Fariseism. Când a fost Filat sincer? (video) Când era la PD, ”preocupat” de art.41 (4) din Constituție, sau când Efrim a sesizat CC (contra statutului unionist al PNL)?

 

Zilele acestea, ”răsfoind” prin înregistrările din Parlamentul dominat de comuniști, în care eram deputat, am dat de acest video, în care democratul Vlad Filat era preocupat de art.41 alin.4 din Constituție, în contextul adoptării Legii privind partidele politice. Atunci, Filat era deranjat de încălcarea, de către comuniști, a libertății de exprimare, de pluralismul politic, uitate, însă, de ministrul liberal-democrat Oleg Efrim, când a ajuns să sesizeze până și la Curtea Constituțională, corelând, în mod uluitor și nepermis, potrivit spiritului și literei CEDO, art.41, alin.4 cu art.32, alin.3, uitând chiar și de art.32, alin.1 atunci când PNL se judeca să îi fie înregistrat statutul unionist. Acum, aceiași democrați și liberal-democrați, leagă separatismul de fundul unionismului, uitând că cei ce se pupă cu separatiștii sunt, de fapt, teroriști, separatiști și extremiști. Postăm video cu ce spunea Filat și Sesizarea lui Oleg Efrim la CC, apoi și răspunsul Curții Cnstituționale, care le taie cheful ”stataliștilor centriști moldoveniști fundamentaliști separatiști, teroriști și extremiști” să se mai agățe de unioniști. Vitalia Pavlicenco

CONSTITUȚIA Republicii Moldova

Articolul 41

Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice

(4) Partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sînt neconstituţionale.

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.

MINISTERUL JUSTIŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA către Curtea Constituţională a Republicii Moldova

Onorată Curte,

Prin prezenta, în temeiul prevederilor art 25 Ut. c) din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, art. 38 alin.(l) lit c) şi art. 39 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale nr. 502-XIII din 16 iunie 1995, înaintez spre examinare sesizarea privind interpretarea art. 41 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova, care se anexează.

Anexă: 6 file.

Ministru al justiţiei

Curtea Constituţională a Republicii Moldova

SESIZARE privind interpretarea art. 41 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova

Onorată Curte,

în cadrul oricărei societăţi democratice, partidele politice exercită un rol esenţial în organizarea şi conducerea vieţii social-politice, precum şi dezvoltarea democraţiei constituţionale. Avînd în vedere acest rol, Constituţia a stabilit că organizarea şi funcţionarea partidelor politice se reglementează prin lege organică (art 72 alin. (3) lit. g). In consecinţă, activitatea partidelor politice este reglementată atît de Constituţie, cît şi de alte acte normative în vigoare, care prevăd drepturi, obligaţii şi restricţii.

I. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

Articolul 41 alin. (1) din Constituţie statuează că „cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegerii.

Corespunzător, articolul 1 alin.(l) din Legea nr. 294-XVI din 12 decembrie 2007 privind partidele politice, le defineşte ca „asociaţii benevole, cu statut de persoană juridică, ale cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care, prin activităţi comune şi în baza principiului liberei participări, contribuie la conceperea, exprimarea şi realizarea voinţei lor politice.

Pertinentă este şi redacţia alin. (2) al articolului sus citat, potrivit căruia „partidele politice, fiind institute democratice ale statului de drepte promovează valorile democratice şi pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă, prin înaintarea şi susţinerea candidaţilor, la alegeri şi la constituirea autorităţilor publice, stimulează participarea cetăţenilor la alegeri, participă, prin reprezentanţii lor, la exercitarea în mod legal a puterii în stat, desfăşoară alte activităţi în conformitate cu legea.”.

Dreptul de asociere constituie un element fundamental al societăţii democratice, în care concentrarea şi interacţiunea dintre diferitele grupuri sociale este necesară pentru a permite articularea şi conturarea diferitelor puncte de vedere ale cetăţenilor. Respectiv, libertatea de exprimare este deosebit de importantă pentru partidele politice şi membrii lor activi, constituind şi un instrument pentru realizarea scopului asocierii.

în concordanţă cu principiul pluralismului politic, dreptului la asociere şi libertatea de exprimare, Constituţia statuează libertatea constituirii partidelor, stabilind totodată unele restricţii în chiar textul Constituţiei. Astfel, potrivit art. 41 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova, partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori

prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sînt neconstituţionale.

O concluzie firească la simpla lectură a acestui text constituţional ar indica că, Constituţia „penalizează” prin recunoaştere drept neconstituţional nu doar partidul care şi-a stabilit scopuri anticonstituţionale dar şi acel partid, care, deşi nu a optat expres pentru astfel de acţiuni în actele sale de constituire, admite şi aplică în activitatea sa măsuri contrare spiritului Constituţiei.

Preluat de art 3, Legea privind partidele politice, de asemenea, interzice partidele politice care, prin statutul, programul şi/sau activitatea lor, militează împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale a ţării, valorilor democratice şi ordinii de drept a Republicii Moldova, utilizează, pentru realizarea scopurilor lor, mijloace ilegale sau violente, incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei.

Cu alte cuvinte, dreptul declarat de articolul 41 din Constituţie este unul din drepturile fundamentale, care se atribuie la categoria drepturilor relative şi nu a celor absolute. Exercitarea unui asemenea drept este condiţionat de respectarea unor anumite condiţii prestabilite, şi unde statul poate interveni, prin introducerea unor restricţii care pot justifica limitările exercitării acestui drept.

O abordare similară este aplicabilă şi în privinţa garanţiilor relative la libertatea opiniei şi a exprimării statuate în art. 32 din Constituţie, avînd în vedere că prin alin. (3) se interzice contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional

Nu mai puţin importante sunt prevederile art. 54 alin.(2) şi alin.(4) ale Legii fundamentale,, care parafrazîndu-le constatăm că pot fi supuse restrîngerilor drepturile şi libertăţile care sunt prevăzute de lege, corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. în aceste cazuri, restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

Restricţiile statuate la art. 41 alin. (4) şi art. 32 alin. (3) mai pot fi regăsite şi în alte dispoziţii ale Constituţiei. în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) al aceleiaşi surse, Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil In continuare, articolul 2 stabileşte imperativ că „suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului „.

II. JURISPRUDENŢA CEDO

Cu referire la Articolul 11 din Convenţia Europeană cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale (Convenţia Europeană) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea Europeană) a menţionat că libertatea de asociere şi dezbaterile politice nu sunt absolute şi trebuie acceptat faptul că atunci când o asociaţie, prin intermediul activităţilor sale sau prin intenţiile pe care aceasta în mod expres sau implicit le-a declarat în programul său, pune în pericol instituţiile de stat sau drepturile şi libertăţile altora, Articolul 11 din Convenţie nu privează statul de puterea de a proteja acele instituţii şi persoane (a se vedea Partidul Popular Creştin Democrat c. Moldovei, nr. 28793/02, hotărîrea Curţii Europene din 14 februarie 2006, § 69).

Curtea Europeană, prin jurisprudenţa sa a statuat că „…în pofida rolului său autonom şi a sferei sale speciale de aplicare, Articolul 11 trebuie, de asemenea, examinat în lumina Articolului 10. Protecţia opiniilor şi libertatea de a le exprima este unul din obiectivele libertăţilor de întrunire şi de asociere, aşa cum ele sunt consfinţite în Articolul 11. Acest lucru se aplică cu atît mai mult în ceea ce priveşte partidele politice, avînd în vedere rolul lor esenţial în asigurarea pluralismului şi a funcţionării corespunzătoare a democraţiei (a se vedea United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, hotărîre din 30 ianuarie 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-1, § 44).

Curtea a definit limitele în care organizaţiile politice pot continua să beneficieze de protecţie în temeiul Convenţiei în timp ce îşi desfăşoară activitatea (ibid., p. 27, § 57). Astfel, una din principalele caracteristici ale democraţiei o constituie posibilitatea pe care o acordă în soluţionarea problemelor statului prin dialog, fiară a recurge la violenţă, chiar dacă [acţiunile] sunt agasante.

Ţinînd cont de acestea, Curtea a menţionat că partidul politic poate să promoveze o schimbare în normele sau în structurile legale^ şi constituţionale ale Statului în două cazuri: în primul rîndt mijloacele folosite în acest scop trebuie să fie legale şi corespunzătoare principiilor democraţiei; în al doilea rînd schimbarea propusă trebuie să fie compatibilă cu principiile democratice fundamentale.

Prin urmare, partidele politice ai căror lideri incită la violenţă sau care promovează o politică care nu corespunde principiilor democraţiei, sau care conduce la distrugerea democraţiei şi nu ţine cont de drepturile şi libertăţile recunoscute într-o societate democratică nu poate invoca protecţia în temeiul Convenţiei împotriva sancţiunilor impuse în baza acestor motive (a se vedea Yazar and Others v. Turkey, nos. 22723/93, 22724/93 and 22725/93, § 49, ECHR 2002-11, and, mutatis mutandis, următoarele hotărîri: Stankov and the United Macedonian Organisation Ilinden v. Bulgaria, nos. 29221/95 and 29225/95, § 97, ECHR 200l-IX, and Socialist Party and Others v. Turkey, judgment of 25 May 1998, Reports 1998-III, pp. 1256-57, §§ 46-47).

Avînd în vedere rolul esenţial pe care-1 joacă partidele politice în funcţionarea corespunzătoare” a democraţiei, excepţiile prevăzute în Articolul 11, în ceea ce priveşte partidele politice, trebuie să fie interpretate în mod strict; doar motive convingătoare şi incontestabile pot justifica restricţii asupra libertăţii de asociere a unor astfel de partide. La determinarea faptului dacă există o necesitate în sensul articolului 11 § 2, statele contractante au doar o marjă de apreciere limitată, care este însoţită de o supraveghere europeană riguroasă (a se vedea Socialist Party and Others v. Turkey, hotărîre din 25 mai 1998, Reports 1998-III, § 50).

Chiar dacă Curtea Europeană deseori a asimilat interzicerea unui partid politic cu o încălcare a Articolului 11, Instanţa Europeană a considerat această practică acceptabilă în cazul în care partidul incriminat atentează, în platforma sa, la valorile apărate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. în cauza Refah Partisi (Partidul prosperării) şi alţii c. Turciei (2003), Curtea a susţinut acţiunea Guvernului în acest domeniu pe motivul că partidul reclamant dorea să introducă şariatul [legea islamică] în Turcia şi să instaureze un regim teocrat. Curtea a considerat că şariatul se abate de la valorile protejate de Convenţie, în primul rînd în materie de drept penal şi statutul femeii. Aceeaşi soluţie a fost adoptată şi în cauza Kiihnen v. Federal Republic ofiGermany ((dec), no. 12194/86, 12 May 1988), atunci cînd reclamantul a pretins violarea prin neînregistrarea mişcării neo-naziste. Curtea nu s-a distanţat de la practica sa şi a specificat dacă există suficiente temeiuri de a crede precum că un partid sau o mişcare, asociaţie promovează sau susţine idei extremiste, în defavoarea valorilor unanim acceptate a Convenţiei (mişcări naziste, legionare spre exemplu) limitarea înregistrării acesteia poate fi acceptată şi intră în marja de apreciere a statului, prin urmare nu constituie o violare a Convenţiei, din momentul în care ideile şi conceptele acestor asociaţii ar conduce la distrugerea valorilor şi drepturilor garantate de Convenţie.

II. SUBIECTUL DISPUS DISPUTEI

Dincolo de elementele democraţiei, care se realizează cu suportul art. 41 din Constituţie, problematica ce se învederează vizează limitele şi formele de exercitare a acestor drepturi.

Practica judiciară din ultimii ani a conturat cîteva criterii, potrivit cărora unele activităţi desfăşurate de către partidele politice sau scopurile statutare ale acestora ar putea fi considerate drept neconstituţionale în temeiul art. 41 din Constituţie. însă recent, practica unor instanţe judecătoreşti confirmă poziţia prin care nu toate scopurile statutare şi activităţile partidelor politice, spre exemplu cele care se referă la suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, ar contraveni articolului sus menţionat. în speţa „Partidul Naţional Liberal împotriva Comisiei Electorale Centrale, intervenient accesoriu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova”, Curtea de Apel Chişinău a reţinut că, în esenţă, îndemnul reclamantului adresat electoratului de a-şi manifesta dreptul de vot în favoarea unui candidat la funcţia de preşedinte, care împărtăşeşte idei unioniste (…Avem nevoie de un preşedinte curajos, care să ne conducă spre unirea cu România, calea cea mai scurtă de integrare în UE…), nu afectează imediat, într-o manieră ilegală integritatea teritorială, suveranitatea statului şi /sau orînduirea constituţională. învocînd jurisprudenţa Curţii Europene (Refah Partisi v. Turciei, nr. 4134/98, 41342/98, 41343/98 and 41344/98 din 13.02.2003, § 98), în care s-a reţinut că un partid politic poate promova o schimbare a structurii legale şi constituţionale a statului atîta timp cît sunt respectate două condiţii: 1) mijloacele folosite trebuie să fie legale şi democratice şi 2) schimbările propuse trebuie să fie compatibile cu principiile fundamentale democratice, instanţa de judecată a ajuns la concluzia că atît timp cît autorii şi promotorii opiniilor unioniste nu utilizează metode violente, anticonstituţionale şi/sau antidemocratice nu pierd protecţia oferită de art. 10 din Convenţia Europeană. Astfel, Curtea a statuat: „Reţinînd jurisprudenţa citată a CEDO, instanţa de judecată ajunge la concluzia că, în termenii Convenţiei, a pleda pentru limitarea sau chiar pierderea suveranităţii statului prin astfel de măsuri precum ar fi aderarea ţării la o uniune de state ca UE, CSI sau prin incorporarea teritoriului Republicii Moldova într-un alt stat, cum ar fi România, sau refacerea URSS constituie o manifestare a libertăţii de exprimare aflată sub protecţia art 10 al Convenţiei, atît timp cît autorii unor astfel de idei şi opinii îşi propun să le realizeze prin mijloace paşnice şi constituţionale. In momentul în care autorii unor astfel de opţiuni politice îşi propun să le realizeze prin metode violente, anticonstituţionale şi/sau antidemocratice, ei pierd protecţia oferită de art 10 al Convenţiei ”

La această concluzie a ajuns şi Curtea Supremă de Justiţie, examinînd recursul declarat împotriva Hotărîrii Curţii de Apel Chişinău, care a reiterat că interzicerea şi retragerea spotului electoral, care militează pentru unirea cu un alt stat nu era necesară într-o societate democratică, dacă acesta nu incită Ia violenţă, revolte, dezintegrare teritorială, dar invită alegătorii la referendumul republican cu scopul de a pune în discuţie în viitor soluţionarea opţiunii sale de către autorităţile constituţionale.

în consecinţă, evoluţia practicii judiciare demonstrează posibilitatea unei interpretări multiaspectuale a art 41 alin. (4) din Constituţie, atît în ceea ce priveşte scopurile statutare şi activitatea partidelor politice cu referire la suveranitatea, independenţa şi integritatea ţării, cît şi în privinţa altor valori constituţionale protejate prin prisma aceluiaşi articol.

în acelaşi context se conturează un şir de întrebări privind aplicabilitatea art, 41 alin. (4) din Constituţie, şi anume:

  1. Poate fi considerată absolută protecţia valorilor constituţionale statuate în art. 41 alin. (4) din Constituţie?
  2. Sunt constituţional justificate acele scopuri şi activităţi ale paiiidelor politice îndreptate împotriva valorilor protejate prin prisma art 41 alin (4) din Constituţie? în cazul în care acestea ar exista, atunci, care ar fi acele principii constituţionale care ar fundamenta şi ar limita aceste excepţii constituţional justificate?
  3. Reieşind din jurisprudenţa naţională şi a Curţii Europene, simplele declaraţii ale unui partid politic de a pleda pentru limitarea sau chiar pierderea suveranităţii statului prin măsuri precum aderarea la o uniune de state sau prin încorporarea teritoriului Republicii Moldova într-un alt stat nu cade sub perimetrul interdicţiilor stabilite la art. 41 alin. (4) din Constituţie, dacă aceste idei se propun a fi realizate prin mijloace paşnice. în altă ordine de idei, în Hotărîrea nr. 37 din 10 decembrie 1998 privind interpretarea articolului 41 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională a definit partidul politic prin prisma perspectivei juridice drept o persoană juridică, dacă, are organizaţie de sine stătătoare, patrimoniu şi acţionează pentru realizarea unui scop legitim. Aceste trei elemente obligatorii conferă personalitate juridică unui partid, care şi-o dobîndeşte în momentul înregistrării. Mai mult, în Hotărîrea sa, nr. 11 din 3 iunie 2003, înalta Curte de Jurisdicţie Constituţională a reţinut că partidul politic este asociaţia ce are drept scop implementarea unei ideologii referitoare la guvernarea societăţii. In acest sens, poate fi considerat legitim şî constituţional scopul statutar al unui partid politic care presupune idei unioniste prin incorporarea teritoriului Republicii Moldova într-un alt stat? în acest context, este sau nu constituţional un partid politic care defineşte asemenea scopuri statutare şi îşi îndreaptă activităţile spre atingerea acestora?
  4. Exprimarea de către partid a voinţei politice a cetăţenilor, conform art 41 alin. (1) din Constituţie, constituie concretizarea pe plan politic a libertăţii de exprimare prevăzute de art. 32 din Constituţie. întrebarea care se impune este, dacă această libertate ar fi diferită, după cum se exercită de către cetăţeni, într-o structură asociativă sau în afara unei asemenea structuri, nu ar fi contrară dispoziţiilor art. 32 din Constituţie ? Or, ceea ce este interzis cetăţenilor ca persoane fizice, poate fi permis structurilor asociative rezultate din exercitarea de către acestea a dreptului de asociere?

Avînd în vedere competenţa Curţii Constituţionale, statuată în art, 135 alin.(l) lith) din Constituţie, de a hotărî asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui. partid;

în scopul eliminării ambiguităţilor şi determinării sensului exact al normelor constituţionale ţînînd cont de prevederile art, 135 alin.(l) lit. b) din Constituţie;

în temeiul prevederilor art. 25 lit. c) din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, art. 38 alin.(l) lit. c) şi art. 39 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale nr. 502-XIII din 16 iunie 1995,

SOLICIT:

  1. Acceptarea spre examinare a prezentei sesizări şi includerea ei în ordinea de zi.
  2. Interpretarea prevederilor art. 41 alin. (4) în raport cu art. 32 alin.(3) din Constituţie prin prisma întrebărilor enunţate supra.

Cu înaltă considerație, Oleg EFRIM, Ministru al justiției

MJ1MJ2MJ3MJ4MJ5MJ6MJ7

 

REPUBLICA MOLDOVA

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

PCC-01/1458/211 Chişinău, 26 octombrie 2012

 Doamnei Vitalia Pavlicenco, 
Preşedintele Partidului Naţional Liberal

Ref: scrisoarea nr. 19 din 26 octombrie 2012.

Prin prezenta, cu referire la solicitarea Dvs, vă remitem în anexă copia răspunsului Curţii Constituţionale la sesizarea Ministerului Justiţiei cu privire la interpretarea articolului 41 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova.

Anexă – 4 file.

Cu deosebită consideraţie,  Alexandru TĂNASE, Preşedinte

REPUBLICA MOLDOVA

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Domnului Oleg EFRIM, Ministru al Justiţiei

Sesizarea nr. 2b/2012 privind interpretarea articolului 41 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova

Stimate Domnule ministru,

Examiniînd în prealabil sesizarea Dvs. privind interpretarea, art.41 alin.(4) despre libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice din Constituţie, Curtea Constituţională reţine următoarele.

Prevederile articolului 135 alin.(l) lit.b) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit.b) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează Curtea Constituţională cu atribuţia de interpretare a Constituţiei.

Interpretarea dispoziţiilor constituţionale are drept scop eliminarea ambiguităţilor, elucidarea conţinutului, evidenţierea principiilor de drept cuprinse în ele, asigurarea unităţii şi înţelegerii corecte a conţinutului şi sensului autentic al acestora. Necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin esenţa problemei de drept rezultată din caracterul neuniform al dispoziţiilor constituţionale. Scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic.

Interpretarea oficială se impune în cazurile în care incertitudinea normelor constituţionale este determinată de o situaţie concretă şi această incertitudine nu poate fi soluţionată printr-o altă procedură jurisdicţională.

Reieşind din obiectul supus sesizării, atestăm că consacrarea drepturilor pozitive ale partidelor este completată printr-o serie de limitări şi contrabalanţe în activităţile partidelor politice. Astfel, Constituţia enumera mai multe restricţii impuse partidelor în anumite circumstanţe (art. 41 alin. (4)). O restricţie vibrantă care se reflectă în activitatea acestora este statuată şi la art. 32 alin. (3).

În acelaşi context, Curtea observă că limitări în activitatea unui partid sunt reflectate şi în legea-cadru care reglementează funcţionarea acestora. Potrivit art.3 alin.(l) al Legii nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, sînt interzise partidele care prin statutul lor şi/sau activitate utilizează mijloace ilegale sau violente.

Concomitent, art.41 alin.(4) din Constituţie, coroborat cu art.4 alin.(2), urmează a fi analizat prin prisma instrumentelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi care garantează libertatea de întrunire şi asociere.

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reprezintă nu numai un instrument de drept internaţional dar şi „un instrument constituţional al ordinii publice europene”, prin art.11, protejează nu doar dreptul de a constitui o asemenea asociaţie, dar şi impune cerinţe proporţionale pentru interdicţia activităţii acestora.

În speţă, Partidul Comunist Unit al Turciei şi alţii vs. Turcia, CtEDO reiterează că, indiferent de rolul autonom şi sfera specială de aplicare a art.11, acest articol urmează a fi analizat în lumina art.10 „Libertatea de exprimare „. Protecţia opiniilor şi libertatea de a le exprima, este unul din obiectivele libertăţii de întrunire şi asociere. Această protecţie se aplică cu atît mai mult partidelor politice, datorită rolului lor esenţial de a asigura pluralismul şi buna funcţionare a democraţiei.

Curtea Europeană în cauza Partidului Social Turc contra Turciei din 12 noiembrie 2003 aminteşte faptul că o formaţiune politică nu poate fi acuzată pentru faptul că doreşte să dezbată public anumite aspecte care frământă o bună parte a populaţiei, în măsura în care această dezbatere se desfăşoară după regulile democraţiei.

Potrivit Curţii, una dintre principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea pe care o oferă de a dezbate prin dialog şi fără recurgere la violenţă problemele ridicate de diferite curente politice de opinie şi aceasta chiar dacă deranjează sau îngrijorează. Într-adevăr, democraţia se bazează pe libertatea de exprimare. În această privinţă, o formaţiune politică ce respectă principiile fundamentale ale democraţiei nu poate îngrijora pentru simplul fapt că a criticat ordinea constituţională şi juridică a ţării şi că doreşte să o dezbată public pe scena politică (cauza Partidului Comunist (Nepecerişti) şi Ungureanu contra României, cererea nr. 46626/99).

În contextul celor expuse, conchidem că actele internaţionale de însemnătate universală stipulează că dreptul persoanei la libertatea de exprimare cuprind libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Exercitarea acestor libertăţi comportă obligaţii şi răspunderi speciale şi pot fi supuse unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, doar în cazul în care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică.

În aceeaşi logică a expunerilor, merită de remarcat faptul că, printre principiile călăuzitoare ale Comisiei de la Veneţia, adoptate la cea de-a 41-a sesiune a sa din 1999, privind interzicerea şi desfiinţarea partidelor politice pot fi enumerate următoarele:

1. Statele recunosc fiecărei persoane dreptul de a se asocia liber la partide politice. Acest drept include libertatea de a avea opinii politice, de a primi şi comunica informaţie fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Exigenţa de înregistrare a partidelor politice nu va fi considerată în sine a fi o încălcare a acestui drept.

2. Orice restricţii la exercitarea drepturilor fundamentale ale omului susmenţionate prin intermediul activităţii partidelor politice, trebuie să fie în conformitate cu prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor Omului şi ale altor tratate internaţionale, atît în timp obişnuit cît şi în cazuri de urgenţă publică.

3. Interzicerea sau desfiinţarea forţată a partidelor politice poate fi justificată numai în cazul partidelor care propagă utilizarea violenţei sau o utilizează ca mijloc politic de a schimba ordinea constituţională democratică, în acest fel abolind drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie. Însuşi faptul că un partid promovează o schimbare pacifică a Constituţiei nu este suficientă pentru interzicerea sau desfiinţarea sa.

4. Un partid politic în ansamblul său nu poate fi tras la răspundere pentru conduita individuală a membrilor săi neautorizată de partid în cadrul activităţilor politice/publice sau ale partidului.

5. Interzicerea sau desfiinţarea partidelor politice ca o măsură particular de extinsă trebuie să fie utilizate cu cea mai mare restrângere. Înainte de a se adresa organului judiciar competent de a interzice sau desfiinţa un partid politic, guvernele sau alte organe de stat trebuie să evalueze, ţinînd cont de situaţia ţării respective, dacă partidul într-adevăr reprezintă un pericol pentru ordinea politică liberă şi democratică sau pentru drepturile indivizilor sau dacă alte măsuri, mai puţin radicale, ar putea preveni aşa numitul pericol.

Concomitent, potrivit Directivei nr.3 a Comisiei de la Veneţia „interzicerea partidelor politice poate fi justificată doar în cazul partidelor care susţin folosirea violenţei sau folosesc violenţa ca un mijloc politic pentru răsturnarea ordinii democratice constituţionale, subminînd astfel drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie”.

În lumina prevederilor legale naţionale şi internaţionale pertinente existente, Curtea constată că norma, cuprinsă în art.41 alin.(4) din Constituţie, nu conţine ambiguităţi, imprecizii sau neclarităţi, voinţa legiuitorului fiind expresă, prin urmare, nu necesită a fi interpretată de către Curtea Constituţională. Potrivitart.31 alin.(3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.4 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea examinează în exclusivitate chestiuni de drept. Or, constatarea unei situaţii sau a existenţei unui fapt, a unui adevăr nicidecum nu poate fi considerată o chestiune de drept.

Prin sesizarea în cauza dată Curţii Constituţionale i se cere să se pronunţe în vederea interpretării unor prevederi stabilite prin legi organice, ceea ce ar însemna depăşirea limitelor competenţei proprii, stabilite de articolul 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolul 6 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Subsecvent, avînd la bază aceleaşi temeiuri, Curtea Constituţională a respins Sesizarea nr.41b/2010, prin care la fel se solicita interpretarea art.32 alin.(1) din Constituţie şi inclusiv interpretarea art.41 alin.(4).

Astfel, conducându-se de prevederile art.31 alin.(l) şi alin. (3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.39 alin.(2), art.40 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Înalta Curte respinge sesizarea, întrucât aceasta nu cuprinde probleme de drept susceptibile de examinare în fond.

Cu deosebită consideraţie,

Alexandru TĂNASE

Preşedinte

Loading Facebook Comments ...

1 Comment

Add a Comment
  1. = Iulita Voluntara Unionista dela Smil =

    ALERTA MAXIMA:
    TERORISM INTERNATIONAL:
    Agentul Dodon tkaciukist voronist,
    si miscarea terorista rusofona paramilitara “Antifa”
    prin komsomolistii ei gagauzi de la Komrat
    incearca sa organizeze in R. Moldova
    un PUCI terorist anti-româneasc, anti-unionist si anti-european
    cu ajutorul unui terorist cunoscut din Finlanda:
    –––––––––––––––––––––––––––
    Johan Backman / n.1971 / un autor politic rusofil controversat din Finlanda.

    In martie 2009, ziarul “Eesti Ekspress” din Tallinn
    a raportat o legatura intre J. Backman si un neo-nazist notoriu finlandez Risto Teinonen,
    ambii fiind conectati cu agentul rus KGB Vladimir Ilyashevich stabilit in Estonia.
    Serviciul de Securitate al Estoniei ” Kaitsepolitseiamet” prin domnul Andres Kahar
    a declarat ca J.Backman, Teinonen si Ilyashevich lucreaza in echipa cu suportul Moscovei,
    incercând sa compromita multe personalitati proemninente,
    sa destabilizeze relatiile dintre Finlanda si Estonia
    si sa compromita in general Estonia la cheremul Rusiei.
    J. Backman a particpat la provocarile teroriste
    ale organizatiei rusofile “Nashi” din Helsinki din martie 2009.
    Tot el a declarat ca Estonia nu exista ca stat si va despare in viitoarea decada
    si proclama ca in Estonia nu a existat ocupatia sovietica / 1940-1941, 1944 -1991 /.
    Autoritatile estoniene i-au interzis intrarea in Estonia in 2009 si 2011
    declarându-l “Persona non Grata”.
    / Ceea ce a facut si R.Moldova acum in mai 2014,
    expulzându-l din RM cu o interdictie de intrare de 5 ani,
    in baza pericolului pe care el il prezinta Securitatii statului RM /

    Consiliul Universitailor din Finlanda l-a concediat pe J. Backman in 2012
    de la munca didactica si a recomandat tuturor universitatilor
    sa nu-l angajeze din cauza propagarii unor politici teroriste.

    J. Backman calatoreste regulat in Rusia si este un mare admirator a lui Putin.
    A declarat ca presa din Rusia este totalmente libera,
    iar cea din Finlanda si Estonia nu sunt libere de loc.
    Parintii lui venisera in Finlanda din Rusia inainte de puciul bolsevic din 1917.
    Vorbeste liber limba rusa. Casatorit de 2 ori, ambele sotii fiind nascute in Rusia.
    / sursa: spicuiri de pe Wikipedia in engleza/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *