Acțiunile societății civile unioniste de Ziua Unirii

CIMG5903Joi, 27 Martie, de Ziua Unirii, membri ai Consiliului Unirii, urmare a dialogului cu reprezentanți ai altor entități politice și civice proromânești, vor depune flori, la ora 9.30, la Monumentul lui Ștefan cel Mare, purtând însemne ale entităților și având banerul CU ”Ștefan cel Mare și Sfânt– cel mai mare Român!”

În continuare, în Scuarul Europei, la începutul Aleii Clasicilor, va avea loc, la ora 10.00, lansarea corturilor în cadrul campaniei inițiate de cotidianul național ”Timpul” ”Vorbesc românește, sunt, deci, român!”, acțiune însoțită de un program cultural cu Ansamblul etno-folcloric ”Ștefan-Vodă”.

Reprezentanți ai Platformei civice ”Acțiunea-2012”, ai Platformei unioniste Consiliului Unirii, din care fac parte și PNL, Asociația Veteranilor de Război ”Tiras-Tighina”, Uniunea Românilor din nordul Bucovinei și Ținutul Herța, Solidaritatea, numeroase alte partide și asociații obștești, vor fi prezente la această lansare, în care cetățenii R.Moldova vor semna simbolic precum că sunt români și vor primi materiale informative în vederea desfășurării unui recensământ corect și obiectiv, precum și a împiedicării ingerinței factorului politic și administrativ în fraudarea acestei acțiuni, în special privind autoidentificarea lingvistică și identitară.

Serviciul de presă al Consiliului Unirii

Loading Facebook Comments ...

3 Comments

Add a Comment
  1. =Tenuţă Unionistu dela HERŢA=

    “ACTUL UNIRII”
    Basarabiei cu România votat de Sfatul Ţării
    la 27 Martie stil vechi, 1918 la Chişinău
    ————————————————————————
    » În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:

    – Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei
    dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria,
    – ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove,
    – în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam,
    – pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor,

    de azi înainte şi pentru Totdeauna,

    SE UNEŞTE CU MAMA SA ROMÂNIA.

    TRĂIASCĂ UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA
    DE-A PURURI ŞI TOTDEAUNA !»
    ———————————————————————————–
    – Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ
    – Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa
    – Secretarul Sfatului Ţării, Ion Buzdugan
    ————————————————————————————
    N.B.
    tot în acea zi istorică unică de 27 martie 1918
    marele compozitor român George Enescu /1881-1955/
    a oferit un concert de Zile Mari la Chişinău,
    la care a asistat şi Prim-Ministrul român
    generalul Alexandru Averescu /1859-1938/
    nascut in sudul Basarabiei.

  2. La multi ani, Unire!

  3. Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.
    Bă, toate Unirile s-au făcută-l din voia CUIVAIA, o hotărît Sfatul Ţării, că ar fi ghini să se unească, s-au unit. Da PLEBEA, proştii, – ce, nu hotărăsc nimic? Băi boilor, întrebaţi vacile, dacă vor sau nu unire…Iaca, coana Vitalia VREA unire, da ucraineanul ei Serghei, – nu vrea. Ap-ce, să ne unim?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *