cind mai noul proeuropean Serioja Sirbu s-a erijat in ipostaza de avocat al PCRM. Si are grija “sa nu pierdem statul”. Acest stat, care nenoroceste oameni si ii alunga de acasa.

JALNICA ABORDARE. Si concluzia e ca nu vreti nimeni sa schimbati situatia. Ci doar mimati aceasta dorinta, pentru ca va e bine la toti asa, iar de oameni va este in cot, altminteri i-ati informa obiectiv si in baza pluralismului de opinii, ca asa prevede statul de drept, nu?

Stiu ca o sa va suparati, dar nu cucuiele mele conteaza, pe care le am din plin. Ca este invidie, ca e razbunare pentru neinvitare si neglijare… Credeti si asa, daca asta va consoleaza spiritul si va mingiie orgoliul. Doar ca nu asta conteaza. Conteaza “Lumina, mai multa lumina”. Ca asta e genericul, nu?

Vitalia Pavlicenco

Loading Facebook Comments ...

8 Comments

Add a Comment
  1. The Economist: Semnarea Acordului de Asociere a generat o situație incertă în Moldova

    În momentul când Republica Moldova a devenit una dintre primele țări din Parteneriatul Estic care a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană săptămâna trecută, multă lume din Chișinău a sărbătorit acest eveniment.

    Totuși, în regiunile etnice de mai departe de capitală, vestea a fost primita cu îngrijorare, scrie publicația The Economist, citată de UNIMEDIA.

    Autoritățile locale văd în standardele europene subminarea puterilor regionale de care acestea se bucură, cel puțin pe hârtie. Rezistența la această erodare a puterii locale este lovită de un alt război, cel informațional dintre UE și Rusia, asta deoarece minoritățile de toate originile sunt adepții retoricii radicale pro-ruse. În regiunile din Republica Moldova, unde tinerii au tendința de a-și etala panglicile negru-portocalii ale Sfântului Gheorghe, un simbol de vitejie militară în Rusia modernă, în detrimentul celor europene cu stele aurii pe un fundal albastru, retorica politică a generat o suspiciune reciprocă.

    „Republica Moldova ar putea avea propriul Donbass”, ca reacție la acordul de asociere, susține Nezavisimaia Gazeta, un ziar rus cu o independență editorială dubioasă, scrie The Economist. Articolul se referă la Găgăuzia. Nu doar presa provocatoare rusă pune accentul pe separatismul găgăuz. La Chișinău, un reporter local, afirmă că bașcanul regiunii, Mihail Formuzal, a comandat deja 10.000 de uniforme militare pentru a-și forma unități locale de miliție.

    „Există un război rece între elitele în satele din Republica Moldova care încearcă să profite de situație”, a declarat consultantul ONU pentru drepturile omului, Claude Cahn. Potrivit acestuia, atâta timp cât liderii din Republica Moldova nu vor elabora un plan de dezvoltare pentru întreaga țară, viitorul țării rămâne incert.

    Precizăm că Parlamentul de la Chișinău a ratificat acordul în cadrul unei ședinței extraordinare, pe 2 iulie. Votarea a fost nominală, fiecare deputat în parte anunțând de la tribuna Legislativului care îi este opțiunea de vot.

    Ratificarea Acordului de Asociere RM-UE trebuie să aibă loc și în cele 28 de legislative ale țărilor UE. Ulterior, în luna octombrie, va avea loc aplicarea provizorie a Acordului de Asociere. România a fost prima țară din UE care a ratificat documentul.

  2. JOS RUSIFICAREA NUMELOR NOASTRE !
    JOS OCUPATIA MOSCALEASCA !

    Lepădaţi-Vă de formele rusificate

    şi reveniţi la numele noastre frumoase

    şi vechi din moşi-strămoşi

    înainte de ocupaţia rusească imperială din 1812 !

    ––––––––––––––––

    prenume tradiţionale româneşti de fete:
    Alba, Adina, Aculina, Adela, Adelina, Agata, Agnesa, Alina, Andra, Andrada,

    Anda, Ana-Maria, Anca, Anica, Anişoara, Ancuţa, Anuţa, Anuca, Aneta, Aristiţa,

    Augustina, Aurica, Bendis, Brânduşa, Catinca, Catrinel, Cătălina, Carolina, Constanţa,

    Cornelia, Crenguţa, Daciana, Dafna, Denia, Despina, Dida, Didina, Doina, Daina,

    Dochiţa, Domnica, Dorina, Draga, Elva, Felicia, Firuţa, Florentina, Florica, Frăsina,

    Fruzina, Gafiţa, Geta, Gina, Gherghina, Grăchina /în poloneză Grażyna/,Haritina,

    Iana, Ileana, Ilinca, Ioana, Iolanda, Iustina, Ilona, Iulita / Uliţa /, Iza, Janina, Jenica,
    Laura, Lavinia, Leana, Lia, Ligia, Lina, Lizuca, Loredana, Lucica, Luminiţa, Luana,
    Magda, Marga, Marghioala, Marta, Maruşca, Mavra, Miruna, Maricica, Mădălina, Mărioara,

    Mioriţa, Măriţa, Măriuca, Melania, Miluţa, Mona, Monica, Minodora, Mihaela, Nadina, Năstica, Năstăcuţa, Nicoleta, Niculina, Nuţa, Oana, Oleana, Ozana, Otilia, Pachiţa, Paulina, Rafila,

    Raluca, Regina, Ramona, Renata, Rariţa, Rodica, Rozina, Ruxanda, Sanda, Sânziana, Safta, Smaranda, Simina, Saveta, Sevastiţa, Sofica, Sorana, Suzana, Ştefania,Tincuţa, Titi-Ana,

    Tiţa, Teodosia,Tomina, Trofina, Tudoriţa, Vanda, Voichiţa, Valica, Viorica, Victoriţa,

    Veta, Veronica, Zânica, Zâiana, Zenovia, Zita, Zoiţa, Zorica, Zorina,

    prenume româneşti de baieţi:
    Alecu, Agache, Aurel, Andrieş, Andru, Arghire, Aristide, Arminden, Arvinte,

    Bogdan, Bucur, Brutu, Calistru, Carol, Călin, Candin, Codin, Codrin, Costache, Costel,

    Costică, Cornel, Corvin, Crăciun, Christian, Christof, Christea, Christache, Cosmin, Cozma,

    Damian, Dan, Darius, Decebal, Dobrin, Dominte, Dionis, Doru, Dinu, Ducu, Dudu, Dragoş,

    Emil, Ene, Ermanu, Fănică, Fănel, Florin, Francisc, Gelu, Gerula, Glicherie, Ghiţă,

    Gogu, Gordu, Goriţă, Gruia, Haralambie, Horia, Iancu, Ilarie, Ioachim, Ionică, Iorgu,

    Isidor, Ivu, Ladislau, Laiotă, Lascăr, Laţcu, Leunte, Lică, Lisandru, Liviu, Ludovic,

    Marcel, Marius, Martin, Mateieş, Mihuţ, Mircea, Mitică, Mihnea, Mihăiţă, Miluca,

    Minu, Mincu, Mitoş, Mitru, Mugur, Nicanor, Nicandru, Nicoară, Niculiţă, Oghenie,

    Onisifor, Onu, Oxinte, Panait, Pantele, Pintea, Profir, Pascal, Păvălache, Petruţ,

    Radu, Răzvan, Rică, Sandu, Septimiu, Severin, Sinică, Sorin, Stan, Stelian,

    Şandru, Ştefan, Tănase, Tenuţă, Titu, Tadeu, Toader, Tudor, Tonică, Toma,

    Udrea, Val, Valter, Viorel, Vicu, Vitas,Vlaicu, Vlas, Voicu, Zaheu, Zura, Zamolxe

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    ===== BUCOVINA DE NORD =====
    ————— ♥ SI TOATA BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE
    ÎN VECHILE HOTARE DIN ANUL 1918 !
    =====================================

  3. Памяти Новодворской
    12.07.2014

    Стихов на этот раз не будет, потому что траурная лирика по горячим следам — вещь не очень приличная. Почти такая же неприличная, как публичная слезливая скорбь. Лучше уж, я думаю, ликование врагов, чем общие слова друзей.
    Валерия Новодворская наверняка предчувствовала, что после ее смерти поднимется восторженный вой.
    В наше время приходится пересматривать все традиционные человеческие представления. Почти все, считавшееся непристойным, сделалось доблестью, и наоборот. Так вот — в наше время, если враги после твоей смерти почтительно склоняют головы, это значит только, что ты им недостаточно насолил. Они должны ликовать. А всякие там «я был идейным врагом покойника, но не могу не признать» — непростительная половинчатость. «Настоящая любовь должна продолжаться за гробом», — говорил А.К.Толстой; ненависть — тоже.
    Этим грехом сейчас замараны все противоборствующие стороны: кто-то на Украине не может сдержать радости, когда гибнут «колорады», а в России подавно хватает ликования при любом сообщении о потерях «укропов», и от этих позорных кличек никто не отказывается даже в сообщениях о жертвах. Ничего не поделаешь — война, а у войны другая этика. Если тебя недостаточно ненавидят — это еще хуже, чем когда вполсилы любят. Полувраг — хуже врага, потому что ненадежен для обеих сторон.

    Новодворская была надежна, и то, что молодые здоровые мужчины шакальим надрывным воем встречают весть о смерти пожилой больной женщины, — знак ее высшей доблести. Она, кстати, сроду не обрадовалась ничьей смерти. Смерть она уважала, потому что это последний и непобедимый аргумент.
    А жизнь не любила — как многие ее учителя и единомышленники, Лидия Чуковская, например. Любить жизнь слишком сильно — значит за нее цепляться, а это не способствует решимости. Новодворская была решительна. Она знала, что значит неоднократная сухая голодовка и пыточная спецпсихушка. Она всю жизнь — даже когда ее принципы, казалось, ненадолго восторжествовали, — провела в меньшинстве. На травлю она никогда не отвечала затравленностью — травля была для нее признаком собственной правоты; и в сообществах вроде нашего это действительно так, думаю я.
    В последние десять лет ее жизни мы не общались — она обиделась на мою сказку «Девочка со спичками», в которой, по-моему, не было ничего обидного, но борцы не обязаны обладать чувством юмора. Однако ни одного дурного слова и ни одного неприличного выпада я от нее не слышал — Новодворская была прекрасным другом и исключительно достойным врагом. Я почти никогда с ней не соглашался и всегда ею восхищался. Людей, к которым можно так относиться, сегодня почти не осталось, потому что за твердой верой в какую-либо идею сейчас почти наверняка следует полный отказ от этики. Словно какая-то идея — будь она русской, антирусской или новорусской, — способна надежно избавить от «химеры совести» (про химеру совести говорил один талантливый, успешный человек, всегда добивавшийся своего и добившийся в конце концов своей пули в затылок, он теперь в большой моде, как раньше Ильин).
    Новодворская утверждала не столько идеи, — они у нее были разные, часто радикальные, — сколько способ жизни, поведенческий кодекс. И кодекс этот у нее был сверхблагороден — самурайский кодекс, сказал бы я. «Выбирай смерть».
    Следовало бы, конечно, сказать — «Вечная память», но кому-кому, а вечная память Новодворской обеспечена. Все мы сплошь и рядом сталкиваемся с тем, что нас разлюбили, но ненависть прочней всего: любовь остывает, тонет в быту, размывается — ненависть не боится ни быта, ни давности. Пока жива русская литература, русская публицистика и критика, для которой Новодворская сделала очень много, никак не меньше Писарева или Гиппиус, — будет жива ненависть всякого рода ничтожеств к отважной женщине, последовательнице и переводчице Камю, наследнице Герцена, защитнице обреченных и утешительнице одиноких.
    Не может быть, чтобы порода таких людей — редких, но самых необходимых, — перевелась в России. Потому что иначе зачем все?

    Дмитрий Быков

  4. Vitalia,

    Valeria Novodvorskaya nu mai este,

    Ucisa in dureri si suferinta pentru RUSIA ei pe care o visa libera si infloritoare.

    Cat e de Mare este Ea si cat e de mica este russia.

    Eu unul singur dupa moartea Domniei Sale nu mai am nicio speranta pentru rusi.

  5. O vizionara din Kazahstan: Vera Lion
    si preziceruile ei
    despre Re-Unirea noastra cu România:
    23 ianuarie 2014

    http://filosof-lion.com/index.php/moldova

    1.
    Что-то падает светящееся.
    2.
    Овраг. С лева зеленая трава, справа страшные деревья – призраки, они тянут свои ветви без зелени к левому берегу над оврагом. Между правой и левой стороной тонкий мостик. Но овраг остается оврагом. Я задавала вопрос насчет Румынии и Молдовы. С лева – Молдова, справа – Румыния.
    —————————–
    Traducere:
    1.
    Ceva luminos cade.
    2.
    O râpa, in stânga-iarba verde, in dreapta – niste copaci infricosatori, fantome, care isi intind crengile fara frunze catre malul stâng peste râpa. Intre malul stâng si cel drept – un podet firav. Dar râpa ramâne râpa. Eu am intrebat despre Moldova si România. In stânga e Moldova, in dreapta – România.
    ————————————————
    Interpretarea noastra:

    Verdeata simbolizeaza prezentul din Moldova – majoritatea populatiei si tinerii care nu-si mai aduc aminte de trecutul lor identitar, originile lor românesti si acea perioada din România Mare: 1918-1940.

    Copacii de peste Prut din România reprezinta trecutul nostru, martirii unionisti ucisi de ocupanti. Mucenici care intind mânile spre noi ca sa ne re-aminteasca de identitatea noastra româneasca. Vom fi noi in stare sa construim un pod trainic peste Prut ?
    Vom fi noi in stare sa re-venim la Normalitate
    prin Re-Unirea noastra cu România ?
    Sau vom ramâne doar niste vitelusi mioritici buni numai de pascut iarba verde sub ocupatia ruseasca, fara trecut, prezent si viitor ?

  6. Bine scris. Asta e realitatea noastra.
    Nu mai exista jurnalisti, exista argati la curtea Hotilor Mari.

  7. http://ej.ru/?a=note&id=25553
    Вот вы не знаете, какая она была красавица в молодости, Лера Новодворская! А я видел ее выпускную студенческую фотографию — в день, когда провожал в эмиграцию Евгения Арье (они учились вместе на медицинском).

    Те, кто пытками в казанской психушке превратили ее в полуинвалида, и те, кто промолчал в тряпочку весь репрессивный „совок”, стали потом новой российской элитой — и совместным образом, до конца ее жизни, иронически проусмехались в ее адрес. В этой общей иронической усмешке принимали участие и многие новейшие демократы из школы real politik: Лера, ну что c нее взять. Экстремистка!

    А она, среди всей этой двусмысленной гнили, многие годы оставалась невероятным эталоном чести. И поразительной, герценовской силы публицистом. А ее неприятие зла было поистине шекспировской силы…

    Мы еще просто не в состоянии понять, кто жил среди нас и кого мы потеряли сегодня.

  8. Moderatorul de la Cabinetul din Umbra,produs al scolii de jurnalism/kominternist sovetic,decorat cu medalii, de „licuricii” de la Bucuresti pentru mai mare credibilitate la publicul basarabean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *